Adevěrul, mai 1924 (Anul 37, nr. 12350-12373)
1924-05-08 / nr. 12354
Anirt XXXVII. No. 12354 2 isi exemplarei in mata tara Trei exemplarul, in străinătate Joi 8 Mai 1824 Adeverii! / AL. V. BELDIHAB Í888—1897 I CONST. MILLS 1887—19» Controlul străin Cum l’a accetat Franţa Noi însă nu l’am acceptat Cât n’am fost noi atacaţi, înjuraţi şi calomniaţi, pentrucă am socotit mereu că în vederea nevoilor neapărate ale refacerei noastre economice şi financiare, care nu este posibilă fără concursul capitalului financiar străin, se impune să facem şi oarecari jertfe şi să acceptăm şi unele condiţiunii, pe cari înainte de război, într’o situaţiune economică internaţională normală, le-am fi respins cu tot dreptul. Fiindcă am susţinut această legă, atunci când am fi putut obţine din partea capitalului financiar străin un concurs larg, care ne ar fi scutit de multe din gravele neajunsuri de azi şi de altele ce se vor produce încă, am fost taxaţi de advocaţi şi agenţi ai capitalului străin, căruia vroim să aservim ţara. Şi aşa am mers înainte din rău în rău. Leul a scăzut mereu, viaţa s’a scumpit, căile ferate au stat pe loc, clădiri au rămas neisprăvite birurile s’au urcat fantastic, penuria de numerar a crescut în aşa chip încât cei mai mulţi nu le mai pot plăti, iar creditul nostru a suferit atât de mult, încât pentru a-i putea salva, am făcut în fine jertfele pe cari le-am refuzat acum trei şi patru ani, pentru ajutoare ridicole în raport cu acelea pe cari, cu acelaş preţ, le puteam obţine atunci. * ...Şi toate acestea din cauza unei parigorii, de frica frazei naţionaliste. Vorbiau autorii şi partizanii acestei politici, de primejdia acaparărei ţărei de capitalul străin. Şi de ce zugrăviau mai mult această primejdie, pe care noi o socotiam şi o socotim imaginară, capitalul financiar străin fugea de noi, iar capitalul naţional, care putea creşte numai fecundat de dânsul, se comprimă şi se evaporează. Zadarnic relevam noi că niciodată capitalul străin, nu poate acapara o ţară, dacă ea însăşi nu se abandonează. Zadarnic relevam exemplul Italiei dinainte de război, care, fecundată de capitalul străin, răscumpărase toată renta ei externă şi o bună parte din acţiunile întreprinderilor create cu capital financiar străin. Zadarnic invocasem chiar exemplul ţarei noastre, care intrase în stăpânirea căilor ferate construite cu capital străin, care răscumpărase o bună parte a rentei noastre externe, care reintrase în toată producţia de petrol a societăţilor cu capital duşman, când interesele ţărei au cerut-o. Zadarnic toate, căci nu e orb mai rău decât cel care nu vroieşte să vadă şi nicăiri nu e mai păgubitoare ideia fixă, decât în materie economică şi financiară. * Acum ne vine o veste curioasă şi totodată instructivă din Franţa S’a afirmat şi făcut armă electorală din această afirmaţiune, că în schimbul împrumutului pe care bancherii americani l-au acordat pentru salvarea francului, au cerut ca Franţa să se angajeze a accepta raportul şi propunerile experţilor, în chestiunea reparaţiunilor. Guvernul francez desminte categoric aceasta. In acelaş timp însă el arată condiţiunile pe cari le-a acceptat pentru a obţine acel împrumut. Şi ce constatăm? Constatăm că el a luat angajamente cari ating dreptul de liberă dispoziţie a guvernului, s’a angajat faţă de bancherii străini ce să facă şi ce să nu facă în anume condţiuni. Banca Franţei a adresat bancherilor următoarea telegramă-angajament, că „guvernul va lua măsuri complecte pentru ameliorarea situaţiunei financiare “, că în mod practic „guvernul va insista ca Senatul şi Camera, care au dat deja un