Dimineaţa, mai 1924 (Anul 21, nr. 6276-6304)
1924-05-04 / nr. 6279
BUCUREȘTI, Sărindar 9-11 10 pagini Mat In 1904 de Const. MIILE X licutatie sufletească Intr’o publicație bucureșteană, în „Revista Vremii“, unde iscălesc atâtea pene românești: A. Corteanu, G. Gafencu, Eugen Crăciun, Manoilescu și alții, am citit un articol al d-lui Călin Petrescu, care cere presei, să aibă datoria de a face educația sufletească a publicului. Frumoasă, dar și foarte grea însărcinare dată presei, întâia datorie a presei este să informeze exact. Origina presei e de această natură. Când a eșit cel dintâi ziar, apariția lui nu a fost datorită nevoiei educatoare, ci trebuinței de informațiune ; lumea simțea nevoia de a ști și a cunoaște, iar nu de a deveni mai bună, ea și urmașii ei. Sarcina educativă a fost lăsată, în toate vremurile altor factori sociali specializați în arta de a face educație. Recunoaștem, firește, cum că educatia generală la noi lasă de dorit. In toate zilele ne lovim de acest neajuns, care ne mâhnește. Câteodată, când rezultatele lipsei de educație se acumulează în conștiința noastră, simțim că suntem descurajați. Și atunci ne întrebăm dacă în țara noastră mai e chip de îndreptare. Educația sufletească începe de acasă, de la pilda văzută. Omul când e încă copil, percepe fără să înțeleagă, imită, fără să raționeze. Este perioada fizică. Când organele încă flexibile pot fi modulate fără sforțare și fără suferințe , în perioada aceasta se învață cu ușurință limbile străine și se contractă obiceiurile care rămân, pentru toată viata, gesturi instinctive. Datoria de a face educația sufletească o au părinții. Nouăzeci la sută din copiii cei răi au avut părinți ticăloși. Copii cari n’au avut în casa părinților, pilde morale sub ochi, copii cari au văzut părinții certându-se trivial, dedându-se la vicii, mame ce hoinăresc, luxoase și pervertite sexual, au eșit copii vi 1 *uioși. In al doilea rând datoria este a greoaiei, adică a dăscălimei. Cu un corp profesoral în care profesorii se insultă în fata elevilor și de multe ori se bat, cu profesori cari primesc mită, ori se denunță prin ziare acuzându-se de toate faptele necurate, cu profesoare despre a cărora moralitate zvonul public vântură tot soiul de aventuri piperate, firește, că nu ne putem aștepta la realizarea unei ideale educații sufletești. Nu zic că acesta e cazul la noi, dar nu putem tăgădui cum că — deși avem în mare majoritate un corp învățătoresc demn de menirea lui — totuș am a putut constata și abateri. Negreșit în rândul al treilea vine și datoria presei. Dar ce mai poate face presa și ce înrâurire mai poate avea asupra unui material omenesc pervertit încă din primele perioade ale formațiunei sufletești ?, Presa își face datoria, aceasta nu se poate tăgădui. Dacă sunt uitări și slăbiciuni, dacă, din nevoi materiale, din obligația de a trăi, ziarele au și ele ceasuri de slăbiciune sau de neglijări ale apostolatului, să nu uităm că toți suntem oameni. Dar trebue de înțeles cum că rolul presei — întocmai ca și al teatrului — nu este — precum repetă atâți — de a educa. Datoria presei este de a întări curentele cele bune, de a veșteji viciile, de a da îndrumări, de a lumina cărările întunecoase, de cele mai multe ori din interes informativ. Insă fiindcă toate principiile și postulatele sunt supuse îndoilei, niciodată nu se va putea stabili cu preciziune care ziar a susținut moralitatea și adevărul în câmpul etern al controversei. Se cere prea mult presei. Negreșit putem biciui ceea ce se chiamă pornografie sau îndemnurile la omor, la furt, la incendiare, dar nu văd cum ar putea intra în obligațiile presei de a decreta superioritatea unui roman literar asupra altuia, sau impecabilitatea unui pictor, sau dreptul de a trăi al unor poeți față de alții. Acesta este rolul criticei. Iar critica nu s’ar putea exercita cu folos decât tocmai atunci când este lăsată liberă și manifestația spețelor inferioare care îngădue comparația, adică scot în evidență calitățile lucrului superior. CONSTANTIN BACALBAȘA N I ....... [taii Éli Milli în Grecia DEZACORDUL VI*GUVERNATENA. 