Viitorul, octombrie 1935 (Anul 27, nr. 8314-8339)
1935-10-02 / nr. 8314
ANUL XXVII No. 8314 BUCUREŞTI REDACŢIA I ADMINISTRAŢIA Str. Edgar Quinet No. II Str. R. Poincaré No. 11 Telefoanele: 38030; 3-7912 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului şi prin agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug . Miercuri 2 Octombrie 1935 ABONAMENT IN TARĂ 1 fai hainwflTBTi Un an ««•«mm««« 600 lei * Trei luni 150 lei 1 „ Sase luni-- 300 „ | Un exemplar 2 „ 1 W I ZF* ’S**“ |*1 lostituţiuni publice si particulare 1000 iei anual | va8e 11*01 «. 700 m || Un exemplar 8 m ________ Taxa se plătește In numerar Dir. G-le P. T. T. conf. circ. No. 137282/926 Cinismul politicei de ECHIVOC D. I. Mihalache, a ţinut să dea aparenţa unui şef de autoritate, răspunzând, cu violenţă, şi fără urbanitate, la cuvântarea d-lui Gh. Tăcărescu, primul ministru, care pentru întreaga opinie conştientă şi imparţială a ţării nu a făcut decât să redea în expresii puternice şi clare adevărata situaţie politică a ţării noastre. D. Tătărescu, observând că prin politica de echivoc şi de şantaj partidul naţional-ţărănesc, prejudiciază adânc interesele ţării, d-sa nu a făcut decât să dea un vestmânt plastic sentimentelor unanim împărtăşite ale cetăţenilor, cari văd cum se slăbesc instituţiile de temelie, prin campanii de culise, prin echivocuri dăunătoare şi prin atitudini, cari sub aparenţa scrupulelor constituţionale, nu ascund decât curente de destrămare şi de anarhizare. D. I. Mihalache, însă a crezut că este abil, luând o o ofensivă ce nu cadrează nici cu „opera“ partidului ce-l conduce, nici cu prestigiul său personal, contra partidului liberal, ameninţând cu desfiinţarea acestui mare organism politic legat cu însăşi istoria contemporană a ţării noastre, şi aceasta pentru că aşa porunceşte d. Mihalache de la Topoloveni, ori d. Maniu de la Bădăcin. E ridicol, dacă n’ar fi în joc însăşi interesele ţării, periclitate de aceia cari se joacă cu ele, fără simţământul de răspundere. Şeful d-lui Maniu decretează însă lichidarea totală a partidului liberal, nu numai retragerea suveritului, şi în această aitudine răsboinică, d-sa crede ca se justifică afirmând enormitatea istorică, — dacă nu chiar necuviinţa politică — că partidul liberal n’a făcut nimic în timpul celor trei sferturi de veac, cât a stat la locul de răspundere şi de conducere. D. I. J Mihalache crede că sfidând adevărul, şi înarmându-se de îndrăsneală, poate să şteargă dintr’un condei, toată opera unui partid, a cărui viaţă se împleteşte cu istoria ţării. Nu e cetăţean cult care să nu ştie că România acea dinainte de răsboi — asupra căreia a veghiat cu influenţa covârşitoare partidul nostru, a făcut progrese uimitoare, şi că din două ţări trăind fără libertate politică, s’a ajuns la o ţară respectată în afară, şi liniştită înăuntru. Marile opere ce au tranformat ţara, drumuri, şcoli, asistenţă medicală, oştire, au fost obiectul grijei acestui organism politic pe care d. Mihalache — om nou, cu toate păcatele vechi — le consideră ca inexistente. Iar România mare şi întregită, împreună cu transformarea internă a exproprierei, şi a votului obştesc, s’a putut înfăptui prin munca, devotamentul şi jertfa partidului liberal. Această mare operă care a dus de la micile Principate de altă dată la România puternică, mare şi la întregirea naţională, nu înseamnă nimic în ochii d-lui I. Mihalache, care n’are în trecutul