Viitorul, octombrie 1935 (Anul 27, nr. 8314-8339)

1935-10-02 / nr. 8314

ANUL XXVII No. 8314 BUCUREŞTI REDACŢIA I ADMINISTRAŢIA Str. Edgar Quinet No. I­I Str. R. Poincaré No. 11 Telefoanele: 3­8030; 3-7912 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului şi prin agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug . Miercuri 2 Octombrie 1935 ABONAMEN­T IN TARĂ 1 fai h­ainwflTBTi Un an ««•«mm««« 600 lei * Trei luni 150 lei 1 „ Sase luni-- 300 „ | Un exemplar 2 „ 1 W I ZF* ’S**“ |*1 lostituţiuni publice si particulare 1000 iei anual | va8e 11*01 «. 700 m || Un exemplar 8 m ________ Taxa se plătește In numerar Dir. G-le P. T. T. conf. circ. No. 137282/926 Cinismul politicei de ECHIVOC D. I. Mihalache, a ţinut să dea aparenţa unui şef de autoritate, răspunzând, cu violenţă, şi fără urbanitate, la cuvântarea d-lui Gh. Tă­­cărescu, primul ministru, care pentru întreaga opinie conştientă şi imparţială a ţării nu a făcut de­cât să redea în expresii puternice şi clare adevărata situaţie politică a ţării noastre. D. Tătărescu, observând că prin politica de echivoc şi de şantaj partidul naţio­­nal-ţărănesc, prejudiciază a­­­dânc interesele ţării, d-sa nu a făcut de­cât să dea un vestmânt plastic sentimen­telor unanim împărtăşite ale cetăţenilor, cari văd cum se slăbesc instituţiile de teme­lie, prin campanii de culise, prin echivocuri dăunătoare şi prin atitudini, cari sub aparenţa scrupulelor cons­tituţionale, nu ascund de­cât curente de destrămare şi de anarhizare. D. I. Mihalache, însă a crezut că este abil, luând o o ofensivă ce nu cadrează nici cu „opera“ partidului ce-l conduce, nici cu pres­tigiul său personal, contra partidului liberal, amenin­ţând cu desfiinţarea acestui mare organism politic legat cu însăşi istoria contempo­rană a ţării noastre, şi a­­ceasta pentru că aşa porun­ceşte d. Mihalache de la To­poloveni, ori d. Maniu de la Bădăcin. E ridicol, dacă n’ar fi în joc însăşi interesele ţării, periclitate de aceia cari se joacă cu ele, fără simţă­mântul de răspundere. Şeful d-lui Maniu decre­tează însă lichidarea totală a partidului liberal, nu numai retragerea suveritului, şi în această a­itudin­e răsboinică, d-sa crede ca­ se justifică a­­firmând enormitatea istorică, — dacă nu chiar necuviinţa politică — că partidul libe­ral n’a făcut nimic în timpul celor trei sferturi de veac, cât a stat la locul de răs­pundere şi de conducere. D. I. J Mihalache crede că sfidând adevărul, şi înar­­mându-se de îndrăsneală, poate să şteargă dintr’un condei, toată opera unui par­tid, a cărui viaţă se împle­teşte cu istoria ţării. Nu e cetăţean cult care să nu ştie că România acea di­nainte de răsboi — asupra căreia a veghiat cu influenţa covârşitoare partidul nostru, a făcut progrese uimitoare, şi că din două ţări trăind fără libertate politică, s’a a­­juns la o ţară respectată în afară, şi liniştită înăuntru. Marile opere ce au tranfor­­mat ţara, drumuri, şcoli, a­­sistenţă medicală, oştire, au fost obiectul grijei acestui organism politic pe care d. Mihalache — om nou, cu toate păcatele vechi — le consideră ca inexistente. Iar România mare şi în­tregită, împreună cu transfor­marea internă a exproprierei, şi a votului obştesc, s’a pu­tut înfăptui prin munca, de­votamentul şi jertfa partidu­lui liberal. Această mare operă care a dus de la micile Princi­pate de altă dată la Ro­mânia puternică, mare şi la întregirea naţională, nu înseamnă nimic în ochii d-lui I. Mihalache, care n’are în trecutul său