Viaţa Romînească, 1906 (Anul 1, nr. 1-6)

1906 / nr. 4

146 VIATA ROMINEASCA a scris mai frumos, nimic teoriilor lui Gherea! Apoi, să zicem că nu. Dar pretins­a d. Gherea că face şcoli de... adulţi, în poezie? Nu e d. Gherea acela care a spus: «Zi, poete, се-ţi arde su­fletul....»? Insă autorul ditirambului pretinde că d. D. Carp îi datore­­şte lui ce scrie azi.... Ce să-i faci? D. Gherea a avut o personali­tate mai puţin puternică de cît d. Dragomirescu! In schimb —şi e firesc s’o susţină ditirambul, dacă s’a pus pe acest teren—toţi scriitorii de la „Convorbiri“ îşi datoresc con­ţinutul operei lor d-lui Maiorescu, ori d-lui Dragomirescu. In opera lui Creangă se vede clar influenţa teoriilor d-lui Maiorescu, şi în opera lui Brătescu-Voineşti, influenţa teoriilor (c’aşa se chiamă ele !) d-lui M. Dragomirescu... Nu-i vorbă, se zice că Creangă a venit cu Capra cu trei ezi, gata format la Junimea! Ce are a face! Creangă consultase mult operele d-lui Maiorescu („Poezia Romînă" ?) la alcătuirea acestei minunate povești... S’a gîndit oare vreodată acest autor al ditirambului că d. Gherea nici nu era natural să facă școală literară, pentrucâ nici un critic n’a făcut școală?. Pentru că un critic ştiinţific e un om de ştiinţă care constată şi explică ? Ce şcoală a făcut Sainte- Beuve, Taine, Faguet, Brunetiere, Brandes? Că se pot clasifica şi criticii, la­o­laltă, cu scriitorii, pe care-i urmează, nu procedează, într’o şcoală ? Apoi asta e altă vorbă ! Viaţa unei societăţi pro­duce un curent literar, întrupat în scriitori, criticul teoretizează curentul, filozoful sintetizează această viaţă cu toate manifestă­rile ei... Că d. Maiorescu, care n’a făcut critică ştiinţifică, care a fost un jandarm —in înţelesul bun al cuvîntului—al literaturii, încurajînd pe scriitorii buni, lovind pe cei răi, că d. Maiorescu a grupat pe cei buni, asta însamnă că operele acestora sînt da­torite teoriilor d-lui Maiorescu ? Şi îşi dau samă discipolii d-lui Maiorescu pe ce teren şu­bred se pun? Va să zică, dacă se dovedeşte că d. Maiorescu are precursori, şi, în cealaltă privinţă, dacă se dovedeşte că «în ceea ce au scris mai frumos», scriitorii romîni „nu datoresc nimic te­oriilor“ d-lui Maiorescu,—urmează că d. Maiorescu e detronat ? Apoi dacă se pun pe acest teren — aut Caesar aut nihil—disci­polii îi fac un rău serviciu d-lui Maiorescu. Noi însă credem că, deşi d. Maiorescu are precursori şi, deşi talentul unui Creangă se datoreşte părinţilor săi, totuşi d. Maiorescu, care a ales şi a urmat direcţia cea bună, care a ştiut să aprecieze şi să încurajeze talentele, are un mare merit,­­a avut un mare rol în istoria literaturii veacului al XIX-lea.... Şi nu noi, ci discipolii, prin exces de zel, încearcă să întu­nece rolul d-lui Maiorescu. AFORISMUL D-lui P. P. CARP. Dl. P. P. Carp, care şi în tinereţe nu consacra prea mult timp literaturii, publică în numărul jubilar al „Convorbirilor" un scurt „aforism", pe care îl reproducem în întregime.

Next