Viitorul, februarie 1912 (Anul 6, nr. 1430-1456)
1912-02-07 / nr. 1436
-A ANUL AL CINCILEA — No. 14362 ABONAMENTE In țară.....................an an 18 lei.................șeesss Iani 9 lei In străinătate .... an an 30 lei..............șesss Iani 18 lei Abonamentele încep la 1 .115 ale fiecărei luni .—FENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/3« ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană in pagina III : . . .... 50 bani Linie corp 7 pe o coloană in pagina IV ,..................30 bani Inserții 91 reclame pagina III lin» .......... 9 lei » SE «DRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA ASEXTI« EMIL NELBERT MARȚI 7 FEBRUARIE IBIS feimt SITUAȚIA POLITICA Cantacuziniștii și blocul guvernamental — Din culisele conservatoare — Ne găsim,—și este cert lucru pentru toată lumea politică,— într’o situațiune excepțională politicește. Intr’una din * * situațiunile "acelea, cari îndrituesc credința că o prefacere este nu numai aproape sigură, dar e absolut necesară ca luptele noastre politice să poată reintra în mersul lor normal. De altfel, înșiși guvernamentalii au recunoscut această necesitate și, de aci, ultimele consilii de miniștri, în cari întreaga discuțiune a fost exclusiv rezervată situațiunei cabinetului și, în legătură cu aceasta, soluției, prin care s’ar putea ajunge la o prefacere onorabilă pentru guvern. Și dacă e să dăm crezare afirmațiunilor cari ni se fac de către guvernamentalii cu pretenții da a fi bine informați, în primul consiliu de miniștri ținut acasă la d. Maiorescu situațiunea era atît de încordată, încît d. P. P. Carp a fost, la un moment dat, pe punctul de a demisiona. Că demisiunea aceasta a fost doar o simplă intenție de o clipă, e fapt, întrucît ea nu s’a produs.• Dar, este iarăși foarte adevărat că, dacă președintele de consiliu, judecind situația guvernului in nota ei, nu a demisionat încă, lumea politică nu socoate înlăturată această probabilitate. In afară de ultimele evenimente politice, credința aceasta se sprijină și pe nota accentuat deosebită care s’a manifestat, în zilele din urmă, între cele două nuanțe din guvern și din rîndurile"majorităților" parlamentare. Oricît s’ar ascunde adevărul acesta,— și în interesul blocului guvernamental e firesc să fie ascuns,— fapt este, însă, că între cantacuziniști și junimiști e o adîncă *deos[ebire de sentimente, care îngrijorează, de cîtăva vreme în mod serios, elementul junimist din guvern. De altfel, nu au lipsit nici manifestările în public ale antagonismului dintre junimiștii d-lui Carp și prietenii d-lui Gh. Gr. Gantacuzino. Proectul bunurilor de mină moartă, împotriva căruia cantacuziniștii au manifestat numai în culise a fost o primă ocazie pentru ca, apoi, să profite de un alt prilej ca să pună in văzul tuturor adevăratele lor sentimente. înțelegem să vorbim de manifestația din Sfat a d-lor Rahtivan și Scarlat Arion, cari s’au ridicat în ședință publica contra proectului incompatibilităților, pentru salvarea căruia a trebuit intervenția personală a d-lui P. P. Carp sub forma indirectă a chestiunei de încredere in guvern. • Atitudinea aceasta a elementului cantacuzinist, atitudine care pune în primejdie blocul guvernamental, a silit pe d. P. P. Carp să întrevadă necesitatea unei imediate clarificări a situației cabinetului. Ori, in principiu, soluția la care guvernul â’a oprit, după discuția din ultimele trei consilii de miniștri, e realizarea unei înțelegeri cu d. Take Ionescu, sub orice formă ar accepta șeful conservatorilor-democrați această înțelegere. Soluția guvernului de