2. (Rador). — Pe chestia alegerea noului președinte s’au ivit neînțelegeri în sânul guvernului între miniștrii civili în frunte cu primul ministru și miniștrii militari. Civilii ar dori ca amiralul Conduriotis să rămână președinte de republică, pe când militarii nu acceptă această candidatură. Lupta decisivă în această chestiune se va da în parlament. O moschee în București la apele limpezi ale lacului din parcul fostei expoziții se oglindește minaretul alb al moscheei ce multă vreme nu a servit decât ca o podoabă inutilizabilă. Creiată în 1906, de fantezia de artist a comisarului expoziției de atunci, regretatul doctor Istrati, geamia nu răsună niciodată de rugile drept credincioșilor musulmani; lespezile de piatră nu erem tocite de genunchii evlavioșilor cari se închină lui Mohamet; tăcerea amurgului — mai impresionantă ca oriunde în acest colț perdut al Bucureștilor — nu era niciodată întreruptă de chemarea muezinului care amintește că e timpul să înalțe credincioșilor rugi către cel pe care de atâtea veacuri islamul îl crede atotputernic și atotstăpânitor. Azi moscheea e vizitată; un hoge oficiază în zilele de sărbători și credincioșii turci născuți în Dobrogea și în Cadrilater — mai ales tineri soldați din garnizoana București — vin în grupuri să înalțe rugi lui Alah.... Oglinda zilei PODURILE In Basarabia podurile căilor ferate se rup. Ziarele tin te du pe pud loasa e, că se rupe... Aia e numai pentru trim Trotzki prevede un nou război? CONSTANTINOPOL. 1.— Se comunică din Moscova că Trotzki, care a reluat conducerea comisariatului apărării naționale (ministerul de război), vorbind la congresul funcționarilor și muncitorilor de la căile ferate, a atacat violent Anglia, arătând că tratativele ruso-engleze urmate la Londra vor eșua complect din cauza pretențiilor exagerate formulate de către delegații Marii Britanii, cari pretenții nu vor fi acceptate de guvernul sovietelor. Trotzki a adăugat că, având în vedere sitația turbure intern,stionul 3, Rusia trebue să se pregătească serios militărește pentru un nou război, care pare inevitabil. Mil In alama crime] ia Ora DOSARUL VA FI REDAT PARCHETULUI CIVIL — NOUA PLÂNGERE A MAMEI VICTIMEI — IAȘI. — Știrea dată de ziarul „Dimineața“, despre noua întorsătură în afacerea crimei de la Ciurea, a produs în localitate o vie și legitimă senzație. Se mai afirmă, că d. general Dejuianu, comisarul regal special, odată cu raportul său înaintat ministrului de război, a cerut ca prin ministerul de justiție, dosarul să fie din nou transmis parchetului civil din Iași, pentru a relua instrucția. TOATE INDICIILE ARATAND CA AUTORUL CRIMEI ESTE UN CIVIL. D. general Dejuianu. In timpul anchetei, a ascultat 71 de martori. * In așteptare, mama victimei uluită de aceste peripeții, se va adresa prin o petiție în cursul săptămânei, atât autorităței militare, cât și celei civile, întrebând:^ unde trebuie să se adreseze, adică la ce anume autoritate, pentru a-și valorifica dreptul de parte civilă. — Dan. Revoluția fin Havana ROMA. 1. — Havana. — In urma nemulțumirilor din provincia Santaclara s’a manifestat o revoltă care s’a întins și în împrejurimile Das Villas. E teamă de tot astfel de revolte și în alte părți ale provinciei. Rebelii s’au făcut stăpâni pe cassa de bani a primăriei din San Joran. S-au făcut câteva arestări de notabilități politice. Spanii marinanilor PARIS, 2. Spaniolii au propus pace șefului răsculaților, Abdelkerim, dar fără rezultat din cauza intransigenței șefului Riffano. . . îs" I V ' Politici pacifici a Polonie* ln jural