politic, decât o colecţie de epistole către să­teni, şi o atitudine de potriv­­nicie şi de agitare a masse­­lor, prin desfăşurarea celei mai urâte demagogii? Dar pentru că d. Mihala­che a avut imprudenţa şi cinismul de a contesta rolul partidului liberal în organi­zarea, apărarea şi înfăptui­rea României de azi, am dori să ştim precis ce aport în via­ţa publică şi naţională a adus partidul naţional - ţărănesc ? Ce a rămas ca operă pozi­tivă şi temeinică de pe urma celor cinci ani de guvernare naţional-ţărănistă ? Ce a ră­mas altceva decât amintirea risipei în banul Statului, con­cesiunile la străini, creaţia parazitară a instituţiilor me­nite a îmbogăţi pe partizani şi haosul neechilibrat cu per­spectiva controlului străin? In faţa faptelor şi în faţa istoriei, violenţele şi cinismul şefului unui partid care trăie­şte din echivoc şi din dema­gogie nu pot să fie de­cât încă o dovadă a nepregătirei lui politice pentru grelele vremuri de azi. 4 NOTE Puterea mistică — In jurul câmpiei de la Maglavit — Elanul sufletesc pe de câmpia până ieri ignorată a Maglavitu­­lui, arată, în lumini de foc, pre­ţul ce-l are asupra sufletului o­­m­enesc din toate timpurii­e, la­tura obscură, apelul la ceea ce nu se percepe, şi gândul ce nu poate fi mărginit între două realităţi. Deasupra a tot ceea ce omul simte prin propriile lui simţuri, stă ca o permanentă grije a zilelor de mâine, marea enigmă a pu­terilor ce salăşluesc­ dincolo de om. Poezie şi metafizică, jertfă­ pentru idee, ori superstiţie ori credinţă religioasă, mit ori fan­tezie, orice aspect ar lua forma descifrarei enigmei lumei, un lucru rămâne sigur şi anume marea putere a misterului asu­pra limitatei noastre puteri de-a cunoaşte. Zilele ne robesc; grijile vieţei ne alienează; şi „pozitivismul" vieţei pare că ne face refractari, gândurilor fără reazăm real, dar nu mai puţin active în puterea lor de stăpânire. 4­1Auu v­ou ajunşi ceva, o îm­prejurare ca sa spargă monoto­nia banalului, ca­ să apară cu pu­teri vulcanice gândurile ascunse în unghere, de suflet, idei ce mol­comeau sub coaja „ştiinţei’­, şi ca deodată tot ceea ce încânta pe strămoşi, să apară ca puteri ac­tuale în sufletul nostru. Frenezia de la Maglavit, care a înfrăţit şi nivelat clasele, în faţa unui ace­­laş mister suprem cu puteri trans­­cedentale, ne arată cât mare adevăr este în constatarea că pă­străm în adâncurile noastre tai­ne, cari nu aşteaptă decât semnul mistic, pentru a se trezi cu pu­teri de actualitate vie. Omul nu este numai un „ani­mal politic“ — cum îi plăcea lui Aristot să ne caracterizeze. El este şi fiinţa esenţialmente mis­tică, păstrând sub toate aparen­ţele variatelor culturi şi felurite-­ lor epoce, acelaşi tainic gând al forţelor imense ce conduc lu­mea , după legi ce nu le înţele­gem PETRONIUS Desigur că locul d-lui Miha­lache nu e la Topoloven­i, la aca­demia abecedarului, nici la Bu­cureşti. Dşa este demn de Liga Naţiunilor unde fineţa-i diplo­matică ar face concurenţă d-lui Titulescu. In comitetul­ executiv s’a evi­denţiat încă odată această fineţă. Cuvântul d-lui Mihalache era aşteptat cu o legitim­ă curiozi­tate şi un mare interes de am­bele tabere naţional-ţărăniste. Numai opinia publică nu aş­tepta nimic„ Şi opinia publică a avut încă odată dreptate! D. Mihalache a urmat tactica prietenului d-sale politie, d. Boi­tă . D. Mihalache „NU S’A DE­CLARAT ! Pot fi unii pentru d. Maniu şi alfii contra. Pot fi unii pentru politica „so­­vatiştilor“ şi alfii contra. Şeful