Argus, aprilie 1924 (Anul 15, nr. 3284-3306)
1924-04-24 / nr. 3303. szám
Anil XV No. 3303 ABONAMENTE: IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 „ 3 luni 180 „ 2ei în tară. 4 IN STREINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 „ 3 luni 400 „ lei în străinătate 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Fondatori: S. Pauker şi H. F. Valentin raEEiPria AUSTRIEI şi FINANŢE! Director: Grigore Gafencu Joi 24 Apriile 1924 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţe! Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder şi S. Berger 8r. Eugenio CftaiaffesB Karaghaorghevîci 0 Telefon 11/84 BIROURILE: bucuREȘTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 693 şi 2369 de Ing. Minea A. Bădărău Mura si Utta II. Exportul României Mari treime sa crească cel puţin de două ori Ca îi consecinţă a expunerei făcută în articolul de eri, s‘a văzut că una dintre problemele economice cele mai importante, ce se pune în momentul de fată pentru noi, este problema valutară. Intr‘adevăr, pentru ca viata noastră economică, să capete aşezarea normală pe care o reclamă desvoltarea ei, este absolut indispensabil, ca moneta noastră atât de depreciată, să fie măcar stabilizată.Atâta timp cât cursul leului vacontinuasă salte în străinătate bând în jos când în sus, tot comerţul nostru şi întreaga valorificare a producţiunei ţării, vor rămiâne jocul unei speculaţiuni de porce Soluţiunile indicate pentrurezolvirea problemei valutare, sunt numeroase. Nu voi discuta valoarea acestor soluţiuni, aplicarea oricărei dintre ele, cere însă, ca, mai înainte de toate, valoarea leului în străinătate să fie stabilizată. Stabilizarea leului este desigur în funcţiune de nenumăraţi factori, dar mai ales de echilibrarea bugetului statului, în mod real şi de obţinerea unei balanţe active de plăţi în străinătate. Deşi ne găsim în al şaselea an după încheierea păcii, totuşi moneda noastră atât de depreciată, nu-şi are încă cursul ei stabilizat, nici măcar pe pieţele ţârilor a cător monedă valorează aur. Astfel la Zurich cursul leului oscilează Bohren 2,95 şi 3,15, lai- la New-York, unde la 30 Decembrie 1922 valora 05735, la 30 Decembrie 1923 n® mai valora decât 0.5150, iar astăzi de abia 0.5200, a pierdutdeci 10% din valoarea sa. Ce importă o scădere de 10% la p monedă, care valorează atât de puţin cât moneda noastră, se va zice? Dar oare este tot una pentru comerţul nostru, ca dolarul să valoreze când 180 lei şi când 200 lei, sa îi patiia sterlină să valoreze când 850 lei când 1000 lei? Desigur că noi. Bugetul actual al statului, este numai în aparenţă echilibrat. Nu poate fi considerat ca echlibrat, din buget în care funcţionarii sunt retribuiţi cu lefuri de mizerie, în care alocaţiunile pentru materialele serviciilor publice nu sunt suficiente nici măcar pentru menţinerea lor în bună stare şi care nu dă putinţă statului să-şi plătească datoriile către furnizorii lui. Balanţa plăţilor lii în străinătate, este departe încă de a fi activă. Cele trei miliarde lei hârtie aproximativ, cu care exportul anului 1923 a întrecut valoarea importului, miliarde cari, traduse în lei aur, de abia valorează 78 milioane, sunt cu totul insuficiente, pentru a acoperi nevoile de plată în străinătate, atât ale statului câ și ale particularilor. * * * * O producţiune agricolă cu mult mai abundentă decât cea actuală, este deci reclamată imperios, atât de nevoia echilibrării bugetului statului, cât şi de nevoia activării balanţei plăţilor