Viitorul, februarie 1912 (Anul 6, nr. 1430-1456)

1912-02-07 / nr. 1436

-A ANUL AL CINCILEA — No. 1436­­2 A­BONAMENTE In țară.....................an an 18 lei.................șeesss Iani 9 lei In străinătate .... an an 30 lei..............șesss Iani 18 lei Abonamentele încep la 1 .1­15 ale fiecărei luni .—FENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/3« ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană in pagina III : . . .... 50 bani Linie corp 7 pe o coloană in pagina IV ,­..................30 bani Inserții 91 reclame pagina III lin» .......... 9 lei » SE «DRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA ASEXTI« EMIL NELBERT MARȚI 7 FEBRUARIE IBIS feimt SITUAȚIA POLITICA Cantacuziniștii și blocul guvernamental — Din culisele conservatoare — Ne găsim,—și este cert lucru pentru toată lumea politică,— într’o situațiune excepțională politicește. Intr’una din * * situa­­țiunile "acelea, cari îndrituesc credința că o prefacere este nu numai aproape sigură, dar e absolut necesară ca luptele noastre politice să poată rein­tra în mersul lor normal. De alt­fel, înșiși guverna­mentalii au recunoscut această necesitate și, de aci, ultimele consilii de miniștri, în cari în­treaga discuțiune a fost exclu­siv rezervată situațiunei cabi­netului și, în legătură cu acea­sta, soluției, prin care s’ar pu­tea ajunge la o prefacere ono­rabilă pentru guvern. Și dacă e să dăm crezare afirmațiu­­nilor cari ni se fac de către guvernamentalii cu pretenții da a fi bine informați, în pri­mul consiliu de miniștri ținut acasă la d. Maiorescu situațiu­nea era atît de încordată, în­cît d. P. P. Carp a fost, la un moment dat, pe punctul de a demisiona. Că demisiunea aceasta a fost doar o simplă intenție de o clipă, e fapt, întru­cît ea nu s’a produs.• Dar, este iarăși foarte ade­vărat că, dacă președintele de consiliu, judecind situația gu­vernului in nota ei, nu a de­misionat încă, lumea politică nu socoate înlăturată această probabilitate. In afară de ultimele eveni­mente politice, credința aceas­ta se sprijină și pe nota ac­centuat deosebită care s’a ma­nifestat, în zilele din urmă, între cele două nuanțe din guvern și din rîndurile"majo­rităților" parlamentare. Ori­cît s’ar ascunde adevărul acesta,— și în interesul blocului guver­namental e firesc să fie ascuns,— fapt este, însă, că între canta­­cuziniști și junimiști e o a­­dîncă *deos[ebire de sentimente, care îngrijorează, de cîtă­va vreme în mod serios, elemen­tul junimist din guvern. De alt­fel, nu au lipsit nici manifestările în public ale an­tagonismului dintre junimiștii d-lui Carp și prietenii d-­lui Gh. Gr. Gant­acuzino. Proectul bunurilor de mină moartă, îm­potriva căruia cantacuziniștii au manifestat numai în culise a fost o primă ocazie pentru ca, apoi, să profite de un alt prilej ca să pună in văzul tutu­ror adevăratele lor sentimente. înțelegem să vorbim de ma­nifestația din S­fat a d-lor Rah­tivan și Scarlat Arion, cari s’au ridicat în ședință publica contra proectului incompatibili­­tăților, pentru salvarea căruia a trebuit intervenția personală a d-lui P. P. Carp sub forma indirectă a chestiunei de încre­dere in guvern. • Atitudinea aceasta a elemen­tului cantacuzinist, atitudine care pune în primejdie blocul guvernamental, a silit pe d. P. P. Carp să întrevadă nece­sitatea unei imediate clarificări a situației cabinetului. Ori, in principiu, soluția la care guvernul â’a oprit, după discuția din ultimele trei con­silii­­ de miniștri, e realizarea unei înțelegeri cu d. Take Io­­nescu, sub orice formă ar ac­cepta șeful conservatorilor-de­mocrați această înțelegere. Soluția guvernului