partidului naţional-ţără­nesc, crede că n’are datoria de­ a se „declara“. Cu abilităţi de elefant care vrea­ să se strecoare prin gaura unui ac,­­ d. Mihalache este pro şi contra, ca şi ultimul din agenţii d-sale electorali. Şeful partidului naţional-ţără­­nesc face politica ....Topoloveni­­lor. Ea const în a umbla în două luntri, pentru a pescui in ape tulburi. Este desigur foarte „abil" dar nu pentru vremurile de azi... • * Când în toată lumea se impun oamenii de acţiune hotărâtă şi energică la cârma statului, E d. Mihalache crede că cu o diplo­maţie eftină poate să i se strecoare prin toate greutăţile spre a da o guvernare hibridă şi sterilă ca şi cea trecută. Cu declaraţii ca, aceia că nu cunoaşte politica d-lui Maniu din cauza ...cenzu­­rei, — şeful partidului naf­mal­­ţărănesc se eredet al doilea Tail­­lerand. Asemena abilităţi nu înşeală însă pe nimeni. Ţara întreagă ştie că în comi­tetul naţional-ţărănist nu s’a pu­tut lua nici-o hotărâre unitară. Ţara întreagă ştie că d. Maniu a rămas la partidul său de ve­dere şi a anunţat că va continua, în Ardeal campania anarhică de intrigi şi calomnii. Ţara întreagă ştie că acei cari au combătut politica d-lui Ma­niu n’au avut nici­ un sprijin în d. Mihalache,­­ cel mai oportu­nist, mai timorat şi mai nesincer dintre toţi naţional-ţărăniştii... Aşa­dar, cu un partid lipsit de unitate şi un şef de cocă, în continuă frământare, — ce se poate face ? S’a găsit totuşi ceva de făcut o „grandioasă“ manifestaţie la 1­4 Noembrie. Toţi acei cari voesc să se în­frupte din banii Skodei ai lui Kreuger, ai comitetelor­ a­grave, ai fabricelor de zahăr, ai impor­tatorilor de scrumbii ruseşti, ai caselor autonome şi ai tuturor fraudelor ce­ au durat patru ani, vor veni la Bucureşti. D. Mihalache îi va plăti cu o suta de lei de cap plus băutură, mâncare şi drumul. Cu asemenea perspective, ce mai este nevoie de program, de tactică, de unitate ? Partidul naţional-ţărănesc şi vrednicul său şef, sunt gata să-i ia răspunderea guvernării! I­n team Dl Mihalache e diplomat 570 milioane a costat aplicarea unei legi — pentru a lămuri acolo Incursiu­nile devastatoare în averea miş­­cărei cooperative. Se ştie că nu­mai aplicarea administrativă a legei cooperaţiei a d-lui Rtădu­­canu a costat circa 570 mili­oane. In astfel de împrejurări, mai trebue să surprindă pe cineva campaniile naţional-ţărăniste pe chestiunea cooperaţiei ? De câtva timp, unele ziare dau ospitalitate atacurilor ce se duc împotriva d-lui M. Negură, subsecretar de Stat, în contra nouei legi a Cooperaţiei şi a conducătorilor instituţiilor cen­trale cooperative. Se inventează fel de fel de pretexte pentru a se da impre­sia temeiniciei acestei campanii. Care este adevărul asupra apli­­cărei nouei legi şi car­ sunt au­­torii atacurilor de azi ? Instituţiile centrale coopera­tive ce funcţionează conform le­gei în vigoare, au dovedit uti­litatea lor în scurtul timp de când au luat fiinţă. Problema valori­ficărei grâului a fost re­zolvată datorită sprijinului Cen- , . ... traMde Produc,ie ,i —-ÂfÂÎÎS care. Organizarea magazinelor­­„, că ocnele de consum este în curs, iar ins­tituţia centrală însărcinată în acest scop activează cu rezul­tate destul de frumoase. Totodată, problema creditului cooperativ se rezolvă de către Banca Centrală, care are aproa­pe 200 milioane posibilităţi de reescent pentru operaţiunile noi, lucrând în acelaş timp şi pen­tru asanarea trecutului. La sfâr­­şitul anului economic şi finan­ciar se va alcătui