Viaţa Romînească, 1946 (Anul 38, nr. 1-7)

1946 / nr. 1

ADEVARATA FAŢA A JUNIMII Q3 Grigore Alexandrescu şi N. Bălcescu, cei care ilustrează prima jumătate a secolului trecut, sunt produse ale marei sau micii boierimi. In afară de ei, cu excepţia lui Heliade şi a lui Bolin­­tineanu, foarte puţine nume şi neînsemnate lucruri intră şi rămîn în literatura noastră. Este explicabil deci de ce, pentru înfăţişarea mişcării literare din prima jumătate a veacului XIX, sistemul studierii fiecărei personalităţi în parte duce la epuizarea aproape completă a materialului. Chiar cînd nu lucrau izolaţi, cînd fenomenele luau un caracter ceva mai larg, cercul în care ele se frământau şi se conturau nu cuprindea în această vreme, mai niciodată alte nume decît cele amintite, chiar dacă era vorba de lucruri ce se petreceau deosebit în cele două Principate, pe atunci despărţite la Focşani. Dacia literară, Propăşirea, mişcarea de la 1848 se desbat şi se pregă­­tesc cam de către aceeaşi oameni, astfel că se putea surprinde şi atmosfera generală a vremii numai prin acste reduse mo­nografii individuale, cum sunt în general capitolele oricărei istorii a literaturei noastre. Este uşor de înţeles atunci de ce istoricii noştri literari au socotit satisfăcătoare concepţia a-a­ceasta de a cerceta şi înfăţişa literatura, aplicînd-o apoi în mod mecanic mai departe, pentru epocile ce au urmat. Ei însă au scăpat din vedere însemnătatea cu totul deose­bită a momentului 1848. După această dată începe în mod vi­zibil ceea d­e s’a numit democratizarea literaturii române. Pro­tagoniştii perioadei ce începe acum, dacă mai sunt tot repre­zentanţi ai aristocraţiei, în orice caz nu sunt aceeaşi din perioada anterioară. Toţi însă sunt democraţi de principiu cel puţin ; singurul care rămîne pe o poziţie conservatoare, C. Negruzzi, îşi încheie de fapt cariera odată cu revoluţia lîngă care nu s’a aflat. Dar ei sunt departe de a mai monopoliza întreaga miş­care literară. Datorită revoluţiei dela 1848 şi ideilor sale, da­torită contactului direct a unei bune părţi din revoluţionari cu Franţa, cu ideile de acolo, mai accentuate ca oricind în pe­rioada aceia de mare tensiune europeană pe care ■ o concentra Parisul, datorită, de asemenea, unei fireşti evoluţii a societăţii, se ridică în spatele şi în jurul figurilor de prim plan din miş­­carea noastră culturală şi literară o serie întreagă, numeroasă şi diversă, de figuri mai mărunte a căror origine socială este cu deosebire în mica burghezie şi chiar în pătura ţărănească. Nu este o întîmplare că figurile cele mai mari de după 1850 din literatura noastră : Eminescu, Creangă, Maiorescu, Slavici, Caragiale, sunt de provenienţă mic-burgheză. Dar aceştia nu mai sunt nişte culmi singuratice, minuni ale naturii la prima vedere, ci o parte dintr’un ansamblu organic. înainte de ei, în jurul lor, în literatura noastră abundă un mare număr de scrii­tori, foarte numeroşi din ei de valoare redusă, care prin origina lor se pot identifica mai bine cu ideile revoluţiei "de la 1848 şi

Next