noastre în străinătate. In primul rând, statul îşi trage în mod direct, sau indirect, aproape totalitatea veniturilor sale din producţiunea agricolă. Producţiunea agricolă, constitue marele izvor de venituri ale statului, iar populaţiunea rurală marea masă impozabilă. Fără o producţiune agricolă abundentă, statul nu-şi poate crea venituri suficiente, şi fără o producţie abundentă, care să aducă o stare de prosperitate marcată populaţiunei rurale — dela care porneşte toată mişcarea economică — statul nu-şi va putea echilibra bugetul săiî, numai cu ceia ce ar putea vărsa la visteria statului, cele 2 sau 3 milioane de orăşeni. In al doilea rând, înclinarea balanţei plăţilor în străinătate de partea noastră, nu se va putea produce decât atunci când valoarea exportului nostru va întrece valoarea importului cu suma necesară, pentru ca toate plăţile ce trebuesc făcute de către stat şi de către particulari în străinătate să fie acoperite. Această stare de prosperitate economică, nu se va putea realiza, decât atunci cind vom avea o producţie agricolă dintre cele mai bogate. In anul 1913, când datoriile statului în străinătate erau mult mai mici decât astăzi şi când particularii ne datorau mult mai puţin pe pieţele străine, România mică a exportat pentru 550 milioane lei Mz, valoare exportidui aceluia, întrecând ca 805 milioane lei aOf, valoarea importului. In anul 1924, când statul şi particularii datorese miliarde în străinătate, România mare a exportat abia pentru 350 milioane lei dur. Exportul României Mari, trebuie deci să crească cei PMi și incă de două ori, pentru ca să egaleze, în valoare măcar, pe cel al României mici. Ca concluzie a celor de mai sus, putem repeta prin urmare, că producțiunea noastră agricolă joa că un rol preponderent în viaţa noastră economică şi ca atare, că nu este indiferent ţării, dacă statul oprimă, sau dacă încurajează productiunea agricolă, ci din contră că este absolut indispensabil, ca, cu un ceas mai devreme, facem toate sacrificiile, pentru a încuraja aricultura noastră. Şi, apoi nu trebue să uităm că, dacă în momentul de faţă, din cauza condiţiunilor speciale în care se găseşte Europa, produsele noastre agricole, liberate de concurenţa Rusiei, îşi găsesc un plasament uşor, aceasta nu înseamnă însă, că nu va veni o vreme — şi desigur nu tocmai depărtată, — în care Rusia va fi din nou în stare să alimenteze Europa cu produsele sale agricole şi că atunci agricultura noastră, dacă va continua să fie împiedicată la desvoltarea metoadelor sale de producţiune, prin actuala politică da stat, se va găsi hit Co stare de inferioritate notabilă, care 8 va pune Inti* Urt impas, din care nu va putea esl, fără ca viata noastră economică să fie adânc sdrilUcinată. Ing. MIRCEA Al BADARAIT * * * Vizita sonilor joplavi la Paris — ŞTIREA ALIANŢEI FRANCO-JUGOSLAVE ESTE PREMATURA — BELGRAD, 21. — Oficiosul „Beogradske Novosti“ anunţă că se confirmă cum că suveranii iugoslavi vor face, la începutul lui iunie, o vizită oficială preşedintelui republicei franceze. Suveranii vor fi însoţiţi de preşedintele consiliului şi de ministrul de externe. Ziarul crede că ştirea incheierei unui tratat de alianţă Intre Franţa şi Iugoslavia cu acest prilej, este cel puţin prematură, întru cât până acum nu s’a făcut nici un demers In acest scop întâi Mai în Italia ROMA, 22. (Rador). — In locul serbării socialiste de 1 Mai Care a fost oprită, Roma va serba în aceasta zi întemeerea oraşului. Cu acest prilej Mussolini a lansat un