Universul, mai 1936 (Anul 53, nr. 118-132)

1936-05-06 / nr. 123

Knff it ss­îm m. m tmrm UNIVERSUL A­niversarea a 72 ani dela înfiinţarea soc. literare „Junimea“ din Iaşi Vi­laţi. 3 Md 7 Intr’un cadru de înălţătoare sărbătorire s’a desăvârşit astăzi după amiază la teatrul Naţio­nal, comemorarea societăţii li­terare „Junimea“, cu prilejul Împlinirii a 72 ani dela înfiin­ţarea ei. Au participat mai multe per­sonalităţi din ţară, din care menţionăm: I. P. S. S. Mitropolit al Moldo­vei şi Sucevei; d-nil Traian Bratu, rectorul universităţii ie­şene; gen. Tom­a Dumitrescu, comandantul corpului IV ar­mată; Simion Mehedinţi, prof. universitar din Bucureşti, Ioan Domnilor Junimişti supravie­ţuitori, doamnelor şi domnilor, “Urmărind a scoate la iveală, spre cunoştinţa tuturor, tot ceea ce Iaşii din timpurile cele mai Îndepărtate şi până azi, au dat ţării noastre, neamului şi chiar omenirii poate, o dato­rie civică ne-a Îndemnat pe cel care am luat această Iniţiativă, să vă poftim la comemorarea de astăzi. Iaşii Înseamnă şi trebue să însemne pentru ţară şi neamul românescc, mai mult decât un simplu oraş, căci el, vechea ca­pitală a Moldovei, poartă încă urmele şi mărturiile tuturor actelor mari şi faptelor bune ale străluciţilor domnitori ce i-a avut Moldova. Prin el s’a realizat unirea de îa 1859 în urma Jertfei de sine ce a făcut, despuindu-se de tot ceeace înseamnă foloase şi a­­vantaje ale unei capitale de ţară. Iaşului i-a fost dat, printr’o poruncă a soartei, să trezească in el primele începuturi de cul­tură şi să se mândrească cu cele mai vechi şcoli: Şcoala Va­­siliană şi mal târziu Academia mihăileană şi cea dintâi uni­versitate din ţările româneşti, şi tot în el să ia naştere primul teatru românesc şi primele mişcări literare, ajunse apoi în toată splendoarea lor in cadrul „Junime­ literare“, a cărei co­memorare o facem azi Iată de ce acest Iaşi trebue cercetat cu deamămuntul, tre­bue răscolit In tot trecutul Iul şi înţeles, căci el cuprinde în­­tr’însul monumente, aşezămin­te şi amintiri legate de trecu­tul ţării şi al neamului. Deaceia am socotit că ne îm­plinim o datorie de buni ieşeni de a vă aduna aici. In jurul a­­cestor doi venerabili fruntaşi, d-nii: Constantin Meissner şi Alexandru Cuza. Păstraţi nouă de Dumnezeu, până. In zilele noastre ca ostateci al bunelor tradiţii ale mişcării culturale şi spiritualei, pe care le-a repre­zentat în trecut .Junimea Lite­rară”. Azi, după ce au trecut aproa­pe 73 de ani de la naşterea ei, la această răspântie a vremurilor să ne scotocim cunoştinţele, spre a cerceta dacă nu ne vom fi abătut prea tare, din căra­rea bunelor tradiţii isvorîte, sau purcese din Înţelepciune, acti­vitatea şi operele unor semănă­D. MEISSNER spune că nu şi-a pus în gând să arate aici meritele deosebite ale societăţii „Junimea“, merite astăzi cu­noscute şi recunoscute de lu­mea toată. D-sa se mărgineşte la arăta­rea căilor utilizate de „Juni­mea d in rodnica ei activitate şi­­la un scurt istoric al desvol­­tării acestor căi. Trei la număr au fost aces­tea: şedinţele săptămânale ale societăţii, prelegerile populare şi scoaterea revistei „Convorbiri literare Vorbind de şedinţele săptă­mânale ale societăţii, începe prin a-şi pune întrebarea când s-a întemeiat „Junimea“ şi de­clară că „Junimea“ nu posedă act de naştere. Nu există act sau proces verbal în care să se stabilească momentul naşterii. Tocmai de aceia se credea în drept Iacob Negruzzi să afir­me la fiecare banchet anual că origina Junimei se pierdea nn­­îi noaptea timpurilor. LEAGĂNUL JUNIMEI Lăsând gluma la o parte, ce­­iace reese în mod cert din „A­­miintirile“ lui Iacob Negruzzi, este că într’o seară din luna Ianuarie 1864, s’au întrunit în cabinetul de lucru a lui Titu Maiorescu, prima oară, cinci