Viaţa Românească, 1991 (Anul 86, nr. 1-12)
1991 / nr. 11-12
46 VIATA româneasca vorbiri literare, 1975, nr. 3, p. 7 ; I. CONSTANTINESCU, „Melancolie“. O analiză structurală, în Caietele Mihai Eminescu, VI (1985), pp. 175—135. Nu ne-a fost accesibil studiul lui L. GÁLDI, „Mortua est !“ si „Melancolie“ in lumina variantelor, in Convorbiri literare, 1969. 4. I. CONSTANTINESCU, „Melancolie“..., p. 175. La o constatare similară ajunge şi Gh. Bulgăr cînd afirmă că Melancolie se situează în momentul de maximă exigenţă al acestei faze a evoluţiei poetice eminesciene (vezi Ghn. BULGAR, Eminescu — Coordonate istorice şi stilistice ale operei, Iaşi, 1980, p. 39). 5. C. G. JUNG, Psihologie şi poezie (11922—1950), trad. it. Torino, 1988, p. 59 6. O trecere în revistă exhaustivă a acelor topoi pe care romantismul i-a transformat în adevărate mituri se poate găsi în ELENA TACCIU, Mitologia romantică, 1973. 7. Am renunţat în versiunea românească, ca nefamiliară cititorilor, la terminologia legată de relaţii intertextuale împrumutată de autoare din G. GENETTE, Palimpsestes, Paris, Seuil, 1982 (nota traducătorului). 8. I. CONSTANTINESCU, „Melancolie“..., p. 182. 9. G. CALINESCU, Opera lui Mihai Eminescu..., vol. III, p. 157. 10. Ibidem, vol. IV, p. 51. 11. ELENA TACCIU, Mitologie romantică..., pp. 117—119. 12. Guillermou, printre alţii, atrage atenţia asupra faptului că anumite versuri sunt psihiatric revelatorii pentru o obsesie însoţită de tulburări senzoriale şi de tulburări ale personalităţii (vezi A. GUILLERMOU, La génése interieure des poésies d'Eminescu, Paris, Didier, 1963, p. 107 (trad. rom. Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, Iaşi, 1977). 13. A. ROTHE, O convenţie literară neglijată : titlul (în româneşte de Sorin Mărculescu), în Revista de istorie şi teorie literară, 1985, nr. 1, pp. 64—69 ; nr. 2,, pp. 53—58 ; nr. 3, pp. 47—51. 14. I. CONSTANTINESCU, „Melancolie“..., p. 183. 15. Spre capătul activităţii sale de editor al OPERELOR eminesciene, Petru Creţia a prezentat într-o serie de articole publicate în Viaţa Românească (nr. 6—12) 1987, 1—3, 5—7, 9/11983 şi nr. 9/1989), instructive şi bogate în sugestii, metodele şi rezultatele acestei activităţi. Editorul îşi sintetizează experienţa personală în observaţia că sarcinile impuse de editarea operei lui Eminescu trebuie cîntărite ,,după cît de mult a avut puterea să facă în lumea poeziei şi după cit de puţin îl mulţumea din tot ce a făcut. Istoria editării lui s-a desfăşurat în termenii acestei tensiuni“. (Editarea operei poetice a lui Eminescu, II, in Viaţa Românească, 1987, nr. 7, p. 58). 16. Şi D. Vatamaniuc reuneşte şi ilustrează roadele activităţii sale de editor al operei eminesciene într-un volum în care,, pe temeiul frecventării manuscriselor, urmăreşte parcursul formaţiei intelectuale a poetului, a metodelor sale de lucru şi al laboratorului său de creaţie. (Eminescu. Manuscrisele, jurnal al formării intelectuale şi al lărgirii orizontului ştiinţific. Laborator de creaţie. Instrument de lucru, Bucureşti, 1988). 17. PETRU CREŢIA, Editarea operei, poetice a lui Eminescu..., IX, Viaţa Românească, 1988, nr. 2, p. 22. 18. D. VATAMANIUC, Eminescu..., p. 5. 19. Dicţionarul limbii române (DLR). Serie nouă, tomul VI, fascicula a 5-a, Bucureşti, 1966, s.v. 20. ELENA TACCIU, Mitologie romantică p. 1113. 21. M. EMINESCU, Opere, VIII . Teatrul original şi tradus, traducerile de proză literară, dicţionarul de rime. Studiu introductiv de Petru Creţia, Bucureşti, 1988, p. 168. 22. De văzut în special capitolul Avatarurile melancoliei, în Elena Tacciu, Mitologie romantică..., pp. 86—1119. 23. ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA, Motivul melancoliei, în Eminescu, cultură şi creaţie, Bucureşti, 1976, pp. 124,125. 24. Dicţionarul limbii române (DLR). Serie nouă, tomul VI, fascicula a 5-a, Bucureşti, 1966, s.v. 25. în cazul limbii italiene, melancolia este preferată în limbajul psihiatric pentru a desemna alterarea patologică în discuție. Am păstrat termenul melancolie atunci cînd era vorba de starea de suflet temporară văzută ca „rău romantic“.