Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1974 (Anul 30, nr. 1-26)
1974-04-24 / nr. 17
hBM_cINSTRUCȚIE-EDUCAȚIE • INSTRUCȚIE-EDUCAȚIE PREGĂTIREA TOPOGRAFICĂ componentă esențială a instrucției tactice Terenul, în accepțiunea de mediu material în care se desfășoară acțiunile trupelor, i se dezvăluie ochiului pe porțiuni limitate, cu totul insuficiente. Acest neajuns este înlăturat de harta topografică și de celelalte documente ce o înlocuiesc sau o completează — fotoschemele de cercetare, fotografiile aeriene pline și perspective, fotopanoramele și schițele. Ele permit studierea rapidă a terenului pe mari suprafețe, oferă o imagine cuprinzătoare asupra formelor de relief și acoperirilor, , rețelei de comunicații și celei hidrografice, localităților și altor elemente ce influențează dispunerea mijloacelor de foc, deplasarea și manevra trupelor. Citind harta în mod științific, comandantul sau ofițerul de stat major văd direcțiile favorabile de acțiune pentru trupele proprii și pentru adversar, trag concluzii asupra raioanelor din care se pot aștepta la surprize sau care favorizează surprinderea inamicului. Precum se vede, referirile la topografie se întrepătrund noțional cu problematica tacticii. Este și firesc, din moment ce, topografia militară are ca obiect studierea terenului și reprezentarea lui grafică, în vederea pregătirii și conducerii acțiunilor de luptă. Prevederea, una dintre funcțiunile esențiale proprii conducerii, nu poate fi materializată noapte din timp, printre fără a cualtele, și caracteristicile terenului pe care se vor desfășura acțiunile viitoare. Recunoașterile în teren, vizînd precizarea unor detalii trebuie precedate de studierea prealabilă a zonei cu ajutorul hărții; în asemenea împrejurări harta militară este indispensabilă — evident, cu condiția să existe deprinderea de a o citi dintr-o privire, corect, sesizînd concomitent elementele caracteristice dar și diferitele detalii ce influențează mersul luptei. Comandantul plutonului, companiei și bateriei, batalionului și divizionului, ofițerul de infanterie, artileristul, tanchistul, genistul ș.a. găsesc pe hartă lățimea drumului, valoarea pantelor, adîncimea vadului, rezistența podurilor, consistența solului, densitatea și grosimea copacilor, date asupra construcțiilor, adîncimii rîpelor etc. Pentru aceasta sînt deosebit de utile exercițiile repetate de citire a hărții. Dar adevărata măiestrie în folosirea hărții se obține utilizînd-o ca auxiliar permanent la instrucția tactică. Tensiunea căutării răspunsurilor la frecventele probleme ce apar în pregătirea și ducerea luptei este cel mai favorabil factor al valorificării tuturor cunoștințelor acumulate anterior, precum și al îmbogățirii acestora. Integrarea topografiei militare în cadrul cuprinzător, al instrucției tactice se cere realizată pe baze științifice, încă de la conceperea situațiilor tactice este necesar să existe intenția, iar aceasta să fie apoi materializată, de a pune în fața participanților General-maior ing. VASILE DRAGOMR asemenea probleme încît ei să recurgă la ajutorul hărții și al altor documente topografice, obligîndu-l să determine în mod repetat accesibilitatea pe direcțiile pe unde vor manevra trupele, zonele nevăzute și nebătute cu foc, pentru a stabili judicios locul elementelor de dispozitiv și al sistemului de observare ; la orice eșalon prezintă importanță determinarea din timp a porțiunilor de teren ce pot fi amenajate cu ușurință ca obstacole precum și studierea proprietăților naturale de protecție ale terenului. Un mai mare accent trebuie pus pe folosirea mai largă a fotografiilor de toate felurile, realizate la diferite scări. Reliefarea