tranziție, cu disolvarea pentru ia toamnă, informațiunile noastre ne îndrituesc sa credem că a căzut. Informațiunile din aceiași sursă, ne mai îndreptățește să afirmăm că o colaborare imediată este singura soluție, pe care guvernamentalii o mai întrevăd posibilă. Ultima audiență a d-lui Take Ionescu la Suveran, a făcut să se acrediteze însă părerea că șeful conservatorilor democrați nu va primi nici această propunere și, cu toate acestea, o schimbare se va produce în situația politică chiar în cursul lunei* aceștia. Da ce "natură va fi această schimbare ? E o chestiune asupra căreia se crede că nu e prudent lucru să se anticipeze în actualele împrejurări. In tot cazul, ea se va produce și de Ion I. G. Brătianu, în consfătuirea de alaltă seară de la clubul liberal, a lăsat să se înțeleagă bine temeinicia credinței aceștia, care se discută azi, cu oarecare certitudine, în lumea noastră politică bine informată asupra situației. Alex. Mavrodi. Ecouri omunicarea făcută de d. Pîrvan, profesor la universitatea din București, la Academie, a fost interesantă prin aceea că ne-a descris cu multe amănunte Cetatea Ulmetism, ale cărei urme d sale a găsit și studiat In districtul Constanța. Această cetate era un centru important strategic. ecorarea lui Sir Edward Grey, cu ordinul Jaretierei e un adevărat eveniment. Cu 180 ani încoace, acest ordin nu a fost conferit unui simplu «Commoner» ci numai lorzilor. Adversarii lui Grey întreabă ce merite deosebite axa actualul ministru de externe al Angliei, pentru ca Regele să-i fi conferit cel mai înalt ordin britanic. Moda literaturei de astăzi este desmormîntarea tuturor nimicurilor vieței intime ale literaților celebri. Mai eri se vorbea de incestul lui Byron. In Mercure de France se vorbește de... cum să zicem ? lipsa de virilitate a lui Carlyle. El fusese totuși căsătoritul academician Henry de Régnier, publică interesante amănunte și vederi spirituale asupra lui Chateaubriand. Aflăm astfel că marele scriitor lucra câte 14 ore pe zi fără întrerupere, și era de o minuțiozitate la scris, care egalează arta migăloasă a lui Flaubert. Ambasadele chineze din Europa și America au arborat drapelul republican. Acest drapel e alcătuit din cinci dungi colorate : roș, galben, albastru, negru și alb, așezate orizontal. Culorile reprezintă cele cinci rase care conviețuiesc în China: Manciurieni, Chinezi, Mongoli, Mahomedani și Tibetani. CDN Camera și Coroana — «Monitorul Oficial» face dovada — Acum, că desbaterile parlamentare au aparut in „Monitorul oficial“, facind mar tina oficiala a manifestațiunei antidinastice din ședința Camerei de la 31 Ianuarie, e tocul sa punem ziarul d-lui N. Fillpescu în măsură ca să cunoască, cu sau fără voe, adevărul asupra manifestațiunei acesteia. «Epoca», care are specialitatea desmințirilor de comanda, și-a plătit luxul, obișnuit de altfel, să desmintă însuși adevărul asupra celor petrecute în ședința Camerei de la 31 Ianuarie. Ziarul guvernamental a afirmat, cu o indrasneală care a provocat ilaritate, că majoritatea nu a aplaudat declarațiunile d-lui Ion Mulescu, cumnatul președintelui de consiliu. Am răspuns «Epocei» că minte și i-am dovedit-o cu propria ei colecție. Invocînd mărturia «Monitorului Oficial», adăugăm că a mințit din poruncă și a mințit cu nerușinare. «i Monitorul Oficial» de eli, publicînd declarațiunile d-lui Miclescu, spune că aceste atacuri împotriva Coroanei au fost primite cu strigăte de bravo și aplauze prelungite. Rămîne clar stabilit că «Epoca» a mințit cu impertinență ca să amelioreze înscenarea necuviincioasă a celui care o patronează. % CEI CARI SE DUC Artistul HAGIESCU De vorbă cu d. I. Livescu — Un artist din generația cea veche de actori care cunoștea toate avînturile și toate jertfele, fără să aibă răsplata timpurilor mai adine pricepătoare a frumosului.