Viitorul, august 1934 (Anul 26, nr. 7958-7984)

1934-08-13 / nr. 7969

ANUL XXVI No. 7969 B­U REDACTIA Str. Edgar Quinet No. ? CURE1TI­N ADMINISTRATIA Str. R. Poincaré No. 17 telefoanele: 3­8030; 3­7912. MIDTItl CIMERCIAIE Se primesc direct la Administraţia uzităm­­i prin agenţiile de Publicitate Manuscripel« nepubficste , distrag J Ud an Şese luni • (sttteţinul p. Luni 13 August 1934 T E HI STREINATATE IN TARA ^ €00 lei tl Trei hmi I5Ü lei .... 300 . |] I3n exemplar 2 . pubNee sl particulare HJOO iei anual Taxa se plătește In numerar Dir. G-le P. T. Un an v Sase luni 1400 lei 700 . Trei luni .......40(Hei Ob exemplar 6 . coni. dre. No. 137282/926. Simplificarea aparatului Statului Problema simplificărei a­­paratului de Stat, este la ordinea zilei. Intr’o serie de lungi şi laborioase şedinţe ale consiliului de miniştri, presidate de d-l George Tă­­tărescu, s’au examinat şi s’au dezbătut proectele de decrete pentru revizuirea numirilor, înaintărilor şi în­cadrărilor ilegale, făcute cu călcarea dispoziţiilor preci­se din legile organice ale diferitelor departamente şi în­deosebi ale Statutului funcţionarilor publici. Cu acel spirit bine cuno­scut de adversitate politică şi de opoziţie cu ori­ce preţ, unele ziare de opoziţie îşi îngădue să atace guvernul şi pe această chestiune a simplificărei aparatului de Stat şi a revizuirei numiri­lor ilegale, atribuindu-i fără temeiu nu mai ştim ce sco­puri politice de partid. Realitatea este cu totul alta. Problema simplificărei a­­paratului de Stat face parte din programul de realizări al guvernului naţional-liberal şi însuşi bugetul general al Statului pe exerciţiul în curs a fost alcătuit în acest sens prevăzându-se economiile ce vor rezulta de pe urma a­­cestor măsuri absolut indis­pensabile pentru echilibra­rea bugetului şi menţinerea cheltuelilor la nivelul înca­sărilor. Toată lumea recunoaşte că menţinerea mai departe a aparatului nostru de Stat, mult prea complicat şi cos­tisitor, nu mai este cu pu­tinţă într’o gospodărie ra­ţională şi bine organizată. Problema sporirei excesi­ve, în ultimii ani, a numă­rului funcţionarilor publici se pune întreagă—şi guver­nul, în interesul general al însănătoşirei financiare şi al bunului mers al Statului, s-a hotărât de la început să facă sforţări însemnate în aceas­tă direcţiune. O comisiune alcătuită din jurişti eminenţi, înalţi magis­traţi, cu participarea repre­­zentanţilor corpului funcţio­narilor, a lucrat cu asidui­­tate şi cu competenţă luni de zile, stabilind normele de revizuire,­­ norme de dreptate şi echitate, din care au fost excluse ori­ce alte preocupări decât acelea ale interesului public. In acelaşi timp guvernul, prin raţionalizarea servicii­lor, este preocupat să asi­gure personalului public o salarizare suficientă şi re­gulată, şi o întrebuinţare cât mai folositoare pentru interesul obştesc. El are grija de a nu provoca o dezor­ganizare a serviciilor publi­ce, ci, dimpotrivă, o mai bună organizare a lor. Un fapt indiscutabil și real este că, în bugetele noastre, dăinuește o dispro­porție anormală între chel­­tuelile de personal și cele de material. Restabilirea echilibrului se impune, în interesul ge­neral. - -Dar,­ dacă­­nu se poate­ vorbi de preocupări politice de partid, nu se pot invoca nici „drepturi câştigate“. Nicicând, ilegalitatea n’a putut crea vre­un drept. Cu prudenţă, cu echitate şi dreptate, guvernul presi­­dat de d-l George Tătărescu rezolvă şi această problemă acută a simplificării apara­tului Statului, aşa cum dic­tează interesele superioare şi permanente obşteşti. 