Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1967 (Anul 5, nr. 1-26)

1967-03-24 / nr. 12

• II /VIE DEPLASĂRI DE ACCENT IN EXPORTUL DE CAPITAL AL S.U.A. L­a sfirşitul lunii februarie s-a aflat că in 1966 noile investiţii directe efectuate de ■L­ t firme americane in Europa au fost pentru prima dată mai mari decit cele pla­sate in Canada , 3,70 miliarde dolari faţă de 2,15 miliarde. Se creează astfel intiia oară o paritate intre cele două regiuni, care are toate şansele să facă loc in 1967 devansării Canadei de către Europa in ceea ce priveşte suma totală a investiţiilor directe americane. Trecerea Europei pe primul loc printre zonele spre care se în­dreaptă exportul de capital din S.U.A. este rezultatul unor deplasări de accent care se pot observa de mai mult timp în acest domeniu şi pentru care se găsesc ilustrări semnificative in datele mai complete pe 1565, disponibile acum, cut in 1965 cu mai puţin de 5%, în timp ce orice beneficii ar obţine marii exporta­tori de capital din S.U.A. de pe urma creş­terii rapide a desfacerilor filialelor, pen­tru balanţa de plăţi americană evoluţia este contradictorie: repatrierilor de profituri, care devin astfel posibile, le corespunde, pe de altă parte, o frinare a exportului de mărfuri din S.U.A. Exportul american de produse ale industriei prelucrătoare a cres­ I. PĂDUREANU • Masiv spre Europa... INVESTIȚIILE private directe sunt, în sta­■ tistica S.U.A., acelea care asigură inves­titorului american proprietatea întreprinderii sau a firmei respective, sau o participaţie de cel puţin 10% la capitalul ei. în cea mai mare parte este vorba, de fapt, de in­vestiţii în filiale ale unor societăţi din Sta­tele Unite. Nu vom insista aici asupra mo­tivelor cunoscute care au determinat în ul­timii ani intensificarea deosebită tocmai a investiţiilor directe în străinătate, ca de pildă dorinţa capitalului american de a se­Cele două efecte menţionate denotă, îm­preună, orientarea accentuată a capitalului american spre crearea de capacităţi de pro­ducţie industriale în afara S.U.A., cu sco­pul vizibil de a-şi mări participarea la pie­ţele de desfacere respective prin metoda cu­ceririi dinăuntru. Continuarea accentuată a acestei orientări reiese din datele cu pri­vire la investiţiile noi americane în filialele din­­străinătate. Se remarcă accelerarea netă a investiţiilor în ţările europene şi prefe­rinţa — şi mai accentuată — pentru indus­tria lor prelucrătoare. Ultimele evaluări pe 1966 arată că ponderea Europei va fi de circa 39% în totalul investiţiilor noi în uti­laje şi instalaţii, faţă de circa 29% in 1960. • ...şi cu capital european A­ICI intervine o importantă deplasare de accent in politica de investiţii in străi­nătate a marelui capital american. Este vor­ba de sursele de finanţare a acestor investi­ţii. In principiu există trei astfel de surse : reinvestirea unei părţi din profiturile obţi­nute de filiala din străinătate, noi ieşiri de capital din S.U.A. şi mobilizarea de fon­duri pe piaţa financiară a ţării gazdă. Ten­dinţa cea mai recentă a investitorilor ame­ricani este de a mări ponderea ultimei surse de finanţare. Revista Departamentului Co­merţului al S.U.A., SURVEY OF CURRENT BUSINESS (nr. 9/1966), scrie : „...Participa­rea ieşirilor de capital şi a profiturilor nedis­tribuite la finanţarea investiţiilor in utilaje şi instalaţii in străinătate (în 1964 şi 1965 — n.n.) a fost de peste 50% in indus­tria prelucrătoare şi de aproape 50% in industria petrolului. Aceste participări nu s-au modificat prea mult din 1961 încoace, dar acum se pare că ele se vor reduce in 1966 intrucît societăţile americane care cola­borează in cadrul programului de echilibrare a balanţei de plăţi îşi măresc finanţarea din surse străine“. Ţările capitaliste din Europa, preferate cum am văzut de investitorii americani in ceea ce priveşte ritmul de creştere a plasa­mentelor, îndeosebi in industria prelucrătoa­re, se bucură de preferinţă şi în legătură cu noua orientare — spre finanţarea la faţa locului. Faptul nu poate să provoace mirare, intrucît în Europa Occidentală există şi o piaţă financiară mai dezvoltată decit in alte regiuni ale lumii capitaliste. In anul 1963 societăţile americane au obţinut pe această piaţă 