Viitorul, august 1934 (Anul 26, nr. 7958-7984)
1934-08-13 / nr. 7969
ANUL XXVI No. 7969 BU REDACTIA Str. Edgar Quinet No. ? CURE1TIN ADMINISTRATIA Str. R. Poincaré No. 17 telefoanele: 38030; 37912. MIDTItl CIMERCIAIE Se primesc direct la Administraţia uzitămi prin agenţiile de Publicitate Manuscripel« nepubficste , distrag J Ud an Şese luni • (sttteţinul p. Luni 13 August 1934 T E HI STREINATATE IN TARA ^ €00 lei tl Trei hmi I5Ü lei .... 300 . |] I3n exemplar 2 . pubNee sl particulare HJOO iei anual Taxa se plătește In numerar Dir. G-le P. T. Un an v Sase luni 1400 lei 700 . Trei luni .......40(Hei Ob exemplar 6 . coni. dre. No. 137282/926. Simplificarea aparatului Statului Problema simplificărei aparatului de Stat, este la ordinea zilei. Intr’o serie de lungi şi laborioase şedinţe ale consiliului de miniştri, presidate de d-l George Tătărescu, s’au examinat şi s’au dezbătut proectele de decrete pentru revizuirea numirilor, înaintărilor şi încadrărilor ilegale, făcute cu călcarea dispoziţiilor precise din legile organice ale diferitelor departamente şi îndeosebi ale Statutului funcţionarilor publici. Cu acel spirit bine cunoscut de adversitate politică şi de opoziţie cu orice preţ, unele ziare de opoziţie îşi îngădue să atace guvernul şi pe această chestiune a simplificărei aparatului de Stat şi a revizuirei numirilor ilegale, atribuindu-i fără temeiu nu mai ştim ce scopuri politice de partid. Realitatea este cu totul alta. Problema simplificărei aparatului de Stat face parte din programul de realizări al guvernului naţional-liberal şi însuşi bugetul general al Statului pe exerciţiul în curs a fost alcătuit în acest sens prevăzându-se economiile ce vor rezulta de pe urma acestor măsuri absolut indispensabile pentru echilibrarea bugetului şi menţinerea cheltuelilor la nivelul încasărilor. Toată lumea recunoaşte că menţinerea mai departe a aparatului nostru de Stat, mult prea complicat şi costisitor, nu mai este cu putinţă într’o gospodărie raţională şi bine organizată. Problema sporirei excesive, în ultimii ani, a numărului funcţionarilor publici se pune întreagă—şi guvernul, în interesul general al însănătoşirei financiare şi al bunului mers al Statului, s-a hotărât de la început să facă sforţări însemnate în această direcţiune. O comisiune alcătuită din jurişti eminenţi, înalţi magistraţi, cu participarea reprezentanţilor corpului funcţionarilor, a lucrat cu asiduitate şi cu competenţă luni de zile, stabilind normele de revizuire, norme de dreptate şi echitate, din care au fost excluse orice alte preocupări decât acelea ale interesului public. In acelaşi timp guvernul, prin raţionalizarea serviciilor, este preocupat să asigure personalului public o salarizare suficientă şi regulată, şi o întrebuinţare cât mai folositoare pentru interesul obştesc. El are grija de a nu provoca o dezorganizare a serviciilor publice, ci, dimpotrivă, o mai bună organizare a lor. Un fapt indiscutabil și real este că, în bugetele noastre, dăinuește o disproporție anormală între cheltuelile de personal și cele de material. Restabilirea echilibrului se impune, în interesul general. - -Dar, dacănu se poate vorbi de preocupări politice de partid, nu se pot invoca nici „drepturi câştigate“. Nicicând, ilegalitatea n’a putut crea vreun drept. Cu prudenţă, cu echitate şi dreptate, guvernul presidat de d-l George Tătărescu rezolvă şi această problemă acută a simplificării aparatului Statului, aşa cum dictează interesele superioare şi permanente obşteşti. 