vot favorabil, să decidă de urgenţă asupra votului relativ la sporirea impozitelor realizând echilibrarea întregului buget și ratificarea politicei care tinde să suprime orice cheltueli noui cari nu sunt acoperite prin intrări corespunzătoare; că atâta timp cât situația financiară nu va fi în mod serios ameliorată, guvernul nu va face nici un apel la credite, afară numai pentru consolidarea datoriei flotante şi ulterior nu va emite nici un împrumut chiar pentru reconstruirea regiunilor eliberate, fără să fi asigurat aceste servicii prin întăriri bugetare normale; că în fine Banca Franţei va continua să se asocieze la toate sforţările guvernului şi va lua ea singură toate măsurile care depind de dânsa“. Să-şi fi permis un ministru de finanţe dela noi să ia asemenea angajamente, să-şi fi permis cineva să spuie că pentru salvarea situaţiunei financiare şi economice, ele trebuie atujiate. — c*» clamoare s’ar fi ridicat din rândurile adversarilor capitalului străin! Ce ar mai fi fost acuzaţi de trădare cei cari ar fi proclamat necesitatea sacrificiului şi cum ar fi fost zădărnicită întreaga operaţiune. Şi totuşi pentru o sută de milioane de dolari, Franţa, marea Franţă biruitoare, a luat angajamentele sus enumărate, faţă de nişte bancheri străini şi atât de puţin grave şi umilitoare îi seriar, încât ea însăşi le divulgă. Iar noi am refuzat orice concesiune, când puteam obţine încă acum patru ani 400 milioane dolari, cari ne ar fi salvat valuta şi ne ar fi făcut să fim astăzi cea mai bogată dintre ţările continentului european. ...Şi acum, să nu ţipe zelanţii naţionalismului economic. Noi nu le recomandăm să imite exemplul Franţei. Nimeni nu le cere aceasta, căci politica lor ne-a aranjat atât de bine, încât în schimbul unor asemenea angajamente, nu mai găsim nici un sprijin la marea finanţă occidentală... Sincerul Zinoviev, care se pare că e în prezent cel mai expresiv reprezentant al Sovietelor ruseşti, exprima zilele trecute părerea că nu crede că România va putea până în cele din urmă să-şi asimileze Basarabia. E cea mai domoală dintre declaraţiile fruntaşilor bolşevici făcute asupra Basarabiei, dar e cât se poate de interesantă pentru noi şi merită să fie cercetată de aproape. Pe ce se poate întemeia Zinoviev când exprimă părerea că România nu şi-ar putea asimila Basarabia? La cari dintre elementele componente ale populaţiei basarabene se referă el, ca să le socotească neasimilabile? E foarte drept că acea populaţie nu e omogenă. Stăpânirea rusească şi împrejurările au îngrămădit între Prut şi Nistru şi elemente de altă origină decât cele autohtone, moldoveneşti, deci româneşti. Dar două treimi cel puţin din populaţia basarabeană e de origină românească şi faptul nu-i tăgăduiesc nici bolşevicii ruşi. Despre o neasimilare a acelei mari părţi din populaţiunea basarabeană nu poate fi vorba, căci ea nu mai are nevoie să se asimileze ei însăşi, actualul comandant militar din Chişinău, ar putea reuşi să stingă nemulţumirile populaţiei ţărăneşti, căci acum in Basarabia aproape numai ţăranii au neajunsuri din partea administraţiei, în special din a jandarmilor. Acele Elemente puse să păstreze ordinea, contribue mai mult la crearea nemulţumirilor de cari ne ocupăm. S’ar putea forma un corp de jandarmi de elită. Cu puţină grijă şi cu un oarecare surplus de cheltueli am putea avea cel puţin pentru Basarabia un corp de jandarmi care să facă cinste administraţiei şi să aducă serviciul cel mai real ţarei, tăind orice speranţe celor cari se gândesc mereu la posibilitatea redespărţirei Basarabiei de trupul României de azi. Guvernul să