Viitorul, martie 1925 (Anul 18, nr. 5100-5120)
1925-03-28 / nr. 5118
__ LNIEX. In TARA 4LENx.ilUff8N!Bf5 ABCNANENtE IN TARA I Ni străinătate Un an-------------£00 lei I Un an-------— — 1200 lei $ase luni------— 250 » 1 Șase luni — — — 600 » Trei -------------125 »1 Trei ------------- 300 * V Gnu! a* osst-si3pe-se«esea Ko. 5118'6" PAGINI' Viitorul R fc D A C Ţ I A ABMIN’STRATIA V BUCURÎEŞTI ST#. EDGTARD QIJINET No. 2 |{ STRADA ACADEMIEI No. 11 TeleioiflUe: Dimita 31733, Eadattia si Administraţia 19/23 şI 3/b ANUNCIURI COMERCIALI Se primesc direct la Administraţia Academie 17 şi la toate Agenţiile de. Manuscriptele nepublicete se distrug Sâmbătă 28 Martie 1925 £i EX. in ȚARA fi *• LEI ex. in sfrefastare ! PENSIILE! Oricine urmăreşte felul cum reprezentanţii grupărilor de opoziţie discută în Cameră proectul de lege al pensiilor, nu poate să nu observe faptul că oratorii cari se încumetă să critice economia proectului prezentat de d-l ministru de finanţe, având aerul că susţin interesele funcţionarilor şi pensionarilor, nu fac decât să le deservească. In adevăr, orice cunoscător al acestei complexe probleme, nu poate să nu recunoască adevărul că regimul pensiilor are într’însul o foarte mare parte de n ecranoscut, care poate să fie extrem de primejdioasă nu uralm ai Statului dar şi chiar pentru pensionarii îns îşi-Şi încă înainte de a se cunoaşte nacar în amănunt economia proectului şi dispoziţiunile lui principale, s’a pornit prin presă campanie interesată şi de reacredinţă care tindea să inducă în eroare opinia publică şi pe funcţionari asupra pretinsei „vitregii“ cu care soarta lor ar fi tratată de exoect. îndată ce s’a cunoscut proectul, s-a văzut că el nu numai nu conţinea acele dispoziţii draconice şi vexatoare despre cari se vorbea, dar, dimpotrivă, făcea totul cu putinţă pentru a ameliora regimurile diferite ale pensionarilor. Cu drept cuvânt în expunerea pe care a făcut-o deunăzi reprezentanţilor presei, d-l ministru de finanţe spunea, în mod real, fără reticenţe şi cu cea mai deplină sinceritate : „Ne găsim între două * ---simţăminte cari sunt în contrazibil să spunem că nu este cazul d-lui eere unii do a face funcţionara- pTMf£,s°f — totu^ Îîl această ipot». lui public o situaţie -t» poate fit mai puna,^ pentru a-i asigura o turul ^ mn ar{â cetăţenia nu o dă orisfârşire liniştită a vieţii şi uita ca Rina familiară, dibuită în do kTMSpS ..ttjye, ci 0 dă. limba in sufletul ce se exhală din pa-----numai pe hârtie, ci să se poată înscrie și sufietul ce se exnam um pdideplini fără a distruge budgetul finele poetului, din filele cărţei. Cine * ni Statului “ a cǎutat sâ descopere origina etnică general al statului, a lui Caragiale, sau lui Anton Pan, .Aci st& UIBTCS. deosebire de V©- ca, să vadă dacă ei sunt sau nu schideri şi de concepţii dintre cei cari tori români ? Discuţiunea pe acest ---.-1 cei teren şi in această direcţie, este cu crat Helîpach se bucură doal atacă şi critică proectul, v- , j totul puerilă, cari l’ara alcătuit. De o parte mu. Totuşi nu putem să nu relevăm, J. wu. --------------------- -acei politiciani fără răspundere și “«„sUV'T “ . . . : * T___, abstracţie făcând de românismul lui fara scrupul, can \ada Pr - Eminescu, care rămâne acelaşi, priblema pensiunilor un pretext de care ar fi fost concluSiiie d-lui T°maagitaţio demagogică, de făgădueli scriek, cât deneîntemeiate sunt pre goale şi irealizabile, — şi de alta misele dela care scriitorul din Buco bărbatul de Stat cu răspundere vina. Pleacâ: Eminescu trebue să fie ,-ire se gândeşte la armonizarea ta- armeană pentru. câ . lui purta . . . 