Viitorul, aprilie 1908 (Anul 2, nr. 144-170)

1908-04-18 / nr. 158

A­NUL II. No. 158 ABONAMENTE Un număr vechi u 3­0 bani UN AN ȘASE LUNI In tars .......................18 tei 9 lei In Străinătate...........................30 tei 16 iei Abonamentele Încep la 1 și 16 ale fiecărei luni Pentru preoți și învățători prețul abonat, pe Jumăt. REDACȚIA: 66, Calea Victoriei, 66, București TELEFON 13/47 ----------= Un spirit nou O metodă nouă cu greu s’ar mai putea cita, în istoria regimului nostru parlamen­tar, o sesiune legislativă mai bo­gată sau mai plină ca acea care e’a încheiat. Dar cea­ ce distinge, mai presus de toate, această operă legisla­tivă, nu este atât bogăția și fe­lurimea ei — unii, în această pri­vință, au putut’o critica, cu oare­care aparențe de dreptate —,cât este spiritul nou și metoda cari au caracterizat’o. Spiritul nou care a însuflețit majoritățile camerilor noastre le­gislative, este abnegația, sim­țul sacrificiului, isbânda glasului con­științei în care glăsuește simții datoriei impunând sacrificii. Cu legile votate în această sesiune clasa noastră diriguitoare a pășit îndrăzneț pe celea sacrificării in­tereselor de clasă, în folosul mas­­selor mari ale neamului și în in­teresul cel mai bine înțeles a patriei. Au fost în sfatul țării mari pro­prietari de moșii, oameni pe cari legile votate îi vor atinge, având a le scade cu zecimi de mii de lei veniturile lor. Ei bine, acești oameni n’au ezitat a vota aceste legi, și une­ori au luptat pentru ele cu bărbăția și vigilența pe care ar fi pus’o niște proletari entu­ziaști. Acești beati posidentes au consimțit să-și vadă scăzând pe viitor veniturile cu care se de­­prinses­eră și cari crescuseră de la sine, și nu s’au tulburat de a­ceasta perspectivă, chiar atunci când vrăjmașii reformelor, cu o­­bicinuita lor putere de insinuare și de exagerare, vor fi înfățișat mult mai negru tabloul nelămu­rit al acestei perspective. Cu se­ninătate și cu tărie înălțătoare, marii proprietari liberali din cor­purile legiuitoare au votat contra intereselor lor celor mai sensibile, cari însă, fiind exclusiviste, ar fi devenit dăunătoare bunului mers al țării. Făcând aceasta, ei s’au arătat așa cum trebuiau să fie­ buni români și oameni politici lu­minați. In spiritul acestei sesiuni, în su­fletele majorităților liberale, s’a petrecut, cu această ocazie, ceva analog cu cea ce trebue să se fi petrecut în sufletul clasei nobili­lor francezi, în faimoasa noapte de 4 August 1789, la Adunarea na­ționala a Franței. Ori­care ar fi deosebirile de loc, de timp, de oameni, dar în decursul acestei sesiuni este ceva din gestul nobilimei franceze, care renunță la toate privelegiile ei. In parlamentul nostru, acest gest s’a diluat și s’a desfășurat într’o sesiune întreagă. N’are strălucirea și de­sigur nici concesiunea nici însemnătatea actului nobilimei fran­ceze, dar să sperăm că va avea pentru România urmări dintre cele mai fericite. Odată orientată pe această cale de reforme sociale, să sperăm că politica partidelor noastre, ori­care ar fi ele, nu va mai putea să părăsească această orientare. Ori­care ar fi partidul de la gu­vern, și ori­cum s’ar numi el, nu va mai putea avea curajul să re­facă în răspăr drumul evoluției schițate și puse în curs de reali­zare cu așa temei și cu așa ho­tărâre. Mai departe se va putea merge pe viitor, în această di­recție de sacrificiu și de solidari­tate socială, de la o clasă la alta a societăței românești, dar ca să se mai legifereze în interesul strâmt și egoist al unora