voiască , dar numai chestiune de voinţă şi de atenţie din partea guvernului ca binele să fie făcut. Să-l facă aceia cari au această datorie. Nădăjduim că nu se vor opri la consideraţiunile de meschine interese politice personale pe cari le au unii guvernamentali basarabeni, ci se vor grăbi să schimbe starea de lucruri care nemulţumeşte ţărănimea basarabeană şi dă speranţe celor de peste Nistru. D-l subsecretar de Stat Cipăianu constată într’un interview că „munca e singura politică pe care o face țăranul român“. ...Spre deosebire de fruntașii liberali a căror singură muncă e politica!.. ifAsimilarea Basarabiei și ce se pot bizui cei cari cred România n’ar asimila Basarabiai că Rezultatul alegerilor germane Cifrele cunoscute până acum asupra rezultatului alegerilor generale din Germania, deşi necomplecte şi deşi nu se referă la repartiţia locurilor, ci numai la totalul voturilor obţinute de fiecare partid, ne dau putinţa de a aprecia care va fi aspectul noului parlament german. Potrivit aşteptărilor şi indicaţiilor precise din ultimul timp, extrema dreaptă şi extrema stângă, adică partidul naţional german conservator şi partidul comunist, au câştigat un considerabil număr de sufragii faţă de alegerile precedente. Din cifrele cunoscute, la un total de 20 milioane voturi naţionalii au obţinut 1 milioane şi comuniştii 3 milioane, adică la un loc mai mult decâit o treime din voturile exprimate. In acelaş timp partidul ultraşovinist (deutsch voelkisch) obţine şi el 1.700.000 voturi. Partidele republicane cari la un loc constituesc marea coaliţie guvernamentală au suferit pierderi destul de însemnate. Atât social-democraţii, cât şi centrul, cât şi popularii germani au trebuit să cedeze din mandatele lor anterioare extremiştilor dela dreapta şi stânga. Partidul democrat nu s’a putut ridica nici el deasupra numărului de voturi anterior. Ceea ce e important însă e că aceste partide republicane constituţionale, cari acceptă ideea executării tratatului de la Versailles şi raportul experţilor au obţinut totuşi majoritatea absolută a sufragiilor. Dacă rezultatele ce se vor cunoaşte ulterior nu vor răsturna această proporţie, atunci se poate afirma că guvernul actual se va putea menţine la cârmă şi va putea garanta menţinerea păcii, a ordinei şi executarea tratatului. In adevăr, chiar dacă nu am adăuga voturile populiştilor bavarezi, cari în anumite condiţiuni vor sprijini guvernul, partidele guvernamentale au obţinut 10.800.000 voturi faţă de 9.700.000 obţinute de opoziţia din stânga şi dreapta. Va fi desigur o guvernare grea dar pentru moment cel puţin Europa va rămâne încă ferită de emoţii şi şansele de destegare paşnică şi durabilă vor persista. Să aşteptăm însă rezultatul definitiv. p. ABONAMENT IN TARA Pe un an 650 lei. Pe şase luni 350 lei. Pe trei luni 180 lei. IN STRĂINĂTATE Pe un an 1300 lei. Pe şase luni 700 lei. Pe trei luni 350 lei. Atitudinea minorităţilor basarabene Rămâne clar că ar putea fi vorba de neasimilarea elementelor minoritare din Basarabia: ruse, evreeşti, bulgare, germane, tătare, etc. Cele mai multe dintre aceste elemente minoritare basarabene s-au declarat, în mai multe rânduri, satisfăcute cu stăpânirea românească. S’ar putea spune că nici chiar elementul rusesc din Basarabia n’ar fi prea bucuros s’ajungă sub o stăpânire rusească bolşevică. Explicaţia atitudinei filo-romăneşti a elementelor minoritare din Basarabia e foarte uşor de găsit. Cei mai mulţi dintre acei minoritari sunt oameni cu rostul lor: fermieri, negustori, industriaşi şi sunt pe deplin conştienţi de siguranţa în care se găsesc sub stăpânirea