Universul - Capitala, februarie 1942 (Anul 59, nr. 30-57)
1942-02-01 / nr. 30
rAnul al 59-lea 6 Pagini Fondator: LUICI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL [ *In Romilita S Tot. v ... străinătate 6 lei, plătită în numerar conform aprobării nr. file P. T. T. Nr. 24.464/939 CELE URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 ROMÂNIZAREA MESERIILOR Urmărindu-se înfăptuirea programului de o românizare cât mai completă a vieţii economice, guvernul a chemat prin ministerul respectiv pe absolvenţii şcoalelor de meserii din ţară să meargă în diferite localităţi din Basarabia şi din Bucovina şi să deschidă acolo ateliere de specialitatea ce au învăţat. Deschiderea acestor ateliere le este înlesnită prin ajutoare ce li se acordă. Simţim aci nevoia unui digresiuni, dorind să facem un act de dreptate şi să scoatem în evidenţă un adevăr. Digresiunea este în legătură cu rezultatele ce au dat şcoalele noastre şi în mod cu totul deosebit şcoalele de învăţământ practic. S’a spus — şi în cele mai multe cazuri cu drept cuvânt — că rezultatul acestor şcoli n’a fost mulţumitor în sensul că na corespuns scopului pentru care şcolile de învăţământ practic fuseseră înfiinţate. Scopul de căpetenie era şi continuă să fie de a scoate elemente, care să-şi croiască singure drum în viaţă, fără a fi o povară pentru bugetul public. Când colo, şi absolvenţii acestor şcoli au bătut, în marea lor majoritate, la porţile autorităţilor statului, solicitând slujbe ce n’aveau vreo legătură cu pregătirea căpătată la şcoala respectivă. S’au adus date şi statistici, ca să se dovedească puţinul folos real al şcolilor despre care este vorba. Adevărul însă, aşa cum reiese din realitatea faptului, impune ca şcoalele de meserii să nu fie cuprinse cu aceeaşi severitate în învinuirea ce se aduce şcolilor de învăţământ practic. Şcoalele de meserii au dat roade destul de bune. Pentru a ne convinge de acest adevăr, este deajuns să cităm un singur caz. In vasta şi complicata instituţiune, care este Regia Autonomă a căilor ferate române, numeroşii maeştri, mecanici şi alţi tehnicieni de diferite specialităţi au ieşit de p băncile şcolilor de meserii din ţară. Toţi aceşti meseriaşi români nu sunt în nici o privinţă inferiori meseriaşilor străini. E o dovadă în plus de hărnicia românului de isteţimea minţii sale, de uşurinţa cu care ştie să se adapteze oricărei situaţii şi să-şi însuşească repede orice cunoştinţe noi. Stăruim cu atât mai mult asupra acestor însuşiri şi aptitudini, cu cât, precum se ştie, meseriile au fost un domeniu de activitate în care, în trecut, românii păşiseră numai parţial. Spaţiul nu ne îngăduie să desvoltăm această afirmaţie şi să aducem în sprijinul ei exemple. Ne mărginim doar să spunem că unele meserii au fost aduse în ţară de elemente străine şi în deosebi de elemente germane. Dovada o găsim şi în faptul că foarte multe cuvinte în legătură cu aceste arte şi meserii sunt de origină germană. De origină germană sunt, de pildă, multe cuvinte tehnice întrebuinţate în tipografie, în tâmplărie, în cismărie etc. Insă, din ziua în care împins de nevoi, s’a apucat şi românul să înveţe câte o meserie, a putut repede să şi-o însuşească, să ajungă pe maestrul său şi să arate că şi în această direcţiune este bine înzestrat. A fost un prilej de desminţire a legendei pe cât de neîntemeiate, pe atât de rău voitoare, pusă în circulaţie de anumiţi străini, cum că românii pot fi plugari buni şi soldaţi buni, dar n’au aptitudini pentru a fi negustori sau meseriaşi buni. Şi în comerţ şi în meserii, românii s’au dovedit tot atât de pricepuţi, cel puţin cât cei ce le tăgăduiau însuşirile trebuincioase. Motivul pentru