Adevěrul, mai 1924 (Anul 37, nr. 12350-12373)

1924-05-08 / nr. 12354

Anirt XXXVII. No. 12354 2 isi exemplarei in mata tara Trei exemplarul, in străinătate Joi 8 Mai 1824 Adeverii! / AL. V. BELDIHAB Í888—1897 I CONST. MILLS 1887—19» Controlul străin Cum l’a accetat Franţa Noi însă nu l’am acceptat Cât n’am­ fost noi atacaţi, înju­raţi şi calomniaţi, pentrucă am so­cotit mereu că în vederea nevoilor neapărate ale refacerei noastre e­­conomice şi financiare, care nu este posibilă fără concursul capi­talului financiar străin, se impu­ne să facem şi oarecari jertfe şi să acceptăm şi unele condiţiunii, pe cari înainte de război, într’o si­­tuaţiune economică internaţiona­lă normală, le-am fi respins cu tot dreptul. Fiindcă am susţinut această le­gă, atunci când am fi putut obţi­ne din partea capitalului financiar străin un concurs larg, care ne ar fi scutit de multe din gravele nea­junsuri de azi şi de altele ce se vor produce încă, am fost taxaţi de advocaţi şi agenţi ai capitalu­­lui străin, căruia vroim să aser­vim ţara. Şi aşa am mers înainte din rău în rău. Leul a scăzut mereu, viaţa s’a scumpit, căile ferate au stat pe loc, clădiri au rămas neisprăvite birurile s’au urcat fantastic, penu­ria de numerar a crescut în aşa chip încât cei mai mulţi nu le mai pot plăti, iar creditul nostru a su­ferit atât de mult, încât pentru a-i putea salva, am făcut în fine jert­fele pe cari le-am refuzat acum trei şi patru ani, pentru ajutoare ridicole în raport cu acelea pe cari, cu acelaş preţ, le puteam ob­ţine atunci. * ...Şi toate acestea din cauza u­nei parigorii, de frica frazei naţio­naliste. Vorbiau autorii şi partizanii a­cestei politici, de primejdia acapa­rărei ţărei de capitalul străin. Şi de ce zugrăviau mai mult această primejdie, pe care noi o socotiam şi o socotim imaginară, capitalul financiar străin fugea de noi, iar capitalul naţional, care putea creş­te numai fecundat de dânsul, se comprimă şi se evaporează. Zadarnic relevam noi că nicio­dată capitalul străin, nu poate a­­capara o ţară, dacă ea însăşi nu se abandonează. Zadarnic rele­vam exemplul Italiei dinainte de război, care, fecundată de capita­lul străin, răscumpărase toată ren­ta ei externă şi o bună parte din acţiunile întreprinderilor create cu capital financiar străin. Zadar­nic invocasem chiar exemplul ţa­rei noastre, care intrase în stăpâ­nirea căilor ferate construite cu capital străin, care răscumpărase o bună parte a rentei noastre ex­terne, care reintrase în toată pro­ducţia de petrol a societăţilor cu capital duşman, când interesele ţărei au cerut-o. Zadarnic toate, căci nu e orb mai rău decât cel care nu vroieşte să vadă şi nicăiri nu e mai păgubitoare ideia fixă, decât în materie economică şi fi­nanciară. * Acum ne vine o veste curioasă şi totodată instructivă din Franţa S’a afirmat şi făcut armă electo­rală din această afirmaţiune, că în schimbul împrumutului pe ca­re bancherii americani l-au acor­dat pentru salvarea francului, au cerut ca Franţa să se angajeze a accepta raportul şi propunerile experţilor, în chestiunea reparaţi­­unilor. Guvernul francez desminte categoric aceasta. In acelaş timp însă el arată condiţiunile pe cari le-a acceptat pentru a obţine acel împrumut. Şi ce constatăm? Con­statăm că el a luat angajamente cari ating dreptul de liberă dispo­ziţie a guvernului, s’a angajat faţă de bancherii străini ce să facă şi ce să nu facă în anume condţiuni. Banca Franţei a adresat bancheri­lor următoarea telegramă-angaja­­ment, că „guvernul va lua măsuri complecte pentru ameliorarea si­­tuaţiunei financiare “, că în mod practic „guvernul va insista ca Se­natul şi Camera, care au dat deja un vot