Viitorul, martie 1925 (Anul 18, nr. 5100-5120)

1925-03-28 / nr. 5118

__ LNI­EX. In TARA 4LENx.ilUff8N!Bf5 ABCNANENtE IN TARA I Ni străinătate Un an-------------£00 lei I Un an-------— — 1200 lei $ase luni------— 250 » 1 Șase luni — — — 600 » Trei -------------125 »1 Trei ------------- 300 * V Gnu! a* osst-si3pe-se«esea Ko. 5118'6" PAGINI' Viitorul R fc D A C Ţ I A ABMIN’STRATIA V BUCURÎEŞTI ST#. EDGTARD QIJINET No. 2 |{ STRADA ACADEMIEI No. 11 TeleioiflUe: Dimita 31733, Eadattia si Administraţia 19/23 şI 3/b­ ANUNCIURI COMERCIALI Se primesc direct la Administraţia Academie 17 şi la toate Agenţiile d­e. Manuscriptele nepublicete se distrug Sâmbătă 28 Martie 1925 £i EX. in ȚARA fi *• LEI ex. in sfrefastare ! PENSIILE! Oricine urmăreşte felul cum re­­prezentanţii grupărilor de opozi­ţie discută în Cameră proectul de lege al pensiilor, nu poate să nu observe faptul că oratorii cari se încumetă să critice economia pro­ectului prezentat de d-l ministru de finanţe, având aerul că susţin interesele funcţionarilor şi pensi­onarilor, nu fac de­cât să le de­servească. In adevăr, orice cunoscător a­l acestei complexe probleme, nu poate să nu recunoască adevărul că regimul pensiilor are într’însul o foarte mare parte de n ecran­os­cut, care poate să fie extrem d­e primejdioasă nu uralm ai Statului dar şi chiar pentru pensionarii în­­s îşi-Şi încă înainte de a se cunoaşte n­acar în amănunt economia­ pro­­ectului şi dispoziţiunile lui prin­cipale, s’a pornit prin presă campanie interesată şi de rea­­­credinţă care tindea să inducă în eroare opinia publică şi pe func­ţionari asupra pretinsei „vitregii“ cu care soarta lor ar fi tratată de exoect. îndată ce s’a cunoscut proectul, s-a văzut că el nu numai nu con­ţinea acele dispoziţii draconice şi vexatoare despre cari se vorbea, dar, dimpotrivă, făcea totul cu putinţă pentru a ameliora regi­murile diferite ale pensionarilor. Cu drept cuvânt în expunerea pe care a făcut-o deunăzi repre­zentanţilor presei, d-l ministru de finanţe spunea, în mod real, fără reticenţe şi cu cea mai deplină sinceritate : „Ne găsim între două * ---­simţăminte cari sunt în­ contrazi­­bil să spunem că nu este cazul d-lui eere­ unii do a face funcţionara- pTMf£,s°f — totu^ Îîl această ipot». lui public o situ­aţie -t» poate fit mai puna,^ pentru a-i asigura o turul ^ mn ar{â cetăţenia nu o dă ori­sfârşire liniştită a vieţii şi uita ca Rina familiară, dibuită în do kTMSpS ..ttjye, ci 0 dă. limba in sufletul ce se exhală din pa­-----­numai pe hârtie, ci să se poată în­­scrie și sufietul ce se exnam um pdi­­deplini fără a distruge budgetul finele poetului, din filele cărţei. Cine * ni Statului “ a cǎutat sâ descopere origina etnică general al statului, a lui Caragiale, sau lui Anton Pan, .Aci st& UIBTC­S. deosebire de V©- ca, să vadă dacă ei sunt sau nu sch­i­deri şi de concepţii dintre cei cari tori români ? Discuţiunea pe acest ---.