care li se tăgăduiau aceste însuşiri se cunoaşte : înlăturarea românilor din viaţa economică. Acum însă, prin chemarea făcută de organele guvernului, meseriaşii români au un prilej foarte important de a-şi arăta hărnicia în oraşele Basarabiei şi Bucovinei, oraşe în care până acum diferitele meserii erau un fel de monopol al străinilor , al unor străini însufleţiţi de sentimente de duşmănie, şi ură împotriva ţării noastre şi a neamului nostru. A lua locul acestor străini şi a face dovadă de hărnicie, înseamnă, pe de o parte, a face un pas hotărîtor spre românizarea vieţii economice, iar, pe de altă parte, înseamnă a aduce o preţioasă contribuţie la opera de consolidare a unităţii naţionale. CUM AU AJUNS TRUPELE GERMANO-ITALIENE LA OCUPAREA ORAŞULUI BENGHAZI Prin telefon de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 30. — Comunicatul special despre ocuparea oraşului Benghazi de trupele germanoitaliene a produs mare entuziasm la Berlin, dar şi surprindere în acelaş timp. Se precizează aci că generalul Rommel n’a urmărit la început scopuri atât de îndepărtate ca ocuparea Benghaziului. Comandantul trupelor germane din Africa de Nord n’a avut intenţia să întreprindă o mare ofensivă în stilul aceleia începută de englezi, ci a vrut numai să oprească ofensiva britanică in direcţia Tripolis. Intenţia generalului Rommel s’a realizat pe deplin, iar acţiunea sa s’a transformat într’un mare succes, după cum o dovedeşte ocuparea Benghaziului.___ Debarcarea detaşamentelor americane în nordul Irlandei este mult speculată de propaganda engleză, care merge atât de departe încât își permite să afirme că această debarcare ar fi punctul de plecare al unei invazii pe continent. Cercurile germane răspund la aceasta cu un cuvânt al lui Bismark, care în timpul războiului din Schleswig-Hollstein, dintre Prusia şi Danemarca, când englezii s’au lăudat la un moment dat că vor debarca in Germania, ca să aplaneze acest conflict, a spus că va da ordin să fie pur şi simplu arestaţi. Germania e atât de puternică pe continent, coastele acestuia sunt atât de bine întărite, încât orice încercare de debarcare e considerată ca ceva ridicol. - mui-'W■rnrnMIMIBTIIMWUTAiiibilNWIfllli111 i|i|l'~/'~7 I'1 m'i li SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI Trupele britanice din Cirenaica continuă retragerea.—Războiul maritim. —Operaţiile din Birmania şi Malaezia de R. SEIŞAM Submarinele germane, care operează in Atlantic, in zona din apropierea coastelor Statelor Unite şi Canadei, au torpilat şi scufundat alte 13 vapoare de comerţ cu un tonaj total de 74.000 tone. De la 24 ianuarie şi până ori, numărul vapoarelor de comerţ şi petroliere americane scufundate de submarinele germane în aceeaş zonă, se ridică la 43, cu o deplasare totală de 302.000 tone. Dacă ţinem seama şi de activitatea vaselor de suprafaţă de război, a submarinelor şi a aviaţiei. In mările anexe ale Atlanticului, în Oceanul îngheţat de Nord, în Mediterana, în Oceanul Pacific şi in mările din Extremul Orient, constatăm, că războiul maritim in 1942 nu mai prezintă forma clasică a celui din 1914—1918 şi de la începutul războiului actual din 1939—1941, — când vasele de suprafaţă erau considerate stăpânitoare ale mărilor, submarinele mai puţin primejdioase şi chiar vulnerabile intr’un grad mai mare din cauza apariţiei anti-submarinelor şi a celorlalte mijloace de nimicire a lor, iar avionul părea suficient neutralizat de acţiunea artileriei antiaeriene de pe vasele de suprafaţă şi a celor purtătoare de avioane, care le protejau in larg. Iată ce scria la 15 octombrie 1939 un specialist, d. René la Bruyére, despre acţiunea submarinelor : „Submarinul n’a făcut