Zimbrul, 1851-1852 (Anul 2, nr. 1-67)

1851-08-06 / nr. 11

ZLIMBPSA 13 a se face la Otelul de Vil, banvetul cel mare urmatu de unu balu și de unu confertu. - Lod-merul au vizitatu astăzi Palatul legislativu, însoțitu de mai mulți din compatplogut cel. Ei au primitu la ușa sălei confereștiilor, de D. Bazu, crestorul adunărei. - Lord-merul e unu omu înaintatu în vrăstă, cu părul albu și o mare demnitate (vrednicie) in purtarea sa, avăndu o mare decorație în brilante, aninată la gătit de o corde roșă. Ei au vizitatu una după alta sala Conferențelor, sala Păcei, bibliotica, și sala veche a seanțelor camenilor de deputați. D. Razu și cățiva representanți au însoțitu pre Lord-merul în totu timpul vizitei sale. Înainte de a părăsi Palatul Legislativu, Lord-merul au mersu să viziteze oțelul presidenței. Dese noutăți de natură a deștepta luarea aminte a comerțului Marsiliei ne sosescu din Egiptu, adică acea de pucioasă mi de susamu. Se pare că minele de pucioasă descoperite în această țară suntu foarte bogate, și că esploatarea lor (lucrarea) cea ușoară dăgăduește resultaturi strălucite. Viceregele Abaș Pașa au datu esploatarea unei companii care va împărți foloasele cu dănsul, această esploatare va începe cătu de curăndu. Companiea anunță că pucioasa sa, care au concuratu (in trecutu) cu acea deSicilea ce pănă acuma singură da Europei acestu productu, ce va pute vinde mai eœtine in piața Marsiliei. În aceea ce privește susanul, de bună samă că și el ni se va pute vinde cu mai mare imbelșuoare de cătu pănă acuma, căci din descoperirea ce au făcutu apotecariul (spițeriul) viteregelui urmează că se poate face cu ușurință și din grăunțile culese din bumbacu unu pleu de arsu minunatu și cunu prețu foarte goșu. D. S. fu mulțumitu despre esperiențile ce s'au făcutu, și apotecariul său are privilegiu de zece ani. Totu sulamul deci ce nu se va întrebuința in Egintu ce va putea da comerțului evropianu, nu fără de folosu pentru pază. Abaș Pașa se îndeletnicește foarte multu cu imbunătățirea materială a perii și cu desvălirea ce dă comerțului și agriculturei, în Egiptul-de-Gosu la locul numitu Menih mașini puternice de vaporu comendate la Europa, au să se așeze care voru adăpa și voru da rodnicie pămănturilor intince care pănă acuma zeceau sterpe sui fără de vegetații. În cătu in privirea poutăților politice sosite de la Constantinopoli, nu cuprindu nimică decidatu, ci nu este adevăratu că Înalta Poartă se opune unui tractatu făcutu cu Englezii, pentru construcțiea drumului de feru între Alesandriea și Cairo, căci Abaș Pașa s'au tratatu cu nimine, ce el singuru vra de a face drumul acestu cerutu de țară și de neguțitorii streini (Semaforul.) Ce cetește un Acopr din 22 iulie: Duminica din urmă la 6 oare 10 minste de sară, unu cutremuru de pămăntu s'au simțit la Algiru și în imprejurimile sale. Mai întăiu s'au auzitu o detunare tare sub-pămănteană, care sămăna cu o esplozie de vreo mină depărtată. O sguduire destul de simțită urmă deîndată, după care veni wi a doua. Italiea. O cerimonie funebră s'au făcutu în 28 iulie în biserica mitropolitană din Turinu pentru Carol Albertu, numeru mare de senatori și de deputați, consiliul punicipalu, ofițerii gvardei naționale și ai armiei, funcționarii cei mai de căpitenie fură față la cerimonie. Biserica era plină de cetățăni care se rugau pentru