Argus, aprilie 1924 (Anul 15, nr. 3284-3306)

1924-04-24 / nr. 3303. szám

Anil XV No. 3303 ABONAM­ENTE: IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 „ 3 luni 180 „ 2­­ei în tară. 4 IN STREINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 „ 3 luni 400 „ lei în străinătate 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Fondatori: S. Pauker şi H. F. Valentin raEEiPr­ia AUSTRIEI şi FINANŢE! Director: Grigore Gafencu Joi 24 Apriile 1924 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţe! Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder şi S. Berger 8r. Eugenio Cftaia­ffesB Karaghaorgh­evîci 0 Telefon 11/84 BIROURILE: bucu­REȘTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 şi 23­69 de Ing. Minea A. Bădărău Mura si Utta II. Exportul României Mari treime sa crească cel puţin de două ori Ca îi consecinţă a expunerei fă­cută în articolul de eri, s‘a văzut că una dintre problemele econo­mice cele mai importante, ce se pune în momentul de fată pentru noi, este problema valutară. Intr‘adevăr, pentru ca viata noa­stră economică, să capete aşezarea normală pe care o reclamă desvol­tarea ei, este absolut indispensa­bil, ca moneta noastră atât de de­preciată, să fie măcar stabilizată.­­Atâta timp cât cursul leului va­­continua­­să salte în străinătate bând în jos când în sus, tot co­merţul nostru şi întreaga valori­ficare a producţiunei ţării, vor ră­­miâne jocul unei speculaţiuni de porce Soluţiunile indicate pentru­­re­­z­olvirea problemei valutare, sunt numeroase. Nu voi discuta valoa­­rea acestor soluţiuni, aplicarea oricărei dintre ele, cere însă, ca, mai înainte de toate, valoarea leu­lui în străinătate să fie stabiliza­tă. Stabilizarea leului este desigur în funcţiune de nenumăraţi fac­tori, dar mai ales de echilibrarea bugetului statului, în mod real şi de obţinerea unei balanţe active de plăţi în străinătate. Deşi ne găsim în al şaselea an după încheierea păcii, totuşi mo­neda noastră atât de depreciată, nu­-şi are încă cursul ei stabilizat, nici măcar pe pieţele ţârilor a că­­t­or monedă valorează aur. Astfel la Zurich cursul leului oscilează Bohren­ 2,95 şi 3,15, lai- la New-York, unde la 30 Decembrie 1922 valora 05735, la 30 Decembrie 1923 n® mai valora decât 0.5150, iar astăzi de abia 0.5200, a pierdut­­deci 10% din valoarea sa. Ce importă o scădere de 10% la p­ monedă, care valorează atât de puţin cât moneda noastră, se va zice? Dar oare este tot una pentru co­merţul nostru, ca dolarul să valo­reze când 180 lei şi când 200 lei, sa îi pa­tiia sterlină să valoreze când 850 lei când 1000 lei? De­sigur că noi. Bugetul actual al statului, este numai în aparenţă echilibrat. Nu poate fi considerat ca echlibrat, din buget în care funcţionarii sunt retribuiţi cu lefuri de mizerie, în care alocaţiunile pentru­ materia­lele serviciilor publice nu sunt su­ficiente nici măcar pentru menţi­nerea lor în bună stare şi care nu dă putinţă statului să-şi plătească datoriile către furnizorii lui. Balanţa plăţilor lii în străină­tate, este departe încă de a fi ac­tivă. Cele trei miliarde lei hârtie aproximativ, cu care exportul a­­nului 1923 a întrecut valoarea im­portului, miliarde cari, traduse în lei aur, de abia valorează 78 mi­lioane, sunt cu totul insuficiente, pentru a acoperi nevoile de plată în străinătate, atât ale statului câ și ale particularilor. * * * * O producţiune agricolă cu mult mai abundentă decât cea actuală, este deci reclamată imperios, atât de nevoia echilibrării bugetului statului, cât şi de nevoia activării balanţei plăţilor noastre