și în potriva interesului celor mai mulți, aceasta nu se va mai întâmpla. Poate, acesta-i câștigul politic și social, care valorează mai mult chiar decât opera pozitivă reali­zată. Căci opera realizată poate să prezinte urmele vremei, contin­gențe, imperfecțiuni, lipsuri, dar spiritul etico-social superior, care a presidat’o și a însuflețit’o, acela rămâne și posedă virtuți cari vor reda operii pozitive toate per­fecțiunile de care va fi susceptibilă. Metoda nouă, cu care s’a pro­cedat în realizarea reformelor le­giuite, nu este mai puțin de re­marcat. Nici o dată, legiuitorul român n’a procedat, în realizarea legilor și reformelor vremei, după un plan așa de complet, armonic, unitar și logic. Opera legislativă a fost totdauna făcută din crâm­­pee fără șir, fără urmare. Nu a fost niciodată o idee conducătoare, un scop urmărit într’un complex armonic de reforme particulare. Nenorocirea din Martie 1907, impunând țării Manifestul guver­nului liberal, dar în numele Re­gelui, a făcut, a contribuit să facă din opera Corpurilor noastre Le­giuitoare un tot sistematic, com­pus din reforme care se corespund, se completează și se sprijină re­ciproc. Pentru prima dată, în legislația noastră, se procedează metodic, după un plan conceput și ajustat la interesele cele mai vitale și cele mai urgente ale țărei.’ Au putut unii să vadă un mare defect în aceasta și să aducă obi­ecția că prea s’au îngrămădit multe legi dintr’odată. S’a zis că guver­nul, voind să schimbe prea multe lucruri deodată, nu va reuși să schimbe mare lucru. Această obi­ecție, întrucât ar fi sinceră, vine din neobicinuința noastră cu o le­giferare metodică. Ea este produsul obicinuinței noastre cu legiferare de întâm­plare, procedând fără plan, fără legătură și realizând crâmpee in­coerente de reforme prea izolate și prea parțiale. Societatea însă este foarte com­plexă în funcțiunile sale. Când modifici una din aceste funcțiuni, trebue să intervii asupra tuturor celorlalte, și ajustându-le, să le pui în concordanță cu funcțiunea modificată. De­ aci, necesitatea de a legifera mult, atunci când vrei să legiferezi și să schimbi ceva temeinic. In chipul acesta trebue să în­țelegem noi spiritul admirabil și metoda științifică cari au presidat lucrările Corpurilor Legiuitoare în opera de regenerare socială și economică a țării, pe care guvernul și partidul liberal au inaugurat-o și au pus-o în executare. Contravaloarea Se cunoștea până acum cuvântul. Plus valoarea, din vocabularul socialist, cu­vânt creat, dacă nu mă înșel, de Karl Marz, și introdus cu explicațiile cu­venite în toate dicționarele lumii. Scrisoarea d-lui Mișu Cantacuzino a făcut o adevărată revoluție cu noul termen : Contra­valoarea. Sute de librari păgubesc acum enorm, din pricină că trebuie să tipărească din nou coala cu litera C, ca să vâre și acest cuvânt ce a ajuns mondial. Filologii români fac parale, căci li se cer din cele cinci părți ale lumii explicații detaliate a­­supra înțelesului adevărat dat acestei vorbe, precum și asupra biografiilor iluștrilor bărbați­ în chestie: Mișu Can­tacuzino și Alecu Marghiloman. Cea mai bună notiță a trimis’o, bine­înțeles, un filolog conservator-carpist, care a definit ast­fel Contra-valoarea: »Cuvânt nou din Economia politică modernă, absolutamente conservativ. Se aplică când vrei să consolezi o rudă, un prietin, cu banii altuia sau cu te­renurile ce nu-ți aparțin. In cazul cel mai frecvent, banii se dă cu nemiluita, fără calcul, în mod generos, mai mult chiar de­cât ți se cere, căci