favorabil, să decidă de ur­genţă asupra votului relativ la sporirea impozitelor realizând e­­chilibrarea întregului buget și ra­tificarea politicei care tinde să su­prime orice cheltueli noui cari nu sunt acoperite prin intrări cores­punzătoare; că atâta timp cât si­tuația financiară nu va fi în mod serios ameliorată, guvernul nu va face nici un apel la credite, afară numai pentru consolidarea dato­riei flotante şi ulterior nu va emi­te nici un împrumut chiar pentru reconstruirea regiunilor eliberate, fără să fi asigurat aceste servicii prin întăriri bugetare normale; că în fine Banca Franţei va continua să se asocieze la toate sforţările guvernului şi va lua ea singură toate măsurile care depind de dânsa“. Să-şi fi permis un ministru de finanţe dela noi să ia asemenea angajamente, să-şi fi permis cine­va să spuie că pentru salvarea si­­tuaţiunei financiare şi economice, ele trebuie at­ujiate. — c*» clamoa­re s’ar fi ridicat din rândurile ad­versarilor capitalului străin! Ce ar mai fi fost acuzaţi de trădare cei cari ar fi proclamat necesita­tea sacrificiului şi cum ar fi fost zădărnicită întreaga operaţiune. Şi totuşi pentru o sută de mi­lioane de dolari, Franţa, marea Franţă biruitoare, a luat angaja­mentele sus enumărate, faţă de nişte bancheri străini şi atât de puţin grave şi umilitoare îi seriar, încât ea însăşi le divulgă. Iar noi am refuzat orice concesiune, când puteam obţine încă acum patru ani 400 milioane dolari, cari ne ar fi salvat valuta şi ne ar fi făcut să fim astăzi cea mai bogată dintre ţările continentului european. ...Şi acum, să nu ţipe zelanţii naţionalismului economic. Noi nu le recomandăm să imite exemplul Franţei. Nimeni nu le cere aceas­ta,­­ căci politica lor ne-a aran­jat atât de bine, încât în schimbul unor asemenea angajamente, nu mai găsim nici un sprijin la ma­rea finanţă occidentală... Sincerul Zinoviev, care se pare că e în prezent cel mai expresiv reprezentant al Sovietelor ru­seşti, exprima zilele trecute părerea că nu crede că Româ­nia va putea până în cele din urmă să-şi asimileze Basara­bia. E cea mai domoală dintre declaraţiile fruntaşilor bolşe­vici făcute asupra Basarabiei, dar e cât se poate de intere­santă pentru noi şi merită să fie cercetată de aproape. Pe ce se poate întemeia Zino­viev când exprimă părerea că România nu şi-ar putea asimi­la Basarabia? La cari dintre e­­lementele componente ale po­pulaţiei basarabene se referă el, ca să le socotească neasi­milabile? E foarte drept că acea popu­laţie nu e omogenă. Stăpânirea rusească şi împrejurările au îngrămădit între Prut şi Nis­tru şi elemente de altă origină decât cele autohtone, moldove­neşti, deci româneşti. Dar două treimi cel puţin din populaţia basarabeană e de origină românească şi fap­tul nu-i tăgăduiesc nici bolşe­vicii ruşi. Despre o neasimilare a acelei mari părţi din populaţi­unea basarabeană nu poate fi vorba, căci ea nu mai are nevoie să se asimileze ei însăşi, actualul comandant militar din Chişinău, ar putea reuşi să stingă nemulţumirile popula­ţiei ţărăneşti, căci acum in Ba­sarabia aproape numai ţăranii au neajunsuri din partea ad­ministraţiei, în special din a jandarmilor. Acele Elemente puse să păstreze ordinea, con­­tribue mai mult la crearea ne­mulţumirilor de cari ne ocu­păm. S’ar putea forma un corp de jandarmi de elită. Cu puţină grijă şi cu un oarecare surplus de cheltueli am putea avea cel puţin pentru Basarabia un corp de jandarmi care să facă cinste administraţiei şi să a­­ducă serviciul cel mai real ţa­rei, tăind orice speranţe celor cari se gândesc mereu la posi­bilitatea redespărţirei Basara­biei de trupul României de azi. Guvernul să voiască , dar numai chestiune de voin­ţă şi de atenţie din partea guver­nului ca binele să fie făcut. Să-l facă aceia cari au această datorie. Nădăjduim că nu se vor opri la consideraţiunile de meschine inte­rese politice personale pe cari le au unii guvernamentali basara­­beni, ci se vor grăbi să schimbe starea de lucruri care nemulţu­meşte ţărănimea basarabeană şi dă speranţe celor de peste Nistru. D-l subsecretar de Stat Cipăianu con­stată într’un interview că „munca e sin­gura politică pe care o face țăranul român“. ...Spre deosebire de fruntașii liberali a căror singură muncă e politica!.. ifAsimilarea Basarabiei și ce se pot bizui cei cari cred România n’ar asimila Basarabia­­i că Rezultatul alegerilor germane Cifrele cunoscute până acum a­­supra rezultatului alegerilor gene­rale din Germania, deşi necom­­plecte şi deşi nu se referă la repar­­tiţia locurilor, ci numai la totalul voturilor obţinute de fiecare partid, ne dau putinţa de a aprecia care va fi aspectul noului parlament ger­man. Potrivit aşteptărilor şi indica­ţiilor precise din ultimul timp, ex­trema dreaptă şi extrema stângă, adică partidul naţional german con­servator şi partidul comunist, au câştigat un considerabil număr de sufragii faţă de alegerile precedente. Din cifrele cunoscute, la un total de 20 milioane voturi naţionalii au obţinut 1 milioane şi comuniştii 3 milioane, adică la un loc mai mult decâit o treime din voturile expri­mate. In acelaş timp partidul ultra­­şovinist (deutsch voelkisch) obţine şi el 1.700.000 voturi. Partidele republicane cari la un loc constituesc marea coaliţie gu­vernamentală au suferit pierderi des­tul de însemnate. Atât social-democraţii, cât şi cen­trul, cât şi popularii germani au trebuit să cedeze din mandatele lor anterioare extremiştilor dela dreap­ta şi stânga. Partidul democrat nu s’a putut ridica nici el deasupra numărului de voturi anterior. Ceea ce e important însă e că a­­ceste partide republicane constitu­ţionale, cari acceptă ideea execută­rii tratatului de la Versailles şi ra­portul experţilor au obţinut totuşi majoritatea absolută a sufragiilor. Dacă rezultatele ce se vor cunoaşte ulterior nu vor răsturna această proporţie, atunci se poate afirma că guvernul actual se va putea men­ţine la cârmă şi va putea garanta menţinerea păcii, a ordinei şi exe­cutarea tratatului. In adevăr, chiar dacă nu am adăuga voturile popu­­liştilor bavarezi, cari în anumite condiţiuni vor sprijini guvernul, partidele guvernamentale au obţi­nut 10.800.000 voturi faţă de 9.700.000 obţinute de opoziţia din stânga şi dreapta. Va fi de­sigur o guvernare grea dar pentru moment cel puţin Europa va rămâne încă ferită de emoţii şi şansele de de­ste­gare paş­nică şi durabilă vor persista. Să aşteptăm însă rezultatul defi­nitiv. p. ABONAMENT­ IN TARA Pe un an 650 lei. Pe şase luni 350 lei. Pe trei luni 180 lei. IN STRĂINĂTATE Pe un an 1300 lei. Pe şase luni 700 lei. Pe trei luni 350 lei. Atitudinea minorităţilor basarabene Rămâne clar că ar putea fi vorba de neasimilarea elementelor minoritare din Basarabia: ruse, e­vreeşti, bulgare, germane, tătare, etc. Cele mai multe dintre aceste e­­lemente minoritare basarabene s-au declarat, în mai multe rân­duri, satisfăcute cu stăpânirea ro­mânească. S’ar putea spune că nici chiar elementul rusesc din Basarabia n’ar fi prea bucuros s’ajungă sub o stăpânire rusească bolşevică. Explicaţia atitudinei filo-romă­­neşti a elementelor minoritare din Basarabia e foarte uşor de găsit. Cei mai mulţi dintre acei mino­ritari sunt oameni cu rostul lor: fermieri, negustori, industriaşi şi sunt pe deplin conştienţi de sigu­ranţa în care se găsesc sub stă­pânirea românească