Viitorul, septembrie 1935 (Anul 27, nr. 8288-8313)
1935-09-28 / nr. 8311
ANUL XXVII No. 8311 BUCUREȘTI REDACŢIA I ADMINISTRAŢIA Str. Edgar Quinet No. 2 I Str. R. Poincaré No. 17 Telefoanele: 3*8030; 3*7912 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului şi prin agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug Un an «MIM Şase luni 600 lei 300 pt Sâmbătă 28 Septembrie 1935 ABONAMENTE IN T A R A I in STREIN Al ATI Trei luni 150 lei Un exemplar 2 Un an ......... 1400 lei Instituţiuni publice |i particulare 1000 lei anual Şase luni .... 700 a Taxa se plătește în numerar Dir. G-le P. T. T. cont. circ. No. 137282/920 Trei luni...... 400 lei Un exemplar » LIMPEZIREA SITUAŢIEI POLITICE — Cuvântul lămurit şi hotărât al Preşedintelui Consiliului, d. Gh. Tătărescu. — — »Pace, muncă, ordine" Importanţa covârşitoare « impunătoarei manifestaiatii politice dela Constanţa şi impresiunea puternica pe care a produs-o asupra opiniei publice, dela un capăt la celalt al ţărei, cuvântarea epocală a preşedintelui consiliilui d. Gh. Tătărescu, au depăşit orice aşteptare. Nu s’a desfăşurat ori, în Metropola dobrogeană, numai o simplă conferinţă administrativă, ci s’a săvârşit în prezenţa Ţărei întregi un mare act de clarificare al unor probleme fe covârşitor interes obştesc, strâns legate de evoluţia normală şi rodnică în rezultate utile, a vieţei noastre publice. Sute de mii de cetăţeni de pe întregul cuprins al ţărei au urmărit cu încordată atenţiune cuvântarea cu adevărat istorică a primului ministru, d. Gh. Tătărescu, des întreruptă de aprobările şi ovaţiile entusiaste ale celor cari au avut norocul să asiste la această mare sărbătoare a cugetărei patriotice şi a elocinţei clarvăzătoare. Nu se poate descrie impresiunea profundă pe care a făcut-o in opinia publică românească expunerea luminoasă, largă, şi cuprinzătoare, pe care şeful guvernului naţional liberal a făcut-o ori la Constanţa, atât asupra operei positive de realizări de eri, de azi şi de mâine a guvernărei actuale, cât şi asupra acţiunei negative şi anarhice a unor grupări de opoziţie care şi-au pierdut orientarea şi conştiinţa răspunderilor faţă de ţară, îndeosebi a fost denunţată ţărei mentalitatea îngrijorătoare a conducătorilor partidului naţionalţărănesc, care, printr’o acţiune de şantagiu îndreptată împotriva Coroanei şi o acţiune de violenţa îndreptată contra ordinei publice, crede că poate să pornească ofensiva pentru înlocuirea guvernului actual. Cât despre acţiunea de violenţă, concretizată prin anunţata mobilizare generală a cetelor de sinieriaşi politici naţional-ţarănişti în ziua de 14 ncembrie, o acţiune de tulburare anarhică, nelegală şi neconstituţională, şeful guvernului a declarat tare şi răspicat ca să fie auzit şi înţeles, că faţă de aceste ameninţări guvernul stă cu braţul întins, gata să reacţioneze împotriva oricui ar îndrăzni să încerce să tulbure liniştea ţărei. Cu pătrunderea şi simţul de răspundere, al omului treptat, preşedintele consiliului a îmbrăţişat in expunerea sa interesele superioare şi permanente ale ţărei, în realizarea cărora trebue să se întrunească silinţa generală a tuturor conştiinţelor şi energiilor româneşti. D-sa nu a sfârşit strălucita sa expunere, fără a face un nou şi ultim apel de stăpânire către cei cari au pornit pe drumurile agitaţiei demagogice şi ale violenţei. Luptele violente şi excesele lor inevitabile, nu profită decât vrăşmaşilor din înăimiri şi din afară ai ţărei, din aceste ceasuri grele, cari pot deveni mâine ameninţătoare. „Fac acest apel tuturor, — „ încheiat d. Gh. Tătărescu. Mă îndrept către toţi oamenii de bunăvoie sa asculte în acest ceas nu de glasul patimilor, ci de glasul ţărei care ne strigă tuturor ! Pace, Muncă, Ordinei NOTE _ Casele noui bucureştene Bucureştii — în evoluţia