de la 1914 încoace de cât puţine progrese de oarece tonajul, raza de acţiune şi viteza sa n’au sporit; în schimb cunoaştem din experienţă tehnica războiului antisubmarin, a cărei organizare o urmărim in condiţiile cele mai bune cu putinţă. Mai întâi, vasele comerciale sunt acum armate şi grupate in convoiuri. S’a sfârşit cu frumoasele zile ale piraţilor ce atacau fără riscuri un vapor pacific pe drumul Canadei. Acum, submarinul este de îndată reperat şi vasele de escortă intervin ca să-l distrugă. ...Războiul anti-submarin dispune de resurse mari spre a nimici submarinele. Cităm, mai întâi, grenada submarină, care a făcut probele sale la sfârşitul ultimului război; apoi minele flotante, sau remorcate, plăşile etc. In sfârşit, un nou adversar dintre cei mai înfricoşători, s’a născut: aviaţia, care are la activul său, unul, sau mai multe succese strălucite“. Acelaş specialist a susţinut intr’un alt studiu, că „într’un duel angajat intre un avion şi un cuirasat, nu cel dintâiu va avea ultimul cuvânt“. Ambele teze n'au fost confirmate în cursul războiului maritim şi aerian actual, deoarece, cele mai multe vase de suprafaţă şi între ele şi marile cuirasate de bătălie, engleze şi americane. (Continuare in pag. 2-a) PRIETENIA ROMÂNO - FINLANDEZĂ Preşedintele republicii finlandeze, d. Risto Ryti, im semn de omagiu faţă de Conducătorul statului român, şi „ca o mărturie vădită a sentimentelor de frăţie de arme, de prietenie şi de respect de interese şi idealuri comune, care leagă poporul finlandez şi poporul român“, a decorat pe d. mareşal Antoniescu cu marea cruce cu spade a ordinului „Trandafirul alb“ al Finlandei. Am publicat ori o dare de seamă a solemnităţii remiterii acestei înalte distincţiuni de către d- Eduard Palin, ministrul Finlandei la Bucureşti. Poporul român are pentru eroica şi harnica naţiune finlandeză un sincer sentiment de admiraţie şi de prietenie. El a apreciat totdeauna însuşirile micului popor de la nord, a cărui istorie e alcătuită din multe pagini de durere dar şi de eroism şi în zilele când mândria naţională a determinat întreaga naţiune finlandeză să se opue invaziei unui duşman cu mult mai numeros şi mai puternic, luându-şi singură şi fără nici o speranţă de ajutor răspunderea luptei atât de inegală, în România toată lumea a urmărit cu emoţiune şi cu simpatie uriaşele deforţări pentru apărarea patriei şi a independenţei ei. „Sunt în trecutul nostru — a spus mareşalul Antoinescu, răspunzând discursului d-lui Eduard Palin — lupte asemănătoare de apărare care fac (Continuare in pag. 2 a) FESTIVITATEA COLONIEI GERMANE DIN CAPITALA DISCURSUL D-LUI MINISTRU VON KILLINGER Cu prilejul aniversării celui de- al noulea an al preluării puterii de către partidul naţionalsocialst a fost ori seară, ora 20 din sala cinematografului „Aro“ o festivitate a Coloniei Germane din Bucureşti. Cu acest prilej, Existenţa-Saharon Manfred von Klinger, ministrul Germaniei la Bucureşti, a rostit următoarea cuvântare: A trecut un an, de când am venit în România ca ministru plenipotenţiar. Doresc să profit azi de aceasta ocazie, pentru a arunca o privire in urmă. Pot să spun, că prima mea impresie la venire, nu a fost prea îmbucurătoare. Mi se părea că toate erau încurcate şi numai puţini ştiau, de fapt, ce vor. Era o zăpăceală de concepţii politice, care dacă nu ar fi fost interzisă, l’ar fi desfăşurat in dauna României. Dar mulţumim lui Dumnezeu, un om le-a pus capăt, hotărit şi categoric Mareşalul Antonescu. In spatele său sta, corpul ofiţeresc şi soldaţii săi, care nu s-au lăsat influenţaţi de evenimentele tulburi din ianuarie, dimpotrivă şi-au păstrat mintea clară, iar evenimentele i-au închegat şi mai