Zimbrul, 1851-1852 (Anul 2, nr. 1-67)
1852-02-04 / nr. 62
9e „- - Abonamentu. Iașii și ținuturi: Prețul pe unu anu 75 lei. - șese luni 40 - înștiințenilor pe unu rându este 25 parale. Astă sonc esă Lunea mi Gorea cu dese suplemente in 8. ne fie care lună Anul II Abonaments.1. Ce face în Iași, la Redacțiea în Tipografie a Buciumului Romanu la ținuturi pe la Domnii Profesori, și în București la libreriea D. Ioanidi, cu preți de doi galbini și unu svanțigu pe apu. Iașii, BARS Se Riee RER RE + RS P .557E E MOLDAVIEA, ceriul scaun al adevărului, Iașii. Demsuriiea Oșilor Principatului iată, că nimic nu au fostu Moldovei prin adresa Fevruarie 1852 nu pofteșe a publica surmă- toarele ordine de zis No. 4, ci 6. No. 2 l en. 25. În apisipe că sa mulțintește omul de apururea sale, de cătu spre fericire te pricini de cercetare rănduimu din a'iNonalu virtutea mi chiaru prigonitu răutatea caru pe biruită ceriul tronul mărirei și în în toate zilele zicăndune. Beni pre mine, frica Domnului vștrii Adjutanți, spre înlesnire dar a servițiilor pe lăngă Noi, numimu și întărimu pe Cornetul din Escadronul Miliției Costac Acoane de la Nostru Domnescu Adiutaptu. No. 6 len. 28. D. Gheneralu Inspestorul Oastei prin raportul No. 383 supuindune cerirea Capitanului Iancu Diamandescu de a se demisiona pentru casnice interesuri ce pu l inrtă a prelungi mai multu slujba. Noi încuviințemu demisionarea numitului cu rangul ostășescu ce are. Pentru 23 Ian. Cu ocaziunea onomasticei Prea Înalțatului nostru Domnitoriu după sfănta Liturghie și Te Deum ce s'au făcutu in biserica Catedrală. D. Diregătoriul Agapre. Balș în numele Înălținei sale au primitu felicitările tuturor funcționarilor, a boerilor tărgoveți și ținutași, precum și a neguțitorilor fruptași, sala politica au fostu frumosu luminată, și între case se deosăbia acele a D. Diregătoriului ce au datu unu bal strelucitu, a D. Aga Costachi Ghica și a D. Spat Hristodoru Ecsarhu. Sfatul orășieCap lăsăndu la o parte a eaxs No. 521 din 3 Ceral adevărul, mi pentru mosu cu țiora Înălțimei tăie pieață. Toate clasele losinduse de unu pe strade și bucurie. Lumea văzută este chipu Casene cea însoțietăței fotimpu frumosu se îndesurau acestei zile au postu covărșitoare. La ocaziunea acestei zile D. Profesorul Școalei Publice N. Vicol au rostituserivă următoarele: COWNTĂU. „Întru amintire vecinică va fi dreptul.” mai prețuitu omenirii aflarea lui u'au pricipuitu în lume adeseori cele mai mari Ce este ceriul patria fiinilor fericite, spre ce și însuși AN rătășrile este ceriul adunarea virtuților, pământul totudeauna au încorofiindu, mi au prigoindu aceea. De este ării de Dzeu, tocmai poi sfănta Biserică, și fiilor ascultațimă oiu învăța pre voi.. fle multe raporturi, prin care lumea materială, atău în privirea fizică cătu și morală, să armoniază cu cea supramaterială și pămăntul stă în armonie cu ceriul, să ne ațintimu privirea numai la unul din aceste raporturi, la care mai cu samă strălucirea zilei de astăzi ne îndeamnă. Unul dintre adevărurile religiei, care unește lumea văzută cu cea nevăzută, și pe care neamul Eminescu nu l'au perdutu nici însuși în rătăcirea și necunoștința sa, este sfințenia ce lumea însușește oamenilor înbunătățiți, a cărora viețuire pre pămănt atătu pentru sine, cătu și pentru întreaga omenire nu au fostu de cătu unu izvoru de virtuți și unu monumentu vrednic de aducere aminte pentru toate veacurile și la toate poporăle. Istoria ne arată că toate popoarele vechimii, precum: Hinejii, Perșii, Haldeii, Indienii, Egiptenii și altele, nu numai că după moarte înzeea pre mai marii lor, dar apoi chearu și prin aceea, carii le prileja oarecare fericiri, voca ale Benului numite prin feliurite monumente, 82 încă la Greci un Rotpururea îngrijitoare pentru soarta nației și a patriei lor. Însă findu că toate lucrurile lumii ce se paru a vecinici pre pământu, săntu vremelnice și schimbătoare, cu trecerea veacurilor s'au nimicitu și acelea, rămâindu numai ca unu obiectu de mitologie. Lumina însă care au venitu spre descoperirea neamurilor și spre mărirea creștinescu, între alte cunoștinți a vieții de veci, neau descoperitu și neau lămuritu și șestu adivăru. Sfănta scriptură ne spune lămuritu,că „sufletile drepților săntu în măna lui Dzeu” , care sfinținduse de ges