Adevěrul, mai 1924 (Anul 37, nr. 12350-12373)
1924-05-04 / nr. 12352
NĂZBÂTII Democraţie Când d. Duca a ajuns la Londra, capitala Angliei era în plină sărbătoare socialistă... Era 1 Maiu... Pentru a-şi arăta sentimentele înaintate ştiu că d. Duca a făcut să se telegrafieze la Bucureşti următoarele instrucţiuni. Luaţi măsuri ca 1 Mai să fie sărbătorit bine. Oricine se opune să fie imediat arestat şi dat în judecata Curţii Marţiale. Luaţi măsuri ca cei închişi pentru că sunt comunişti să primească în ziua asta s? uimblă în plus. Arboraţi drapelul tricolor la Jilava. Comunicaţi urgent rezultat“. Cum a văzut Macdonald zelul democratic al d-lui Duca, a strigat: Bravo, tovarăşe, eşti de-ai noştri !' Kis. mul XXXVII. No. 12352 2 UII exemplari in nuna tara 4 Lei exemplarul in străinătate C Duminică 4 Mai 1924 Adeverii! T AL. V. BELDIMAR ,1888—1897 V CONST. MILLE 1897—19» România şi Anglia -----—------- f Tratativele fl-Iui Duca la Londra Călătoria d-lui I. Q. Duca la Londra pune pe tapet întreaga cestiune a raporturilor noastre cu Anglia. ■Dacă considerăm situațiunea noaistră geografică, la gurile Dunărei,pe malul Nistrului și în apropierea întrâmtorilor, cari leagă Marea Neagră cu Marea de Marmara şi Mediterana, putem spune, fără ezitare, că interesele noastre comune cu Anglia, sunt cu mult mai mari decât se crede în general şi decât s’ar putea presupune după relaţiunile politice ce le-am avut cu regatul insular. * * # Politica Angliei se îndreaptă neapărat acum pe căi nouă. Prin tratatele de pace la a căror alcătuire a contribuit într’o atât de largă măsură, eaînsăși a zădărnicit continuarea vechei sale politici, care era cea a echilibrului de forțe pe continent. Astfel Marea Britanie este în tot cazul împinsă spre politica aceea democratică, a cărei expresiune formală este pactul Societăţei Naţiunilor, al cărei instrument principal este această Societate. Dar e natural ca guvernul socialist prezidat de d. Macdonald să urmeze într’o măsură mai mare, în mod special şi insistent căile acestea nouă, să caute a le consolida, a le face accesibile tuturor, a împinge pe toţi spre ele. * Iată deci de unde în mod natural trebue să pornească şi unde în mod natural trebue să ajungă tratativele dintre d. Macdonald şi d. Duca. Asigurarea unei politici pacifice care să îngădue realizarea celei mai sigure garanţii a ei: dezarmarea, — iată ţinta d-lui Macdonald. Iată o ţintă căreia România nu-i este ostilă, pe care trebue şi ea s’o urmărească, dar cu privire la care nu poate, hrăni optimismul premierului englez. Iată ce va avea să-i demonstreze d-lui Macdonald, ministrul nostru de externe. Ne aflăm şi în această privinţă într’o situaţiune asemănătoare cu a Franţei. Aceasta nu poate să piardă din vedere posibilităţile, chiar dacă sunt îndepărtate, ale unei reînvieri a militarismului prusac. Noi, am fost puşi brusc, cu ocaziunea conferinţei de la Viena, în faţa unei posibilităţi, poate chiar apropiate, a reînvierei politicei externe ţariste, pe care, în tot cazul, nu o puteam pierde din vedere. Şi despre noi, ca şi despre Franţa, se vorbeşte în cercurile engleze, ca de două ţări cu tendinţe militariste. In prima convorbire chiar pe care d. Macdonald a avut-o cu ministrul nostru la Lombra, premierul ar fi făcut aluziune la aceasta şi ar fi creat o legătură între înarmările noastre şi simpatia noastră pentru Franţa. Invocând chestiunea Basarabiei şi politica sovietică faţă de dânsa, c Duca nu numai că va putea lesne risipi astfel de confuziuni regretabile, dar va putea atrage atenţiunea guvernului britanic şi asupra faptului, că primejdia rusească directă pentru noi, ar deveni repede o primejdie considerabilă pentru Interesele pacifice ale politicei engleze. Căci cu învierea politicei ţariste la Marea