Viitorul, septembrie 1935 (Anul 27, nr. 8288-8313)

1935-09-28 / nr. 8311

ANUL XXVII No. 8311 BUCUR­EȘTI REDACŢIA I ADMINISTRAŢIA Str. Edgar Quinet No. 2 I Str. R. Poincaré No. 17 Telefoanele: 3*8030; 3*7912 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului şi prin agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug Un an «MIM Şase luni 600 lei 300 pt Sâmbătă 28 Septembrie 1935 ABONAMENTE IN T A R A I in STREIN Al ATI Trei luni 150 lei Un exemplar 2 Un an ......... 1400 lei Instituţiuni publice |i particulare 1000 lei anual­­ Şase luni .... 700 a Taxa se plătește în numerar Dir. G-le P. T. T. cont. circ. No. 137282/920 Trei luni...... 400 lei Un exemplar­­ » LIMPEZIREA SITUAŢIEI POLITICE — Cuvântul lămurit şi hotărât al Preşe­­dintelui Consiliului, d. Gh. Tătărescu. — — »Pace, muncă, ordine"­­ Importanţa covârşitoare « impunătoarei mani­festa­­iatii politice dela Constanţa şi im­presiunea puternica pe care a­ produs-o asupra opiniei publice, dela un capăt la cel­alt al ţărei, cuvântarea epoca­lă a preşedintelui consilii­lui d. Gh. Tătărescu, au de­păşit ori­ce aşteptare. Nu s’a desfăşurat ori, în Metropola dobrogeană, numai o simplă conferinţă administrativă, ci s’a să­vârşit în prezenţa Ţărei întregi un mare act de clarificare al unor probleme f­e covârşitor interes obştesc, strâns legate de evoluţia normală şi rod­nică în rezultate utile, a vieţei noastre publice. Sute de mii de cetăţeni de pe întregul cuprins al ţărei au urmărit cu încordată atenţiune cuvân­tarea cu adevărat istorică a primului ministru, d. Gh. Tătărescu, des întreruptă de aprobările şi ova­ţiile entusiaste ale celor cari au avut norocul să a­­siste la această mare sărbătoare a cugetărei patri­otice şi a­ elocinţei clar­văzătoare. Nu se poate descrie impresiunea profundă pe care a făcut-o in opinia publică românească expu­nerea luminoasă, largă, şi cuprinzătoare, pe care şeful guvernului naţional liberal a făcut-o ori la Constanţa, atât asupra operei positive de realizări de eri, de azi şi de mâine a guvernărei actuale, cât şi asupra acţiunei negative şi anarhice a unor grupări de opoziţie care şi-au pierdut orientarea şi conştiinţa răspunderilor faţă de ţară, îndeosebi a fost denunţată ţărei mentalitatea îngrijorătoare a conducătorilor partidului naţional­­ţărănesc, care, printr’o acţiune de şantagiu îndrep­tată împotriva Coroanei şi o acţiune de violenţa îndreptată contra ordinei publice, crede că poate să pornească ofensiva pentru înlocuirea guvernu­lui actual. Cât despre acţiunea de violenţă, concretizată prin anunţata mobilizare generală a cetelor de sini­er­iaşi politici naţional-ţarănişti în ziua de 14 ncem­­­brie, o acţiune d­e tulbur­are anarhică, nelegală şi neconstituţională, şeful guvernului a declarat tare şi răspicat ca să fie auzit şi înţeles, că faţă de a­­ceste ameninţări guvernul stă cu braţul întins, gata să reacţioneze împotriva ori­cui ar îndrăzni să încerce să tulbure liniştea ţărei. Cu pătrunderea şi simţul de răspundere, al omu­lui tre­ptat, preşedintele consiliului a îmbrăţişat in expunerea sa interesele superioare şi permanente ale ţărei, în realizarea cărora trebue să se întru­nească silinţa generală a tuturor conştiinţelor şi energiilor româneşti. D-sa nu a sfârşit strălucita sa expunere, fără a face un nou şi ultim apel