o situaţie e­­dificatoare a rezultatelor celor şase luni de aplicare a nouei­­ legi a Cooperaţiei. Se va putea vedea în cifre­­ sprijinul pe care cooperaţia la­­ dat diverselor ramuri ale eco-­ nomiei naţionale. Cine sunt însă autorii campaniei de azi ? Toţi beneficiarii de eri, gangsterii diurnelor şi jetoanelor, excluşi din mişcarea cooperativă pen­tru turpitudini şi jaf în averea unităţilor. Pe fiecare zi institu­ţiile centrale cooperative sunt obligate să trimită în faţa par­chetelor pe funtaşii coopera­tori ai d-lui Mihalache, cari au făcut să dispară până şi gaju­­rile care garantau credite acor­date pe consideraţii politice. Foşti parlamentari şi foşti demnitari naţional-ţărănişti iau drumul instanţelor judecătoreşti Când se vor publica toate do­cumentele activităţei în coope­raţie a partidului naţional-ţă­­rănesc, nu se ştie câţi dintre to­varăşii apropiaţi ai d-lui Miha­lache vor mai avea curajul să apară în faţa, opiniei publice ca apostoli ai unei demagogii de spoliere a avutului public. %­l (Contrisuare în pag. 2-a) 4 LITERATURA ţărănească din Banat de AUREL COSMA-junior maaummmmmwum. — i­mim— Literatura românească din Ba­ţ nat îşi are cele mai fecunde surse de creaţie în adâncimile sufleteşti­ ale poporului de la sate­ Bogăţia şi variaţia folklorului bănăţean ne prezintă suficiente dovezi- Câţi scriitori nu s’au inspirat din poe ziil© şi cântecele poporale, câţi din ei nu şi-au plămădit opera lor din aluatul curat al acestor produ­se anonime, strecurate prin firele tradiţiei din generaţii în generaţii? Am avut mulţi cercetători harni­ci, recrutaţi în trecut mai ales din rândurile dascălilor, cari au adu­nat din gura poporului nenumă­rate colecţii de poezii şi cântece poporale. Dar munca lor de albină n’a fost decât scoaterea unor pi­cături sclipitoare din imensa şi inepuisabila mare a folklorului bănăţean. Fiecare comună îşi are cântecele ei, fiecare ţăran ştie câ­teva poezii învăţate dela părinţi­ Ori, câte sute de sate româneşti sunt în Banat. Ancheta făcută de „Institutul Social Banat - Crişana“ în comuna Belinţ ne arată că nu­mai dintr’un singur sat s’au pu­tut culege sute de produse ale fol­klorului bănăţean, fie literar, fie muzical. Alături de această preţioasă contribuţie pe care o dă poporul sătesc literaturii, mai avem şi li­teratura propriu zisă, creată de ţărani. Plugarii noştri bănăţeni­­au o superioritate intelectuală şi spiri­tuală, care îi ridică din comun­ A­­ceastă superioritate n’a fost câşti­gată în şcoli sau prin instrucţie, ci ea este înăscută, este moştenită din tarii în fiu, şi dacă am cerceta originea ei, poate că am găsi-o în­ contactul direct ce­­ aveau ţă­ranii Români din Banat secole dică­rând­ul cu diferitele popoare cari trecuseră şi poposiseră pe acest pământ. Doar Banatul era răscru­cea, unde se întâlneau şi pe unde îşi aveau calea atâtea neamuri, a­­tâtea oştiri şi atâţia negustori, cari toţi lăsau aici în contactul pe care îl aveau cu poporul nostru autochton diversităţile culturii şi civilizaţiei lor­ Din acest popor bănăţean, cres­cut la isvorul alimentat cu atâtea­ civilizaţii străine, au ieşit talente remarcabile în to­ate domeniile de activitate omenească. In timpul dominaţiunei maghia­re, la diferitele noastre ziare ro­mâneşti colaborau şi publicişti ţărani- iar după unire, ţăranii bă­năţeni au început să-şi scoată ga­zetele lor proprii, susţinute şi scoase de ei. Astfel îşi aveau ga­zetele lor plugari: Ilie Crăciunel din comuna Vrani (jud. Caraş), Vucu-Secăşanu fost senator de Ca­raş şi Ion Ciucurel din comuna Şojdea (jud. Timiş-Torontal). A­­ceste ziare au introdus în viaţa noastră publică un nou curent de care i-a făcut «n­rigiuitorii poli­tici să se interesele mai de aproa­pe de nevoile păturei ţărăneşti. Ele erau organe de apărare ale im­tereselor plugăreşti, erau tribune la cari se desbăteau marile pro­bleme ce se puneau satelor noa­stre după unire. Ele urmăreau în­cadrarea elementului ţărănesc în locurile de răspundere ale politi­cei româneşti. Şi dacă n’ar fi dat alte roade, decât impunerea unui nou curent de politică ţără­nească, şi în acest caz apariţia lor ar fi fost îndeajuns justificată- Dacă răsfoim însă colecţia ace­stor ziare, desprindem două con­statări de mare importanţă- Pe de o parte în coloanele lor s’au în­frăţit condeele ţăranilor cu scri­sul intelectualilor, iar pe de altă parte în aceste coloane s’au îndru­mat, s’au instruit şi s’au afirmat o mulţime de talente Lterare ţă­răneşti. Din rândurile acestor talente ţă­răneşti s’au ridicat doi scriitori a căror nume a intrat în literatu­ra românească din Banat. Unul e­­ste Ion Ciucurel, ţăran din comu­na Soşdea, autorul unui roman în­titulat „Transformarea’* şi apărut acum câţi­va ani la Timişoara- iar altul este Pavel Târbău­u, plu­gar din comuna (Comorişte jud. Caraş) care a scos în comuna sa şi o revistă literară „Zorile Br­­natului“, precum şi două caete de poezii, unul tipărit la Oraviţa, iar altul la „Scrisul Românesc** din Craiova ION CIUCUREL, născut la 11 Ianuarie 18£T, nu a făcut alte stu­dii decât cele primare din comuna sa natală, unde se ocupă cu agri­cultura. A cetit însă multe gazete şi cărţi literare. In 1912 a scris ia gazeta „Poporul Român“ din A­rad, care apărea sub direcţia lui Vasile Goldiş, primul articol de fond „La Pogorârea Duhului Sfânt“ De atunci a colaborat la următoarele ziare: „Poporul Ro m­ân (Arad), „Foaia Poporului Ro­mân“ (Budapesta), „Calea Vieţii“­ (Comloşul­ Mare), „Făclia“ (Ca­ran­sebeş), „Drapelul“ (Lugoj), „Car­tea Satului“ (Lugoj), „Aurora“ (Bucureşti), „Gezeta Taranului“ (Timişoara), „Drum Nou“ (Bocşa Montană), „Tara“ (Lugoj), „Lumi­na satelor“ (Sibiu), etc. In anul 1933 a scos la Şoşdea, împreună cu părintele Petru Bo­­hariu, o foaie săptămânală „Po­porul Românesc“, care după a­ RESTAURAREA REG­RUT­ATEI In GRECIA fiind şeful suprem, firesc şi perma­­nent al forţelor armate, este singurul desemnat să menţină aceste forţe în limitele atribuţiunilor lor şi să le con­solideze şi înalţe in îndeplinirea ma­rei lor misiuni. Dar, continuă primul ministru, In­dependent de aceste consideraţiuni, strânsa colaborare constatată astăzi între republică şi elementele stângei chiar comuniste, arată primejdiile pe cari le-ar putea rezerva ţării drep­tul de a alege pe primul demnitar al statului, drept care constitue princi­pala caracteristică a regimului demo­craţiei neîncoronate. Partidul poporului, declara d. Tsal­­daris, s’a rostit în favoarea democra­ţiei încoronate, cu convingerea că pune astfel temeliile solide ale unei noui vieţi politice normale şi a lini­­ştei care va fi spre folosul intereselor ţării. Regimul democraţiei încoronate ga­rantează toate instituţiile liberale cari asigură pe deplin libertatea in­dividuală, fără a avea neajunsurile regimului republican astfel cum a­­ fost acesta constituit in Grecia. Terminându-şi cuvântarea, d. Tsal. ■ Paris a îndemnat pe deputaţii parti­dului popular să se ducă în provinc­­iile respective şi să lucreze în favoa­­rea democraţiei monarhice, care va asigura liniştea şi ordinea la care par­tidul popular a aspirat totdeauna. Adunarea a aclamat călduros şi în­delung pe preşedintele consiliului de miniştri. D. TSALDARIS Preşedintele consiliului elen ­ «..