discursului președintelui republicei VARȘOVIA, 2. (Rador). — Ziarele străine au redat inexact și în mod tendențios discursul pe care președintele republicei poloneze l-a pronuntat la Posnan. Agenția telegrafică polonă este autorizată să constate că discursul președintelui, care conține ca punct culminant următoarea frază „Cred în marea putere de muncă și de civilizație a Poloniei, care ne va permite în viitor să atingem scopurile pe cari nu le-am putut obține până acum“, este însuflețit de intenții pacifice și că fraza de mai sus nu trebue să fie comentată în sensul unui apel războinic. Tot discursul are un caracter eminamente pacific și acest lucru l-a priceput așa întreaga asistentă și toată presa poloneză. Presa poloneză a relevat tonul moderat și pacific al discursului, care contrastează în mod evident cu declarațiile pe care unii oameni politici din străinătate le-au făcut în ultimul timp. Președintele republicei a atras atenția în discursul său anumitor cercuri neoficiale asupra inconvenienței amestecului lor în cheuni interne poloneze mai cu seachestiunea minorităților iahhestiunea minor ă.WOJCIEHOWSKY ZIARUL „DIMINEAȚA“ CUPONNE PREMII setați va ■ §.17 Strângeți aceste cupoane. Adunând 2 ® de cupoane consecutive primiți cinci bonuri de participare la tragerea marilor premii oferite grault de ziarul „DIMINEAȚA“ l fiii * * nuiHír in Germania BERLIN, 1. — Grupurile naționaliste se combat între ele în modul cel mai violent. Pentru a-l discredita pe generalul Ludendorff pe lângă partizanii săi, cari Vau pus în capul listei lor la alegerile pentru Reichstag, fin ziar nationalist publică acum informația, cum că Ludendorff se trage din evrei. Bunicul său, Karl Otto Ludendorff, era însurat cu fiica negustorului evreu Abraham Weilandt din Stettin. Pe de altă parte se anunță din Muenchen că Ludendorff are de gând, în caz când va fi ales, să nu se prezinte la Reichstag, ci să cedeze mandatul său celui de al doilea candidat de pe lista germannațională. In felul acesta, germannationalii se servesc numai de numele generalului în campania electorală, iar după terminarea campaniei, ei vor aduce în Reichstag un membru mai puțin cunoscut. 2 Lei exemplarul 4 Lei In străinătate ANUL XXI - No. 6279, Duminică 4 Maiu 1924 8 inițiativă frumoasă Sperăm că va fi și rodnică! In ziuă de Sf. Gheorghe (6 Maiu) va fi la Bârlad o interesantă serbare. Foștii elevi ai liceului local, azi răspândiți în toată țara — și mulți dintre ei ocupând situații înalte se vor întruni la „o pioasă sărbătoare de recunoștință“. Sunt chemați nu numai acei cari au absolvit liceul, ci toți câți au trecut printr’însul- iar caracterul serbării nu este pur sentimental, căci ea urmărește și un scop practic: foștii elevi ai liceului Codreanu, cari de la această instituție au primit lumină și grație ei și-au putut croi drumul în viață mulți în chip strălucit — sunt chemați să ajute, la rândul lor, instituția. Intre alte îmbunătățiri și dezvoltări, liceul Codreanu, ca să-și poată împlini și pe viitor menirea, are nevoie de un internat. In vremurile grele de azi copiii celor mai nevoiași nu mai pot, cu propriile lor mijloace, să-și plătească luxul învățăturii. Iar în rândurile nevoiașilor intră astăzi, de fapt, cam toată lumeaîncât, pentru garantarea școlii e absolută nevoie de o acțiune colectivă, să dea cât mai mulți, fiecare după putere. Ceea ce trebuie la Bârlad, trebue pretutindeni. • Și ne pare bine că inițiativa a venit dela Bârlad. Ne pare bine, pentru că Bârladul s’a distins, nu tocmai de mult, prin turburări și brutalități pornite tocmai pe temeiul crizei școlare, criză reală și dureroasă, deo$zitiv# de^dureroasăt în toate gradele de învățământ. Se înțelege de la sine că tulburările și brutalitățile, oricât s’ar intensifica, nu vor vindeca răul. Numai o acțiune pozitivă, de construcție, iar nu de surpare, poate da rezultatul dorit. Se cere încordarea tuturor puterilor de jertfă. Pentru cazul special așteptăm mult din partea foștilor elevi ai liceului „Codreanu”. Toată lumea, în restul țării, să urmeze pilda. Altfel, învățământul piere! 