493 milioane de dolari pentru între­prinderile lor din Europa, în 1964 suma a crescut la 130 milioane de dolari, in 1965 la 1112 milioane, iar în prima jumătate a anu­lui 1966 la 1147 milioane (DER VOLKSWIRT nr. 2/1967, pag. 59—60). Tendinţa s-a putut implanta ferm în ţările Pieţei Comune înainte de definitivarea uniunii vamale. Fapt este că investiţiile directe americane în străină­tate s-au orientat tot mai mult, cum se ştie, spre ţările capitaliste dezvoltate şi totodată spre industria prelucrătoare. Unul din efecte este că, în totalul acestor investiţii, Europa Occidentală a depăşit America Latină şi este pe punctul de a întrece Canada — pină a­­cum ţara cu cele mai mari investiţii ame­ricane. Un alt efect este că începînd din 1965 investiţiile noi ale firmelor cu capital­­american se îndreaptă în proporţie de peste 50% spre industria prelucrătoare şi că a­­ceastă proporţie continuă să crească rapid, întrevedea mai de mult : între 1962 şi 1965 totalul ieşirilor nete de capital din S.U.A. destinate filialelor din industria prelucrătoare a altor ţări au crescut cu peste 100%, pe cind cele îndreptate spre Europa au cres­cut numai cu circa 60%. Acum însă apelul la piaţa financiară locală devine masiv — cel puţin ca intenţie —, fiind rezultatul unei decizii de politică economică, luată de un stat neeuropean. Tocmai acest din urmă aspect reactivea­ză obiecţiile care se aduc mai de mult pene­traţiei intense a firmelor americane in Eu­ropa Occidentală. Situaţia este socotită de numeroşi observatori vest-europeni „tulbu­rătoare“. Ei se referă nu numai la faptul că reorientarea crescîndă a finanţării între­prinderilor cu capital american spre piaţa financiară locală înseamnă de fapt o „ame­ricanizare“ a Europei cu capital european. Cercurile de afaceri vest-europene, nu puţini responsabili ai politicii economice a ţărilor respective atribuie reorientării menţionate cel puţin o parte din răspunderea pentru si­tuaţia încordată pe piaţa capitalurilor, pen­tru creşterea înregistrată in 1966 de rata scontului. Purtătorii de cuvînt americani, in­clusiv publicaţia citată a Departamentului Comerţului al S.U.A., încearcă, pe de altă parte, să minimalizeze proporţiile apelului la piaţa financiară europeană, să demonstreze că aceasta nu ar fi grevată de operaţiunile filialelor diferitelor societăţi din S.U.A. Este însă un fapt că măsurile legislative şi in general eforturile întreprinse de Administra­ţia S.U.A. în vederea echilibrării balanţei de plăţi imping aceste societăţi la folosirea cres­cândă a altor surse decit ieşirile de capital din S.U.A. pentru finanţarea filialelor din străinătate, iese la iveală o contradicţie se­rioasă intre efectele apelului crescind al so­cietăţilor americane la capitalurile europene pentru dezvoltarea propriilor lor întreprin­deri, de o parte, şi afirmaţiile mai vechi des­pre contribuţia pozitivă pe care ar avea-o exportul de capital din S.U.A. asupra dez­voltării economice a ţărilor de destinaţie, pe de altă parte. ••• pentru a vinde europenilor ^^RIENTAREA prioritară a exportului de —^ capital american din ultimii ani spre ţările capitaliste dezvoltate, în general, spre Europa Occidentală, în special, și cu deose­bire spre industria lor prelucrătoare a avut drept urmare, între altele, faptul că suma vînzărilor efectuate de filialele din străină­tate ale firmelor americane din această ra­mură au crescut de la 18,3 miliarde de dolari în 1957 la 42,4 miliarde în 1965. Ce înseamnă ultima cifră, se poate vedea din două com­paraţii : 1) suma de 42,4 miliarde dolari re­prezintă aproape 10% din­ suma totală a des­facerilor industriei prelucrătoare din S.U.A. în 1964 (445,5 miliarde de dolari) ; 2) ea re­prezintă aproape de 1,6 ori mai mult decit exportul total al Statelor Unite în 1965 şi aproape de 2,5 ori mai mult decit exportul lor de produse ale industriei prelucrătoare în acelaşi­ an. Vînzările filialelor americane din ţările capitaliste europene au înregistrat în perioa­da 1957—1965 una din creșterile cele mai ra­pide, triplîndu-se­­ de la 6,3 miliarde la 18,8 miliarde. în 1965, desfacerile de produse ale industriei prelucrătoare, efectuate de filia­lele firmelor americane în Europa, au fost mai mari decit exportul total