1 NOTE Elevii asasini In ultimele patru luni, elevii noștri de liceu, din Capitală sau proxinele, au furnizat pe eroii unor crime şi tâlhării. In deosebi, crima din str. Angelescu, a cărei victimă a căzut deputatul Eusebie Popovici, a fost de natură să producă unanime îngrijorări. Au urmat diferite măsuri ale ministerului instrucţiunei — incontestabil bine venite, — o vie polemică în presă asupra cauzelor, pentru ca, a doua zi după condamnarea celor trei asasini, totul să fie dat uitării. Iată însă că un nou asasinat poate şi mai impresionant prin cruzimea lui, petrecut recent la Fălticeni, ai cărui autori sunt patru elevi de liceu, vine să actualizeze problema liceenilor ucigaşi. Aşadar nu este vorba de manifestări izolate. Ne găsim, deci, in faţa simptomelor caracteristice ale unui rău care — trebuie să recunoaştem — apare mai întins decât ar fi putut bănui pesimiştii. Răul acesta se cuvine sâ-l cercetăm cu toată seriozitatea. Orice glumă sau uşurinţă ar fi deplasate. Cui se datoreşte? Mai întâi unei nefericite atmosfere pe care tineretul nostru o respiră din primul ceas în care ia contact cu realităţile şi le pricepe. Le vom înfăţi la rând pe rând, in ordinea gravităţei vinovăţiilor. 1. Viaţa de familie. Nu mai există autoritate părintească. Nu mai există controlul sever al copiilor Şi nu se mai impune respectul vârstelor. Copiii sunt lăsaţi prea liberi şi au din cea mai fragedă vârstă bani în mână. Citesc ce vor, însoţesc pe părnnţi la cinematografe, iar atunci când provoacă dezordini sau acte necuviincioase, li se ia apărarea. Cunoaştem cazuri de furturi, unde părinţii au făcut toate sforţările şi au recurs la toate intervenţiile spre a-şi feri odraslele de sancţiuni. Profesorii liceelor noastre au declarat în rapoarte adresate ministerului lipsa de orice interes al părinţilor în ce priveşte frecvenţa şi munca copiilor lor în şcoli. 2. In licee, azi. I Vorbim în regulă generală, fiindcă întâlnim şi excepţiuni foarte numeroase. O oboseală vinovată a membrilor corpului didactic. Ore împlinite la mântuială, o slăbire a acelui suflu care din profesor face un apostol. De aci, pulverizarea influenţei binefăcătoare pe care o aveau odinioară profesorii asupra elevilor, o influenţă ce stabilea Şi acel respect absolut şi suveran al instituţiunei. 3. Amestecul tineretului în politică, înainte de a-Şi fi isprăvit studiile, prin încurajarea vinovată a unor politiciani cari n’au bine precizat simţul răspunderii. Apoi uşurinţa cu care s’au tratat acţiunile de agitaţii şi dezordini, lăsând ca nesancţionarea lor să constitue o categorică încurajare. Intr’un asemenea cadru, ca într’o ambianţă propice ce desvoltă culturile microbiene, am ajuns aci. Să deschidem mari ochii. Este vorba de viitorul generaţiilor tinere, de care se leagă însuş viitorul ţării. Şi să nu căutăm în unele cărţi sau în câteva filme, cari işi au desigur partea lor de vină, singurii ţapi ispăşitori. S’ar reedita doar povestea canapelei. Ceea ce se impune e o chirurgie fără milă, fără de care vindecarea organismului infectat de gangrenă nu-i posibilă. ION TOTU •" ........................