Neagră, — toate planurile unei noi politici externe, care să excludă forţa ca mijloc de tranşare a problemelor ei, s’ar prăbuşi şi Marea Britanie s’ar vedea iarăşi prinsă în mrejele complicaţiunilor războinice. * * Astfel terenul pentru tratarea gestiunilor politice cari interesează în acelaş timp şi Anglia şi România, este destul de favorabil, în momentul când d. Duca intră în vorbă cu d. Macdonald la Londra. Nu tot atât de favorabil, este terenul pentru tratarea unui alt complex de cestiuni, cari au şi ele un deosebit interes pentru noi. Vorbim de cestiunile economico-financiare. In această privinţă d. Duca se va lovi desigur de dificultăţi, cărora nu le va putea găsi lesne o soluţiune pentru că ea nu depinde numai de resortul d-sale şi nu depinde, poate, nici de concepţiunile d-sale. Totuşi marile probleme economico-financiare, cari, importante prin ele înşile, devin pentru noi cu atâtmai importante, cu cât o mai repede rezolvare a lor este totodată o condiţiile strictă a întărirei apăsărei noastre naţionale, nu le putem rezolva într’un timp mai scurt, am zice, în timp util, fără concursul Angliei, fără concursul capitalului englez. Şi d. Duca nu va putea vorbi de un succes al convorbirilor sale cu d. Macdonald, dacă nu va fi preparat terenul pentru ca, în fine, să putem avea acest concurs. Şi totuşi, d-sa nu ar putea spera să folosească acest teren fără o modificare esenţială a concepţiunilor economico-politice ale guvernului din care £jc£ fi arta. Dacă cumva d. Duca nu a constatat încă în mod suficient ce strânsă legătură ■ este astăzi între politica externă şi politica economică internă a ţărei noastre, Londra este omul,clasic în care va afla aceasta. Şi nu ne închipuim că întors de acolo, ministrul nostru de externe ar putea să nu reclame acordarea politicei economico-financiare a guvernului, cu necesităţile politicei externe. Nu ne închipuim aceasta, pentru că ne putem închipui, cu cât mai greu va trebui d-sa să simtă răspunderile ce-l apasă, după călătoria aceasta, în care a luat acel contact direct , șicu conducătorii politicei marilor puteri aliate, pe care noi de mult l-am socotit necesar. B. Brănișteanuu Alegerile din Germania Mâine au loc în toată Germania, alegerile pentru Reichstag. Aceste alegeri au o importanţă deosebită, nu numai pentru Germania, ci şi pentru restul Europei, căci de rezultatul lor depinde, dacă liniştea şi pacea se vor putea în fine scoborî asupra vechiului continent. Dat fiind sistemul electoral german şi numărul mare al partidelor, cari se prezintă alegătorilor, un pronostic cu oarecari şanse de aproximaţie, e greu de stabilit. Sigur este că partidele extreme, atât cele din dreapta, cât şi cele din stânga au mari şanse ca să întrunească un număr mult mai mare de voturi decât în alegerile trecute și să intre în compunerea noului Reichstag, cu mult mai multe mandate, decât au avut în cel vechiu. Drobi era care se pune însă în aceste alegeri, este reuși-vor partidele moderate republicane să formeze o majoritate destul de solidă, sau partidele extreme vor reuşi să obţie atâtea mandate, încât prin opoziţiunea lor vor putea împedeca guvernarea sau vor determina o orientare a partidelor republicane centrale spre dreapta? Mai precis, vota-vor alegătorii germani pentru democraţie, republică şi pace, căci aceste trei noţiuni sunt identice, sau vor vota pentru pangeramnii crucei încârligate, adică pentru politica de denunţare şi sabotare a tratatelor, pentru politica de revanşă, care, absurdă în tendinţele ei, ar tulbura, totuşi continentul european şi ar prelungi, accentuând’o, starea de nesiguranţă în care se află lumea.? Noi credem că toate greutăţile prin cari a trecut Germania, nu se poate să nu fi avut o influenţă asupra mulţimei mari a