în străi­nătate. In primul rând, statul îşi trage în mod direct, sau indirect, aproa­pe totalitatea veniturilor sale din producţiunea agricolă. Producţiu­­nea agricolă, constitue marele iz­vor de venituri ale statului, iar populaţiunea rurală marea masă impozabilă. Fără o producţiune agricolă abundentă, statul nu-şi poate c­rea venituri suficiente, şi fără o producţie abundentă, care să aducă o stare de prosperitate marcată populaţiunei rurale — dela care porneşte toată mişcarea economică — statul nu-şi va putea echilibra bugetul săiî, numai cu ce­ia ce ar putea vărsa la visteria sta­tului, cele 2 sau 3 milioane de o­­răşeni. In al doilea rând, înclinarea ba­lanţei plăţilor în străinătate de partea noastră, nu se va putea produce decât atunci când valoa­rea exportului nostru va întrece valoarea importului cu suma nece­sară, pentru ca toate plăţile ce trebuesc făcute de către stat şi de către particulari în străinăta­te să fie acoperite. Această stare de prosperitate economică, nu se va putea realiza, decât atunci c­ind vom avea o producţie agricolă dintre cele mai bogate. In anul 1913, când datoriile sta­tului în străinătate erau mult mai mici decât astăzi şi când particu­larii ne datorau mult mai puţin pe pieţele străine, România mică a exportat pentru 550 milioane lei Mz, valoare exportidui acelui­a, întrecând ca 805 milioane lei aOf, valoarea importului. In anul 1924, când statul şi particularii da­to­rese miliarde în străinătate, Ro­mânia mare a exportat abia pen­tru 350 milioane lei dur. Exportul României Mari, trebuie deci să crească cei PMi și incă de două ori, pentru­ ca să egaleze, în valoare măcar, pe cel al României mici. Ca concluzie a celor de mai s­us, putem repeta prin urmare, că producțiunea noastră agricolă joa că un rol preponderent în viaţa noastră economică şi ca atare, că nu este indiferent ţării, dacă sta­tul oprimă, sau dacă încurajează productiunea agricolă, ci din con­tră că este absolut indispensabil, ca, cu un ceas mai de­vreme, facem toate sacrificiile, pentru a încuraja aricultura noastră. Şi, apoi nu­ trebue să uităm că, dacă în momentul de faţă, din­ cau­za condiţiunilor speciale în care se găseşte Europa, produsele noastre agricole, liberate de concurenţa Ru­siei, îşi găsesc un plasament uşor, aceasta nu înseamnă însă, că nu va veni o vreme — şi desigur nu tocmai depărtată, — în care Ru­sia va fi din­ nou în stare să ali­menteze Europa cu produsele sale agricole şi că atunci agricultura noastră, dacă va continua să fie împiedicată la desvoltarea metoa­­delor sale de producţiune, prin ac­tuala politică da stat,­ se va găsi hit Co stare de inferioritate nota­bilă, care 8 va pune Inti* Urt impas, din care nu va putea esl, fără ca viata noastră economică să fie a­­dânc sdrilUcinată. Ing. MIRCEA Al BADARAIT * * * Vizita sonilor joplavi la Paris — ŞTIREA ALIANŢEI FRAN­CO-JUGOSLAVE ESTE PRE­MATURA — BELGRAD, 21. — Oficiosul „Beogradske Novosti“ anunţă că se confirmă cum că suvera­­nii iugoslavi vor face, la înce­putul lui iunie, o vizită oficia­lă preşedintelui republicei fran­ceze. Suveranii vor fi însoţiţi de preşedintele consiliului şi de ministrul de externe. Ziarul crede că ştirea inche­­ierei unui tratat de alianţă In­tre Franţa şi Iugoslavia cu a­cest prilej, este cel puţin pre­matură, întru cât până acum nu s’a făcut nici un demers In acest scop întâi Mai în Italia ROMA, 22. (Rador). — In locul serbării socialiste de 1 Mai Care a fost oprită, Roma va serba în a­ceasta zi întemeerea oraşului. Cu acest prilej Mussolini a lan­sat un manifest