—Hagiescu a murit. Faptul că actorul dispărut a fost o figură a Teatrului nostru, și-a însemnat In tînăra noastră viață artistică un rol care nu a fost din cel mai mic, ne-a făcut să profităm de intîmplarea fericită a unei întilniri cu eminentul artist, d-11. Livescu, pentru a da lectorilor noștri cîteva amănunte asupra artistului dispărut. Savoarea ce-o pune d. Livescu In tot ceea ce povestește, nu poate fi redată fidel In aceste rînduri , dar figura lui Hagiescu se se va reconstrui mai ușor cînd este evocată de un eminent artist. Și acum, la vorbă cu d..Livescu: Viața lui Hagiescu a fost o viață de boem, nestatornic și veșnic amorezat. Anii treceau, și aduceau cu ei scăderile trupești, fără ca inima lui să le simtă perindarea lor. E rămînea «veșnic tînăr și ferice» cu toate adversitățile vieței și cu toate greutățile zilelor ce se scurg. De altfel, Hagiescu a fost un statornic amant al tinereței, în ciuda timpului care nu voește să stea pe loc. Și de multe ori orașele noastre din provincie au avut ocazia de a aplauda în ultimii ani pe bătrînul Hagiescu în roluri de tînăr amorez. Cu o perucă blondă, bătrînul tînăr declara amoruri înflăcărate partenerelor întîmplătoare, și înșela spectatorii—toată asta nu e o ilusie? — cu ochii lui ce aruncau scîntei. «Eu sunt verde, mă», spunea prietenilor, înainte ca aceștia să aibă timp a spune ceva despre bătrînețea și boala ce-i rodea. Hagiescu—ne spune d. Livescu— a fost o figură artistică bine caracterizată. A fost una cineva în teatrul nostru, și incontestabil că numele lui va rămîne în istoria teatrului nostru ca un molierist neîntrecut. Juca admirabil rolurile de bătrini din teatrul lui Molière . Geronzii și Argonții din Teatrul marelui comic au găsit în el un admirabil interpret. De altfel,cine nu cunoaște pe Hagiescu în Moisi din Lipitorile satelor ? Verva, jocul său plin de viață, redarea cu atâta scrupulozitate și nuanțare comică a tipului de Evreu din piesa lui Alexandri au făcut din acest rol o creație minunată a sărmanului dispărut. Hagiescu a repurtat un succes meritoriu apoi în Caporalul Cremene din «Doi Sergenți», și nu mică a fost isbînda sa artistică în rolul susgestiv al «birjanilui» din Curierul de Lyon. Să notăm și creația lui Oratiu din «Fintîna Blanduziei. Succesele lui Hagiescu erau obținute de altfel—ne spune d. Livescu,—nu numai prin înăscutul său talent comic, dar și prin munca ce o depunea în studierea rolurilor. El a fost un artist conștiincios, și foarte meticulos. Ca orice bun artist, Hagiescu aprofunda rolul, îl studia în cele mai mici amănunte, și niciodată nu se încredea unei șovăelnice improvizații artistice. Pentru timpul și faza artistică în care a lucrat și trăit, Hagiescu era unul din nu tocmai numeroșii actori cari citea și se ocupa serios și cu competință de literatură și de Artă. De altfel, ca toți artiștii — acești copii mari — el avea toata capriciile și toate ciudățeniile ce rezultă din dorințe ce nu nu se pot îndeplinilv și din curajuri cari vatăm. Astfel cum vorbeam mai sust, deși bătrîn, el simpatiza rolurile de tînăr amorez, și deși fondarmente comic, nu odată numai a jucat, în provincie, în drame. El se caracteriza astfel: «Am ochiul viu și surîsul dulce», și cu aceste însușiri firești credea că poate obține succese în orice gen. Dar independența sa artistică