-1 cei teren şi in această direcţie, este cu­­ crat Helîpach se bucură do­al atacă şi critică proectul, v- , j totul puerilă, cari l’ara alcătuit. De o parte mu. Totuşi nu putem să nu relevăm, J. wu. --------------------- -acei politiciani fără răspundere și “«„sUV'T “ . . . : * T___, abstracţie făcând de românismul lui fara scrupul, can \ad­a Pr - Eminescu, care rămâne acelaşi, pri­blema pensiunilor un pretext de care ar fi fost concluSiiie d-lui T°ma­agitaţio demagogică, de făgădueli scriek, cât de­­neîntemeiate sunt pre goale şi irealizabile, — şi de alta misele dela care scriitorul din Buco bărbatul de Sta­t cu răspundere vina. Pleacâ: Eminescu trebue să fie ,-ire se gândeşte la armonizarea ta- armeană pentru. câ . lui purta . . . 1 * • xT numele de Eminovici. iar Emm c a turor intereselor in JOC. Nu e des- particula pur onentală-armenească, la tul sa se puna in l©ge cifre urcate care s‘a adaos sufixul slav­oviez. E si conditiuni Uşoare. Trebuie ca minescu înseamnă in armeneşte, cin soluţiunilor date să li se asigure stil, om de credinţă. Bine că Emines, o realizare statornică fără riscuri cu are în numele său particule fru­spii scăderi pricinuite de situa,tru­­moasc­a­nea bugetară sau de greşita cal- I­ar această inducţie filologică, cutare a probabilităţilor. P“îrr“ a sc°ate tdin etiim°1^ii­. ”u d * . anța de rassă, este cu totul neinte-N­ rt mai revenim aci asupra a­­meiată. Singură genealogia, întemeia­­mănuntelor proectului. Nici ad-­tă pe o cercetare a arborelui de famî­­" lui nu pot tăgădlui că lie, poate caracteriza origina unui vensar n tar amili ■*"'— - o j • ^ om, nici o legiuire similara streina nu compun numele său ——— e mai a.vantagioasă pentru func­ţionari și pensionari ca cea ro­mână. -._ _______ . O Caracte. P'e cu atâta inimă uşoară de morie ce ne este sfântă tutulor şi pe I nu va putea fi o garanţie că nu va nu-o putem respecta mai fru- * ........­Dar proectral mai are ristică însemnată : prevederea zi­lei de mâine. - A decât lăsând omenescul din o-Intemeiat pe faptul Că m peil-jmul, ce­ea îl, evocă pentru a admira oada de astăzi veniturile Caseij numai esența divină și genialitatea sa. autonome a pensiilor vor fi mai mari de­cât cheltuelile, d-1 minis­tru de finanţe a înlesnit prin dis­­poziţiuni chibzuite crearea de fon­duri de rezervă pentru ziua de mâine. In 5-6 a­ni de zile se va for­ma acea „rezervă matematică“ — cum se zice la­ societăţile de asi­gurare,­­ cari să poată alimenta fără fluctuatiuni, în mod perma­nent şi sigur, pensiunile civile şi militare. Ori cari ar fi crizele financiare Prin cari ar trece Statul, pensiu­nile vor fi asigurate şi nu se va putea întâmpla, •— cum s’a făcut în trecut. — să se reducă pensiile din lipsă de fonduri bugetare. Organizarea Casei de pensii pe baza legei comercializăm, ca in­stituţie de Stat, cu bugetul ei a­­parte, îi va permite să fie şi o Ca­să de asigurare, să facă operă de asistenţă în favoarea pensionari­l­ui naţionalist a ajuns, la unii joi, fiind­că îndată ce va avea toți confraţi minoritari, un fel de stig­­fond de 4,5 miliarde lei, nu va m­at, un fel de înfierare, un certi­­miar fi silită să-şi ţină întregul ficat de neinteligenţă şi de incul­­fând în rentă, ci îl va putea plasa tură. Sub masca umanitarismului în imobile producătoare, ieftin, aceşti confraţi sunt în stare In ce priveşte alimentarea „­e _­ei, d-l ministru de finanţe a fost la­rg, I-a afectat o jumătate la sută