1 * • xT numele de Eminovici. iar Emm c a turor intereselor in JOC. Nu e des- particula pur onentală-armenească, la tul sa se puna in l©ge cifre urcate care s‘a adaos sufixul slavoviez. E si conditiuni Uşoare. Trebuie ca minescu înseamnă in armeneşte, cin soluţiunilor date să li se asigure stil, om de credinţă. Bine că Emines, o realizare statornică fără riscuri cu are în numele său particule fruspii scăderi pricinuite de situa,trumoascanea bugetară sau de greşita cal- Iar această inducţie filologică, cutare a probabilităţilor. P“îrr“ a sc°ate tdin etiim°1^ii. ”u d * . anța de rassă, este cu totul neinte-N rt mai revenim aci asupra ameiată. Singură genealogia, întemeiamănuntelor proectului. Nici ad-tă pe o cercetare a arborelui de famî" lui nu pot tăgădlui că lie, poate caracteriza origina unui vensar n tar amili ■*"'— - o j • ^ om, nici o legiuire similara streina nu compun numele său ——— e mai a.vantagioasă pentru funcţionari și pensionari ca cea română. -._ _______ . O Caracte. P'e cu atâta inimă uşoară de morie ce ne este sfântă tutulor şi pe I nu va putea fi o garanţie că nu va nu-o putem respecta mai fru- * ........Dar proectral mai are ristică însemnată : prevederea zilei de mâine. - A decât lăsând omenescul din o-Intemeiat pe faptul Că m peil-jmul, ceea îl, evocă pentru a admira oada de astăzi veniturile Caseij numai esența divină și genialitatea sa. autonome a pensiilor vor fi mai mari decât cheltuelile, d-1 ministru de finanţe a înlesnit prin dispoziţiuni chibzuite crearea de fonduri de rezervă pentru ziua de mâine. In 5-6 ani de zile se va forma acea „rezervă matematică“ — cum se zice la societăţile de asigurare, cari să poată alimenta fără fluctuatiuni, în mod permanent şi sigur, pensiunile civile şi militare. Ori cari ar fi crizele financiare Prin cari ar trece Statul, pensiunile vor fi asigurate şi nu se va putea întâmpla, •— cum s’a făcut în trecut. — să se reducă pensiile din lipsă de fonduri bugetare. Organizarea Casei de pensii pe baza legei comercializăm, ca instituţie de Stat, cu bugetul ei aparte, îi va permite să fie şi o Casă de asigurare, să facă operă de asistenţă în favoarea pensionarilui naţionalist a ajuns, la unii joi, fiindcă îndată ce va avea toți confraţi minoritari, un fel de stigfond de 4,5 miliarde lei, nu va mat, un fel de înfierare, un certimiar fi silită să-şi ţină întregul ficat de neinteligenţă şi de inculfând în rentă, ci îl va putea plasa tură. Sub masca umanitarismului în imobile producătoare, ieftin, aceşti confraţi sunt în stare In ce priveşte alimentarea „e _ei, d-l ministru de finanţe a fost larg, I-a afectat o jumătate la sută din totalitatea bugetului Statului, adică o subvenţie de 150 milioane pe an, apoi o sumă egală din excedentul anului acesta, amenzile O lese cinstită »I PREVĂZĂTOARE judecătoreşti, vacanţele de srancţiuni pe cari azi le absorbeau serviciile, etc. — toate acestea în afară de reţinerile de 10 la sută din salarii. In scurtă vreme, deci, situaţiunea pensionarilor va putea fi mult ameliorată, şi în mod temeinic, permanent. O lege umană, cinstită, prevăzătoare, — acestea sunt caracteristicele proectului și până în cele din urmă chiar adversarii de azi ai legei vor trebui să o recunoască". Emilteste armean? Un domn profesor din Siret în Bucovina, d-nul Petru Tomaschek, a publicat o broşură cu titlul „Cercetări noui referitoare la originea lui Mihail Eminescu“. D-l profesor afirmă că este un vechiu admirator al marelui nostru poet, şi că compunând o carte pentru