1 NOTE Elevii asasini In ultimele patru luni, elevii no­ștri de liceu, din Capitală sau pro­xinele, au furnizat pe eroii unor crime­ şi tâlhării. In deosebi, cri­ma din str. Angele­scu, a cărei vic­ti­mă a căzut deputatul Eusebie Popovici, a fost de natură s­ă pro­ducă unanime îngrijorări. Au ur­mat diferite măsuri ale ministe­rului instrucţiunei — incontesta­bil bine venite, — o vie polemică în presă asupra cauzelor, pentru ca, a doua zi după condamnarea celor trei asasini, totul să fie dat uitării. Iată însă că un nou asasinat poate şi mai impresionant prin cruzimea lui, petrecut recent la Fălticeni, ai cărui autori sunt pa­tru elevi de liceu, vine să actuali­zeze problema liceenilor ucigaşi. Aşa­dar nu este vorba de ma­nifestări izolate. Ne găsim, deci, in faţa simpto­­melor caracteristice ale unui rău care — trebuie să recunoaştem — apare mai întins decât ar fi putut bănui pesimiştii. Răul acesta se cuvine sâ-l cer­cetăm cu toată seriozitatea. Orice glumă sau uşurinţă ar fi depla­sate. Cui se datoreşte? Mai întâi unei nefericite atmos­fere pe care tineretul nostru o respiră din primul ceas în care ia contact cu realităţile şi le pricepe. Le vom înfăţi la rând pe rând, in ordinea gravităţei vinovăţiilor. 1. Viaţa de familie. Nu mai există autoritate părin­tească. Nu mai există controlul sever al copiilor Şi nu se mai impune respectul vârstelor. Copiii sunt lăsaţi prea liberi şi au din cea mai fragedă vârstă bani­ în mână. Citesc ce vor, în­soţesc pe părnnţi la cinemato­grafe, iar atunci când provoacă dezordini sau acte necuviincioase, li se ia apărarea.­­ Cunoaştem cazuri de furturi, unde părinţii au făcut toate sforţările şi au recurs la toate intervenţiile spre a-şi feri odraslele de sanc­ţiuni. Profesorii liceelor noastre au declarat în rapoarte adresate m­i­­­­ni­sterului lipsa de orice interes al părinţilor în ce priveşte frec­venţa şi munca copiilor lor în şcoli. 2. In licee, azi. I Vorbim în regulă generală,­­ fiindcă întâlnim şi excepţiuni foarte numeroase. O oboseală vi­­­novată a membrilor corpului di­­­dactic. Ore împlinite la mântuială, o slăbire a acelui suflu care din profesor face un apostol. De aci, pulverizarea influenţei binefăcătoare pe care o aveau odi­nioară profesorii asupra elevilor, o influenţă ce stabilea Şi acel res­pect absolut şi suveran al insti­­tuţiunei. 3. Amestecul tineretului în po­litică, înainte de a-Şi fi isprăvit studiile, prin încurajarea vinova­tă a unor politiciani cari n’au bine precizat simţul răspunderii. Apoi uşurinţa cu care s’au tra­tat acţiunile de agitaţii şi dezor­dini, lăsând ca nesancţionarea lor să constitue o categorică încu­rajare. Intr’un asemenea cadru, ca în­tr’o ambianţă propice ce desvoltă culturile microbiene, am ajuns aci. Să deschidem mari ochii. Este vorba de viitorul generaţiilor ti­nere, de care se leagă însuş viito­rul ţării. Şi să nu căutăm în unele cărţi sau în câteva filme, cari işi au desigur partea lor de vină, sin­gurii ţapi ispăşitori. S’ar reedita doar povestea cana­pelei. Ceea ce se impune e o chirurgie fără milă, fără de care vindeca­rea organismului infectat de gan­­grenă nu-i posibilă. ION TOTU •" ........................