l-a făcut,—cine ar crede? — să fie el, bietul Hagiescu, autor al unui conflict diplomatic. Cum asta ? El avea o pronunțată aversiune contra Rușilor. La o serată teatrală de sotă, de la Teatrul Național, Hagiescu profită de rolul său pentru a șarja pe Rugi. «Auzi Pahonțul? exclama cu vervă Hagiescu, adresîndu se unui tip de muscal. Intr’o lojă era, pe lingă alți miniștri străini, și acela al Rusiei. Aplauzele publicului și rîsul ce însoțea eșirea lui Hagieson, au atras atenția ministrului rus, care cerând explication a aflat cauza nepifioută a succesului. Ca noi, schimb de note diplomatice, având drept ultim efect, amendarea lui Hagieson. Dar viața lui Hagieson are tinerețele ei. Imbătrînit și bolnav de mult, nu mai putea să muncească suficient pentru a trăi. Orgoliul său însă îl oprea a fi primească milă. A refuzat astfel o pensia de 300 lei 00 i o oferea Grigore Cantacuzino. Dar Hagiescu ajunge din ce în ce mai rău, pînă ce d. Livescu—fără știrea sa—obține de la d. Pompiliu Eliade o pensie de 100 lei lunar. Grid i se aduse vestea, bătrînul artist, care se găsea în cea mai mare sărăcie, o răspunse aftînd : «Primesc pensia, cu condiția de a mi se face o adresă prin care direcție Teatrului să afirme că mi se dă pensia, pentru serviciile mele aduse Teatrului». Forma, care salva mila, fu obținută și Hagiescu nu ajunse astfel cu totul pentor de foame... ...Cu totul pețitor de foame, deși aproape de a fi. Dar aceasta nu este un amănunt trist numai pentru viața lui Hagiescu , și alții din cei închinați artei au cunoscut viața fără de noroc a celor săraci, a celor cari nu au talentul rentabil de a ști să lingușească pe potentații, Hagiescu, ca cei mai mulți artiști, era un naiv, care trebuia să cunoască mizeria. Convorbirea cu d. Livescu se sfârși aoi, evocându-se gație talentului povestitorului, o figură interesantă a teatrului nostru. Cu Hagiescu a dispărut un artist conștiincios, un actor de talent, O- nest și mîndru. G. T. ZAVRACURI U.,testament Un fruntaș al partidului conservator spunea eri într’un cerc: — Trebue să ne grăbim să votăm legea prin care se declară Societatea scriitorilor români de persoană morală deoarece sunt informat că Jot cineva vrea să-și facă testamentul... — Și eu sunt informat că acel cineva este guvernul,—a încheiat un membru al opoziției care era de față. Pentru S. P. A. Pe ușile cinematografelor este lipită o placardă cu urmitorul cuprins : «Este interzisă intrarea cu cîini !» Ce zice S. P. A. de această flagrantă călcare a dreptului sfînt pe care-l are orice cîine de a-și delecta privirile cu spectacolele cinematografice ? ! Aghiuță Aehrenthal și Romînii Figură cunoscută în lumea noastră politică și in societatea bucureșteană. Timp de mai bine de 4 ani, cît a fost ministru plenipotențiar austro-ungar în București 1893 — 1899, el a stăruit să ne cunoască de aproape nu numai în viața noastră politică, economică și socială, dar să cunoască bine și țara cutreerînd mai ales toți munții ei și intrînd în contact piia și cu țăranii. De cîteva ori a făcut escursuri și prin Transilvania, ca să cunoască pe Romînii de acolo. Pe vremea aceea frămîntîndu-se marea chestiune națională, Contel Aehrenthal a avut ocazia să pătrundă biner situația Romînilor. La noi în țară avea relațiuni strînse cu d-nii D.Sturdza, P. P. Carp, I. I. C. Brătianu, Take Ionescu și cu alți bărbați politici. Marele său succes diplomatic ca ministru plenipotențiar la noi a fost vizita de patru zile a împăratului Frantz Iosef la Curtea noastră, în București și la Sinaia, vizită care a consacrat pe deplin bunele