Vatra, 1982 (Anul 12, nr. 1-12)

1982-11-01 / nr. 11

VATRA 140/A vasile goldiş către Ion luca caragiale (documente inedite privind o prietenie) Aniversarea a 130 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale’ şi a 120 de ani de la naşterea lui Vasile Gol­diş2 depăşeşte atît actul de simplă pietate cit şi recon­siderarea strictă a unor netăgăduite valori spirituale ale poporului român. Ion Luca Caragiale ca şi Vasile Gol­diş aparţin deopotrivă culturii şi istoriei noastre prin contribuţia adusă cauzei naţionale într-o eroică luptă pentru libertate şi dreptate socială în cadenţele largi şi solemne ale nemuritorului „Deşteaptă-te Române“ al lui Andrei Mureşanu. In perspectiva timpului, ei şi-au cîştigat o valoare de simbol. Din slova lor răbufneşte indignarea faţă de nedreptăţile sociale şi politice pe care românii de dincoace de Carpaţi erau obligaţi să le îndure. Din documentele inedite pe care le prezentăm acum, rezultă că Vasile Goldiş nutrea o mare preţuire pentru Caragiale, pe care îl iubea nespus, cu care se afla în relaţii de strînsă amiciţie şi pe care îl socotea pe drept cuvînt un talent superior şi ales, un mare patriot3. Pre­ţuirea era de fapt reciprocă4. Creatorul „Năpastei“ şi al „Momentelor“, prieten în general, după cum se ştie, al românilor ardeleni, va colabora, invitat fiind de Goldiş la ziarul„Românul“ din Arad, semnînd aci arti­cole în apărarea conducerii Partidului Naţional Român (inclusiv a directorului ziarului în cauză) faţă de acu­zaţiile — nu toate nedrepte, de fapt, — pe care i le adu­cea grupul tinerilor „tribunişti“5. Şi — de asemenea va poposi la Arad, ca oaspete al prietenului său ardelean. La moartea lui I.L. Caragiale, Goldiş, într-o scrisoare trimisă fiului acestuia, Mateiu, îşi exprima încă o dată „nespusa iubire ce am avut pentru şi neuitatul meu amic şi ma­rele Dtare părinte“6. La împlinirea unui sfert de veac de la moartea marelui dramaturg, în calitate de preşe­dinte al „Astrei“, Vasile Goldiş va fi în fruntea acţiunii de ridicare a unei statui a scriitorului, lansînd în acest sens şi liste de subscripţii în întreaga ţară7. Legăturile strînse ale lui Vasile Goldiş cu autorul „Scrisorii pierdute“ au făcut ca tocmai în „Românul“ să apară, în 1912, şi primele poezii ale lui Mateiu I. Cara­giale. Există însă destule motive — pe care le vom ară­ta mai jos — ca să se considere că acest gest nu a în­semnat doar un serviciu adus postum unui prieten, ci a pornit şi dintr-o sinceră şi reală apreciere a talentu­lui tînărului poet, în condiţiile în care critica literară a timpului era în general în cel mai bun caz indiferentă faţă de acesta. Intr-un articol publicat în „Românul“, scris de Va­sile Goldiş, se afirma cu o ascuţită pătrundere estetică: „Numele lui Ion Caragiale a apărut iar în publicistica noastră, de astă dată însă precedat de un prenume: Ma­teiu. Fiul marelui scriitor a început a scrie, sau, mai po­trivit, a început să publice. Credem că e mai potrivit aşa fiindcă forma definitivă a versurilor sale nu arată o factură de debutant, ci de stăpîn pe tehnica poeziei“. Şi, în continuare: „dl. Mateiu Ion Caragiale a moştenit de la gloriosul său părinte ceva din bogata lui putere de observaţiune şi mult din acea scrupulozitate profe­sională ,care l-a îndemnat să nu publice niciodată ni­mic, pînă ce, prin cizelarea continuă n-ajunge la forma definitivă“. Şi articolul se păstrează tot atît de elogios pînă în final: „E o îmbucurătoare coincidenţă că a­­ceste probe de talent ale fiului lui Ion Luca Caragiale ies la iveală tocmai în luna