Viaţa Românească, 1951 (Anul 4, nr. 1-5)
1951 / nr. 5
'284 MIHAI GAFIŢA "unii din cercetătorii literari i-au anexat pur şi simplu burgheziei, pe marii noştri scriitori din această epocă — şi socoate că literatura creată de popor, de scriitorii legaţi de popor, „sub jugul societăţii capitaliste" este acelaş lucru cu ,,moştenirea burgheză“, anulând dintr-odată marea valoare democratică a operei scriitorilor ca Bălcescu, Boliac, Eminescu, Caragiale, Creangă, etc., pe care-i anexează burgheziei. Manifestăriasemănătoare s-au în-, tâmplat şi în rândurile studenţilor Şcoalei de Literatură şi Critică „Mihail Eminescu“. Arătând cât de mult iubeşte el pe Maiacovschi, ,,pe revoluţionarul Maiacovschi“, un tânăr scriitor, student în şcoală, îl opunea lui Eminescu a cărui operă „nu-l răscolea”, pe care nu-l ■citea, pentru că ,,nu credea că are ceva de învăţat“. Este elocvent de asemeneacazul unui alt tânăr scriitor, deasememea student, care nu putea să aprecieze nimic din opera lui Cogălniceanu, pentru ca acesta a fost „un burghez“. Greșala tânărului scriitor este o evidentă «reviere proletcultistă, dar rădăcina ei nu se află în altă parte decât în felul cum Cogălniceanu a fost prezentat în unele lucrări apărute. Sunt manifestări tipic proletcultiste de negare a valorii moştenirii literare şi tocmai pentru aceasta trebuiesc combătute şi manifestările ca atare, dar mai ales trebuesc revizuite izvoarele care le-au generat, le-au alimentat. Aceste atitudini se vădesc cu prisosinţă chiar în felul cum au fost alcătuite unele cursuri de istoria literaturii române la Facultatea de Filologie din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, în felul cum au fost ■date lucrări la Examenul de Stat - - întitulate de exemplu ,,Realismul şi limitele" operei cutărui scriitor, sau întrebările de acelaş fel puse studenţilor în cadrul aceluiaş examen. Toate acestea au dus la formarea unor atitudini nihiliste faţă de moştenirea culturală, la manifestări proletcultiste. O altă greşală care duce în mod obiectiv tot la devieri proletcultiste, este cercetarea în mod disproporţionat a operei anumitor scriitori, — de o mare însemnătate, fără îndoială, — dar studiaţi în mod izolat, fără a fi plasaţi în complexul literaturii, în raport cu marii creatori ca Eminescu, Creanga, Caragiale. Este vorba de felul cum a fost cercetată moştenirea lăsată de scriitorii legaţi de curentul „Contemporanul”. Burghezo-moşierimea a încercat pe toate căile să ascundă sau măcar să micşoreze importanţa acestui curent, generat de clasa muncitoare din ţara noastră, să minimalizeze valoarea unor reviste cum au fost ,,Contemporanul”, „Munca ştiinţifică şi literară”, „Lumea nouă literară şi ştiinţifică”, „România muncitoare" etc., — publicaţii inspirate de mişcarea muncitorească, sau legate direct de ea, aparţinând ei. Este cunoscută munca ideologică pe care au dus-o aceste publicaţii, popularizatoare ale marxismului, luptătoare împotriva ideologiei burghezomoşierimii şi pentru o artă şi cultură legate de popor. Este cunoscut de asemenea faptul că în paginile acestor publicaţii au apărut numeroase producţii literare, aparţinând unor scriitori ca D. Th. Neculuţă, I. Păun-Pincio, N. Beldiceanu, C. Miile, etc. şi militând în slujba ideilor mişcării muncitoreşti, a idealurilor larg democratice în general. Insă producţia literară a acestor reviste nu a izbutit încă în vremea aceea să atingă — în ce priveşte măestria artistică — înălţimea ideologiei pentru care militau; deasemenea, n’au isbutit să atingă înălţimea artistică a lui Eminescu, Caragiale, Creangă, de exemplu. Profund valabile prin ideile pentru care militau, scrierile lui Neculuţă, Pincio, Beldiceanu, Miile, etc. constituie pentru noi o moştenire preţioasă a dragostei lor pentru popor, a legăturilor lor cu mişcarea muncitorească, a militării lor pentru idealurile înaintate, ei trebuiesc studiaţi în cadrul moştenirii