puternic. Astfel, după ce m-am convins de întreaga putere şi claritate de vederi a Mareşalului Antonescu, am putut privi liniştit viitorul. Am avut dreptate. Urmările acelor zile întunecate din ianuarie au trecut, şi Mareşalul a putut să se dedice altor însărcinări mai mari. Dacă ele nu au fost încă rezolvate sulă in D. VON KILLINGER sută, aceasta se datoreşte intrării României în război de partea Germaniei. Ziua de 22 iunie a fost o zi de mari hotărîri. Mareşalul a făcut acest pas hotărîtor. Nu era numai vorba de a recâştiga pământ răpit, Basarabia şi Bucovina, ci de a distruge pe hoţii vinovaţi, încât să le treacă pofta de a mai reveni, lăsând pe viitor, România în pace. Această misiune a fost îndeplinită, prin talentul de conducător militar al Mareşalului, prin vitejii ofiţeri şi soldaţi români, prin harnicii ţărani şi ţărance, cari cu toată mobilizarea au lucrat pământul, prin neobosiţii muncitori din industria petroliferă, prin vajnicul personal al căilor ferate, prin toţi care au pus umărul la această mare operă. Şi astfel, Mareşalul poate fi mândru, după acest an, de poporul său şi poporul poate fi mândru de Mareşalul său. Iar noi germanii, putem fi mândri de a avea în astfel de timpuri grele, un astfel de aliat. Mi s’a reproşat odată, că mă amestec în problemele interne politice ale României. Nu, dimpotrivă. Când la conducerea României stă un orr ca Mareşalul Antonescu, nu trebue să mă îngrijesc de bunul mers al poporului român, căci el poate face acest lucru mai bine ca mine. Dacă m’am adresat odată acelora, care vorbeau că nu e bine să se mai lupte dincolo de Nistru, atunci aceasta nu avea de-a face cu politica internă a României. M’am adresat numai trădătorilor cauzei germano-romăne, căci lupta României împotriva bolșevismu(Continuare in pag. 2-a) m NU PRICINUIŢI STATULUI CHELTUELI INUTILE PRIN RECLAMAŢIUNI NEÎNTEMEIATE COMUNICAT Conducătorul Statului a dat o largă posibilitate tuturor de a se putea adresa cu plângeri şi reclamaţiuni d-sare direct ori Preşedinţiei Consiliului de miniştri. S’a constatat însă că numeroase din acestea au fost neîntemeiate Astfel dintre 100 anchete ordonate de d. Mareşal Antonecsu, în urma reclamaţiunilor primite, 8 au fost neîntemeiate, dintre 2701 reclamaţiuni intrate prin cutiile săteşti au fost 42 neîntemeiate, iar din cele peste 50.000 petiţii şi reclamaţiuni adresate direct Conducătorului Statului şi d-lui profesor Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de miniştri au fost neîntemeiate câteva sute. Simţul de răspundere al fiecăruia, ca şi respectul datorit autorităţii impune a nu se face reclamaţiuni neîntemeiate. Trebue să se ţină seama in acelaş timp şi de faptul că reclamaţiunile neîntemeiate pricinuesc Statului cheltueli inutile prin trimiterile de anchetatori. Se atrage atenţia tuturor celor cari fac astfel de reclamaţiuni, că pe lângă sancţiunile legale pentru denunţuri calomnioase sau inducerea în eroare a autorităţilor, d. Mareşal Antonescu a dispus să se pună în sarcina celor de rea credinţă plata tuturor cheltuelor cauzate Statului prin anchetele ce se ordonă în urma informaţiunilor lor neadevărate sau a reclamaţiunilor lor neîntemeiate. Sumele vor fi achitate pe loc. Astfel reclamantul va fi trimis în lagăr unde va sta până ce prin munca la care va fi supus va produce suma cuvenită Statului drept despăgubire. Relaţiile dintre Germania şi Statele Americii de Sud Berlin, 80 (Radar) — O notă oficioasa anunţă că in momentul de faţă nu se poate spune care sunt măsurile, sau dacă se vor lua măsuri faţă de supuşii statelor Americei de Sud ce au rupt relaţiile diplomatice cu Germania. La Wilhelmstrasse s’a dat a înţelege că Germania