Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1974 (Anul 30, nr. 1-26)

1974-04-24 / nr. 17

hBM_cINSTRUCȚIE-EDUCAȚIE • INSTRUCȚIE-EDUCAȚIE PREGĂTIREA TOPOGRAFICĂ componentă esențială a instrucției tactice Terenul, în accepțiunea de mediu material în care se desfășoară ac­țiunile trupelor, i se dezvăluie o­­chiului pe porțiuni limitate, cu to­tul insuficiente. Acest neajuns este înlăturat de harta topografică și de celelalte documente ce o înlocuiesc sau o completează — fotoschemele de cercetare, fotografiile aeriene pline și perspective, fotopanora­­mele și­­ schițele. Ele permit studie­rea rapidă a terenului pe mari su­prafețe, oferă o imagine cuprinză­toare asupra formelor de relief și acoperirilor, , rețelei de comunicații și celei hidrografice, localităților și altor elemente ce influențează dis­punerea mijloacelor de foc, depla­sarea și manevra trupelor. Citind harta în­ mod științific, comandan­tul sau ofițerul de stat major văd direcțiile favorabile de acțiune pen­tru trupele proprii și pentru ad­versar, trag concluzii asupra raioa­nelor din care se pot aștepta la surprize sau care favorizează sur­prinderea inamicului. Precum se vede, referirile la to­pografie se întrepătrund noțional cu problematica tacticii. Este și fi­resc, din moment ce, topografia mi­litară are ca obiect studierea tere­nului și reprezentarea lui grafică, în vederea pregătirii și conducerii acțiunilor de luptă. Prevederea, una dintre funcțiu­nile esențiale proprii conducerii, nu poate fi materializată noapte din timp, printre fără a cu­altele, și caracteristicile terenului pe care se vor desfășura acțiunile viitoare. Re­cunoașterile în teren, vizînd preci­zarea unor detalii trebuie prece­date de studierea prealabilă a zonei cu ajutorul hărții; în asemenea îm­prejurări harta militară este indis­pensabilă — evident, cu condiția să existe deprinderea de a o citi din­­tr-o privire, corect, sesizînd conco­mitent elementele caracteristice dar și diferitele detalii ce influențează mersul luptei. Comandantul pluto­nului, companiei și bateriei, bata­lionului și divizionului, ofițerul de infanterie, artileristul, tanchistul, genistul ș.a. găsesc pe hartă lăți­mea drumului, valoarea pantelor, adîncimea vadului, rezistența podu­rilor, consistența solului, densita­tea și grosimea copacilor, date asu­pra construcțiilor, adîncimii rîpe­­lor etc. Pentru aceasta sînt­­ deose­bit de utile exercițiile repetate de citire a hărții. Dar adevărata măiestrie în folo­sirea hărții se obține utilizînd-o ca auxiliar permanent la instrucția tactică. Tensiunea căutării răspun­surilor la frecventele probleme ce apar în pregătirea și ducerea luptei este cel mai favorabil factor al va­lorificării tuturor cunoștințelor a­­cumulate anterior, precum și al îm­bogățirii acestora. Integrarea topo­grafiei militare în cadrul cuprinză­tor, al instrucției tactice se cere realizată pe baze științifice, încă de la conceperea situațiilor tactice este necesar să existe intenția, iar aceasta să fie apoi materializată, de a pune în fața participanților General-maior ing. VASILE DRAGOMR asemenea probleme încît ei să re­curgă la ajutorul hărții și al altor documente topografice, obligîndu-l să determine în mod repetat acce­sibilitatea pe direcțiile pe unde vor manevra trupele, zonele nevăzute și nebătute cu foc, pentru a stabili judicios locul elementelor de dis­pozitiv și al sistemului de observa­re ; la orice eșalon prezintă impor­tanță determinarea din timp a por­țiunilor de teren ce pot fi amena­jate cu ușurință ca obstacole pre­cum și studierea proprietăților na­turale de protecție ale terenului. Un mai mare accent trebuie pus pe folosirea mai largă a fotografiilor de toate felurile, realizate la dife­rite