­— CETĂŢENII din BOROAIA N’au făcut cine ştie ce ispravă senzaţională care să-i facă popu­lari în toată ţara. Din contră. IŞi văd liniştiţi de nevoile lor şi nu solicită statului nici un fel de sacrificiu în aceste vremuri grele. S’a întâmplat însă mai zilele trecute ca un membru al guvernului, d. M. Negură sub­secretar de Stat, să meargă in a­­cest mare sat moldovenesc din re­giunea muntoasă şi să constate realizări cari pot servi drept pildă de gospodărie multora din satele noastre. Cu toată criza care sbuciumă sufletele şi szálfaie din temelie a­­şezările, sătenii din Boroaia, jud. Baia, au organizat şase unităţi cooperative. In una din ele — banca popu­lară — îşi strâng economiile cei care le au, sau se ajută la nevoi cei ce vor să-şi sporească gospo­dăriile. In alta s’au organizat în aso­ciaţie cooperativă de consum pen­tru a se aproviziona cu cele nece­sare la preţuri omeneşti, fiind astfel feriţi de specula spolia­toare. In cea de a treia, exploatează pădurile din regiune, fasonând lemnul în şindrilă pe care apoi o desfac până departe în târgurile şi satele moldoveneşti. Mai au încă o asociaţie coopera­tivă de temperanţă, cu scopul de a înlătura beţia din rândurile să­tenilor, îndemnăndu-î la consuma­rea băuturilor nevătămătoare să­­nătăţei. Drn sfârşit, mai sunt încă două asociaţiuni cooperative ale căror rosturi îmi scapă Ce-a constatat d. ministru M. Ne­gură în vizita pe care a făcut-o ? Că în toate aceste Unităţi,­ acti­vează peste 2000 de membri. Se dă de lucru la alte numeroase familii din satele învecinate şi există o solidaritate în susţinerea aces­tor iniţiative, intr’adevăr impre­sionantă. Cu prilejul vizitei d-sale s’a inaugurat un nou local în care au fost concentrate toate administra­ţiile acestor unităţi cooperative. Acest local, mai are şi o sală de a­­dunări culturale sau­ cooperative, tot atât de spaţioasă cât­­ cea mai­­mare sală publică din Capitală.­­ Acum în urmă, se străduesc oa­menii să iasă nesdruncinate aşe­zările lor din criza economică. In­­ legătură cu aceasta, îmi amintesc şi de iniţiativa cooperativelor mi­noritare din Banat care, într’un stat al lor, au hotărât ca fiecare membru să plătească o cotizaţie de 5 lei pe săptămână ajungând la­­rezultate care au însemnat şi re­zolvarea problemei conversiunei şi aceia a refacerei micilor eco­nomii rurale. Relevând aceste fapte, vom scoate în evidenţă că acolo, unde nu se aşteaptă numai intervenţia şi ajutorul direct al statului, se pot face totuşi lucruri mari. „ La Boroaia, concursul însemnat , îl dau şi intelectualii ridicaţi din­­ acest sat. Este desigur şi a*»­sta un fapt care ar putea servi de exemplu, când atâţia tineri rătă­cesc pe căile piezişe, ce duc — nu la ridicarea masseor voastre po­pulare, ci — la împingerea lor că­tre obscurantism. V. G. barca Cina cea de pomină de EUGEN TITEANU Toba pentru înscrierile la ban­­chetul d-lui Maniu continuă să bată în piaţa publică: «pliuri, manifeste, ghişeuri deschise la ziarele de publicitate comerciala, un întreg registrat pus în slujba un­ltim cărei sărbătoriri. De­ altfel această nedumerire dăunează însăș întreprinderii in­ sine, dovadă că adez unile cari trebuiau să se numere cu miile au început să se numere de-abia cu sutele, cu trista perspectivă ca prezentele efective să nu depă­șească aritmetica zecilor. Lumea e nedumerită. Lumea refuză să figureze — a­­lături de d-1 Romulus Boilă­­• pe avut tablou public si iluminat al devotamentului fată de d-1 Maniu, fără să stie precis ce se sărbăto­reste. Lumea e nedumerită si are dreptul să fie. După prăbusirea d-lui Maniu in fata comis­ei de anchetă Skoda, o masă intimă si familială de con­solare si de reexaminare a situa­ţiei personale în pol­tica româ­nească se putea înţelege. Dar o masă publică? Un festin în cin­­stea celui ce a rămas dator comi­­siunii cu absolut toate răspunsu­rile la întrebările cari i s'au pus ? Este cea mai îndrăsneaţă diver­siune