poporului german, că dorinţa de pace şi linişte a acestuia mult mai mică decât la celelalte popoare şi că disciplina lui tradiţională, va birui şi de astădată. Nu cu puţin va fi contribuit la aceasta şi raportul comisiunei experţilor, cu perspectivele pe cari le-a deschis. Aşa că e de presupus că Germania se va îndrepta mâine pe calea pacei, iar dacă partidele pangermane reacţionare vor culege mai multe voturi, ideile democratice şi republicane vor eşi şi ele întărite. Altfel nu ar putea rezulta pentru Germania şi poporul ei, decât o scurtă aventură, la capătul căreia ar fi o nouă trezire dureroasă. Ad. încă un vândut, plus alţi trei! Până ieri după prânz d. Costa- Foru era vândutul cel mai proaspăt din această ţară. Abia de o zi sau două d-sa obţinuse din partea „Viitorului“ certificatul respectiv. Ieri după prânz pescuitul „Viitorului“ a fost însă mai îmbelşugat ca de obiceiu : el ne-a adus trei vânduţi de-o dată. Aceştia sânt d-nii C. Stere, V. Goldiş şi Al. Vaida-Voevod. Se ştie că d. Stere are adversari foarte pasionaţi din cauza ideilor sale în politica externă şi a atitudinei sale din timpul războiului. Pasiunea pe care o arată adversarii d-lui Stere se explică perfect, dată fiind şi importanţa personalităţii d-sale, şi importanţa chestiunii în discuţie. Până acum n’am auzit însă afirmaţiunea că d. Stere a gândit şi procedat în felul cunoscut, pentru bani. N’a spus-o nici Take Ionescu, nici d. Iorga, adică nici cei mai ireductibili adversari — şi putem zice chiar duşmani — ai d-lui Stere. O spune însă „Viitorul“ de aseară. Şi ca să nu mai umble cu târâita, „Viitorul“ lansează simultan aceeaşi afirmaţiune şi despre d-nii Goldiş şi Vaida. Prilejul l-a dat o informaţie despre înţelegerea care ar fi intervenit între d-nii Goldiş şi Stere „Viitorul“, socotind, probabil, că aceste două persoane n’ar fi destul de cunoscute, precizează — ca să din vânduţi se ştie despre cine e vorba — că d. I Goldiş e fostul director al „Românului“, iar d. Stere fostul director al „Luminii“. Apoi urmează : „Inspiratorul Românului a fost agentul de conrupţie Beening iar acela al ,,Liminei" cumpărătorul de conştiinţe Roselius. Amintirea celor două siluete streine au contribuit in bună parte ca înţelegerea de azi dintre d-nii Stere şi Goldiş să se facă. D. Vaida-Voevod este legat de d. Stere printr’un trecut tot atât de vinovat“. Care va să zică, e foarte clar : d. Goldiş a fost cumpărat de Beeving, iar d. Stere de Roselius şi amintirea acestor doi cumpărători e atât de puternică, încât i-a făcut pe ambii vânduţi să se înţeleagă şi acum. Cât despre d. Vaida, are un trecut tot atât de vinovat, deci tot o chestie de cumpărătoare e şi cu d-sa; nu ni se spune însă dacă l’a cumpărat Beening sau Roselius, sau amândoi, sau vr’un al treilea, înregistrăm declaraţia, nu ca să protestăm în potriva ei, ci ca să demonstrăm înc’o dată că foaia guvernului nici nu înţelege — şi n’ar admite nici in ruptul capului — că e posibil ca un om politic să nu se vândă. ...Şi apoi tot guvernul se plânge că „anumita presa“ compromite ţara în faţa străinilor, când e destul să citeşti „Viitorul“ ca să afli că România se compune exclusiv . 1 Mai. A fost o vreme, în România, când sărbătorirea lui 1 Mai era un delict, echivalent cu cele care crează azi populaţia fortului Jilava. Era, adică, o crimă împotriva ordinei, a Statului şi a naţiei... Numai simplul fapt de a împărţi manifeste care să îndemne pe muncitori să sfinţească această zi de preamărire a păcii şi a înfrăţirii internaţionale constituia un atentat de înaltă trădare... Prigoana împotriva comemoratorilor zilei de 1 Mai nu i-a Împuţinat, — din potrivă! Şi îndârjita persecuţie a continuat până in ziua când guvernul a convenit să oficializeze pur şi simplu sărbătoarea.... atentatorilor