«........—­­Ecouri ariera unei opere cu Napoleon unic, de către un grup de di­rectori ai Teatrului parizian bine cunoscuţi, nu este o inovaţie. In timpul războiului, din iniţiativa lui Gustav Quinson au fost montate piesele Les Butors şi Finette, de glorioasă memorie. Succesul a fost atât de mare încât toţi directorii a­­sociaţi şi-au scos de trei ori capita­lul pe care nici nu-l depuseseră de­cât în proectul de contract --------------------------------------.—• C In lumea asta o egalizare absolută sub raportul social este imposibilă. Este imposibilă şi sub raportul e­­con­om­ic. Singura egalitate care s-a putut în­făptui este cea juridică, adică egali­­tatea în faţa legilor. Ba chiar şi aci ar fi multe de spus, fiindcă, judecătorii ei însuşi sunt oa­meni şi chiar când sunt neinfluenţa­­bili şi oneşti încă ei sunt victimele unor aprecieri extrem de variabile de la caz la caz în sensul că, fără să vrea, aproape inconştient, ei ţin în mână o balanţă pe care ochii legaţi ai justiţiei o opresc să vadă întot­deauna dacă în adevăr unul dintre cele două talgere nu atârnă mai mult intri o parte decât în cealaltă. Lucrul acesta se datorează faptului că un împricinat este mai bine îm­brăcat sau mai puţin bine Îmbrăcat, este de o clasă socială înaltă sau din contra este un biet pârlit, peste procesul căruia şi a încă vreo cinci­zeci la fel se poate trece la repezeală în mai puţin de o oră, depinde de faptul dacă el a putut să-şi ia un a­­vocat bătrân şi cu experienţă sau din contră unui tânăr care, chiar când nu este lipsit de temeinice cunoştinţi juridice nu are totuş­i suficient pres­­­­tigiu ca să se facă ascultat de nişte magistraţi uneori prea grăbiţi sau prea atoateştiutori. Aşa că de esenţa însăşi a vieţii o­­meneşti este inegalitatea cu toate a­­tributele şi, dacă voiţi, cu toate ne­dreptăţile ei inevitabile. Că aceasta este chiar în firea lucru­rilor — dans la nature des choses, cum ar spune Montesquieu — aceasta se vede din toate aspectele vieţii so­ciale de astăzi, din toată istoria tre­cutului, din vestigiile însăşi ale în­ceputurilor societăţii omeneşti ca şi din colectivităţile primitive de astăzi. Şi acest lucru se mai vede de ase­­menea şi din toate încercările neis­­butile ale omenire! de a rem­edia a­­cest rău. Faptul însăşi al „owisbutirei“ este demonstrativ, consacrând pentru tot­deauna o situaţiune definitivă şi pe­cetluind­ cu calificativul de utopică orice acţiune de acest gen ca fiind eţ contra Însuşi a indicaţiunilor naturi. Dar, ceva mai mult, însăşi oameni, vor ca situaţiunea să fie aşa şi este o ghreşală să se spună că inegalităţile actuale s’ar datori luptei de clasa din societate, doctrină după care u­zurpatorii unor pretinse drepturi ar voi să-şi consolideze poziţiunile lor privilegiate, este o eroare, deoarece, ierarhia nu este statornicită numai între clasele de sus şi cele de jos, ci ea este bine definită chiar din voinţa şi chiar in sânul însăşi al straturilor sociale cele mai de jos. Iată, de exemplu, un dialog sur­prins în treacăt prin dretpul Athe­neului, intre două servitoare, una ve­nind dintr’o direcţie, având un cot plin cu cumpărături, carne, verde­ţuri, fructe, etc, iar cealaltă apropiin­­du-se din direcţia contrarie aducând la rândul ei o sticlă de vin, un sifon, şi un crap mare învelit într’un jur­nal. — „Bună dimineaţa, madam Pa­­chiţo!