relațiuni dintre Viena și București. După o scurtă ședere ca ambasador la Petersburg, contele Aehrenthal a fost numit ministru de externe al Austro-Ungariei și la noi a fost primită cu multă plăcere această știre, deoarece nu ne putea fi indiferentă o numire atît de importantă a „unui om care a stat atîția ani intre noi și ne-a cunoscut așa de bine. Cît a fost ministru de externe a știut să întreție cele mai bune relațiuni cu Romînia, fără a sutrerupe raporturile personale cu bărbații noștri de stat. De aceea, amintirea lui va rămîne încă multă vreme neștearsă în lumea noastră politică diriguitoare. ÎNTREBĂRI fărâ răspuns... Presa guvernamentală încearcă în momentul de față senzațiile neplăcute ale așa ziselor dușuri scoțiene. Sentința tribunalului în procesul tramvaielor comunale, mai ales, a avut darul salvatoarelor fricțiuni de apă rece, care trezesc din somnolență pe anume persoane abuzive în anume viituri. « Epoca» cedează pentru prima dată cuvîntul opiniei publice și cu o duioșie de fecioară creștină aruncată în cușca leilor se întreabă: Pentru ce ar cădea guvernul ? «Epoca» însă este șireată și nu ne lasă sâ-i răspundem deoarece își complectează tot ea singură sarcina de a respinge argumentele celor cari socotesc că guvernul d-lui Carp trebue să cadă, și confratele nostru adaugă: «Ce influență poate avea sentința tribunalului asupra situației politice și ce importanță prezintă sentința a doi magistrați despre care ne vom rosti la vreme și încă curînd de tot ?» Acestea vreme și Încă curînd de tot» frizează un nou șantaj, cu care guvernul încearcă desigur să înlocuiască respunsul la întrebările ce și le pune singur prin organul său oficial. Lăsînd la o parte faptul firesc de altfel, că un guvern se poate considera ca și căzut din moment ce el singur începe să se întrebe pentru ce ar cădea, întrebările fără răspuns ale «Epocei» dovedesc cu prisosință starea alarmantă în care bolnavul nostru politic de la guvern se găsește de o lună de zile. POLITICE „Epoca“ bate de cîtva timp toba în jurul unei broșuri semnată .Just* care de altfel nu este decît reeditarea unui articol apărut mai întîi în „ Adevărul“ și în care autorul are pretenția să dea magistraților noștri lecții de cum trebuesc judecate legile din punctul de vedere constituțional. Autorul acestei broșuri deja anonime, nu este altul decît d lancără Schwartz zis și Negreanu care, în viața de toate zilele, nu îndeplinește decît funcțiunea de simplu și modest achizitor la societatea de asigurare «Naționala». Iată dar pe cine a găsit d-nii Carp și Marghiloman să opună magistraților și jurisconsulților din țară și străinătate , somități ca dnii Salomon Rosenthal și Iancără Schwartz.. m In timp ce ziarele cantacuziniste nu suflă nici un cuvînt despre numirea dlui Lupu Kostaké membru în consiliul superior administrativ, «epoca» se umflă în pene și exclamă : Nu se putea numire mai excelentă!... Revanșele junimiștilor de șirari, au darul totuși să facă mult sînge rău cantacuziniștilor cari, rămași cu dl Luca Elefterescu în brațe, vor pune la cale desigur o nouă lovitură. Armonia guvernamentalilor nu lasă nimic de dorit... ..tîta dragoste frățească nici între Castor și Polux n’a existat! Note D-l Urechia și al său dicționar Spiritualul doctor Urechia, care a repurtat pe vremuri un mare succes ilariant în critica ce a făcut-o dicționarului d-lui Lazăr Șâineanu, în care raffort era tradus cu burete de mare» — sau așa ceva—și a găsit beleaua la rîndul său cu d. Ioan Bogdan. Decanul facultăței de litere îi aduce multe critice, în parte foarte