şi de nesigu­ranţa în care s’ar găsi sub o altă stăpânire. Starea administraţiei din Basarabia Atunci pe ce s’ar putea înte­meia speranţa lui Zinoviev că România n’ar reu­şi să-şi asimi­leze Basarabia? Fără 'ndoială că puternicul element al gu­vernului sovietic se bazează pe greşelile administraţiei pe care o facem noi in partea ţărei de peste Prut. Ne-am ocupat zilele trecute de acea administraţie şi am dat unele indicaţi asupra mo­dului cum chiar actualul gu­vern ar putea s’o Îndrepte. Spuneam că un ministru al Basarabiei nebasarabean, că­ruia i s’ar da putinţa să facă o administraţie bună, ajutat de Sufletul rus __de Doctorul YGREC şapca la o parte de pe frunte. Am Era Un tren­ sanitar rus şi aflân­du­-se că sunt medic, fui poftit în compartimentul felcerilor. Unul din­ ei înţelegea româneşte. Mi se dă ceaiu fierbinte, pesmeţi, unt. Povestind de bietul general, văd că felcerului încep să-i curgă la­­crămi din­­ochi! La prima staţie de oprire, felcerul dă fu­ga la lo­comotivă. Generalul e implorat să vie să se încălzească şi să bea ceaia fierbinte. Generalul mulţu­meşte... era grăbit să schimbe tre­nul Cu altul gata de plecare. Fel­cerul a fost dezolat şi trist tot drumul până la Roman, unde l-am părăsit. Vast e acest suflet, precum e vast şi întinsul imperiu pe care-l stăpânesc astăzi cei câţiva inte­lectuali, feare-i Conduc destinele ; variat în aspectele sale e acest suflet rus, cum e variat şi complex amalgamul sufletesc al atâtor ra­se şi Naţiuni, care intră în compo­ziţia lui. Şi cât e de necesar să cu­noaştem acest suflet, când îi sun­tem atât de aproape, şi când atâ­tea interese comune ne leagă de el n N am fost nici­odată în Rusia, dar cunosc cel puţin o parte din sufletul rus, din cele ce am putut observa din viaţa sufletească a ofiţerilor şi soldaţilor ruşi d­in timpul campaniei trecute, şi din studiul lui André Gide asupra lui Dostniewslsy. I-am văzut pe ruşi întâia oară în­ timpul retragerei noastre spre Moldova. Ajunsesem sum sanitarii mei în gara Tecuci, unde mi se dăduse ordin să instalez o infirme­rie de etapă. Izbucnise atunci o e­­pidemie de holeră în armata rusă. Intr’un vagon de marfă am găsit 6 cadavre de soldaţi ruşi morţi de holeră, iar din tren se dăduse jos, în staţie, un grup de soldaţi bol­navi de holeră. Unul din ei, epui­zat, căzuse jos la pământ. Marele cartier general rus fusese, se vede înştiinţat de aceasta, căci imediat sosise la gară şi un grup de ofi­ţeri între care i un bătrân general, care-mi ceru să-l duc la tren. În drum el zări pe soldatul căzut. Se încercat să-l opresc, arătându-i că e holeric. Nu ascultă, dădu ordin unui ofiţeri mai tânăr să-l ridice. El însuşi ridică de jos mantaua murdară a soldatului şi-l însoţi până’n dosul gării tinde instalân­­du-l în f luxoasa-i trăsură porni apoi pe jos spre oraş ! Am aflat apoi, că generalul era un prinţ, iar­ soldatul nn mujic necunoscut! *­­Altă amintire: Ajunsesem cu re­tragerea în gara Târgu-Frumos. O dimineaţă rece de Decembrie. Sălile gării pline de tifici. O îm­bulzeală de nedescris. De­odată uşa biuroului meu se deschide şi un bătrân general român, îmbră­cat civil, îmi cere ceva de mânca­re, un ceaiu... N’aveam nimic. Un sanitar îi dă o bucată de pâine uscată şi un pahar cu apă rece ! Soseşte în staţie un tren rusesc. Eram grăbit să plec spre Paşcani, generalul deasemenea. Mă arunc în primul vagon, generalul pe le­apropie, se aplecă spre ei îi dădu.» crm­otivă. Eu am nj»­c*it-Q bine ! # E primăvara... Miile de Conva­lescenţi de tifois se încălzesc la razele binefăcătoare ale soarelui. Speranţe noui se nasc în inimile celor ce o clipă îşi pierduseră orice nădejde în victoria armatelor