e în joc o stare sufletească a acelui ce pri­mește și care nu trebuie jicnită prin economii și socoteli meschine. E o jerfă făcută în numele comunei sau în numele țării, pentru a produce un zâmbet pe buzele unui partizan sufe­rind». Filologii takiști însă, sunt toți de acord că «Contra Valoarea e sinonim cu pungășie și cu risipa banilor publici in profitul prietenilor». Rix. ----------------------------------------­ Scrisori din Elveția Hotel pentru doamne. — Un Kara­­gheorghevici artist. — Zăpadă de Paști. — Congres psihologic. — în­trecere de baloane. Berna, 12 Aprilie. — Până acum, de multe ori, tinerile fete și damele cari călătoresc singure, sunt foarte în­grijite când ajung noaptea in câte un oraș strein, neștiind în care hotel să se ducă.­­ Orașul Zürich a imaginat întâiul hotel unde nu sunt primite decât da­mele. Hotelul a fost deschis în Mol­­kenstrasse de către cunoscuta insti­­tuțiune «Armata Salutului». Aci sunt primite toate femeile, fără distincțiune de religie sau naționalitate. * In vitrinele bazarului d-lor Sching și Michel din Neuchâtel, de cât­va timp să văd expuse mai multe o­­biecte de artă, lucrate de prințul Bo­­jidar Karaghiorghevici rudă, de a­­proape a regelui Serbiei. Prințul este foarte cunoscut în Elveția, unde pe­trece în fiecare vară.­­ Aproape în toată Elveția, de ziua de Paști a căzut o zăpadă abundentă, frigul a fost așa de mare încât pă­ream a ne găsi în mijlocul ernei. Prin unele locuri, chiar mai la câmp, ză­pada a atins înălțimea de 25—30 c­­m. Al VI-lea congres de Psihologie, conform dispozițiunilor luate la Roma, cu ocazia ultimului congres, se va ține la Geneva în 1909. Comitetul noului congres a fixat termenul ți­­nerei ședințelor între 31 August și 4 Septembrie. România va fi și ea re­prezentată. * Balonul elvețian Cognac, după o cursă de 22 de ceasuri, s-a coborât în orășelul Stadel. Balonul avea în nacelă 4 persoane. Baloanele Cognac și Mars vor reprezenta Elveția la concursul internațional aeronautic, pentru obținerea cupei «Gordon Ben­nett».­­WWW-" Namil­ II EIAR SE DIMINEAȚA Vineri" 18 “Aprilie­ 1908. Un număr­­ v­­e­chiu 3­0 Bani AnuneaiJ B1 Linia de petit pe o coloană in pag. III. 30 Ba n! Idem »» » » » »»IV, 20 Ban! Inserțiuni și reclame linia. . . . * . >„ 3 Le! Anunolurile și Innerațiunile *9 primase numai la Administrație V ••U * ■-f'J­". M -ie­­ y-ADMINISTRAȚIA: Calea Victoriei,­80, Bucur«?!! • .-U­Kr­ ssc­. TELEFON 13/37 NOUTATI In ziarele franceze sosite ori în Capitală, sinuciderea doctorului Ra­­dovici era anunțată prin câte o te­legramă sosită de la Roma. Ziarele franceze spun că în momentul sinu­­ciderei, marea era foarte agitată și din cauza aceasta nu s-a putut da de urma corpului nefericitului nostru compatriot.­ Maestrul Wh­iss va sosi mâine în București, pentru a începe repetițiu­­nile în vederea celor 6 reprezenta­­țiuni de operă italiană ce le va da ce­lebra trupă Castellano la Teatrul Na­țional, cu începere de la 23 Aprilie, cu operile Tosca, Madame Butterfly, Norma, Iris, Fedora și Werther. D. Clemanceau, președintele guver­nului francez, se va duce la Londra pentru a asista la înmormântarea lui Sir Campbell Bannerman, fostul prim­­ministru englez. * Ni­ se anunță din Rusia, că censura a oprit intrarea în imperiu a tuturor cărților în care este vorba de cele­brul detectiv englez Sherlock­ Holmes.