în care a murit acesta. Din stejarul prăbuşit în neant a răsărit un mugure pe care-l dorim să ajungă la proporţiile stejarului“8. Rîndurile de mai sus ne mai arată şi un alt motiv al deschiderii paginilor „Românului“ colaborărilor lui Mateiu Caragiale (exprimat clar de Goldiş şi în scrisoa­rea sa către fiul lui Ion Luca la care ne-am referit). Va­sile Goldiş, în calitate de director al ziarului „Românul“ dorea ca în acest fel numele de Caragiale să se per­petueze în paginile periodicului arădean şi după moar­tea ilustrului dramaturg şi prozator. Se exprima astfel, încă o dată, foarte convingător şi emoţionant sentimentul unei alese şi durabile prietenii. Arad, 2 ianuarie n. 1911 Iubite domnule Caragiale! Cu prima ianuarie vechi 1911 apare numărul întîi al noului ziar înfiinţat de partidul naţional român din Transilvania şi Ungaria. Se va numi „Românul" şi e pus sub direcţia mea. Ar fi pentru cauza noastră na­ţională un mare ciştig, dacă primul număr din acest ziar ar cuprinde şi cîteva şire din condeiul D-voastră, atît de iubit la noi. Vă rog deci cu toată insistenţa să binevoiţi a-mi trimite10 ceva pentru ziar. Orice. Nicht gebieten werd ich dem Sänger11. Al D-voastră adînc devotat Vasile Goldiş ☆ Iubite, dragă nene Iancule! Pînă acum (marţi după amiază) n-am primit încă nimic de la maestru. Cred să primesc mîine. Te rog să începi ci­ mai curînd seria grandioaselor articole. Tre­buie să curăţăm atmosfera şi asta n-o poate face altul, decît Caragiale. Mai am­ o rugare. Te rog frumos să-mi dai voie a publica foiletoane şi de la scriitori din România, cari nu sunt amestecaţi în daravera cu „Tribuna“. Altfel e imposibil să scot foaia căci n-am material. Eu prea bucuros aş publica material totdeauna de la cei mari, dar asta nu se poate iar o reducere a extenziunii ar pro­duce impresie penibilă. Şi aşa scriitorii cari sunt membrii ai societăţii scriitorilor din Bucureşti au hotărît boicota­rea „Românului". Acum numai D-ta ne poţi scoate din belea''2. Ar fi foarte bine, dacă ai pregăti material pen­tru numărul nostru de Rusalii iarăşi de la meşterii cei mari. Te rog să-i scrii lui Coşbuc şi d-nului I.A. Bră­­tescu-Voineşti ca să ne trimită din cînd în cînd lucrări d-ale lor. Coşbuc a primit de la mine aici în Arad 200 cor­oane) pentru 4 foiletoane (fie vers, fie proză), cîte 50 (coroane) de unul. Deocamdată mai mult nu se poate. Te sărut cu iubire. Sărut mîinile Doamnei şi salut cu drag pe toţi ai Dumitale. Devotat V. Goldiş Lui Coşbuc i-am trimis telegrama întocmai aşa, cum ai conceput-o. IV Arad, 13 mai n. 1911 Iubite maestre ! Azi a apărut scrisoarea şi micul meu răspuns. Scri­soarea e splendidă şi a ieşit foarte bine. Cred că nici greşeli de tipar n-o să afli. Acum Te rog pe toţi Sfinţii să urmezi înainte cu colaborarea vitejească. Seria dis­cutată încă astă iarnă e absolut necesară. Apoi şi ceva literar. Cînd o să primesc traducerile făgăduite? Bietul Lucaciu13 a suferit o mare pierdere prin moar­tea iubitei sale consoarte. Aşa ne prăpădim încetul cu toţii. Am dispus să ţi se trimită de la noi regulat „Tri­buna“, ca să fii bine informat despre toate. Cred că acum primeşti toate gazetele noastre. încă odată vin să Te rog să-mi dai permisiunea a publica foiletoane de la scriitorii din România, cari ne-au mai rămas. Fără cola­borarea lor îmi este aproape imposibil să scot gazeta. Te rog dar fii îndurător. Vom griji să nu fie nimic por­cărie. Te sărut cu drag. Sărut mî­ i)nile Doamnei. Salut pe toţi ai Dumittale. Admirator, Vasile Goldiş. Inc’odată Te rog insistent să ai bunătate