sa atât de repede spre un modernism urbanistic plin de făgâdueli — ne oferă ochilor, în exemplare sunt repetate, imagina bulding-urilor, a sgârie-nohilor. Bulvarul Take Ionescu de pe acum are aspectul unei strade new yorkeze. Desigur că stilul acesta comprimat, cu apartamente cutiuţe, în interior, şi cu aspect de cutii suprapuse, nu a putut să intre de la început în gustul publicului. Azi blok-housurile, şi casele mai mici — unele în staţiuni de vară — se presintă în forma, cubistă, cu linii drepte, cu ferestre puţin înalte dar lungi, cu un caracter tot mai familiar, şi mai accesibil ochilor noştri. Fire şt diacă percepţiei estetice trebue să i se dea, timpul necesar obişnuinţei, pentru ca noutatea să nu sufere, şi pentru, ca ceeai ce eşea din banalul visual, să poată fi încetăţenit în conştiinţa liniştită, cum trebue să fie orice admiraţie. Un lucru, însă, trebue să reţinem, şi anume că acest stil nou, care se resume în linii drepte fără ornamentaţii, şi a cărui eleganţă, stă numai în simplicitate dusă până la ultima expresie a excluderei arcului liniei frânte şi moi, ori ornamentaţiei meticuloase, este un stil care s’a impus pentru că, el corespunde vizualitaţei imnului modern. Stilul nou este sportiv, şi a uralui El redă impresia ce un automobilist, un turist gră- bit, o are despre peisaj, şi drum. Când, omul aleargă cu 80 kilometri pe oră, vede altfel lucrurile decât atunci când umblă, cu trăsura, sau chiar cu bicicleta. Iar atunci când mersul pe jos era singurul mers obișnuit, omul a creiat frizele ornamentale clasice, capitelurile înflorite ale colonadelor, or, porticele migălos lucrate. Ornamentele templelor, lucrate de artişti câteva secole în şir ne arată grija, de statica, sensaţiilor, şi preocuparea de meticulos. Astăzi omul fuge şi de aceea nici casa în care ar trebui să stea, nu o vede decât sub forma unei linii care fuge şi ea.. Ca un vechi admirator al trecutului, nu pot să nu observ totuşi că stilul nou, oricât de potrivit spiritului contemporan ar fi, are cusurul că standardizează, unifică şi-şi despersonalizează realizările. Arhitectului azi îi putem cere mai puţină imaginaţie, şi de aceea unul care ar avea-o chiar puţină, s’ar putea strecura onorabil într’o artă in care un Fidias, Michel-Angelo, Leonardo da Vinci până la un Garnier, au adăpostit atâta nobilă fantezie şi atâta, midi iciplicitate de concepţii estetice până să ajungem la filantropismul lui Corbusier, care ca orice meridional ţine la soare și 1 chină '■— ca exalinicitate—din apartamentele noastre. PEIRONIUS I Opera de colonizare românească Politica antinaţională pe care a făcut-o partidul naţional-ţărănist în Dobrogea, a dat cele mai rele rezultate punând elementul autohton in inferioritate faţă de elementul strein, căruia i-a creiat o situaţiune excepţională în regiunea de sud a provinciei, în dauna ideii însăşi de conservare şi apărare naţională. Această atitudine a partidului naţional-ţărănist, determinată de un spirit de largă protecţie pentru elementul strein, a creiat nemulţumiri mari în sânul populauiei româneşti pusă în inferioritate vădită în această regiune a ţării. Ne amintim de protestele ridicate, la timp împotriva acelei legi care privilegia pe streini; ne amintim de campaniile de presă duse împotriva guvernului naţional-ţărănist care legiferase în Dobrogea Nouă, în sensul în care dicta interesele câtorva înstrăinaţi aflaţi printre fruntaşii partidului naţional ţărănist la graniţa de sud a Dobrogei. In ciuda acestor proteste şi a acestor campanii de presă, partidul naţional-tă rân ist ascultând mai mult de interesele mărunte ale partizanilor, a sacrificat în favoarea lor ideea însăşi de dreptate şi a creiat populaţiunei româneşti un regim de iobăgie. Această rană adâncă făcută in sufletul populaţiunei româneşti