manifest către organizaţiile fasciste în care aminteşte de prestigiul lui „civis romanus" şi idealul refacerei imperiului din antichtate. Totodată anunță că vor începe lucrările pentru desgroparea forului lui August la Roma. Banca Naţională şi criza Repartiţia creditelor acordate de Banca Naţională să se facă prin consultarea industriei, comerţului şi finanţei Dintr’un articol asupra crizei, publicat zilele acestea, în oficiosul guvernului, extragem următoarele: „Prima noastră instituţie de credit ne mai înţelegând ca CU BANII EI să se facă camătă şi speculaţiuni,... a luat măsuri să nu se mai acorde reesconturi decât pentru acele întreprinderi de pe urma cărora să folosească nu numai băncile, dar şi economia ţârii“. Se pune astfel chestiunea selecţionării pe care trebue s’o facă primul nostru institut de credit, între efectele ce i se prezintă la scont, în condiţii egale de solvabilitate, căci reescontul, ca bază a emisiunii, nu constitue numai un drept, ci şi o obligaţie pentru banca de emisiune. PRIVILEGIUL DE EMISIUNE $1 SCONTUL Concesionarea dreptului exclusiv de emisiune implică într-adevăr obligaţia de a alimenta în mod regulat şi relativ ieftin, nevoile de credit pe termen scurt ale pieţei. Este atât de adevărat aceasta, încât în perioadele de criză din trecut, cum a fost acela din 1899, volumul scontului Băncii Naţionale creştea considerabil, deşi circulaţia fiduciară se reducea. Banca Naţională punea aur şi trate aur la dispoziţia pieţii, ajutând-o să traverseze criza cu cât mai puţine sacrificii. Situaţia este astăzi mult diferită. Nevoile de credit pe termen scurt ale pieţii nu mai pot fi satisfăcute, în aceste momente grave de criză, de banca noastră de emisiune. Pe de o parte portofoliul ei este foarte redus, scontul reprezentând în total circa 516 milioane lei aur în 1923 faţă de 1,042 milioane lei aur în Vechiul regat în 1915. Pe de altă parte, din acest portofoliu — circa patru miliarde lei hârtie reprezintă datoriile neachitate ale Statului, către industria privată. Pentru a satisface aceste două nevoi paralele, dar inegal de legitime, Banca Naţională — deşi decisă de a opera deflafia — a fot împinsă, prin forţa imperioasă a necesităţii, spre o inflaţie lentă. Astfel, într’un interval de un an de zile , Banca Naţională a emis încă 2,3 miliarde lei hârtie, emisiunea crescând dela 15.575 milioane în Aprilie 1923 la 17.823 milioane la finele Martie 1924. Necesitatea care a impus până acum această inflaţie lentă ameninţă de altfel să ia proporţii serioase în ziua când criza grozavă provocată de neplata datoriilor Statului va fi atins punctul ei culminant şi nu va mai fi altă eşire. Situaţie îngrijitoare şi care ar cere, din timp, măsuri preventive DE UNDE DERIVĂ AZI CREDITUL Revenind, hârtia monedă emisă de Banca Naţională în ultimul an nu a fost bazată pe o acoperire specială. Ea a reprezentat, în momentul emisiunei, un supliment de putere de cumpărare, creat prin consensul tacit al tuturor. Astfel valoarea suplimentară creată cu ajutorul diferitelor emisiuni din urmă nu s’a mai pompat din averea primului nostru institut de credit şi nu sunt „banii ei“ cum crede oficiosul guvernului, ci reprezintă o lărgire a creditorului, acordat de noi toţi Băncii Naţionale şi printr’ânsa debitorilor ei. Averea institutului nostru de emisiune este astăzi dealtfel atât de redusă, încât stocul ei „metalic“ nu acoperă decât circa 30 la sută din valoarea aur a emisiunei la cursul actual. Aşa fiind, creditul acordat de Banca