de asemenea produse al S.U.A. din același an. Concluzia care se desprinde din aceste comparaţii este înainte de toate că exportul de capital american a creat în ţările de desti­naţie importante capacităţi de producţie in industria prelucrătoare. Este vorba însă de capacităţi subordonate — atît sub aspectul structurii industriei în ţara respectivă, cit şi sub aspectul orientării desfacerilor­­ unor decizii din afară , hotărăsc în toate privin­ţele societăţile-mamă din Statele Unite. Pon­derea acestor hotărîri în viaţa economică a ţărilor gazdă o exprimă totuşi mai corect nu raportările la producţia sau exportul S.U.A., ci acelea la ansamblul activităţii res­pective din ţara in care s-au făcut investi­ţiile. Participarea exportului filialelor ameri­cane la exportul ţării respective este deci foarte diferenţiată, în funcţie nu numai de mărimea absolută a investiţiilor de capital ale S.U.A., ci şi de împrejurări politico­­istorice, cum arată cazul Canadei. Dacă exceptăm Canada şi, la un alt nivel, An­glia, participarea se dovedeşte mult mai redusă decit păreau să sugereze compara­ţiile făcute anterior. Dar şi scopul urmărit prin exportul de capital al S.U.A. în ţările europene poate­ să fi fost altul , să creeze aici capacităţi de producţie nu atît pentru a exporta în alte părţi ale lumii, cît pen­tru a vinde înşişi europenilor. Cert este că în Europa continentală masa investiţiilor americane este de dată mult mai recentă decit in Canada şi mai recentă decit in Anglia. Faptul îşi are importanţa, căci este prea posibil ca după o expansiune iniţială pe piaţa internă, filialele americane să se îndrepte şi aici în măsură crescîndă spre export. Pentru moment, pe ansamblul lumii capitaliste desfacerile filialelor ame­ricane se fac în proporţie de 82% în ţara in care s-a creat filiala, iau calea Statelor Unite în proporţie de 4% şi a unor ţări terţe în proporţie de 12%. Tabel nr. 2 bbmbdic exportul filialelor a crescut cu peste 13%. Or, un excedent cit mai mare al balanţei comerciale este pentru Statele Unite un ele­ment de mare importanţă în eforturile de echilibrare a balanţei de plăţi. Tabel nr. 1 Suma investiţiilor private directe ale S.U.A. în străinătate (în milioane dolari) 1964 1 1965 din care , din care : Total Ind. extr. fără petrol Ind. petrol Ind. prelucr.­­Total Ind. extr. fără petrol Ind. petrol. Ind. pre­lucr. Total din care : 44 386 3 569 14 354 16 931 49 217 3 794 15 320 19 280 Canada 13 796 1 667 3187 6194 15172 1 755 3 320 6 855 Europa 12 109 56 3 102 6 587 13 894 55 3 429 7 570 America Latină 8 894 1 104 3 102 2 341 9 371 1 114 3 034 2 741 Africa 1 685 358 883 227 1 904 361 1 020 292 Asia 3 112 34­2 054 556 3 611 37­2 384 673 Sursa : Survey of Current Business nr. 9/1966, pag. 34. Exporturile comparate de produse ale industriei prelucrătoare, efectuate de unele ţări şi de filialele americane res­pective, 1965, milioane dolari Filialele americane Țara respectivă Țara Total des­faceri Din care : export Total export Din care : exportul filialelor americane, în % Canada 13 445 2 537 5 280 48 Belgia, Olanda, Luxemburg 1 589 557 8 8606 Franța 2 665 440 7 3306 R.F.G. 4 356 1 160 15 9207 Italia 1272 184 5 6103 Anglia 7 510 1 887 11 180 17 Japonia 920 72 7 8301 Sursa : Survey of Current Business nr. 11/1966. pag. 9. ITALIA SI EURATOMUL LA 31 decembrie 1968 urmează să se ter­mine primul program cin­cinal de cercetări al Eu­­ratomului şi să inceapă al doilea. De pe acum, cele şase ţări ale Comu­nităţii Economice Europene sunt preocupate de piedi­cile considerabile în faţa cărora se află. Aceasta a reieşit destul de limpede la reuniunea Consiliului de Miniştri al C.E.E. care a avut loc recent la Roma şi pe a cărei ordi­ne de zi au figurat pro­blemele legate de funcţio­narea Pieţei Comune nu­cleare. Discuţiile în jurul creditelor ce urmează a fi acordate în 1967 pentru continuarea cercetărilor au ilustrat dificultăţile. Observatorii de presă sub­liniază, în comentariile şi cifrele pe care le pu­blică, o discrepanţă între creditele pe care le pri­mesc ţări ca franţa şi R.F.G. — principalii be­neficiari ai «contractelor de asociere» aprobate de Euratom — şi altele cum e Italia, unde se fac cer­cetări privind reactoarele rapide şi pentru care ea