­­ Patru ofițeri germani au fost au­torizați de ministrul de război fran­cez, să viziteze celebra școală de ar­tilerie și geniu de la Fontainebleau. Vizita studenților francezi la Ber­lin a stârnit un entusiazm neaștep­tat în populațiunea germană. Pe unde­ se duc, ii se oferă fiori și suveniruri. Cercurile politice văd în această vi­zită un început de apropiere franco­­g­rmană. împăratul Wilhelm al Il-lea în Turcia — Vizita la Dodona. — Istoricul Dodonei. — Ruinele de azi. — Intențiile împăratului — — Scopul împăratului Wilhelm de a vizita partea de S-V­ a împărăției turcești pe lângă chestiunile politice, mai prezintă și chestiuni științifice tot de așa mare importanță. Suveranul german, printre alte părți istorice, va vizita și vechiul oraș Do­dona, situat la sud-vestul orașului Ianina lângă localitățile Tsaracovista și Drameni. După arheologi, orașul Dodona a fost fundat de Pelazgi, iar după le­gende se zice că a fost fundat de Herodot. Importanța acestui oraș nu este alta decât aceea că aici era templul lui Jupiter, cel mai vechiu templu de pa timpul Grecilor. In el era renumitul oracol care purta numele orașului «Dodona» și la care alergau învățații din toate păr­țile lumii. Data când s’a zidit acest templu nu se știe sigur de către arheologi. A fost dărâmat de Dorimachos la anul 220 a. d­. în războiul cu Etolienii și cu Ahheenii. Zidit din nou nu avu aceiaș im­portanță ca înainte, așa că pe timpul lui Pozanis în secolul al II ajunse a fi o simplă curiozitate a Grecilor. Inlăuntrul templului erau așezate două coloane ,paralele foarte apro­piate. La vârful uneia era un clopot de aramă, iar în capătul celeilalte un băiat cu un biciu de alamă foarte flexibil, așa că la cea mai mică su­flare a vântului, biciul lovia clopotul făcând un lung zgomot. Templul nu era închis cu ziduri ci înconjurat de o pădure de brazi se­culari, ceea ce a făcut pe Omer să zică că brazii Dodonei aduc oraco­lele. Darurile aduse oracolului se de­­deau zeului prin niște divinități nu­mite Tomuroa și Hypopheu­, iar mai târziu acest serviciu a fost încredin­țat preoteselor Peleiades. Herodot zice că două din aceste preotese au fost făcute captive de Fenicieni și că aceștia vânduseră una Grecilor și alta Libienilor, unde fon­daseră alte oracole la fel cu cel de la Dodona. Progresul creștinismului a pus ca­păt acestor credințe și templul fu transformat în biserică. Pe la sfârșitul secolului al VI, în urma invaziunei Goților, vechea ce­tate dispăru și azi nu se zăresc de­cât ruinele templului. Aci s’au făcut mai multe săpături clandestine de câtre deputatul grec artist Carapanos, care a ridicat mai multe rămă­șițe prețioase ce se gă­sesc azi în muzeul de arheologie din Atena. Multe tezaure prețioase se găsesc în aceste părți precum și­ în întregul imperiu ottoman, dar lipsa de îngri­jire a statului de a descoperi aceste lucruri, care ar contribui foarte mult la dezvoltarea științelor arh­eologice și istoria arheologiei ar înregistra în locul de frunte gradul de progres la cei vechi, cum au fost Fenicienii, Li­­bienii, Grecii etc. La Dodona se găsesc foarte multe l­ucruri de valoare, aduse de către cei care alergau ca să asculta oracolul lui Jupiter și care decidea asupra soartei lor. Mulți străini au vizitat aceste ruine, dar foarte puțini sunt acei cari s’au folosit și profitat, ca să ducă cu ei ceva mozaice în patria lor. Când vizita împăratului Wilhelm al II-lea a fost anunțata, atunci s’a trimis în aceste locuri un mare pro­fesor de arheologie de la Berlin, fiind însărcinat ca să vază cum și ce fel se petrec lucrurile pe acolo, așa ca atunci când împăratul va sosi, în ba­za prieteniei ce există între Wilhelm și Sultan, să poată obține