sufletul acestui principe mărețu. Ce scrie de la Roma, din 18 iulie, în Gazeta de Asre5spe : „Cu toate opintirile ce face guvernămăntul pontificalu și diplomațiea, cum și autoritățile militare franceze, pentru de a ascunde publicului ne'nțălegirea ce'i despărțește de vr'o cătura Cripu, ea se înțelege la fiecare ocaziune și nu e mai multu secretu pentru cineva. Așa de exemplu, fiecare au însemnatu că, în timpul aflării Papei la Castelu-Gandolfo, Generalul Gemio, care adeseori mergea să vadă pe Papa la Roma, nu venise de cătu odată la Castelu in timpul aflărei acolo a familiei regești, și că nu primise nici cum o învitație ulterioară. Francezii se ferescu, nu fără de poate, de semnele de amiciție date de Papa familiei regești de Neapoli, și cu toate cB Cardinalul Antopeli au descuviințatu formalu arătata Notă prin care cerea agiutorul Austriei, în locu de acel al Franției, acesta nu crede mai puținu că lucrări s'au făcutu în acestu înțelesu de nu oficialu mabaru confidențialu. Iată ce Franțezii deveniră așa de prețuitori! Engliteza. Cea mai mare parte din Giurnalele Engleze și mai cu samă Dali- Nevsu în momentul de față ținu o luptă onorabilă în protiva guvernului. Pricina este că o sărimană vănzătoare de fructuri Ana Hicu, al căreia strămoșu măntui în seculul trecutu pe regele Gheorghie al P-le care picase în canalul Serpentinii ce curge și prin hidie-Parcu. Regele spre mulțămire îi dădu ne vecinicie, dreptul de a vinde fructe și copturi în Parcu. Ana Hicu ăși dură din economiile sale o căsuță mică, pre care Lordul Seimuru, șeful biuroului de ape și păduri ălu desființă plătindu'i 24 de galbeni ca despăgubire a casei ce se surpă. Serimana bătrănă reclămă, însă în zădaru. Ea se înfățoșă în Hide-Parcu spre a vinde fructele ce le avea într'unu pancru, ea fu împedecată și dusă naintea Magistratului, care o espedui. Serimana pică în cea mai mare miserie, în cătu mai multe din familiile aristocrate și cele mai mari giurnale iau luatu partida; o subscripție ce deschise în saloanele aristocrate în agiutorul bătrănei, eară giurnalele ăi ltrică coloane întregi în favorul dreptului ei. Treaba aceasta se pare a'și lua o întindere foarte mare. Ea e posiție. De Londra, Giurile (giudecătoarea) de dame a căreia prezidență s'au încredințatu D-ei ducesei de Suterland, au începutu lucrările sale, spre a examina lucrul de mănă care atărnă de atribuțiile acestui guri, precum probele de broderii și de danteluri făcute cu măna, împletituri și alte obiecte de fantasii, care reclamă o lscusință și o delicateță cu totul deosebită a lucrului de mănă. D. Dalton au propusu Comisiei regești de a transforma (preface) Palatul de Cristalu într'o galerie mare de statue, înfățoșindu grupele tuturor națiilor. Acestu muzeu aru fi unu monumentu etnograficu de felul căruia altul numai există. Propunerea aceasta se va supune comitetului parlamentaru ce ceda pu Ministrii, mnulc Și conductorul puse cornul la gură și suflă cu putere într ănsul. La vitetul acesta, unu luntrașu alergă de pe piscul unui colnicu, întrebă pe muntenegrinu, ne salută prin o închinăciune, sări în barcă și întinse văntrela. Acolo noi ne despărțiamu de muntenegrinul nostru. În călătorii e de trebuință stoicismul mai multu de cătu aiurea. Nu trebue cineva a se lipi de nimine, pentru ca să nu simtă în urmă necontenita părere de rău. După