utilității hărții nu înseamnă cîtuși de puțin că ne putem limita exclusiv la ceea ce oferă ea. De aici, o altă latură a pregătirii topografice formarea priceperii de a studia terenul prin recunoașteri făcute personal de comandant sau de ajutoarele lui pe direcțiile și din punctele ce prezintă interes pentru acțiunile viitoare. Recunoașterile sînt cu atît mai utile cu cit, pe lingă aspectele de ordin tactic, servesc, concomitent, și pentru perfecționarea pregătirii topografice. Pentru aceasta este indicat ca fiecare să-și facă un obicei din a urmări în ce măsură corespunde realității imaginea despre teren formată prin studierea hărții. Prin eforturi susținute trebuie să se ajungă ca, privind harta, să vedem în relief însuși terenul reprezentat. O astfel de pricepere scurtează mult timpul pentru luarea hotărîrilor, îndeosebi pe timpul ducerii luptei cînd orice secundă este neprețuită. Documentele topografice prezintă importanță și pentru maiștrii militari și subofițeri. Atît ei cit și gradații au nevoie de cunoștințe topografice practice, trebuie să fie în măsură să se folosească de hartă, să știe să treacă pe ea obiectivele din teren, să găsească în teren obiectivele reprezentate pe hartă. La fel de important este să știe să întocmească o schiță sau un crochiu, redind corect la scară elementele caracteristice din teren. Măsurile luate în armata noastră în ultimii ani au dus la ridicarea nivelului pregătirii topografice a cadrelor și ostașilor. Aplicațiile executate în terenuri variate, vara și iarna, ziua și noaptea, au arătat o mai mare pricepere a comandanților și statelor majore de a folosi harta și fotodocumentele pentru soluționarea în timp scurt a problemelor ce se ivesc pe timpul trecerii în grabă la apărarea împotriva forțelor superioare ale adversarului, pregătirii și efectuării forțării cursurilor de apă, executării ofensivei cu aducerea forțelor din adincime, organizării și menținerii cooperării cu trupele din compunerea Ministerului de Interne și cu gărzile patriotice. Obiectivele stabilite prin planul pregătirii topografice, în curs de aplicare, necesită și în continuare eforturi. In primul rînd, este obligatoriu să se asigure continuitatea studiului individual și a activităților practice desfășurate, unele sub conducerea celor ce răspund de pregătirea tactică, iar altele sub conducerea ofițerilor din servietel topografic. Pe lingă îmbinarea strînsă între ele a temelor respective, se impune înlăturarea tendințelor de a urmări cu predilecție probleme teoretice ce țin mai curînd de preocupările specialiștilor. Toate problemele de învățat să vizeze formarea priceperii de a lucra cu harta, de a rezolva situațiile ce se ivesc în luptă. Tot ce nu răspunde acestei cerințe trebuie considerat pierdere de timp, irosire de eforturi. Caracterul practic-aplicativ al ședințelor de topografie, precum și al cunoștințelor solicitate la instrucția tactică este un criteriu esențial pentru aprecierea eficienței. Din cele de mai sus rezultă, implicit, cerința diferențierii pregătirii în raport cu specificul atribuțiunilor îndeplinite de oameni în prezent și în perspectivă. Sub raport metodic, odată cu recomandarea , de a se lucra cu mai mult practic, în teren, în puncte caracteristice, merită subliniat și faptul că ceea ce s-a învățat anterior trebuie reluat și aplicat în situații variate. Cu atît mai mult cu cit problemele de învățat nu se aleg la întîmplare, ci spre a răspunde cerințelor cu care vor fi confruntate cadrele, trupele. La ridicarea nivelului pregătirii topografice a cadrelor noastre o contribuție sporită trebuie s-o aducă ofițerii din serviciul topografic. Ei au datoria de a sesiza cauzele