dovedi că Eminescu este de origină armeană ar fi ridicol să se susţină că prin această lucrare aş vroi să iau Românilor pe cel mai mare poet. Ci din contra. M-au supărat totdeauna discuţiile cercetătorilor uşurateci asupra originei lui Eminescu“. . Teama d-lui profesor care îşi publică lucrarea sa mai întâiuin Anuarul liceului de stat în Siret, este evident cu totul inutilă, , chiar, dacă cercetările sale ar fi aşa de serioase, încât ar duce la încheerea sigură ci Eminescu e armean — ceea ce ne grăni etimologia părţilor ce pare rău că un profesor din scumpa Bucovină, de curând alipită la trunchiul patriei mume, se apro p me-Ne NOTE care mos PETRONIUS Cronica nW* 100 F©7I între umanitarizm şi naţionalism şi viceversa sa se declare orice numai naţionalişti, nu. Pe compatrioţii noştri evrei, din teritoriile alipite îi înţelegem ! Milenii de suferinţi îi face să creadă că omul a devenit ,,mai bun“, din nenorocire, pe propria lor socoteală. Când apostolii lui Crist şi toate sectele iudaice, cele vechi ca şi cele noi predicau iubirea aproapelui, legiunile romane conduse de un ţăran sobru şi crud, Vespasian şi apoi de mai blândul Titus, dădeau foc Ierusalimului, marelui templu şi reduceau poporul evreu în robie. Când popii bizantini, în ridicola lor frazeologie mistică aşteptau coborârea Sfintei Treimi ca să mântue cetatea lui Constantin şi Sânta Sofia, aprigii ostaşi lui Mahomed al II-leal pătrundeau în Oraşul Cezarilor orientali trecând totul prin feri prin Sabie. Când sofiştii ,e-i distruseseră ultima rază de ergie bărbătească în vechea Helaid au apărut Macedonenii, apoi Rionii cuceritori , când imperiul non devenise o umbră în mâna ir hrăpăreţi petrecători, condus demenit şi guvernat de o adminraţie de prevaricatori, au venit Irde germane, organizate după mnda romană, transformând lumea ehe în cea medievală. Ori ce tahi facopi nu vom fi aceiaşi cu Engleziu Francezii sau cu Germanii. Aracter e-al nostru, altul cel slab diferit cel mongolo-unguresc. Sem un produs al trecutului, şi istoriei, învăţămintele trecutului sunt atât di clare şi precise, cât am fi cei de pe urmă oameniacă n‘am urma lecţiilece le-am gitat de la stră- Crede vr‘un anitarist că fără a avea o arm puternică nu ne-ar supune, înuăzeci şi patru de ore, „bunii ai vecini“ ? Nici o iluzie această privinţă Ungurii mai norii în cursul istoriei ne tratau pt. „valahi ,puturoşi“ şi Ruşii ,denumeau doar* Moldoveni, cum ii fi zis Cerkezi Laponi, Caucazie etc. I (Ar fi o climă im spunem, conaţionalilor noştri că fără un sentiment naţional puternic, fără o organnizaţie de stat românească solidară, fără o sabie gata să apere hotarele, în orice clipă, am prtea trăi mai liniştiţi, măcar o clipă. Atâttimp cât va exista sentimentul lui homo hominis lupus, principiul supraomului german, concepţiunea englezului dominator peste glob, ideea francezului neîntrecut, al italianului ce-şi caută loc în lume, putea-vom noi să facem, altfel decât să ne închidem ca într’o redută de oţel şi să stăm ca o sentinelă neadormită la postul ce ni i-ai hărăzit istoria, după două milenii de strădănii şi suferinţe fără nume ? Americanii de Nord stăpânesc un continent; sunt cei mai bogaţi, cei mai puternici, au industria cea mai utilată şi comerţul cel mai intens. De Japonia şi de Asia îi desparte cel mai mare Ocean, de Europa Oceanul Atlantic. Cu câteva divizii numai n'avea ceva'lego din Mexico, iar cu Canadienii, Americanii sunt friati de un sânge şi de limbă! Cetiţi încă, raportul Ministerului de marină Şi celui de război din Washington şi veţi vedea