prin uşurinţa condamnabilă a partidului naţional-ţărănist — a fost alinată şi vindecată de partidul naţional-liberal, a cărui primă grije, în momentul când a venit la guvern, a fost să repare o nedreptate şi să creeze la sudul Dobrogei, în locul graniţei vechi, o graniţă „românească, vie, nemuritoare cum atât de bine a caracterizat.o d. Vasile Sassu, ministrul agriculturei şi domeniilor, înlăturând nedreptatea, guvernul naţional-liberal a reintegrat populaţunea românească în drepturile ei fireşti şi a realizat o operă de colonizare românească în regiunea pe care agentura electorală a partidului naţionalţărănist o sacrificase. Prin colonizările făcute în Dobrogea, se statornicesc acolo energii româneşti care să fie straie la graniţă şi să contribue la propăşirea şi înălţarea patriei. De aci înainte, cum atât de frumos a spus d. Valeriu Pop, ministrul justiţiei, cu ocazia înmânării actelor de proprietate, avem o regiune a culturii şi muncii româneşti, la graniţa acestui colţ de ţară, iar dacă vremuri de încercare vor veni, vom avea o legiune românească puternică şi vitează. LA CONSTANTA Intre guvern şi tară La Constanta s’au adu* nat eri nu numai reprezentanţii cei mai autori* zafi ai Dobrogei, — dar toţi fruntaşii satelor şi oraşelor acestui frumos ţinut. A fost o manifestaţie care încununează o operă de uriaşe sforţări ale căror rezultate se văd. A fost sinceritatea şi spontaneitatea unei mari mişcări de masse — ce nu poate fi nici ţărmurită, nici condusă. A fost o mulţumire pentru trecut şi o încurajare pentru viitor. * La Constanţa s’au verificat legăturile între guvern şi ţară. S’au verificat în uralele entuziaste ale zecilor de mii de oameni şi în sinceritatea cuvântărei d-lui Gh. Tătărescu, preşedintele consiliului. Nimic n’a fost ascuns. Toate problemele au fost desbătute la lumina zilei, fie că a fost vorba de probleme generale ca sacrificiile pentru apărarea naţională şi raporturile cu Coroana, fie că a fost vorba de problemele regionale ale Dobrogei. Ceia ce a caracterizat manifestaţia politică au fost tocmai adevărul şi sinceritatea. Ele îi dau o valoare cu atât mai mare, cu cât cele mai multe grupări opoziţioniste în frunte cu acea a d-lor Mihalache-Maniu,au drept deviză ieziditismul şi mincioia. * D. V. Sassu, în cuvântarea d-sale a spus în aplauzele şi uralele mulţime! : „Dobrogea este şi rămâne liberală“. Acesta este adevărul. Dar împreună nu Dobrogea, — întreaga ţară a vibrat ori ascultând expozeul luminos al d-lui Gh. Tătărescu, prşedinteile consiliului. D-sa s’a adresat Ţărei întregi şi ea l-a înţeles. S’a adresat ca un român ce-şi face întreaga datorie faţă de Ţară şi ca fruntaş al unui partid democratic şi liberal de un mare trecut şi o mare tradiţie. Expozeul d-sale deschide noui speranţe şi noui perspective in viitor. di Caragiale şi drepturile SALE DL ARTA de CSATEANU Dintre marii scriitori ai generaţiei trecute, trei preocupă în mod permanent cultura românesc : Eminescu, Creangă şi Caragiale. Despre Creangă s’au scris volume întregi emanate atât dela contimporani cât şi dela scriitorii generaţiei noui, iar faima sa a trecut hotarele ţării, ca şi cea a lui Eminescu, fiind amândoi traduşi în limbi străine. Eminescu este azi obiectul preocupărilor generale ale scriitorilor noştri, critici, sau roman, fieri. Romanul „Mite“ al d-lui E. Lovinescu este prima operă romanţiată despre viaţa marelui poet, operă venită după minunata monografie istorică biografică şi critică a d.lui G. Că-linescu, tot astfel este şi opera romanţtară scrisă de romanciel lul Cezar Petrescu. Mai aşteptăm şi o editare complectă a operei lui Eminescu îngrijită de criticul Perspesicius. Caragiale a preocupat permanent pe criticul Paul Zarifopol care după moartea-i neaşteptată a lăsat neisprăvită ma- I rea ediţie