prieteni și anume: pe lângă gazdă: Teodor Rosetti, Iacob Negruzzi, Nicu Burghele şi Pe­tre Carp. Se adunaseră spre a asculta cetirea tragediei „Mac­beth“, tradusă de Carp. Locu­inţa lui­ Maiorescu se afla în ianuarie 1864, în fundul curţii bisericii Sf. Trei Erarhi. In a- I cea curte era adăpostită şcoa­­la,­la normală de învăţători „Vasi­li Lupu" al cărei director era Maiorescu. Astăzi clădirea nu mai există fiind complet dărî­­mată. In aceiaşi casă au con­tinuat apoi întrunirile celor cinci prieteni, la care încetul cu încetul, s’au adăogat şi alţii, lucru care a durat până la ia­nuarie 1868, când Maiorescu părăsi direcţiunea şcolii nor­male. Astfel fixează d. Meissner în timp şi loc leagănul „Junimei“. Apoi intră în amănunt®, privi­Petrovici, prof. universitar fost ministru, Ioan Filitti, scriitorul Cezar Petrescu, etc. Pe scena teatrului au luat loc c-nii: M. Maissner, gen. Mihai Negruzzi, Osvald Racoviţă, pri­marul municipiului, Tr. Bratu, Mihail Codreanu, I. Filitti şi alţii. Sala teatrului era neîncăpă­toare pentru publicul numeros ce a ţinut să ia parte la această pioasă evocare. Sărbătorirea a fost­ prezidată de d. CONSTANTIN MAISSNER unul din cei trei junimişti ră­maşi în viaţă, tori străluciţi ai culturii şi ma­rilor idei, care s’au fixat la baza dezvoltării statului nostru, pre­cum au fost: Ticu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Conta, Eminescu, Vasile Alecsandri, Creangă, Nicu Gane, Vasile Po­gor, Petre Carp, Culianu, Cara­­giale, Anton Naum şi restul până la 101, după catalogul Junimei. Pentru a încheia scurta mea Introducere îmi daţi voie să evoc idealismul curat şi înălţă­tor de care au fost însufleţiţi membrii acelei „Junimi”, de au putut conlucra laolaltă în ca­drele acestei societăţi, respec­tuoşi până la capăt pentru lo­zinca : „In societatea noastră nu se face politică”, ca un oma­giu închinat libertăţii părerilor. Slavă şi recunoştinţă aminti­rii lor şi fie ca generaţiile mai tinere şi cele viitoare, să nu uite trecutul acesta şi să gă­sească în el izvor de idealism la fel, pentru binele şi propăşi­rea ţării. IN NUMELE UNIVERSITĂŢII D. prof. TRAIAN BRATU, rectorul universităţii Mihăilene, spune: „Universitatea din Iaşi, care a avut fericirea de a număra printre profesorii ei pe mai mulţi din membrii Junimii şi din slujbaşii ei la bibliotecă, nu pot să mă abţin de la această măreaţă sărbătorire de a evo­ca figura lui Titu Maiorescu, Mihail Eminescu, Ioan Cream­gă, aceşti doi din urmă ridi­­cându-se de­odată ca din ni­mic, spre a se înălţa până la culmile cele mai de nepătruns. In ceea ce priveşte formarea tinerilor talente, junimiştii au dat uceniciilor lor suflet din su­fletul lor îmbelşugat cu care erau înzestraţi. Avem astăzi bătrâni cari nu au făcut parte numai din Ju­nimea, ci sunt mult mai vechi; sunt bătrâni cari au fost în­făptuitorii Unirii de la 1859, independenţii, regaliştii şi sfâr­şind cu încoronarea infectului prin Unirea de la 1918. Pe aceştia toţi, îi înconju­răm cu respectul nostru întreg. Universitatea ieşană, înche­iându-se smerită înaintea ce­lor cari au pus baza cu adevă­rat statului modern urează ce­lor cari au supravieţuit să tră­iască încă mulţi ani, toate la şedinţele „Junimei“, la veselia exuberantă cu care se ţineau acele şedinţe şi amin­teşte de lipsa oricăror formali­tăţi, mai mult sau mai puţin pedante, care a­r fi încătuşat libertatea membrilor în toate mişcările lor. In mare parte foloasele adu­se de „Junimea“ culturii ro­mâneşti se datoresc tocmai mo­dului acestuia de a lucra: vese­liei, râsetelor, glumelor, anec­dotelor, poreclelor etc. Dintre vizitatorii Junimei, mulţi s-au înspăimântat şi au părăsit a­­cest cenaclu, tocmai din pri­cina acestui fel de a activa. Alţii, din contră, s’au simţit a­­traşi