“ — „Bună dimineaţa „madam* Veta“! — „Vii diseară la serată? — „Unde? — „La „Cercul subofiţerilor“? — „Vai de mine, soro, dar ce, ari băut gaz? Acolo? Unde vine toată ca­racuda“? De, cred că este suficient: dacă şi în rangul slujnicilor se mai pot face stratificări, unii constituind „caracu­da“ iar alţii... clasele de sus ale lu­mii slujnicelor şi a argaţilor, atunci hotărît, trebue să spunem cu­­toţii că principiul ierarhiei şi al ierarhizărei sociale este fără discuţie un modus in rebus ! AL. I. D. COMISNTARii ER­ARH­IE... PROBLEMA ORAŞELOR In vechea cetate a Iaşului istorie, leagănul culturii şi unităţii naţionale primarii din întregul cuprins al ţării se vor întruni la mijlocul lunei oc­tombrie, în al zecilea congres, pentru a discuta în continuare problema re­facerii, ridicărei, modernizării şi în­­frumuseţării oraşelor noastre. Evident, gospodăria administrativă a unui stat civilizat şi în plin pro­gres, nu este uşor de condus. „ Nevoile atât de variate ce fră­mântă un oraş, nu sunt decât un fragment din sufletul ţării“ — după cum o spune cu atâta pricepere şi inimă românească însăşi d- Al. G. Donescu, primarul general al muni­cipiului Capitalei. Desigur, cine adânceşte viaţa fie­cărui oraş, comună sau cel mai umil cătun, ştie bine câte probleme nu-şi aşteaptă soluţionarea pentru înflori­rea şi desvoltarea lor. Problema oraşelor a fost pusă pen­tru întâia oară de către partidul na­ţional liberal, imediat după războiul de înviere al neamului românesc. S-a susţinut anume că, statul are datoria să repartizeze şi să alimen­teze cu fondurile necesare municipii­le şi comunele, pentru că ele la rân­dul lor să poată îngriji, repara şi în­drepta lipsurile şi golurile pricinuite de evenimentele din înaintea anului 1918. Aşa dar, s’a cerut imperios reface­rea oraşelor noastre cari au suferit atât de mult în desvoltarea lor. Până la 1924­, din pricina multiple­lor chestiuni strâns legate de nevoile superioare ale statului nostru naţio­­nal, problema modernizărei oraşele a fost cu desăvârşire neglijată De la această dată, guvernul refa­­cerei, prezidat de marele bărbat de stat Ion I­ G Brătianu, s’a ceriat în mod serios de ridicarea şi înfrumu­seţarea oraşelor. Un program de realizări Ministerul de interne de atunci, a fixat un program de realizări edili­tare, şi după o­âv­nă, a avut loc pri­mul congres al o­aselor în capitala Basarabiei la Criș­inău, congres la care­­guvernul a fost nenrezaliat prin d. Ion Inculeţ actualul ministru al internelor. Congresul primarilor a ar­bătut ca un ecou de redeşteptare în toate straturile sociale şi el a impresionat puternic însăşi pe conducătorii sta­tului, pentru seriozitatea probleme­lor, cari aduceau o nouă lumină, o nouă reformă pentru o bună gospodă­ - rie în administraţia ţării. Lucrările edilitare au început cu succesi, dând strălucite rezultate. Când opera aceasta trebuia desă­vârşită, când se muncea cu multă sârguinţă, pricepere şi cinste, la refa­cerea oraşelor, guvernul partidului liberal dîn motive pe care nu le dis­­cutăm s’a retras dela cârma statului, aşa că lucrările au încetat brusc, şi acei cari trebuiau să continue lunea începută pentru binele obştesc, n’au mai făcut nimic. La 1933, guvernul liberal şi-a ţinut cuvântul, aşa că odată cu refacerea (Continuare în pag. 2 a) D-l AL. G. DONESK­U Primarul general al Municipiului

Next