a­­liate, împreună cu câţiva cama­razi pornim la plimbare afară din oraş. Satele prin care trecem pli­ni de soldaţi ruşi încartiruiţi în ele. In toate satele aceleaşi scene se repetă : feate Jftf soldat rus în­conjurat de Copii de ţărani ro­mâni, cărora le împarte zahăr feti­­bid,­­pesmeţi, But... Şi-i alintă şi se joacă cu ei, par’c’ar fi de acelaşi neam, dia aceeaşi rasă. Şi Soldaţii vorbeşte ruseşte, iar Copiii răspund în româneşte. Altă amintire de la popota noas­­tră din Târgu Frumos : Cui Voi iau masa şi câţiva ofiţeri francezi şi un ofiţer rus. Chef, cântece, CTOr. Ofiţerul rus chiamă ordonanţa şi începe o serie de comande în ru­seşte. Ordonanţa le execută neobo­sit. De sute de ori Comanda se re­petă pe ruseşte, înainte, înapoi, stânga împrejur. Din când în când, câte o palmă răsună pe faţa ordonanţei, câte un ghiont sub fălci... Pe faţa soldatului nici un semn de revoltă! Scena ne impre­sionează penibil. Plecăm. E noap­te târziu... ploaie... noroiu. Pleacă şi ofiţerul rus urmat de ordonan­ţă. După câţiva paşi vedem pe ofi­ţer în genunchi în noroiu la pi­cioarele Ordonanţei, căreia îi săru­tă poalele mantalei. Ofiţerul im­ploră iertare îni faţa noastră. — (şi nu e beat!). Ordonanţa e neîn­­durată ! Acesta e poporul ! ’André Gide studiind pe Dosti­ievsky află atributele esenţiale a­ sufletului poporului rus. Dosto­ievsky îl întunecă acum pe To­stoi. Astăzi poporul rus se recunoaş­te în el, mai bine Ca în toţi ceilal mari scriitori ai Rusiei, iar Gic îl sucoare Ca reprezentantul e mai Caracteristic al sufletului lu Intelectualii de astăzi ai Rusii îmi face impresia că tind să real­ieze tipurile din romanele lui Dos­toievsky. Au ca tip ideal înainte imaginaţiei lor, tipurile zămislit de imaginaţia lui Dostoievsky. I ,,bovarismul“ lor au de­sigur viz­urile visate de marele romanei« rUs.­­Citiți continuarea în pagina Lu­i. NĂZBÂTII Supărare inutilă „Viitorul se arată supărat foc că un profesor de la Universitatea din Cluj nu vrea să înveţe pe studenţi noua constituţie liberală. Ciudată supărare ! Mai întâi de toa­te, la ce ar servi popularizarea prin şcoală a Constituţiei? Şi al doilea, ce pierd — mă rog — studenţii dacă nu cunosc Constituţia d-lui Ionel Brătianu? In loc să fie mulţumit de spiritul de prudenţă şi, am zice, de patriotism, al numitului profesor, oficiosul guvernului protestează... Nu, nu,­­ din toate punc­tele de vedere, nu trebue popularizată Constituţia. Aşa ceva trebue să rămână un lucru discret și misterios... E, să zi­cem aşa, mai patriotic, fiindcă e mai spre binele liberal !.. KIX. Carnetul nostru Autopsie literară Na­i­amai la noi, fei şi aiurea, sânt profesionişti de stui ai „autop­siei literare”. Sunt nişte adevăraţi şi repulsivi profanatori de mor­minte,­­ viermi ai reputaţiilor splendide. E vorba de acei exce­sivi „biografi” cari se cred obli­gaţi să amănunţească, cu docu­mente mai mult sau mai puţin verificabile, viaţa intimă a mari­lor, consacraţi. Nimic nu scapă vi­gilenţii „ştiinţifice” a acestor pa­raziţi sepulcrali. Relaţiile de fa­milie ale prea-măritului, veştmin­tele, batistele, cămăşile şi cearşa­furile, bucatele favorite şi slăbi­ciunile trupeşti, — toate sunt eta­late cu amănunţime şi feri docu­mentaţie, cu mari volume savan­te, de aşa zişii isto­rici literari, ai stimatelor reputaţii artistice. Am spus, nu numai la noi, e şi în Franţa la fel. O revistă biluna­ră apare la Paris ca să scormo­nească — zice-se, pios — fără nici Un fel de cruţare viaţa intimă a lui Balzac. Cu ce anume ajută această ex­ploatare sălbatecă a Celor Ce ma­rele romancier a asdUUs ca orice om, CU ce ajută înţelegerea şi lu­minarea formidabilei ei Opere, — e greu