Viaţa Românească, 1989 (Anul 84, nr. 1-12)
1989 / nr. 10-12
48VIAŢA ROMÂNEASCA Din capul locului, la recitirea consemnărilor sar în ochi, cum se zice, cîteva lucruri : 1) Toţi memorialiştii (să nu uităm, inşi cultivaţi, avocaţi, scriitori, publicişti, proprietari de tipografii etc.) se dovedesc plini de adîncă preţuire faţă de omul şi artistul Creangă . 2) Mai mult decit atît, în marea lor majoritate fiind inferiori din punct de vedere scriitoricesc şi realizînd că se află în contact cu un mare creator, încearcă să consemneze cu obiectivitate cuvinte, gesturi şi întimplări trăite alături de ilustrul lor tovarăş. Nu scriu din auzite, „după ureche“, ci sunt ei înşişi implicaţi în evenimentele relatate . 3) Pe de altă parte, cei parveniţi la o poziţie socială mai înaltă ■ cad victimă măştii „ţărăniei“, spre deosebire de cei situaţi mai jos în ierarhia averilor şi slujbelor, însă, nota bene,, de multe ori narează situaţii care contrazic în chip evident impresia de bufonadă, iar „ciudăţeniile“ relevate sunt chiar Creangă cel adevărat, la antipodul histrionului. Să urmărim, deci, opinia celor care l-au prins în viaţă pe autorul „Amintirilor din copilărie“. Ei bine, toţi vizitatorii bojdeucii, şi nu sînt deloc puţini, nu-l găsesc altfel pe Creangă decît în mijlocul hîrtiilor, scriind: Grig. I. Alexandrescu, primul biograf al prozatorului şi, în această calitate, pionier al unor remarcabile observaţii asupra omului şi operei, reproduce în chip pozitivist (după modelul „scientist“ al lui E. Gruber) scene în care scriitorul este „provocat“ pentru a se dezvălui : „Da’ ce mai faci ? Ce mai dregi ? Te doream. Cum mergi cu sănătatea ? îl îmbulzeam noi (Beldiceanu, Gruber, A. Stavri şi cu mine) cam dincotro cu întrebările. Iar moş Creangă, în mijlocul a o mulţime de hîrtii, note, caiete, împrăştiate în toate părţile (s.n.), îmbrăcat în halatul lui cu dungi albastre, cu tîrîiţii în picioare, cu o prostire albă pusă în patru în jurul gîtului pentru sudoare etc.“ *, moş Creangă, aşadar, îi întîmpina cu o replică promptă în mediul favorit al manuscriselor, sufocat aproape de ele, ca un peşte care are nevoie, de prea multă apă, să mai facă din cînd în cînd cîte o săritură şi în afara spaţiului lichid în plin aer şi soare tangibil : „Cînd nu-i vedeam cîteva zile prin tîrg, ne duceam la dînsul acasă : „bojdeuca mea de casă, şi de vară, şi de iarnă, şi de zile bune şi de zile rele“, cum zicea el. Acolo îl găseam îmbrăcat într-un halat lung, cu o scufie în cap, înconjurat de vreo douăsprezece mîţe, scriind (s.n.). După moartea lui Creangă, biograful dă peste un morman întreg de scrieri : „Am ridicat toate acele hîrtii şi ducîndu-le acasă le-am citit cu mare greutate fiind scrise cu plumbul pe sferturi de coaie, pe coaie întregi, pe petici mărunte, nenumerotate, cu ştersături şi trimiteri, fraze rezleţite, idei disparate, proverbe, bucăţi întregi neisprăvite, poezii, cuvinte scrise în şir în formă de dicţionar, expresiuni curioase, fraze întregi şterse în care erau cuvinte scrise apoi şterse, mutate din loc, intr-un * Unui eventual reproş privitor la amplitudinea citatelor ce urmează i se poate opune cel puţin o dublă motivaţie demonstrativă, una în favoarea ideii de la baza eseului de faţă, iar alta în favoarea unor contribuţii uitate, meritînd măcar cîteva o reconsiderare, fie şi în acest fel.