de tran­ziție, cu disolvarea pentru ia toamnă, informațiunile noastre ne îndrituesc sa credem că a căzut. Informațiunile din ace­iași sursă, ne mai îndreptățește să­ afirmăm că o colaborare i­­mediată este singura soluție, pe care guvernamentalii o mai întrevăd posibilă. Ultima audiență a d-lui Take Ionescu la Suveran, a făcut să se acrediteze însă părerea că șeful conservatorilor­ democrați nu va primi nici această pro­punere și, cu toate acestea, o schimbare se va produce în situația politică chiar în cursul lunei* aceștia. Da ce "natură va fi această schimbare ? E o chestiune a­­supra căreia se crede că nu e prudent lucru să se anticipeze în actualele împrejurări. In­ tot cazul, ea se va produce și de Ion I. G. Brătianu, în consfă­tuirea de alaltă seară de la clu­bul liberal, a lăsat să se înțe­leagă bine temeinicia credinței aceștia, care se discută azi, cu oarecare certitudine, în lumea noastră politică bine informată asupra situației. Alex. Mavrodi. Ecouri­ omunicarea făcută de d. Pîrvan, profesor la universitatea din Bu­curești, la Academie, a fost in­teresantă prin aceea că ne-a de­scris cu multe amănunte Cetatea Ul­­metism, ale cărei urme d sa­le a gă­sit și studiat In districtul Constanța. Această cetate era un centru impor­tant strategic. ecorarea lui Sir Edward Grey, cu ordinul Jaretierei e un ade­vărat eveniment. Cu 180 ani în­coace, acest ordin nu a fost con­ferit unui simplu «Commoner» ci numai lorzilor. Adversarii lui Grey întreabă ce merite deosebite axa actualul ministru de externe al Angliei, pentru ca Regele să-i fi conferit cel mai înalt ordin­ britanic. M­oda liter­aturei de astăzi este desmormîntarea tuturor nimicu­rilor vieței intime ale literaților celebri. Mai eri se vorbea de incestul lui Byron. In Mercure de France se vorbește de... cum să zicem ? lipsa de virilitate a lui Carlyle. El fusese totuși căsătorit­­­ul academician Henry de Rég­­nier, publică interesante amă­nunte și vederi spirituale asu­pra lui Chateaubriand. Aflăm astfel că marele scriitor lucra câte 14 ore pe zi fără întrerupere, și era de o minuțiozitate la scris, care e­­galează arta migăloasă a lui Flau­bert. A­mbasadele chineze din Europa și America au arborat drapelul republican. Acest drapel e alcă­tuit din cinci dungi colorate : roș, galben, albastru, negru și alb, așezate orizontal. Culorile reprezintă cele cinci rase care conviețuiesc în China: Manciu­rieni, Chinezi, Mongoli, Mahome­dani și Tibetani. C­D­N Camera și Coroana — «Monitorul Oficial» face dovada — Acum, că desbaterile parla­mentare au aparut in „Monito­rul oficial“, facind mar tina o­­ficiala a manifestațiunei anti­­dinastice din ședința Camerei de la 31 Ianuarie, e tocul sa punem ziarul d-lui N. Fillpescu în mă­sură ca să cunoască, cu sau fără voe, adevărul asupra ma­nifestațiunei acesteia. «­Epoca», care are specialita­tea desmințirilor de comanda, și-a plătit luxul, obișnuit de altfel, să des­mintă însuși ade­vărul asupra celor petrecute în ședința Camerei de la 31 Ia­nuarie. Ziarul guvernamental a afir­mat, cu o indrasneală care a provocat ilaritate, că majorita­tea nu a aplaudat declarațiuni­­le d-lui Ion Mulescu, cumnatul președintelui de consiliu. Am răspuns «Epocei» că minte și i-am dovedit-o cu propria ei colecție. Invocînd mărturia «Mo­­nitorului Oficial», adăugăm că a mințit din poruncă și a mințit cu nerușinare. «i Monitorul Oficial» de eli, pu­­blicînd declarațiunile d-lui Mi­­clescu, spune că aceste atacuri împotriva Coroanei au fost pri­mite cu strigăte de­­ bravo și aplauze prelungite. Rămîne clar stabilit că «Epoca» a mințit cu impertinență ca să amelioreze înscenarea necuviin­cioasă a celui care o patro­nează. % CEI CARI SE DUC Artistul HAGIESCU De vorbă cu d. I. Livescu — Un artist din generația cea veche de actori care cunoștea toate avîn­­turile și toate jertfele, fără să aibă răsplata timpurilor mai adine pri­cepătoare a frumosului.