românească şi de nesiguranţa în care s’ar găsi sub o altă stăpânire. Starea administraţiei din Basarabia Atunci pe ce s’ar putea întemeia speranţa lui Zinoviev că România n’ar reuşi să-şi asimileze Basarabia? Fără 'ndoială că puternicul element al guvernului sovietic se bazează pe greşelile administraţiei pe care o facem noi in partea ţărei de peste Prut. Ne-am ocupat zilele trecute de acea administraţie şi am dat unele indicaţi asupra modului cum chiar actualul guvern ar putea s’o Îndrepte. Spuneam că un ministru al Basarabiei nebasarabean, căruia i s’ar da putinţa să facă o administraţie bună, ajutat de Sufletul rus __de Doctorul YGREC şapca la o parte de pe frunte. Am Era Un tren sanitar rus şi aflându-se că sunt medic, fui poftit în compartimentul felcerilor. Unul din ei înţelegea româneşte. Mi se dă ceaiu fierbinte, pesmeţi, unt. Povestind de bietul general, văd că felcerului încep să-i curgă lacrămi dinochi! La prima staţie de oprire, felcerul dă fuga la locomotivă. Generalul e implorat să vie să se încălzească şi să bea ceaia fierbinte. Generalul mulţumeşte... era grăbit să schimbe trenul Cu altul gata de plecare. Felcerul a fost dezolat şi trist tot drumul până la Roman, unde l-am părăsit. Vast e acest suflet, precum e vast şi întinsul imperiu pe care-l stăpânesc astăzi cei câţiva intelectuali, feare-i Conduc destinele ; variat în aspectele sale e acest suflet rus, cum e variat şi complex amalgamul sufletesc al atâtor rase şi Naţiuni, care intră în compoziţia lui. Şi cât e de necesar să cunoaştem acest suflet, când îi suntem atât de aproape, şi când atâtea interese comune ne leagă de el n N am fost niciodată în Rusia, dar cunosc cel puţin o parte din sufletul rus, din cele ce am putut observa din viaţa sufletească a ofiţerilor şi soldaţilor ruşi din timpul campaniei trecute, şi din studiul lui André Gide asupra lui Dostniewslsy. I-am văzut pe ruşi întâia oară în timpul retragerei noastre spre Moldova. Ajunsesem sum sanitarii mei în gara Tecuci, unde mi se dăduse ordin să instalez o infirmerie de etapă. Izbucnise atunci o epidemie de holeră în armata rusă. Intr’un vagon de marfă am găsit 6 cadavre de soldaţi ruşi morţi de holeră, iar din tren se dăduse jos, în staţie, un grup de soldaţi bolnavi de holeră. Unul din ei, epuizat, căzuse jos la pământ. Marele cartier general rus fusese, se vede înştiinţat de aceasta, căci imediat sosise la gară şi un grup de ofiţeri între care i un bătrân general, care-mi ceru să-l duc la tren. În drum el zări pe soldatul căzut. Se încercat să-l opresc, arătându-i că e holeric. Nu ascultă, dădu ordin unui ofiţeri mai tânăr să-l ridice. El însuşi ridică de jos mantaua murdară a soldatului şi-l însoţi până’n dosul gării tinde instalându-l în f luxoasa-i trăsură porni apoi pe jos spre oraş ! Am aflat apoi, că generalul era un prinţ, iar soldatul nn mujic necunoscut! *Altă amintire: Ajunsesem cu retragerea în gara Târgu-Frumos. O dimineaţă rece de Decembrie. Sălile gării pline de tifici. O îmbulzeală de nedescris. Deodată uşa biuroului meu se deschide şi un bătrân general român, îmbrăcat civil, îmi cere ceva de mâncare, un ceaiu... N’aveam nimic. Un sanitar îi dă o bucată de pâine uscată şi un pahar cu apă rece ! Soseşte în staţie un tren rusesc. Eram grăbit să plec spre Paşcani, generalul deasemenea. Mă arunc în primul vagon, generalul pe leapropie, se aplecă spre ei îi dădu.» crmotivă. Eu am nj»c*it-Q bine ! # E primăvara... Miile de Convalescenţi de tifois se încălzesc la razele binefăcătoare ale soarelui. Speranţe noui se nasc în inimile celor ce o clipă îşi pierduseră orice nădejde