— CETĂŢENII din BOROAIA N’au făcut cine ştie ce ispravă senzaţională care să-i facă populari în toată ţara. Din contră. IŞi văd liniştiţi de nevoile lor şi nu solicită statului nici un fel de sacrificiu în aceste vremuri grele. S’a întâmplat însă mai zilele trecute ca un membru al guvernului, d. M. Negură subsecretar de Stat, să meargă in acest mare sat moldovenesc din regiunea muntoasă şi să constate realizări cari pot servi drept pildă de gospodărie multora din satele noastre. Cu toată criza care sbuciumă sufletele şi szálfaie din temelie aşezările, sătenii din Boroaia, jud. Baia, au organizat şase unităţi cooperative. In una din ele — banca populară — îşi strâng economiile cei care le au, sau se ajută la nevoi cei ce vor să-şi sporească gospodăriile. In alta s’au organizat în asociaţie cooperativă de consum pentru a se aproviziona cu cele necesare la preţuri omeneşti, fiind astfel feriţi de specula spoliatoare. In cea de a treia, exploatează pădurile din regiune, fasonând lemnul în şindrilă pe care apoi o desfac până departe în târgurile şi satele moldoveneşti. Mai au încă o asociaţie cooperativă de temperanţă, cu scopul de a înlătura beţia din rândurile sătenilor, îndemnăndu-î la consumarea băuturilor nevătămătoare sănătăţei. Drn sfârşit, mai sunt încă două asociaţiuni cooperative ale căror rosturi îmi scapă Ce-a constatat d. ministru M. Negură în vizita pe care a făcut-o ? Că în toate aceste Unităţi, activează peste 2000 de membri. Se dă de lucru la alte numeroase familii din satele învecinate şi există o solidaritate în susţinerea acestor iniţiative, intr’adevăr impresionantă. Cu prilejul vizitei d-sale s’a inaugurat un nou local în care au fost concentrate toate administraţiile acestor unităţi cooperative. Acest local, mai are şi o sală de adunări culturale sau cooperative, tot atât de spaţioasă cât cea maimare sală publică din Capitală. Acum în urmă, se străduesc oamenii să iasă nesdruncinate aşezările lor din criza economică. In legătură cu aceasta, îmi amintesc şi de iniţiativa cooperativelor minoritare din Banat care, într’un stat al lor, au hotărât ca fiecare membru să plătească o cotizaţie de 5 lei pe săptămână ajungând larezultate care au însemnat şi rezolvarea problemei conversiunei şi aceia a refacerei micilor economii rurale. Relevând aceste fapte, vom scoate în evidenţă că acolo, unde nu se aşteaptă numai intervenţia şi ajutorul direct al statului, se pot face totuşi lucruri mari. „ La Boroaia, concursul însemnat , îl dau şi intelectualii ridicaţi din acest sat. Este desigur şi a*»sta un fapt care ar putea servi de exemplu, când atâţia tineri rătăcesc pe căile piezişe, ce duc — nu la ridicarea masseor voastre populare, ci — la împingerea lor către obscurantism. V. G. barca Cina cea de pomină de EUGEN TITEANU Toba pentru înscrierile la banchetul d-lui Maniu continuă să bată în piaţa publică: «pliuri, manifeste, ghişeuri deschise la ziarele de publicitate comerciala, un întreg registrat pus în slujba unltim cărei sărbătoriri. De altfel această nedumerire dăunează însăș întreprinderii in sine, dovadă că adez unile cari trebuiau să se numere cu miile au început să se numere de-abia cu sutele, cu trista perspectivă ca prezentele efective să nu depășească aritmetica zecilor. Lumea e nedumerită. Lumea refuză să figureze — alături de d-1 Romulus Boilă• pe avut tablou public si iluminat al devotamentului fată de d-1 Maniu, fără să stie precis ce se sărbătoreste. Lumea e nedumerită si are dreptul să fie. După prăbusirea d-lui Maniu in fata comisei de anchetă Skoda, o masă intimă si familială de consolare si de reexaminare a situaţiei personale în poltica românească se putea înţelege. Dar o masă publică? Un festin în cinstea celui ce a rămas dator comisiunii cu absolut toate răspunsurile la întrebările cari i s'au pus ? Este cea mai îndrăsneaţă diversiune avocaţială