—Hagiescu a murit. Faptul că actorul dispărut a fost o figură a Teatrului nostru, și-a însemnat In tînăra noastră viață artistică un rol care nu a fost din cel mai mic, ne-a făcut să profităm de intîmplarea fericită a unei în­tilniri cu eminentul artist, d-11. Li­vescu, pentru a da lectorilor noștri cîte­va amănunte asupra artistului dispărut. Savoarea ce-o pune d. Li­vescu In tot ceea­ ce povestește, nu poate fi redată fidel In aceste rîn­­duri , dar figura lui Hagiescu se se va reconstrui mai ușor cînd este evocată de un eminent artist. Și acum, la vorbă cu d..Livescu: Viața lui Hagiescu a fost o viață de boem, nestatornic și veșnic amo­rezat. Anii treceau, și aduceau cu ei scăderile trupești, fără ca inima lui să le simtă perindarea lor. E rămînea «veșnic tînăr și ferice» cu toate adversitățile vieței și cu toate greutățile zilelor ce se scurg. De altfel, Hagiescu a fost un statornic amant al tinereței, în ciuda timpu­lui care nu voește să stea pe loc. Și de multe ori orașele noastre din provincie au avut ocazia de­ a a­­plauda în ultimii ani pe bătrînul Hagiescu în roluri de tînăr­ amorez. Cu o perucă blondă, bătrînul tînăr declara amoruri înflăcărate partene­relor întîmplătoare, și înșela spec­tatorii—toată asta nu e o ilusie? — cu ochii lui ce aruncau scîntei. «Eu sunt verde, mă», spunea prieteni­lor, înainte ca aceștia să aibă timp a spune ceva despre bătrînețea și boala ce-i rodea. Hagiescu—ne spune d. Livescu— a fost o figură artistică bine carac­terizată. A fost un­a cine­va în tea­trul nostru, și incontestabil că nu­mele lui va rămîne în istoria tea­trului nostru ca un molierist neîn­trecut. Juca admirabil rolurile de bătrini din teatrul lui Molière . Ge­ronzii și Argonții din Teatrul mare­lui comic au găsit în el un admi­rabil interpret. De alt­fel,cine nu cunoaște pe Ha­giescu în Moisi din Lipitorile sate­lor ? Verva, jocul său plin de viață, redarea cu atâta scrupulozitate și nuanțare comică a tipului de Evreu din piesa lui Alexandri au făcut din acest rol o creație minunată a săr­manului dispărut. Hagiescu a repurtat un succes me­ritoriu apoi în Caporalul Cremene din «Doi Sergenți», și nu mică a fost isbînda sa artistică în rolul sus­gestiv al «birjanilui» din Curierul de Lyon. Să notăm și creația lui O­ratiu din «Fintîna Blanduziei. Succesele lui Hagiescu erau ob­ținute de altfel—ne spune d. Li­vescu,—nu numai prin înăscutul său talent comic, dar și prin munca ce o depunea în studierea rolurilor. El a fost un artist conștiincios, și foarte meticulos. Ca ori­ce bun ar­tist, Hagiescu aprofunda rolul, îl studia în cele mai mici amănunte, și nici­odată nu se încredea unei șovăelnice improvizații artistice. Pentru timpul și faza artistică în care a lucrat și trăit, Hagiescu era unul din nu tocmai numeroșii actori cari citea și se ocupa serios și cu competință de literatură și d­e Artă. De alt­fel, ca toți artiștii — acești copii mari — el avea toata capri­ciile și toate ciudățeniile ce rezultă din dorințe ce nu nu se pot înde­plinilv și din curajuri cari vatăm. Astfel cum vorbeam mai sust, de­și bătrîn, el simpatiza rolurile de tînăr amorez, și de­și fon­­d­armente comic, nu odată nu­mai a jucat, în provincie, în drame. El se caracteriza astfel: «Am ochiul viu și surîsul dulce», și cu aceste însușiri firești credea că poate ob­ține succese în ori­ce gen. Dar independența