1 Mai în republica greacă Guvernul și armata au depus jurământul Lupte între comuniști și poliție au depus jurământul de credință republicei. După amiază a avut loc o mare ceremonie militară pe câmpul lui Marte, unde armata a depus jurământul de fidelitate pentru republică. Muncitorii comuniști au încercat să manifesteze în mod violent cu ocazia zilei de Luni și s-au întrunit pe altă piață decât aceia indicată de autorități. Comuniștii au încercat să dea acunărei lor un caracter politic și au protestat împotriva scumpire! vieței. Poliția a împrăștiat pe muncitori întrebuințând pompe de apă. Muncitorii au tras focuri de revolver în contra poliției. Un soldat a fost rănit« ' ATENA 2 (Rador).—Eri a avut loc un tedeum solemn la catedrală cu prilejul înființărei republicei. Președintele, miniștrii și înalții funcționari Inginerul Soru Sunt câteva zile de la moartea neașteptată a unuia din străluciții tehnicieni cărora se datoresc progresele remarcabile realizate de noi pe acest teren . Inginerul S. Soru, înzestrat cu calități intelectuale neobișnuite, dispărutul și-a câștigat o mare sumă generală nu numai prin construcțiile sale cât și prin cercetări științifice de valoare, apreciate pretutindeni. Alături de câțiva alți ingineri din Germania și Franța, ingineru Soru a recunoscut de la primele experiențe marea importanță pe care o avea balonul armate. Și a concentrat atenția asupra lui, a făcut studii, calcule și încercări și a dovedit utilitatea procedeului ingenios de a uni cimentul cu fierul pentru a obține astfel o rezistență și durabilitate înzecită. Multă vreme revistele de specialitate și editorii de cărți tehnice din străinătate au folosit bogata competență a lui Soru în această direcție. Perderea acestui om al muncii răbdătoare și spornice este regretabilă pentru știința noastră inginerească. Regele iar Reims Regele Ferdinand a vizitat incognito orașul Reims. Fotografia îl arată pe suveran ascultând explicațiile cardinalului de Lușon asupra lucrărilor de reconstrucție a catedralei din Reims. iiii ani I tramvai na «tai j. Un automobil se ciocnește puternic cu locomotiva tramvaiului. Șoferul grav rănit. ~ Un dentist omorât BRAȘOV. 2. — Un groaznic accident de tramvai s’a produs astăzi la orele 3 d. a. pe drumul ce duce de la gară în oraș. Un automobil al uzinei electrice din Râșnov, care venea cu o viteză destul de mare pe șosea, a fost izbit puternic de o locomotivă de tramvai la traversarea drumului în apropiere de fabrica „Fű”. Partea dinaintea automobilului a fost sfărâmată complect Șoferul Aron Dezi care a fost asvârlit din mașină, s-a ales cu răni grave la cap și abdomen. El a fost internat în spitalul public din localitate. Dentistul Schmidt care se afla alături de șofer, fiind grav rănit, a sucombat după câteva ore la spital. Alte două persoane care se aflau de asemenea în automobil a scăpat cu viață. Ancheta începută de autorită a stabilit că răspunderea accidentului o poartă șoferul El a fot avertizat de sosirea mașinei d tramvai, și cu toate acestea a micșorat nici viteza automobilul, și nici n’a căutat să evite traverserea drumului. Astăzi Sâmbătă a apărut No. 12 din excelenta revistă „Dimineața Copiilor” cu un cuprins excepțional de bogat și variat. Sărbătorirea unui oaspe străin Cu prilejul sărbătorirei colonelului englez Crossfield, vice-președintele Uniunei interaliate a foștilor luptători, sosit în Capitală de câteva zile, societățile românești de foști luptători au făcut un pelerinagiu la mormântul eroului necunoscut. D. Crossfield a rostit o impresionantă cuvântare.