ce se poate închipui pentru acoperirea unei penibile situatiuni personale si pentru escamotarea unor grave răspunderi politice. D-1 Maniu este acel președinte de consiliu sub tutela si sub autoritatea cărui s’a încheiat cel mai oneros contract de armament cunoscut vreodată, in conditiuni de ilegalitate ciudate si cu o precipitare duboasă. Recitiţi stenogramele: d-l Maniu nu ştie nimic. D-sa a luat iniţiativa acestei comenzi, fiindcă era îngrijorat de înarmarea tării. Prins sub focul concentric al întrebărilor d-sa nu mai ştie însă dintr’o dată nimic despre această comandă. Nu ştie deca nu s'au consultat organele legale. Nu ştie cum s’au hotărât preturile. Nu cunoştea aceste preturi si nici — comparativ — preturile yugoslave. N’a văzut decât întâmplător pe Seletzki. Să credem ? Să credem. Dar atunci cum rămâne cu răspunderea politică a faptului ? Cum rămâne cu grava culpă de neglijentă sau de incapacitate în conducerea treburilor statului ? Este vorba măcar de o comandă secundară, strecurată fără stiinta d-sale, prin biuroveratia inferioară a unui minister ? Nu ! Estevorba de insă, comanda preconizată si favorizată de d-l Maniu Şi atunci ? Dar tot la comisiunea de anchete s’a mai desfăşurat — atât de penibil pentru d. Maniu — senzaţionalul film al milioanelor d-lui Boilă. Ştiţi milioanele nenumărate, vre’o 60, pe care d-l Romulus Boilă nu le-a putut justifica ani de-a rândul, până când a prezentat explicaţia neaşteptată a unui mirific împrumut acordat pentru exploatarea unor mine de aur imaginar, aparţinând d-lui Maniu. 60 de milioane daţi contra simplă chitanţă, pentru zăcăminte aurifere discutabile, de către un panfafe Radem«' ' insolvabil Iată desigur enigme financiară a veacului. E vorba de averea d-lui Maniu, de bunurile şi de patrimoniul d-sale. Totuşi, ca şi în chestiunea Skoda — deşi este vorba de averea d-sale cum dincolo era vorba de iniţiatva d-sale — d-l Maniu nu ştie nimic. N’a auzit de Radermacher, n’a auzit de milioanele lui Bosel, nu ştie că d-l Boilă s’a ocupat — ca diletant — de chestiuni de armament. Nu şt’e nimic. In toate aceste operaţiuni financiare, despre care nu ştie nimic — deşi este vorba de averea d-sale — d. Maniu este garant. Totuşi d. Maniu iarăşi nu ştie nimic. ’ Iată cum s’a înfăţişat „sărbătoritul“ în faţa anchetei parlamentare. Ceva mai mult: pe lângă diversiunea banchetului de azi, avocaţii aventurei skodace aranjaseră, în faţa comisiunei, o primă diversiune : aceea a pretinsului fals. Cu mărturia cumpărată a unui biet Albişor şi cu preţul unei insulte adresate Armatei, d. Maniu a încercat o contraofensivă de efect şi eclipsarea situaţiunei grele în care se află. Şi acum am vrea să ştim: ce se sărbătoreşte, după această dureroasă exhibiţie ? Autorul contractului Skoda, care se derobează de răspunderi şi , după ce i se dovedeşte că ştie totul — «eclară că nu ştie nimic ? dar a rttul operaţiunilor Boilă care declară că nu cunoaşte aceste operatuni ?Sau acuzatorul Armatei care a aruncat, ca simplă diversiune tactica, calomnia unui fals imaginar regisat pe cale de coruptie pentru a facilita situatiunea sărbătoritului în fata comisiunii de anchetă ? După trista înfăţişare din fata comisiei Skoda, d-1 Maniu avea o singură soluţie: reculegerea tăcerii si aşteptarea verdetului imparţial. D-1 Maniu se face „sărbătorit “ Desigur de d. Boilă care vrea iasă mănânce. Cina cea de pomină ’... *1 I1" ~ rum: J U NIM IS M U L“ jautiimr.' .impr Opera d-lui I. E. Toroutiu — de C. SATEANU Cu imense