către organizaţiile fasciste în care aminteşte de pres­tigiul lui „civis romanus" şi idealul refacerei imperiului din antich­­tate. Totodată anunță că vor înce­pe lucrările pentru desgroparea forului lui August la Roma. Banca Naţională şi criza Repartiţia creditelor acordate de Banca Naţională să se facă prin consultarea industriei, comerţului şi finanţei Dintr’un articol asupra crizei, publicat zilele acestea, în oficio­sul guvernului, extragem urmă­toarele: „Prima noastră instituţie de credit ne mai înţelegând ca CU BANII EI să se facă camătă şi speculaţiuni,..­. a luat măsuri să nu se mai acorde reesconturi de­cât pentru acele întreprinderi de pe urma cărora să folosească nu numai băncile, dar şi economia ţârii“. Se pune astfel chestiunea selecţionării pe care trebue s’o facă primul nostru institut de credit, între efectele ce­ i se prezintă la scont, în condiţii egale de solvabilitate, căci reescontul, ca bază a emisiunii, nu constitue numai un drept, ci şi o obligaţie pentru banca de emi­siune. PRIVILEGIUL DE EMISIUNE $1 SCONTUL Concesionarea dreptului exclu­siv de emisiune implică într-ade­­văr obligaţia de a alimenta în mod regulat şi relativ ieftin, ne­voile de credit pe termen scurt ale pieţei. Este atât de adevărat aceasta, încât în perioadele de criză din trecut, cum a fost acela din 1899, volumul scontului Băncii Naţio­nale creştea considerabil, deşi cir­culaţia fiduciară se reducea. Banca Naţională punea aur şi trate aur la dispoziţia pieţii, aju­tând-o să traverseze criza cu­ cât mai puţine sacrificii. Situaţia este astăzi mult dife­rită. Nevoile de credit pe termen scurt ale pieţii nu mai pot fi sa­tisfăcute, în aceste momente gra­ve de criză, de banca noastră de emisiune. Pe de o parte portofoliul ei este foarte redus, scontul reprezentând în total circa 516 milioane lei aur în 1923 faţă de 1,042 milioane lei aur în Vechiul regat în 1915. Pe de altă parte, din acest por­tofoliu — circa patru miliarde lei hârtie reprezintă datoriile ne­­achitate ale Statului, către indus­tria privată. Pentru a satisface aceste două nevoi paralele, dar inegal de le­gitime, Banca Naţională — deşi decisă de a opera deflafia — a fot împinsă, prin forţa imperioasă a necesităţii, spre o inflaţie lentă. Astfel, într’un interval de un an de zile , Banca Naţională a emis încă 2,3 miliarde lei hârtie, emi­siunea crescând dela 15.575 mili­oane în Aprilie 1923 la 17.823 mi­lioane la finele Martie 1924. Necesitatea care a impus până acum această inflaţie lentă ame­ninţă de altfel să ia proporţii se­rioase în ziua când criza grozavă provocată de neplata datoriilor Statului va fi atins punctul ei cul­minant şi nu va mai fi altă eşire. Situaţie îngrijitoare şi care­ ar cere, din timp, măsuri preventive DE UNDE DERIVĂ AZI CRE­DITUL Revenind, hârtia monedă emisă de Banca Naţională în ultimul an nu a fost bazată pe o acoperire spe­cială. Ea a reprezentat, în momentul emisiunei, un supliment de pute­re de cumpărare, creat prin con­sensul tacit al tuturor. Astfel valoarea suplimentară creată cu ajutorul diferitelor emi­siuni din urmă nu s’a mai pompat din averea primului nostru insti­tut de credit şi nu sunt „banii ei“ cum crede oficiosul guvernului, ci reprezintă o lărgire a credito­­rului, acordat de noi toţi Băncii Naţionale şi printr’ânsa debito­rilor ei. Averea institutului nostru de emisiune este astăzi dealtfel atât de redusă, încât stocul ei „meta­lic“ nu acoperă decât circa 30 la sută din valoarea aur a emisiu­nei la cursul actual. Aşa fiind, creditul acordat de Banca Naţională este