Viaţa Romînească, 1912 (Anul 7, nr. 9-12)
1912 / nr. 9
PENTRU CARAGIALE . 341 ca să descoperi subt fluiditatea degetelor, ca atunci cînd înconjuri cu mîna o tiară veche de aur, pietrele scumpe prinse definitiv în metalul de preţ. Fără ’ndoială însă că Ion Caragiale ne-ar fi putut lăsa о со- • moară mai mare şi mai profundă, şi o spunem mai mult ca să sfîrşim un articol, decît pentru ca să ne permitem o judecată dăscălească. Sînt oameni care nu trebuesc supuşi codului obicinuit, cu toată tendinţa la uniformizarea în drepturi şi datorii, în muncă şi onestitate, specială timpurilor ce urcă. Eu mă întreb uneori, dacă zelul de sclav al calului face în definitiv mai mult decît trîndăvia inteligentă şi atotştiutoare a pisicii... Pisoiului meu, ca să doarmă ziua întreagă şi întreaga noapte, îi pun perina cea mai dulce şi mai frumoasă. Pe cal, numească-se şi Pegas, aşi fi silit să-l ţin întotdeauna la grajd. A zidi, a zidi mult şi frumos e minunat. Dar s’ar zice că uneori e şi mai frumos să-ţi construeşti cetăţile în munte şi să le laşi să fugă, căci aplecîndu-te să iei mistria de jos şi piatra,, te poţi murdări pe mini... T. Arghezi