şi au rămas membri cre­dincioşi. D. Meissner mai vorbeşte de diferendele mari dintre această societate culturală şi celelalte existente în acelaş timp. Amin­teşte de hula deslănţuită con­tra „Junimei“, de acuzările ne­drepte ce i s’au adus şi caută să dovedească cât de neînteme­iate au fost aces­tea. Se ocupă în special de învinovăţirea, complet nedreaptă, adusă lui Maiorescu şi prietenilor lui că nu s’ar fi interesat de soarta marelui nostru poet Mihail E­­minescu, atunci când suferea de greaua boală, care şi pe urmă la şi răspus. Deabia după moartea lui Maiorescu, din in­tima corespondenţă publicată apoi a reuşit adevărul cât de intens s’a ocupat „Junimea“ de acest mare corifeu al ei. Junimea a avut o profundă şi hotărîtoare înrâurire asupra culturii neamului întreg şi prin publicarea revistei „Convorbiri Literare". Primul număr al „Convorbi­rilor Literare“ a apărut în Mar­tie 1867 şi revista are deci as­tăzi respectabila vechime de 69 ani. ALTE CUVÂNTĂRI D. prof. univ. SIMION ME­HEDINŢI se ocupă de acuza­ţiile neîntemeiate aduse_ soc. „Junimea“. D-sa arată că una din acuzaţiile aduse „Junimei“ d­e aceea de cosmopolitism Gr. poetul Vasile Alecsandri, care a spus odată o vorbă sgu­­duitoare, din suflet: „Când aud doina, par'că aud Moldova plângând", poate fi acuzat de cosmopolitism? Despre cuvântările contra străinilor ţinute de Alecsandri în Parlament se ştiu destule. Poate fi aceasta cosmopolitism? Vasile Conta cosmopolit? Ion Creangă, cel mai desăvârşit re­prezentant al ţărănimii, poate fi considerat cosmopolit? Şi, în sfârşit, Mihail Eminescu, poate fi acuzat de cosmopo­litism? Crezul „Junimii“ este astăzi şi va fi în viitor, respectul tu­turor neamurilor pământului, începând cu neamul tău. D. prof. univ. ION PETRO­­VICI vorbeşte despre Titu Maiorescu: „Am avut norocul să cunosc personal pe şeful „Junimii“, pe Titu Maiorescu. Sunt peste 20 ani de când l-am văzut ultima d­ată pe Titu Maiorescu. O vre­me suficientă ca să întindă negura asupra depărtărilor şi să mă facă să pierd contactul cu el. Totuş, niciodată nu m-am simţit, mai mult decât astăzi, mai aproape de sufletul aces­tui om, înzestrat cu daruri ex­cepţionale. Cum să nu mă gândesc la Maiorescu, când ştiu că el a fost acela care prin talentul său era şi un om de acţiune? Ce importanţă considerabilă a avut acel om şi câtă luciditate a avut o minte ca a lul, ne pu­tem da seama din ceea ce a rea­lizat el şi din ceea ce nu putem să realizăm noi, când el nu mai este. Respectul pentru cuvântul dat, chiar în acel domeniu în care minciuna are o vie circu­laţie, în politică, prin aceasta el se bucura de o autoritate şi prestigiu pe care nu-l aveau contimporanii. D. gen. MIHAI NEGRUZZI e­vocă figura bunicului său, Ia­cob Negruzzi, Internectoriul „Ju­nimii“. Face biografia ilustrului său înaintaş, arătând că, cer­cetând scrierile revistei „Con­vorbiri literare" şi-a putut da seama de puterea de muncă a lui Iacob Negruzzi. A fost un om de mare cultură. Vorbind despre Mihail Emi­nescu, d. CEZAR PETRESCU spune că marelui poet i-a fost dat în viaţă să îndure toate mâhnirile şi suferinţele, legate de un pumn de pământ. Dar nici după moartea sa pămân­tească destinul nu i-a fost mai bun, i-au venit comentatorii. O ştia şi el şi totuş de această ul­timă osândă n’a putut scăpa. In ceea ce priveşte pe Emi­nescu la „Junimea“, sau mai bine Eminescu la Iaşi, poetul a venit aci ca chemare a „Ju­nimii“, dar mai ales ca chemare a Moldovei. A fost atras de „Ju­nimea“, căci Eminescu se con­funda cu Moldova. Această societate ducea un bun simţ, specific românesc. La vârsta de 26 ani, într’o prelegere ţinută, Eminescu a sintetizat toată atitudinea „Ju­nimei­*, combătând în acelaş timp formele apusene, intro­duse prea rapid. Conferinţa nu a avut succesul necesar, căci astăzi, după 60 ani, prelegerea sa apare ca un îndreptar pentru timpuriile ce vor veni. El a fost atras de „Junimea“ şi el a venit acolo unde îl chema sufletul. Eminescu şi Creangă au fost cei doi poli, cele două extreme ale „Junimii“.