din totalitatea bugetului Statului, a­­dică o subvenţie de 150 milioane pe an, apoi o sumă egală din ex­cedentul anului acesta, amenzile O lese cinstită »I PREVĂZĂTOARE judecătoreşti, vacanţele de sranc­ţiuni pe cari azi le absorbeau ser­viciile, etc. — toate acestea în a­­fară de reţinerile de 10 la sută din salarii. In scurtă vreme, deci, situaţiu­­nea pensionarilor va putea fi mult ameliorată, şi în mod temei­nic, permanent. O lege umană, cinstită, prevă­zătoare, — acestea sunt caracte­risticel­e proectului și până în cele din urmă chiar adversarii de azi ai legei vor trebui să o recunoa­scă". Emiltest­e armean? Un domn profesor din Siret în Bu­covina, d-nul Petru Tomaschek, a pu­blicat o broşură cu titlul „Cercetări noui referitoare la originea lui Mihail Eminescu“. D-l profesor afirmă că este un ve­­chiu admirator al marelui nostru po­et, şi că compunând o carte pentru dovedi că Eminescu este de origină armean­ă ar fi ridicol să se susţină că prin această lucrare aş vroi să iau Românilor pe cel mai mare poet. Ci din contra.­ M-au supărat totdeauna discuţiile cercetătorilor uşurateci asu­pra originei lui Eminescu“. . Teama d-lui profesor care îşi pu­­blică lucrarea sa mai întâiu­in Anua­rul liceului de stat în Siret, este evi­dent cu totul inutilă, , chiar, dacă cer­cetările sale ar fi aşa de serioase, în­cât ar duce la încheerea sigură ci E­­minescu e armean — ceea ce ne gră­ni etimologia părţilor ce pare rău că un profesor din scumpa Bucovină, de curând alipită la trunchiul patriei mume, se apro p me-Ne NOTE care mos PETRONIUS Cronica n­W* 100 F©7I între umanitarizm şi naţionalism şi viceversa sa se declare orice numai naţiona­lişti, nu. Pe compatrioţii noştri e­­vrei, din teritoriile alipite îi înţe­legem ! Milenii de suferinţi îi fa­ce să creadă că omul a devenit ,,mai bun“, din nenorocire, pe propria lor socoteală. Când apostolii lui Crist şi toate sectele iudaice, cele vechi ca şi cele noi predicau iubirea aproape­lui, legiunile romane conduse de un ţăran sobru şi crud, Vespasian şi apoi de mai blândul Titus, dă­deau foc Ierusalimului, marelui tem­plu şi reduceau poporul evreu în robie. Când popii bizantini, în ri­dicola lor frazeologie mistică aş­teptau coborârea Sfintei Treimi ca să mântue cetatea lui Constantin şi Sânta Sofia, aprigii ostaşi lui Mahomed al II-leal pătrundeau în Oraşul Cezarilor orientali tre­­când totul prin feri prin Sabie. Când sofiştii ,e-i distruseseră ultima rază de ergie bărbătească în vechea Helaid au apărut Mace­donenii, apoi Rionii cuceritori , când imperiul non devenise o umbră în mâna ir hrăpăreţi pe­­trecători, condus demenit şi gu­vernat de o adminraţie de prevari­­catori, au venit Irde germane, or­ganizate după mnda romană, tran­sformând lumea ehe în cea me­dievală. Ori ce tahi fa­copi nu vom fi aceiaşi cu Engleziu Francezii sau cu Germanii. A­racter e-al nos­tru, altul cel slab diferit cel mon­golo-unguresc. Sem un produs al trecutului, şi istoriei, învăţă­mintele trecutului sunt atât di clare şi precise, cât am fi cei de pe urmă oameniacă n‘am urma lecţiile­­ce le-am gitat de la stră- Crede vr‘un anitarist că fă­ră a avea o arm puternică nu ne-ar