în victoria armatelor aliate, împreună cu câţiva camarazi pornim la plimbare afară din oraş. Satele prin care trecem plini de soldaţi ruşi încartiruiţi în ele. In toate satele aceleaşi scene se repetă : feate Jftf soldat rus înconjurat de Copii de ţărani români, cărora le împarte zahăr fetibid,pesmeţi, But... Şi-i alintă şi se joacă cu ei, par’c’ar fi de acelaşi neam, dia aceeaşi rasă. Şi Soldaţii vorbeşte ruseşte, iar Copiii răspund în româneşte. Altă amintire de la popota noastră din Târgu Frumos : Cui Voi iau masa şi câţiva ofiţeri francezi şi un ofiţer rus. Chef, cântece, CTOr. Ofiţerul rus chiamă ordonanţa şi începe o serie de comande în ruseşte. Ordonanţa le execută neobosit. De sute de ori Comanda se repetă pe ruseşte, înainte, înapoi, stânga împrejur. Din când în când, câte o palmă răsună pe faţa ordonanţei, câte un ghiont sub fălci... Pe faţa soldatului nici un semn de revoltă! Scena ne impresionează penibil. Plecăm. E noapte târziu... ploaie... noroiu. Pleacă şi ofiţerul rus urmat de ordonanţă. După câţiva paşi vedem pe ofiţer în genunchi în noroiu la picioarele Ordonanţei, căreia îi sărută poalele mantalei. Ofiţerul imploră iertare îni faţa noastră. — (şi nu e beat!). Ordonanţa e neîndurată ! Acesta e poporul ! ’André Gide studiind pe Dostiievsky află atributele esenţiale a sufletului poporului rus. Dostoievsky îl întunecă acum pe Tostoi. Astăzi poporul rus se recunoaşte în el, mai bine Ca în toţi ceilal mari scriitori ai Rusiei, iar Gic îl sucoare Ca reprezentantul e mai Caracteristic al sufletului lu Intelectualii de astăzi ai Rusii îmi face impresia că tind să realieze tipurile din romanele lui Dostoievsky. Au ca tip ideal înainte imaginaţiei lor, tipurile zămislit de imaginaţia lui Dostoievsky. I ,,bovarismul“ lor au desigur vizurile visate de marele romanei« rUs.Citiți continuarea în pagina Lui. NĂZBÂTII Supărare inutilă „Viitorul se arată supărat foc că un profesor de la Universitatea din Cluj nu vrea să înveţe pe studenţi noua constituţie liberală. Ciudată supărare ! Mai întâi de toate, la ce ar servi popularizarea prin şcoală a Constituţiei? Şi al doilea, ce pierd — mă rog — studenţii dacă nu cunosc Constituţia d-lui Ionel Brătianu? In loc să fie mulţumit de spiritul de prudenţă şi, am zice, de patriotism, al numitului profesor, oficiosul guvernului protestează... Nu, nu, din toate punctele de vedere, nu trebue popularizată Constituţia. Aşa ceva trebue să rămână un lucru discret și misterios... E, să zicem aşa, mai patriotic, fiindcă e mai spre binele liberal !.. KIX. Carnetul nostru Autopsie literară Naiamai la noi, fei şi aiurea, sânt profesionişti de stui ai „autopsiei literare”. Sunt nişte adevăraţi şi repulsivi profanatori de morminte, viermi ai reputaţiilor splendide. E vorba de acei excesivi „biografi” cari se cred obligaţi să amănunţească, cu documente mai mult sau mai puţin verificabile, viaţa intimă a marilor, consacraţi. Nimic nu scapă vigilenţii „ştiinţifice” a acestor paraziţi sepulcrali. Relaţiile de familie ale prea-măritului, veştmintele, batistele, cămăşile şi cearşafurile, bucatele favorite şi slăbiciunile trupeşti, — toate sunt etalate cu amănunţime şi feri documentaţie, cu mari volume savante, de aşa zişii istorici literari, ai stimatelor reputaţii artistice. Am spus, nu numai la noi, e şi în Franţa la fel. O revistă bilunară apare la Paris ca să scormonească — zice-se, pios — fără nici Un fel de cruţare viaţa intimă a lui Balzac. Cu ce anume ajută această exploatare sălbatecă a Celor Ce marele romancier a asdUUs ca orice om, CU ce ajută înţelegerea şi luminarea formidabilei ei