scări. Reliefarea utilității hărții nu în­seamnă cîtuși de puțin că ne putem limita exclusiv la ceea ce oferă ea. De aici, o altă latură a pregătirii topografice formarea priceperii de a studia terenul prin recunoaș­teri făcute personal de comandant sau de ajutoarele lui pe direcțiile și din punctele ce prezintă interes pentru acțiunile viitoare. Recunoașterile sînt cu atît mai utile cu cit, pe lingă aspectele de ordin tactic, servesc, concomitent, și pentru perfecționarea pregătirii topografice. Pentru aceasta este in­dicat ca fiecare să-și facă un obicei din a urmări în ce măsură cores­punde realității imaginea despre teren formată prin studierea hărții. Prin eforturi susținute trebuie să se ajungă ca, privind harta, să ve­dem în relief însuși terenul repre­zentat. O astfel de pricepere scur­tează mult timpul pentru luarea ho­­tărîrilor, îndeosebi pe timpul du­cerii luptei cînd orice secundă este neprețuită. Documentele topografice prezintă importanță și pentru maiștrii mili­tari și subofițeri. Atît ei cit și gra­dații au nevoie de cunoștințe to­pografice practice, trebuie să fie în măsură să se folosească de hartă, să știe să treacă pe ea obiectivele din teren, să găsească în teren o­­biectivele reprezentate pe hartă. La fel de important este să știe să în­tocmească o schiță sau un crochiu, redind corect la scară elementele caracteristice din teren. Măsurile luate în armata noastră în ultimii ani au dus la ridicarea nivelului pregătirii topografice a cadrelor și ostașilor. Aplicațiile executate în terenuri variate, vara și iarna, ziua și noaptea, au arătat o mai mare pricepere a comandan­ților și statelor majore de a folosi harta și fotodocumentele pentru so­luționarea în timp scurt a proble­melor ce se ivesc pe timpul trecerii în grabă la apărarea împotriva forțe­lor superioare ale adversarului, pregătirii și efectuării forțării cursurilor de apă, executării ofen­sivei cu aducerea forțelor din adin­­cime, organizării și menținerii coo­perării cu trupele din compunerea Ministerului de Interne și cu găr­zile patriotice. Obiectivele stabilite prin planul pregătirii topografice, în curs de a­­plicare, necesită și în continuare e­­forturi. In primul rînd, este obliga­toriu să se asigure continuitatea studiului individual și a activități­lor practice desfășurate, unele sub conducerea celor ce răspund de pregătirea tactică, iar altele sub conducerea ofițerilor din servietel topografic. Pe lingă îmbinarea strîn­­să între ele a temelor respective, se impune înlăturarea tendințelor de a urmări cu predilecție proble­me teoretice ce țin mai curînd de preocupările specialiștilor. Toate problemele de învățat să vizeze for­marea priceperii de a lucra cu har­ta, de a rezolva situațiile ce se ivesc în luptă. Tot ce nu răspunde acestei cerințe trebuie considerat pierdere de timp, irosire de efor­turi. Caracterul practic-aplicativ al ședințelor de topografie, precum și al cunoștințelor solicitate la in­strucția tactică este un criteriu e­­sențial pentru aprecierea eficienței. Din cele de mai sus rezultă, im­plicit, cerința diferențierii pregă­tirii în raport cu specificul atribu­­țiunilor îndeplinite de oameni în prezent și în perspectivă. Sub ra­port metodic, odată cu recomanda­rea , de a se lucra cu­ mai mult practic, în teren, în puncte caracte­ristice, merită subliniat și faptul că ceea ce s-a învățat anterior tre­buie reluat și aplicat în situații variate. Cu atît mai mult cu cit problemele de învățat nu se aleg la întîmplare, ci spre a răspunde cerințelor cu care vor fi confrun­tate cadrele, trupele. La ridicarea nivelului pregătirii topografice a cadrelor noastre o contribuție sporită trebuie s-o adu­că ofițerii din serviciul topografic. Ei au datoria de a sesiza cauzele