ce sume , fantastice se cheltuiesc pentru armata de uscat şi pentru flotă. Pentru ce ? Pentru că există un vag pericol japonez de la o ţară pe care a încercat-o cea mai cumplită catastrofă din istorie acum 2 ani. Anglia posedă cea mai puternică flotă din lume; e apărată în tot globul de colonii-surori, cari domină cele mai însemnate trecători ale mărilor. Şi totuşi cheltueşte peste o sută milioane lire Sterlinge pentru armată şi aviaţie (peste o sută de miliarde lei). Franţa, victorioasă, stăpână pe Rin pentru o perioadă de douăzeci şi patru de ani încă , în faţa unei Germanii dezarmate, ia zilnic măsuri de apărare şi de siguranţă. Exemplele ar fi infinite. Când stăm aşa, când obrediştii din Budapesta ne-au jurat moartea când Bolşevicii ne poartă Sâmbetele şi când Bulgarii „pândesc“, se poate ca cineva să ne întrebe de ce Eminescu a fost naţionalist? Pentru că cunoştea istoria acestui neam pentru că suferise tot calvarul prin care a trecut acest biet neam românesc, hulit, batjocorit şi exploatat ? Dar naţionalistul Eminescu n’apredicat ură conina -nimănuia. Vroi-* ţi accente de revoltă, un imn mai straşnic, mai viguros, mai răzbunător ca Internaţionala muncitorească, cetiţi pe „împănat şi proletar“, şi spuneţi dacă aţi mai cetit un blestem şi o revoltă mai crâncenă contra stăpânitorilor nedrepţi, contra tiranilor şi exploatatorilor ! In opera lui a fost naţionalist ca şi nihilist individual, ca şi budist — ca şi de toate Coşbuc, care a cântat ..Coroana de oţel“ n‘a Scris formidabilul ..Noi vrem pământ“! A fost cineva mai umanitarist ca mirele Bălcescu, ca întemeetorii patrioţi ai României, Cogălniceanu sau Baritz, Ghica sau Odobescu ! Nu este Alexandri, cântăreţul naţional prin excelenţă, autorul lui Pobodna Sibiu, atât de uman şi de mişcător ? Detractorii literaturii româneşti, cunosc ceva mai nobil retentiment, mai înalt ca gândire, mai pătrunzător ca virtute ca acea minunată scrisoare a lui Bălcescu "către Ion Ghica, în preziua morţeî ? Unde s‘a cântat cu mai multă adâncime de sentiment, cu mai multă Continuare în pag. 2-a Din Germania Campania presidenţială din Germania e în toiu. Corespondentul din Berlin al lui Le Tempa trimite ziarului său un articol interesant în care arată rolul covârşitor pe care-l are preşedinteleReich-ului în viaţa constituţională germană. Campuse „americană“ înainte de toate ziaristul francez observă că întreaga campanie se duce după sistemul „american“, adică toţi candidaţii fac turneuri de propagandă în toată ţara, anunţurile şi publicaţiile s-au înmulţit enorm şi cinematograful are o mare întrebuinţare, apoi arpelurile şi reclamele luminoase se proectează pretutindeni, iar reclama se face până şi în cutiile de ţigarete sau în pachetele de cioctalată. Mijloacele acestea arată că nici o alegere n’a stârnit în Germania atâta interes ca cea apropiată. Se învinueşte sistemul reprezentărei proporţionale, aşa cum se practică pentru alegerea deputaţilor, că se vorbeşte publicului prea mult de abstracţiuni. De data aceasta publicul nu mai are in faţa lui programe abstracte, ci persoane, de altfel destul de simbolice. E adevărat că nu toţi candidaţii sunt personalităţi de mâna întâi. D. Jarres este impopular în Rhenania, deoarece a propus abandonarea provinciilor ocupate de Franţa, ca plată a reparaţiuiilor, şi nu are nici un titlu care să-l facă cunoscut şi popular. D. Marx e cunoscut fiindcă a fost timp de un an şi jumătate cancelar, al Reich-ului, dar germanii neavând nici o consideraţie pentru noii lor guvernanţi, prestigiul său e nul pe lângă