autorizația, sau mai bine zis voia, de a face să­pături pe aceste ruine. Credem ca această voie să se poa­tă obține din partea autorităților tur­cești, și atunci se vor da la iveală lu­cruri cari vor înfrumuseța muzeele străinătății. In acest imperiu virgin încă, în ceea ce privește astfel de descoperiri, dacă s’ar face săpături în mai multe locuri, s’ar găsi izvoare nesecate pentru arheologia clasică. Să sperăm că liniștea va fi resta­bilită și că statul va căuta și el să se intereseze de aceste lucruri pe cari azi se lasă a fi exploatate de învă­țații streini. -------- AAAAA____________ T. Cornetti. Ruinele Dodonei. BUSTUL LUI N. BALCESCU N. Bălcescu Cine a fost Nicolae Bălcescu ? Pu­țină lume cred că nu știe. Totuși vom aminti aici pe scurt câte ceva. Băl­cescu face parte din marea generație de la 1848. El a fost întâi profesor la școala militară, pe vremea lui Bibescu, dar a fost destituit pentru că la o lecție a sa de Istorie, a vorbit rău de Fana­rioți. A scris Istoria Armatei­­ Române, Isto­ria lui Mihai Viteazul, un Manual al Bunului Român, și a publicat împreună cu A. Treb. Lauri­an, Magazinul Istoric pentru Dacia. Tot lui i s’a atribuit, cu toate protestările lui V. Alexandri—și poema în proză: Cântarea României, dar în urma ultimelor cercetări ale d-lui Haneș, chestiunea este definitiv tranșată. Cântarea României nu e scrisă de Bălcescu ci de Alecu Russo. Luând o parte foarte activă la eve­nimentele de la 1848, a fost și dânsul exilat cu toți ceilalți revoluționari și a murit de oftică la Palermo, nemai pu­tând săruta pământul Patriei. De pe țărmu înstreinării Unde zac și simt că mor De amarul disperării Și d'al țării mele dor! Cum zice Alexandri în Bălcescu mu­rind, nu s’a mai întors în patrie, căci nu-i lăsau baionetele lui Știrbei-Vodă. Un vechiu proiect de bust Acum vr’o opt sau nouă ani, d. N. Pătrașcu directorul revistei­ Literatură și Artă Română a dat la Ateneu un Mare Festival artistic pentru strângerea de fonduri în scopul d’a ridica lui N. Bălcescu un bust în grădina Ateneu­lui Din ce motive nu s’a făcut bustul nu putem ști. Noul proiect La Brăila este un liceu care poartă numele Liceul N. Bălcescu. Un grup de profesori inimoși au luat inițiativa ri­dicării unui bust de bronz istoricului ui­tat. In acest scop s’a format un comitet compus din d-nii: Atanasie Popescu, di­rectorul Liceului, Filip Dragescu, N. Chicireanu, Gh. Iuga și N. Dragomi­­rescu profesori, care s-au pus cu ar­doare pe muncă, au dat două serbări școlare obținând un beneficiu de peste două mii lei. Restul de bani se va com­plecta prin liste de subscripție și alte serbări. Unde va fi așezat bustul Bustul de bronz va fi așezat în cur­tea Liceului care fiind aproape de gară, va putea fi cu înlesnire văzut de că­lători. Se crede că sculptorului Stork i se va încredința lucrarea. Sculptorul se va conduce în facerea bustului după un frumos portret în uleiu, executat de un bun prieten și contimporan al Bălcescului, pictorul Tătărăscu, la Pa­ris în anul 1851, puțin timp după eve­nimentele de la 48. D. Teleor. —-----------■ a ■—---------­ IN JURUL SINUGIBEREI Dr. RADOVIGI — Ce spâne presa — Tragicul sfârșit al deputatului de Ilfov a produs cea mai vie emoție nu numai în cercurile politice, dar și printre cei cari îl cunoscuseră de aproape. Presa noastră, indiferent de culoarea politică ce represintă, recu­noaște în unanimitate marile merite ale dispărutului și comentează în mod favorabil scurta carieră politică a celui ce a fost doctorul Ion G. Ra­­dovici. In