lipsurilor ce se manifestă și de a propune măsuri de remediere. Consideratil să subliniez contribuția pregătirii topografice la obținerea unor calificative superioare de către subunități și unități. în calificativul general, cel de la instrucția tactică, de la aplicațiile ce încununează întreaga pregătire de luptă și politică a trupelor, exprimînd pregnant capacitatea eșalonului respectiv de a îndeplini misiuni de luptă complexe, deține o pondere mare. La rîndul ei, cum s-a văzut, topografia militară contribuie substanțial la ridicarea nivelului instrucției tactice. Tocmai de aceea, manifestînd capacitate de cuprindere, dovedind o viziune corectă asupra condiționărilor reciproce ale diferitelor categorii de pregătire, este necesar să se acorde și pregătirii topografice locul meritat. Este o cerință a cărei îndeplinire calitativă trebuie să stea în atenția comandanților, a ofițerilor din statele majore, a activiștilor de partid, a tuturor militarilor Comandantul grupei de cercetare chimică și de radiație primește o misiune în teren Foto : M. POJOGEANV retinzînd o subordonare ierarhică necondiționată. obligînd pe fiecare militar să cunoască și să-și îndeplinească îndatoririle ostășești cu un exemplar simț al răspunderii personale, disciplina militară nu poate izvorî decît dintr-o înaltă conștiință. Tocmai de aceea și Regulamentul disciplinei militare înscrie prioritatea factorilor educativi în realizarea disciplinei, subliniază pe prim plan formarea și dezvoltarea la militari a unor înalte calități moral-politice și de luptă, menținerea unei stricte ordini regulamentare, exigența și exemplul peresonal al comandantului. Munca lui se îngemănează cu educația pe care o desfășoară pe multiple planuri organizațiile de partid și cele de tineret, cu influenta învățămîntului politic și a celorlalte mijloace educative. Dar Regulamentul disciplinei militare, stipulînd necesitatea exigentei comandanților față de nu exclude pedeapsa subordonați, disciplinară ca unul dintre mijloacele care concură la întărirea ordinii și disciplinei militare. In ce măsură pedeapsa disciplinară este înțeleasă în accepțiunea dată de regulament, ce aspecte se ridică în legătură cu folosirea ei ca metodă de întărire a disciplinei — iată tema discuției pe care am avut-o cu un număr de ofițeri cu experiență din diferite arme și unități — Este foarte important să fie bine înțeles sensul profund uman pe care regulamentul îl dă pedepsei disciplinare — relevă colonelul Mihai Ferezan. După cum se stipulează în articolul 40, pedepsele disciplinare se aplică în scop educativ și contribuie la îmbunătățirea comportării militarilor care au avut abateri, iar prin valoarea lor exemplificatoare constituie o avertizare pentru toți militarii. Pedepsele disciplinare constituie sancțiuni morale pentru militarii care nu au fost influențați prin alte mijloace. Iată, deci, că regulamentul este limpede : pedepsele disciplinare, ca și recompensele, au profunde sensuri etice, ajută la cultivarea sentimentului datoriei și onoarei militare, la sporirea răspunderii personale pentru întărirea ordinii și disciplinei. Precizarea expresă că ele reprezintă sancțiuni morale pentru militarii care nu au putut fi influențați prin alte mijloace se cuvine reținută ca definitorie în munca noastră cu subordonații și fac mențiunea pentru că acest lucru se camuită și ca urmare se aplică în pripă și fără discernământ măsuri de constrîngere, fără ca mai înainte să se fi folosit celelalte mijloace educative de influențare a militarilor. De fapt, dacă judecăm mai bine, în fiecare abatere, fără a minimaliza vina celui în cauză, există pe undeva și vina noastră, a educatorilor. Să fiu