împotriva naţiei ! Ţara întreagă a fost invitată să celebreze ziua de 1 Mai, fără nici o primejdie şi fără nici o vătămare! Şi, pentru a ajunge la această simplă înţelepciune, ce de abuzuri, ce de nedreptăţi, ce de oprimări, ce de aberaţii ale unei autorităţi îngrozite de propria-i... naivitate ! După ani lungi de prigonire şi împotriviri zadarnice, guvernul a ajuns la convingerea că ziua de 1 Mai, poate fi sărbătorită, nu numai de muncitori, dar de toată populaţia ţării, fără niciun pericol pentru ordinea publică. Dar, chiar după ce a ajuns la această târzie înţelepciune, ce nepricepute, ce anarhie şi lipsite de autoritate îi sunt măsurile! Ziua de 1 Mai, admisă în principiu ca sărbătoare publică, a fost „reglementată“ în aşa chip ca să producă maximul de încurcături. Cu o timiditate ridicolă, guvernul s-a ferit să statueze după cuviinţă. A dat tuturor autorităţilor putinţa de a uza sau de a abuza de această lipsă de normă. Şi aşa, am avut spectacolul comic al certurilor dintre poliţia care cerea respectarea sărbătorii şi dintre diversele servicii cari n’o admiteau... Chiar cuminţenia târzie a guvernului rămîne în România adumbrită de nuanţa de arbitrar şi de ridicol trebuitoare! D. Ch. t Cronica săptămânală de CONST. BACALBASA Bucureştii de altă dată XCVIII — In Iulie 1900 situaţiunea este foarte încordată între Sofia şi Bucureşti, dar publicul cel mare nici nu-şi dă seama, cum că ţara este aproape de un război. Ar fi fost destul ca Bulgaria să fie încă şi mai provocătoare pentru ca România să se vadă silită, vrând nevrând, ca să ia armele. Din fericire, marile Puteri, în special Germania, nu doreau în nici un chip ca un conflict să isbucnească pe Dunăre. Până ce situaţia s’a clarificat, din amândouă părţile se făceau pregătiri militare intense. Ziarele din Viena anunţau că diviziile bulgare din Vidin, Rusciuk şi Şumla au primit ordin de mobilizare. Noaptea se observau bănci pline cu seldăbţiţipri ijste se încercau să se apropie de podul de la Cernavodă. In jurul insulei Ostrov paza era severă. Românii, din partea lor, făceau pregătiri intense. Două regimente de cavalerie erau trimise la Călăraşi spre a face exerciţiu de înot. In Dobrogea soseau zilnic regimente de infanterie şi artilerie, se transportau iffmniţiuni şi previziuni. Agitaţia, începută la Bucureşti, se propaga în Bulgaria. La Sofia se fineau meetinguri în contra românilor, la Rusciuk, generalul Drandarevsky, comandandantul diviziei locale, ţinea trupelor discursuri războinice şi spunea în public că, în două săptămâni va bea cafeaua la cofetăria Capşa. b» QjitfUkMLSk»’ «temenise popular la Bucureşti şi obiectul celor mai multe zeflemele. Un glumeţ a trimis generalului la Rusciuk o scrisoare recomandată prin care-i oferea — când va veni la Bucureşti ca prizonier — să-l trateze la Capşa cu un stacan de bragă rece. La Sofia ziarele începeau să atace mai violent guvernul român. Ziarele bulgare spuneau că guvernul Carp profitase de asasinarea lui Ştefan Mihăileanu, spre a încorda relaţiunile cu Bulgaria ca să poată mai uşor obţine un împrumut în afară. In adevăr în protocolul celui din urmă Împrumut contractat de România pe pieţele străine, se spunea că, până la stingerea acestuia, România nu se va mai putea împrumuta decât pentru trebuinţele apărărei naţionale şi în caz de război. Or România având mare nevoie de bani, profită de conflictul cu Bulgaria, spre a pretinde că statul bulgar vrea să atace România. Era un prilej bine venit spre a putea obţine din afară teripiile care avea nevoie. Ceea ce este exact e că asasinatul lui Mihăileanu servea de minune guvernului atât în ţară cât şi în străinătate. In ţară toată atenţiunea fiind îndreptată asupra conflictului cu Bulgaria nimeni nu se mai ocupa de