Epoca, organul partidului con­servator, d. Nicu Filipescu publică un articol pe care îl reproducem în întregime: «Doctorul loan Radovici, al cărui tragic sfârșit încarcă cu via emoțiune regretele unanime ce lasă în urmă-i, merită mai mult decât câteva cuvinte de laudă prefăcută, hărăzite dintr’un setiment de cuviință, adversarului dis­părut. O inteligență aleasă pusă în slujba unor idei extreme putea face dintr’a­­cest adversar de temut un vră­maș pizmuit. Lealitatea însă a caracte­rului său dintr’o bucată și însușirile sufletești ale acestei firi de elită pu­neau pe acest adevărat gentleman la adăpostul atingerii patimilor vulgare. Mistuit de o boală ce n’avea nici o taină pentru dânsul, dar mai ales de chinurile exilului, în niște momente când succesele cele mai strălucite îl puteau ispiti, inima sa era cutreerată numai de remușcarea unei defecțiuni nevinovate de la o luptă hotărâtoare pentru credințele sale cele mai scumpe. I Rupând pânzele «cortului pământesc în care locuim», el a aflat, pentru dân­sul, mântuirea. Amicilor săi însă a smuls o mare speranță. Adversarii și mai ales cei din generația sa privesc cu durere cum cei buni se duc... Ne asociem prietenilor săi poliției pentru a exprima o mâhnire de­o­po­trivă cu a lor, pentru pierderea pre­matura a acestei podoabe a vieței noa­stre publice». Tot din «Epoca», dintr'un articol semnat I. C. B. (Ion C. Lacarbașa) extragem următoarele pasagii: «Urmărea fericirea omenirei, înălța­rea desmoșteniților și era totdeauna gata, și cu punga și cu fapta, să vie în ajutorul celor loviți de soartă și ne­dreptățiți de oameni». «Luptător aprig, temperament extra­ordinar, caracter pe care nimic nu-l încovoia, el era stimulentul cel mai puternic în mijlocul tineretului parti­dului liberal». «Țara a perdut un om de caracter, un tânăr care era chemat să exercite asupra tinerimei o influență moraliza­toare și de­sigur azi mai mult ca ori­ci­nd un asemenea om era prețios. De aceia toți cari i’am cunoscut am primit ca o lovitură dintre cele mai dureroase trista veste a sinuciderei sale. Să-i fie veșnică amintirea». Universul ziar independent, asupra calităților sufletești ale doctorului Radovici, scrie următoarele: «Orator de frunte, de o cultură su­perioară, îmbrățișând cu multă since­ritate cele mai înaintate idei ale libe­ralismului, d-rul Radovici era unul din puținii oameni politici cari au prieteni și e prețuit și stimat până și în rân­durile adversarilor». Dimineața scrie: «Viața d-rului Radovici e foarte pu­țin cunoscută mulțimei. N’a fost un temperament zgomotos, n’a fost un reclamagiu, ci a fost un mare modest, modestia lui fiind tot atât de mare ca și valoarea lui. Cine l’a apropiat însă pe d-rul Radovici, i-a putut aprecia calitățile lui alese, firea lui eminamente cinstită și dreaptă.» Voința Națională scrie: «Minte limpede, inimă largă, ener­gie cinstită, toate acestea explică înăl­țarea atât de repede a lui Radovici în sânul partidului național-liberal, partid a cărui mărime, tradiție și sen­timent de răspundere pune la grea încercare ambițiile pripite și m nțile ușurele; acestea explică și simpatia neprecupețită și respectul cu care l’au privit și dușmanii săi politici, chiar în momentele în care patima politică pu­tea orbi și înăspri pe oameni.» Din V Independance Roumaine ex­tragem următoarele pisagii: «Doctorul Radovici mai mult decât orice alt lucru,era cineva. Era un om, un om de elită, un om de inimă și de gândire și legal în toată accepția cuvântului. El nu avea numai gestul