___ D. I. C. FiLim arată că a cunoscut în deaproape trei stâlpi ai „Junimii“, pe Carp, Maiorescu şi Iacob Negruzzi. Face o analiză a ideilor pre­conizate de „Junimea“, susţi­nând că sunt puncte din pro­gramul acestei societăţi, care nu au fost nici azi îndeplinite. D. I. A. BASARABESCU spune că „Junimea“ a fixat clasicismul în istoria literaturii. D-sa ci­tează din articolele lui Titu Maiorescu, arătând rolul lor e­­ducator. D. OSVALD RACOVIŢA, în numele Iaşilor, mulţumeşte tu­turor vorbitorilor şi acelora cari au ţinut să participe, în frunte cu I. P. S. mitropolitul Nico­­dim şi g-ralui Tom­a Dumitrescu. D-sa a citit apoi următoarea telegramă către M. S. Regele Carol al H-lea: „Răsună încă viu în sufletele noastre cuvintele, pe cât de înăl­ţătoare, pe atât de calde şi vi­brante, rostite de Majestatea Voastră, cu prilejul sărbătoririi aniversării a 90 ani a neuitatului Iacob Negruzzi, in incinta Aca­demiei Române. Astăzi, întruniţi la Iaşi spre comemorarea ,Junimii", gândul nostru al tuturora se îndreaptă cu respect şi recunoştinţă către Suveranul nostru, regele cultu­rii şi Ii urăm viaţă lungă, dom­nie strălucită şi propăşire cât mai sus a acestei culturi, stă­ruitor propovăduită. Să trăiţi Majestate!". ss. O. Racoviţă primarul Iaşului . La ora 7 seara festivitatea a luat sfârşit Bugaz (Cetatea­ Albă), 3 Mai Azi dimineaţă a sosit, venind din Bucureşti, d. Stelian Popescu, directorul ziarului nostru, însoţit de d-nii ştefan Brăiloiu şi E­­ffim­. In gara Cetatea Albă, oas­peţii au fost întâmpinaţi de d-nui deputat dr. Sufleru, avocat Mănescu, primarul municipiului, de prieteni şi cunoscuţi. La 10 duni, s’a format trenul pentru Buglaz, unde ziarul nostru, venind în ajutorul moldoveniimii de pe Nistru, din satele înfo­metate, a înfiinţat, în clădirea Casei muncii C. F.R., o colonie de 101 de copii basara­beni. In staţia Bugaz, directorul nos­tru a fost salutat de d. Grigore Berescu, prefectul jud. Cetatea- Albă, N. Stănescu, inspector şco­lar, subprefect Craveţchi, prim pretor Georg­escu, de d. coman­dant al pichetului grăniceresc, de d. Buxelle, primarul staţiu­nii balneare Bugaz, şi de părin­ţii capilor din satele apropiate. Pe peronul staţiei, în aştepta­rea trenului, stau înşiruiţi copiii în mijlocul cărora fâlfâie faldu­rile tricolorului. Trenul intră în staţie în ura­­lele mulţimii. Corul coloniei cântă „Bine-aţi venit!". Doi copilaşi au oferit buchete de fiori, primind mângâierea pă­rintească a binefăcătorului lor. In mijlocul copiilor, oaspeţii au vizitat încăperile coloniei,­­ puse la dispoziţia noastră cu atâta bună voinţă de Casa muncii C. F. R. Dormitoare curate, ziduri să­nătoase, construite la câţiva me­tri depărtare de malul mării, ale cărei talazuri, în această zi fru­moasă de Mal, inundă elegant frumoasa plajă, frumoasă prin sălbăticia ei în acest colţ pito­resc al ţârii noastre lângă insula Carolina, pentru care natura a fost darnică aşezând-o cu măre­ţie între limanul Nistrului şi Marea Neagră. O LECŢIE DE ISTORIE MODEL După ce directorul nostru a primit toate lămuririle de felul cum s’a organizat colonia, oas­peţii au trecut în sala de clasă, unde d-nii învăţători D. Bo­­joancă şi Anton Zenceanu au făcut cu copiii o lecţie model de istorie. Inteligenţi, vioi, disciplinaţi, copiii dau răspunsuri minunate. Vorbesc o curată limbă moldove­nească şi poa⣭ că de aceia nu­mele domnitorilor Moldovei sună frumos. Ştefan cel Mare, domnul sfânt, e descris cu toată măre­ţia şi satisfacţia sufletului lor de moldoveni şi descriu luptele duse întru apărarea creştinătăţii.