său politic, decât o colecţie de epistole către săteni, şi o atitudine de potrivnicie şi de agitare a masselor, prin desfăşurarea celei mai urâte demagogii? Dar pentru că d. Mihalache a avut imprudenţa şi cinismul de a contesta rolul partidului liberal în organizarea, apărarea şi înfăptuirea României de azi, am dori să ştim precis ce aport în viaţa publică şi naţională a adus partidul naţional - ţărănesc ? Ce a rămas ca operă pozitivă şi temeinică de pe urma celor cinci ani de guvernare naţional-ţărănistă ? Ce a rămas altceva decât amintirea risipei în banul Statului, concesiunile la străini, creaţia parazitară a instituţiilor menite a îmbogăţi pe partizani şi haosul neechilibrat cu perspectiva controlului străin? In faţa faptelor şi în faţa istoriei, violenţele şi cinismul şefului unui partid care trăieşte din echivoc şi din demagogie nu pot să fie decât încă o dovadă a nepregătirei lui politice pentru grelele vremuri de azi. 4 NOTE Puterea mistică — In jurul câmpiei de la Maglavit — Elanul sufletesc pe de câmpia până ieri ignorată a Maglavitului, arată, în lumini de foc, preţul ce-l are asupra sufletului omenesc din toate timpuriie, latura obscură, apelul la ceea ce nu se percepe, şi gândul ce nu poate fi mărginit între două realităţi. Deasupra a tot ceea ce omul simte prin propriile lui simţuri, stă ca o permanentă grije a zilelor de mâine, marea enigmă a puterilor ce salăşluesc dincolo de om. Poezie şi metafizică, jertfă pentru idee, ori superstiţie ori credinţă religioasă, mit ori fantezie, orice aspect ar lua forma descifrarei enigmei lumei, un lucru rămâne sigur şi anume marea putere a misterului asupra limitatei noastre puteri de-a cunoaşte. Zilele ne robesc; grijile vieţei ne alienează; şi „pozitivismul" vieţei pare că ne face refractari, gândurilor fără reazăm real, dar nu mai puţin active în puterea lor de stăpânire. 41Auu vou ajunşi ceva, o împrejurare ca sa spargă monotonia banalului, ca să apară cu puteri vulcanice gândurile ascunse în unghere, de suflet, idei ce molcomeau sub coaja „ştiinţei’, şi ca deodată tot ceea ce încânta pe strămoşi, să apară ca puteri actuale în sufletul nostru. Frenezia de la Maglavit, care a înfrăţit şi nivelat clasele, în faţa unui acelaş mister suprem cu puteri transcedentale, ne arată cât mare adevăr este în constatarea că păstrăm în adâncurile noastre taine, cari nu aşteaptă decât semnul mistic, pentru a se trezi cu puteri de actualitate vie. Omul nu este numai un „animal politic“ — cum îi plăcea lui Aristot să ne caracterizeze. El este şi fiinţa esenţialmente mistică, păstrând sub toate aparenţele variatelor culturi şi felurite- lor epoce, acelaşi tainic gând al forţelor imense ce conduc lumea , după legi ce nu le înţelegem PETRONIUS Desigur că locul d-lui Mihalache nu e la Topoloveni, la academia abecedarului, nici la Bucureşti. Dşa este demn de Liga Naţiunilor unde fineţa-i diplomatică ar face concurenţă d-lui Titulescu. In comitetul executiv s’a evidenţiat încă odată această fineţă. Cuvântul d-lui Mihalache era aşteptat cu o legitimă curiozitate şi un mare interes de ambele tabere naţional-ţărăniste. Numai opinia publică nu aştepta nimic„ Şi opinia publică a avut încă odată dreptate! D. Mihalache a urmat tactica prietenului d-sale politie, d. Boită . D. Mihalache „NU S’A DECLARAT ! Pot fi unii pentru d. Maniu şi alfii contra. Pot fi unii pentru politica „sovatiştilor“ şi alfii contra. Şeful