l­oialitatei dar toată generozitatea a­­cestui sentiment, toată onestitatea și tot spiritul de sacrificiu pe care îl im­­plică așa ceva». «O inteligență superioară, secondată și accentuată de un mare suflet, iată cine a fost doctorul Radovici». «Cu Doctorul Radovici, România perde unul din cei mai eminenți fii ai ei. Prietenii și adversarii plâng deo­potrivă moartea prematură a acestui om superior și acestui mare patriot, care nu ar fi­, întârziat de a deveni un mare cetățean. Iată în fine ce scrie Adevărul des­pre Doctorul Radovici: «Curajul, fermitate și pasiunea sa l’ar fi făcut, de­sigur, să urce scara politică până la mari demnități. Noi voim să ni-l aducem aminte așa cum Tam­ cunoscut pe vremuri, adept entuziast al celor mai înalte idealuri sociale și să nu vedem în el, astăzi, când a dispărut, un dezertor de la a­­ceste idealuri, cum nu e nici un de­zertor de la viață». Alaltă­ ori Marți, în a treia zi de Paști, șoseaua Kisseleff și tot circui­tul Băneasa-Herăstrău, a fost invadat pe întregul lor parcurs de un pu­blic imens, venit fie pe jos fie în tră­suri sau automobile să asiste la a treia cursă de automobile din țară. De cursa aceasta depinde cursa in­ternațională de automobile, proectată pentru luna Octombrie în acest an chiar, sau în Mai anul viitor. Trebuia să se dovedească de către conducătorii români de automobile, posesiunea calităților necesare unui automobilist și s’au dovedit străluci­toare, în cursa de Marți. Publicul de altă parte, a primit cu căldură spectacolul admirabil pe care acest sport îl oferă și se pare, că grație frumoasei încercări de pe cir­cuitul Herastrau-Băneasa, vom avea în țară — pe șoseaua București-Giur­­giu probabil — o cursă internațio­nală. Automobil clubul Român a fixat în fața Hipodromului de la Băneasa punctul de plecare. De o parte, tri­bunele cari au fost înțesate de o lume aleasă, iar de alta un garagiu unde se adăposteau automobilele, e­­rau legate printr-o linie roșie trasă pe pământ în latul șoselei formând ast­fel punctul exact de pornire. Pe o gheretă, în fața tribunelor s’a ins­talat o tabelă neagră, pe care se scriau în litere și cifre mari, rezul­tatele în minute ale fie­cărui ocol. Măsurile de pază s’au organizat de d. Emil Petrescu și clubul auto­mobilist în sarcina căruia guvernul s trecut răspunderea accidentelor. E lăudabil felul cum s’a îngrijit comi­tetul clubului de cestiunea [accident A. A. S. S. R. R. Principele Carol și Principesa Elisabeta­­telor, cari în străinătate au înspăi­mântat și guvernele și publicul, căci nu s’a întâmplat absolut deci un acci­dent. Automobil clubul Român își va face un titlu de glorie din buna ordine care domnește în cursele sale. AA. S­. RR. Principele Carol și Principesa Elisabeta au sosit la locul curselor într’un automobil fiind­ înso­­țite de d. de Moebrlin. A. S. R. Prin­cipele Carol în excelente dispozițiuni, alerga, urmărea și însemna pe un ta­blou rezultatele curselor, cu o vioi­ciune care a impresionat foarte mult publicul. Printre persoanele cari se interesau de ordine în general d-nii Ion Ghica prefectul județului Vlașca, Principele George Bibescu președin­tele Automobil clubului Român, d. Emil Petrescu și mai ales d. Alexan­dru Davila, fost director general al teatrelor, au fost cu deosebire plini de grije și atenție. Cronometrori au fost d-nii George Assan și Radu Văcărescu. Cursa în­tâia, făcută de d. Gan­kc, iară con­curent, a pus în evidență știința con­ducătorului, care a progresat în cursa cu mașina Berliet de 40 cai putere și 4 