Viaţa Romînească, 1912 (Anul 7, nr. 1-4)
1912 / nr. 1
100 VIAŢA l DOMINEASCA dau senzaţiile acelea rare, şi apoi îţi poţi alege după voe şi senzaţiile, pe care ţi le dă viaţa, iar dacă te încurci în exprimarea câtăror senzaţii, renunţi la ele, admiţi că ai altele, mai uşor de „transcris artistic“.—Cu totul altfel e ceia ce dă un Caragiale. Realitatea obiectivă e una, şi trebue să te supui ei.. Dacă n’o poţi pricepe şi zugrăvi, aşa cum este, nu-ţi rămîne nimic de făcut, căci nu poţi inventa o realitate, care să corespundă stilului d-tale, pentru că dai un teribil examen înnaintea noastră, care o cunoaştem cum e. Conu Leonida nu poate răspunde la o întrebare a Cucoanei Efimiţei decît într’un singur fel, hotărît de situaţia dată, de temperamentul său şi de atîtea alte lucruri, care se inchee cu alcătuirea nebuloasei primitive. Pentru a găsi acest răspuns, trebue să ţi-l şoptească cineva, acel „demon“, care nu e altceva decît închegarea miilor de observaţii făcute asupra lumii,— observaţii şi închegare, care presupun întîlnirea altor rare şi variate însuşiri sufleteşti. Şi admir pe acest om, care a aruncat asupra realităţii noastre sociale privirea cea mai sigură, cea mai scrutătoare şi cea mai pătrunzătoare... Ce ridicul de mititicuţă este ecritura artistă a senzaţiilor d-lui X, senzaţii care nici nu mă interesează păn’pe-acolo, căci nu-mi este nici rudă, nici amic (şi pe care nu le pot gusta decît la locul lor, în versuri) —faţă cu bărbăteasca dominare şi lămurire a vieţii din opera lui Caragiale, viaţă care mă interesează, pentru că este lumea mare a lui Dumnezeu, în care trăesc. Dar importanţa lui Caragiale în literatura romînească nu stă numai în faptul că e cel mai mare scriitor obiectiv şi unicul creator de tipuri devenite populare (ca şi de expresii devenite curente). Importanţa lui e mare şi hotărîtoare şi din alte două puncte de vedere. In transformarea literară, care urmează epocii Alecsandri, dacă Eminescu marchează un stadiu nou în poezie, Caragiale marchează unul în proză. Proza obiectivă, adevărata zugrăvire a vieţii, începe cu el. O altă însemnătate a operei lui Caragiale in desvoltarea literaturii noastre, este conştiinţa lui artistică. In epoca precedentă, a lui Alecsandri, se scria fără îngrijire, fără conştiinţă de însemnătatea formei şi fără cultul ei. Epoca ce urmează, a lui Eminescu, Caragiale şi ceilalţi, duce cultul formei pănă la exa-