concret. Cînd am venit aici în unitate și am văzut că pedepsele, îndeosebi cu arest, deveniseră o practică curentă, am rămas pe gînduri. Am discutat cu ajutoarele mele, am pus răspicat în fața comuniștilor necesitatea întăririi ordinii și disciplinei în primul rînd prin întărirea muncii de educație la care să participe toate cadrele într-un climat de ordine în care, de la comandant pînă la ultimul soldat, toți să se conducă și să respecte regulamentele fără nici o abatere. Am cerut acest lucru și gradaților și soldaților, îndeosebi în adunările fără ordine de zi. Multe dintre sugestiile și propunerile formulate la aceste adunări privind îmbunătățirea unului de după-amiază, prograserviciul de zi, traiul militarilor etc. au fost urmate de măsuri concrete care au favorizat întărirea ordinii și disciplinei. Pentru a evita suprapunerea unor ordine venite pe diferite căi, unele în znu, s-a luat măsura contradictoevitării unor astfel de situații. Au fost redistribuite mai echitabil unele atribuții funcționale, creîndu-se condiții îndeplinirii cu promptitudine și operativitate a diferitelor sarcini. Pe scurt, numărul încălcărilor disciplinei s-a redus cu mult. — Și dacă totuși au loc abateri disciplinare, cum se procedează de obicei ? — în regulament — ne răspunde locotenentul Marin Barbu — mărturie a aceluiași rol prioritar pe care îl deține munca educativă, se face precizarea că, în raport de caracterul și gravitatea fiecărui caz în parte, comandantul este obligat să ia una din următoarele măsuri : să atragă atenția celui în cauză asupra îndatoririlor ce-i revin, să pună în dezbaterea adunării militarilor, pe unitate sau pe subunitate, abaterile săvîrșite de un tovarăș de-al lor, să-l pedepsească disciplinar. De ce să nu recunoaștem însă că, în practică, noi am cam eludat uneori primele două trepte, sărind deci tocmai modalitățile de convingere peste și recurgînd repede la mijloace de constrîngere, adică la pedeapsa disciplinară și mai ales la cea cu arest. Deși, judecind bine, cred că în multe cazuri nu s-ar mai ajunge aici dacă subordonatul ar fi atenționat serios încă la prima sa greșeală, faptele lui le-am pune — și o să le punem în dezbaterea celorlalți. — Ușurința cu care se mai acordă pedepsele este motivată deseori prin starea de nervi, prin surescitarea Și supărarea provocate de faptele comise , subordonați. Pot fi astfel de situații prevenite ? — Cînd este cazul, comandantul nu trebuie să ezite să pedepsească pe cel vinovat — menționează locotenent-colonelul Iosif Rus. Numai că atunci cînd aplică o pedeapsă disciplinară e dator să judece matur și atent abaterea în contextul tuturor factorilor care au generat-o, să nu se pripească. Cum se spune , să măsoare de zece ori și să taie o dată Este foarte important pentru educația subordonaților ca el să apară întotdeauna ca purtătorul spiritului de dreptate, care nu șovăie cînd trebuie să adopte cea mai severă măsură, dar care și cîntărește cu chibzuință fiecare hotărîre, fiecare cuvînt, însă nu numai nervii sînt răi sfetnici în asemenea împrejurări. La noi au existat cazuri cînd mai ales ofițeri nou numiți în suncții, dornici să dea exemplu de severitate cu orice preț, au aplicat la fel pedepse fără discernământ. Pentru îmbunătățirea practicii disciplinare în unitatea noastră, a fost analizat, în lumina noilor prevederi regulamentare, stilul de muncă al ajutoarelor comandantului și al altor cadre, am preconizat măsuri de îmbogățire a cunoștințelor de pedagogie și psihologie ca instrumente ale unei activități educative științifice, am hotărît să aducem mai des în dezbaterea cadrelor latura etică a relațiilor șef-subordonat, din care toți au de învățat. — Regulamentul — ne mărturisește căpitanul Iondache — mai ales prin Mihalcea prevedere din articolul 43, precizează o regulă de o mare rezonanță sufletească : calmul comandantului, la aplicarea pedepsei disciplinare, contribuie la formarea convingerii celui vinovat dreaptă și pe deplin că ea este meritată. Scopul educativ al șei disciplinare se atinge pedepsa numai prin alegerea celei mai potrivite pedepse, și prin felul cum ea este aducisă la cunoștința celui în cauză. Cînd ajung în situația să anunț o pedeapsă, eu mă uit drept în ochii celui vinovat. Unii au o fire închisă și, văzîndu-se pedepsiți în fața frontului, se închid și mai mult în ei. Alții, dimpotrivă, vor să pară nepăsători, bravează în fața celorlalți, după cum sînt și dintre cei pe care realmente o sancțiune nu-i mai impresionează. Comandantului nu-i poate fi indiferent dacă pedeapsa și-a atins sau nu scopul, dacă ea a determinat corectările, îndreptările așteptate. Absența unei schimbări, a unei modificări în comportamentul celui sit constituie un motiv pedeppentru comandant de a reflecta el însuși asupra oportunității și eficienței metodelor folosite. Prevederile Regulamentului disciplinei militare pun la dispoziția comandanților o gamă largă de pîrghii pentru a influența asupra comportării subordonaților. Cele cîteva opinii exprimate în convorbirea noastră, departe de a epuiza toate aspectele pe care le ridică folosirea judicioasă a mijloacelor de convingere și a celor de constrîngere, nu fac decît să reliefeze actualitatea unor meditații mai asupra acestei laturi aprofunde activității comandantului cu largi implicații asupra raporturilor umane, întăririi ordinii și disciplinei militare Colonel C. ION PEDEAPSA VIZEAZĂ ÎNTOTDEAUNA SCOPUL EDUCATIV ? APUCAREA REGII DISCIPLINEI MILITARE P Un întreg care se compune din amănunte cotidiene (Urmare din vag 1) parte din ținuta completă a ostașului. Există tot ce trebuie și la celelalte subunități Mai puțin cartușele de exercițiu la plutonul de pionieri comandat de locotenentul Ion Zile. „Nu am gestiune proprie și ne lipsesc unele materiale“ — ne spune. Vom afla că în batalion se găsesc însă de toate, inclusiv cartușe de exercițiu. Locotenentul putea să raporteze, să ceară. Dar faptul privește și un anume stil de muncă din care nu trebuie să lipsească preocuparea pentru folosirea tuturor posibilităților — deci și de ordin material — ale batalionului Nu vom părăsi acest capitol al organizării fără a vedea la lucru gradații. Pregătirea lor metodică și în calitate de comandanți se face simțită la tot pasul. Apelează la cunoștințele anterioare ale soldaților, pun accent pe ce este nou, nu se opresc prea mult asupra celor deja însu ." La atelierul pentru verificarea constanței luării liniei de ochire se află toate fișele individuale ale soldaților. Ostașii își dau seama cît au progresat, unde și de ce au greșit. Un aspect, deci, al muncii individualizate, în plutonul locotenentului Ilie, în cea de-a doua parte a ședinței, operațiunile se execută încadrate în timp. Gradații lucrează cu cronometrul, soldații se deprind cu apariția țintelor conform condițiilor stabilite de regulament. O verificare făcută la fața locului împreună cu comandantul , gradații știu pe de rost cum trag soldații, cum bate arma fiecăruia. Asta le permite — se și vede că fac așa — să nu ceară soldaților să se antreneze „în general“, ci pentru a-și perfecționa deprinderile în executarea operațiunilor la care sînt deficitari. La atelierul pentru aruncarea grenadelor se lucrează de la simplu la campus. Soldații aruncă întîi la distanțe mai mici. Treptat, ajung la cele reale. Progresele sînt vizibile imediat. Atelierul pentru constanța