lipsurilor ce se manifestă și de a propune măsuri de remediere. Consider­atil să subliniez contri­buția pregătirii topografice la ob­ținerea unor calificative superioare de către subunități și unități. în calificativul general, cel de la in­strucția tactică, de la aplicațiile ce încununează întreaga pregătire de luptă și politică a trupelor, expri­­mînd pregnant capacitatea eșalonu­lui respectiv de a îndeplini misiuni de luptă complexe, deține o pon­dere mare. La rîndul ei, cum s-a văzut, topografia militară contri­buie substanțial la ridicarea nive­lului instrucției tactice. Tocmai de aceea, manifestînd capacitate de cu­prindere, dovedind o viziune corec­tă asupra condiționărilor reciproce ale diferitelor categorii de pregă­tire, este necesar să se acorde și pregătirii topografice locul meritat. Este o cerință a cărei îndeplinire calitativă trebuie să stea în aten­ția comandanților, a ofițerilor din statele majore, a activiștilor de partid, a tuturor militarilor Comandantul grupei de cercetare chimică și de radiație primește o misiune în teren Foto : M. POJOGEANV retinzînd o sub­ordonare ierarhică necondiționată. o­­bligînd pe fiecare militar să cunoască și să-și îndepli­nească îndatoririle ostășești cu un exemplar simț al răs­punderii personale, disciplina militară nu poate izvorî decît dintr-o înaltă conștiință. Toc­mai de aceea și Regulamentul disciplinei militare înscrie pri­oritatea factorilor educativi în realizarea disciplinei, subli­niază pe prim plan formarea și dezvoltarea la militari a unor înalte calități moral-po­­litice și de luptă, menținerea unei stricte ordini regulamen­­tare, exigența și exemplul pere­sonal al comandantului. Mun­ca lui se îngemănează cu edu­cația pe care o desfășoară pe multiple planuri organizațiile de partid și cele de tineret, cu influenta învățămîntului politic și a celorlalte mijloa­ce educative. Dar Regulamentul disciplinei militare, stipulînd necesitatea exigentei coman­danților față de nu exclude pedeapsa subordonați, discipli­nară ca unul dintre mijloa­cele care concură la întărirea ordinii și disciplinei militare. In ce măsură pedeapsa dis­ciplinară este înțeleasă în ac­cepțiunea dată de regulament, ce aspecte se ridică în legă­tură cu folosirea ei ca meto­dă de întărire a disciplinei — iată tema discuției pe care am avut-o cu un număr de ofițeri cu experiență din diferite ar­me și unități — Este foarte important să fie bine înțeles sensul pro­fund uman pe care regula­mentul­ îl dă pedepsei disci­plinare — relevă colonelul Mi­­hai Ferezan. După cum se stipulează în articolul 40, pe­depsele disciplinare se aplică în scop educativ și contribuie la îmbunătățirea comportării militarilor care au avut aba­teri, iar prin valoarea lor exemplificatoare constituie o avertizare pentru toți milita­rii. Pedepsele disciplinare con­stituie sancțiuni morale pen­tru militarii care nu au fost influențați prin alte mijloa­ce. Iată, deci, că regulamen­tul este limpede : pedepsele disciplinare, ca și recompen­sele, au profunde sensuri eti­ce, ajută la cultivarea senti­mentului datoriei și onoarei militare, la sporirea răspun­derii personale pentru întări­rea ordinii și disciplinei. Pre­cizarea expresă că ele repre­zintă sancțiuni morale pentru militarii care nu au putut fi influențați prin alte mijloa­ce se cuvine reținută ca de­finitorie în munca noastră cu subordonații și fac mențiunea pentru că acest lucru se cam­uită și ca urmare se aplică în pripă și fără discernământ măsuri de constrîngere, fără ca mai înainte să se fi folosit celelalte mijloace educative de influențare a militarilor. De fapt, dacă judecăm mai bine, în fiecare abatere, fără a mi­nimaliza vina celui în cauză, există pe undeva și vina noas­tră, a educatorilor. Să