sacrificii materiale, cu o muncă enormă, ușurată doar de nobleță unei romantice pasiuni culturale, d. I. E. Toroutiu își continuă opera grandioasă de istoric cultural, reînviind în toată strălucirea grandioasa epocă a ..Junimei“. Din aceste preţioase „Studii şi documente“ d. Toroutiu ne-a dat, până astăzi 4 tomuri voluminoase — al patrulea fiind consacrat lui Eminescu. Al cincilea volum — care ne va aduce nouă şi preţioase documente referitoare la celebra societate junimistă,—va apare odată cu primele zile de toamnă. In totul d-sa ne va da şase volume ISTORIOGRAFIE LITERARA consacrate Junimei şi epocei ei, prezentată în scrisori cari aparţin lui Maiorescu, Iacob Negruzzi, V. Pogor, P. P. Carp şi Th. Rosetti, ctitorii faimoasei societăţi şi corifeii ei.- Alexandri, Eminescu, Conta, Creangă, Gane, Slavici, Panu, Coşbuc, Vlahuţă, Delavrancea, Caragiale, Iarnik, Bogdan, Xenopol, etc. etc. Astăzi, când biografiile romanate ale scriitorilor pasionează cercurile literare şi lumea iubitoare de literatură şi artă, aceste scrisori alcătuesc, în ansamblul lor, o autobiografie pe care — având în vedere strălucitele personalităţi cari le-au scris şi atmosfera spirituală a epocei lor, — o putem denumi, fără exagerare, romantică. * In felul lor, „Studiile şi Documentele“ d-lui Torouţiu sunt unice în literatura noastră. Din punctul de vedere al istoriografiei literare d. Toroutiu este prin această operă un inovator. Nu există în scrisul românesc o lucrare concepută în acest gen. Şi inovator mai este d. Torouţiu prin modul cum ştie să pătrundă înţelesul şi rostul unui document, să-i dea interpretareaexactă şi să-l fixeze definitiv în cadrul realităţii istorice. Acesta este marele merit al istoriografiei sale culturale. Şi mai e ceva, foarte important. Este arta cu care d. Torouţiu ştie a adnota. O artă foarte dificilă, anevoioasă şi meticuloasă, căci d-sa nu-l lasă pe cetitor nici un moment în dubiu sau în nedumerire, îl informează mereu şi-l iniţiază asupra oamenilor şi evenimentelor, repetând „notele“ de atâtea ori de câte ori e nevoie, astfel încât cetitorul să fie pe deplin luminat. Aşa fiind, figurile sau figurinele ce se perindă în aceste „documente” sunt profund „studiate” — de aceia şi titlul pe de-plin justificat: „Studii şi Documente“ — şi într’aceasta constă munca enormă a valorosului istoriograf. O muncă cu atât mai demnă de admiraţie cu cât autorul nu e nici, comtemporanul „epocei“ si nici măcar un „regătan”. Fiu al Bucovinei, trăind până la realizarea unitătei nationale sub dominatiune streină, d. Toroutiu a urmărrit activitatea culturală din tară cu pasiunea cercetătorului prin vocaţie. De aceia unul dintre criticii noştri de talent, d-l Perpesicius, l’a definit ca pe un „Hurmuzachi al culturii române”. Şi cu drept cuvânt. Până astăzi nu s’a scris încă la noi o istoriografie literară de anvergura operei d-lui Torouţiu, spirit critic ponderat, istoriograf sistematic şi metodic, original în felul de a analiza * *i aprecia. * Cu aceste reflecţii fugitive despre opera d-lui Toroutiu — notate mai mult ca o introducere — suntem cei dintâi care ne grăbim a însera cu plăcere cele ce urmează şi care desigur că vor interesa lumea noastră literară^ Odată cu volumul II al „Studiilor şi Documentelor” d. Toroutiu va pune în circulaţie, la toamnă şi primul tom în care începe istoriografia critică şi literară a „Semănătorului” de sub conducerea d-lui N. Iorga. „Semănătorismul“ marcând o epocă însemnată a culturei româneşti, d-l