cilindrii ast­fel: primul ocol în 6 minute 17 secunde și V?, a­dică 65 km. pe oră;2) 6’,4” km. 3)6’== 67 Vs km. 4) 5',55”—69 km.5)5',54”- 70 km. Felicitările și aplauzele căldu­roase cu care a fost primit la tribune, au fost bine meritate, căci d. Gaillac n’a cunoscut traseul decât din două ocoluri făcute de dimineață. Gaillac sosise din Paris Luni seara. Premiul oferit de Principele Geor­ge Bibescu, pentru categoria trăsuri­lor ușoare a fost câștigat de Gaillac. In a doua cursă alergau Principele Bibescu cu o mașină Mercedes de 75 cai putere cu 6 cilindrii și d. Nicu­­lescu Iaruu cu o mașină Pipe de 50 cai cu 4 cilindrii aparținând d-lui Grigore Alexandrescu. Principele George Bibescu a fost admirabil. In iuțeala vertiginoasă cu care treces, a avut sângele rece să privească tribunele, cu o mână pe ghidon tocmai în vicagiu, iar cu a doua la șapcă, salutând tribunele. La alt ocol, principele a privit tabloul entuziasmând astfel publicul cărei sa­luta vesel. Cursa trebuia să fie pa­sionată, de­oare­ce concurenții sunt două forțe ale automobilismului român. Domnul Niculescu-Ianca, a fost oprit fiind­că pleca­s­e înainte de vre­me, neputând ast­fel fi cronometrat. De altfel era posibilă și o nenoro­cire prin apropierea prea mare dintre trăsuri. Principele Bibescu a făcut ocolul astfel: 1) în 5,­­05”=74 km. 400 pe oră; 2) 5/21”=76 km.; 3) 508”-78 km. 800, adică o creștere constantă. La al 4-lea ocol 5/22”=75 km. pe oră; 5) un accident, o piatră se înfipsese în lanț și a provocat o per­­dere de 58 se secunde. Mecanicul Kellermann, cu toate acestea a fost fe­licitat pentru repeziciunea cu care a găsit și a reparat defectul. Ocolul a durat 6 minute și 15 secunde, 6) în 5’, 23”=*78 km. pe oră. Principele Bibescu conduce cu mă­­estrie și are un temperament solid. Cursa între d. Jean Cămărășescu și Ion Maican a fost mai animată. Ambele mașini de câte 60 cai cu 4 cilindrii alergau regulat și se urmă­reau. D. Jean Cămărășescu care era înainte, a întrecut pe concurent după al treilea ocol, ceea ce a entuziasmat publicul. Trăsura d-lui Cămărășescu însă fiind prea grea în spate, derapa grozav înaintea tribunelor și emoționa asistența. Iată parcursul: 1) 5’,41”; 2)5',22”3­ B; 3)5',24';4)5',22', 5)­5',25"; 6)5',20”. D. Maican în trei ocoluri a făcut: 1) 6’,34”­­; 2) 6',40”; 3) V,29 după care s’a oprit, încălzindu-se mașina prea tare din cauza apei care tocmai se isprăvise. Pe la orele 3. 45 trebuia să treacă pe linia ferată trenul București—Con­stanța­ care s’a oprit spre a lăsa loc liber curselor. După terminarea aces­teia din urmă d. Davila și A. S. R. Principele Carol s’au dus­ să anunțe pe­stigiul liber pentru tren. Principele Carol a condus automobilul la întoar­cerea din misiunea aceasta grațioasă. Publicul a însemnat cu plăcere ges­tul princiar. In darea de seamă de ori am ară­tat sfârțitul curselor, care s’a înche­iat printr’un ocol făcut de o mașină Pipe in 5­,38” la primul ocol. Viitoarea cursă, care se plănuește, se va prezintă, după cum se vede, foarte bine. Antiderapant. CURSELE DE AUTOMOBILE A treia cursa de automobile.—îndemânarea conducătorilor români —A. S. R. Princepele Carol conduce un automobil.— Succesul curselor. D-l Jean Gămărășescu, câștigătorul premiului. D-nii Assan (cronom­etrui j Emil Petrescu. Trăsura Principelui Bibescu la plecare. ȘTIRI MĂRUNTE Vineri 18 curent fiind hramul bise­­ricei «Cișmeaua Mavrogheni» de la șosea se va oficia de prea Sf. Sa Arhierul Calistrat Bârlădeanu 1 înconjurat de mai mulți preoți și diaconi:

Next