n-a putut obţină din casa comună decit 2,5 din cele 9 milioane de dolari pre­văzuţi iniţial să le pri­mească. Atit criticile lui G. Andreotti la reuniune, cît şi cele ale ministrului de externe Fântâni expri­mate în Parlament, repro­şau că «aşa-zisa acţiune comună» este profitabilă aproape exclusiv acelor ţări care şi-au dezvoltat pe larg şi de multă vre­me cercetările în dome­niul atomic şi că celelalte state nu sunt ajutate po­trivit cu obiectivele sta­bilite, în aşa fel incit să-şi poată recupera întâr­zierea. Partenerii Italiei par să considere că reactoarele de încercare P.E.C., care urmau să fie lansate de italieni, nu prezintă in­teres şi că nu sunt motive de «generozitate». Iar Italia, in tentativa Eura­­tomului de coordonare a eforturilor «celor şase» în domeniul cercetărilor nu­cleare se socoteşte marele păgubaş. Deşi la începutul lui aprilie urmează să se ia totuşi o decizie cu pri­vire la sumele care să fie acordate in 1367 Italiei din bugetul Euratomului, pentru ca aceasta să-şi continue programul de cercetări privind reactoa­rele rapide, se subliniază că n-ar putea fi vorba decit de un acord de pro­cedură Nu există nici un indiciu, scrie un co­respondent de la Roma, că partenerii Italiei din Euratom îşi vor schimba poziţia. ANGLIA : NOI OPERAŢIUNI FINANCIARE F­aptul că la finele anului trecut pasivul conturilor externe al An­gliei s-a redus graţie unui excedent comercial şi că în prezent lira sterlină se află mai puţin supusă pre­siunilor care erau gata s-o sufoce în 1964 şi 1965, nu-i poate consola pe en­glezi. Rezultatele se da­torează politicii de înghe­ţare a salariilor, de re- NOTE ducere a cererii interne şi in al doilea rînd unor ma­sive împrumuturi obţinu­te pe baza acordului SWAP cu S.U.A. şi a a­­ranjamentelor convenite cu băncile centrale făcînd parte din clubul de la Basel. Zilele trecute s-a anun­ţat că facilităţile obţinu­te în iunie 1969 din partea băncilor centrale au fost prelungite cu încă un an. Pentru prima dată s-a a­nunţat şi volumul credi­telor : un miliard de do­lari. Acordate in continua­re pentru a combate fluc­tuaţiile în balanţele de lire sterline deţinute în străinătate, efectul imediat a fost că s-a urcat cota lirei cu aproximativ 1/16 de cent, la aproape 2,95­8 dolari. Dar şi în trecut s-au consemnat asemenea efecte, dovedindu-se insă temporare. De asemenea, ca urmare a rambursării unei părţi a creditelor a­­cordate de S.U.A. pe baza sistemului SWAP,­­ în va­loare de 1,350 miliarde do­lari — şi acestea au fost reînnoite. Semnalăm o curioasă cir­cumstanţă favorabilă mo­nedei engleze pe care a constatat-o FINANCIAL TIMES, şi anume aceea că, urmare a succeselor ob­ţinute de forţele de stingă în recentele alegeri din Franţa, unii au procedat la cumpărări masive de lire la Paris. Ca o consecinţă a ame­­liorării actuale a poziţiei lirei şi a acordului pentru un armistiţiu în „războiul dobînzilor“ încheiat la Londra în ianuarie de că­tre 5 ţâri ale Europei Oc­cidentale, Banca Angliei a anunţat nu de mult şi o nouă scădere a ratei scon­tului,­­ de la 6,5% la 6%. S-ar părea deci că, in­tr-adevăr, datele situaţiei economice şi financiare ale Angliei s-au modificat. In fapt, nu s-a renunţat la politica de îngheţare a sa­lariilor ci, dimpotrivă, după cum s-a arătat, autorităţi­le intenţionează să obţină prelungirea ei, chiar după ce, în iunie următor, e­­fectul legii votate anul trecut ar urma să încete­ze. O parte importantă însă a membrilor laburişti ai Parlamentului şi ai Sin­dicatelor au arătat că sunt hotărîţi să se opună po­liticii de menţinere a principalelor greutăţi ale economiei pe umerii ma­sei largi a consumatorilor. Pe de altă parte, Anglia, are de făcut faţă, pînă in anul 1970, unui plafon de datorii contractate în stră­inătate în valoare de cir­ca 1 1­ 2 miliarde de do­lari. Presa politică şi econo­mică crede că operaţiile financiare întreprinse în prezent de Anglia au şi scopul de a-i netezi aces­teia drumul spre Piaţa Comună, ale cărei ţări nu s-au arătat dispuse pină in prezent să împartă cu ea dificultăţile balanţei de plăţi şi a lirei. Perspecti­vele redresării Angliei nu par însă nici azi a fi jude­cate cu prea mult opti­mism în celelalte ţări ale Comunităţii Economice Eu­ropene. 15

Next