supune, înuăzeci şi patru de ore, „bunii ai vecini“ ? Nici o iluzie această privinţă Ungurii mai norii în cursul is­toriei ne tratau pt. „valahi ,pu­­turoşi“ şi Ruşii ,denumeau doar* Moldoveni, cum ii­ fi zis Cerkezi Laponi, Caucazie etc. I (Ar fi o climă im spunem, cona­ţionalilor noştri că fără un senti­ment naţional puternic, fără o or­­gannizaţie de stat românească solida­ră, fără o sabie gata să apere ho­tarele, în orice clipă, am p­rtea trăi mai liniştiţi, măcar o clipă. Atât­­timp cât va exista senti­mentul lui homo hominis lupus, principiul supraomului german, con­cepţiunea englezului dominator pes­te glob, ideea francezului neîntre­cut, al italianului ce-şi caută loc în lume, putea-vom noi să facem, alt­fel decât să ne închidem ca într’o redută de oţel şi să stăm ca o sen­tinelă neadormită la postul ce ni i-ai hărăzit istoria, după două mi­lenii de strădănii şi suferinţe fă­ră nume ? Americanii de Nord stăpânesc un continent; sunt cei mai bogaţi, cei mai puternici, au industria cea mai utilată şi comerţul cel mai in­tens. De Japonia şi de Asia îi des­parte cel mai mare Ocean, de Eu­ropa Oceanul Atlantic. Cu câteva divizii numai n'avea ce­va'lego din Mexico, iar cu Canadienii, Ameri­canii sunt fria­ti de un sânge şi de limbă!­­ Cetiţi încă, raportul Ministeru­lui de marină Şi celui de război din Washington şi veţi vedea ce sume , fantastice se cheltuiesc pentru ar­mata de uscat şi pentru flotă. Pentru ce ? Pentru că există un vag pericol japonez de la o ţa­ră pe care a încercat-o cea mai cum­plită catastrofă din istorie acum 2 ani. Anglia posedă cea mai puternică flotă din lume; e apărată în tot glo­bul de colonii-surori, cari domină cele mai însemnate trecători ale mă­rilor. Şi totuşi cheltueşte peste o sută milioane lire Sterlinge pentru armată şi aviaţie (peste o sută de miliarde lei). Franţa, victorioasă, stăpână pe Rin pentru o perioadă de douăzeci şi patru de ani încă , în faţa unei Germanii dezarmate, ia zilnic mă­suri de apărare şi de siguranţă. E­­xemplele ar fi infinite. Când stăm aşa, când obrediştii din Budapesta ne-au jurat moartea când Bolşevicii ne poartă Sâmbete­le şi când Bulgarii „pândesc“, se poate ca cineva să ne întrebe de ce Eminescu a fost naţionalist? Pen­tru că cunoştea istoria acestui neam pentru că suferise tot calvarul prin care a trecut acest biet neam ro­mânesc, hulit, batjocorit şi exploa­tat ? Dar naţionalistul Eminescu n’a­­predicat ură conina -nimănuia. Vroi-* ţi accente de revoltă, un imn mai straşnic, mai viguros, mai răzbună­tor ca Internaţionala muncitorească, cetiţi pe „împănat şi proletar“, şi spuneţi dacă aţi mai cetit un bles­tem şi o revoltă mai crâncenă con­tra stăpânitorilor nedrepţi, contra tiranilor şi exploatatorilor ! In opera lui a fost naţionalist ca şi nihilist individual, ca şi bu­dist —­ ca şi de toate­ Coşbuc, care a cântat ..Coroana de oţel“ n‘a Scris formidabilul ..Noi vrem pământ“! A fost cineva­ mai umanitarist ca mirele Bălcescu, ca întemeetorii patrioţi ai României, Cogălni­ceanu sau Baritz, Ghica sau Odobescu ! Nu este Alexandri, cântăreţul na­ţional prin excelenţă, autorul lui Pobod­na Sibiu, atât de uman şi de mişcător ? Detractorii