Viaţa Romînească, 1958 (Anul 11, nr. 1-6)
1958 / nr. 4
148 DUMITRU MICU examinată ; ea este luminată surprinzător, adeseori, prin stabilirea unei asemănări cu alte personaje, eventual din opera altor autori (Anca din Năpasta e „un Hamlet feminin“, Mari Popescu dintr-o schiță de Caragiale este un „Mitică feminin“, „bădăranii“ lui Goldoni sunt „nişte „salvadeghii“ ca eroii lui Emil Gîrleanu“, iar beţivul din Un duşman al poporului de Ibsen „seamănă grozav cu „cetăţeanul turmentat“ al lui Caragiale"). Portretul scriitorilor se alcătuieşte din detalii semnificative furnizate de documentele în înţelesul cel mai larg al cuvîntului. G. Călinescu ştie să stoarcă informaţia caracterizantă de pretutindeni: sunt scotocite arhivele publice şi caietele intime (Maiorescu), se apelează la amintirile celor ce au cunoscut pe scriitor ori au fost în legătură cu cei apropiaţi lui (Caragiale), se fac deplasări în locurile pe unde a trăit scriitorul, descriindu-se imobilul în care a vieţuit (E. Lovinescu), localitatea de baştină şi împrejurimile ei (Creangă, Goga), se efectuează investigaţii pentru cunoaşterea familiei, a ascendenţilor (Eminescu) recurgîndu-se de asemeni la datele furnizate de istoria generală referitoare la momentul social-istoric în care s-a produs opera scriitorului studiat. In cazul autorilor aparţinînd perioadei contemporane, intră printre elementele caracterizării şi aprecierea bazată pe observaţia nemijlocită. Ce-l interesează pe istoricul literar ? Absolut tot ce ar putea concura la compunerea portretului moral: înfăţişarea fizică a scriitorului, deprinderile lui, preferinţele şi gusturile mărunte (alimentare, vestimentare, etc.), dar mai cu seamă cele cerebrale (autori, sisteme de idei), modul tipic de a reacţiona în felurite împrejurări, temperamentul, apucăturile, ticurile, anomaliile, ciudăţeniile (îndeosebi acestea), într-un cuvînt ansamblul manifestărilor concludente. Duşmanul atît de categoric al excesului de erudiţie sterilă e un pătimaş căutător de date ce pot dobîndi o semnificaţie. Cutare fapt ce ar putea părea neglijabil, „neserios“, unui cercetător fără imaginaţie, capătă virtuţi comunicative deosebite, cînd e mînuit de G. Călinescu. Ce poate spune unui arhivar informaţia că Ion Eliade Rădulescu, pălmuit de tatăl său pentru înfruptarea ilicită dintr-un borcan, îi întoarse acestuia şi celălalt obraz ? Intr-un portret construit pe ideea mesianismului lui Eliade, un asemenea amănunt e cît se poate de grăitor : „Niţă dă de pe acum semne de creştinism radical şi de voluptate a martiriului, căci pălmuit pentru devastarea unui borcan de dulceaţă, el întoarce şi obrazul celălalt zicînd : Mai dă !“ Amănuntele împrăştiate orgiastic în studiile călinesciene au şi o altă funcţie, a cărei explicaţie ne-o serveşte criticul însuşi. Citata Cronică a optimistului din Contemporanul cuprinde această confesiune : ....îmi displace informaţia repezită şi un demon interior mă împinge să tulbur pe alţii cu alte amănunte, pe care le dibui maliţios, cînd totul părea încheiat“. Ca şi capitolul Tehnica din Opera lui Mihai Eminescu, vol. IV, scris numai pentru a ilustra sterilitatea analizelor şcolăreşti, luxul de informaţie are evident, menirea, uneori, de a parodia cultul datelor uscate, zdruncinînd suficienţa cercetătorilor „ştiinţifici“. Efectul literar al erudiţiei împinse peste limită este un pitoresc de mare rafinament. Părintele Gherman, dascălul lui Alecsandri, „avea obiceiul să doarmă după amiază, umplînd ograda de horcăituri“. N. Filimon era poreclit „mălai mare“, „fiindcă umbla după mîncare bună, plăcîndu-i în chip deosebit ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean, iahniile, plachiile, crapul umplut cu stafide, curcanul pe varză îndesat cu castane şi purcelul fript“. In timpul serviciului militar, Hasdeu se adăposteşte la un moment dat la o tînără „de la care capătă pentru o rublă pe săptămînă hrană şi favoruri. De fapt, ne mai avînd bani, era întreţinut „pour amour“. Neglijează instrucţia şi-şi omoară timpul citind. La exerciţiile de cavalerie cade de pe cal.“ Ion Creangă „mînca chincit pe pat, fără muiere, bucatele făcute de Tinea, înconjurat de o turmă de pisici (....), printre care un cotoi se numea, în onoarea criticului junimist, Titu“. Bursier, Barbu Ștefănescu.