întemeiate, la care d. dr. Urechiă răspunde uneori cu succes, alteori numai cu artificii de stil și de spirit. Interesant este că d. Urechiă descoperă unele cuvinte românești aproape uitate. D. Bogdan nu le admite. Dar iată cum le apără acela care le-a pus în circulație : «D-l Bogdan ne cere să dăm afară din dicționar cuvinte ca a fasori, a sastisi, a economisi pe cineva, a detașa, botos, cuvinte «neliterare, provincialisme sau mahalagisme bucureștene». Voi arăta insă prin citații că aceste cuvinte au intrat în literatură : Creangă, Sbiera, Alexandri, Eminescu, Vlăhuță, Caragiale le întrebuințează. Și voi mai arăta ca unele din ele se găsesc și în adevărata limbă populară. Pot oare asemenea cuvinte lipsi dintr’un dicționar ? Și n’ar fi oare a sărăci limba romineasca dacă am exclude termeni atît de întrebuințați, atît de necesari ca a rasoli, ori ca botos? Eu cred că lipsa acestor cuvinte dintr’un dicționar ar fi, nu o calitate ,cum susține d. Bogdan, ci un defect. •Să cercetăm exemplele aduse de d-l Bogdan: D-sa ne impută că am dat adăpost în dicționarul nostrului sastisit. Sastisit, decret d-l Bogdan, «nu e literar». Dar cuvîntul se găsește în literatură, Beldiman scrie : „Balș rămîne în uimire, amețit și sastisit». V. Alexandri scrie: «Nu mă sastisesc nici de cura» și tot el: «Nu acum că’s prea sastisită» Vlahuță scrie: «Copila, sastisită de atita lume»... și tot acesta : «salutind in toate părțile, sastisiți... Dicționarul francez român a lui Urechi«, ca și acela a lui »amé, ne poate învăța multe suvîpte uitate romînești. E un fele d e«refrenne relevat. CINEMA-POLITIC DIALOG SENTIMENTAL D. P. P. Carp. D. Filipescu. - Ești schițar tot. Un cerșetor te’ntorci acum acasă. Și ce marchiz faimos erai... Și gugumane, crezi că’mi pasă ?! SOCIALIȘTII NOȘTRI Două alternative: naivitate și inconștiență sau acțiune criminală “.Atitudinea partdelor politice de la 1907 încoace. — Pe cine să urmeze social-democrația.—Socialiștii sinceri nu trebue să sprijine partidul reacționar dela cîrmă. Trebue să ne spunem gîndul cu toată energia. Atitudinea socialiștilor în săptămînele din urmă dovedește : sau naivitatea și inconștiența acțiunea lor,—și, în acest caz, datori sîntem să-i luminăm , sau o acțiune criminală și trădătoare a celor cari conduc propaganda socialistă, în paguba muncitorilor, și, în acest caz, trădătorii intereselor muncitorești trebuesc demascați. In adevăr, să nu mai amintim de rolul partidului liberal în formarea Romîniei moderne, mai înainte. Să lăsăm la o parte reformele economice, culturale și politice, începind cu desființarea serbiei țăranilor la 1864, școale populare de cultură generală și tehnică, administrație și justiție europeană, pe cît îngăduiau condițiile țării, năzuința, cu toată opunerea conservatorilor, de a așeza viața publică pe baze mai largi. Să ne mărginim la atitudinea partidelor noastre dela 1907 încoace. • Din atitudinea și acțiunea partidului liberal și celui conservator, numai de la 1907, vedem Îndată, de partea cărora trebue să stea și pe cine trebue să seomdeze social-democrații romîni, dacă sunt conștienți de menirea lor, și au răspunderea intereselor muncitorești. La 1907, în pină răscoala agrare, naționalii liberali, în numele Regumi, au anunțat acel istoric manifest de reforme economice și somate, folositoare țărănimii. D. Take Ionescu, pina atunci ministru de finanțe conservator, a declarat: In Cameră—atitudine constantă de atunci prin azi — că dă cea a mai deplină aprobare reformelor agrare, propuse de liberali. D. Carp, prezidentul consiliului de azi, atunci, într’o