Viaţa Românească, 1973 (Anul 26, nr. 1-12)

1973 / nr. 12

De aceea, el a reuşit să atragă în jurul lui „pe toţi talentaţii litera­turii noastre“. Prin urmare, nu ideile promovate de Gherea i-au atras în jurul său, ci figura sa sim­patică, bunătatea sa. Oare aşa să fie ? Dacă scriitorii Caragiale, De­­lavrancea, Vlahuţă l-au înconjurat pe Gherea, aceasta se datorează faptului că el îi stima, în primul rînd, pentru opera lor, pentru ta­lentul lor. Gherea, răspunzînd prietenului Noir, îi arăta că a înţeles greşit, că el, Gherea, voia să pornească în Literatură şi ştiinţă un nou curent literar, împreună cu Vlahuţă, Dela­­vrancea, Carp, Caragiale, Stavri etc... Acest curent se deosebeşte de celelalte — după Noir — prin fap­tul că reprezentanţii săi sunt prole­tari intelectuali şi, prin urmare, sunt călăuziţi de idealuri sociale deosebite de cele ale revistei Con­vorbiri sociale. De aceea au şi pă­răsit Convorbiri literare şi s-au alăturat Literaturii şi ştiinţei, con­dusă de Gherea. Or, răspunzînd lui Noil, Gherea se miră că preopinen­tul lui afirma că poezia lui Vlahuţă „Iubire“ ar fi putut să apară şi în Convorbiri, pe cînd o altă poezie, tot a lui Vlahuţă — „care într-ade­­văr conţinea unele din vederile mele sociale — scria Gherea — a apărut în numărul festiv al Con­vorbirilor“. Şi cum putea să afirme Noir că „frumoasele şi gingaşele nuvele“ ale lui Delavrancea apă­rute în Literatură şi ştiinţă ar pu­tea să constituie un nou curent li­terar ? Gherea declară aceasta, ba­­zîndu-se pe faptul că în Literatură şi ştiinţă nu există un cuvînt care să ateste că publicaţia se ghidează după un oarecare curent literar. „Cum a putut Noir să priceapă astfel articolul meu — scria Ghe­rea — cînd eu iau ca cel mai ca­racteristic reprezentant al curentu­lui pe Eminescu, care a scris toată viaţa lui la Convorbiri şi închei mica mea cercetare asupra lui Emi­nescu cu cuvintele : „Mai tot ce s-a scris de la el încoace poartă acelaşi caracter“ , iar după ce citez ca exemple pentru acelaşi curent pe Ranetti Roman, Vlahuţă, Delavran­cea, Caragiale, O. Carp, adaug la sfîrşitul articolului, textual, aceste cuvinte : „Am putea cita ce se ti­păreşte acuma şi ce exprimă un sentiment sincer, căci mai tot poartă acelaşi caracter de melan­colie şi revoltă“. Iar Noir trăgea concluzie din articolul lui Gherea că acest caracter îl au numai scrie­rile din Literatură şi ştiinţă... Noir făcuse lui Gherea cîteva obiecţii în privinţa idealurilor so­ciale şi celor afirmate despre Juni­mea. Gherea răspunde lui Noir că cele scrise de el sînt prea serioase ca să le trateze în treacăt. Astfel de chestiuni trebuiesc tratate în mod special. Din toată această discuţie, citito­rii aveau drept să se întrebe : dar cum rămîne cu direcţia socială şi morală a revistei Literatură şi ştiinţă ? Oare nu există nici o deo­sebire între ea şi alte publicaţii ? Pentru a fi lămurit, Gherea îşi tri­mite cititorii să vadă ce a spus el, în două articole, în Contemporanul ca răspuns „simpaticului ziarist şi scriitor I. Roman“, cu privire la direcţia acestei reviste. „Aceea ce am zis acum cîţiva ani — scria Gherea despre Contemporanul — a­­celaşi lucru aş putea repeta acuma despre Literatură şi ştiinţă“ (p. 233).

Next