partidului naţional-ţărănesc, crede că n’are datoria de a se „declara“. Cu abilităţi de elefant care vrea să se strecoare prin gaura unui ac, d. Mihalache este pro şi contra, ca şi ultimul din agenţii d-sale electorali. Şeful partidului naţional-ţărănesc face politica ....Topolovenilor. Ea const în a umbla în două luntri, pentru a pescui in ape tulburi. Este desigur foarte „abil" dar nu pentru vremurile de azi... • * Când în toată lumea se impun oamenii de acţiune hotărâtă şi energică la cârma statului, E d. Mihalache crede că cu o diplomaţie eftină poate să i se strecoare prin toate greutăţile spre a da o guvernare hibridă şi sterilă ca şi cea trecută. Cu declaraţii ca, aceia că nu cunoaşte politica d-lui Maniu din cauza ...cenzurei, — şeful partidului nafmalţărănesc se eredet al doilea Taillerand. Asemena abilităţi nu înşeală însă pe nimeni. Ţara întreagă ştie că în comitetul naţional-ţărănist nu s’a putut lua nici-o hotărâre unitară. Ţara întreagă ştie că d. Maniu a rămas la partidul său de vedere şi a anunţat că va continua, în Ardeal campania anarhică de intrigi şi calomnii. Ţara întreagă ştie că acei cari au combătut politica d-lui Maniu n’au avut nici un sprijin în d. Mihalache, cel mai oportunist, mai timorat şi mai nesincer dintre toţi naţional-ţărăniştii... Aşadar, cu un partid lipsit de unitate şi un şef de cocă, în continuă frământare, — ce se poate face ? S’a găsit totuşi ceva de făcut o „grandioasă“ manifestaţie la 14 Noembrie. Toţi acei cari voesc să se înfrupte din banii Skodei ai lui Kreuger, ai comitetelor agrave, ai fabricelor de zahăr, ai importatorilor de scrumbii ruseşti, ai caselor autonome şi ai tuturor fraudelor ce au durat patru ani, vor veni la Bucureşti. D. Mihalache îi va plăti cu o suta de lei de cap plus băutură, mâncare şi drumul. Cu asemenea perspective, ce mai este nevoie de program, de tactică, de unitate ? Partidul naţional-ţărănesc şi vrednicul său şef, sunt gata să-i ia răspunderea guvernării! In team Dl Mihalache e diplomat 570 milioane a costat aplicarea unei legi — pentru a lămuri acolo Incursiunile devastatoare în averea mişcărei cooperative. Se ştie că numai aplicarea administrativă a legei cooperaţiei a d-lui Rtăducanu a costat circa 570 milioane. In astfel de împrejurări, mai trebue să surprindă pe cineva campaniile naţional-ţărăniste pe chestiunea cooperaţiei ? De câtva timp, unele ziare dau ospitalitate atacurilor ce se duc împotriva d-lui M. Negură, subsecretar de Stat, în contra nouei legi a Cooperaţiei şi a conducătorilor instituţiilor centrale cooperative. Se inventează fel de fel de pretexte pentru a se da impresia temeiniciei acestei campanii. Care este adevărul asupra aplicărei nouei legi şi car sunt autorii atacurilor de azi ? Instituţiile centrale cooperative ce funcţionează conform legei în vigoare, au dovedit utilitatea lor în scurtul timp de când au luat fiinţă. Problema valorificărei grâului a fost rezolvată datorită sprijinului Cen- , . ... traMde Produc,ie ,i —-ÂfÂÎÎS care. Organizarea magazinelor„, că ocnele de consum este în curs, iar instituţia centrală însărcinată în acest scop activează cu rezultate destul de frumoase. Totodată, problema creditului cooperativ se rezolvă de către Banca Centrală, care are aproape 200 milioane posibilităţi de reescent pentru operaţiunile noi, lucrând în acelaş timp şi pentru asanarea trecutului. La sfârşitul anului economic şi financiar se va