ochirii îl conduce comandantul de pluton. Ochire direct pe ținte, la distanțele prescrise de regulament. Pentru operativitate, de această dată a renunțat la panoul cu ecran mobil. (Și mai operativ ar fi fost dacă ar fi existat două călușuri metalice). Militarii sînt verificați pe rînd, dar nu la întîmplare. „Dau întîietate celor care au obținut calificative mai slabe la prima ședință de tragere ne spune locotenentul. Reținem încă un moment de instrucție din subunitatea căpitanului Simionescu. A început să bată vîntul, perpendicular pe direcția de tragere „Cam ce viteză să aibă?“ Gradatul întrebat reușește să aprecieze corect, știe cum să procedeze — se orientează după crengile și frunzele copacilor, după fîlfîirea fanionului, își îndreaptă fața în direcția vîntului și-l simte la urechi. Cam 4—5 metri secundă. Trebuia aplicată pe o corecție de ochire. Dar nu mai știe cît și nici exact de unde poate să o ia. O asemenea lacună trebuie să dea de gîndit și comandantului de batalion, chiar și celor de la școala de gradați. Comandantul trebuie să vadă tot, să controleze tot, cum își exercită gradații îndatoririle, cum se folosește timpul. Ține și asta de metoda lui de lucru cu ostașii. Dar tot el are obligația să se ocupe personal de unii soldați, îndeosebi de cei care au mai multă nevoie să fie ajutați. La instrucția de noapte pe care a condus-o, locotenentul Ignătescu nu a procedat așa. Nici nu putea. Ofițerul trebuia să se ocupe mai mult de gradați. Se explica atunci, pe loc, ce ateliere vor funcționa, cine și ce are de făcut la fiecare atelier. Timp pierdut în dauna lucrului cu subordonații, incertitudine în ce privește calitatea soldaților de către pregătirii Spiritul de prevedere gradați. al comandantului (ca să nu spunem mai mult) era lipsă la apel. Se vedea cît de colo că ședința de instrucție n-a fost „gîndită“. Stabilind locul unde urmau să fie instalate țintele, locotenentul rezolva problema ,,discret“, între patru ochi cu un gradat. Deși momentul era favorabil lucrului cu ostașii, pentru aprecierea și determinarea distanțelor. Comandantul de companie,locotenentul-major Mihai Georgescu, și nu numai el, are de reflectat. Cu gradul că e vorba de un ofițer tînăr, ai cărui pași trebuie îndrumați și cu blîndețe, dar și cu exigență. Ne-am referit la amănunte, la detalii. Dar tocmai acestea compun întregul. Iar întregul este un „foarte bine“ curat pe care fiecare comandant îl dorește, trebuie să-l dorească și să-l vrea de la fiecare soldat, în fiecare oră, în fiecare zi de instrucție. fii grApararea patriei Nr. 176219] LA LOC • . ■l.VIe.’.ibV V. ■ [UNK] COMANDA Binevoitor, dar pe punga cui ? Maiorul I. Costescu, responsabil cu prelucrarea foilor de parcurs pe unitate, credea că a „pus" la punct o metodă nouă de evidență a consumului de carburanți și lubrifianți. Cum ? Prin încadrarea „puțin" schimbată a categoriilor de drum, in favoarea șoferilor, desigur. De pildă, pe foaia de parcurs a autoturismului Dacia 1300 numărul A—2416, cu toate că circulă pe asfalt, era trecută categoria de drum a 4-a, în loc de întîia sau, cu multă indulgență, a 2-a. La fel de „binevoitor" s-a arătat și în prelucrarea foilor de parcurs ale autovehicilelor A—834, A—7299, A—7314 și A—29718, schimbîndu-le tot „puțin" categoria de drum , pînă la... a 7-a ! Această încadrare necorespunzâtoare dus la „umflarea", dar nu numai scriptică, a a consumului de carburanți și lubrifianți și în plus la mărirea numărului de motobilometri ai mașinilor. S-o fi caracterizînd „bunăvoința" pe maiorul Costescu, dar pe punga cui ? (T. C.) Unul le pasează, altul le coase la dosar Uzînd de un drept statutar, plutonierii P. Dinu și D. Dinu au înaintat ierarhic la 10. 