Viaţa Romînească, 1962 (Anul 15, nr. 1-12)
1962 / nr. 4
Dar vom atrage luarea aminte a eminescologilor, cărora le-a scăpat mărturia foarte preţioasa a lui Caragiale. „Eminescu visa foarte tînăr, pentru Tudoriţa, un Endymion într-un act. Pentru nenorocirea debutantei, poetul tocmai atunci a fost ridicat din teatru de părinţi şi trimis transito la Viena, Endimyon (sic, la Zarifopol) a rămas astfel un vis pierdut de poet". Să fixăm faptele cronologic: în 1868—1869, Eminescu era suflet la Teatrul Naţional, după recomandarea lui Pascaly, cu a cărui trupă străbătuse Transilvania şi Banatul, într-un turneu triumfal. Atunci se va fi îndrăgostit de frumoasa Teodora. Caragiale nu afirmă lucrul ipsis verbis, dar ne lasă a ghici, sugerează. Eminescu nu putea visa roluri feminine şi mai ales proiecte de poeme dramatice, anume pentru o actriţă, decît în transă erotică. Rămîne ca eminescologii, care n-au luat încă pînă astăzi act de muza, numai pentru ei inedită, a sufletului, să reflecteze la această „problemă" și să fixeze datele. Eminescu a mai făcut un al doilea turneu cu trupa Pascaly, în Moldova și Bucovina, în vara anului 1869, cînd tatăl său, Gheorghe Eminovici, îl trimite la Viena. Să fi fost atunci proaspăt „ambalat" după Teodora şi să fi simţit treaba agerul căminar ? Nu ne vine a crede. Pe de altă parte, nu ştim ca Eminescu să se fi apucat vreodată să dea corp fantomaticului Endymion, iubitul Lenei. în manuscrisele lui, credem, n-a rămas urmă de aşa ceva. Sau mai ştii ? încă odată, eminescologii au cuvîntul. Şerban Cioculescu UN ENGLEZ LUCID ŞI CELE ŞAPTE ILUZII. Sir Charles Percy Snow, savantul şi romancierul englez bine cunoscut atît prin activitatea sa din domeniul ştiinţelor naturii cît şi prin aceea de literat (romanul său în care face analiza societăţii engleze de la 1914 pînă azi este la al şaptelea volum) nu a înţeles să se izoleze în turnul de fildeş, ignorînd problemele contemporane. Obişnuit cu gîndirea ştiinţifică şi cu metodele realiste de cercetare, Sir Charles a sesizat un rău profund al societăţii anglo-saxone de dincoace şi de dincolo de Ocean, pe care a ţinut să-l denunţe public, printr-o scrisoare deschisă, adresată unui „prieten american", prin cotidianul de mare tiraj „Sunday Times". „Caracteristica fundamentală a societăţii anglo-saxone din anii care au urmat după terminarea celui de al doilea război mondial şi pînă astăzi este complacerea în cîteva iluzii falacioase şi primejdioase, spune domnia-sa. Unele din aceste iluzii au fost spulberate de realitate dar altele continuă să-şi exercite efectele narcotice şi nocive care ne împiedică să vedem realitatea şi să judecăm just etapa istorică pe care o străbatem. Aceste iluzii stau la baza greşelilor pe care le-am făcut şi continuăm să le facem, precum tot ele sunt la originea atitudinii noastre greşite faţă de problema păcii în lume", îşi încheie consideraţiile introductive savantul englez. Trecînd la catalogarea acestor iluzii, Sir Charles Snow — inspirat probabil de cele „şapte minuni ale lumii antice, sau poate chiar de cele „şapte păcate capitale" ale Bibliei, le limitează tot la numărul (fatidic?!) de şapte. Trebuie să recunoaştem că afirmaţiile domniei-sale nu sunt lipsite nici de sagacitate şi nici de justeţe. Iată-le în rezumat: Iluzia nr. 1 (nutrită mai ales de inginerii insulari): „cei mai buni ingineri din lume sunt cei engleji". Iluzia nr. 2 (în care se leagănă cu deosebire americanii) este exact contrare celei anterioare: „cei mai buni ingineri din lume sînt inginerii amarcani". Snow