Veselia, 1941 (Anul 49, nr. 1-52)

1941-10-31 / nr. 45

ffîaqiM­i­­/mot dmj/iecone' CÂTE CEVA DIN GEORGE RANETTI George Ranetti era foarte apreciat de marele Caragiale, care îl luase chiar co-redactor la seria Il-a a „Mof­tului Român’’. Pe de altă parte publi­caţiile cele mai răspândite ale vremii, ca: „Noua Revistă Română” a lui d- Rădulescu-Motru, „Viaţa Românească” de la Iaşi, etc. se bucurau de colabora­rea „cronicarului vesel bucureştean”. Scrisul lui, foarte viu şi colorat, era cum nu se mai poate variat. Iată aci cum prinde el în versuri scurte pe o mondenă: Tn păr, vopsele La gât, dantele La mâini, inele Şi brăţări cu şic: In urechi cercei In inima ei — Nimic ! Redăm o elegiacă în versuri: Am un Longines. Ceas excelent! N’a stat un an, nici un moment. Odată doar a stat (regret!) A stat la Maxi cu amanet Pe G. D. Pallade, care la 1884 fuse ales deputat al colegiului 2 de Tuto­­va, până în Mai 1903, când moartea îi întrerupse o cuvântare de după ban­chet, şi care a ocupat în politică un loc de frunte, l-a prins în nenumă­rate momente în versuri şi proză. Iată aci, cum îl pune pe G. D. Pa­llade, care ţinea în mână un craniu, care aducea cu o căpăţână de miel proaspăt scoasă din borş, să spună e­­lectorului Nea Nu­ţă Berechet, lucruri de felul acesta: ...Bre, scurt e firul vieţii şi-a vremii jur­biţă! Îmi vine-ades, cumetre, să plâng ca un zevzec... îmbătrânim Nea Niţă!... Par’că mă văz ca mâine Cu dricu Primăriei, ducându-mă la Belu. Nu-i de glumit, Destinu, e mare porc de câine... — Meşter lăcătuş ! Meşter lăcătuş ! striga a doua zi după publicaţiune, în poarta Curţii Domneşti, Ion Sgură, ţi­ganul din ţigănia Brâncoveanului. Stăruinţa cu care acesta striga me­reu, atrase atenţiunea lui Vodă Cara­­gea, care privea dela fereastră dinspre Podul Mogoşoaiei. Domnitorul porunci să i se înfăţişeze ţiganul. Intr’o clipă fu adus şi întrebat: — Nu cumva ştii tu face „miha­­neaua“ de curăţit Dâmboviţa? — Şi mai şi, Măria Ta Stăpâne, să­­rutaţi-aş tălpile! Facem sape, hârleţe, râzători,... aoleo!... călite în oţel, să mai potolească Dâmboviţa, să nu mai fie atât de năvalnică­.. Vodă Caragea, el însuşi, ştia puţin ce este o „dragă”, şi atunci trimise pe ţigan la egumenul Grecul, de la Mănă­stirea Radu-Vodă, care văzuse aşa ceva la Constantinopol. — Dar tu, meştere, întrebă egume­nul, văzut-ai vreodată „dragă”, cum zic franţujii? — Aoleo, cinstite părinţele, dar cine pe lume n’a avut o „dragă?” A doua zi toţi ţiganii lăcătuşi din Bucureşti se luară la sfat, la Radu Vo­dă, mare ciorovăială, foaie, baroase.... dar „draga” nu s’a înfăptuit şi Dâm­boviţa a urmat înainte să se împot­molească. MIHANEAUA LUI CARAGEA In Iunie 1815, Crainicii şi Vătafii citeau în vileag la răspântiile celor patru uliţe domneşti, pitacul, prin care se vestea tuturor meşterilor lăcătuşi că pentru curăţirea Dâmboviţei este nevoie de „o mihana”, adică o maşină care să sape şi să cureţe matca gârlei­ INTRE CARAGIALE SI DOBRO­­GEANU-GHEREA Era pe timpul revistei „Literatură şi Ştiinţă”. Intr’o zi Gherea primeşte vi­zita lui Caragiale, care era foarte a­­bătut. Se aşezară amândoi la un pahar cu vin. Vorbesc de una, de alta. Ghe­rea îl întreabă ce mai scrie, dacă n’are de gând să-i dea ceva pentru „Litera­tură şi Ştiinţă”... Caragiale îşi înşiră planurile. Are subiectul unei nuvele şi-l spune cu toate amănuntele. Con­cepuse şi o piesă de teatru în trei acte. Şi-i istoriseşte de la început până la sfârşit toate scenele. Dar nu numai atât: are în minte şi un roman. Si povestesc cu intonaţii, cu gesturi, prin­tre pahare de vin. — Şi de ce nu le scrii? îl întreabă Gherea. — Fiindcă nu am bani, Costică. N’am dispoziţie de scris. Gherea trage săltarul biroului, scoa­te 2000 lei şi-i dă lui Caragiale ca a­conto. Peste două săptămâni Gherea îl ve­de pe Caragiale la Casinoul din Sinaia in faţa unei mese încărcate, printre amici... Caragiale comanda. Era vesel-Gherea se aşează alături. Printre al­tele îl întreabă: HAŞDEU ŞI EMINESCU Eminescu a stârnit admiraţie nu nu­mai prin profunzimea cugetărilor sale filozofice, dar şi prin inovaţia rimelor sale atât de armonioase şi bogate. Haşdeu, istoric şi filolog, făcea şi el versuri destul de frumoase şi corecte. El nu se putea împăca cu toate ino­vaţiile eminesciene şi mai cu seamă cu următoarea rimă: „De la Nistru pân’la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s’a“. Pentru a ridiculiza această inversi­une gramaticală, dar destul de fru­moasă şi corectă, Haşdeu a parodiat-o cu următorul vers: Românii s’au ales cu Puţin dela Eminescu. Cine mai ştie câte parodii umori­stice ne-ar da astăzi Haşdeu, dacă ar fi în viaţă şi ar ceti multele inovaţii din poezia modernă. ANACREONTICE Dacă ai băut un vin de soi. Danţezi năpraznic ; Dar după ce ai jucat, apoi Bei şi mai straşnic! * Ştii de unde vine focul Ce-ţi arde gura? Bachus născoci şi jocul Şi băutura. * Beau vârtos, dând drumul glumii... Ce, dacă bârfesc pigmeii? Beau de-aseară, — pe când zeii Beau dela începutul lumii! EPIGRAME NOSTALGIA TRIUMFULUI Doi In Rai și-au adăpostul: Eva și Adam — doar ei . Dar femeia strică rostul. ...Dacă n’au fost barem trei! FEMEIA E CONSTANTA Bărbatul iubește mai multe femei. Le-adoră, le uită, le schimbă... — Stricat! Femeia, constantă, — e-al sexului ei Onor — nu iubește pe nici un bărbat. CONST­­RIULEȚ 3 — Cum merge nuvela, piesa, roma­nul? Te-ai apucat de scris? Caragiale se uită nedumerit: nuvelă, piesă, roman? — „N’am scris nimic- De ce să scriu, dacă am bani? Eu scriu când n’am bani. Dar, încă un rând!”

Next