fiu concret. Cînd am venit aici în unitate și am văzut că pe­depsele, îndeosebi cu arest, de­veniseră o practică curentă, am rămas pe gînduri. Am dis­cutat cu ajutoarele mele, am pus răspicat în fața comuniș­tilor necesitatea întăririi ordi­nii și disciplinei în primul rînd prin întărirea muncii de educație la care să participe toate cadrele într-un climat de ordine în care, de la coman­dant pînă la ultimul soldat, toți să se conducă și să res­pecte regulamentele fără nici o abatere. Am cerut acest lu­cru și gradaților și soldaților, îndeosebi în adunările fără ordine de zi. Multe dintre su­gestiile și propunerile formu­late la aceste adunări pri­vind îmbunătățirea unului de după-amiază, progra­servi­ciul de zi, traiul militarilor etc. au fost urmate de măsuri concrete care au favorizat în­tărirea ordinii și disciplinei. Pentru a evita suprapunerea unor ordine venite pe diferi­te căi, unele în znu, s-a luat măsura contradicto­evitării unor astfel de situații.­­ Au fost redistribuite mai echita­bil unele atribuții funcționa­le, creîndu-se condiții înde­plinirii cu promptitudine și o­­perativitate a diferitelor sar­cini. Pe scurt, numărul încăl­cărilor disciplinei s-a redus cu mult. — Și dacă totuși au loc aba­teri disciplinare, cum se proce­dează de obicei ? — în regulament — ne răs­punde locotenentul Marin Barbu — mărturie a aceluiași rol prioritar pe care îl deți­ne munca educativă, se face precizarea că, în raport de caracterul și gravitatea fiecă­rui caz în parte, comandantul este obligat să ia una din următoarele măsuri : să atra­gă atenția celui în cauză asu­pra îndatoririlor ce-i revin, să pună în dezbaterea adunării militarilor, pe unitate sau pe subunitate, abaterile săvîrși­­te de un tovarăș de-al lor, să-l pedepsească disciplinar. De ce să nu recunoaștem însă că, în practică, noi am cam elu­dat uneori primele două trep­te, sărind deci tocmai modalitățile de convingere peste și recurgînd repede la mijloace de constrîngere, adică la pe­deapsa disciplinară și mai ales la cea cu arest. Deși, ju­decind bine, cred că în multe cazuri nu s-ar mai ajunge aici dacă subordonatul ar fi aten­ționat serios încă la prima sa greșeală, faptele lui le-am pune — și o să le punem în dezbaterea celorlalți. — Ușurința cu care se mai acordă pedepsele este motivată deseori prin starea de nervi, prin surescitarea Și supărarea p­rovocate de faptele comise , subordonați. Pot fi astfel de situații prevenite ? — Cînd este cazul, coman­dantul nu trebuie să ezite să pedepsească pe cel vinovat — menționează locotenent-co­lonelul Iosif Rus. Numai că atunci cînd aplică o pedeapsă disciplinară e dator să jude­ce matur și atent abaterea în contextul tuturor factorilor care au generat-o, să nu se pripească. Cum se spune , să măsoare de zece ori și să taie o dată Este foarte important pentru educația subordonaților ca el să apară întotdeauna ca purtătorul spiritului de drep­tate, care nu șovăie cînd tre­buie să adopte cea mai seve­ră măsură, dar care și cîntă­­rește cu chibzuință fiecare hotărîre, fiecare cuvînt, însă nu numai nervii sînt răi sfet­nici în asemenea împrejurări. La noi au existat cazuri cînd mai ales ofițeri nou numiți în suncții, dornici să dea exem­plu de severitate cu orice preț, au aplicat la fel pedepse fără discernământ. Pentru îmbunătățirea prac­ticii disciplinare în unitatea noastră, a fost analizat, în lumina noilor prevederi re­gulamentare, stilul de muncă al ajutoarelor comandantului și al altor cadre, am preco­nizat măsuri de îmbogățire a cunoștințelor de pedagogie și psihologie ca instrumente ale unei activități educative știin­țifice, am hotărît să aducem mai des în dezbaterea cadre­lor latura etică a relațiilor șef-subordonat,­ din care toți au