literaturii româneşt­i, cunosc ceva mai nobil ret­­entiment, mai înalt ca gândire, mai pătrun­zător ca virtute ca acea minunată scrisoare a lui Bălcescu "către Ion Ghica, în preziua morţeî ? Unde s‘a cântat cu mai multă a­­dâncime de sentiment, cu mai multă Continuare în pag. 2-a Din Germania Campania presidenţială din Ger­­mania e în toiu. Corespondentul din Berlin al lui Le Tempa trimite zia­rului său un articol interesant în care arată rolul covârşitor pe ca­­re-l are preşedintele­­Reich­-ului în viaţa constituţională germană. Campuse „americană“ înainte de toate ziaristul fran­cez observă că întreaga campanie se duce după sistemul „american“, adică toţi candidaţii fac turneuri de propagandă în toată ţara, a­­nunţurile şi publicaţiile s-au în­­mulţit enorm şi cinematograful are o mare întrebuinţare, apoi ar­pelurile şi reclamele luminoase se proectează pretutindeni, iar recla­ma se face până şi în cutiile de ţigarete s­au în­ pachetele de cio­­ctalată. Mijloacele acestea arată că nici o alegere n’a stârnit în Germania atâta interes ca cea apropiată. Se învinueşte sistemul reprezentărei proporţionale, aşa cum se practică pentru alegerea deputaţilor, că se vorbeşte publicului prea mult de abstracţiuni. De data aceasta pu­blicul nu mai are in faţa lui pro­grame abstracte, ci persoane, de altfel destul de simbolice. E adevărat că nu toţi candidaţii sunt personalităţi de mâna întâi. D. Jarres este impopular în Rhe­­nania, de­oarece a propus abando­narea provinciilor ocupate de Fran­ţa, ca plată a reparaţi­uiilor, şi nu are nici un titlu care să-l facă cu­noscut şi popular. D. Marx e cunoscut fiindcă a fost timp de un an şi jumătate cancelar, al Reich-ului, dar ger­manii neavând nici o consideraţie pentru noii lor guvernanţi, presti­giul său e nul pe lângă acela al d-lui Iacob Mihael, care s’a îmbo­găţit prin cumpărarea de mărci hârtie la „Bursa neagră“. Aceiaşi observaţie pentru d. Ot­to Braun­,­­ preşedintele consiliu­lui din Prusia. Candidatul demo­lat simpatii în Baden, al cărui preşe­­­dinte a fost ales aproape în unani­mitate. In restul Germaniei însă, abea dacă e cunoscut. Puterile imperiale ale­­ nignii! Este de altfel bine, — continuă ziaristul francez, că nici o perso-­ nalitate puternică nu e desemnată­­ la presidenţie. Constituţia germa­nă învesteşte, în adevăr, pe pre­şedinte, cu un prestigiu şi o putere cu adevărat imperială. Ales de cetăţeni prin sufragiu di­rect, este singurul om în Germania care poate spune că are poporul la spate , apoi are dreptul la veto asupra tuturor legilor, afară de a­­celea cari pot fi supuse unui refe­rendum popular. Oricât de neînsemnată va fi per­soana viitorului preşedinte, — a­­fară numai dacă personalităţile de primul ordin nu vor apare la al doilea Scrutin, — mediocritatea sa face o politică personală. In Franţa, rolul politic al preşe­dintelui republicei este fixat de tradiţie; la fiecare criză ministe­rială el este în mod public arbitrul situaţiei parlamentare. De aceea el este în mod necesar un bărbat politic experimentat cunoscând in adânc moravurile parlamentare şi de o corectitudine in­atacabilă. In Germania nimeni nu ştie jocul parlamentari