de demonstrat. Dar, aface­rea unor astfel de hoţi de mormin­te, poate crea o profesie literară, şi asta e destul. O profesie care se bucură de respect şi de interes.... Cti cât eşti mai necuviincios în analiza vieţii particulare a unui om care n’are alt păcat decât că a dat spiritului uman o respectată colaborare de frumos. CU atât eşti mai saltat de poporimea cititoa­rei. Se pare că pângărirea e sin­gurul chip de a preamări sufici­ent!.... D. T. Din sursă care ar trebui s’o ştie, se anunţă că acordul între parti­dul naţional şi cel ţărănesc s’a stabilit. Dacă nu se va înfăptui, desigur tot numai din motive per­sonale se va întâmpla. Deja intri­ga, această pacoste a vieţei noas­tre politice, ridică capul, printr’un ziar care dacă nu este oficiosul partidului naţional, se asigură în­să că va fi în curând. Dar această intrigă nu va fi to­tuşi suficentă pentru a zădărnici un acord care este atât de mult în interesul democraţiei şi în cel al ambelor partide democratice, în­cât nu-i om cu mintea întreagă şi sufletul curat care să nu-l reco­mande. Dacă ar fi fost după acel ziar, care pretinde totuşi că ser­veşte democraţia, nu se ajungea nici la acordul la care s’a ajuns acum, acord de principiu, acord în teorie, acord necesar, acord re­clamat de realităţi. Dacă însă cu toate acestea acest acord teoretic nu va fi transpus în practică, motivele vor fi de or­din personal, psichologic dacă vroiţi. Se pare că în opoziţie cu con­ducătorii partidelor reacţionare, cei ai partidelor democratice, nu numai ale celor de la noi, sunt lo­viţi de un fel de abulie, de o lipsă de voinţă şi hotărîre, care zădăr­niceşte cele mai frumoase intenţi­­uni şi deciziuni. E destul să ne a­­mintim că acordul dintre partidul naţional şi cel ţărănesc nu s'a pu­tut înfăptui până acum din cauza pretinsei lupte de clasă care ar forma un punct din programul partidului ţărănesc când la cea dintâi convorbire scrisă această piedică s’a evaporat, — pentrucă să înţelegem cât abundenţa cuge­­tărei este păgubitoare acţiunei, la conducătorii democraţiei noastre. Ai zice nişte Hamleţi, cu unica deosebire că nălucile cu cari se luptă sunt mai practice decât dânşii şi ştiu mai bine să folo­sească slăbiciunea lor. Dar vroim să sperăm că de as­­tădată forţa partidelor va influen­ţa pe conducători şi că în fine po­litica României Mari va vedea rea­lizat acest mare partid democratic, care este şi condiţiunea moraliză­­rei vieţei noastre publice şi a bi­ruinţei revendicărilor democra­tice. .. Am vorbit în „Adevărul“, de car­tea lui Vilmos Böhm, fost ministru în Ungaria, asupra prăbuşirii mo­­narchiei austro-ungare, precum şi a vremurilor de răscolire generală, cari au urmat acelei prăbuşiri. De­oarece Böhm, a fost nu numai mar­torul ocular al evenimentelor revo­luţionare ci şi unul din conducător­­ii revoluţiei din 1918, şi mai pe urmă a sovietelor cari luară locul lui Karolyi, este evident că docu­mentel, pe cari le publică au va­loare incontestabilă. Aceasta mai a­ Ies pentru noi ardelenii cari am făcut parte din fosta monarchie şi pe cari vremile de răscolire ne-au privit cel puţin în aceiaşi măsură ca şi pe alţii din locuitorii împără­ţiei prăbuşite. Dând la o parte u­­şoara nuanţă de subiectivitate care învălue scrisul lui Böhm, putem distinge bine diferitele momente ale marilor prefaceri, atitudinea oame­nilor însemnaţi, schimbările de la o zi la alta şi, în sfârşit, aşezarea istorică a noilor orânduieli, cari au venit să îndeplinească un act de dreptate aşteptat de mult. Cuvântarea lui Karolyi La 30 octombrie 1918, regele Ca­rol IV, învins de evenimentele cari se precipitau viforos, ca la porunca unui Zeu uriaş şi de o