de învățat. — Regulamentul­­ — ne măr­turisește căpitanul Ion­dache — mai a­les prin Miha­­lcea prevedere din articolul 43, precizează o regulă de o mare rezonanță sufletească : cal­mul comandantului, la apli­carea pedepsei disciplinare, contribuie la formarea convin­gerii celui vinovat dreaptă și pe deplin că ea este merita­tă. Scopul educativ al șei disciplinare se atinge pedep­sa numai prin alegerea celei mai potrivite pedepse, și prin felul cum ea este adu­ci­să la cunoștința celui în cau­ză. Cînd ajung în situația să anunț o pedeapsă, eu mă uit drept în ochii celui vinovat. Unii au o fire închisă și, vă­­zîndu-se pedepsiți în fața frontului, se închid și mai mult în ei. Alții, dimpotrivă, vor să pară nepăsători, bravează în fața celorlalți, după cum sînt și dintre cei pe care real­mente o sancțiune nu-i mai impresionează. Comandantu­lui nu-i poate fi indiferent dacă pedeapsa și-a atins sau nu scopul, dacă ea a deter­minat corectările, îndreptările așteptate. Absența unei schim­bări, a unei modificări în comportamentul celui sit constituie un motiv pedep­pen­tru comandant de a reflecta el însuși asupra oportunită­ții și eficienței metodelor fo­losite. Prevederile Regulamentului disciplinei militare pun la dis­poziția comandanților o gamă largă de pîrghii pentru a in­fluența asupra comportării subordonaților. Cele cîteva opinii exprimate în convorbi­rea noastră, departe de a epui­za toate aspectele pe care le ridică folosirea judicioasă a mijloacelor de convingere și a celor de constrîngere, nu fac decît să reliefeze actualitatea unor meditații mai asupra acestei laturi a­profunde activi­tății comandantului cu largi implicații asupra raporturilor umane, întăririi ordinii și dis­ciplinei militare Colonel C. ION PEDEAPSA VIZEAZĂ ÎNTOTDEAUNA SCOPUL EDUCATIV ? APUCAREA REGII DISCIPLINEI MILITARE P Un întreg care se compune din amănunte cotidiene (Urmare din vag 1) parte din ținuta completă a ostașului. Există tot ce tre­buie și la celelalte subunități Mai puțin cartușele de exer­cițiu la plutonul de pionieri comandat de locotenentul Ion Zile. „Nu am gestiune proprie și ne lipsesc unele materia­le“ — ne spune. Vom afla că în batalion se găsesc însă de toate, inclusiv cartușe de exercițiu. Locotenentul putea să raporteze, să ceară. Dar faptul privește și un anume stil de muncă din care nu trebuie să lipsească preocu­parea pentru folosirea tuturor posibilităților — deci și de ordin material — ale batalio­nului Nu vom părăsi acest capi­tol al organizării fără­­ a ve­dea la lucru gradații. Pregă­tirea lor metodică și în cali­tate de comandanți se face simțită la tot pasul. Apelează la cunoștințele anterioare ale soldaților, pun accent pe ce este nou, nu se opresc prea mult asupra celor deja însu­ ." La atelierul pentru verifi­carea constanței luării liniei de ochire se află toate fișele individuale ale soldaților. Os­tașii își dau seama cît au progresat, unde și de ce au greșit. Un aspect, deci, al muncii individualizate, în plutonul locotenentului Ilie, în cea de-a doua parte a ședinței, operațiunile se e­­xecută încadrate în timp. Gradații lucrează cu crono­metrul, soldații se deprind cu apariția țintelor conform condițiilor stabilite de regula­ment. O verificare făcută la fața locului împreună cu co­mandantul , gradații știu pe de rost cum trag soldații, cum bate arma fiecăruia. Asta le permite — se și vede că fac așa — să nu ceară soldaților să se antreneze „în general“, ci pentru a-și per­fecționa deprinderile în exe­cutarea operațiunilor­­ la care sînt deficitari. La atelierul pentru aruncarea grenadelor se lucrează de la simplu la campus. Soldații aruncă întîi la distanțe mai mici. Treptat, ajung la cele reale. Progre­sele sînt vizibile imediat. Atelierul