08. 1973 rapoarte pentru a li se aproba susținerea unor examene ce urmau a avea loc în 1974. Tergiversînd rezolvarea rapoartelor, locotenent-colonelul T. Brașoveanu le-a predat odată cu funcția, maiorului A. Udriște care, în luna noiembrie,... le-a cusut la dosar Sesizat despre aceasta, eșalonul superior a luat măsuri disciplinare împotriva vinovaților, intervenind in același timp pentru primirea aprobării respective. Pasa, cusută cu ață albă, n-a ținut ! H. S. Cu ochii deschiși ? Se spune că se poate visa cu ochii deschiși. Dar n-am crezut pînă n-am văzut. Pe piloții unității de aviație din care face parte maiorul Gheorghe Bunescu. In fiecare zi de pregătire preliminară a zborului, ei visează că ascultă la căști, înregistrate pe benzile celor patru magnetofoane din dotarea complexului de învățămînt, alfabetul morse, semnalele stațiilor de radioaducere, teme privind tactica întrebuințării în luptă a supersonicului, cunoașterea unor instalații de pe avion, metodica însușirii tehnicii de pilotaj, rezolvarea unor momente critice survenite la bord... Și nu visează astfel de lucruri de ieri, de alaltăieri, ci de, patru ani de zile de cînd magnetofoanele ’cu pricina stau învelite în... pînze de păianjen. Suntem convinși că-n unitate și alții au ochii... deschiși. (I. C.) Anvelopele și Luna Cu timpul, în depozitul secției de reparații unde muncește maiorul ing. I. Micu s-a strîns, sub formă de deșeuri, un numar mare de anvelope din cauciuc. Demersurile făcute (scris și telefonic) n-au dus, pînă în prezent, la nici un rezultat. Nu vrea să le ia nimeni, și pace. Șeful secției apreciază că, dacă organele în drept nu vor lua măsurile ce se impun, în cîțiva ani numărul anvelopelor clasate va fi așa de mare, încît, așezate unele peste altele, ar putea ajunge pînă la Lună. Dar dacă acolo anvelopele nu au căutare, aici au. Și încă mare. Așteptăm ca organele în drept să ne comunice că... sînt de acord cu această concluzie! (C.M.), Calitatea pregătirii transmisioniștilor (Urmare din vaa. I) Datorită acestor carențe ale stilului de muncă, pentru înlăturarea cărora nici noi cei din comandament nu am făcut totul, mai pot fi întîlnite, de exemplu, aspecte de neglijare a pregătirii militarilor de ciclul doi, aceștia trebuind să-și dezvolte deprinderile anterioare astfel încît în subunități să existe un număr sporit de specialiști de clasă, de transmisioniști de înaltă calificare. Multe dintre aceste neajunsuri pot fi lichidate fără întîrziere dacă toți cei care merg pe teren la subunități nu se vor mulțumi să le constate și să le semnaleze eșaloanelor superioare, ci vor trece la rezolvarea lor fără amînări și tergiversări Accentuînd pe necesitatea concentrării eforturilor asupra ridicării nivelului pregătirii de specialitate a transmisioniștilor, nu trebuie să uităm nici un moment că lupta modernă, în general, și condițiile războiului întregului popor pentru apărarea patriei, în special, cei din partea tuturor luptătorilor cunoștințe și deprinderi multiple. Transmisionistul actual își poate îndeplini misiunile numai dacă pregătirea lui de specialitate se sprijină pe o foarte bună pregătire militară comună, înțelegerea acestei cerințe a determinat pe comandanți, pe activiștii de partid să insiste pe însușirea temeinică a tragerii cu armamentul de infanterie, a protecției împotriva armelor de nimicire în masă și amestecurilor incendiare, pe pregătirea fizică etc. Dar, cu toate realizările obținute, mai sînt încă multe de făcut. Mentalitatea că totul depinde numai de instrucția de specialitate, fără ca aceasta să fie grefată pe fondul unei temeinice pregătiri politico-morale și militare, cu toate eforturile