cutropitoare mânie, — telefonează archiducelui Iosif care era un Budapesta , să încredinţeze în numele , său lui Karoly, formarea guvernului. A­­ceasta, după ce mai Întâi se încer­caseră toate posibilităţile de ’ sal­vare a rămăşiţelor unui regim o­­sândit să piară şi după ce regele Carol, cel mai nefericit şi mai ne­­hotărît între regi — făcuse gafe pes­te gafe la sfatul celor din juru-i. In vremurile acelea de tumult şi de fierbere, era absurd şi ridicol să în­cerci a pune la cale treburile ţării cu mici jocuri de culise, cu diplo­maţii Învechite şi cu tertipuri moş­tenite din Habsburg în Habsburg. Şi asta s’a dovedit atunci, când In noaptea lui 30 Octombrie massele au rupt zăgazurile disciplinei sociale şi de stat şi şi-au întronat domnia lor capricioasă dar puternică, pretu­tindeni. Atunci, Carol de la Viena acordă guvernul lui Karolyi, cerut de mulţime încă de vreo câteva săp­tămâni. Noul guvern se constitue şi depune jurământul archiducelui Io­sif, autorizat de rege şi consacrat pentru moment „homo regius“. Deja de a doua zi însă, Karolyi a cerut regelui să fie dispensat de jurământ, deoarece massele vreau guvern revoluţionar şi înclină spre republică. Ce putea face Carol de­cât să se învoiască, atunci când a­­ceastă învoire era şi de altcum o simplă formă? Armistiţiul Acum, guvernul Karolyi a tele­grafist imediat la diferitele fron­turi, ordonând depunerea armelor şi încetarea ostilităţilor şi cerând totodată comandamentelor aliate, ar­mistiţiu fără condiţiuni. Asupra a­­cestui act al guvernului Karolyi s’a discutat şi se discută şi azi. Reac­ţionarii unguri şi regimul Horthyst, afirmă că dacă n’ar fi dat acest or­din Karolyi, prăbuşirea nu era fa­tală Ungariei şi se putea salva o­ ar­mată pe seama disciplinei, pe care apoi ar fi pus-o în slujba graniţelor milenare ungureşti. Ne vom abţine de a comenta noi lucrurile, deşi le cunoaştem prea bine şi ne mărgi­nim la documentele pe cari le pre­zintă Böhm în această privinţă. Chestiunea e de importanţă capi­tală. Întrucât unul din capetele de acuzare ce se aruncă „emigranţi­lor“ e tocmai acesta. Böhm afirmă, că fronturile erau în plină revoltă deja la 24 octombrie. Tocmai moti­vat de acest lucru, regele Carol şi­ comandamentul suprem al armate­lor austro-ungare dau o telegramă diferitelor comandamente din fron­turi Incă In 30 Octombrie dimineaţa ]a ,orele 8, In care motivând dispozi­ţiile, spun textual: „pentru evitau­rea prăbuşirii definitive a armate­­lor şi pentru a împiedeca revărsa­rea anarchiei în spre interiorul ţă­rii, ostilităţile vor fi oprite pretu­tindeni şi asupra atitudinii de mai departe se vor începe tratative de la front la front”. Vasăzică — deduce Böhm , re­gele şi comandamentul său hotărâ­­seră capitularea şi au vrut să facă­ ceea ce guvernul Karolyi a execu­­tat cu o zi mai târziu. Guvernul maghiar — zice Böhm — a fost da­tor să execute capitularea cu atât mai mult, că regele şi Nicolae Horthy, comandantul flotei înceta­­seră ostilităţile deja la 30 Octom­­brie. Flotila a fost predată de că­tre ei, fără condiţiuni, unei puteri duşmane. Iugoslaviei. Deci guve­nul Karolyi, n’a făcut decât să exe­cute un lucru, pornit de vechiul -1- şi care era fatal să se as Totuşi această chestiune va ră­mâne încă deschisă, mu să vrem în Ungaria. Şi deoparte şi de aici se aduc noi şi noi argumente cu toate că un lucru e deasupra ori căror îndoirii ? Acel cari am fost li­­Citiţi confirmarea în pagina: H­a KT. Documentele unei revoluţii de TIBEStIU 90RNC Capitulare şi armistiţiu.­ Primele zile după armis­tiţiu.­­ Tratativele cu românii ardeleni zilei D. I. C. BRĂTIANU, astea că mă strivesc...­­Să nu se unească blocuri!

Next