Toroutiu a studiat-o şi documentat-o în toată largheţa, şi cu toată competenţa de care a dat o strălucită dovadă, ea va alcătui alte patru tomuri mari şi aducătoare de preţioase reminiscenţe inedite asupra acestei etape culturale. Dar cu aceasta d. Toroutiu — harnică albină culegătoare de aromele literare — nu-şi va înceta activitatea. In aceiaşi serie d-sa ne va da epoca „Tribunei” şi a „Tribuniştilor”, deci preţioase isvoare şi aspecte politico-culturale din epoca marilor frământări ale scriitorilor noştri din Ardeal — în care scop a adunat acte, documente, şi scrisori cari vor lumina feeric o altă etapă a vieţii româneşti. Naţional-ţirăniştii şi Învăţământul primar Deunăzi oficiosul naţional-ţărănesc Dreptatea a crezut că poate să atace guvernul actual şi pe ministrul instrucţiei publice d-l dr. Angelescu pentru că au numit pe cei 6560 de învăţători, lăsaţi pe drumuri de guvernarea naţionalţărănistă, in vreme ce sute de mii de copii în vârstă de şcoală rămâneau fără ştiinţă de carte. Am răspuns că guvernul naţional-liberal se mândreşte cu acest act al său. El, cu toată criza, a găsit mijloacele financiare pentru plata acestor modeşti apostoli ai gatelor în combaterea analfabetismului care în ultimii ani luase proporţii ruşinoase. Acum, simţind cât de penibilă e situaţia unui partid ce-şi zice „ţărănesc“ dar care a dus o politică nenorocită faţă de şcoala rurală Dreptatea încearcă s-o întoarcă. Ziarul naţional-ţărănesc se preface a fi uitat ce a scris şi afirmă că nu a protestat împotriva numirei celor 6500 de normalişti, ba încă se bucură că ei au găsit o întrebuinţare în învăţământ! Mai mult, orice acţiune pentru ridicarea satelor va fi aprobată de naţional-ţărănişti, — adaugă Dreptatea. Câte cuvinte, atâtea neadevăruri. Cât a fost la guvern regimul naţional-ţărănist, toate plângerile disperate ale celor 6500 de învăţători normalişti n’au avut nici un răsunet la ministerul instrucţiei. Nu se găseau bani pentru plata micilor lor salarii, dar se găseau pentru toate sinecurile gras plă- tite, pentru misiuni costisitoare în străinătate, pentru „specialiști“ plătiţi cu milioane la regiile auto-nome. * Drama familiei Pohrib este comentată de multă lume cu spaimă, durere şi desaprobările sunt aproape unanime. Pentru ce nefericitul tânăr şi-a ucis şi copilul? Nu există decât un răspuns pentru că l-a iubit!... Ca să nu poarte copilul în viaţă povara unei fapte de care el nu era deloc răspunzător. Copilul acesta era condamnat chiar de la naştere, după cum condamnaţi la suferinţă erau părinţii lui şi cealaltă femeie mamă şi ea cu o fetiţă pe braţe. Căci tot ce se clădeşte pe minciună şi falsitate, condamnat este la suferinţă şi pieire. Aproape toţi au cuvinte aspre pentru tânărul ofiţer. El este marele vinovat. Dar în realitate, el nu este decât un învins, un tânăr învins în luptă cu viaţa. Dacă ar fi avut resurse materiale suficiente ar fi reuşit să repare cu timpul o greşală a tinereţei. Pasiunile s-ar fi alinat, copiii ar fi crescut mari şi cei trei actori ai dramei de acum, ar fi putut zâmbi: Ce nu face omul în tinereţă! Dar omului sărac nu-i sunt îngăduite fapte ce ies din morala curentă. Banii ar fi acoperit totul şi ar fi fost între vii, o fetiţă şi un băiat cari poate că nici nu s’ar fi cunoscut toată viaţa. Preocupări Dacă tinerii cari citesc astfel de Întâmplări tragice ar sta să cugete şi să înveţe ceva, atari cazuri ar fi din ce în ce mai rare. Cartea vieţii este scrisă de cei morţi... cu sângele lor din