consimţit, pentru două din trei părţi, de toţi acei care întrebuinţăm în tranzacţiile noastre, leii emişi, atri­buindu-le o valoare independen­tă de volumul emisiunilor cores­punzătoare. Odată aceasta stabilit, să ve­dem ce ar putea face Banca Na­ţională, pentru a satisface în mod echitabil cererile legitime de credit pe piaţa internă. DIFICULTĂŢILE BANCEI NA­ŢIONALE Am văzut că în mare parte vi­na dificultăţilor creditului o poartă statul, care pompează pe căi indirecte, resursele de credit ale ţării, pentru nevoile sale. Dar chiar dacă Statul şi-ar plăti datoriile, încă insuficienţa globală a volumului scontului s’ar resimţi. Ori, ar fi absurd să acuzăm Banca Naţională de această insu­ficienţă. Ajutând statul în momente gre­le, Banca Naţională a consimţit, în timpul şi după război, la sa­crificii importante, deşi nu ex­cepţionale. De aci sărăcirea ei, care o face incapabilă să acorde astăzi tot sprijinul necesitat de piaţă în momentul de faţă. Mult mai grav este însă, ceia ce ne semnalează foaia guverna­mentală. Banca Naţională neputând sa­tisface integral nevoile de rees­­cont ale pieţii este forţată să pro­cedeze la o selecţionare a scon­tului. Nu este desigur vorba de che­stiunea solvabilităţii, care a fost totdeauna examinată. Dar între diferitele cereri, pre­zentând garanţii egale, Banca Na­ţională este forţată să aleagă. Care sunt criteriile acestei pre­ferinţe? * Nu ştim, dar ne reamintim că în repetate rânduri, industria şi comerţul — în special cele din ţinuturile alipite — s’au plâns că ar fi fost nedr’eptăţite. Serioasă dificultate pentru Ban­ca Naţională, pusă în situaţia de a tranşa interese atât de com­plexe. SELECŢIUNEA EFECTELOR PREZENTATE LA REESCONT Am văzut într’adevăr că Ban­ca Naţională, posedând privile­giul de emisiune, în mod exclu­siv, nu se poate sustrage obliga­ţiei de a satisface nevoile integra­le ale reescentului. Este drept că împrejurările destul de bogaţi să-şi plătească luxul lichenirilor, — sub acea­stă formă s’a prezentat la în­ceput alcoolul. Până pe la sfârşi­tul secolului al 18-lea, massele populare n’au făcut abuz cu consumul spirtoaselor. Alcoo­lul a început să facă ravagii în cursul secolului al 19-lea, a­­tunci când, prin creşterea ora­şelor, prin desvoltarea indus­triei, s’au creiat posibilităţile unei supra-producţii şi ale u­­nei lăţiri a viciului beţei- „Stră­moşii noştri au fost sobrii, nu pentru că erau mai virtuoşi, scrie Guglielmo Ferrero, ci pen­tru că erau mai săraci; pro­ducţia era pe atunci limitată şi consumul foarte restrâns“. Noi, cei din secolul al două­zecilea, şi mai ales generaţia postbelică, aceia cari desvoltă o poftă nemărginită în toate plăcerile animalice, suntem a­­tât de obişnuiţi cu belşugul, încât sărăcia înaintaşilor ni se pare inexplicabilă. Nu ne în­chipuim o lume fără alcool, tutun, cafea sau ceai .Cu toate acestea aşa se trăia la Berna menţionate o pun în imposibi­litate de a­ o face, dar emisiunile suplimentare au acest scop. Ori noi am arătat că aceste e­­misiuni nu mai reprezintă averea băncii de emisiune, ci un supli­ment de credit consimţit de pia­ţa internă în întregul ei. De aceia, dacă banca de emi­siune este totuşi forţată să pro­cedeze la o selecţionare a scontu­lui, criteriul selectiunii nu poate fi altul decât interesul general. Pe de altă parte este evident că apărarea acestui interes general al economiei noastre, trebuie or­ganizat. In consecinţă, PROPUNEM CA , IN AFARA DE COMITETUL DE SI CONT AL BĂNCII NAŢIO­NALE, PREVĂZUT PRIN LE­GEA ORGANICA SI STATUTUL BĂNCII DE EMISIUNE CU A­­TRIBUŢIUNEA