avocaţială ce se poate închi­pui pentru acoperirea unei peni­bile situatiuni personale si pentru escamotarea unor grave răspun­deri politice. D-1 Maniu este acel președinte de consiliu sub tutela si sub auto­ritatea cărui s’a încheiat cel mai oneros contract de armament cu­noscut vreo­dată, in conditiuni de ilegalitate ciudate si cu o precipi­tare duboasă. Recitiţi stenogramele: d-l Ma­niu nu ştie nimic. D-sa a luat ini­­ţiativa acestei comenzi, fiindcă era îngrijorat de înarmarea tării. Prins sub focul concentric al în­trebărilor d-sa nu mai ştie însă dintr’o dată nimic despre această comandă. Nu ştie deca nu s'au consultat organele legale. Nu ştie cum s’au hotărât preturile. Nu cu­noştea aceste preturi si nici — comparativ — preturile yugoslave. N’a văzut decât întâmplător pe Seletzki. Să credem ? Să credem. Dar a­­tunci cum rămâne cu răspunderea politică a faptului ? Cum rămâne cu grava culpă de neglijentă sau de incapacitate în conducerea tre­burilor statului ? Este vorba mă­car de o comandă secundară, stre­curată fără stiinta d-sale, prin biuroveratia inferioară a unui mi­nister ? Nu ! Este­­vorba de insă, comanda preconizată si favorizată de d-l Maniu Şi atunci ? Dar tot la comisiunea de anche­te s’a mai desfăşurat — atât de pe­nibil pentru d. Maniu — senzaţio­nalul film al milioanelor d-lui Boilă. Ştiţi milioanele nenumărate, vre’o 60, pe care d-l Romulus Boilă nu le-a putut justifica ani de-a rândul, până când a pr­ezentat ex­plicaţia neaşteptată a unui miri­fic împrumut acordat pentru ex­ploatarea unor mine de aur ima­ginar, aparţinând d-lui Maniu. 60 de milioane daţi contra sim­plă chitanţă, pentru zăcăminte au­rifere discutabile, de către un pa­­n­fafe Radem«' ' insolvabil Iată desigur enigme financiară a veacului. E vorba de averea d-lui Maniu, de bunurile şi de patrimoniul d-sale. Totuşi, ca şi în chestiunea Skoda — deşi este vorba de ave­rea d-sale cum dincolo era vorba de iniţiatva d-sale — d-l Maniu nu şt­ie nimic. N’a auzit de Raderma­­cher, n’a auzit de milioanele lui Bosel, nu ştie că d-l Boilă s’a ocu­pat — ca diletant —­ de chestiuni de armament. Nu şt’e nimic. In toate aceste operaţiuni finan­ciare, despre care nu ştie nimic — deşi este vorba de averea d-sale — d. Maniu este garant. Totuşi d. Ma­niu iarăşi nu ştie nimic. ’ Iată cum s’a înfăţişat „sărbăto­ritul“ în faţa anchetei parlamen­tare. Ceva mai mult: pe lângă diver­siunea banchetului de azi, avocaţii aventurei skodace aranjaseră, în faţa comisiunei, o primă diversiu­ne : aceea a pretinsului fals. Cu mărturia cumpărată a unui biet Albişor şi cu preţul unei insulte adresate Armatei, d. Maniu a în­cercat o contraofensivă de efect şi eclipsarea situaţiunei grele în care se află. Şi acum am vrea să ştim: ce se sărbătoreşte, după această du­reroasă exhibiţie ? Autorul contractului Skoda, care se derobează de răspunderi şi , după ce i se dovedeşte că ştie to­tul — «­eclară că nu ştie nimic ? dar a rttul operaţiunilor Boilă ca­re declară că nu cunoaşte aceste operat­uni ?­­Sau acuzatorul Armatei care a aruncat, ca simplă diversiune tac­tica, calomnia unui fals imaginar regisat pe cale de coruptie pe­n­tru a facilita situatiunea sărbăto­ritului în fata comisiunii de an­chetă ? După trista înfăţişare din fata comisiei Skoda, d-1 Maniu avea o singură soluţie: reculegerea tăce­rii si aşteptarea verd­etului im­parţial. D-1 Maniu se face „sărbătorit “ Desigur de d. Boilă care vrea ia­să mănânce. Cina cea de pomină ’... *1 I1" ~ rum: J U NIM IS M U L“ jautiimr.' .impr Opera d-lui I. E. Toroutiu — de