Naţională este consimţit, pentru două din trei părţi, de toţi acei care întrebuinţăm în tranzacţiile noastre, leii emişi, atribuindu-le o valoare independentă de volumul emisiunilor corespunzătoare. Odată aceasta stabilit, să vedem ce ar putea face Banca Naţională, pentru a satisface în mod echitabil cererile legitime de credit pe piaţa internă. DIFICULTĂŢILE BANCEI NAŢIONALE Am văzut că în mare parte vina dificultăţilor creditului o poartă statul, care pompează pe căi indirecte, resursele de credit ale ţării, pentru nevoile sale. Dar chiar dacă Statul şi-ar plăti datoriile, încă insuficienţa globală a volumului scontului s’ar resimţi. Ori, ar fi absurd să acuzăm Banca Naţională de această insuficienţă. Ajutând statul în momente grele, Banca Naţională a consimţit, în timpul şi după război, la sacrificii importante, deşi nu excepţionale. De aci sărăcirea ei, care o face incapabilă să acorde astăzi tot sprijinul necesitat de piaţă în momentul de faţă. Mult mai grav este însă, ceia ce ne semnalează foaia guvernamentală. Banca Naţională neputând satisface integral nevoile de reescont ale pieţii este forţată să procedeze la o selecţionare a scontului. Nu este desigur vorba de chestiunea solvabilităţii, care a fost totdeauna examinată. Dar între diferitele cereri, prezentând garanţii egale, Banca Naţională este forţată să aleagă. Care sunt criteriile acestei preferinţe? * Nu ştim, dar ne reamintim că în repetate rânduri, industria şi comerţul — în special cele din ţinuturile alipite — s’au plâns că ar fi fost nedr’eptăţite. Serioasă dificultate pentru Banca Naţională, pusă în situaţia de a tranşa interese atât de complexe. SELECŢIUNEA EFECTELOR PREZENTATE LA REESCONT Am văzut într’adevăr că Banca Naţională, posedând privilegiul de emisiune, în mod exclusiv, nu se poate sustrage obligaţiei de a satisface nevoile integrale ale reescentului. Este drept că împrejurările destul de bogaţi să-şi plătească luxul lichenirilor, — sub această formă s’a prezentat la început alcoolul. Până pe la sfârşitul secolului al 18-lea, massele populare n’au făcut abuz cu consumul spirtoaselor. Alcoolul a început să facă ravagii în cursul secolului al 19-lea, atunci când, prin creşterea oraşelor, prin desvoltarea industriei, s’au creiat posibilităţile unei supra-producţii şi ale unei lăţiri a viciului beţei- „Strămoşii noştri au fost sobrii, nu pentru că erau mai virtuoşi, scrie Guglielmo Ferrero, ci pentru că erau mai săraci; producţia era pe atunci limitată şi consumul foarte restrâns“. Noi, cei din secolul al douăzecilea, şi mai ales generaţia postbelică, aceia cari desvoltă o poftă nemărginită în toate plăcerile animalice, suntem atât de obişnuiţi cu belşugul, încât sărăcia înaintaşilor ni se pare inexplicabilă. Nu ne închipuim o lume fără alcool, tutun, cafea sau ceai .Cu toate acestea aşa se trăia la Berna menţionate o pun în imposibilitate de a o face, dar emisiunile suplimentare au acest scop. Ori noi am arătat că aceste emisiuni nu mai reprezintă averea băncii de emisiune, ci un supliment de credit consimţit de piaţa internă în întregul ei. De aceia, dacă banca de emisiune este totuşi forţată să procedeze la o selecţionare a scontului, criteriul selectiunii nu poate fi altul decât interesul general. Pe de altă parte este evident că apărarea acestui interes general al economiei noastre, trebuie organizat. In consecinţă, PROPUNEM CA , IN AFARA DE COMITETUL DE SI CONT AL BĂNCII NAŢIONALE, PREVĂZUT PRIN LEGEA ORGANICA SI STATUTUL BĂNCII DE