de stăpânire către cei cari au pornit pe drumurile agitaţiei demagogice şi ale violenţei. Luptele violente şi excesele lor ine­vitabile, nu profită de­cât vrăşmaşilor din înăimiri şi din afară ai ţărei, d­in aceste ceasuri grele, cari pot deveni mâine ameninţătoare. „Fac acest apel tuturor, — „ încheiat d. Gh. Tă­tărescu. Mă îndrept către toţi oamenii de bunăvoi­e sa asculte în acest ceas nu de glasul patimi­lor, ci de glasul ţărei care ne strigă tuturor ! Pace, Muncă, Ordinei NOTE _ Casele noui bucureştene Bucureştii — în evoluţia sa atât de repede spre un moder­nism urbanistic plin de făgâdu­­eli — ne oferă ochilor, în exem­plare sunt repetate, imagina bulding-urilor, a sgârie-nohilor. Bulvar­ul Take Ionescu de pe acum are aspectul unei strade new­ yorkeze. Desigur că stilul acesta com­primat, cu apartamente cutiuţe, în interior, şi cu aspect de cutii suprapuse, nu a putut să intre de la început în gustul publicu­lui. Azi blok-housurile, şi casele mai mici — unele în staţiuni de vară — se presintă în forma, cu­bistă, cu linii drepte, cu feres­tre puţin înalte dar lungi, cu un caracter tot mai familiar, şi mai accesibil ochilor noştri. Fi­re şt dia­că percepţiei estetice trebue să­ i se dea, timpul nece­sar obişnuinţei, pentru ca nou­tatea să nu sufere, şi pentru, ca ceeai ce eşea d­in banalul visual, să poată fi încetăţenit în conştiinţa liniştită, cum trebue să fie ori­ce admiraţie. Un lucru, însă, trebue să re­ţinem, şi anume că acest stil nou, care se resume în linii drepte fără ornamentaţii, şi a cărui eleganţă, stă numai­ în simplicitate dusă până la ultima expresie a excluderei arcului liniei frânte şi moi, ori orna­­mentaţiei meticuloase, este un stil care s’a­ impus pentru că, el corespunde vizualitaţei im­nului modern. Stilul nou este sportiv, şi a uralui El redă impresia ce un automobilist, un turist gră-­ bit, o are despre peisaj, şi drum. Când, omul aleargă cu 80 kilo­­metri pe oră, vede altfel lucru­rile de­cât atunci când umblă, cu trăsura, sau chiar cu bici­cleta. Iar atunci când mersul pe jos era singurul mers obișnuit, omul a creiat frizele ornamentale cla­sice, capitelurile înflorite ale colonadelor, or, porticele migălos lucrate. Ornamentele templelor, lucrate de artişti câte­va secole în şir ne arată grija, de statica, sensaţiilor, şi preocuparea de meticulos. Astăzi omul fuge şi de aceea nici casa în care ar trebui să stea, nu­ o vede de­cât sub forma unei linii care fuge şi ea.. Ca un vechi admirator al tre­cutului, nu pot să nu observ to­tuşi că stilul nou, ori­cât de po­trivit spiritului contemporan ar fi, are cusurul că standardizează, unifică şi-şi despersonalizează realizările. Arhitectului azi îi putem cere mai puţină imagi­naţie, şi de aceea unul care ar avea-o chiar puţină, s’ar pu­tea strecura onorabil într’o artă in care un Fidias, Michel-An­gelo, Leonardo da Vinci până la­­ un Garnier, au adăpostit atâta nobilă fantezie şi atâta, midi ici­plicit­a­te de concepţii es­tetice până să ajungem la filan­­tropismul lui Corbusier, care ca ori­ce meridional ţine la soare și 1 chin­­ă '■— ca exal­in­i­citate—d­in apartamentele noastre. PEIRONIUS I Opera de colonizare românească Politica antinaţională pe care a făcut-o partidul naţional-ţără­nist în Dobrogea, a dat cele mai rele rezultate punând ele­mentul