­­ „De aceia neamul românesc şi toţi creştină i-a zâs Sfânt”, răspund copiii în cor. Ei ştiu că Mihai Viteazul a întregit odată neamul, că Fer­dinand I e cel de al doilea în­tregitor de neam, că sacrificiile de viaţă şi sângele curs la Mă­­răşeşti „porunceşte, ca o datorie, să fim strajă pentru apărarea hotarelor spre care se uită duş­manii hrăpăreţi”. Ei ghicesc aproape întrebarea Învăţătorilor şi răspunsul fără să clipească din ochi. Deţin, în toată puterea cuvân­tului, materia claselor respective. Au fost examinaţi la toate eb­iectele. Apoi au arătat altă muncă a lor: împletiturile de ră­chită, rafie, sfoară, admirabil executate, lucrările lor de sfârşit de an. Sunt mândri şi bucuroşi că pot dovedi că au fost ascul­tători de sfaturile date de învă­ţătorii lor spre a mulţumi sufle­teşte pe acela care i-a răpit din ghiarele mizeriei ca să găsească aici o hrană, o îmbrăcăminte şi tari s’au străduit s’o facă model de activitate, după cum glăsu­­iesc procesele verbale ale inspec­torilor şcolari cari au inspectat clasele. Copiii au primit felicitările şi admiraţia întregii asistenţe. SERBAREA ŞCOLARA Intr’o sală spaţioasă, cu pri­veliştea spre mare, cu ferestre mari prin care pătrunde soarele dătător de sănătate, a urmat serbarea şcolară. Corul, pe 4 voci, a cântat imnul regaL Apoi d. învăţător Bojoarcă a vorbit directorului nostru în nu­mele copiilor şi părinţilor lor, asigurând că aici, în colonie, s’a dus o viaţă curată românească şi creştinească, ca şi gestul pe care l-a făcut .Universul” pentru aceşti 101 de copii moldoveni. Nici unul nu va uita toată viaţa pe binefăcătorul lor. Copiii au recitat poezii patro­­tica, au cântat cântece frumoase şi pline de simţământ românesc cucerind aplauze. Au jucat piesa de teatru „Unirea Sfântă", ad­mirabil interpretată, cu hore strămoşeşti jucate cu uşurinţă cu voioşia lor copilărească, cu satis­facţia că pot arăta ce poate copilul moldoveanului de la Nistru. Programul, executat şi condus aşa de frumos, a smuls lacrimi unora dintre asistente lacrimi isvorîte din aceiaşi satisfacţie de a vedea copilul nostru din aceas­tă parte a ţării tot aşa de inte­ligent, de silitor, de brav, fără nici o urmă din ceea ce ar fi putut lăsa o împilare străină, care a ţinut un secol la bezna întunecimii pe părinţii lor, lă­saţi totdeauna între cei din urmă, fără să li se dea îngăduirea să afle că acest pământ a aparţinut tot românilor. Deşi serbarea durează de o oră, asistenţa continuă să-i în­demne să mai spună o poiezi­­oară, să mai cânte un cântec, să mai joace o bătută VIZITAREA SANATORIULUI După serbare ,oaspeţii au vi­zitat sanatoriul în construcţie chiar pe malul mării, pentru tu­berculoză osoasă, pe care îl ridi­că ministerul sănătăţii din cota ce o obţine din loteria statului. D. ing. arhitect Slătineanu a dat toate explicaţiile, a arătat sălile de operaţie, solariul, domitoare­­le, saloanele. Este o clădire mo­numentală ce urmează să fie ter­minată în cursul acestui an, de se va putea chiar în luna Iunie. LA MASA INTRE COPII NOŞTRI De la sanatoriu, oaspeţii sau reîntors în colonie asistând la masa copiilor şi gustând Împreu­nă cu ei , şi la masă acelaş disciplină din clasă. Toţi îşi ştiau locurile pe care nu se aşază până nu cântă rugăciunea. Toţi laolaltă au cân­tat „Hristos a înviat!” Pentru că au fost cuminţi şi suitori, directorul nostru le-a adus bonboane. Pacheţelele stau înşiruite. Le este foame. Foame multă. Aerul mării, tocurile lor, sănă­tatea, le menţine pofta de mân­care. De acela au câştigat în gre­utate câte 4—6 kg. Fiecare are întocmită fişa de sănătate şi sta­rea civilă. D. dr. Naumencu, care a avut grija coloniei din punct de ve­dere sanitar, a urmărit şi