guvern şi de situaţia lui. In afară, un guvern pe care opinia publică îl susţinea cu atâta tărie în faţa principatului vecin nu putea fi rău văzut. Apoi, agitaţia pe chestia antisemitismului încetase ca prin farmec. De unde până în ziua asasinatului o parte a presei prezenta România în ajun de a fi teatrul unor măceluri antievreieşti, de unde se anunţă precis că la zi şi oră hotărîtă populaţia evree va fi atacată în toată ţara, de o dată, tăcere absolută. Chestia emigrărei şi a pogromurilor a fost cu totul scoasă de la ordinea zilei, încă o dovadă cum că agitaţia pe această chestie era de ordin politic, destinat numai să servească guvernul faţă de finanţa străină. Guvernul fu lăsat să răsufle câtva timp de către conservatorii nemulţumiţi de fuziune şi de felul cum fusese constituit guvernul Carp. * Dar acest armistiţiu nu fu d® lungă durată. In curând guvernul, strâns, din ce în ce cu uşa şi negăsind resursele trebuincioase ca să facă faţă greutăţilor, trebuia să se discrediteze şi să intre în conflict cu majoritatea parlamentului. Felul în care fusese făcută fuziunea trebuia să provoace conflictul. Condiţiile fuzionărei au fost nepractice fiindcă crease in capul partidului două forţe: şeful partidului şi alături pe şeful guvernului. Iorgu Cantacuzino rămăseseşef al partidului fără să aibă puterea, dar rămăsese convenit ca să fie consultat de şeful guvernului în toate chestiunile. Dar Petre Carp nu era omul care să se plece în faţa acestei cerinţe. Nefiind nici destul de dibaciu, neavând nici vreun respect pentru meritele intelectuale şi politice ale lui Dan (Citiţi continuarea în pagina II-a. Mesagiu Ilin ■ Mesagiu! trimis partidelor socialiste cu prilejul zilei de 1 Mai de primul ministru britanic e un document important. Pe deo parte emisiuniArtota de stat ce conduce actualmente cel mai mare stat al lumii își manifestă sentimentele de solidaritate cu muncitorimea de pretutindeni, pe de altă parte el tinde să dea un nou şi generos impuls Ligei Naţiunilor- In adevăr d. Macdonald îşi exprimă speranţa că peste un an Liga tăcută să unească poparele şi să garanteze pacea, va cuprinde toate statele globului devenind astfel un vast parlament mondial, investit cu o putere reală şi cu o imparţialitate deplină pentru deslegarea tuturor diferendelor internaţionale. Dorinţa d-lui Macdonald e nobilă şi mare, deşi realizarea ei rapidă e problematică. Este sigur că atât timp cât Germania şi Rusia nu vor face parte din Liga de la Geneva, ea va rămâne un organism incomplect şi cauza păcii va fi supusă unor permanente primejdii. Deasemenea e o lipsă dureroasă şi o slăbire considerabilă pentru aceeaş Ligă faptul că Statele Unite continuă să-i refuze sprijinul. Intrarea în marea organizaţie internaţională a celor trei mari state ar fi un uriaş succes. Ea depinde însă de o mulţime de condiţii ce sunt departe de a fi realizate. Dacă Anglia, condusă în spiritul larg al socialistului Macdonald, va lucra in această direcţie, dacă va convinge rând pe rând guvernele de la Washington, Berlin şi Moscova, ţelul ideal proclamat de premierul britanic ar putea deveni cândva o splendidă realitate. Ideea cealaltă din primul mesagiu al d-lui Macdonald este emoţionantă. Liga Naţiunilor să declare ziua de 1 Mai ca sărbătoare a amiciţiei mondiale. Ar fi o nouă înnobilare a zilei primăvăratice pe care socialiştii au impus-o ca sărbătoare a muncii. Dacă acum ea ar deveni pretutindeni o serbare a înfrăţirii umane pe deasupra graniţelor şi deosebirilor de neam pacea generală ar primi un nou suport moral. Obişnuindu-se a serba amiciţia lor, popoarele ar sfârși prin a înfrânge șovinismele răsboinice și ar înăbuşi ura între popoare, din care au rezultat atâtea dezastre. 1». Guvernul a ținut să oficializeze scriitoarea muncii. ...