sa artistică­­ l-a făcut,—cine ar crede? — să fie el, bietul Hagiescu, autor al unui con­flict diplomatic. Cum asta ? El a­­vea o pronunțată aversiune contra Rușilor. La o serată teatrală de s­otă, de la Teatrul Național, Hagies­cu profită de rolul său pentru a șarja pe Rugi. «Auzi Pahonțul? exclama cu vervă Hagiescu, adresîn­du se unui tip de muscal. Intr’o lojă era, pe lingă alți miniștri stră­ini, și acela al Rusiei. Aplauzele publicului și rîsul ce însoțea eșirea lui Hagieson, au atras atenția mi­nistrului rus, care cer­ând explica­tion­ a aflat cauza nepifioută a suc­­cesului. Ca noi, schimb de note di­plomatice, având drept ultim efect, amendarea lui Hagieson. Dar viața lui Hagieson are tine­­rețele ei. Imbătrînit și bolnav de mult, nu mai putea să muncească suficient pentru a trăi. Orgoliul său însă îl oprea a fi primească milă. A refuzat astfel o pensia de 300 lei 00 i o oferea Grigore Cantacuzino. Dar Hagiescu ajunge din ce în ce mai rău, pînă ce d. Livescu—fără știrea sa—obține de la d. Pompiliu Eliade o pensie de 100 lei lunar. Grid i se aduse vestea, bătrînul artist, care se găsea în cea mai mare sărăcie, o răspunse aftînd : «Primesc pensia, cu condiția de a mi se face o adre­să prin care direcție Teatrului să afirme că mi se dă pensia, pentru serviciile mele aduse Teatrului». For­ma, care salva mila, fu obținută și Hagiescu nu ajunse astfel cu totul pentor de foame... ...Cu totul pețitor de foame, de­și aproape de a fi. Dar aceasta nu este un amănunt trist numai pen­tru viața lui Hagiescu , și alții din cei închinați artei au cunoscut viața fără de noroc a celor săraci, a ce­lor cari nu au talentul rentabil de a ști să lingușească pe potentații, Hagiescu, ca cei mai mulți artiști, era un naiv, care trebuia să cu­noască mizeria. Convorbirea cu d. Livescu se sfârși aoi, evocându-se g­ație talentului povestitorului, o figură interesantă a teatrului nostru. Cu Hagiescu a dispărut un artist conștiincios, un actor de talent, O- nest și mîndru. G. T. ZAVRACURI U­.,testament Un fruntaș al partidului conservator spunea eri într’un cerc: — Trebue să ne grăbim să votăm legea prin care se declară Societatea scriitorilor români de persoană mo­rală de­oare­ce sunt informat că Jot cine­va vrea să-și facă testamentul... — Și eu sunt informat că acel cine­va este guvernul,—a încheiat un membru al opoziției care era de față. Pentru S. P. A. Pe ușile cinematografelor este lipită o placardă cu urmi­tor­ul cuprins : «Este interzisă intrarea cu cîini !» Ce zice S. P. A. de această flagrantă călcare a dreptului sfînt pe care-l are orice cîine de a-și delecta privirile cu spectacolele cinematografice ? ! Aghiuță Aehrenthal și Romînii Figură cunoscută în lumea noa­stră politică și in societatea bu­cureșteană. Timp de mai bine de 4 ani, cît a fost ministru plenipotențiar austro-ungar în București 1893 — 1899, el a stăruit să ne cunoa­scă de aproape­­ nu numai în viața noastră politică, economică și socială, dar să cunoască bine și țara cutreerînd mai ales toți munții ei și intrînd în contact piia și cu țăranii. De cîteva ori a făcut escurs­uri și prin Tran­silvania, ca să cunoască pe Ro­mînii de acolo. Pe vremea aceea frămîntîn­­du-se marea chestiune națională, Conte­l Aehrenthal a avut oca­zia să pătrundă biner situația Ro­­mînilor. La noi în țară avea re­­lațiuni strînse cu d-nii D.Sturdza, P. P. Carp, I. I. C. Brătianu, Take Ionescu și cu alți bărbați politici. Marele său succes diplomatic ca ministru plenipotențiar la noi a fost vizita de patru zile a îm­păratului Frantz Iosef la Curtea noastră, în București și la Si­naia, vizită care a consacrat pe