pentru constanța ochirii îl conduce comandan­tul de pluton. Ochire direct pe ținte, la distanțele prescri­se de regulament. Pentru o­­perativitate, de această dată a renunțat la panoul cu e­­cran mobil. (Și mai operativ ar fi fost dacă ar fi existat două călușuri metalice). Mi­litarii sînt verificați pe rînd, dar nu la întîmplare. „Dau întîietate celor care au obți­nut calificative mai slabe la prima ședință de tragere ne spune locotenentul. Reținem încă un moment de instrucție din subunitatea căpitanului Simionescu. A în­ceput să bată vîntul, perpen­dicular pe direcția de trage­re­ „Cam ce viteză să aibă?“ Gradatul întrebat reușește să aprecieze corect, știe cum să procedeze — se orientează după crengile și frunzele co­pacilor, după fîlfîirea fanio­nului, își îndreaptă fața în direcția vîntului și-l simte la urechi. Cam 4—5 metri secundă. Trebuia aplicată pe o corecție de ochire. Dar nu mai știe cît și nici exact de unde poate să o ia. O ase­menea lacună trebuie să dea de gîndit și comandantului de batalion, chiar și celor de la școala de gradați. Comandantul trebuie să vadă tot, să controleze tot, cum își exercită gradații în­datoririle, cum se folosește timpul. Ține și asta de meto­da lui de lucru cu ostașii. Dar tot el are obligația să se ocu­pe personal de unii soldați, îndeosebi de cei care au mai multă nevoie să fie ajutați. La instrucția de noapte pe care a condus-o, locotenentul Ignătescu nu a procedat așa. Nici nu putea. Ofițerul tre­buia să se ocupe mai mult de gradați. Se explica atunci, pe loc, ce ateliere vor func­ționa, cine și ce are de făcut la fiecare atelier. Timp pier­dut în dauna lucrului cu sub­ordonații, incertitudine în ce privește calitatea soldaților de către pregătirii Spiritul de prevedere gradați. al co­mandantului (ca să nu spu­nem mai mult) era lipsă la apel. Se vedea cît de colo că ședința de instrucție n-a fost „gîndită“. Stabilind locul unde urmau să fie instalate țintele, locotenentul rezolva problema ,,discret“, între pa­tru ochi cu un gradat. Deși momentul era favorabil lu­crului cu ostașii, pentru­­ apre­cierea și determinarea dis­tanțelor. Comandantul de companie,­­lo­cot­enentul-major Mihai Georgescu, și nu numai el, are de reflectat. Cu gradul că e vorba de un ofițer tînăr, ai cărui pași trebuie îndru­mați și cu blîndețe, dar și cu exigență. Ne-am referit la amănunte, la detalii. Dar tocmai acestea compun întregul. Iar întregul este un „foarte bine“ curat pe care fiecare comandant îl dorește, trebuie să-l dorească și să-l vrea de la fiecare sol­dat, în fiecare oră, în fiecare zi de instrucție. fii grApararea patriei Nr. 17­­6219] LA LOC • . ■l.VIe.’.ibV V. ■ [UNK] COMANDA Binevoitor, dar pe punga cui ? Maiorul I. Costescu, responsabil cu pre­lucrarea foilor de parcurs pe unitate, cre­dea că a „pus" la punct o metodă nouă de evidență a consumului de carburanți și lubrifianți. Cum ? Prin încadrarea „puțin" schimbată a categoriilor de drum, in favoa­rea șoferilor, desigur. De pildă, pe foaia de parcurs a autoturismului Dacia 1­300 numă­rul A—2416, cu toate că circulă pe asfalt, era trecută categoria de drum a 4-a, în loc de întîia sau, cu multă indulgență, a 2­-a. La fel de „binevoitor" s-a arătat și în pre­lucrarea foilor de parcurs ale autovehici­­lelor A—834, A—7299, A—7314 și A—29718, schim­bîndu-le tot „puțin" categoria de drum , pînă la... a 7-a ! Această încadrare necorespunzâtoare dus la „umflarea", dar nu numai scriptică, a a consumului de carburanți și lubrifianți și în plus la mărirea numărului de motobilo­­metri ai mașinilor. S-o fi caracterizînd „bunăvoința" pe ma­iorul Costescu, dar pe punga cui ? (T. C.) Unul le pasează, altul le coase la dosar Uzînd de un drept statutar, plutonierii P. Dinu și D. Dinu au înaintat ierarhic la 10. 