acela al d-lui Iacob Mihael, care s’a îmbogăţit prin cumpărarea de mărci hârtie la „Bursa neagră“. Aceiaşi observaţie pentru d. Otto Braun, preşedintele consiliului din Prusia. Candidatul demolat simpatii în Baden, al cărui preşedinte a fost ales aproape în unanimitate. In restul Germaniei însă, abea dacă e cunoscut. Puterile imperiale ale nignii! Este de altfel bine, — continuă ziaristul francez, că nici o perso- nalitate puternică nu e desemnată la presidenţie. Constituţia germană învesteşte, în adevăr, pe preşedinte, cu un prestigiu şi o putere cu adevărat imperială. Ales de cetăţeni prin sufragiu direct, este singurul om în Germania care poate spune că are poporul la spate , apoi are dreptul la veto asupra tuturor legilor, afară de acelea cari pot fi supuse unui referendum popular. Oricât de neînsemnată va fi persoana viitorului preşedinte, — afară numai dacă personalităţile de primul ordin nu vor apare la al doilea Scrutin, — mediocritatea sa face o politică personală. In Franţa, rolul politic al preşedintelui republicei este fixat de tradiţie; la fiecare criză ministerială el este în mod public arbitrul situaţiei parlamentare. De aceea el este în mod necesar un bărbat politic experimentat cunoscând in adânc moravurile parlamentare şi de o corectitudine inatacabilă. In Germania nimeni nu ştie jocul parlamentari al partidelor, şi, ceea ce este şi mai grav, nimeni nu are intenţiunea să-l joace corect. Or, îndată ce eşi din regulile stabilite, intri în fantezie, deci în domeniul personal. Nestabilitatea Un exemplu izbitori de această nestabilitate, a fost dat chiar de Ebert. Dacă vre-un om trebuia să fie simplu si solid, era acest fost lucrător, format la școala socialis- JUi, având prin raruare obiceiuri parlamentare și denocratîce. Intr’o epocă in care «ista in Reichstag o majoritate de stânga, Ebert n’a avut linişti până ce populiştii n’au venit la putere, de unde au alungat până în cele din urmă pe socialişti, ii, în altă epocă, el însuşi, singur, a inventat pe cancelarul Ouno, can nu era nici măcar deputat. Acest lucru dă înemnătate alegerilor prezidenţiale omul cel mai neînsemnat poate să aducă surprize , şi inconsistenţa Parlamentului e aşa de mare, încă chiar fanteziile nu ar găsi obsacole. —-orv—■— — Qameili Sovietelor TRATATIVELE dintre RUSIA ş FRANŢĂ Guvernul dinnos'cova a trimis de curând la. Pas o comisiune prezidată de d. Bobrajensky pentru a studia cheimea datoriilor Rusiei contraserivite în Franţa. Iată titlurile ,funcţiunile d-lui Eugen Preobrajsky, membru al colegiului sau alimisariatului finanţelor, vice-prident al comitetului general al cxcesiunilor, membru al direcţiuniicademiei comuniste de ştiinţă stab din Moscova, membru al emilului ştiinţific al statului din misterul instrucţiunii publice, presor de economie politică la boala superioară dirn Moscova... După cum se ved. Preobrăjensfey, cumulează u foarte important număr, de specităţi şi de funcţiuni. Rolul preşedintelui REPUBLICEI GERMANE — După Constituţia de la Weimar, preşedintele Reichului e învestit cu un, prestigiu şi cu puteri cu adevărat imperiale — D-1 PREOBEJENSKY Cu ocaziunea luărei indiscutiune a proiectului de lege pentru organizarea bisericei noastre, P. S. S. Lucian Episcopul Romanului, a prezintat Senatului următorul raport : Suntem' 'chemaţi să ne pronunţăm asupra proiectului de lege privitori la organizarea Bisericii ortodoxe române din Regatul României. Biserica este instituţiunea sufletului, deci problema pe care avem s’o rezolvim e profundă, complexă şi delicată, ca însăş