Viaţa Romînească, 1964 (Anul 17, nr. 1-12)
1964 / nr. 8
Abia în anii noştri, un profesor universitar canadian, Robert Anty, a putut scrie : primul contact cu bogata moştenire literară a acestei ţări — versurile pasionate ale lui Eminescu, inteligenţa satirică a lui Caragiale, expresiva blîndeţe moldovenească a lui Creangă — ne-au arătat ce tezaur ascunde Romînia“. Lui Mihail Eminescu, tradus pînă în prezent în circa 30 de limbi, i s-au consacrat valoroase studii, dintre care menţionăm pe acela semnat de Rosa del Conte, prof. de literatură română la Universitatea din Roma. Autorul îşi propune să explice fenomenul lui Eminescu ca o „mărturie a unei civilizaţii tinere şi noi, dar cu adînci rădăcini într-un trecut de veche cultură şi tradiţie“. Apare azi ca inutilă, credem, etalarea unor date documentare care să ilustreze interesul viu manifestat peste hotare pentru Caragiale. S-a dovedit a cum sublinia Tudor Vianu — că proza şi teatrul marelui scriitor pot fi asimilate de toate popoarele, ele fiind ancorate în curentele generale ale literaturii. Regizorul sovietic Iuri Zavadski consideră că opera lui Caragiale stă alături de marile creaţii ale lui Gogol şi Scedrin. Un critic francez, Marcel Capron, remarca după reprezentarea „Scrisorii pierdute“ la Festivalul de la Teatrul Naţiunilor din Paris : „O reprezentaţie ca aceasta e deajuns ca să justifice festivalul“. Caragiale ţine afişul săptămâni de-a rîndul în multe capitale ale lumii şi figurează în programele de televiziune. I. Creangă, considerat de mulţi ca intraductibil, este, totuşi, tradus în peste 20 de limbi. Alţi scriitori ca Alecsandri, Coşbuc, Delavrancea, Vlahuţă, Rebreanu, Jean Bart pot fi găsiţi în librăriile sau secţiile de literatură romînă create in numeroase mari biblioteci din străinătate. Dar marele Sadoveanu ! Din operele sale s-au tipărit pînă în prezent peste hotare cea. 120 de ediţii. Iată cîteva citate, concludente în ce priveşte locul pe care străinătatea îl atribuie lui Sadoveanu în literatura universală. Mario de Micheli scrie în introducerea la un volum de Sadoveanu în traducere italiană : „Citindu-l, se va observa că Sadoveanu face parte dintr-o mare tradiţie narativă europeană, o tradiţie în care îşi găseşte locul, cu o fizionomie proprie şi cu un accent de o rară autenticitate. Pe bună dreptate, prin această tradiţie, el poate fi considerat un clasic“. Pentru Laura Rocca, altă traducătoare în italiană a marelui nostru scriitor, „Opera lui Sadoveanu este susţinută de un larg suflu uman, de o încredere neclintită în cei umili şi în aceasta constă esenţa optimismului care o caracterizează“. Klaus Heitmann, de la Universitatea din Marburg scrie: „Literatura romînă merită cu prisosinţă să-şi croiască drum spre recunoaşterea universală. Mihail Sadoveanu, ca să aleg un exemplu reprezentativ, este, după opinia mea, printre cei mai mari povestitori contemporani. Ca poet al naturii n-are egal în occident“. Este cunoscută marea popularitate de care se bucură opera lui Sadoveanu în Uniunea Sovietică. Cu prilejul înmînării „Premiului internaţional Lenin pentru întărirea păcii între popoare“ acad. D. V. Skobelţîn a spus, adresîndu-se laureatului: „Lucrul cel mai caracteristic şi cel mai important în creaţia Dvs. este dragostea neţărmurită faţă de popor, faţă de oamenii simpli ale căror gînduri şi năzuinţe le-aţi concretizat atît de strălucit şi desăvârşit în tipurile artistice create de Dvs.“. Publicaţia belgiană „Le Journal des poètes“ revendica de curind onoarea de a fi publicat, în urmă cu cîteva decenii, primele traduceri din poeziile lui Tudor Arghezi. De atunci şi pînă astăzi, mulţi scriitori şi-au făcut un titlu de merit din tălmăcirea liricei argheziene. Printre aceştia figurează poetul italian Salvatore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel, care în prefaţa unui