autohton in inferioritate faţă de elementul strein, căruia i-a creiat o situaţiune excepţio­nală în regiunea de sud a pro­vinciei, în dauna ideii î­nsăşi de conservare şi apărare naţională. Această atitudine a partidului naţional-ţărănist, determinată de un spirit de largă protecţie pen­tru elementul strein, a creiat ne­mulţumiri mari în sânul popu­la­uiei româneşti pusă în infe­rioritate vădită în această re­giune a ţării. Ne amintim de protestele ri­dicate, la timp împotriva acelei legi care privilegia pe streini; ne amintim de campaniile de presă duse împotriva guvernului naţional-ţărănist care legiferase în Dobrogea Nouă, în sensul în care dicta interesele câtorva în­străinaţi aflaţi­ printre fruntaşii partidului naţional ţărănist la graniţa de sud a Dobrogei. In ciuda acestor proteste şi a acestor campanii de presă, par­tidul naţion­al-t­ă râ­n is­t ascultând mai mult de interesele mărunte ale partizanilor, a sacrificat în favoarea lor ideea însăşi de drep­tate şi a creiat populaţiunei ro­mâneşti un regim de iobăgie. Această rană adâncă făcută in sufletul populaţiunei româ­neşti prin uşurinţa condamna­bilă a partidului naţional-ţără­nist — a fost alinată şi vinde­cată de partidul naţional-libe­ral, a cărui primă grije, în mo­mentul când a venit la guvern, a fost să repare o nedreptate şi să creeze la­ sudul Dobrogei, în locul graniţei vechi, o graniţă „românească, vie, nemuritoare cum atât de bine a caracterizat.o d. Vasile Sassu, ministrul agri­­culturei şi domeniilor, înlăturând nedreptatea, gu­vernul naţional-liberal a reinte­grat populaţ­­unea românească în drepturile ei fireşti şi a realizat o operă de colonizare româneas­că în regiunea pe care agentura electorală a partidului naţional­­ţărănist o sacrificase. Prin colonizările făcute în Do­brogea, se statornicesc acolo e­­nergii româneşti care să fie straie la graniţă şi să contribue la propăşirea şi înălţarea patriei. De aci înainte, cum atât de frumos a­ spus d. Valeriu Pop, ministrul justiţiei, cu ocazia în­­mânării actelor de proprietate, avem o regiune a culturii şi muncii româneşti, la graniţa a­­cestui colţ de ţară, iar dacă vre­muri de încercare vor veni, vom avea o legiune românească pu­ternică şi vitează. LA CONSTANTA Intre guvern şi tară La Constanta s’au adu* nat eri nu numai repre­­zentanţii cei mai autori* zafi ai Dobrogei, — dar toţi fruntaşii satelor şi o­­raşelor acestui frumos ţi­nut. A fost o manifestaţie ca­re încununează o operă de uriaşe sforţări ale că­ror rezultate se văd. A fost sinceritatea şi spontaneitatea unei mari mişcări de masse — ce nu poate fi nici ţărmurită, nici condusă. A fost o mulţumire pen­tru trecut şi o încurajare pentru viitor. * La Constanţa s’au veri­ficat legăturile între gu­vern şi ţară. S’au verificat în uralele entuziaste ale zecilor de mii de oameni şi în since­­ritatea cuvântărei d-lui Gh. Tătărescu, preşedin­tele consiliului. Nimic n’a fost ascuns. Toate problemele au fost desbătute la lumina zilei, fie că a fost vorba de pro­bleme generale ca sacri­ficiile pentru apărarea na­ţională şi raporturile cu Coroana, fie că a fost vor­ba de problemele regio­nale ale Dobrogei. Ceia ce a caracterizat manifestaţia politică au fost tocmai adevărul şi sinceritatea. Ele îi dau o valoare cu atât mai mare, cu cât cele mai multe grupări opozi­ţioniste în frunte cu acea a d-lor Mihalache-Maniu,­­­au drept deviză iezidi­­tismul şi minci­oia. * D. V. Sassu, în cuvânta­rea d-sale a spus în aplau­zele şi uralele mulţime! : „Dobrogea este şi rămâ­ne liberală“. Acesta este adevărul. Dar împreună nu Do­brogea, — întreaga ţară a vibrat ori ascultând ex­pozeul luminos al d-lui Gh. Tătărescu, prşedinte­ile consiliului.