Știe el, dintr’o veche experiență, ăsta-i mijlocul cel mai bun de a con promite ceva! ORDINE ŞI LEGALITATE In ziarele de aseară am găsit două articole foarte interesante. Unul, al d-lui Iorga, în „Neamul Românesc", care spune, desigur mai bine decât noi, acelaşi lucru pe care l-am spus şi noi: nu e admisibil să se facă arestări pentru fapte nedovedite şi în dispreţul condiţiilor legale. In felul acesta nu se susţine ordinea, ci se însămânţează dezordinea. Aceasta am spus ca şi noi, în aceeaşi chestiune la care se referă şi d. Iorga: arestarea comuniştilor. Presa guvernului n’a mai găsit destul hărdaie de... argumente pe cari să ni le arunce în cap, pentru că am spus un lucru atât de adevărat. Iată însă că şi d. Iorga care nu este „anumită presă" şi nu e nici „bolşevic", iată că şi d-sa. snine acelaşi lucru. Al doilea articol interesant Vem găsit în „România", oficiosul partidului naţional. E vorba de crima de la Ciurea. Acum cinci luni un om de nimic — adică un treiplu ţăran — a fost împuşcat, pe şoseaua Ciurea-Iaşi, pentru că nu s’a dat în lături, destul de repede şi de respectuos, în fapt unui automobil boieresc. După migăloase cercetări parchetul a stabilit că autorul crimei e un militar şi a trimes afacerea parchetului respectiv. Acesta a găsit că, din contra autorul e civil. El va retrimete deci afacerea parchetului civil, care... nu știm ce va mai face. In tot cazul, până una-alta vedem întinsă o mușama mixtă, încă provizorie, dar de un provizorat care însă nu vorbim într’un ceas rău — ameninţa să rămâie definitiv. Şi oficiosul partidului naţional conchide că sub regimul liberal există o justiţie de clasă şi că asasinii, dacă sânt din societatea înaltă, se plimbie liberi. Şi când oficiosul unui partid de guvernământ face asemenea constatări, ce vreţi să mai spuie ţăranul, lucrătorul, omul din popor? El ştie că la Jilava au fost închişi oameni a căror vină n’a fost stabilită, cărora nici nu li s’a putut preciza motivul arestării — vezi articolul d-lui Iorga — şi mai ştie că la Iaşi se plimbă liber omul a cărui crimă parchetul a stabilit-o, — vezi articolul din Romănia". Și alunei: cine face cea mai eficace propagandă bolșevică: clubul zis comunist sau guvernul zis al ordinei? Traian Vlad Campania sârbă Confraţii din presa iugoslavă sunt oameni extrem de stăruitori. Din acest punct de vedere ei ar merita toată admiraţia. Păcat numai că nu-şi aleg mai bine cauzele în folosul cărora să puie atâta belşug de stăruinţă. Iată, de pildă, campania pe care o duc, de la o vreme, în potriva României. In fiecare zi, dar absolut în fiecare zi, apar în gazetele sârbeşti atacuri sau mai bine zis atacuri! — căci sunt mereu aceleaşi. Şi în toate articolele lor ziariştii sârbi amestecă Basarabia, a cărei realipire la România pare a-i supăra pe sârbi mai mult încă decât pe ruşi. Din această infinită repetare trebuie să scoatem o concluzie favorabilă nouă : ea dovedeşte că altceva n’au de spus în potriva noastră. Fireşte, neavând serioase motive de atac, presa iugoslavă ar putea, în cele din urmă, să renunţe la campania ei. Vorba cântecului: O, dacă n’ai nimic a spune. De ce ne urmăreşti mereu ? Se pare însă că romanţa asta nu se cântă la Belgrad. Şi apoi, campania e necesară, căci pe confraţii de la Belgrad îi apasă ceva pe inimă : îi supără, se vede, că Serbia şi România sunt aliate. în ce ne priveşte, ne mărturisim slăbiciunea: am prefera să fim prietini şi aliaţi nu numai cu sârbii, dar cu tot globul. Atitudinea presei sârbeşti însă trebuie s’o notăm, ca să ştim şi noi cum stăm. D. G. Sunt indicii, că prea puţini îşi dau seama la noi, despre naşterea, însemnătatea şi rolul partidelor, în legătură cu structura socială şi cu condiţiile de desvoltare şi progres ale ţării. Dar