Viaţa Romînească, 1930 (Anul 22, nr. 7-12)

1930 / nr. 9-10

RECENZII 355 fre toate poveştile populare scrise de literaţi, cite le cunosc, una din cele mai apropiate de tonul lui Creangă. Humorul dialogului, compunerea dramatică, verva populară îmi aduc aminte la tot pasul de scriitorul moldovean. Desigur Creangă n’a înţeles să facă slujbă de strict înregistrator folklorist; un exemplu clasic în această privinţă rămîne, cred, încă pănă astăzi collecţia de poveşti siciliene a Laurei Gonzenbach, şi o comparare cu asemenea texte ar putea arăta bine cum a lite­­rarizat Creangă în manieră populară. Bucata pomenită din Andersen şi unele din ale fraţilor Grimm îmi par a da cele mai caracteristice paralele străine pentru metoda institutoru­lui ieşan în scrierea poveştilor populare. Apropierea lui Creangă de Perrau­lt în privinţa „limbii populare” şi a „spi­ritului”, îmi pare cu desăvîrşire paradoxală, şi regret că nu mă pot bucura pentru gloria — în sine invidiabilă de sigur — pe care ar cîştiga-o Creangă din această apropiere. După ce istoriseşte viaţa scriitorului, cu inteligentă ale­gere şi discutind minuţios tot ce se ştie în această privinţă, d. B. studiază operele, pe care le clasează sunt titlurile: O­­pere didactice, Poveşti, Amintiri, Creangă autor comic, Opere diverse (poveşti din cartea de cetire, poveşti pornografice). Asupra poveştilor face un foarte amănunţit studiu folkloric, însemn că strălucitei poveşti-comedii Soacra cu trei nurori, d. B. este, m­i se pare, cel dintăiu care i-a găsit o paralelă străină, anume într’o colecţie de poveşti armene (pag. 96). E cu deosebire regretabil că nu se cunoaşte vre-o variantă ro­­mînească destul de apropiată (paralela macedo-romînă citată de Şăineanu, Basmele române, pag. 1000 este inutilizabilă pentru comparări literare), pentru a face să reiasă măiestria povestitorului acestuia în care se lega excepţional arta cu naivitatea. Cu delicat simţ literar respinge d. B. (pag. 153) califi­carea de contaminator, pe care Sperantia şi Şăineanu au a­­runcat-o uşuratic lui Creangă, şi cu atentă cercetare fixează rolul femeii Ţinea Vartic în activitatea literară a lui Crean­gă, tratînd cum merită mahalagismele invidioase ale lui Ie­­năchescu. Contra optimismului inutil al lui Gîrleanu în pri­vinţa comediei neisprăvite Dragoste chioară și amor ghebos, d. B. relevă cu drept cuvînt platitudinea fragmentului păs­trat. „Comedia” lui Creangă e în altă parte, și bine înteme­iată. D. B. regretă că d. Octav Minar încă n’a publicat în întregime Memoriul unde Creangă dă, pe lingă note autobio­grafice, oarecare amintiri despre Eminescu, Caragiale şi Ma­­iorescu. Poate va fi mai norocos biograful lui Caragiale de­cit a fost acel al lui Creangă. Dar mă întristează amănuntul că acel document a fost „aranjat şi transcris” de Tinea Var­tic. Fragmentul citat de d. Minar (în al său Caragiale, omul și opera. București, f. d. pag. 208) nu poate servi, cred, decît

Next