critică. Despre Caragiale se adună acum un bogat material in vederea unei monografii sau chiar a unei istorisiri bogate a vieţii sale atât de sbuciumate. Generaţia de astăzi nu prea ştie în ce mizerie materială au trăit aceşti mari scriitori. Astăzi când operele acestor trei în atâtea ediţiuni variate, care de care mai bogate şi mai luxoase fiind răpândite în toată România Mare e oportun să amintea că operile acestor trei mari scriitori n’au adus nici un venit autorilor lor. In această privinţă vom reproduce un document interesant în ceiace priveşte editarea operei luiCaragiale. Intr’adevăr în ziua de 20 Octombrie 1894 Caragiale încheie la Iaşi un contract de editură cu fosta librărie fraţii Şaraga care au tipărit, acum 40 de ani prima ediţie populară a autorilor români tipărind pe Eminescu. Valeţă, Carmen Sylva, Traian Demetrescu, Caragiale etc. Iată în facsimil contractul lui Caragiale : ÎNVOIALA. Subsemnatul I. L- Caragiale, publicist, domiciliat în Bucureşti şi fraţii Saraga, librari editori, domiciliaţi în Iaşi, am convenit: 1. Eu Caragiale am vândut d-lor fraţii Saraga dreptul de a edita şi tipări operele mele intitulate „nuvele“, conţinând : „Păcat“, „Făclia de Paşte”. ..Poveste”. ..Răsbu- 3are“, etc. şi „Mofturi” din articolele mele din „Moftul Român” în condiţiunile următoare : D-nii Saraga Vor edita şi tipări scrierile mele sus arătate în două volume cu titlurile următoare: Un volum intitulat „Nuvele“ altul „Mofturi” în câte 6000 (şase mii) exemplare-2. Preţul ediţiei I-a de câte 6000 (şase mii) exemplare l-am primit în suma de 500 (cinci sute) lei la facerea acestei învoieli şi mă oblig a acorda în aceleaşi condiţiunii d-lor Saraga prelungirea indefinită a învoielei de faţă, ori de câte ori mi-o voi cere, plătidu-mi anticipat pentru fiecare volum câte 250 lei (doua sute cinci zeci lei) la punerea în vânzare a unei nouă ediţiuni tot de 6000 (şase mii) de exemplare. Fără altă învoială între noi, eu Caragiale mă oblig a nu mai da drept de editură a acestor opere nimânii în limbă română, nici în ţară, nici în străinătate. Manuscrisul l-am predat d-lor Saraga şi mă oblig a face corectura cuvenită. 3. Noi fraţii Saraga ne obligăm a trimite d-lui Caragiale, din fiecare volum, la fiecare ediţie, câte 25 exemplare. Făcut azi în Bucureşti 16, 20 Octombrie 1894. I. L. CARAGIALE Str. Coltei 78 Bucureşti Volumul „I’uvele“ a apărut. Al doilea volum n’a mai apărut. In locul acesteia librarii Saraga au tipărit comediile lui Caragiale. Cum se vede și din textul acestui contract, Caragiale punea de pe atuncia un interes deosebit pentru îngrijirea’corecturei. Este știut cazul pe care îl făcea Caragiale când i se strecura vreo eroare de tipar. In această privinţă reproducem mai la cale un document autentic din § ■« se vede grija apăsătoare ce avea Caragiale și oroarea de a nu i se trecură erori de tipar. Tată într’adevăr următoarea scrisoare pe care Caragiale o trimite librarilor jSaraga, din Iaşi . Stimate d-le Şaraga, „O Noapte Furtunoasă“ rămâne cu dedicaţia cătră D- T. Maiorescu. Prefaţa lui Maiorescu nu se mai pune La „d’ale Carnavalului“ şi la „Soacra” (pe care o chiamă ,,Fi fina”, iar nu Ti fina ca in „Evenimentul Literar”) nu trebue nici o dedicație. ** La „Soacra” vreau o corecturăContinwars Tnfficina 9-v * M. S. Regele a semnat decretul pentru numirea d-lui Aurelian Bentoiu, ca subsecretar de Stat al ministerului de Justiţie. D. AURELIAN BENTOIU Noul subsecretar de stat, este una din cele mai strălucite figuri ale baroului nostru, pe care-l ilustrează printr'un rar talent oratoric ca şi printr-o pregătire juridică din cele mai întinse şi mai alese. Distins orator parlamentar, cuvântările sale au reţinut întotdeauna încordata atenţiune a Camerei şi au fost răsplătite prin călduroase şi unanime aplauze. In noua