depuse, nu a dispărut încă în totalitate. Cum se știe, atingerea unui nivel superior de pregătire cere un anumit volum de lucru efectiv la tehnica de luptă. Dar pentru că această tehnică este scumpă și pentru că exploatarea ei trebuie făcută de către un personal de înaltă calificare, se impune ca o parte însemnată a procesului formării deprinderilor să se desfășoare cu mijloace didactice ajutătoare —■ simulatoare, machete dinamice, planșe electrificate etc. Se evită astfel solicitarea excesivă a tehnicii de către cei care abia învață s-o utilizeze, uzarea ei prematură, și i se prelungește durata de funcționare la parametri înalți. Gîndirea economică ce trebuie să caracterizeze cadrele noastre ne obligă, subliniez aceasta în mod deosebit, să căutăm cu intensitate soluții de reducere a costului instruirii, fără a dăuna în vreun fel calității, ba chiar dimpotrivă — posibilitate dovedită în mod repetat — ridicînd performanțele. Răspunzînd acestei sarcini de mare însemnătate, numeroase cadre se străduiesc și reușesc să creeze mijloace mai perfecționate de instruire. Nume ca acele ale ofițerilor N. Ivănel, Iacob Cristescu, Victor Bozgă și alții sînt bine cunoscute în unitățile de transmisiuni. Simulatorul automat pentru darea legăturii la centrala telefonică, machetele dinamice ale aparaturii radio și radioreleu, complexele de instruire programată a unor categorii de specialiști, filmele de instrucție realizate cu sprijinul Studioului cinematografic al armatei, sălile de specialitate multifuncționale și altele și-au dovedit din plin utilitatea. Din păcate însă, din cauza acelorași carențe ale stilului de muncă nu peste tot capacitatea de creație a oamenilor este stimulată și, mai ales, valorificată. Uneori, mijloacele realizate sînt folosite doar ca unicate, fie din cauza tendințelor de evitare a răspunderii pentru producerea lor în numărul de exemplare necesar, fie din cauza unor deficiențe în mînuirea fondurilor bănești și materiale, vină pe care trebuie să ne-o asumăm și noi, cadrele din comandament. Trăgînd învățăminte corespunzătoare din activitatea de pînă acum, perfecționîndu-ne noi înșine modul de a munci în sensul unei mai mari operativități în rezolvarea problemelor ce apar, vom găsi soluții de a sprijini unitățile mai mult mai oportun în modernizarea bazei materiale a instrucției. Ne vom strădui să înlăturăm rutina, să practicăm un stil de muncă modern, dinamic și științific fundamentat — stil promovat de conducerea partidului în toate compartimentele, la toate nivelurile. Nu putem încheia fără a reaminti că, în actualele condiții — în afară de cele arătate — rezultatele depind direct de eficiența metodelor și procedeelor folosite de instructori. Plecînd de la ceea ce s-a constituit deja ca experiență pozitivă, se impune continuarea eforturilor de a îmbina mai bine instrucția cu educația, de a recurge într-o măsură sporită la mijloacele audiovizuale pentru transmiterea cunoștințelor, pentru formarea deprinderilor practice și pentru cultivarea calităților ostășești, în mod deosebit se cer o mai atentă individualizare a muncii cu ostașii, controlul mai riguros al rezultatelor obținute de ei la fiecare exercițiu din program. Este neîndoios că însuflețiți de sarcinile ce ne revin pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cinstea celei de-a XXX-a aniversări a eliberării patriei de sub dominația fascistă și a celui de-al XI-lea Congres al partidului, făurind totul pentru a valorifica puterea de muncă și entuziasmul cadrelor și al ostașilor, vom găsi noi căi de a ridica nivelul pregătirii de luptă și politice a trupelor de transmisiuni, vom contribui la întărirea capacității combative a armatei