DE A EXAMI­NA CERERILE DE REESCONT IN PRIVINŢA SOLVABILITĂ­ŢII LOR,SA SE ÎNFIINŢEZE, EVENTUAL PRIN LEGE, UN ORGAN DE REPARTIŢIE AL CREDITELOR ACORDATE DE BANCA NAŢIONALA. In el ar figura reprezentanţii electivi ai comerţului, industriei si finanţai noastre. Toate cererile de reescont gă­site admisibile de comitetul de scont al Băncii Naţionale, ca în­deplinind condiţiile de solvabili­tate prevăzute de lege, ar fi su­puse triajului acestui organ ad­­hoc, care ar ţine evidenţa credi­telor acordate, asigurând justa lor repartiţie, în limita creditelor disponibile. Alcătuit aşa ca diversele sindi­cate de producători, uniuni co­merciale şi financiare să fie re­prezentate întrânsul, ar fi în tot cazul mai uşor ca reescontul să folosească celor îndreptăţiţi să-l aibă. Şi fie că împrejurări fatale ne vor împinge spre inflaţie sau cu atât mai mult, dacă vom proce­da la deflaţie, cel puţin interese­le economiei generale vor fi ga­rantate şi vor fi apărate cât mai complect şi cât mai imparţial. Inginer ALEX. FRODA Chestiunea minorităţilor in Turcia Constanthiopol, 22. (Boiler).—Mi­­nistrul de interne al Tu­ratei a de­clarat ultimi delegaţ­uni arabe­­că guvernul Uit va constrânge pe mi­norităţi să trăiască în anumite zo­ne dinn cuprinsul teritoriului tur­ceşti.­­Această lege de excepţie se va aplica numai acelor minorități care nesocotesc legile și uneltesc împotriva republicii turcești. Magistratura României întregite, din cine erau compuse la finele a­­nului 1923 Curţile de Casaţie, de A­­pel, tribunalele, judecătoriile, par­chetele, grefele, dela toate secţiu­nile şi din intreaga ţară, se poate vedea in ALMANACHUL ARGUS, apărut de curând. De vânzare la principalele libră­rii şi depozite de ziare, precum şi la sediul ziarului „Argus“ Sărindar 14. Situaţia Politică INTERNA Suntem în săptămâna patime­­lor, cu parlamentul închis, cu miniştri în concediu, unii la ţară, alţii gata să plece la Ţarigrad. S’ar crede că nu oficiază decât preoţii, la denii. Iluzie. In lumea politică dom­neşte o activitate neobişnuită. Ti­neretul din partidul naţional se sfătueşte cu cel din partidul ţără­nesc ca să vadă întru cât sunt în­temeiate motivele ce au impede­­cat, până acum, colaborarea ce­lor două partide. Să afirmă că lu­crurile nu s-au oprit aci­ înşişi conducătorii celor două tabere ar fi reluat negocierile pentru stabi­lirea unui acord, dorinţa tuturo­ra fiind ca el să fie fapt împlinit la deschiderea parlamentului. Pe de altă parte se anunţă că o înţelegere a intervenit între par­tidul naţionalist-democrat, de sub şefia d-lui Iorga şi gruparea po­porului condusă de d. C. Argeto­­ianu. D. C. Argetoianu este, de­sigur, un bărbat politic, a cărui activitat­­e va avea o mare înrâurire asu­pra desvoltărei ulterioare a parti­dului naţionalist. Condus de dd. Iorga şi Argetoianu, partidul ace­sta este menit să joace, de azi înainte, un rol hotărâtor în viaţa nostră politică. Avem însă o gru­pare politică mai puţin, ceea ce este foarte important pentru lă­murirea situaţii politice. O ţară ca a noastră, unde viaţa cetăţenească nu-i încă destul de activă şi unde conducătorii se pot număra pe degete, are nevoie, multă vreme încă, de clasicul me­canism constituţional al partide­­lor mari şi puternice. T. P. In ziiri „La Bulgarie“ d. G. La­­zaroff, delegatul bulgar în comisi­­unea internaţională a Dunărei, în­­tr'un articol întitulat, Dunărea şi Strâmtorile, arată sforţările făcu­te de toate ţările dunărene pentru a inter­sifica navigaţia pe Dunăre. P. Lazaroff aminteşte că Viena este port franc şi că