al partidelor, şi, ceea ce este şi mai grav, nimeni nu are intenţiunea să-l joa­ce corect. Or, îndată ce eşi din regulile stabilite, intri în­ fantezie, deci în domeniul personal. Nestabilitatea Un exemplu izbitori de această nestabilitate, a fost dat chiar de Ebert. Dacă vre-un om trebuia să fie simplu si solid, era acest fost lucrător­, format la școala socialis- JUi, având prin raruare obiceiuri parlamentare și denocratîce. In­­tr’o epocă in care «ista in Rei­chstag o majoritate de stânga, E­­bert n’a avut linişti până ce po­­pu­li­ştii n’au venit la putere, de unde au alungat până în cele din urmă pe socialişti, ii, în altă epo­că, el însuşi, singur, a inventat pe cancelarul Ou­no, can nu era nici măcar deputat. Acest lucru d­ă înemnătate ale­gerilor prezidenţiale omul cel mai neînsemnat poate să aducă surpri­ze , şi inconsistenţa Parlamentului e aşa de mare, încă chiar fante­ziile nu ar­ găsi obsacole. —-orv—■— — Qameili Sovietelor TRATATIVELE dintre RUSIA ş FRANŢĂ Guvernul dinn­os'cova a trimis de curând la. Pas o com­isiune prezidată de d. Bobrajensky pen­tru a studia cheim­ea datoriilor Rusiei contraserivite în Franţa. Iată titlurile ,funcţiunile d-lui Eugen Preobrajsky, membru al colegiului sau alimisariatului fi­nanţelor, vice-prident al comite­tului general al cxcesiunilor, mem­bru al direcţiuniicademiei comu­niste de ştiinţă stab­ din Mosco­va, membru al emilului ştiinţific al statului din misterul instruc­­ţiunii publice, presor de econo­mie politică la boala superioară dirn Moscova... După cum se ve­­d. Preobrăjen­­sfey, cumulează u foarte important număr, de specităţi şi de func­ţiuni. Rolul preşedintelui REPUBLICEI GERMANE — După Constituţia de la Weimar, preşedintele Rei­­chului e învestit cu un, prestigiu şi cu puteri cu a­devărat imperiale — D-1 PREOBEJENSKY Cu ocaziunea luărei in­­discuti­­une a proiectului de lege pentru organizarea bisericei noastre, P. S. S. Lucian Episcopul­ Romanului, a prezintat Senatului următorul ra­port : Suntem' 'chemaţi să ne pronun­ţăm asupra proiectului de lege pri­­vitori la organizarea Bisericii or­todoxe române din Regatul Ro­mâniei. Biserica este instituţiunea sufletului, deci problema pe care avem s’o rezolvim e profundă, complexă şi delicată, ca însăş su­fletul omenesc. Pe platoul cetăţii dela­­Alba­-Iu­­lia s’a desfăşurat în 1 Decemvrie 1918 ultimul act din grandioasa e­popee, pornită cu veacuri înainte, pentru unitatea politică a neamu­lui românesc. De atunci şi până în­ prezent, în desbaterile Corpurilor leguitoare, în congrese, în conferinţe şi în a­dunări publice, în­ cuvântări de amvon, în discursuri rostite de pe tribune sau de pe catedre, in tra­tate mai pretenţioase sau în ar­ticole de ziare, la banchete sau la ospeţe, toţi bunii patrioţi, alarma­ţi de unele mici neînţelegeri de căs­nicie internă, accentuau necesita­tea imperativă de a se înfăptui cât mai in­ grabă unitatea sufle­tească a poporului român din Ro­mânia Mare. Am întins hotarele ţării până a­­proape de limitele extreme ale graiului românesc; am realizat de­ci, pentru acum, integral idealul na­ţional cu privire la graniţele po­litice; rămâne să mai realizăm şi unirea