EMISIUNE CU ATRIBUŢIUNEA DE A EXAMINA CERERILE DE REESCONT IN PRIVINŢA SOLVABILITĂŢII LOR,SA SE ÎNFIINŢEZE, EVENTUAL PRIN LEGE, UN ORGAN DE REPARTIŢIE AL CREDITELOR ACORDATE DE BANCA NAŢIONALA. In el ar figura reprezentanţii electivi ai comerţului, industriei si finanţai noastre. Toate cererile de reescont găsite admisibile de comitetul de scont al Băncii Naţionale, ca îndeplinind condiţiile de solvabilitate prevăzute de lege, ar fi supuse triajului acestui organ adhoc, care ar ţine evidenţa creditelor acordate, asigurând justa lor repartiţie, în limita creditelor disponibile. Alcătuit aşa ca diversele sindicate de producători, uniuni comerciale şi financiare să fie reprezentate întrânsul, ar fi în tot cazul mai uşor ca reescontul să folosească celor îndreptăţiţi să-l aibă. Şi fie că împrejurări fatale ne vor împinge spre inflaţie sau cu atât mai mult, dacă vom proceda la deflaţie, cel puţin interesele economiei generale vor fi garantate şi vor fi apărate cât mai complect şi cât mai imparţial. Inginer ALEX. FRODA Chestiunea minorităţilor in Turcia Constanthiopol, 22. (Boiler).—Ministrul de interne al Turatei a declarat ultimi delegaţuni arabecă guvernul Uit va constrânge pe minorităţi să trăiască în anumite zone dinn cuprinsul teritoriului turceşti.Această lege de excepţie se va aplica numai acelor minorități care nesocotesc legile și uneltesc împotriva republicii turcești. Magistratura României întregite, din cine erau compuse la finele anului 1923 Curţile de Casaţie, de Apel, tribunalele, judecătoriile, parchetele, grefele, dela toate secţiunile şi din intreaga ţară, se poate vedea in ALMANACHUL ARGUS, apărut de curând. De vânzare la principalele librării şi depozite de ziare, precum şi la sediul ziarului „Argus“ Sărindar 14. Situaţia Politică INTERNA Suntem în săptămâna patimelor, cu parlamentul închis, cu miniştri în concediu, unii la ţară, alţii gata să plece la Ţarigrad. S’ar crede că nu oficiază decât preoţii, la denii. Iluzie. In lumea politică domneşte o activitate neobişnuită. Tineretul din partidul naţional se sfătueşte cu cel din partidul ţărănesc ca să vadă întru cât sunt întemeiate motivele ce au impedecat, până acum, colaborarea celor două partide. Să afirmă că lucrurile nu s-au oprit aci înşişi conducătorii celor două tabere ar fi reluat negocierile pentru stabilirea unui acord, dorinţa tuturora fiind ca el să fie fapt împlinit la deschiderea parlamentului. Pe de altă parte se anunţă că o înţelegere a intervenit între partidul naţionalist-democrat, de sub şefia d-lui Iorga şi gruparea poporului condusă de d. C. Argetoianu. D. C. Argetoianu este, desigur, un bărbat politic, a cărui activitate va avea o mare înrâurire asupra desvoltărei ulterioare a partidului naţionalist. Condus de dd. Iorga şi Argetoianu, partidul acesta este menit să joace, de azi înainte, un rol hotărâtor în viaţa nostră politică. Avem însă o grupare politică mai puţin, ceea ce este foarte important pentru lămurirea situaţii politice. O ţară ca a noastră, unde viaţa cetăţenească nu-i încă destul de activă şi unde conducătorii se pot număra pe degete, are nevoie, multă vreme încă, de clasicul mecanism constituţional al partidelor mari şi puternice. T. P. In ziiri „La Bulgarie“ d. G. Lazaroff, delegatul bulgar în comisiunea internaţională a Dunărei, într'un articol întitulat, Dunărea şi Strâmtorile, arată sforţările făcute de toate ţările dunărene pentru a intersifica navigaţia pe Dunăre. P. Lazaroff aminteşte că Viena este port franc şi