va face să depindă modul în care vor fi trataţi supuşii Americei de Sud, de felul cum vor fi trataţi germanii în America de Sud. Deasemeni se reaminteşte că este o mare diferenţă între ruperea de relaţii diplomatice şi o declaraţie de război. Se află deasemeni că mai multe state ale Americei de Sud au dat asigurări că au acţionat sub o anumită constrângere dar că nu au intenţiunea să facă dificultăţi supuşilor germani aflaţi în acele ţări. La Berlin lumea se aşteaptă că va fi posibil să se realizeze astfel de intenţiuni, dat fiind că trebue să se conteze cu o sporire a presiunii propagandei nord-americane. Japonia va lua măsuri împotriva mişcării gaulliste din Indochina Berlin, 30 (Radar). — Corespondentul agenţiei „Radar“ transmite : „Japan Times and Advertiser“ publică Vineri o notă, in care se atrase atenţia guvernului din Vichy asupra falului că, dacă se va continua acţiunea gaullistă în Indochina franceză, Japonia se va vedea silită să ia măsurile dictate de această nefericită stare de kcnin. 1 februarie 19 41 6 Pagini director $1 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU ............................................................. Coloană germană de aprovizionare in munții Iana. (Ph. Wb.) DISCURSUL FUEHRERULUI ROSTIT CU PRILEJUL CELEI DE-A 9-A ANIVERSARE A NAŢIONAL-SOCIALISMULUI Berlin, 30 (Rador). — Cu prilejul celei de a noua aniversări a venirii la putere a partidului naţional-socialist, Fuehrerul a vorbit în capitala Reichului. Primul a luat cuvântul d. dr Goebbels, care a salutat pe Fuehrer Victoria, a spus ministrul propopândei, amintind de ziua de 20 ianuarie, de acum 9 ani, era pentru noi o chestiune de credinţa şi anume de credinţă în persoana dv. Astăzi luptă întreg pomrul german, în frunte cu armata lui, pentru apărarea celor câştigate în revoluţia noastră şi pentru securitatea Reichului şi a spaţiului vital al naţiunii. Ceea ce a fost atunci o chestiune de credinţă, victoria a devenit astăzi o chestiune de certitudine. Fuehrerul şi-a început cuvântarea printr’o privire in trecut pentru a se ocupa incăodată cu „bazele existenţei noastre, ale deveniriii noastre şi ale victoriei noastre“. Auzim astăzi, a continuat el, făcându-se foarte adesea remarca că acest război ar fi de fapt al doilea război mondial. Se identifică deci această luptă cu prima, pe care am trăit-o cei mai mulţi dintre noi în bună parte ca soldaţi. Şi afirmaţia aceasta este adevărată nu numai in sensul că şi această luptă cuprinde aproape lumea întreagă, el este cu mult mai adevărată dacă ţinem seama că sunt în joc aceleaşi ţeluri, că aceleaşi forţe, care au pricinuit primul război mondial sunt responsabile şi de cei de astăzi, şi că aceste forţe şi puteri urmăresc aceleaşi scopuri, care reprezentau atunci în adâncul lor, intenţiile luptei lor. Nu sunt numai aceleaşi cauze ci sunt mai cu seamă aceleaşi persoane. Pot să spun însă cu mândrie că o excepţie o fac tocmai statele care sunt astăzi întrupate ca aliate prin Germania, Italia, Japonia, etc. Căci un lucru nu-l poate nimeni tăgădui şi anume că Churchill încă dinainte de 1914 era unul dintre cei mai neruşinaţi aţâţători de război ai epocii de atunci, că Roosevelt era în acea vreme unul din instrumentele preşedintelui Wilson, că şi atunci capitaliştii de astăzi erau gata să arunce greutatea influenţei lor în cumpănă în favoarea războiului. In schimb, nimeni nu poate tăgădui că noi nu am avut absolut nici o vină în războiul de atunci. Cu toţii nu eram decât soldaţi neînsemnaţi. ACEIAŞI VINOVAŢI Aceleaşi forţe îmbolditoare, care sunt vinovate de primul război mondial, sunt răspunzătoare şi de cel de al doilea război mondial. Germania de atunci