sufletească. înfăptuirea a­­cestei probleme pare a fi tema de predilecţie şi ţinta spre care se îndreaptă toate stăruinţele bărba­ţilor, ca rost în vieaţa Statului. Unitatea sufletească Daţi-mi voie ca în chestiunea a­­ceasta să prezint opinie separată. Cred şi mărturisesc ca unitatea su­fletească a poporului român tr­ăia bine lămurit în sufletul poporului român de pretutindenea, ca o pu­tere dinamică, gata a frânge obe­­zile spre a-şi „da mână cu mână, cei cu idei română“. Unitatea sufletească a pregătit calea uni­tăţii politice, care în mod na­tural trebuia să rezulte din ca­pitalul de simţire şi gândire a po­porului român­. Se poate oare ad­mite ca „vesela grădină, dulcea Bucovină“, care abia înainte cu 150 de ani prin perfidie a fost ru­ptă din trupul Moldovei să se fi înstrăinat sufleteşte, mai ales când în pământul ei scump se adăpos­tesc moaştele celui mai strălucit Voevod moldovean, ale lui Ştefan­­cel­ Mare şi sfânt. Dacă conştiinţa naţională a u­­nui popor în cursul evoluţiei sale ar putea să intre într-o eclipsă sau ar putea să fie, prin măsuri po­litice, adormită sau abătută, nu poate fi cazul cu fraţii din Buco­vina, cărora Suceava, Rădăuţi, Putna, Suceviţa, Dragomirna şi alte localităţi şi lăcaşuri fără în­trerupere Ie povestea trecutul cu­prinzător de fapte glorioase! Sau putea să se înstrăineze cu sufle­tul cealaltă surioară Basarabia care în cursul veacului trecut de dou­ă ori a cântat: „Tristă mă des­part de Tine, ce da mamă m’ai iubit“ — fiind prin teroare şi vi­clenie răpită de la sânul mamei sale, de la Moldova? In aprecierile mele scurte, baza­te pe fapte istorice, nici­odată nu­ mă gândesc la numărul cel mic al oportuniştilor şi al ambiţioşi­lor, cari doritori de slavă, caii râvnitori după un trai mai bun­, îşi uitau datoriile către neamul lor, şi totdeauna mă refer la massa cea mare a ţăranilor, cari în mnifes­­tările lor cele mai intime, în ru­găciuni şi în cântece, îşi­­trăiau dragostea lor faţă de Moldova. Gra­niţele politice artificiale, ridicate prin fraudă, nu pot desfiinţa,, nici nu pot tulbura comunitatea de simţire a fraţilor de art sânge. De aceea legăturile sufleteşti ale Ar­dealului, mai întâiu cu Principa­tele, iar în urmă cu Regatul Ro­­mân, au fost continue şi indisolu­bile, încă înainte de domnia lui Ştefan-cel-Mare, Vlădici rătăcitori, cum a fost Ioan din Caffa Cri­mei­, catrieran satele Ardealului, întărind ortodoxia, sfinţind şi îm­părţind antimise, slavone şi gre­ceşti. Toţi Vlădicii din Ardeal îşi primeau hirotonirea la Târgovişte şi la Bucureşti, la Suceava şi la Iaşi. Diptichul ierarhilor sfinţiţi în Principate se întrerupe la 1700 cu Athanasie Anghel, pentru a fi continu­at din nou după 221 ani, de către P. S. S. Episcopul Ro­man Ciorogariu al Orăzii, care a fost hirotonit în Paraclisul sfin­tei Mitropolii din Bucureşti la 13/26 Martie 1921. Legăturile naţiunei româneşti Moşiile de adăpost de la Oh­eiu cu 60 de sate în nordul Ardealul şi dela Cetatea de Baltă, primite de Ştefan-cel-Mare după biruinţa dela Baia asupra regelui Matei Corvinul şi păstrate de Petru Ra­­reş, episcopiile înfiinţate la Vad, la Feleac, la Galaţi, la Geogini, bi­sericile zidite