­­ D-sa s’a adresat Ţărei întregi şi ea l-a înţeles. S’a adresat ca un român ce-şi face întreaga dato­rie faţă de Ţară şi ca frun­taş al unui partid demo­cratic şi liberal de un ma­re trecut şi o mare tradi­ţie. Expozeul d-sale deschi­de noui speranţe şi noui perspective in viitor. d­­i Caragiale şi drepturile SALE DL ARTA de C­SATEANU Dintre marii scriitori ai ge­neraţiei trecute, trei preocupă în mod permanent cultura româ­nesc : Eminescu, Creangă şi Ca­ragiale. Despre Creangă s’au scris vo­lume întregi emanate atât dela contimporani cât şi dela scriito­rii generaţiei noui, iar faima sa a trecut hotarele ţării, ca şi cea a lui Eminescu, fiind amândoi traduşi în limbi străine. Eminescu este azi obiectul pre­ocupărilor generale ale scriito­rilor noştri, critici, sau roman, fieri. Romanul „Mite“ al d-lui E. Lovinescu este prima operă romanţiată despre viaţa mare­lui poet, operă venită după mi­nunata monografie istorică bio­grafică şi critică a d.lui G. Că-­­linescu, tot astfel este şi opera romanţtară scrisă de romancie­l­­ lul Cezar Petrescu. Mai aşteptăm şi o editare complectă a operei lui Eminescu îngrijită de criti­cul Perspesicius. Caragiale a preocupat per­manent pe criticul Paul Zari­­fopol care după moartea-i nea­­­­şteptată a lăsat neisprăvită ma- I rea ediţie critică.­­ Despre Caragiale se adună­­ acum un bogat material in ve­derea unei­ monografii sau chiar a unei istorisiri bogate a vieţii sale atât de sbuciumate. Generaţia de astăzi nu prea ştie în ce mizerie materială au trăit aceşti mari scriitori. As­tăzi când operele acestor trei în atâtea ediţiuni variate, care de care mai bogate şi mai lu­xoase fiind răpândite în toată România Mare e o­port­un să­ a­­mintea că operile acestor trei mari scriitori n’au adus nici un venit autorilor lor. In această privinţă vom repro­duce un document interesant în ceiace priveşte editarea operei lui­­Caragiale. Intr’adevăr în ziua de 20 Oc­tombrie 1894 Caragiale încheie la Iaşi un contract de editură cu fosta librărie fraţii Şaraga care au tipărit, acum 40 de ani prima ediţie populară a autorilor români tipărind pe Eminescu. V­aleţă, Carmen Sylva, Traian Deme­­trescu, Caragiale etc. Iată în facsimil contractul lui Caragiale : ÎNVOIALA. Subsemnatul I. L- Caragiale, pu­blicist, domiciliat în Bucureşti şi fraţii Saraga, librari editori, do­miciliaţi în Iaşi, am convenit: 1. Eu Caragiale am vândut d-lor fraţii Saraga dreptul de a edita şi tipări operele mele intitulate „nuvele“, conţinând : „Păcat“, „Fă­clia de Paşte”. ..Poveste”. ..Răsbu- 3­are“, etc. şi „Mofturi” din arti­colele mele din „Moftul Român” în condiţiunile următoare : D-nii Saraga Vor edita şi tipări scrierile mele sus arătate în două volume cu titlurile următoare: Un volum intitulat „Nuvele“ altul „Mofturi” în câte 6000 (şase mii) exemplare-2. Preţul ediţiei I-a de câte 6000 (şase mii) exemplare l-am primit în suma de 500 (cinci sute) lei la facerea acestei