sufletul omenesc. Pe platoul cetăţii delaAlba-Iulia s’a desfăşurat în 1 Decemvrie 1918 ultimul act din grandioasa epopee, pornită cu veacuri înainte, pentru unitatea politică a neamului românesc. De atunci şi până în prezent, în desbaterile Corpurilor leguitoare, în congrese, în conferinţe şi în adunări publice, în cuvântări de amvon, în discursuri rostite de pe tribune sau de pe catedre, in tratate mai pretenţioase sau în articole de ziare, la banchete sau la ospeţe, toţi bunii patrioţi, alarmaţi de unele mici neînţelegeri de căsnicie internă, accentuau necesitatea imperativă de a se înfăptui cât mai in grabă unitatea sufletească a poporului român din România Mare. Am întins hotarele ţării până aproape de limitele extreme ale graiului românesc; am realizat deci, pentru acum, integral idealul naţional cu privire la graniţele politice; rămâne să mai realizăm şi unirea sufletească. înfăptuirea acestei probleme pare a fi tema de predilecţie şi ţinta spre care se îndreaptă toate stăruinţele bărbaţilor, ca rost în vieaţa Statului. Unitatea sufletească Daţi-mi voie ca în chestiunea aceasta să prezint opinie separată. Cred şi mărturisesc ca unitatea sufletească a poporului român trăia bine lămurit în sufletul poporului român de pretutindenea, ca o putere dinamică, gata a frânge obezile spre a-şi „da mână cu mână, cei cu idei română“. Unitatea sufletească a pregătit calea unităţii politice, care în mod natural trebuia să rezulte din capitalul de simţire şi gândire a poporului român. Se poate oare admite ca „vesela grădină, dulcea Bucovină“, care abia înainte cu 150 de ani prin perfidie a fost ruptă din trupul Moldovei să se fi înstrăinat sufleteşte, mai ales când în pământul ei scump se adăpostesc moaştele celui mai strălucit Voevod moldovean, ale lui Ştefancel Mare şi sfânt. Dacă conştiinţa naţională a unui popor în cursul evoluţiei sale ar putea să intre într-o eclipsă sau ar putea să fie, prin măsuri politice, adormită sau abătută, nu poate fi cazul cu fraţii din Bucovina, cărora Suceava, Rădăuţi, Putna, Suceviţa, Dragomirna şi alte localităţi şi lăcaşuri fără întrerupere Ie povestea trecutul cuprinzător de fapte glorioase! Sau putea să se înstrăineze cu sufletul cealaltă surioară Basarabia care în cursul veacului trecut de două ori a cântat: „Tristă mă despart de Tine, ce da mamă m’ai iubit“ — fiind prin teroare şi viclenie răpită de la sânul mamei sale, de la Moldova? In aprecierile mele scurte, bazate pe fapte istorice, niciodată nu mă gândesc la numărul cel mic al oportuniştilor şi al ambiţioşilor, cari doritori de slavă, caii râvnitori după un trai mai bun, îşi uitau datoriile către neamul lor, şi totdeauna mă refer la massa cea mare a ţăranilor, cari în mnifestările lor cele mai intime, în rugăciuni şi în cântece, îşitrăiau dragostea lor faţă de Moldova. Graniţele politice artificiale, ridicate prin fraudă, nu pot desfiinţa,, nici nu pot tulbura comunitatea de simţire a fraţilor de art sânge. De aceea legăturile sufleteşti ale Ardealului, mai întâiu cu Principatele, iar în urmă cu Regatul Român, au fost continue şi indisolubile, încă înainte de domnia lui Ştefan-cel-Mare, Vlădici rătăcitori, cum a fost Ioan din Caffa Crimei, catrieran satele Ardealului, întărind ortodoxia, sfinţind şi împărţind antimise, slavone şi greceşti. Toţi Vlădicii din Ardeal îşi primeau hirotonirea la Târgovişte şi la Bucureşti, la Suceava şi la Iaşi. Diptichul ierarhilor sfinţiţi în Principate se întrerupe la 1700 cu Athanasie Anghel, pentru a fi continuat din nou după 221 ani, de către