Vatra, 1995 (Anul 25, nr. 1-12)

1995-09-01 / nr. 9

vorbesc. Polonia, spre exemplu, a avut şi pe vremea comuniştilor un institut care se ocupa exclusiv de dreptul intelectual. Asta înseamnă experienţă şi, mai ales, oameni deja formaţi. La noi, lucrurile nu numai că stau pe loc, dar şi regresează. Un proiect al legii propus încă de pe vrema lui Andrei Pleşu, un proiect destul de bun, a fost stopat la Ministerul Justiţiei, unde cel ce se ocupă de problema dreptului de autor este o persoană despre care nu am auzit niciodată. El e venit din procuratură şi acum se pretinde specialist. Rezultatele sunt dezastruoase.­­ Cum vedeţi actuala funcţionare a Fondului literar? - Este anacronică. Nimeni nu se poate pretinde gestionar unic al dreptului de autor. Altfel spus, ASPRO, fiind legal constituită are acelaşi drept de gestionare. în caz de litigiu cu Fondul, un proces ar da cîştig de cauză lui ASPRO. - Pînă la urmă, legea dreptului de autor va fi aprobată conform exigenţelor europene? - Indiscutabil. E singura cale. Nu înţeleg, însă, insistenţa Ministerului Culturii de a crea un birou central al dreptului de autor. După ce le-am comunicat părerea mea, ministerul a început să mă evite sistematic. Probabil că există anumite presiuni şi din partea Uniunii Scriitorilor. Oricum, discuţia purtată cu conducerea Uniunii m-a lăsat perplexă. - A fost o discuţie despre drepturile de autor? - Aparent nu. Eu am cerut o explicaţie în ceea ce priveşte aprobarea dată de Uniune unor pretinşi moştenitori ai lui Eminescu de a lua numele poetului naţional şi de a se ocupa de mormîntul acestuia. Trec peste aspectul juridic al chestiunii, eu intentînd un proces aflat acum în recurs la procuratură în orice caz, aceşti pretinşi moştenitori au obţinut o aprobare formală de la Uniune şi au pus la mormîntul lui Eminescu o cruce, cu tot tapajul publicitar de rigoare. Am reclamat, deci, faptul că mormîntul lui Eminescu este monument istoric şi nimeni nu poate interveni după bunul lui plac, schimbînd sau adăugind ceva fără aprobarea comisiei monumetelor şi siturilor istorice. Ca să mă impresioneze, probabil, preşedintele Uniunii, mi-a spus că în cartea de telefon există 20- 30 de nume de Eminescu. L-am rugat­ să-mi arate această carte, pentru că în cartea mea de telefon nu figurează decît 3 nume de Eminescu, rude de ale mele, pe care le cunosc foarte bine. - - Iertaţi-mi naivitatea, dar legea permite să-mi schimb numele. - Legea permite, cu excepţia numelor de patrimoniu, nume istorice: Brâncoveanu, Cantacuzino, Caragiale etc. Pretinşii moştenitori ai lui Eminescu nu au obţinut schimbarea numelui pe cale juridică, ci administrativă, ceea ce contravine legii. - Pentru că veni vorba, cine sunt actualmente urmaşii reali ai lui Eminescu? - Unii nu şi-au mai păstrat numele. De pildă, VATRA am o vară la Ploieşti, care este fata sorii tatălui meu, căsă­torită cu inventatorul Persu, cu numele de Eminescu sunt acum cele două fete ale lui Victor Eminescu. Din ele, una (profesoară la Predeal) şi-a luat numele soţului, Stanislas, dar a obţinut numele de Eminescu pentru fiul ei. în cartea de telefon mai există soţia lui Victor Eminescu. Victor a mai avut două fete, care, însă, au decedat. La această scurtă listă se mai daugă fiica mea, Roxana, specialistă în portugheză, actualmente stabilită în Franţa, unde lucrează ca secretar de redacţie la revista ''Esprit”.­­ Vorbiţi-ne puţin despre descendenţa dvs.­­ Tatăl meu este fiul lui Matei Eminescu, care s-a căsătorit cu cineva din familia pe care Caragiale a facut-o celebră: familia Condeescu, de la Mizil. Fratele bunicii mele, Leonida Condeescu, prieten bun cu Caragiale, pe vremea aceea mare patron la restaurantul gării din Ploieşti. De la tatăl meu ştiu că oprirea acceleratului în Mizil era riguros exactă. După un chef grozav la moşia lui Leonida, s-au dus bine dispuşi la gară şi în euforia momentului au oprit expresul. De atunci, în amintirea lui Caragiale, CFR- ul a decis ca expresul să oprească mereu în gara Mizil. Eram studentă şi, cînd trenul oprea în Mizil, rîdeam amuzată de fiecare dată. - Cum a primit Leonida schiţa celebră a lui Caragiale? ^ - Leonida avea mult umor şi s-a amuzat teribil. în schimb, soţia lui s-a simţit vexată şi a interzis categoric vizitele scriitorului la moşie. - Revenind la familia dvs., ci­i fraţi a avut Matei Eminescu? - Victor era dintr-o altă căsătorie. Tatăl meu, Gheorge Eminescu, a mai avut un frate, dar care a murit de tînăr. Hanibal îl chema. Urmează apoi sora lui Matei, a cărei fiică - aşa cum spuneam - s-a căsătorit cu inventatorul Persu. Prima soţie a lui Matei, era profesoară de istorie la liceul de fete din Brăila. Era fata unui preot înstărit şi o chema Matilda Emilian. Căsătoria nu a mers, iar Victor a rămas la mama sa. L-am cunoscut pe Victor şi pot spune că era un om extrem de interesant. Un povestitor nemaipomenit, cu un talent artistic excepţional, dar care şi-a bătut joc de calităţile lui native. A fost un boem care şi-a cheltuit tinereţea şi talentul la Bruxelles, la facultatea de drept, cunoscută ca fiind cea mai uşoară din Europa. Lui Victor i-a plăcut viaţa. I-a plăcut să călătorească şi să se distreze, ratînd astfel marele lui talent. Şi-a cheltuit în gol darul lui Dumnezeu, aşa cum şi-a cheltuit averea. Pînă nu a vîndut ultima casă din Brăila, şi toată moştenirea mamei sale, nu s-a lăsat. - Ce ne puteţi spune despre tatăl dvs., Gheorghe Eminescu? - Tata a fost militar contra voinţei lui. Decizia nu i-a aparţinut lui, ci familiei Condeescu de la Mizil. Visul său a fost să fie avocat şi trebuie să vă spun că avea un talent nemaipomenit pentru asta. Sunt

Next