învoieli şi mă o­­blig a acorda în aceleaşi condiţi­­unii d-lor Saraga prelungirea inde­finită a învoielei de faţă, ori de câte ori mi-o voi cere, plătidu-mi anticipat pentru fiecare volum câte 250 lei (doua sute cinci zeci lei) la punerea în vânzare a unei nouă ediţiuni tot de 6000 (şase mii) de exemplare. Fără altă învoială între noi, eu Caragiale mă oblig a nu mai da drept de editură a acestor opere nimânii în limbă română, nici în ţară, nici în străi­nătate. Manuscrisul l-am predat d-lor Saraga şi mă oblig a face corectu­ra cuvenită. 3. Noi fraţii Saraga ne obligăm a trimite d-lui Caragiale, din fie­care volum, la fiecare ediţie, câte 25 exemplare. Făcut azi în Bucureşti 16, 20 Octombrie 1894. I. L. CARAGIALE Str. Col­tei 78 Bucureşti Volumul „I’uvele“ a apărut. Al doilea volum n’a mai apă­rut. In locul acesteia librarii Sara­ga au tipărit comediile lui Caragiale. Cum se vede și din textul a­­cestui contract, Caragiale punea de pe atuncia un interes deosebit pentru îngrijirea’corecturei. Este știut cazul pe care îl făcea Ca­ragiale când i se strecura vre­o eroare de tipar. In această privinţă reprodu­cem mai la c­ale un document autentic din § ■« se vede grija apăsătoare ce­­ avea Caragiale și oroarea de a nu i se trecură erori de tipar. Tată într’adevăr următoarea scrisoare pe care Caragiale o tri­mite librarilor jSaraga, din Iaşi . Stimate d-le Şaraga, „O Noapte Furtunoasă“ rămâne cu dedicaţia cătră D- T. Maiorescu. Prefaţa lui Maiorescu nu se mai pune­ La „d’ale Carnavalului“ şi la „Soacra” (pe care o chiamă ,,Fi fi­na”, iar nu Ti fina ca in „Eveni­mentul Literar”) nu trebue nici o dedicație. ** La „Soacra” vreau o corectură­­Continwars Tn­fficina 9-v * M. S. Regele a semnat decretul pentru numirea d-lui Aurelian Ben­toiu, ca subsecretar de Stat al ministerului de Justiţie. D. AURELIAN BENTOIU Noul subsecretar de stat, este una din cele mai strălucite figuri ale baroului nostru, pe care-l ilus­trează printr'un rar talent oratoric ca şi printr-o pregătire juridică din cele mai întinse şi mai alese. Distins orator parlamentar, cu­vântările sale au reţinut întot­deauna încordata atenţiune a Ca­merei şi au fost răsplătite prin călduroase şi unanime aplauze. In noua şi înalta funcţiune în care l-a chemat încrederea Suve­ranului, contribuţia de sale va fi, prin problemele ce sunt azi la or­dinea zilei la acest departament, din cele mai preţioase, noul subsecretar de stat la Justine D. Aurelian Bentoiu I Ecouri­ ntr’un târguşor de lângă Rouen a murit un preot la 89 ani, foarte iubit şi venerat de enoriaşii săi, pentru îngăduinţa şi înţelepciunea cu care judeca toate slăbiciunile o­­meneşti. Multe din observaţiunile lui au rămas de pomină între enoriaşi. Astfel unui cetăţean care avea o soţie răutăcioasă, dar pe care o în­şela mereu, i-a spus: — Fiule, nu mai păcătui aşa. Dacă nu te pocă­­eşti vei merge la iad şi iar vei da de nevastă-ta! - Anotimpul care înceţoşează zările, care trimite spre alte tărîmuri pa­sările migratoare, care scutură frun­za codrilor şi care încarcă inimile de melancolii, anotimpul pe seama căruia s’a dat — din răstimpuri — grija „numărării bobocilor“, — ima­gină plastică a inventarierii bunu­rilor obţinute prin strădaniile luni­lor din restul anului, anotimpul ploi­lor, al grijilor atâtea, toamna, este şi anotimpul