08. 1973 rapoarte pentru a li se aproba susținerea unor examene ce urmau a avea loc în 1974. Tergiversînd rezolvarea rapoartelor, loco­­tenent-colonelul T. Brașoveanu le-a predat odată cu funcția, maiorului A. Udriște care, în luna noiembrie,... le-a cusut la dosar Sesizat despre aceasta, eșalonul superior a luat măsuri disciplinare împotriva vinova­ților, intervenind in același timp pentru pri­mirea aprobării respective. Pasa, cusută cu ață albă, n-a ținut ! H. S.­ Cu ochii deschiși ? Se spune că se poate visa cu ochii des­chiși. Dar n-am crezut pînă n-am văzut. Pe piloții unității de aviație din care face parte maiorul Gheorghe Bunescu. In fiecare zi de pregătire preliminară a zborului, ei visează că ascultă la căști, înregistrate pe benzile celor patru magnetofoane din dotarea com­plexului de învățămînt, alfabetul morse, semnalele stațiilor de radioaducere, teme privind tactica întrebuințării în luptă a su­personicului, cunoașterea unor instalații de pe avion, metodica însușirii tehnicii de pilo­taj, rezolvarea unor momente critice surve­nite la bord... Și nu visează astfel de lucruri de ieri, de alaltăieri, ci de, patru ani de zile de cînd magnetofoanele ’cu pricina stau învelite în... pînze de păianjen. Suntem­ convinși că-n unitate și alții au ochii... deschiși. (I. C.) Anvelopele și Luna Cu timpul, în depozitul secției de repara­ții unde muncește maiorul ing. I. Micu s-a strîns, sub formă de deșeuri, un numar mare de anvelope din cauciuc. Demersurile făcute (scris și telefonic) n-au dus, pînă în prezent, la nici un rezultat. Nu vrea să le ia nimeni, și pace. Șeful secției apre­ciază că, dacă organele în drept nu vor lua măsurile ce se impun, în cîțiva ani numărul anvelopelor clasate va fi așa de mare, încît, așezate unele peste altele, ar putea ajunge pînă la Lună. Dar dacă a­­colo anvelopele nu au căutare, aici au. Și încă mare. Așteptăm ca organele în drept să ne comunice că... sînt de acord cu a­­ceastă concluzie! (C.M.), Calitatea pregătirii transmis­ioniștilor (Urmare din vaa. I) Datorită acestor carențe ale stilu­lui de muncă, pentru înlăturarea cărora nici noi cei din comanda­ment nu am făcut totul, mai pot fi întîlnite, de exemplu, aspecte de neglijare a pregătirii militarilor de ciclul doi, aceștia trebuind să-și dezvolte deprinderile anterioare astfel încît în subunități să existe un număr sporit de specialiști de clasă, de transmisioniști de înaltă calificare. Multe dintre aceste neajunsuri pot fi lichidate fără întîrziere dacă toți cei care merg pe teren la sub­unități nu se vor mulțumi să le constate și să le semnaleze eșa­loanelor superioare, ci vor trece la rezolvarea lor fără amînări și ter­giversări Accentuînd pe necesitatea concen­trării eforturilor asupra ridicării nivelului pregătirii de specialitate a transmisioniștilor, nu trebuie să uităm nici un moment că lupta modernă,­ în general, și condițiile războiului întregului popor pentru apărarea patriei, în special, cei din partea tuturor luptătorilor cunoș­tințe și deprinderi multiple. Trans­­misionistul actual își poate îndepli­ni misiunile numai dacă pregătirea lui de specialitate se sprijină pe o foarte bună pregătire militară co­mună, înțelegerea acestei cerințe a determinat pe comandanți, pe acti­viștii de partid să insiste pe însu­șirea temeinică a tragerii cu ar­mamentul de infanterie, a protec­ției împotriva armelor de nimicire în masă și amestecurilor incendiare, pe pregătirea fizică etc. Dar, cu toate realizările obținute, mai sînt încă multe de făcut. Mentalitatea că totul depinde numai de instruc­ția de specialitate, fără ca aceasta să fie grefată pe fondul unei temei­nice pregătiri politico-morale și mi­litare, cu toate eforturile