deplin bunele relațiuni dintre Viena și București. După o scurtă ședere ca am­basador la Petersburg, contele Aehrenthal a fost numit ministru de externe al Austro-Ungariei și la noi a fost primită cu multă plă­cere această știre, de­oare­ce nu ne putea fi indiferentă o numire atît de importantă a „unui om care a stat atîția ani intre noi și ne-a cunoscut așa de bine. Cît a fost ministru de externe a știut să întreție cele mai bune relațiuni cu Romînia, fără a su­tr­erupe raporturile personale cu bărbații noștri de stat. De aceea, amintirea lui va rămîne încă multă vreme neștearsă în lumea noastră politică diriguitoare. ÎNTREBĂRI fărâ­ răspuns... Presa guvernamentală încearcă în momentul de față senzațiile neplăcute ale așa ziselor dușuri scoțiene. Sentința tribunalului în pro­cesul tramvaielor comunale, mai ales, a avut darul salvatoarelor fricțiuni de apă rece, care trezesc din somnolență pe anume per­soane abuzive în anume viituri. « Epoca» cedează pentru prima dată cuvîntul opiniei publice și cu o duioșie de fecioară creștină aruncată în cușca leilor se în­treabă: Pentru ce ar cădea gu­vernul ? «Epoca» însă este șireată și nu ne lasă sâ-i răspundem de­oare­ce își complectează tot ea singură sarcina de a respinge argumentele celor cari socotesc că guvernul d-lui Carp trebue să cadă, și confratele nostru a­­daugă: «Ce influență poate avea sentința tribunalului asupra si­tuației politice și ce importanță prezintă sentința a doi magis­trați despre care ne vom rosti la vreme și încă curînd de tot ?» Acest­ea vreme și Încă curînd de tot» frizează un nou șantaj, cu care guvernul încearcă de­sigur să înlocuiască respunsul la întrebările ce și le pune singur prin organul său o­­ficial. Lăsînd la o parte faptul firesc de alt­fel, că un guvern se poate considera ca și căzut din moment ce el singur începe să se întrebe pentru ce ar cădea, întrebările fără răspuns ale «Epocei» dove­desc cu prisosință starea alar­mantă în care bolnavul nostru politic de la guvern se găsește de o lună de zile. POLITICE „Epoca“ bate de cît­va timp toba în jurul unei broșuri semnată .Just* care de altfel nu este de­cît reedita­rea unui articol apărut mai întîi în „ Adevărul“ și în care autorul are pre­tenția să dea m­agistraților noștri lec­ții de cum trebuesc judecate legile din punctul de vedere constituțional. Autorul acestei broșuri deja ano­nime, nu este altul de­cît d lancără Schwartz zis și Negreanu care, în viața de toate zilele, nu îndeplinește de­cît funcțiunea de simplu și modest achizitor la societatea de asigurare «Naționala». Iată dar pe cine a găsit d-nii Carp și Marghiloman să opună magistraților și jurisconsulților din țară și străi­nătate , somități ca d­nii Salomon Rosenthal și Iancără Schwartz­.. m In timp ce ziarele cantacuziniste nu suflă nici un cuvînt despre numi­rea d­lui Lupu Kostaké membru în consiliul superior administrativ, «e­­poca» se umflă în pene și exclamă : Nu se putea numire mai excelentă!... Revanșele junimiștilor de și­rari, au darul totuși să facă mult sînge rău cantacuziniștilor cari, rămași cu d­l Luca Elefterescu în brațe, vor pune la cale de­sigur o nouă lovitură. Armonia guvernamentalilor nu lasă nimic de dorit... ..tîta dragoste frățească nici între Castor și Polux n’a existat! Note D-l Urechia și al său dicționar Spiritualul doctor Urechia, care a re­purtat pe vremuri un mare succes ila­riant în critica ce a făcut-o dicționarului d-lui Lazăr Șâineanu, în care raffort era tradus cu­­ burete de mare» — sau așa ceva—și a găsit beleaua la rîndul său cu d. Ioan Bogdan. Decanul facultăței de litere îi aduce multe critice, în parte foarte