a scrie d-lui Brătesc-Voineşti. Apoi să faci tot posibilul pentru a ne cîştiga un corespondent în Paris. Salutări Arad, 15 maiu 1911 Iubite maestre! Moartea doamnei Lucaciu ne-a umplut pe toţi de adîncă mîhnire. Am făcut toate aşa cum mi-ai tele­gra­ţiat. E o mare şi sinceră manifestaţie de doliu. Neferi­citul nostru frate Vasile poate să-şi afle mîngîierea în dragostea generală ce i se arată din acest trist prilej. Am primit povestea clasică11. E întradevăr clasică, dar şi mai clasică este haina în care e îmbrăcată. Te felicit şi-ţi mulţumesc din suflet. Românul, pe care mi-l promiţi, este foarte bine venit, căci în curînd se sfîrşeşte „Mary de Bjerson". Aştept cu mare nerăbdare articole de fond. O să facă — sunt convins — mare senzaţie şi o să lumineze pe deplin situaţia noastră. Iancu zice că mi-a scris. Toţi ai noştri Vă salută cu drag. Eu îţi sărut mâinile şi rămîn al D-tale cel mai de­votat servitor. V. Goldiș Arad, 16 maru n. 1911 Iubite dragă nene Iancule! Telegrama D-tale din urmă a sosit prea tîrziu. Nu­mai azi dimineață. Astfel nu am mai putut pune în fruntea ziarului condolarea propusă. S-a scris însă iar un articolaș cald din prilejul înmormîntării. Cred că am făcut destui. Povestea e admirabilă. Iţi sărut mina cu care ai scris-o. Te salut cu devotament V. Goldis­­t Arad, 17 maiu 1911 . Iubite dragă nene Iancule Isac îmi trimite scrisoarea aci alăturată s-o public în „Românul“. Ţi-o trimit Dumitale. Dacă zici s-o public, să mi-o retrimiţi şi eu o public, dacă însă ai fi de pă­rere ca să nu o public, n-o public. Asta i-am scrs şi lui Isac. Aşi dori să-mi scriu mai multe, n-am timp, cîte 15—20 scrisori pe zi. Nu pot. Te sărut cu drag­ă. Goldiş Coşbuc e aici. Mi-a adus lucruri admirabile. O să vezi. Te salută. Vorbim de D-ta. Azi seară suntem la cină mare împreună. Dorul nostru e la D-ta. Coşbuc pleacă la Carlsbad. Salve ☆ Arad, 6 iunie n. 1911 Iubite dragă nene Iancule! Am primit toate scrisorile. Să mă ierţi, că nu Ţi-am putut răspunde pînă acum, dar o afurisită de influenţă m-a trîntit pentru 10 zile în pat. Abia ieri m-am scu­lat. Recunosc ticăloșia noastră15. Dar ce să fac. Ziarul se tipărește noaptea în 4 ore „Cu grabă mare". Cu manuscrisul D-tale voi proceda însă de aci în­colo altfel. Le voi da să le culeagă ziua cu răgaz. Co­rectarea o voi face eu singur totdeauna, voi face apoi încă o revizie, iară a doua revizie Ţi-o trimit D-tale la Berlin și numai astfel corectat se va da articolul res­pectiv în foaie. Cred, că în chipul acesta articolii D-tale de aici încolo vor ieşi fără absolut nici o greşeală. Vezi bine procedura asta e foarte scumpă pentru noi, dar o fac măcar să ştiu că plătesc din buzunarul meu. Nu­mai Te rog să nu mă mai sparii (sperii — n.n.) cu sis­tarea colaborării, că mă bagi în groapă. Şi acum ne­vasta mea nu mi-a dat scrisoarea D-tale să o citesc numai după ca m-am sculat din pat, căci s-a temut de vre-o catastrofă. Ştia, că atunci, cînd îmi trimiseseşi te­legrama aia, am pus lingura jos (era tocmai la prînz) şi n-am mai mîncat 2 zile aproape nimic de necăjit şi a­­mărît. Te asigur că n-o să mai vezi greşeala în articole D-tale. Coşbuc nu ştiu unde e acum. Lucrarea cea din urmă: „Odiseu în coliba slugii sale" mi-a trimis-o tot din Viena. Se vede că-și petrece bine acolo. Îndată ce voi primi ceva pozitiv de la dînsul, Te voi aviza. Vaida e acum la Carlsbad. Dacă-i scrii simplu pe numele lui, trebuie să-l afle, căci e medic de baie. Acum ne procurăm tipografia noastră proprie. Ne-am cumpărat palat16) în mijlocul Aradului. Acolo, instalăm