efervescenţei literare. Este interesant de remarcat că, în vreme ce lumea toata îşi alege pen­tru odihnă zilele unei luni de vară, lăsându-se în voia clipelor de re­­paos, cu totul strein de vreo preocu­pare obositoare, scriitorul, chiar când evadează într’un colţ de lini­şte, departe de haosul şi ambiţiile citadine, nu se poate spune că se bucură de o desăvârşită recreaţie. Omul de litere simte — oriunde lar duce paşii — shurimul duhului creator, cu care Cerul l-a ursit şi care se vrea cristalizat în formele artei. De aci, consumarea clipei, — şi în răgazul de vacanţă, într’o mun­că spirituală, care nu este mai pu­ţin obositoare decât aceea a braţelor. Că momentele de creaţie artistică dăruesc scriitorului satisfacţia în­­chegării unor frumuseţi de gând şi scris, cari nu vor mai fi exclusiv ale lui şi pe cari, cu sfântă genero­­sitate le dă cunoaşterii altora, a­­ceasta este o mângâere ce nu poate­­ risipi oboseala şi truda nopţilor­­ albe...­­ Toamna, cu vitrinele doldora .... cărţi, ne este iarăş musafiră. Scriitorii şi-au strâns în pagii de volum rodul gândului copt 1,­ para focului sacru al elaborării ar­tistice. Fiecare operă are în esenţa ei stropi din sângele şi fărâme din carnea creatorului, care din doruri predestinate, irezistibile, nu-şi cruţă răgazul şi nici un fel de sacrificiu. Aplecat, peste spaţiile albe ale hâr­tiei, scriitorul îşi trăeşte prezenţa fiinţei pe un plan spiritual, absor­bit într’o mistuitoare trudă,­­şi acea­sta, adesea, într’o vreme, în care mulţi dintre semenii lui se bucură, pe ţărmurile mării sau în cuiburile de răcoare ale munţilor, de o în­treagă odihnă. El chiar când se află într’unul din locurile acelea, e tor­turat de acel svăpătat spiriduş al creaţiei artistice... Toamna, când de pretutindeni lu­mea se află reîntoarsă la preocu­pările ei, toamna, lumea aceasta ca­­lindă librăriile şi îşi alege cărţi. Cărţile unei alte lumi, a lumii scriitorilor, pentru a căror trudă dă­ruită patrimoniului artistic, se cu­vine să avem­ entuziasmul întreg al inimii. Gândul nostru, în acest început, de sezon literar, se Îndreaptă, fireşte, către scriitorii aceia cari, în lumi­noasele lor viziuni, ştiu să răpească din flacăra unei vieţi ideale, lumi­nile purificatoare. N. MIHAESCUÎ COMENTARII Toamna şi scriitorii „RUFENII Reuniunea intelectualilor din ce­le trei judeţe, Timiş-Torontal, Ca­­raş şi Severin, a organizat una din cele mai frumoase şi înălţătoare m­a­nifestaţiuni româneşti, cu prilejul implinirei a două sute de ani, de când peste 500 ţărani din Oltenia, s’au aşezat în diferite regiuni ale Banatului. Prin munca şi hărnicia lor, prin perseverenţa şi dragostea de neam şi căminurile lori oltenii In mai pu­ţin de zece ani au întemeiat 15 sate cu gospodării model in jurul Oravi­­ţei, San-Nicolau­ Mare, Comloşul Bănăţean, Reşiţa, Şasea Montană şi altele. Aşezaţi la 1752, în diferitele co­muni, alături de unguri, de sârbi şi de şvabii înstăriţi, românii emigraţi de ne­plaiurile Olteniei, nu s’au des­curajat, ci hotărâţi­­să se stabileas­că pe pământul străbunilor, au mun­cit neîntrerupt, fără să cunoască o­­dihna, până şi-au întemeiat gospo­dăriile lor, şi apoi uniţi pentru îm­­plinrea aceluiaş ideal sfânt tuturor, din prinosul muncii lor au înălţat din temelie nenumărate biserici, şcoli, diferite aşezăminte