că Ungaria şi Cehoslovacia sunt pe cala de a stabili, de asemenea, zone libere la Budapesta şi Bratislava. „Am trebui—spune delegată bulgar — să facem la fel, făcând din Rustoiec un port franc. Cehoslovacia ar profita numai decât de aceasta, înfiinţând acolo prima etapă aComerţului său pentru orient, •care prin Varna şi Marea Neagra s’ar desvoltă mai departe Acest articol, scris de o persoană autorizată îrt jurnaluloficios al guvernului bulgar, arată că ve- EXTERNA tirtîi Wiştfi se interesează de a aproape de a atrage pe la dânşii comerţul Europei centrale cu orientul. Itr ce fire priveşte, am arătat în mai multe rânduri ca druM, firesc pa care se xuvine să se facă acest comerţ este Dunărea şi porturile noastre Galaţi, Brăila şi Constanţa. Ţările din Europa centrală şi în special aliaţii noştri polonezi ş£, ceho-slovacî au dovedit că sunt de aceiaşi părere, cerând să li se atribue zone libere îrt aceste portuf.. Până azi, autorităţile noastre nu au dat nici o hotărâre în această, privinţă. Din pricina acestor şovăirii tor putea ca ‘•Comerţul Europei centrale să ia calea ce i-o deschide Bulgaria, mai grăbită decât mai să-și priceapă și să-și favorizeze interesele, / Ga. \ Preţurile maximale nu se reintroduc în Capitală • Legumele cari se consumă acum sunt importate din Turcia. O anchetă oficială asupra scumpetii alimentelor Pentru a explica scumpetea alimentelor, şi în deosebi a legumelor, d. dr. Costinescu a comunicat ministrului industriei că din a doua jumătate a lunei Martie, legumele adică: spanacul care s’a vândut cu 20 lei kgr. morcovii cari s’au vândut cu 24 lei kgr. Ceapa cară se vinde cu 10 lei kgr. conopida, salata, ardeii verzi şi castraveţii sunt mărfuri importate din Constantinopol şi în acest caz preţul lor e explicabil. Grădinile noastre, de iarnă, care dau prima recoltă de primăvară, din cauza gerului din primele zile ale lunei Martie, au su-ferit prin degerare o pagubă de peste 50 la sută, şi tot din această cauză au degerat şi stocurile de cartofi şi ceapă, ceea ce deasemeni a contribuit ca preţul legumelor să fie ridicate. Numai dacă vremea se va încălzi, preţul legumelor va scădea. Până la nouă dispoziţii, regimul preţurile maximale, nu se va introduce. D. GRĂUNTE Consumul alcoolului Constatări şi reflecţii în legătură cu proectele guvernului nostru Drept prolog al proiectului de lege ce-l pregăteşte guvernul pentru reglementarea fabricărei şi vânzărei băuturilor spirtoase, Viitorul publică o consultaţie a unui profesor în care acesta se sileşte să demonstreze, cu tot aparatul ştiinţific, că alcoolul departe de a fi un aliment, e otrăvitor. Controversa aceasta nu e tocmai nouă; dăm de dânsa în toate ţările, producătorii susţinând că alcoolul e un aliment, şi Universitatea ripostând că e o otravă. Amândouă taberile au dreptate. Absorbit în doze mici, alcoolul, chiar dacă valoarea sa alimentară n’ar fi perfect stabilită, este înviorător, în special pentru lucrătorul manual; în orice caz nu poate strica, îndată ce depăşeşte doza, chiar produsul cel mai fin, cel mai rectificat, e otrăvitor. Omul însă nu e sobru din fire, întrucât e singurul animal care bea fără sete. Cât timp băutura era scumpă, şi a fost scumpă secole întregi, plăcerea de a se îmbăta cu „focul lichid“ era un privilegiu al claselor avute. înaintea revoluţiei franceze, un cinstit burghez sau un muncitor, sacrificau lui Bachus, absorbind vinul sănătos ce-i dă strugurul, dar nu erau republicană. Horaţiu ne spune doar că numai familiile