P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu al Orăzii, care a fost hirotonit în Paraclisul sfintei Mitropolii din Bucureşti la 13/26 Martie 1921. Legăturile naţiunei româneşti Moşiile de adăpost de la Oheiu cu 60 de sate în nordul Ardealul şi dela Cetatea de Baltă, primite de Ştefan-cel-Mare după biruinţa dela Baia asupra regelui Matei Corvinul şi păstrate de Petru Rareş, episcopiile înfiinţate la Vad, la Feleac, la Galaţi, la Geogini, bisericile zidite la Hârlău şi Telciu de Petru Rareş, la Scoreiu de Mircea-cel-Bătrân, la Ocna Sibiului şi la Alba Iulia de Mihai Viteazul, la Făgăraş, de Brâncoveanul Constantin precum şi mănăstirea de la Prislop statornicită de călugăr rul Nicodim, care înfiinţase Tismana şi Vodiţa, nu sunt oarei dovezi puternice de legătura şi unitatea sufletească a Ardealului cu ţara mamă? N’avea monarhia autro-ungară atâţi oameni de pază pentru a împiedeca trecerea călugărilor prin potecile Carpaţilor cu desagii Umpluţi de cărţi pentru, trebuinţele religioase ale creştini-lor şi pentru apărarea dreptei credinţe. „Cartea românească de învăţătură“, tipărită la Iaşi de către învăţatul Varlaam, mitropolitul Moldovei, a străbătut până în cele mai dosnice sate şi cătune din Bihor şi din Maramureş. Comunitatea de gândire şi de simţire între românii din Ardeal şi între fraţii lor din Regat, pe unna jertfelor făcute din ambele părţi, ajunsese la o astfel de perfecţiune şi sensibilitate încât orice lovitură apli-cată credinţii sau culturii româneşti în monarhie afla cel mai viu răsunet la fraţii din Principate. Era doar acelaş suflet. Numai astfel se poate înţelege elanul de însufleţire cu care armata română, în preseara Adormirei Născătoarei de Dumnezeu din 1916, parcă prinzând aripi, a trecut Carpaţii, părăsindu-şi tot ce avea drag acasă pentru a-şi lăsa ciolanele pe pământulArdealului. Datoria celor de astăzi Regatul de azi al Italiei era împărţit în stătuţele şi republici, cari veacuri dearâindul s’ara răsboit întreolaltă. Dar înainte de a se fi realizat, în secolul trecut, unitatea politică a poporului italian, unitatea, lui sufletească trăia ca o realitate în comoara de simţire şi gândire, pe care genialul Danie Alighieri a depus-o în „Comedia Divină“. Tot asemenea unitatea sufletească a poporului român fiinţa ca o realitate vie îti limba şi în legea lui strămoşească, cu mult înainte de ce s’ar fi înfăptuit unitatea lui politică. De aceea aflu, că foarte nimerit şi cu multă dreptate a afirmat distinsul nostru profesor universitar, părintele Ton Lupaş, că „Adunarea dela Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, avea doar să consemneze într’un proces-verbal politic realitatea văzută clar de către cei ce osteniseră — dealungul veacurilor — pentru luminarea, şi buna îndrumare culturală a neamului nostru“. Datoria noastră a Celor de azi e, prin urmare, nu să creăm unitatea sufletească, ci să ne străduim ca nu cumva prin purtarea şi prin activitatea noastră particulară sau publică să zădărnicim şi să distrugem unitatea sufletească pe care părinţii, moşii şi strămoşii noştri au înfăptuit-o cu mari jertfe. Raportul dintre Biserică şi Sfat Celor nerăbdători şi curioşi a şti când va veni pe pământ Im,părăţia lui Dumnezeu, Domnul şi continuare îr. pag. 2-a RELIGIA ORGANIZAREA Bisericii ortodoxe române — Biserica ortodoxă română este sufletul corpului naţional prins Inte-ghemarea-ei--devinaIndispensabilă pentru refacerea suf^teasca a Societăţii — Raportul prezintat Senatului de către P. S. S. hmian - Episcopul Romanului P. S. LUCIAN Episcopul Romanului