şi înalta funcţiune în care l-a chemat încrederea Suveranului, contribuţia de sale va fi, prin problemele ce sunt azi la ordinea zilei la acest departament, din cele mai preţioase, noul subsecretar de stat la Justine D. Aurelian Bentoiu I Ecouri ntr’un târguşor de lângă Rouen a murit un preot la 89 ani, foarte iubit şi venerat de enoriaşii săi, pentru îngăduinţa şi înţelepciunea cu care judeca toate slăbiciunile omeneşti. Multe din observaţiunile lui au rămas de pomină între enoriaşi. Astfel unui cetăţean care avea o soţie răutăcioasă, dar pe care o înşela mereu, i-a spus: — Fiule, nu mai păcătui aşa. Dacă nu te pocăeşti vei merge la iad şi iar vei da de nevastă-ta! - Anotimpul care înceţoşează zările, care trimite spre alte tărîmuri pasările migratoare, care scutură frunza codrilor şi care încarcă inimile de melancolii, anotimpul pe seama căruia s’a dat — din răstimpuri — grija „numărării bobocilor“, — imagină plastică a inventarierii bunurilor obţinute prin strădaniile lunilor din restul anului, anotimpul ploilor, al grijilor atâtea, toamna, este şi anotimpul efervescenţei literare. Este interesant de remarcat că, în vreme ce lumea toata îşi alege pentru odihnă zilele unei luni de vară, lăsându-se în voia clipelor de repaos, cu totul strein de vreo preocupare obositoare, scriitorul, chiar când evadează într’un colţ de linişte, departe de haosul şi ambiţiile citadine, nu se poate spune că se bucură de o desăvârşită recreaţie. Omul de litere simte — oriunde lar duce paşii — shurimul duhului creator, cu care Cerul l-a ursit şi care se vrea cristalizat în formele artei. De aci, consumarea clipei, — şi în răgazul de vacanţă, într’o muncă spirituală, care nu este mai puţin obositoare decât aceea a braţelor. Că momentele de creaţie artistică dăruesc scriitorului satisfacţia închegării unor frumuseţi de gând şi scris, cari nu vor mai fi exclusiv ale lui şi pe cari, cu sfântă generositate le dă cunoaşterii altora, aceasta este o mângâere ce nu poate risipi oboseala şi truda nopţilor albe... Toamna, cu vitrinele doldora .... cărţi, ne este iarăş musafiră. Scriitorii şi-au strâns în pagii de volum rodul gândului copt 1, para focului sacru al elaborării artistice. Fiecare operă are în esenţa ei stropi din sângele şi fărâme din carnea creatorului, care din doruri predestinate, irezistibile, nu-şi cruţă răgazul şi nici un fel de sacrificiu. Aplecat, peste spaţiile albe ale hârtiei, scriitorul îşi trăeşte prezenţa fiinţei pe un plan spiritual, absorbit într’o mistuitoare trudă,şi aceasta, adesea, într’o vreme, în care mulţi dintre semenii lui se bucură, pe ţărmurile mării sau în cuiburile de răcoare ale munţilor, de o întreagă odihnă. El chiar când se află într’unul din locurile acelea, e torturat de acel svăpătat spiriduş al creaţiei artistice... Toamna, când de pretutindeni lumea se află reîntoarsă la preocupările ei, toamna, lumea aceasta calindă librăriile şi îşi alege cărţi. Cărţile unei alte lumi, a lumii scriitorilor, pentru a căror trudă dăruită patrimoniului artistic, se cuvine să avem entuziasmul întreg al inimii. Gândul nostru, în acest început, de sezon literar, se Îndreaptă, fireşte, către scriitorii aceia cari, în luminoasele lor viziuni, ştiu să răpească din flacăra unei vieţi ideale, luminile purificatoare. N. MIHAESCUÎ COMENTARII Toamna şi scriitorii „RUFENII Reuniunea intelectualilor din cele trei judeţe, Timiş-Torontal, Caraş şi Severin, a organizat una din cele mai frumoase şi înălţătoare manifestaţiuni româneşti, cu prilejul implinirei a două sute de ani, de când peste 500 ţărani din Oltenia, s’au aşezat în diferite regiuni ale Banatului. Prin munca şi hărnicia lor, prin perseverenţa şi dragostea de neam şi căminurile lori oltenii In mai puţin de zece ani au întemeiat 15 sate cu gospodării model