alcătui o situaţie edificatoare a rezultatelor celor şase luni de aplicare a nouei legi a Cooperaţiei. Se va putea vedea în cifre sprijinul pe care cooperaţia la dat diverselor ramuri ale eco- nomiei naţionale. Cine sunt însă autorii campaniei de azi ? Toţi beneficiarii de eri, gangsterii diurnelor şi jetoanelor, excluşi din mişcarea cooperativă pentru turpitudini şi jaf în averea unităţilor. Pe fiecare zi instituţiile centrale cooperative sunt obligate să trimită în faţa parchetelor pe funtaşii cooperatori ai d-lui Mihalache, cari au făcut să dispară până şi gajurile care garantau credite acordate pe consideraţii politice. Foşti parlamentari şi foşti demnitari naţional-ţărănişti iau drumul instanţelor judecătoreşti Când se vor publica toate documentele activităţei în cooperaţie a partidului naţional-ţărănesc, nu se ştie câţi dintre tovarăşii apropiaţi ai d-lui Mihalache vor mai avea curajul să apară în faţa, opiniei publice ca apostoli ai unei demagogii de spoliere a avutului public. %l (Contrisuare în pag. 2-a) 4 LITERATURA ţărănească din Banat de AUREL COSMA-junior maaummmmmwum. — imim— Literatura românească din Baţ nat îşi are cele mai fecunde surse de creaţie în adâncimile sufleteşti ale poporului de la sate Bogăţia şi variaţia folklorului bănăţean ne prezintă suficiente dovezi- Câţi scriitori nu s’au inspirat din poe ziil© şi cântecele poporale, câţi din ei nu şi-au plămădit opera lor din aluatul curat al acestor produse anonime, strecurate prin firele tradiţiei din generaţii în generaţii? Am avut mulţi cercetători harnici, recrutaţi în trecut mai ales din rândurile dascălilor, cari au adunat din gura poporului nenumărate colecţii de poezii şi cântece poporale. Dar munca lor de albină n’a fost decât scoaterea unor picături sclipitoare din imensa şi inepuisabila mare a folklorului bănăţean. Fiecare comună îşi are cântecele ei, fiecare ţăran ştie câteva poezii învăţate dela părinţi Ori, câte sute de sate româneşti sunt în Banat. Ancheta făcută de „Institutul Social Banat - Crişana“ în comuna Belinţ ne arată că numai dintr’un singur sat s’au putut culege sute de produse ale folklorului bănăţean, fie literar, fie muzical. Alături de această preţioasă contribuţie pe care o dă poporul sătesc literaturii, mai avem şi literatura propriu zisă, creată de ţărani. Plugarii noştri bănăţeniau o superioritate intelectuală şi spirituală, care îi ridică din comun Această superioritate n’a fost câştigată în şcoli sau prin instrucţie, ci ea este înăscută, este moştenită din tarii în fiu, şi dacă am cerceta originea ei, poate că am găsi-o în contactul direct ce aveau ţăranii Români din Banat secole dicărândul cu diferitele popoare cari trecuseră şi poposiseră pe acest pământ. Doar Banatul era răscrucea, unde se întâlneau şi pe unde îşi aveau calea atâtea neamuri, atâtea oştiri şi atâţia negustori, cari toţi lăsau aici în contactul pe care îl aveau cu poporul nostru autochton diversităţile culturii şi civilizaţiei lor Din acest popor bănăţean, crescut la isvorul alimentat cu atâtea civilizaţii străine, au ieşit talente remarcabile în toate domeniile de activitate omenească. In timpul dominaţiunei maghiare, la diferitele noastre ziare româneşti colaborau şi publicişti ţărani- iar după unire, ţăranii bănăţeni au început să-şi scoată gazetele lor proprii, susţinute şi scoase de ei. Astfel îşi aveau gazetele lor plugari: Ilie Crăciunel din comuna Vrani (jud. Caraş), Vucu-Secăşanu fost senator de Caraş şi Ion Ciucurel din comuna Şojdea (jud. Timiş-Torontal). Aceste ziare au introdus în viaţa noastră publică un nou curent de care i-a făcut «nrigiuitorii politici să se interesele mai de aproape de nevoile păturei ţărăneşti. Ele erau organe de apărare ale imtereselor plugăreşti, erau tribune la cari se desbăteau marile probleme ce se puneau satelor noastre după unire. Ele urmăreau încadrarea elementului ţărănesc în locurile de răspundere ale politicei româneşti. Şi dacă n’ar fi dat alte roade, decât impunerea unui nou curent de politică ţărănească, şi în acest caz apariţia lor ar fi fost îndeajuns justificată- Dacă răsfoim însă colecţia acestor ziare, desprindem două constatări de mare importanţă- Pe de o parte în coloanele lor s’au înfrăţit condeele ţăranilor cu scrisul intelectualilor, iar pe de altă parte în aceste coloane s’au îndrumat, s’au instruit şi s’au afirmat o mulţime de talente Lterare ţărăneşti. Din rândurile acestor talente ţărăneşti s’au ridicat doi scriitori a căror nume a intrat în literatura românească din Banat. Unul este Ion Ciucurel, ţăran din comuna Soşdea, autorul unui roman întitulat „Transformarea’* şi apărut acum câţiva ani la Timişoara- iar altul este Pavel Târbăuu, plugar din comuna (Comorişte jud. Caraş) care a scos în comuna sa şi o revistă literară „Zorile Brnatului“, precum şi două caete de poezii, unul tipărit la Oraviţa, iar altul la „Scrisul Românesc** din Craiova ION CIUCUREL, născut la 11 Ianuarie 18£T, nu a făcut alte studii decât cele primare din comuna sa natală, unde se ocupă cu agricultura. A cetit însă multe gazete şi cărţi literare. In 1912 a scris ia gazeta „Poporul Român“ din Arad, care apărea sub direcţia lui Vasile Goldiş, primul articol de fond „La Pogorârea Duhului Sfânt“ De atunci a colaborat la următoarele ziare: „Poporul Ro mân (Arad), „Foaia Poporului Român“ (Budapesta), „Calea Vieţii“ (Comloşul Mare), „Făclia“ (Caransebeş), „Drapelul“ (Lugoj), „Cartea Satului“ (Lugoj), „Aurora“ (Bucureşti), „Gezeta Taranului“ (Timişoara), „Drum Nou“ (Bocşa Montană), „Tara“ (Lugoj), „Lumina satelor“ (Sibiu), etc. In anul 1933 a scos la Şoşdea, împreună cu părintele Petru Bohariu, o foaie săptămânală „Poporul Românesc“, care după a RESTAURAREA REGRUTATEI In GRECIA fiind şeful suprem, firesc şi permanent al forţelor armate, este singurul desemnat să menţină aceste forţe în limitele atribuţiunilor lor şi să le consolideze şi înalţe in îndeplinirea marei lor misiuni. Dar, continuă primul ministru, Independent de aceste consideraţiuni, strânsa colaborare constatată astăzi între republică şi elementele stângei chiar comuniste, arată primejdiile pe cari le-ar putea rezerva ţării dreptul de a alege pe primul demnitar al statului, drept care constitue principala caracteristică a regimului democraţiei neîncoronate. Partidul poporului, declara d. Tsaldaris, s’a rostit în favoarea democraţiei încoronate, cu convingerea că pune astfel temeliile solide ale unei noui vieţi politice normale şi a liniştei care va fi spre folosul intereselor ţării. Regimul democraţiei încoronate garantează toate instituţiile liberale cari asigură pe deplin libertatea individuală, fără a avea neajunsurile regimului republican astfel cum a fost acesta constituit in Grecia. Terminându-şi cuvântarea, d. Tsal. ■ Paris a îndemnat pe deputaţii partidului popular să se ducă în provinciile respective şi să lucreze în favoarea democraţiei monarhice, care va asigura liniştea şi ordinea la care partidul popular a aspirat totdeauna. Adunarea a aclamat călduros şi îndelung pe preşedintele consiliului de miniştri. D. TSALDARIS Preşedintele consiliului elen «..