era o monarhie, deci nu o dictatură socialistă. Ea era democrată, deci nu un stat naţional-socialist. Era parlamentară, deci ceea ce este Germania de astăzi Trebue să existe deci motive care nu constă în forma de stat care au dus atunci şi acum la atacul dat de aceste forţe, deşi în ambele cazuri ele pretind că forma de stat ar fi cauza. Sunt alte motive, care le-au dus încă de pe atunci la războiul contra Reichului german. Atunci Anglia era instigatorul principal al acestei lupte, acea Anglie care în răstimp de 300 de ani subjugase aproape un sfert din întreaga suprafaţă a pământului, numai prin forţă şi printr’o neîncetată succesiune de războae sângeroase. Pentru a-şi asigura această dominaţie mondială, această împilare a popoarelor, Anglia a căutat să menţină în Europa aşa numitul echilibru al forţelor, ci înseamnă că a tins ca niciun stat european să nu poată să câştige forţe peste o anumită măsură, ceea ce i-ar fi permis poate să ajungă la un rol conducător în Europa. Ceea ce voiau ei, era fărâmiţarea Europei, dizolvarea ei. Pentru a atinge acest ţel, Anglia a adus şi in Europa război după război. LUPTA ANGLIEI CONTRA GERMANIEI Fuehrerul a arătat apoi cum Anglia a luptat pentru a menţine poziţia sa precumpănitoare împotriva Spaniei, Olandei şi, cu ajutorul întregi Europe, şi împotriva Franţei. Englezii au crezut apoi că trebue să socotească şi Germania ca factorul ce ar putea eventual să unifice Europa. Şi a început lupta contra Germaniei, nu din dragoste pentru popoare, ci din cel mai pur şi autentic interes. In spatele acestei acţiuni se afla acel veşnic iudaism ce ştie să câştige şi să folosească din orice ceartă între popoare. De aceea el a fost totdeauna factorul instigator, spre a produce tulburare între popoare. Când In 1914 a fost formată pentru prima dată o coaliţie mondială contra Reichului german de atunci, s’au adus oarecari motivări. S’a spus atunci că Germania trebue să se despartă1 in primul rând de Kaiserul ei S’a spus apoi că militarismul este acela care face nefericit poporul german şi îl apasă. In cele din urmă s’a spus: „Trebue să se termine odată cu războaele”. Deci, război contra războiului. Ar fi fost minunat dacă Anglia Împinsă de un sentiment de groază contra războiului, ar fi dat Europei exemplu eliberând popoarele subjugate în cursul războaielor sale Și punând roadele acestor războaie engleze la dispoziţia lumii. Dar, prin „războiul contra războiului“, englezii înţelegeau cutotul altceva şi anume ei înţelegeau războiul contra Europei, contra posibilităţii unei reparări a nedreptăţilor din această lume. Erau prin urmare două motive : celui care are putere să i se mai dea, iar celui care nu are să i se ia şi puţina putere pe care o are. E întocmai la fel cum pretind unii în politica internă: nu dorim schimbări în ordinea socială, căci cei bogaţi trebue să rămâie bogaţi, iar cei săraci trebue să rămâie săraci , iar cum starea de fapt aşa este, aşa trebue să rămână şi omul nu are dreptul să se ridice împotriva a ceea ce este, căci această stare a fost voită şi dată de soartă. Dar concepţia noastră naţionalsocialistă este alta, şi o cunoaşteţi cu toţii : noi vedem în orice stare de lucruri şi în orice epocă de victorie mondială rezultatul unui proces interminabil de viaţă şi este cu neputinţă de spus într-un anumit moment; acest proces de desvoltare trebue să se termine acum. Cu totul dimpotrivă, este în natura evoluţiei tuturor lucrurilor că orice sterilizare a acestui proces vital trebue să ducă la moarte. Este deci un fapt că sloganul „războiul contra războiului“ este o lozincă absolut mincinoasă. Faptele confirmă că în momentul când războiul s’a terminat, motivele