Viaţa Românească, 1990 (Anul 85, nr. 1-12)
1990 / nr. 10
I. L. CARAGIALE fervoarea publicului neliniştit care cere zilnic ,,momente de emoţiune" şi devoră cu o ,,poftă de căpcăun” gazetele zilei. Inter arma silent musae, repetă cu ironie Caragiale dictonul latinesc. Nu se cruţă nici pe el însuşi, autopersiflîndu-se, îşi aminteşte de înclinaţia sa de ,,flaşnetar”, obişnuit mai degrabă se scrie articole literare, în locul unor ,,bucăţele picante” sau a unor pagini cu un ,,fapt fierbinte” şi cu o concluzie ,,scurtă, nervoasă, caldă, acustică, corosivă”. Autorul ar fi valorificat, desigur, în noua sa piesă, tipurile şi ticurile surprinse de el după modele vii, gen Caracudi, moftangiul imaginativ, sau Papaspanacopolu, reporterul ,,indiscret la culme”, care ,,toate le află, le simte toate, toate le miroase — pentru că-şi bagă nasu-n toate”. Un aer de scepticism stăpîneşte totuşi pe scriitor. Un sentiment care-l încerca doar arareori. I.L. Caragiale era un dionisiac. Publicistica sa avea la bază un funcial bun-simţ, tulburat adesea de plăcerea paradoxului şi a contrazicerii. Acum, la sfîrşit de secol, dezamăgit de conservatori, şi strămutat de la Epoca la foaia liberală, Drapelul, se întreba dacă îi ,,vor îngădui. .. împrejurările” să scrie o nouă piesă, dacă va ,,mai putea avea răgaz” să facă ,,teatru”, ca act de pocăință pentru rătăcirile sale. I.L. Caragiale nu a fost un ,,pasionat fanatic ,,în politică, cum — după propria-i expresie — era Eminescu. Cu ironie şi sarcasm, el s-a disociat în multe articole (Politică şi cultură, Moftul şi politica, Politica şi literatura, ş.a.) de boala secolului. Gazetarul era mereu trădat de scriitor. S-a individualizat şi şi-a atras mereu adversitatea confraţilor, într-o cugetare amară din L'Indépendance roumaine sintetiza o experienţă de viaţă: ,,Nu ştiai sărmane om, oricît de înţelept erai, că adesea e pericol de moarte să te deosebeşti de ceilalţi”. De aici, poate, ,,cruzimea intelectuală” pe care o observase Paul Zarifopol la marele său prieten. Dacă prin gazetărie n-a ajuns deputat sau om politic, exerciţiul publicisticii l-a menţinut permanent în contact cu actualitatea, într-o stare de veghe ce i-a permis să observe cu acuitate tipuri şi fantoşe pe care le-a imortalizat în opera sa literară. STANCU ILIN 61