«........—Ecouri ariera unei opere cu Napoleon unic, de către un grup de directori ai Teatrului parizian bine cunoscuţi, nu este o inovaţie. In timpul războiului, din iniţiativa lui Gustav Quinson au fost montate piesele Les Butors şi Finette, de glorioasă memorie. Succesul a fost atât de mare încât toţi directorii asociaţi şi-au scos de trei ori capitalul pe care nici nu-l depuseseră decât în proectul de contract --------------------------------------.—• C In lumea asta o egalizare absolută sub raportul social este imposibilă. Este imposibilă şi sub raportul economic. Singura egalitate care s-a putut înfăptui este cea juridică, adică egalitatea în faţa legilor. Ba chiar şi aci ar fi multe de spus, fiindcă, judecătorii ei însuşi sunt oameni şi chiar când sunt neinfluenţabili şi oneşti încă ei sunt victimele unor aprecieri extrem de variabile de la caz la caz în sensul că, fără să vrea, aproape inconştient, ei ţin în mână o balanţă pe care ochii legaţi ai justiţiei o opresc să vadă întotdeauna dacă în adevăr unul dintre cele două talgere nu atârnă mai mult intri o parte decât în cealaltă. Lucrul acesta se datorează faptului că un împricinat este mai bine îmbrăcat sau mai puţin bine Îmbrăcat, este de o clasă socială înaltă sau din contra este un biet pârlit, peste procesul căruia şi a încă vreo cincizeci la fel se poate trece la repezeală în mai puţin de o oră, depinde de faptul dacă el a putut să-şi ia un avocat bătrân şi cu experienţă sau din contră unui tânăr care, chiar când nu este lipsit de temeinice cunoştinţi juridice nu are totuşi suficient prestigiu ca să se facă ascultat de nişte magistraţi uneori prea grăbiţi sau prea atoateştiutori. Aşa că de esenţa însăşi a vieţii omeneşti este inegalitatea cu toate atributele şi, dacă voiţi, cu toate nedreptăţile ei inevitabile. Că aceasta este chiar în firea lucrurilor — dans la nature des choses, cum ar spune Montesquieu — aceasta se vede din toate aspectele vieţii sociale de astăzi, din toată istoria trecutului, din vestigiile însăşi ale începuturilor societăţii omeneşti ca şi din colectivităţile primitive de astăzi. Şi acest lucru se mai vede de asemenea şi din toate încercările neisbutile ale omenire! de a remedia acest rău. Faptul însăşi al „owisbutirei“ este demonstrativ, consacrând pentru totdeauna o situaţiune definitivă şi pecetluind cu calificativul de utopică orice acţiune de acest gen ca fiind eţ contra Însuşi a indicaţiunilor naturi. Dar, ceva mai mult, însăşi oameni, vor ca situaţiunea să fie aşa şi este o ghreşală să se spună că inegalităţile actuale s’ar datori luptei de clasa din societate, doctrină după care uzurpatorii unor pretinse drepturi ar voi să-şi consolideze poziţiunile lor privilegiate, este o eroare, deoarece, ierarhia nu este statornicită numai între clasele de sus şi cele de jos, ci ea este bine definită chiar din voinţa şi chiar in sânul însăşi al straturilor sociale cele mai de jos. Iată, de exemplu, un dialog surprins în treacăt prin dretpul Atheneului, intre două servitoare, una venind dintr’o direcţie, având un cot plin cu cumpărături, carne, verdeţuri, fructe, etc, iar cealaltă apropiindu-se din direcţia contrarie aducând la rândul ei o sticlă de vin, un sifon, şi un crap mare învelit într’un jurnal. — „Bună dimineaţa, madam Pachiţo!