C. SATEANU Cu imense sacrificii materiale, cu o muncă enormă, ușurată doar de nobleță unei romantice pasiuni culturale, d. I. E. Toroutiu își con­tinuă opera grandioasă de istoric cultural, reînviind în toată strălu­cirea grandioasa epocă a ..Juni­mei“. Din aceste preţioase „Studii şi documente“ d. Toroutiu ne-a dat, până astăzi 4 tomuri voluminoase — al patrulea fiind consacrat lui Eminescu. Al cincilea volum — care ne va aduce nouă şi preţioase documente referitoare la celebra societate junimistă,—va apare oda­tă cu primele zile de toamnă. In totul d-sa ne va da şase volume ISTORIOGRAFIE LITERARA consacrate Junimei şi epocei ei, prezentată în scrisori cari aparţin lui Maiorescu, Iacob Negruzzi, V. Pogor, P. P. Carp şi Th. Rosetti, ctitorii faimoasei societăţi şi cori­feii ei.­- Alexandri, Eminescu, Con­ta, Creangă, Gane, Slavici, Panu, Coşbuc, Vlahuţă, Delavrancea, Ca­­ragiale, Iarnik, Bogdan, Xenopol, etc. etc. Astăzi, când biografiile roman­­ate ale scriitorilor pasionează cer­curile literare şi lumea iubitoare de literatură şi artă, acest­e scri­sori alcătuesc, în ansamblul lor, o autobiografie pe care — având în vedere strălucitele personalităţi cari le-au scris şi atmosfera spi­rituală a epocei lor, — o putem de­numi, fără exagerare, romantică. * In felul lor, „Studiile şi Docu­mentele“ d-lui Torouţiu sunt unice în literatura noastră. Din punc­tul de vedere al istoriografiei lite­rare d. Toroutiu este prin această operă un inovator. Nu există în scrisul românesc o lucrare concepu­tă în acest gen. Şi inovator mai este d. Torouţiu prin modul cum ştie să pătrundă înţelesul şi ros­tul unui document, să-i dea inter­pretarea­­exactă şi să-l fixeze defi­nitiv în cadrul realităţii istorice. Acesta este marele merit al isto­riografiei sale culturale. Şi mai e ceva, foarte important. Este arta cu care d. Torouţiu ştie a adnota. O artă foarte difi­cilă, anevoioasă şi meticuloasă, căci d-sa nu-l lasă pe cetitor nici un moment în dubiu sau în nedu­merire, îl informează mereu şi-l iniţiază asupra oamenilor şi eve­nimentelor, repetând „notele“ de atâtea ori de câte ori e nevoie, ast­fel încât cetitorul să fie pe deplin luminat. Aşa fiind, figurile sau fi­gurinele ce se perindă în aceste „documente” sunt profund „stu­diate” — de aceia şi titlul pe de-­­plin justificat: „Studii şi Docu­mente“ — şi într’aceasta constă munca enormă a valor­osului isto­riograf. O muncă cu atât mai dem­nă de admiraţie cu cât autorul nu e nici­, comtemporanul „epocei“ si nici măcar un „regătan”. Fiu al Bucovinei, trăind până la realiza­rea unitătei nationale sub domina­­tiune streină, d. Toroutiu a urmăr­rit activitatea culturală din tară cu pasiunea cercetătorului prin vocaţie. De aceia unul dintre criticii noş­tri de talent, d-l Perpesicius, l’a definit ca pe un „Hurmuzachi al culturii române”. Şi cu drept cu­vânt. Până astăzi nu s’a scris încă la noi o istoriografie literară de an­vergura operei d-lui Torouţiu, spi­rit critic ponderat, istoriograf si­stematic şi metodic, original în felul de a analiza * *i aprecia. * Cu aceste reflecţii fugitive des­pre opera d-lui Toroutiu — notate mai mult ca o introducere — sun­tem cei dintâi care ne grăbim a însera cu plăcere cele ce urmează şi care desigur că vor interesa lu­mea noastră literară^ Odată cu volumul II al „Studii­lor şi Documentelor” d. Toroutiu va pune în circulaţie, la toamnă şi primul tom în care începe isto­riografia critică şi literară a „Se­mănătorului” de sub conduce­rea d-lui N. Iorga. „Semănătorismul“ marcând o e­pocă însemnată a culturei