avute îşi permiteau luxul de a bea vin iar sărbătorile mari. * * * Dar să revenim la proiectul guvernului. Ori de câte ori se legiferează în chestia spirtoaselor, stăpânirea e solicitată — ca măgarul lui Buridan — în două direcţiuni deosebite. Pe deo parte are dorinţa firească să restrângă consumul unei băuturi ce a devenit o primejdie socială, o cauză de degenerescenţă şi de boli de tot soiul, tocmai pentru că e absorbită în cantităţi prea mari; chiar ţuiculiţa dacă e repetată vreo duzină de ori pe zi poate duce doar la delirium tremens. Pe de altă parte însă vin interesele fiscale favorabile exploatării unui viciu atât de producător pentru visterie. Rezultatul este că în majoritatea cazurilor, legislaţia asupra alcoolului este o tranzacţie a conştiinţei şi diavolul beţiei nu.Îi pierde numtea şi Diferendul dintre d-nii Tancred Constantinescu ministrul industriei şi dr. Ion Costinescu primarul Capitalei pe chestia reînfiinţării preţurilor maximale, or menţinerea actualului târg de liberă concurenţă între negustorii de alimente, s’a închis, triumfând principiul primarului Capitalei. * * * In întrevederea de Luni, primarul Capitalei, a arătat, pe bază de date şi cercetări la faţa locului de producţie, că sistemul preţurilor maximale este periculos şi foarte dăunător publicului consumator care va intra iarăşi pe mâna speculatorilor şi acaparatorilor de alimente. Recunoscând valul de scumpete al alimentelor dela Decembrie şi până azi, primarul Capitalei, s’a obligat ca prin concursul burselor comunale libere să stăvilească valul scumpetei. D. Tancred Constantinescu ministrul industriei în urma explicaţiilor primite, a fost convins să renunţe şi d-sa la principiul reînfiinţării preţurilor maximale. In imperiul rus, unde beţia făcea ravagii neînchipuite, un ţar a încercat înainte de război, s’o reprime. S’au cântat osanale monopolului alcoolului Introdus în Rusia, banderola regiei era lipită pe fiecare flacon de „vutcă". In fapt nu nu s’a consumat un litru de rachiu mai puţin ca înainte, în jurul debitelor oficiale unde se vindea alcoolul monopolizat, beţivii se tăvăleau în noroi şi venitul din alcool creştea. Singurul stat care a introdus în mod serios şi sincer „regimul sec", sunt Statele Unite. Pentru prima dată o democraţie de 100 milioane oameni trăind în ţara cea mai bogată din lume, a avut curajul, într’un interes public, să şteargă din drepturile omului, acela de a bea. De mai bine de o sută de ani, lumea luptă pentru libertate, la sfârşitul secolului al 18-lea, o revoluţie a sguduit din temelie ordinea socială numai şi numai pentru a obţine bunul suprem, Libertatea. Şi iată că cea mai puternică democraţie de pe grofi spune cetăţeanului: „Iţi interzic să bei de acum înainte". Evident, stratul subţire chiar în Statele Unite al bogătaşilor, tot ştie să-şi procure aprix dor lichidul de foc; rasa beţivilor nu piere. Pentru straturile adânci ale poporului, regimul sec a devenit însă binecuvântare: banii cari mergeau la cârciumă rămân în casă, în mâna gospodinei, o generaţie sănătoasă la cap şi la minte creşte în ţara lui Wilson, Harding şi Coolidge. „Să se reducă producţia alcoolului pentru gură, să se desvolte producţia alcoolului denaturat pentru industrie“. Aceasta este soluţia simplă şi temeinică. Atâta vreme cât oamenii îşi vor putea procura basamacul în cantităţi nelimitate, setea lor nu va putea fi potolită. Darurile lui Bachus sunt însă inofensive numai atunci când sunt rare; belşugul lor e o nenorocire. * "* WT *