“ — „Bună dimineaţa „madam* Veta“! — „Vii diseară la serată? — „Unde? — „La „Cercul subofiţerilor“? — „Vai de mine, soro, dar ce, ari băut gaz? Acolo? Unde vine toată caracuda“? De, cred că este suficient: dacă şi în rangul slujnicilor se mai pot face stratificări, unii constituind „caracuda“ iar alţii... clasele de sus ale lumii slujnicelor şi a argaţilor, atunci hotărît, trebue să spunem cutoţii că principiul ierarhiei şi al ierarhizărei sociale este fără discuţie un modus in rebus ! AL. I. D. COMISNTARii ERARHIE... PROBLEMA ORAŞELOR In vechea cetate a Iaşului istorie, leagănul culturii şi unităţii naţionale primarii din întregul cuprins al ţării se vor întruni la mijlocul lunei octombrie, în al zecilea congres, pentru a discuta în continuare problema refacerii, ridicărei, modernizării şi înfrumuseţării oraşelor noastre. Evident, gospodăria administrativă a unui stat civilizat şi în plin progres, nu este uşor de condus. „ Nevoile atât de variate ce frământă un oraş, nu sunt decât un fragment din sufletul ţării“ — după cum o spune cu atâta pricepere şi inimă românească însăşi d- Al. G. Donescu, primarul general al municipiului Capitalei. Desigur, cine adânceşte viaţa fiecărui oraş, comună sau cel mai umil cătun, ştie bine câte probleme nu-şi aşteaptă soluţionarea pentru înflorirea şi desvoltarea lor. Problema oraşelor a fost pusă pentru întâia oară de către partidul naţional liberal, imediat după războiul de înviere al neamului românesc. S-a susţinut anume că, statul are datoria să repartizeze şi să alimenteze cu fondurile necesare municipiile şi comunele, pentru că ele la rândul lor să poată îngriji, repara şi îndrepta lipsurile şi golurile pricinuite de evenimentele din înaintea anului 1918. Aşa dar, s’a cerut imperios refacerea oraşelor noastre cari au suferit atât de mult în desvoltarea lor. Până la 1924, din pricina multiplelor chestiuni strâns legate de nevoile superioare ale statului nostru naţional, problema modernizărei oraşele a fost cu desăvârşire neglijată De la această dată, guvernul refacerei, prezidat de marele bărbat de stat Ion I G Brătianu, s’a ceriat în mod serios de ridicarea şi înfrumuseţarea oraşelor. Un program de realizări Ministerul de interne de atunci, a fixat un program de realizări edilitare, şi după oâvnă, a avut loc primul congres al oaselor în capitala Basarabiei la Crișinău, congres la careguvernul a fost nenrezaliat prin d. Ion Inculeţ actualul ministru al internelor. Congresul primarilor a arbătut ca un ecou de redeşteptare în toate straturile sociale şi el a impresionat puternic însăşi pe conducătorii statului, pentru seriozitatea problemelor, cari aduceau o nouă lumină, o nouă reformă pentru o bună gospodă - rie în administraţia ţării. Lucrările edilitare au început cu succesi, dând strălucite rezultate. Când opera aceasta trebuia desăvârşită, când se muncea cu multă sârguinţă, pricepere şi cinste, la refacerea oraşelor, guvernul partidului liberal dîn motive pe care nu le discutăm s’a retras dela cârma statului, aşa că lucrările au încetat brusc, şi acei cari trebuiau să continue lunea începută pentru binele obştesc, n’au mai făcut nimic. La 1933, guvernul liberal şi-a ţinut cuvântul, aşa că odată cu refacerea (Continuare în pag. 2 a) D-l AL. G. DONESKU Primarul general al Municipiului