minunatu întru sfinții li, ne îndeamnă astăzi prin mijlocirea religiei și a Bisăricii a serba pe unulț din cei întăi apărători ai credinții și folositoriu al omenirei, carile prin organul cuvântării sale de Dzeu, s'au făcătu luminătoriul lumii și podoaba credincioșilor. Eată car că numai roada virtuților înveciniceștee și sfințește numele muritorilor pre pământu, cară în ceriu îi face asăminea acelui Prea Înnaltu „Căndu piramidile, obeliscurile și zidirile cele înalte ale Egipetului și ale Babilonului s'au prifăcutu în neființă și sau sters de pre fața pământului, mai tărziu sau odată cu numile acelora ce leau înălțatu, căndu acelea zic nu se mai cunoscu, numele dreptului se vede astăzi încununatu cu laude și serbatu cu cucernicie de cătră fiii credinții, pupens este fericitu muritoriul, carile prin virtute își pregătește o asăminea nemurire pre pămăntu și în ceriu. Am zis însă cu lumea văzută se asamănă cu cea nevăzută; așa cu adevăratu, căci ce săntu Domnitorii seau cărmuitorii popoarălor, fără numai îngrijitorii și povățuitorii lor la fericire, cine pune stavilă ivirii răului, în soțietate? Cine este ocrotitoriul virtuții și groaza răutății? Cine este limanul văduvii și a Sepaksasi prigonitu de soartă? Cine întinde măna celui prăpăstuitu în adăncurile deznădăjduitoarei nenorocire? Cu adevăratu numai unșii Domnului, pre carii eau unsei cu entdelemnu sfaănt au coc. Pentru aceasta relighia lui Hs. îndoatorese pre tot omul a ce supune stapaniilor celor mai înalte, că nu este stapanie fara numai de la Deumi istoriea omenirei nu au înpletitu altora mai mulți dafini decătu Domnitorilor și stăpănitorilor, care au povățuitu pre supușii lor la fericire. Acum dară, pătrunși de acestu înaltu adivăru, Prea Înălțatul Nostru Dopinu este ales și înamnatule Ca cerească, spre a fi povățuitoriul nostru laericire, și văzindu mijloacele ce cu înbelșugare se varsă spre binele Patriei și a fericirei supușilor, în această zi de sărbare a sfăntului lerah Grigorie, unindu aceste două serbări împreună, adică a Bisăricii și a Patriei, și pătrunși de o asăminea strălucită zi, ca semnu a datornicii recunoștinți pentru adumbrirea ce întinde asupra viitoriului Patriei noastre, săntemii datori a depune la treptile Tronului Înălțimii Sale prinosul credinții, al supunerei. Mai ales pentru că această zi fiindu onomastică a Înălțimii Sale, ne deschide unu prilej de a ruga pre dătătoriul de toate harurile, ca numite Înăla celei găndite; închide este ! spre aceasta ne îndeamnă pr btoria trecutului ne al dragostei și ----- ----- -- Ang-a--alini-am -mens - POILETONUL ZIMBROLUL PĂSĂRUICA lerul era săninu, văntul dulce adica, Soarele 'n ceriu curgea linii, Iarba 'n roa dimineței înverzea și înflorea. Și tu păserea frumoasă, ’n toate dai suflare căndu peo creangă mlădioasă căndu în sborul tău cel iute tu căntai fără netare! „Aici căndu dorul este clopo, „Caăndu suspinul € suspinu, „caăndu amorul e amoru „căndu condiție a vieței este miere și veninu. „Pierdutu în a mea simțire, „De sorbu dulcea ta căntare „Simtu că este fericire „Încuvăntu fără vieață și în versu fărăntonare Dragă unde-ai jiritu? Oare ne care căppii Glasul tău cel ziuitu, Seara sau în zori de ziuă șui revarsă melodii? Este undeva în Ame Vre o climă mai plăcută? Ori a mărei albe spume ți se paru mai amoroase, avndu limba ta cea mută? Ai de-ami qui sa trăești Și trăești neîntatu, nt pe etelele cerști Între nourii sălbatici sau n văntul cel turgatu. Așa călători taine, Mi ami lăsa aici spepea M'așa lăsa și K) ne sine Ka să mai găsescu odată îmbatul tău măngăerea. Dar vai porii vicioși Și a furtunilor ții Care 'n secoli meroși lu suflatu mai cu putere din climate mi regii, În sapsapa 10ponipo Te-au luatu ne-9p aripă De fieru mi de cărnosire Te-au dusu cine mie unde, ușurică ca o clipă! Pasăre cu glasu frumosu Ori în aerul ușoru, Ori subu-arborul umbrosu Ori în climele selvatici ne unu drumu rătăcitoru. Căntă păsăruică căntă, Retăcește și totu căntă Căci căntarea ta e sfăntă [a găsi 'n tot locul inimile de dănsa se încăntă! 1849. Mart. I. Poni. Ti ce ADIC, steaoa nopții da lumină. Era 'n luna lui Brumari. Treceamu culmeal Carpatină, vărsăndu lacrimi cu amaru, u'nnzeau triste canale dintre văile adânci; Prahova șoptea în vale; Vulturii țipau nestănți. - -li