depuse, nu a dispărut încă în totalitate. Cum se știe, atingerea unui nivel superior de pregătire cere un anu­mit volum de lucru efectiv la teh­nica de luptă. Dar pentru că­ aceas­tă tehnică este scumpă și pentru că exploatarea ei trebuie făcută de către un personal de înaltă califi­care, se impune ca o parte însem­nată a procesului formării deprin­derilor să se desfășoare cu mijloace didactice ajutătoare —■ simulatoa­re, machete dinamice, planșe elec­trificate etc. Se evită astfel solici­tarea excesivă a tehnicii de către cei care abia învață s-o utilizeze, uzarea ei prematură, și i se pre­lungește durata de funcționare la parametri înalți. Gîndirea economică ce trebuie să caracterizeze cadrele noastre ne o­­bligă, subliniez aceasta în mod deo­sebit, să căutăm cu intensitate so­luții de reducere a costului instrui­rii, fără a dăuna în vreun fel ca­lității, ba chiar dimpotrivă — po­sibilitate dovedită în mod repetat — ridicînd performanțele. Răspunzînd acestei sarcini de mare însemnătate, numeroase cadre se străduiesc și reușesc să creeze mijloace mai perfecționate de ins­truire. Nume ca acele ale ofițerilor N. Ivănel, Iacob Cristescu, Victor Bozgă și alții sînt bine cunoscute în unitățile de transmisiuni. Simula­torul automat pentru darea legăturii la centrala telefonică, machetele di­namice ale aparaturii radio și radio­­releu, complexele de instruire programată a unor categorii de specialiști, filmele de instrucție rea­lizate cu sprijinul Studioului cine­matografic al armatei, sălile de spe­cialitate multifuncționale și altele și-au dovedit din plin utilitatea. Din păcate însă, din cauza acelorași carențe ale stilului de muncă nu peste tot capacitatea de creație a oamenilor este stimulată și, mai ales, valorificată. Uneori, mijloace­le realizate sînt folosite doar ca unicate, fie din cauza tendințelor de evitare a­­­ răspunderii pentru producerea lor în numărul de e­­xemplare necesar, fie din cauza unor deficiențe în mînuirea fondu­rilor bănești și materiale, vină pe care trebuie să ne-o asumăm și noi, cadrele din comandament. Trăgînd învățăminte corespunză­toare din activitatea de pînă acum, perfecționîndu-ne noi înșine mo­dul de a munci în sensul unei mai mari operativități în rezolvarea pro­blemelor ce apar, vom găsi solu­ții de a sprijini unitățile mai mult­ mai oportun în modernizarea ba­zei materiale a instrucției. Ne vom strădui să înlăturăm rutina, să prac­ticăm un stil de muncă modern, dinamic și științific fundamentat — stil promovat de conducerea parti­dului în toate compartimentele, la toate nivelurile. Nu putem încheia fără a rea­minti că, în actualele condiții — în afară de cele arătate — rezultatele depind direct de eficiența metode­lor și procedeelor folosite de ins­tructori. Plecînd de la ceea ce s-a constituit deja ca experiență pozi­tivă, se impune continuarea efortu­rilor de a îmbina mai bine instrucția cu educația, de a recurge într-o măsură sporită la mijloacele audio­vizuale pentru transmiterea cunoș­tințelor, pentru formarea deprinde­rilor practice și pentru cultivarea calităților ostășești, în mod deose­bit se cer o mai atentă individua­lizare a muncii cu ostașii, contro­lul mai riguros al rezultatelor ob­ținute de ei la fiecare exercițiu din program. Este neîndoios că însuflețiți de sarcinile ce ne revin pentru înde­plinirea angajamentelor asumate în cinstea celei de-a XXX-a aniver­sări a eliberării patriei de sub dominația fascistă și a celui de-al XI-lea Congres al partidului, fă­­urind totul pentru a valorifica pu­terea de muncă și entuziasmul cadrelor și al ostașilor, vom găsi noi căi de a ridica nivelul pregă­tirii de luptă și politice a trupelor de transmisiuni, vom contribui la întărirea capacității combative a armatei

Next