ştiin­­ţificeşte, progresul fizic­ nostru s’a interesat de satele lor, de starea materială a părinţilor, apoi le-a spus câteva cuvinte pentru ei: ,Jiji-aţi spus bine aţi venit”, vă spun şi eu „bine v’am găsit sănătoşi". Vă mulţumesc că aţi ştiut să mă faceţi mulţumit sufleteşte pentru tot ce am văzut că ştiţi, pentru tot ce simţiţi voi pentru ţara şi neamul nostru. Mi s’a comunicat totdeauna că sunteţi ascultători şi silitori, de tot ce faceţi aici, şi moaşe, lucruri tru­care vă mândresc şi vă înălţă în faţa noastră. Am văzut însă cu ochii mei că aici s’a muncit mult mai mult, învăţătorii voştri şi-au fă­cut cu prisosinţă datoria şi eu le mulţumesc. Neamul nostru se caracterti­zează prin bunătate. Dar, ca şi sămânţa care cade pe pământ sterp şi nu dă roade, dacă aceas­tă sămânţă a bunătăţii n’ar fi găsit pământ sănătos, n’ar fi dat roade. Eu ,dorind să vă a­­jut, am avut norocul să găsesc şi suflete care m’au înţeles. Am găsit pe d. dr. Sufleri, pe d. pre­fect Berescu, cari m’au ajutat să­­ organizăm ceva folositor pentru voi.Şi voi v’aţi făcut datoria, do­vedind astfel că rădăcina nea­mului nostru românesc este bu­nă. Să trăiţi copii şi să dea bu­nul Dumnezeu ca, în acest an, să fie belşug, să rămâneţi aca­să cu dragii voştri părinţi, pe cari să-i găsiţi sănătoşi. Ei vă aşteaptă cu toată dragostea su­fletului lor. Noi ne-am făcut datoria de români şi creştini ca să aveţi şi voi pildă sănătoasă în viaţă. Vă las sănătoşi dragi copii". Ultimele cuvinte au fost aco­perite de uralele copiilor şi ale mulţimii. PLECAREA OASPEŢILOR La 2 d. a., după ce copiii au rugat pe directorul nostru să se fotografieze împreună cu ei, ca să-l vadă în fiecare zi şi acasă la ei, oaspeţii au părăsit Bu­­gazul salutaţi pe peron de auto­rităţi,, de copiii noştri. La Cetatea Albă, d-na şi d. Su­fleru au oferit o masă, la care au participat d-nii preşedinte, cu gradul de consilier de curte, N. Grigorescu, prim procuror Candea, prefect Berescu, d-na şi d. Mănescu, d-na şi d. dr. Irimnid­, d-na şi d. dr. Boguş, N. Asvadurov, preşed. Camerei de comerţ Cetatea Albă, d. judecă­tor Marcsin cu d-na, d. N. Stă­­nescu, preşedintele comitetului şcolar judeţen, etc. La masa oferită seara di­rectorului nostru şi Însoţitori­lor săi, d. deputat dr. SUFLERU a ridicat primul toast, spu­nând:­­ „S’ar părea că acest oraş er fi sărac în oameni, din cauza vitregiei vremurilor trecute. Aşa s’ar părea. Nu uitaţi însă, că pe malul Limanului, stau mărturie vie zidurile unei ce­tăţi româneşti. Tot ce este ro­mânesc In acest oraş a simţit o nespusă bucurie să vă gâsti convoi de copii fericiţi, pe cari i-aţi smuls din mizerie. Aţi fă­cut o faptă de adevărat român, de bun creştin. Opera socială pe care o desfăşuraţi de atâţia ani a mărit dragostea neamu­lui românesc pentru dv. Iată de ce v’am primit cu toată căl­dura sufletului­, cu toată dra­gostea, cu tot respectul, ce im­pun faptele mari ale unui ro­mân amre. Copiii dv. pe care l-aţi ajutat, se vor întoarce în familiile lor, hrăniţi şi pregă­tiţi româneşte. Lam văzut, l-am auzit Mi-au dat lăcră­­mile bucuriei, d­e Stelian Po­pescu, de opera pe care aţi fă­cut-o. Suntem torâci poate în oameni, dar imboldul dv. ne va învăţa, de azi încolo, ce mai avem de făcut aci, pe malul Nistrului românesc. Şi aceasta, d-le director, pentru binele şi propăşirea In cele bune ale neamului românesc. D. av. MANESCU, primarul municipiului Cetatea-Albă a spus următoareel­e „Frimindu-vă În gară, în nu­mele cetăţenilor acestui munici­piu, mi-am făcut o datorie de conştiinţă să salut pe cel care s-a pus în slujba neamului, fără nici o precupeţie. Ne găsim cu toţii în slujba ţârii. Aici, în a­­cest colţ de ţară, se impune o directivă românească, pentru ideea de stat naţional. Cine este reprezentantul cel mai fidel