urmă.. Dragostea nu este o glumă, dragostea este cea mai grea Încercare ce ni se pune pe calea vieţii. Trebue să ştim a fugi de ea fiindcă din acest sentiment copleşitor pornesc nu numai suferinţa şi moartea pentru noi, ci pentru ai noştri cari sunt cu totul nevinovaţi. Şi încă ceva: viaţa nu primeşte compromisuri, nu ţine la cârpeli şi peticiri; iei bani dintr’o parte şi repari în altă parte. Astfel de socoteli dau mai totdeauna greş. Şi ce crud a plătit tânărul ofiţer tragica lui încurcătură. Nici un confident, nici un sprijin, nici o milă de nicăeri. Să nu-i judecăm, ci să-i plângem pe aceşti morţi. Şi celor tineri să le arătăm mormintele lor, ca să înveţe a se păzi, să câştige, din drama lor, înţelepciunea renunţării la timp. Viaţa normală nu admite minciuna, chiar în scopul cel mai frumos. Ah, dacă tineretul nou-nouţ şi-ar face şi o nouă lege:,, Nici o minciună, nici un neadevăr în viaţa noastră”... Când? a. m. h. Am avut deosebita plăcere de a cunoaşte pe domnul Nicolae Ionniţiu, dar, unei mari librării şi edituri de la noi : „Cartea Românească“. Am ţinut să-i iau cu acel prilej şi un interview, d-sa fiind poate, omul cel mai indicat să ne dea răspunsuri cu adevărat autorizate în legătură cu problema cârţii, aşa cum se pune ea în ţara noastră. Felul civilizat în care m-a primit şi modul în care am discutat împreună, răbdarea pe care a avut-o de a-mi răspunde cu sinceritate la toate întrebările ce i-am pus, mă fac ca să menţionez în mod special această atitudine a d-sale. Ceva mai mult, ţin să-i mulţumesc în chip deosebit pentru acele laturi ale convorbirei noastre în care d-sa a atins chestiuni până la un punct confidenţială, cari, evident, nu mi-au putut fi spuse decât cu titlu amical, ele nefiind destinate publicităţii, pentru că relatarea lor publică ar putea pune unele persoane sau unele categorii de persoane în situaţia de a nu-i fi tocmnai recunoscătoare domnului Ionnitiu pentru unele opinii ale d-sale sau pentru oarecari destăinuiri. De se preţulcărţii nu se coboară ? Şi acum iată, din convorbirea ce am avut o cu d-sa: *1 — In legătură criza cărţii, nu credeţi va are cazul sa avem ediţii mai eftine, cari, să poată fi abordabile cât mai multor cetitorii — Nu, este imposibil. Şi aceasta din trei cauze: la noi este scumpă hârtia, este scump autorul şi, dacă voiţi, până la un punct, este scump chiar şi tiparul Deaceia, o carte care ar avea un cost de 10 lei nu s’ar putea vinde fără pierdere decât cu 40 lei Este, ceiace se numeşte în limbajul nostru, preţul celor patru de unu : un unu este cartea în sine , alt unu este autorul, alt unu este rabatul vânzătorului şi abea altul poate fi câştigul, din care, însă, noi editorii trebue să ne scoatem cheltuelile de administraţie, de reclamă, etc. D-voastră, de pildă, ştiţi că noi ,,Cartea Românească“ dăm un rabat de 20—80% librarilor ; după aceia ne costă 20% cartea însăşi 10% sunt cheltueli de administraţie şi 20—25% dăm autorului. Toate acestea adunate fac 85% ori din restul de 15% noi trebue să ne scoatem şi renta banilor, şi cheltuelile de reclamă precum şi riscurile de nevânzare. cărţilor cari, după cum ştiţi, stau de multe ori, uitate cu anii, în depozitele prăfuite de prin rafturile librăriilor atât din Capitală cât şi din provincie. — Cum reuşesc totuşi anumite (Continuare în pagina ll-a) Probleme actuale Criza cărţii De ce costul cărţii nu se poate ofteni? Tipăriturile de mari tiragii. Cărţile populare. In Franţa şi la noi. Cărţi şi editori — D-1 fonnitiu