Ungaria şi Cehoslovacia sunt pe cala de a sta­bili, de asemenea, zone libere la Budapesta şi Bratislava. „Am trebui—spune delegată­ bul­gar — să facem la fel, făcând din Rustoiec un port franc. Cehoslova­cia ar profita numai decât de a­­ceasta, înfiinţând acolo pri­­ma eta­pă a­­Comerţului său pentru orient, •care prin Varna şi Marea Neagra s’ar desvoltă mai departe Acest articol, scris de o persoa­nă autorizată îrt jurnalul­­oficios al guvernului bulgar, arată că ve- EXTERNA tirtîi Wiştfi se interesează de a a­proape de a atrage pe la dânşii co­merţul Europei centrale cu orien­tul. Itr ce fire priveşte, am arătat în mai multe rânduri ca dru­M, firesc pa care se x­uvine să se facă acest co­merţ este Dunărea şi porturile noastre Galaţi, Brăila şi Constan­ţa. Ţările din Europa centrală şi în special aliaţii noştri polonezi ş£, ceho-slovacî au dovedit că sunt de aceiaşi părere, cerând să li se atri­­bue zone libere îrt aceste portuf.. Până azi, autorităţile noastre nu­ au dat nici o hotărâre în această, privinţă. Din pricina acestor şovăirii tor putea ca ‘•Comerţul Europei centrale să ia calea ce i-o deschide Bulgaria, mai grăbită decât mai să-și priceapă și să-și favorizeze interesele, / G­a. \ Preţurile maximale nu se reintroduc în Capitală­­ •­­ Legumele cari se consumă acum sunt importate din Turcia.­ O anchetă oficială asupra scumpetii alimentelor Pentru a explica scumpetea ali­mentelor, şi în deosebi a legume­lor, d. dr. Costinescu a comunicat ministrului industriei că din a doua jumătate a lunei Martie, legumele adică: spanacul care s’a vândut cu 20 lei kgr. morcovii cari s’au vândut cu 24 lei kgr. Ceapa cară se vinde cu 10 lei kgr. conopida, salata, ardeii verzi şi castraveţii sunt mărfuri importate din Con­­stantinopol şi în acest caz preţul lor e explicabil. Grădinile noastre, de iarnă, ca­­re dau prima recoltă de primă­vară, din cauza gerului din pri­mele zile ale lunei Martie, au su-­­ferit prin degerare o pagubă de peste 50 la sută, şi tot din această cauză au degerat şi stocurile de cartofi şi ceapă, ceea ce deasemeni a contribuit ca preţul legumelor să fie ridicate. Numai dacă vremea se va în­călzi, preţul legumelor va scădea. Până la nouă dispoziţii, regimul preţurile maximale, nu se va in­­troduce. D. GRĂUNTE Consumul alcoolului Constatări şi reflecţii în legătură cu proectele guvernului nostru Drept prolog al proiectului de lege ce-l pregăteşte guver­nul pentru reglementarea fa­­bricărei şi vânzărei băuturilor spirtoase, Viitorul publică o consultaţie a unui profesor în care acesta se sileşte să demon­streze, cu tot aparatul ştiinţi­fic, că alcoolul departe de a fi un aliment, e otrăvitor. Con­troversa aceasta nu e tocmai nouă; dăm de dânsa în toate ţările, producătorii susţinând că alcoolul e un aliment, şi U­­niversitatea ripostând că e o o­­travă. Amândouă taberile au drep­tate. Absorbit în doze mici, al­­coolul, chiar dacă valoarea sa alimentară n’ar fi perfect sta­bilită, este înviorător, în spe­cial pentru lucrătorul manual; în ori­ce caz nu poate strica, îndată ce depăşeşte doza, chiar produsul cel mai fin, cel mai rectificat, e otrăvitor. Omul însă nu e sobru din fi­re, întrucât e singurul animal care bea fără sete. Cât timp băutura era scumpă, şi a fost scumpă secole întregi, plăcerea de a se îmbăta cu „focul lichid“ era un privilegiu al claselor a­­vute. înaintea revoluţiei fran­ceze, un cinstit burghez sau un muncitor, sacrificau lui Ba­­chus, absorbind vinul sănătos ce-i dă strugurul, dar nu erau republicană. Horaţiu ne spune doar că numai familiile