al acestei idei, de­cât dv. şi „Uni­­versul“ ? Plăteşti nu mai sunt Dar noi călcăm zilnic pe aceas­tă ţărână, în care el odihnesc, după ce au apărat ţara şi nea­mul. „Este o datorie a tuturor şi mai ales a celor de la centru, să spune că aşa cum va fi Învăţă­torul va fi şi Învăţătura sin­gura va fi şi şcoala, cum va fi şcoala, va fi şi poporul. Şcoala ce m©-o daţi, d-le Stelian Popescu, frumoasele pilde şi îndemnuri româneşti, fapta bună creşti­nească ne Învaţă să urmăm in toate aceste pilde bune, puse în slujba unui neam,, care a sufe­rit, dar care are dreptul să se lumineze şi să se pregătească pentru Întărirea sufletească. ,Dv. v-aţi făcut Întreaga da­torie. Noi, slujitorii şcoalei na­ţionale ne-o vom face, dease­­meni. Meritaţi ca aveţi această recunoştinţă şi o veţi avea". D. prim-procuror CANDEA a arătat opera înfăptuită de d. Stelian Popescu în fruntea mi­nisterului Justiţiei, la unificarea legislativă a Basarabiei. Aceas­tă operă a fost obiectivă şi a fost un comandament naţional al vremii. Legislaţia este unul din mijloacele de contopire a în­­tregei suflări româneşte Părintele protoereu FOTESCU a salutat In numele bisericii, prezenţa d-lui Stelian Popescu, pentru a cărui sănătate se roa­gă toţi preoţii, pentru că fără „Universul", fără Stelian Popes­cu — «pune cucernicia sa — neamul Întreg n’ar fi aflat la timp nenorocirea căzută peste noi, ca o mânie dumnezeiască, fiindcă nu ştim — se vede — de ajuns să preţuim pe oamenii mari, să preţuim ţara Întreagă. Răspunsul d-lui Stelian Popescu D. Stelian Popescu a răspuns următoarele­ ,j Am găsit la Ce­tatea-Albă diapazonul necesar intr’o femeie românească care adună un mănunchi de români, să-şi schimbe sentimentele lor. Am venit pe aceste meleaguri să te văd pe d-ta d-le dr. Su­fleru care, alături de doamna d-tale, faci o operă frumoasă, aci in Basarabia, o operă so­cială şi românească. Pentru ca entuziasmul dv. să se înalţe, e necesar să fiţi cât mai des vi­zitaţi. E necesar să vă viziteze mai ales acei oameni care cred că pot avea pregătirea de a conduce treburile publice. Sunt datori să vină să vă vadă cât mai des. Eu nu mă ocup decât de partea sufletească­ ,diupă război, beneficiarii, fe­riciţi că sta închegat o Româ­nie Mare, au crezut că avem dreptul să fim „moştenitorii veseli". Duşmani noştri coali­zează contra noastră toată ura. România Mare a născut şi o mare invidie In Europa. Sun­tem im popor mare. Avem, ca şi Spania,­­ milioane de lo­cuitori. JSuntem In pUnă ascensiune. Contra acestei invidii nu s’a făcut nimic din partea noas­tră. Eu am simţit pericolul şi am închegat, cu concursul şi al dv. din Cetatea-Albă, Liga Antirevizimistă. S’a spus de u­­nii ci am făcut-o pentru re­­clamă. „Universul" n’are ne­voie de reclamă. ,,Universul" n’a oscilat niciodată. El a ţi­nut flacăra românismului aşa cum aţi spus şi dv. Rolul pre­sei este să ghideze opinia pu­blică, căreia li poate face un mare serviciu, cu o singură condiţie: să fie o presă cinsti­tă şi să pregătească sufleteşte opinia publicii .Mă gândesc la neamul ace­sta al nostru, atâta vreme vi­tregit şi stors de alţii. Cred că va veni vremea să fie şi altfel­ .Europa se sfârşeşte la noi. Şi Balcanii au dreptul la cul­tură. Greşit se afirmă că Bal­canii n’ar avea pregătirea nece­sară să primească o cultură şi mai bogată. Se uită că cultura a trecut prin aceşti Balcani, prin Grecia, pe la Roma, pe la noi. Eu lupt pentru luminarea nea­mului. Mi-aţi mulţumit că am ajutat Basarabia înfometată. Am făcut şi eu ceea ce făcea şi d-na Sufleru cu acele distinse d-ne din jurul d-sale. Să ne fa­cem cu toţii datoria, să fim la înălţimea vremurilor faţă de primejdia ce ne pândeşte. Să ne pregătim sufleteşte, să fim conştienţi în totul, la faptele bune, nu numai la faptele