întemeiate, la care d. dr. Ure­­chiă răspunde une­ori cu succes, alte­ori numai cu artificii de stil și de spirit. Interesant este că d. Urechiă desco­peră unele cuvinte românești aproape uitate. D. Bogdan nu le admite. Dar iată cum le apără acela care le-a pus în cir­culație : «D-l Bogdan ne cere să dăm afară din dicționar cuvinte ca a fasori, a sastisi, a economisi pe cineva, a detașa, botos, cuvinte «neliterare, provincial­isme sau mahalagisme bucureștene». Voi arăta insă prin citații că aceste cuvinte au in­trat în literatură : Creangă, Sbiera, Ale­xandri, Eminescu, Vlăhuță, Caragiale le întrebuințează. Și voi mai arăta ca unele din ele se găsesc și în adevărata limbă populară. Pot oare asemenea cuvinte lipsi din­­tr’un dicționar ? Și n’ar fi oare a sărăci limba romineasca dacă am exclude ter­meni atît de întrebuințați, atît de nece­sari ca a rasoli, ori ca botos? Eu cred că lipsa acestor cuvinte dintr’un dicțio­nar ar fi, nu o calitate ,cum susține d. Bogdan, ci un defect. •Să cercetăm exemplele aduse de d-l Bogdan: D-sa ne impută că am dat adă­post în dicționarul nostru­lui sastisit. Sastisit, decret­­ d-l Bogdan, «nu e lite­rar». Dar cuvîntul se găsește în litera­tură, Beldiman scrie : „Balș rămîne în uimire, amețit și sastisit». V. Alexandri scrie: «Nu mă sastisesc nici de cura» și tot el: «Nu acum că’s prea sastisită» Vlahuță scrie: «Copila, sastisită de atita lume»... și tot acesta : «salutind in toate părțile, sastisiți... Dicționarul francez român a lui Ure­chi«, ca și acela a lui »amé, ne poate învăța multe suvîpte uitate romînești. E un fele d e«re­frenne relevat. CINEMA-POLITIC DIALOG SENTIMENTAL D. P. P. Carp. D. Filipescu. - Ești schițar tot. Un cerșetor te’ntorci acum acasă. Și ce marchiz faimos erai... Și gugumane, crezi că’m­i pasă ?! SOCIALIȘTII NOȘTRI Două alternative: naivitate și inconștiență sau ac­țiune criminală “.­Atitudinea­ par­tdelor politice de la 1907 încoace. — Pe cine să urmeze social-democra­­ția.—Socialiștii sinceri nu trebue să sprijine parti­dul reacționar dela cîrmă. Trebue să ne spunem gîndul cu toată energia. Atitudinea socialiști­lor în săptămînele din urmă dove­dește : sau naivitatea și inconștiența acțiunea lor,—și, în acest caz, da­tori sîntem să-i luminăm , sau o ac­țiune criminală și trădătoare a ce­lor cari conduc propaganda socia­listă, în paguba muncitorilor,­­ și, în acest caz, trădătorii intereselor muncitorești trebuesc demascați. In adevăr, să nu mai amintim de rolul partidului liberal în formarea Romîniei moderne, mai înainte. Să lăsăm la o parte reformele econo­mice, culturale și politice, începind cu desființarea serbiei țăranilor la 1864, școale populare de cultură ge­nerală și tehnică, administrație și justiție europeană, pe cît îngăduiau condițiile țării, năzuința, cu toată opunerea conservatorilor, de a așeza viața publică pe baze mai largi. Să ne mărginim la atitudinea par­tidelor noastre dela 1907 încoace. • Din atitudinea și acțiunea parti­­dului liberal și celui conservator, nu­mai de la 1907, vedem Îndată, de partea cărora trebue să stea și pe cine trebue să seom­deze social-de­mocrații romîni, dacă sunt conștienți de menirea lor, și au răspunderea intereselor muncitorești. La 1907, în p­ină răscoala agrare, naționalii li­be­rali, în numele Regumi, au anunțat acel istoric manifest de reforme eco­nomice și somate, folositoare țără­nimii. D. Take Ionescu, pina atunci ministru de finanțe conservator, a declarat: In Cameră—atitudine con­stantă de atunci prin azi — că dă cea a mai deplină aprobare reforme­lor agrare, propuse de liberali. D. Carp, prezidentul consiliului de azi, atunci, într’o