române­şti, d-l Toroutiu a studiat-o şi do­cumentat-o în toată largheţa, şi cu toată competenţa de care a dat o strălucită dovadă, ea va alcătui alte patru tomuri mari şi aducă­toare de preţioase reminiscenţe inedite asupra acestei etape cultu­rale. Dar cu aceasta d. Toroutiu — harnică albină culegătoare de aro­mele literare — nu-şi va înceta ac­tivitatea. In aceiaşi serie d-sa ne va da epoca „Tribunei” şi a „Tri­­buniştilor”, deci preţioase isvoare şi aspecte politico-culturale din e­­poca marilor frământări ale scrii­torilor noştri din Ardeal — în ca­re scop a adunat acte, documente, şi scrisori cari vor lumina feeric o altă etapă a vieţii româneşti. Naţional-ţirăniştii şi Învăţământul primar Deunăzi oficiosul naţional-ţără­­nesc Dreptatea a crezut că poate să atace guvernul actual şi pe mi­nistrul instrucţiei publice d-l dr. Angelescu pentru că au numit pe cei 6560 de învăţători, lăsaţi pe drumuri de guvernarea naţional­­ţărănistă, in vreme ce sute de mii de copii în vârstă de şcoală rămâ­neau fără ştiinţă de carte. Am răspuns că guvernul naţio­nal-liberal se mândreşte cu acest act al său. El, cu toată criza, a gă­sit mijloacele financiare pentru plata acestor modeşti apostoli ai gatelor în combaterea analfabetis­mului care în ultimii ani luase proporţii ruşinoase. Acum, simţind cât de penibilă e situaţia unui partid ce-şi zice „ţă­rănesc“ dar care a dus o politică nenorocită faţă de şcoala rurală Dreptatea încearcă s-o întoarcă. Ziarul naţional-ţărănesc se pre­face a fi uitat ce a scris şi afirmă că nu a protestat împotriva numirei celor 6500 de normalişti, ba încă se bucură că ei au găsit o întrebuinţare în învăţământ! Mai mult, ori­ce acţiune pentru ridicarea satelor va fi aprobată de naţional-ţără­­nişti, — adaugă Dreptatea. Câte cuvinte, atâtea neadevă­ruri. Cât a fost la guvern regimul na­ţional-ţărănist, toate plângerile disperate ale celor 6500 de învăţă­­tori­ normalişti n’au avut nici un răsunet la ministerul instrucţiei. Nu se găseau bani pentru plata micilor lor salarii, dar se găseau pentru toate sinecurile gras plă-­ tite, pentru misiuni costisitoare în­­ străinătate, pentru „specialiști“­­ plătiţi cu milioane la regiile auto-­­nome. * Drama familiei Pohrib este comen­tată de multă lume cu spaimă, du­rere şi desaprobările sunt aproape unanime. Pentru ce nefericitul tânăr şi-a ucis şi copilul? Nu există decât un răspuns­ pentru că l-a iubit!... Ca să nu poarte copilul în viaţă povara unei fapte de care el nu era deloc răspunzător. Copilul acesta e­­ra condamnat chiar de la naştere, după cum condamnaţi la suferinţă erau părinţii lui şi cealaltă femeie mamă şi ea cu o fetiţă pe braţe. Căci tot ce se clădeşte pe minciună şi falsitate, condamnat este la su­ferinţă şi pieire. Aproape toţi au cu­vinte aspre pentru tânărul ofiţer. El este marele vinovat. Dar în realitate, el nu este decât un învins, un tânăr învins în luptă cu viaţa. Dacă ar fi avut resurse materiale suficiente ar fi reuşit să repare cu timpul o gre­­şală a tinereţei. Pasiunile s-ar fi alinat, copiii ar fi crescut mari şi cei trei actori ai dra­mei de acum, ar fi putut­ zâmbi: Ce nu face omul în tinereţă! Dar omului sărac nu-i sunt îngă­duite fapte ce ies din morala cu­rentă. Banii ar fi acoperit totul şi ar fi fost între vii, o fetiţă şi un băiat cari poate că nici nu s’ar fi cunoscut toată viaţa. Preocupări Dacă tinerii cari citesc astfel de Întâmplări tragice ar sta să cugete şi să înveţe ceva, atari cazuri ar fi din ce în ce mai rare. Cartea vieţii este scrisă de cei morţi... cu sângele lor din