Opere, — e greu de demonstrat. Dar, afacerea unor astfel de hoţi de morminte, poate crea o profesie literară, şi asta e destul. O profesie care se bucură de respect şi de interes.... Cti cât eşti mai necuviincios în analiza vieţii particulare a unui om care n’are alt păcat decât că a dat spiritului uman o respectată colaborare de frumos. CU atât eşti mai saltat de poporimea cititoarei. Se pare că pângărirea e singurul chip de a preamări suficient!.... D. T. Din sursă care ar trebui s’o ştie, se anunţă că acordul între partidul naţional şi cel ţărănesc s’a stabilit. Dacă nu se va înfăptui, desigur tot numai din motive personale se va întâmpla. Deja intriga, această pacoste a vieţei noastre politice, ridică capul, printr’un ziar care dacă nu este oficiosul partidului naţional, se asigură însă că va fi în curând. Dar această intrigă nu va fi totuşi suficentă pentru a zădărnici un acord care este atât de mult în interesul democraţiei şi în cel al ambelor partide democratice, încât nu-i om cu mintea întreagă şi sufletul curat care să nu-l recomande. Dacă ar fi fost după acel ziar, care pretinde totuşi că serveşte democraţia, nu se ajungea nici la acordul la care s’a ajuns acum, acord de principiu, acord în teorie, acord necesar, acord reclamat de realităţi. Dacă însă cu toate acestea acest acord teoretic nu va fi transpus în practică, motivele vor fi de ordin personal, psichologic dacă vroiţi. Se pare că în opoziţie cu conducătorii partidelor reacţionare, cei ai partidelor democratice, nu numai ale celor de la noi, sunt loviţi de un fel de abulie, de o lipsă de voinţă şi hotărîre, care zădărniceşte cele mai frumoase intenţiuni şi deciziuni. E destul să ne amintim că acordul dintre partidul naţional şi cel ţărănesc nu s'a putut înfăptui până acum din cauza pretinsei lupte de clasă care ar forma un punct din programul partidului ţărănesc când la cea dintâi convorbire scrisă această piedică s’a evaporat, — pentrucă să înţelegem cât abundenţa cugetărei este păgubitoare acţiunei, la conducătorii democraţiei noastre. Ai zice nişte Hamleţi, cu unica deosebire că nălucile cu cari se luptă sunt mai practice decât dânşii şi ştiu mai bine să folosească slăbiciunea lor. Dar vroim să sperăm că de astădată forţa partidelor va influenţa pe conducători şi că în fine politica României Mari va vedea realizat acest mare partid democratic, care este şi condiţiunea moralizărei vieţei noastre publice şi a biruinţei revendicărilor democratice. .. Am vorbit în „Adevărul“, de cartea lui Vilmos Böhm, fost ministru în Ungaria, asupra prăbuşirii monarchiei austro-ungare, precum şi a vremurilor de răscolire generală, cari au urmat acelei prăbuşiri. Deoarece Böhm, a fost nu numai martorul ocular al evenimentelor revoluţionare ci şi unul din conducătorii revoluţiei din 1918, şi mai pe urmă a sovietelor cari luară locul lui Karolyi, este evident că documentel, pe cari le publică au valoare incontestabilă. Aceasta mai a Ies pentru noi ardelenii cari am făcut parte din fosta monarchie şi pe cari vremile de răscolire ne-au privit cel puţin în aceiaşi măsură ca şi pe alţii din locuitorii împărăţiei prăbuşite. Dând la o parte uşoara nuanţă de subiectivitate care învălue scrisul lui Böhm, putem distinge bine diferitele momente ale marilor prefaceri, atitudinea oamenilor însemnaţi, schimbările de la o zi la alta şi, în sfârşit, aşezarea istorică a noilor orânduieli, cari au venit să îndeplinească un act de dreptate aşteptat de mult. Cuvântarea lui Karolyi La 30 octombrie 1918, regele Carol IV, învins de evenimentele cari se precipitau viforos, ca la porunca unui Zeu