Viaţa Românească, 1984 (Anul 79, nr. 1-12)

1984 / nr. 5

20 VIAȚA ROMÂNEASCA preciza că s-a petrecut într-o împrejurare tristă, ceea ce se citește însă cu ocazia unui deces în familie. La întoarcerea în Capitală publicase în Urdépendancii roumaine (din 2 XI.1912), prin promptele oficii a­le bunu­lui său Uhry, un comunicat de casă mare : „La familie de Jean L. Cara­­giale nous prie de porter à la connaissance du public qu’elle n’est repré­­sentée que par Mme C. veuve du défant écrivain, par M.M. et L.C. ses fils et Mile C. C. sa fille. Le seul membre de la familie qui réside à l’heure présente dans le pays est M.M.C. , ceci afin d’éviter toute con­fusion avec des personnes qui se servent d’une similitude de nom pour commettre des actes incorrects“. Că el a fost autorul notei, e sigur : a trecut-o şi în Efemeride, unde decesul tatălui, între decorarea amira­lului Eustaţiu şi a unui Cotescu, figurează sec . +1. L. Caragiale 8/9 Juin v.s. , Long télégramme Badereu“. Deci tot un element de protocol. Am fi înclinaţi să-l considerăm lipsit de inimă dacă, în orice altă împrejurare şi referitor la oricine altcineva, ar fi ieşit de sub pana sa un singur rând încărcat de unde emoţionale — exceptând, fireşte, per­sonajele de ficţiune. Tot în Efemeride va transcrie, în mai multe rîn­­duri, teroarele decente, anunţînd decesele fără nici un alt comentariu... Pasajele din Jurnal nu lasă, în schimb, nici o îndoială asupra pu­ternicelor resentimente la adresa părintelui, învinuit a-1 fi jefuit de moştenirea pe care se pregătise să i-o lase Lenei Caragiale, acuzat de a-1 fi îndrumat cu sila spre studiile juridice, de a nu fi înţeles cît de important era pentru Mateiu să dobîndeiască postul de şef de cabinet, de a-1 fi bruscat în tren, într-o scenă memorabilă, din punctul de vedere al lui Mateiu absolut nejustificată. Sunt enumerate în Jurnal şi defecte de caracter ale tatălui. La Berlin, dramaturgul scoate cu regret din buzunar banii pentru înscrierea lui Mateiu la facultate, se dovedeşte deci avar. Autorul Jurnalului nu trece ,cu vederea incidentul, cu toate că în acelaşi jurnal avariţia se numără printre preceptele de conduită pe care şi le impune. Numai că avariţia părintească aparţinea unei alte categorii, nu era deliberată, programatică, elitară. Rîndurile care lipsesc din Jurnal, cele pe care Perpessicius a crezut că e preferabil să le lase de-o parte, completau tabloul decăderii dramaturgului — în urma abu­zului de alcool şi tutun — în ultimul său an de viaţă. Dacă memoria singurei persoane în viaţă care a parcus acest pasaj, în anii premergă­tori celui de-al doilea război mondial, este fără cusur, atunci Mateiu afirma acolo că dacă tatăl său ar mai fi trăit ar fi ajuns de bună seamă să-şi recite operele prin bîlciuri şi locanţe. Scris în tîrziu­l vieţii, Jurna­lul demonstrează cu puterea documentului elaborat anume pentru apă­rarea unei cauze, o ură nestinsă şi netulburată de cel mai slab senti­ment de îndoială. Conştient că problema raporturilor dintre el şi părin­tele său va preocupa viitorimea, Mateiu produce în Jurnal o versiune autorizată, fermă în concluzii, pe cît de epurată de factorii adînci ai frustrării sale, pe care-l cunoştea aşa de bine. Părintele este repudiat pentru acte ce-i angajează numai ultimii ani. Dar să cercetăm mai îndeaproape Jurnalul. Acuzaţia fundamentală pe care o poate aduce un fiu părintelui său, aceea că nu a fost iubit, lipseşte. Nu apare nici elementul principal al apărării, faptul că, în ciuda a toate, fiul şi-a iubit tatăl. Conflictul de interese este în schimb clar definit, obligîndu-­ne să ne centrăm în juru-i. Ion Luca Caragiale l-a dezamăgit şi înfuriat pe Mateiu, întocmai cum a cîştigat iubirea şi respectul fiului său mai mic, Luchi. Şi Mateiu l-a dezamăgit şi iritat

Next