o nouă tipografie proprie. Te rog să-mi scrii ce fel de caractere să ne procurăm anume pentru ortografia D-tale, căci noi de pildă pe éa nu-l avem, nici pe ea. Vom pro­cura însă tot ce ne vei porunci Dta. Şi acum ad rem. Aştept cu grozavă nerăbdare seria aia de articole, des­pre care vorbisem astă iarnă. Acum ar veni admirabil ca răspuns la măgăriile lui Goga. Te rog să nu Te superi, că din „Schiţe Nouă“ am retipărit în numărul de azi: „Partea Poetului“. Se potri­veşte de minune pentru Goga. Aluzia cu „Lupta pen­tru libertate" îi scriu azi, tot aşa şi lui Horică. O să-ţi comunic răspunsul. Dragă, iubite nene Iancule. Te aş­teptăm cu drag şi dor mult. Vom merge la mănăstire17 şi cred că acolo o să-l îmbătăm şi pe iubitul nostru dr. Iancu. Vino, că te aşteptăm cu inimile şi braţele deschise. Aş­tept romanul promis de la iubitul nostru amic tînăr L.I. Caragiale. Acuşi se gată drama şi atunci vine rîndul acelui roman. Deci zor. Iţi sărut mîinile. Tot astfel mult stimatei Doamne. Tuturor respectuoase salutări. Te aştept eu dor. A. D-tale devotat. V. Goldiş ☆­­ir Se cunoaşte îndeosebi faptul că Vasile Goldiş de­vine la 1 ianuarie 1911 directorul ziarului „Românul“, la care vor colabora cele mai reprezentative condeie scri­itoriceşti, printre care şi Ion Luca Caragiale, care se afla un exil la Berlin. Acesta se bucură în rîndurile arădeni­lor de stimă şi admiraţie pentru frumuseţea scrisului său şi pentru marele serviciu adus „sfintei noastre cau­ze“9. Din această perioadă de început al ziarului „Ro­mânul“ dăm publicităţii nouă scrisori inedite adresate lui Caragiale în 1911 prin care este invitat să colaboreze la periodicul arădean unde era director. Fie că îi cere co­laborări permanente la ziar, sau îi împărtăşeşte din preocupările şi grijile sale sau îi cere­­iertare" pentru necazurile pricinuite, Goldiş se dovedeşte un conducător iscusit şi devotat cauzei naţionale. Cele nouă scrisori se află în posesia Bibliotecii Academiei R.S.R. Corespon­dența, cota S. 52, LV (1—9) nr. inv. 22075—83. Anexăm în continuare un fragment de scrisoare în legătură cu I.L. Caragiale păstrat în Arhivele statului din Arad și o scrisoare a lui Vasile Goldiș trimisă în 1912 lui Ma­teiu I. Caragiale. Această scrisoare se păstrează la Bi­blioteca Centrală universitară „M. Eminescu“ — Iaşi, fond Ibrăileanu, arhiva nr. 56, pentru a completa cît mai fidel atmosfera epocii respective, admiraţia şi preţuirea pentru Caragiale, pe care Aradul şi arădenii i-au păs­trat-o totdeauna cu căldură şi devotament. Gheorghe ŞORA documentele continuităţii 9 Arad, 4 iulie n. 1911 Iubite dragă nene Iancule ! Nu te credeam atît de crudei, ca să laşi atîta vreme în nedumeriri şi dureri un suflet, care se iubeşte în toată sinceritatea şi din adîncul său. Eram şi sunt încă şi astăzi rănit pentru temerea mea, că Te-am supărat cu ceva, că doar vre-o vorbă nepotrivită. Ţi-a întors inima de la mine. Eu nu sunt meşter al condeiului şi cred prea uşor că am greşit. Cu toată umilinţa mea faţă de un geniu atît de mare, ca I. L. Caragiale, aşteptam totuş­i) o vorbă de ocară măcar, căci de la D-ta, iubite dragă nene Iancule, şi ocara e miere dulce pentru mine. N-am primit însă nimic. Acum în sfîrşit cu mare încungiur aflu cauza supărării, de-o (fi) cu adevărat aici. Mi se spune, că ai fi supărat, pentru că ai văzut colaborînd la Românul şi pe P. Locusteanu18. Se vede, că tot eu sunt de vină. D-ta m-ai întrebat, dacă L(ocusteanu) e redactor la R(omânul) ori ba? Am răspuns că nu-i, după cum de fapt nu-i. Era (Continuare în pag. 140/D)

Next