şi casse culturale. La 1773, când conducătorii politi­cei româneşti de peste munţi, lup­tau cu greutăţi de neînchipuit pen­tru menţinerea credinţei şi cultu­­rei noastre naţionale, şi când guver­nele maghiare, prin uneltiri crimi­nale şi antronarea tuturor fărădele­gilor, pornise ofensiva de desnaţio­nalizare a naţionalităţilor conlocui­toare în Ardeal şi Banat, Oltenii se aflau pe prima linie, sprijinind cu tot sufletul revendicările drepte şi cinstite ale românismului. Pagini din trecut Cine răsfoeşte cu atenţiune pagi­nile din trecutul zbuciumat al fra­ţilor noştri de peste munţi, ştie bine tenii aşezaţi pe plaiurile Banatului, au plătit cu viaţa şi cu averea ior, îndrăzneala opunerei împotriva ur­giei deslănţuite cu atâta răutate de către organele administrative, cari din porunca „Fişpanilor“ batjoco­reau tot ce era românesc. Prinşi în vâltoarea luptelor naţio­nale din trecut, ei au înţeles să şi păstreze naţionalitatea şi credinţa lor, cu toate că erau terorizaţi şi jic­niţi în cele mai sfinte sentimente. Românii ilteni, nu şi-a p­riclegit obârşia, iar în rândurile lor, n’au existat trădători, ci cu sufletul ne­pătat, crescuţi la umbra celui mai curat naţionalism, au înfruntat to­a­­te pedicile, până la ideal. Exemplu de strălucită biruinţă în tot ce au făcut pentru menţine­rea existenţei lor, ,e dau fruntaşele comune dela graniţa de vest a ţării, începând dela Sân Nicolaul Mare, din Comiaş până în valea frumoasă a Almajului, traversând Oraviţa şi până dincolo de Făget, unde stră­­juee ca­­o mărturie vie şi nepieri­toare, bisericele, şcoalele, gospodă­riile, reuniunile şi fanfarele, ridi­cate din temelie şi organizate din truda şi banul lor. Ţăranii din sud-vestul Banatului, prin muncă şi perseverenţă au reu­şit să fie cei mai înstăriţi până în zilele noastre, şi ca atare recunos­cuţi în tot cuprinsul ţărei. „Rufenii“, după cum sunt numiţi românii olteni, menţin numele aces­ta ca un semn distinctiv, încă din veacul al 18-lea, când au emigrat, iar prin destoinicia lor, au ajuns să li se spună cu legitimă mândrie, că sunt şi „FRUNC­EA“ Banatului. înaintea, în timpul şi după răz­boiul învierei noastre naţionale, ei au păstrat cu sfinţenie obiceiurile strămoşeşti, crezând cu fanatism în biserica şi şcoala românească, şi numai astfel se explică făptui că şi-au menţinut naţionalitatea. Neclintiţi în sfânta lor credinţă, şi-au întemeiat familii, crescând co­pii lor ca adevăraţi ostaşi credin­cioşi neamului românesc. Odată cu întregirea patrimoniului naţional, şi unirea tuturor fraţilor la aceeaş vatră străbună, sub aco­­peramentul României Mari, oltenii continuă să lucreze cu tot entuzias­mul şi căldura patriotismului la dez­voltarea şi înflorirea ţării noastră mărite. .• Când la 1923, Marele şi Înţeleptul nostru Rege Ferdinad I, vizitând Ba­natul şi-a exprimat dorinţa su vi­sului Timişoara. Fiind condus cu tot alaiul la Sân Nicolaul Mare, Desrobitorul românilor şi întregito­rul de ţară a spus lui Ionel Brătia­­nu, preşedintele consiliului de mi­niştrii, că se simte fericit pe pămân­tul Banatului, şi este mulţumit de strălucirea şi bogăţia românilor Bă­năţeni din această parte a ţării. Intrând în casa unui fruntaş ţă­ran, şi întrebându-l cum de şi-a ago­nisit frumoasa lui avere, gospoda­(Continuare în pag. la) Ifi de ST. VLADESCU

Next