Viaţa Romînească, 1924 (Anul 16, nr. 7-12)

1924 / nr. 8

MULTE ȘI MĂRUNTE DESPRE EMINESCU 155 aşadar, dincolo de Iunie 1869, In Mai 1869, Mart 1859, Februar, ilanuar 1869, ori Decembre, Octombre 1868, cam de pe atunci. „Era toamnă“, mai adaogă I. L. Caragiale, deci trebue să fi fost prin Octombre, Septembre 1868 Eminescu era in trupa unui actor („vara director de teatru în provincie"), şi scria cuplete pe sama trupei. Actorul îl găsise în Giurgiu. Eminescu şi I. L. Caragiale discutară : filozofie, literatură ger­mană. Eminescu ceti o poezie, în care era vorba despre „bogăţiile u­­nui rege asirian"—era deci, poezia Amorul unei marmure apărut In Familia din 19 Sept. (1 Oct.) 1868; era—evident—poezia cea din urmă ce-o publicase Eminescu, deoarece poezia următoare apăru iarna, în 1869, 31 Ian. (7 Febr.), după „toamna“ întîlnirii celor doi poeţi. Dacă I. L. Caragiale adaogă, că a doua zi, seara, Eminescu era nemulţămit, deoarece „peste zi o nemulţămire intimă intervenise; actriţa fusese foarte puţin mişcată de roîhnirea regelui asirian“, este iarăşi evident că Amorul unei marmure cîntase pe­ o actriţă din trupa Pascaly, în care Eminescu se afla. Cine va fi fost actriţa? Mai important decît persoana actriţei este, însă, altă măr­turisire a lui I. L. Caragiale. După un somn bun, Eminescu se trezi iarăşi vesel şi,—zice I. L. Caragiale: „Am petrecut toată ziua rîzînd, mi-a vorbit despre India antică, despre Daci, despre Ştefan cel Mare, şi mi-a cîntat doina". India I la Septembre-Octombre 1858 Eminescu cunoştea India antică! Era atunci tînăr de 19 ani şi cîteva luni. Şi cunoş­tea India antică, despre care-i vorbi lui Caragiale ! Aşadar la India antică el ajunsese înainte de a cunoaşte pe Schopenhauer, în care, cetindu-l, a regăsit o Indie cunoscută. Textul lui I. L. Caragiale este singura dovadă despre vechimea cunoştinţei cu India; şi de aceia trebuia subliniat bine ca fapt foarte caracteristic pentru cronologizarea evoluţiei lui Eminescu. Şi se poate că nu greşesc nici dacă afirm că pesimismul din Amicului F.­­. poezie apărută în 30 Mart (11 Aprile 1869) se resimte de cunoaşterea budismului: Sau ca un nour gonit de vint Alerg pe calea vieţii mele... Mă usc ca crucea pusă ’n cîmpii Mintea mi-e seacă, gindul netot, Pustiul arde’n inima-mi beată... In poesia aceasta se află şi un vers enigmatic, încă ne­explicat, vorbitor despre moartea poetului: Voiu, cînd mi-or duce îngerii sei,* Palida-mi umbră în albul munte, Să-mi pui cununa pe a mea frunte * Și să-mi pui lira la căpătâi. * Ai lui D-zeu!

Next