la Hârlău şi Telciu de Petru Rareş, la Scoreiu de Mir­­cea-cel-Bătrân, la Ocna Sibiului­ şi la Alba Iulia de Mihai Viteazul, la Făgăraş, de Brâncoveanul Con­­stantin precum şi mănăstirea de la Prislop statornicită de călugăr rul Nicodim, care înfiinţase Tis­­mana şi Vodiţa, nu sunt oarei dovezi puternice de legătura şi u­­nitatea sufletească a Ardealului cu ţara mamă? N’avea monarhia au­­tro-ungară atâţi oameni de pază pentru a împiedeca trecerea călu­gărilor prin potecile Carpaţilor cu­ desagii Umpluţi de cărţi pentru, trebuinţele religioase ale creştini-­­lor şi pentru apărarea­ dreptei cre­dinţe. „Cartea românească de în­văţătură“, tipărită la Iaşi de către învăţatul Varlaam, mitropolitul Moldovei, a străbătut până în cele mai dosnice sate şi cătune din Bi­hor şi din Maramureş. Comunita­­tea de gândire şi de simţire între românii din­ Ardeal şi între fraţii lor din Regat, pe unna jertfelor­ făcute din ambele părţi, ajunsese la o astfel de perfecţiune şi sensi­bilitate încât orice lovitură apli-­­cată credinţii sau culturii române­şti în monarhie afla cel mai viu răsunet la fraţii din Principate. Era doar a­celaş suflet. Num­ai astfel se poate înţelege elanul de însufleţire cu care ar­mata română, în preseara Ador­­mirei Născătoarei de Dumnezeu din 1916, parcă prinzând­ aripi, a trecut Carpaţii, părăsindu-şi tot ce avea drag acasă pentru a-şi lă­sa ciolanele pe pământul­­Ardealu­lui. Datoria celor de astăzi Regatul de azi al Italiei era îm­părţit în stătuţele şi republici, cari veacuri dearâindul s’ara răsboit în­­treolaltă. Dar înainte de a se fi realizat, în secolu­l trecut, uni­tatea politică a poporului italian, unitatea, lui sufletească trăia ca o realitate în­ comoara de simţire şi gândire, pe care genialul Danie Alighieri a depus-o în „Comedia Divină“. Tot asemenea unitatea su­fletească a poporului român fiin­ţa ca o realitate vie îti limba şi în legea lui strămoşească, cu mult înainte de ce s’ar fi înfăptuit uni­tatea lu­i politică. De aceea aflu, că foarte nimerit şi cu multă drep­tate a afirmat distinsul nostru pro­fesor universitar, părintele Ton Lu­­paş, că „Adunarea dela Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, avea doar să consemneze într’un proces-verbal politic realitatea văzută clar de către cei ce osteniseră — dealun­­gul veacurilor — pentru luminarea, şi buna îndrumare culturală a nea­mului nostru“. Datoria noastră a Celor de azi e, prin urmare, nu să creăm uni­­tatea sufletească, ci să ne strădu­im ca nu­ cumva prin purtarea şi prin activitatea noastră particula­ră sau publică să zădărnicim şi să distrugem unitatea sufletească pe care părinţii, moşii şi strămo­şii noştri au înfăptuit-o cu mari jertfe. Raportul dintre Biserică şi Sfat Celor nerăbdători şi curioşi a şti când va veni pe pământ Im­,­părăţia lui Dumnezeu, Domnul şi continuare îr. pag. 2-a RELIGIA ORGANIZAREA Bisericii ortodoxe române — Biserica ortodoxă română este sufletul corpului naţional prins In­te-­­gh­emarea-ei--devinaIn­dispensabilă pentru refacerea suf^teasca a Societăţii —­ ­ Raportul prezintat Senatului de către P. S. S. hmian - Episcopul Romanului P. S. LUCIAN Episcopul Romanului

Next