întrunire, la du­bai agricol, a declarat, că dacă se expropiază o parte din moșiile mari, spre a se vinde comunelor pentru islazuri, va face revoluție. In Ca­meră, s’au asi împărat membrii ac­tualului guvern, numai cînd s’a șters din proectul de lege obligativitatea vînzărei. Pretexte de opunere s’au găsit. S’a pretins că se violează Con­stituția. Dar azi, cu noua lege a tram­­vaelor .Comunei București și cea a bunurilor de mina moartă nu se face expropriere silită și nu se violează Constituția ? Tot la 1907—908 toți membrii ac­tualului guvern au fost contra mi­nimului de salariu agricol și maxi­mului de arendă, pe motiv că se iu­­bește la legea economică a ofertei și cererea. In materie de luminarea satelor și desvoltare a creditului popular noi am înmulțit școalele țărănești, am presat posturi de Învățători, am întemeiat bănci populare ia sate și la orașe, am presat obștii sătești, etc. • Azi, vrem să desăvirșim opera de reforme agrare. Vrem sa desăvîrșim, prin legi cu caracter democratic, și nu polițienesc, ocrotirea muncii la sate și la orașe, a gospodarilor ru­rali, a meseriașilor mici, a salaria­ților agricoli, a celor din industrii și comerț. Vrem să așezăm și impozi­tele statului pe venit. Vrem să lăr­gim și dreptul de vot, ca masele populare să ia o mai largă parte la viața publică. Asupra acestor re­forme Blutern de acord cu d. Teke Ionescu. Sinceritatea intențiilor noas­tră își are garanție în opera de la 1907 încoace. Conservatorii, cari de­țin puterea, sunt contra operei de la 1907 și celei ce vrem s’o desăvîrșim acum. Cînd muncitorii de la orașe le fac azi jocul, se arată el oare solidari cu cel de la sate ? Arată ei că au con­știința îndatoririlor lor de partid politic, care apără interesele mun­citorilor de peste tot ? Să admit, că socialiștii romîni ar hrăni resentimente contra partidu­lui liberal, care ar fi expulzat, fără drept, pe un conducător socialist, pe d­rul Racowdki, că ar fi împrăș­tiat violent o manifestare munci­torească și au făcut legea, care îm­­pedică sindicarea muncitorilor în serviciile Statului pentru scopuri politice ! Să presupunem, că asu­pra acestor puncte s’ar putea dis­cuta. Dar, oare opera de guvernare a liberalilor, mai înainte, și cea de la 1907 încoace n’a fost operă emi­namente de reparare a nedreptăți­lor claselor sociale muncitoare, a­­păsate. Mai mult! Să presupunem, că muncitorii n’ar fi mulțumiți cu o­­pera liberală. Au dreptul de a lupta pentru mai mult de­cît am făcut noi. Pot să critice opera noa­stră, ca insuficientă. Dar de aci pînă la a se alia cu dușmanii ope­rei noastre, fie și imperfectă, și a manifesta cu cei cari sunt contra reformelor democratice economice și politice este o distanță imensă, pe care nu o poate acoperi de­cît in­conștiența unor agitatori nepregătiți sau lipsa de conștiență și sinceri­tate a unor agitatori primejdioși. • Am convingerea că printre cei cari cearcă să înjghebeze la noi o democrație socială există și multe elemente cinstite, cu porniri fru­moase și generoase. Aceștia să re­flecteze și să vadă, ori atitudinea ac­tuală face jocul unui guvern reac­ționar, care, în opera sa de ură și distrugere, se laudă cu aprobarea democrației sociale române. Să mai observe, în acelaș timp, că o ase­mene atitudine confirmă ceea­ ce spun și repetă, de ani, reacționarii de tot felul, anume că țara noastră nu numai că nu este coaptă pentru social-democrații, dar chiar un par­tid național liberal, democrat, sau un partid conservator-democrat, con­strue o primejdie pentru țara noas­tră cu o evoluție întîrziată. Gh. Dragu. In pagina îl-a: Senzaționala dramă din Capitală

Next