in jurul Oraviţei, San-Nicolau Mare, Comloşul Bănăţean, Reşiţa, Şasea Montană şi altele. Aşezaţi la 1752, în diferitele comuni, alături de unguri, de sârbi şi de şvabii înstăriţi, românii emigraţi de neplaiurile Olteniei, nu s’au descurajat, ci hotărâţisă se stabilească pe pământul străbunilor, au muncit neîntrerupt, fără să cunoască odihna, până şi-au întemeiat gospodăriile lor, şi apoi uniţi pentru împlinrea aceluiaş ideal sfânt tuturor, din prinosul muncii lor au înălţat din temelie nenumărate biserici, şcoli, diferite aşezăminte şi casse culturale. La 1773, când conducătorii politicei româneşti de peste munţi, luptau cu greutăţi de neînchipuit pentru menţinerea credinţei şi culturei noastre naţionale, şi când guvernele maghiare, prin uneltiri criminale şi antronarea tuturor fărădelegilor, pornise ofensiva de desnaţionalizare a naţionalităţilor conlocuitoare în Ardeal şi Banat, Oltenii se aflau pe prima linie, sprijinind cu tot sufletul revendicările drepte şi cinstite ale românismului. Pagini din trecut Cine răsfoeşte cu atenţiune paginile din trecutul zbuciumat al fraţilor noştri de peste munţi, ştie bine tenii aşezaţi pe plaiurile Banatului, au plătit cu viaţa şi cu averea ior, îndrăzneala opunerei împotriva urgiei deslănţuite cu atâta răutate de către organele administrative, cari din porunca „Fişpanilor“ batjocoreau tot ce era românesc. Prinşi în vâltoarea luptelor naţionale din trecut, ei au înţeles să şi păstreze naţionalitatea şi credinţa lor, cu toate că erau terorizaţi şi jicniţi în cele mai sfinte sentimente. Românii ilteni, nu şi-a priclegit obârşia, iar în rândurile lor, n’au existat trădători, ci cu sufletul nepătat, crescuţi la umbra celui mai curat naţionalism, au înfruntat toate pedicile, până la ideal. Exemplu de strălucită biruinţă în tot ce au făcut pentru menţinerea existenţei lor, ,e dau fruntaşele comune dela graniţa de vest a ţării, începând dela Sân Nicolaul Mare, din Comiaş până în valea frumoasă a Almajului, traversând Oraviţa şi până dincolo de Făget, unde străjuee cao mărturie vie şi nepieritoare, bisericele, şcoalele, gospodăriile, reuniunile şi fanfarele, ridicate din temelie şi organizate din truda şi banul lor. Ţăranii din sud-vestul Banatului, prin muncă şi perseverenţă au reuşit să fie cei mai înstăriţi până în zilele noastre, şi ca atare recunoscuţi în tot cuprinsul ţărei. „Rufenii“, după cum sunt numiţi românii olteni, menţin numele acesta ca un semn distinctiv, încă din veacul al 18-lea, când au emigrat, iar prin destoinicia lor, au ajuns să li se spună cu legitimă mândrie, că sunt şi „FRUNCEA“ Banatului. înaintea, în timpul şi după războiul învierei noastre naţionale, ei au păstrat cu sfinţenie obiceiurile strămoşeşti, crezând cu fanatism în biserica şi şcoala românească, şi numai astfel se explică făptui că şi-au menţinut naţionalitatea. Neclintiţi în sfânta lor credinţă, şi-au întemeiat familii, crescând copii lor ca adevăraţi ostaşi credincioşi neamului românesc. Odată cu întregirea patrimoniului naţional, şi unirea tuturor fraţilor la aceeaş vatră străbună, sub acoperamentul României Mari, oltenii continuă să lucreze cu tot entuziasmul şi căldura patriotismului la dezvoltarea şi înflorirea ţării noastră mărite. .• Când la 1923, Marele şi Înţeleptul nostru Rege Ferdinad I, vizitând Banatul şi-a exprimat dorinţa su visului Timişoara. Fiind condus cu tot alaiul la Sân Nicolaul Mare, Desrobitorul românilor şi întregitorul de ţară a spus lui Ionel Brătianu, preşedintele consiliului de miniştrii, că se simte fericit pe pământul Banatului, şi este mulţumit de strălucirea şi bogăţia românilor Bănăţeni din această parte a ţării. Intrând în casa unui fruntaş ţăran, şi întrebându-l cum de şi-a agonisit frumoasa lui avere, gospoda(Continuare în pag. la) Ifi de ST. VLADESCU