uriaş şi de o cutropitoare mânie, — telefonează archiducelui Iosif care era un Budapesta , să încredinţeze în numele , său lui Karoly, formarea guvernului. Aceasta, după ce mai Întâi se încercaseră toate posibilităţile de ’ salvare a rămăşiţelor unui regim osândit să piară şi după ce regele Carol, cel mai nefericit şi mai nehotărît între regi — făcuse gafe peste gafe la sfatul celor din juru-i. In vremurile acelea de tumult şi de fierbere, era absurd şi ridicol să încerci a pune la cale treburile ţării cu mici jocuri de culise, cu diplomaţii Învechite şi cu tertipuri moştenite din Habsburg în Habsburg. Şi asta s’a dovedit atunci, când In noaptea lui 30 Octombrie massele au rupt zăgazurile disciplinei sociale şi de stat şi şi-au întronat domnia lor capricioasă dar puternică, pretutindeni. Atunci, Carol de la Viena acordă guvernul lui Karolyi, cerut de mulţime încă de vreo câteva săptămâni. Noul guvern se constitue şi depune jurământul archiducelui Iosif, autorizat de rege şi consacrat pentru moment „homo regius“. Deja de a doua zi însă, Karolyi a cerut regelui să fie dispensat de jurământ, deoarece massele vreau guvern revoluţionar şi înclină spre republică. Ce putea face Carol decât să se învoiască, atunci când această învoire era şi de altcum o simplă formă? Armistiţiul Acum, guvernul Karolyi a telegrafist imediat la diferitele fronturi, ordonând depunerea armelor şi încetarea ostilităţilor şi cerând totodată comandamentelor aliate, armistiţiu fără condiţiuni. Asupra acestui act al guvernului Karolyi s’a discutat şi se discută şi azi. Reacţionarii unguri şi regimul Horthyst, afirmă că dacă n’ar fi dat acest ordin Karolyi, prăbuşirea nu era fatală Ungariei şi se putea salva o armată pe seama disciplinei, pe care apoi ar fi pus-o în slujba graniţelor milenare ungureşti. Ne vom abţine de a comenta noi lucrurile, deşi le cunoaştem prea bine şi ne mărginim la documentele pe cari le prezintă Böhm în această privinţă. Chestiunea e de importanţă capitală. Întrucât unul din capetele de acuzare ce se aruncă „emigranţilor“ e tocmai acesta. Böhm afirmă, că fronturile erau în plină revoltă deja la 24 octombrie. Tocmai motivat de acest lucru, regele Carol şi comandamentul suprem al armatelor austro-ungare dau o telegramă diferitelor comandamente din fronturi Incă In 30 Octombrie dimineaţa ]a ,orele 8, In care motivând dispoziţiile, spun textual: „pentru evitaurea prăbuşirii definitive a armatelor şi pentru a împiedeca revărsarea anarchiei în spre interiorul ţării, ostilităţile vor fi oprite pretutindeni şi asupra atitudinii de mai departe se vor începe tratative de la front la front”. Vasăzică — deduce Böhm , regele şi comandamentul său hotărâseră capitularea şi au vrut să facă ceea ce guvernul Karolyi a executat cu o zi mai târziu. Guvernul maghiar — zice Böhm — a fost dator să execute capitularea cu atât mai mult, că regele şi Nicolae Horthy, comandantul flotei încetaseră ostilităţile deja la 30 Octombrie. Flotila a fost predată de către ei, fără condiţiuni, unei puteri duşmane. Iugoslaviei. Deci guvenul Karolyi, n’a făcut decât să execute un lucru, pornit de vechiul -1- şi care era fatal să se as Totuşi această chestiune va rămâne încă deschisă, mu să vrem în Ungaria. Şi deoparte şi de aici se aduc noi şi noi argumente cu toate că un lucru e deasupra ori căror îndoirii ? Acel cari am fost liCitiţi confirmarea în pagina: Ha KT. Documentele unei revoluţii de TIBEStIU 90RNC Capitulare şi armistiţiu. Primele zile după armistiţiu. Tratativele cu românii ardeleni zilei D. I. C. BRĂTIANU, astea că mă strivesc...Să nu se unească blocuri!