avute îşi permiteau luxul de a bea vin iar sărbătorile mari. * * * Dar să revenim la proiectul guvernului. Ori de câte ori se legiferează în chestia spirtoaselor, stăpâ­nirea e solicitată — ca măgarul lui Buridan — în două direc­ţiuni deosebite. Pe deo parte a­­re dorinţa firească să restrân­gă consumul unei băuturi ce a devenit o primejdie socială, o cauză de degenerescenţă şi de boli de tot soiul, tocmai pentru că e absorbită în canti­tăţi prea mari; chiar ţuiculiţa dacă e repetată vreo duzină de ori pe zi poate duce doar la de­lirium tremens. Pe de altă par­te însă vin interesele fiscale favorabile exploatării unui vi­ciu atât de producător pentru visterie. Rezultatul este că în majori­tatea cazurilor, legislaţia asu­pra alcoolului este o tranzacţie a conştiinţei şi diavolul beţiei nu.Îi pierde numtea şi Diferendul dintre d-nii Tancred Constantinescu ministrul in­dustriei şi dr. Ion Costinescu pri­marul Capitalei pe chestia reîn­fiinţării preţurilor maximale, or menţinerea actualului târg de li­beră concurenţă între negustorii de alimente, s’a închis, triumfând principiul primarului Capitalei. * * * In întrevederea de Luni, prima­rul Capitalei, a arătat, pe bază de date şi cercetări la faţa locului de producţie, că sistemul preţurilor maximale este periculos şi foarte dăunător publicului consumator care va intra iarăşi pe mâna spe­culatorilor şi acaparatorilor de alimente. Recunoscând valul de scumpete al alimentelor dela Decembrie şi până azi, primarul Capitalei, s’a obligat ca prin concursul burselor comunale libere să stăvilească va­lul scumpetei. D. Tancred Constantinescu mi­nistrul industriei în urma explica­ţiilor primite, a fost convins să re­nunţe şi d-sa la principiul reîn­fiinţării preţurilor maximale. In imperiul rus, unde beţia făcea ravagii neînchipuite, un ţar a încercat înainte de răz­boi, s’o reprime. S’au cântat osanale monopolului alcoolu­lui Introdus în Rusia, bandero­la regiei era lipită pe fiecare flacon de „vutcă". In fapt nu nu s’a consumat un litru de rachiu mai puţin ca înainte, în jurul debitelor oficiale unde se vindea alcoolul monopoli­zat, beţivii se tăvăleau în noroi şi venitul din alcool creştea. Singurul stat care a introdus în mod serios şi sincer „regi­­mul sec", sunt Statele Unite. Pentru prima dată o democra­ţie de 100 milioane oameni trăind în ţara cea mai bogată din lume, a avut curajul, în­tr’un interes public, să ştear­gă din drepturile omului, ace­la de a bea. De mai bine de o sută de ani, lumea luptă pen­tru libertate, la sfârşitul seco­lului al 18-lea, o revoluţie a sguduit din temelie ordinea socială numai şi numai pentru a obţine bunul suprem, Liber­tatea. Şi iată că cea mai puter­nică democraţie de pe grofi spune cetăţeanului: „Iţi inter­­zic să bei de acum înainte". Evident, stratul subţire chiar în Statele Unite al bogă­taşilor, tot ştie să-şi procure a­prix d­or lichidul de foc; ra­sa beţivilor nu piere. Pentru straturile adânci ale poporu­lui, regimul sec a devenit însă binecuvântare: banii cari mer­geau la cârciumă rămân în casă, în mâna gospodinei, o generaţie sănătoasă la cap şi la minte creşte în ţara lui Wil­son, Harding şi Coolidge. „Să se reducă producţia al­coolului pentru gură, să se desvolte producţia alcoolului denaturat pentru industrie“. Aceasta este soluţia simplă şi temeinică. Atâta vreme cât oamenii îşi vor putea procura basamacul în cantităţi nelimitate, setea lor nu va putea fi potolită. Da­rurile lui Bachus sunt însă i­­nofensive numai atunci când sunt rare; belşugul lor e o ne­norocire. * "* WT *

Next