urmă.. Dragostea nu este o glumă, dragostea este cea mai grea Încercare ce ni se pune pe calea vie­ţii. Trebue să ştim a fugi de ea fiind­că din acest sentiment copleşitor pornesc nu numai suferinţa şi moartea pentru noi, ci pentru ai noş­tri cari sunt cu totul nevinovaţi. Şi încă ceva: viaţa nu primeşte compromisuri, nu ţine la cârpeli şi peticiri; iei bani dintr’o parte şi re­pari în altă parte. Astfel de socoteli dau mai totdeauna greş. Şi ce crud a plătit tânărul ofiţer tragica lui în­curcătură. Nici un confident, nici un sprijin, nici o milă de nicăeri. Să nu-i judecăm, ci să-i plângem pe a­­ceşti morţi. Şi celor tineri să le arătăm mor­mintele lor, ca să înveţe a se păzi, să câştige, din drama lor, înţelep­ciunea renunţării la timp. Viaţa nor­mală nu admite minciuna, chiar în scopul cel mai frumos. Ah, dacă tineretul nou-nouţ şi-ar face şi o nouă lege:,, Nici o minciu­nă, nici un neadevăr în viaţa noas­tră”... Când? a. m. h. Am avut deosebita plăcere de a cunoaşte pe domnul Nicolae Ion­­niţiu, dar, unei mari librării şi edituri de la noi : „Cartea Româ­nească“. Am ţinut să-i iau cu acel prilej şi un interview, d-sa fiind poate, omul cel mai indicat să ne dea răspunsuri cu adevărat auto­rizate în legătură cu problema cârţii, aşa cum se pune ea în ţara noastră. Felul civilizat în care m-a pri­mit şi modul în care am discutat împreună, răbdarea pe care a a­­vut-o de a-mi răspunde cu since­ritate la toate întrebările ce i-am pus, mă fac ca să menţionez în mod special această atitudine a d-sale. Ceva mai mult, ţin să-i mulţu­mesc în chip deosebit pentru ace­le laturi ale convorbirei noastre în care d-sa a atins chestiuni până la un punct confidenţială, cari, evident, nu mi-au putut fi spuse decât cu titlu amical, ele nefiind destinate publicităţii, pen­tru că relatarea lor publică ar p­u­tea pune unele persoane sau unele categorii de persoane în situaţia de a nu-i fi tocmnai recunoscătoare domnului Ionnitiu pentru unele opinii ale­­ d-sale sau pentru oare­cari destăinuiri. De se preţul­­cărţii nu se coboară ? Şi acum iată, din convorbirea ce am avut o cu d-sa: *1 — In legătură criza cărţii, nu credeţi va ar­e cazul sa avem edi­ţii mai eftine, cari, să poată fi a­­bordabile cât mai multor cetitorii — Nu, este imposibil. Şi aceasta din trei cauze: la noi este scumpă hârtia, este scump autorul şi, dacă voiţi, până la un punct, este scump chiar şi tiparul Deaceia, o carte care ar avea un cost de 10 lei nu s’ar putea vinde fără pierdere decât cu 40 lei Este, ceiace se numeşte în lim­bajul nostru, preţul celor patru de unu : un unu este cartea în sine , alt unu este autorul, a­lt unu este rabatul vânzătorului şi abea altul poate fi câştigul, din care, însă, noi editorii trebue să ne scoatem chel­tu­el­ile de administra­ţie, de reclamă, etc. D-voastră, de pildă, ştiţi că noi ,,Cartea Românească“ dăm un ra­bat de 20—80% librarilor ; după aceia ne costă 20% cartea însăşi 10% sunt chelt­ueli de administra­ţie şi 20—25% dăm autorului. Toate acestea adunate fac 85% ori din restul de 15% noi tre­bue să ne scoatem şi renta bani­­lor, şi cheltuelile de reclamă pre­cum şi riscurile de nevânzare­­. cărţilor cari, după cum ştiţi, stau de multe ori, uitate cu anii, în de­pozitele prăfuite de prin rafturi­le librăriilor atât din Capitală cât şi din provincie. — Cum reuşesc totuşi anumite (Continuare în pagina ll-a) Probleme actuale Criza cărţii De ce costul cărţii nu se poate ofteni? Tipări­­turile de mari tiragii. Cărţile populare. In Franţa şi la noi. Cărţi şi editori — D-1 fonnitiu

Next