rele. Iată ce urmăresc eu şi „Uni­versul“, iată pentru ce lupt. „Vă mulţumesc pentru fru­moasele cuvinte ce mi le-aţi rostit aci, în casa unui prieten al meu, în casa unui bun ro­mân. Mă bucur sufleteşte că şi aci găsesc români la posturi de comandă ale intereselor naţio­nale“. Cetatea­ Albă, 4 Mai D. Stelian Popescu şi însoţi­torii d-sale vor vizita, in cursul zilei de azi, câteva sate moldo­veneşti. Azi dim., au vizitat prefectu­ra, primăria municipiului şi in­teresantul muzeu al oraşului, cu relicve romane şi dace şi aşe­zări străbune, despre cari ne vom ocupa EL. NEGEL Cuvântarea d-lui Osvald Racoviţa Cuvântarea d-lui Constantin Meissner D. Síéi Pop Io (olooia la Bogoz o [opiilor MM Vizitarea coloniei. — Serbarea şcolară „Câteva cuvinte pentru voi Cuvântarea d-lui Stelian Popescu In timpul mesei, directorul La masa oferită U duiască pe dv., domnule Ste­ privească pe aceste meleaguri!. lian Popescu, directorul celui mai reprezentativ ziar — afirm­ă din Peninsula Balcanică. „Eu, care am venit din Fund, am citit acolo In Macedonia, încă de la etatea de 12 ani, „Universul“. De atunci, l-am urmărit mereu în formidabila atitudine de a îmbrăţişa toate problemele româneşti. Şi „Uni­versul a dat cu prisosinţă o contribuţie la mărirea ţării. A pregătit generaţii întregi. Eu fac parte dintr-una din aceste generaţii, crescute la flacăra de naţionalism neşovăitor al „Uni­versului“. „Ştiu, d-le director, că atunci când prin ziarul dv. aţi d­at alarma pentru ajutorul Basarabiei înfometate, v’aţi gândit­­ cu toată dragostea la Moldovenii de pe Nistru, iar ajutorul dv. personal s’a îndreptat către acei moldo­veni din preajma cetăţii lui Ştefan. Aţi vizitat azi un. Dt. ne-aţi îmbrăţişat şi ne În­demnaţi mereu la datorie. Bine faceţi Presa este a patra pu­tere în stat. Afară de aceasta, presa este controlul, critica o­­biectivă a opiniei publice a ce­lor cari guvernează şi sunt gu­vernaţi. „Universul“ a fost pen­tru mine o normă de conduită în viaţa mea publică, socială şi naţională. Dv. şi „Universul" formaţi adevăratul curent în viaţa publică şi naţională. Dum­nezeu a vrut să pedepsească Ce­­tatea­ Albă pentru păcatele uno­ra. Alarma dată de dv. a făcut să se verifice solidaritatea na­ţională în ajutorul ce ţara în­treagă, neamul întreg ni l-a dat. „Dv., ridicat­­dim­ popor până la înălţimea de conducător, aţi simţit că trebuie să puneţi u­­mărul la consolidarea sufleteas­că a teritoriului reunit la ţara­­mamă. Aşa am văzut cu toţii gestul ce l-aţi făcut dv., de a ne ajuta copiii moldovenilor de pe Nistru”. D. GRIG­ORE BERESCU, pre­fectul judeţului a spus: „Opera dv. alături de cea a guvernului, de a ajuta Basara­bia înfometată, a fost aprecia­tă în întregul judeţ. Eu vă aduc mulţumiri în numele cetăţenilor. I­ţi încredinţat că gestul dv. nu va fi uitat niciodată. Cei 101 co­piii crescuţi un an de zile la flacăra adevăratului românism, ce-i propovăduiţi, rămân aci la Nistru 101 de străjeri. D. N. STANIESCU, inspector şcolar, spune că este o sărbătoa­re pentru şcoala naţională din această parte a ţării’, faptul că d. Stelian Popescu este astăzi oaspetele acestui oraş. Această şcoală naţională pe care dv. o sprijiniţi — spune d-sa — vă a­­duce prin slujitorii ei, salut cald şi recunoştinţă. „Universul” a fost ziarul care a dat cel dintâi alarma, ară­tând primejdia. Pionierii dv. i-am­ întâlnit din sat în sat, a­­ducând nădejdii, ajutoare. La a­­pelul dv., neamul întreg, de la mic la mare, ne-a venit în aju­tor. Pilda ce ne-aţi dat a fost aşa de mare, aşa de pedagogică ! Se Festivitatea de la teatrul Naţio­nal. Directorul ziarului nostru In mijlocul copiilor, la Bugaz. D. Stelian Popescu, directorul ziarului nostru, vorbind copiilor. jCopiii in timpul lecţiei modei, -uaauu.­ _ .. 4 1

Next