progresul şi stagnarea, anchilozarea şi decăderea statului, depind în definitiv de vitalitatea partidelor şi de raporturile, sănătoase sau maladive, dintre ele. întâia condiţie este deci, ca partidul să nu se creeze, în mod artificial, în jurul luiei persoane, a unei doctrine, sau a unui curent oarecare din afară, transplantat pur şi simplu, fără control, în ţară şi imitat maimuţăreşte. Am văzut, că partidul averescan, creat în jurul aureolei unui militar, este în complectă descompunere, şi artificial fiind, el va dispare cu totul, neavând raţiunea de a fi. Italia este, cred, singura ţară, unde curentul fascist nu s’a creat în mod meşteşugit şi unde îşi are poate şi azi încă postul. Fascismul la noi este însă una din cele mai mari aberaţiuni politico-sociale şi în plus el este în flagrantă contradicţie cu caracterul specific şi cu vitalitatea poporului nostru. Nu va trece mult timp, poate numai un an doi, şi se va vedea, că statele, cari şi-au transplantat fascismul în taxa lor, îi vor culege cele mai triste roade. Germania, mi se pare, pe calea pe care a apucat, merge spre un dezastru, mai mare poate decât cel din 1918. Partidul conservator de la noi, mai ales faţă de oligarhia liberală, nu-şi are de asemenea rostul de a fi. Cât despre partidul d-lui Iorga, ideea sănătoasă, care-i zace la bază este perfect reprezentată în partidul naţional. Necesitatea unui partid comunist este nejustificabilă şi afară de aceea principiile sale nu cadrează nici cu faza de desvoltare a ţării, nici cu concepţiile naturale, specifice româneşti. Ideea posesiunii individuale este specifică poporului nostru. Partidul de la cârmă, chiar dacă nu i se contestă partea de bine din Discuţii politice inel de Dr. IOAN LEHENY trecut, — partea răului a fost covârşitoare — reprezintă azi un anachronism periculos, o forţă draconică şi acaparatoare, un zăgaz puternic dreptăţii şi interesului obştesc, în contra căruia trebue să se îndrepte, intr’un singur front, cu foc concentric, toate atacurile opoziţiei. Ţinând seamă de realitatea forţelor încă în luptă, am putea privi partidul liberal şi drept un rău necesar, care prin reacţiunea ce-o produce, va sfârşi a fi sugrumat de curentele partidelor, ce trebue să i se opună dârz şi, fără întrerupere, în interesul superior al ţării. Dar să răspundem la întrebarea : care sunt partidele vitale, de cari avem nevoe ? Partide vitale şi sănătoase sunt acelea, carii s’au născut, în mod natural şi evolutiv, ca necesităţi, fie din împrejurări mai mult social-economice, fie dintr’un mediu aparte morale cultural, şi cari au rădăcini în mase. Partidul naţional român reprezintă nu numai concepţiile, vigoarea şi sufletul mai pur al Ardealului — regionalismul, ca condiţie de progres a ţării — dar el se confundă cu însăşi populaţia românească , a acestui Ardeal, care a dator să aducă ţării, nefalsificat, întregul său aport de propăşire. La baza luptei partidului naţional zac două idei fundamentale: ideea naţionalismului cristalizat, sincer, neexagerat şi tolerant şi ideea democratică. Marele avantaj, între altele, al acestui partid, este structura sa, care cuprinde într’un echilibru just de forţe, toate clasele sociale, răzămându-se însă în primul rând pe masele ţărăneşti, ale căror interese le va avea deci în prima linie în vedere. Justiţia socială şi reconcilierea claselor, conform valorii şi importanţei lor reale, va fi aşadară esenţiala directivă a politicei sale. Este evident deci că avem de-a face cu un par(Citiți continuarea în paginaI-a) iraassttrssEEBEcea asante? Suspiciune legitimă I. GUDUCA: De-afi face o mare plăcere dacă aţi veni să ne vizitafi la București. MACDONALD: Cu dragă inimă aș veni, dar vezi că — mă știi doară din ce tagmă sunt! — nu rise cumva să înfund Jilava?