pentru noui războaie n’au putut fi înlăturate, și nici instrumentele pentru purtarea noui lor războaie. UNELTIRILE ANGLIEI Ar fi fost un gest minunat dacă, după desarmarea Germaniei, Anglia, America şi Franţa ar fi desarmat şi ele. Le-am rugat de atâtea ori pe vremea republicei de la Weimar, le-am implorat, mai târziu le-am pretins să desarmeze. Dar războaiele au continuat. Numai obijduitului popor german părea că nu-i va fi dat niciodată să-și schimbe soarta în una mai bună. La început lupta a fost dusă sub forma unei concentrări de coaliții. Ani de zile Înainte de a veni la putere, Churchill a făcut promisiuni de garanție prin predecesorii săi. Astăzi mărturiseşte el singur că englezii n’ar fi fost în măsură să poată lupta singuri. Ei au garantat Ţările Baltice şi au garantat statele din Balcani. Fiecărui stat i-au declarat că Anglia îl va susţine cu toată puterea sa. Metodele au rămas aceleaşi: promisiuni celor mici şi înfricoşaţi sau prea lesne încrezători, cari s’au lăsat prinşi în cursă, şi aceasta cu posibilitatea de a-şi apăra cât mai mult posibil interesele proprii cu sângele altora. Trebue ţinut seama mereu că imperiul mondial britanic, în 400 de ani, a vărsat deabia 10%, în nenumărate războaie din sângele pe care l-a vărsat Germania pentru a-şi apăra existenţa. A doua metodă britanică constă în desbinări. Fuehrerul a arătat cum în acele timpuri, în care Germania era sfâşiată de grele războaie interne, care au costat mult sânge de poporul german, Anglia a avut posibilitatea să se ridice la rangul de putere mondială. Trebue să atrag mereu atenţia, — a subliniat Fuehrerul, — că noi nu suntem parveniţi. Parvenit este Anglia şi nu noi. Noi avem o istorie străbună, iar în vremea în care Europa cunoştea o mare împărăţie germană, Anglia nu era decât o insulă mică și neînsemnată. In războiul mondial trecut s'a văzut posibilitatea desbinării pe alt tărâm. După ce s’a văzut imposibilitatea de a atrage Germania într’o criză dinastică, s’a văzuit o nouă posibilitate în punerea în joc a partidelor. S’a reușit atunci să se fărâmiţeze intern poporul german. S’a provocat o revoluţie ordinară, de către marxişti, liberali şi capitalişti interesaţi, înapoia cărora se găsea ca aţâţător, puterea vecinicului evreu. •Ştim astăzi, chiar după spusele englezilor, că ei se găseau in pragul prăbuşirii, la sfârşitul anului 1918. Primul război mondial nu putea să fie pierdut din pricina meritelor adversarilor noştri, ci numai din propria noastră vină. Urmările acestei prăbuşiri nu au fost, cum s’ar putea crede, luarea Germaniei în braţele deschise ale democraţiei mondiale. Urmările acelui război au constat în cea mai îngrozitoare prăbuşire politică şi economică, pe care vreun popor a trăit-o vreodată. Referitor la aceasta, Fuehrerul a amintit de Wilson, care a minţit poporul german, spunându-i că dacă Germania depune armele va urma o înţelegere totală şi o nouă eră a păcii, a egalităţii de drepturi, a raţiunei şi a altora de acest fel. Aşa a venit atunci — a continuat Fuehrerul — ceasul acelor desamăgiri cumplite, care a început în clipa când plenipotenţiarii Germaniei au intrat in vagonul-salon, unde au fost primiţi cu întrebarea brutală: „Ce caută domnii aici ?“. Poporul german a căzut peste câteva luni într’o prăpastie de neînchipuit, unde nu mai vedea nici o nădejde ; un popor înfometat, căruia nu i s’a mai dat nici locul ce i se cuvenea, după ce a semnat armistiţiul şi pacea. Un popor înfometat, căruia nu i s’a mai dat nici un mijloc de trai, care era supus mereu şantajelor şi care, când a fost desarmat, a fost mereu supus oprimării prin alte şantaje. (Continuare in pag. 3-a) FUEHRERUL ADOLF HITLER VORBIND