întrunire, la dubai agricol, a declarat, că dacă se expropiază o parte din moșiile mari, spre a se vinde comunelor pentru islazuri, va face revoluție. In Cameră, s’au asi împărat membrii actualului guvern, numai cînd s’a șters din proectul de lege obligativitatea vînzărei. Pretexte de opunere s’au găsit. S’a pretins că se violează Constituția. Dar azi, cu noua lege a tramvaelor .Comunei București și cea a bunurilor de mina moartă nu se face expropriere silită și nu se violează Constituția ? Tot la 1907—908 toți membrii actualului guvern au fost contra minimului de salariu agricol și maximului de arendă, pe motiv că se iubește la legea economică a ofertei și cererea. In materie de luminarea satelor și desvoltare a creditului popular noi am înmulțit școalele țărănești, am presat posturi de Învățători, am întemeiat bănci populare ia sate și la orașe, am presat obștii sătești, etc. • Azi, vrem să desăvirșim opera de reforme agrare. Vrem sa desăvîrșim, prin legi cu caracter democratic, și nu polițienesc, ocrotirea muncii la sate și la orașe, a gospodarilor rurali, a meseriașilor mici, a salariaților agricoli, a celor din industrii și comerț. Vrem să așezăm și impozitele statului pe venit. Vrem să lărgim și dreptul de vot, ca masele populare să ia o mai largă parte la viața publică. Asupra acestor reforme Blutern de acord cu d. Teke Ionescu. Sinceritatea intențiilor noastră își are garanție în opera de la 1907 încoace. Conservatorii, cari dețin puterea, sunt contra operei de la 1907 și celei ce vrem s’o desăvîrșim acum. Cînd muncitorii de la orașe le fac azi jocul, se arată el oare solidari cu cel de la sate ? Arată ei că au conștiința îndatoririlor lor de partid politic, care apără interesele muncitorilor de peste tot ? Să admit, că socialiștii romîni ar hrăni resentimente contra partidului liberal, care ar fi expulzat, fără drept, pe un conducător socialist, pe drul Racowdki, că ar fi împrăștiat violent o manifestare muncitorească și au făcut legea, care împedică sindicarea muncitorilor în serviciile Statului pentru scopuri politice ! Să presupunem, că asupra acestor puncte s’ar putea discuta. Dar, oare opera de guvernare a liberalilor, mai înainte, și cea de la 1907 încoace n’a fost operă eminamente de reparare a nedreptăților claselor sociale muncitoare, apăsate. Mai mult! Să presupunem, că muncitorii n’ar fi mulțumiți cu opera liberală. Au dreptul de a lupta pentru mai mult decît am făcut noi. Pot să critice opera noastră, ca insuficientă. Dar de aci pînă la a se alia cu dușmanii operei noastre, fie și imperfectă, și a manifesta cu cei cari sunt contra reformelor democratice economice și politice este o distanță imensă, pe care nu o poate acoperi decît inconștiența unor agitatori nepregătiți sau lipsa de conștiență și sinceritate a unor agitatori primejdioși. • Am convingerea că printre cei cari cearcă să înjghebeze la noi o democrație socială există și multe elemente cinstite, cu porniri frumoase și generoase. Aceștia să reflecteze și să vadă, ori atitudinea actuală face jocul unui guvern reacționar, care, în opera sa de ură și distrugere, se laudă cu aprobarea democrației sociale române. Să mai observe, în acelaș timp, că o asemene atitudine confirmă ceea ce spun și repetă, de ani, reacționarii de tot felul, anume că țara noastră nu numai că nu este coaptă pentru social-democrații, dar chiar un partid național liberal, democrat, sau un partid conservator-democrat, construe o primejdie pentru țara noastră cu o evoluție întîrziată. Gh. Dragu. In pagina îl-a: Senzaționala dramă din Capitală