ce amu plătitu conductorului nostru noi și strănserămu cu frăgezime măna, și trebue să zicu că și bietul băetu numai puținu era înduioșitu. Sărbămu în barcă, se'ndepărtă. Ochii mei atunci se întoarseră spre crucea care se perdea în orizont scăldată de cele din urmă raze ale soarelui apuindu, și întrebaiu pre luntrașul nostru, care încurca italienește, dacă satul din care ce afla el era creținescu. - Mahometanu zise el. - Dară Dla? - Totu mahometanu. - Apoi de ce crucea asta ? - Pentru că, mai nainte, căndu cornul spănzura numai de unu țărușu, strigile ne făceau o mulțime de neagrunsuri. - Bine găndește scumpule cetitoriu că încă o decendu Eu o credu fără îndoială, și dară eată-o. () „Au fostu odată, dea aminte că această e o istorisire de zeițe fermecătoare, și că prin urmare avemu cuvăntura să o începemu astfelu, au fostu odată, zice, unu luntrașu cu numele Dimitriu, ce avea o barcă de minune, mergăndu pe spusu de bine și singura sa mesterie era ca să treacă pe călători. La ori ce vară, ziua sau noaptea, căndu cornul resuna, Dimitriu era gata de pornitu. De aceea și câștiga o mulțime de bani și oricare fată de pe țermul lacului doria să'i fie de femee, cătră acestea era naltu și frumosu; ochii lui erau negri și buzele roșe, mi își parfuma barba cu șiroderii cei se vindeau evreii pe care'i trecea. „Într'o noapte, văntul era cumplitu, Mora ca mugia, valurile lacului se umflaseră și o ploiță deasă bătea în față.. cornul resună deodată, și, pe aripele unei vântoaice resunetul său deșteptă de Dimitriu care visa în paradisul profetului. Ce sculă își luă văslele de aumăruri destinse la țerma cu masalao mișineața ca. La lumina turciei, văzu o femee naltă și frumoasă cu privirea lenoasă ce tremura subu burnuzul său de cașimiru. Această femee se așăză în barcă. Dimitriu plăntă masalao în capul barcei, apucăndu cărma. Atunci ploua încetă văntul tăcu, lacul se liniști; barca luneca cochetu (”) Autorul gărăntează ființa și ușurelu, eară Dimitriu ce era tănăru și plinu de focu, la lumiia masalalei ale începu a privi pe călătoare a căreia privire era unu licuriciu, eară buzele ei o roză ce aru fi fostu smulsă din mijlocul unui jaratiu. El o privi arăta și așa de bine încătu brațul său cuprinse umărul ei cel rotunzitu, și buzele sale ce lipiră de ale străinei..., mi Mohametu care lăsă să cadă căte-va picături de sorbetu ue huriile di pregăteau în paradisu, îi stinse îndată masalaoa! Zioa însă sosi, și Dimitriu scoase unu țipetu de spaimă văzindu în locul frumoasei necunoscute, o bătrănă scărboasă cu picioare de capră, cu mănele sucite ce'l prima hlizindu-se. Aceasta era o vrăjitoare înfrigoșată, unul din acele spirite ce se numește strigă. Ea avusese unu capriciu pentru frumosul Dimigiu, într'o clipă apoi se perdu într'unu neuru negru și sulfurosu (de pucioasă) care se întinse asupra lacului înoptănduearăși. Găfăindu, Dimitris reaprinsă tordea, dară tordea numai lumină nici de cumu calea, uraganul șueră din nou și nenorocitul luntrașu rătăni dose zile și dose nongi storcitu de ostineală, murindu de foame și neputănsu da de țeam. Căndu fumul vrăjitoarei s'au fostu împrăștietu găsi țerniul mimi opri în sfărșitu luntrea ca la malu. Însă în noaptea următoare cornul resună încă, și Dimitriu alergă la lacu. Astă dată, era lună și luntrașul în locul ne ea fu desprinsă și țărmul ei locală.