Rampa, mai 1924 (Anul 7, nr. 1953-1976)

1924-05-05 / nr. 1956

ANUL vn No. 1956 Luni I Mai M24 8 Pagini 3 LEI ABONAMENTELE: UN AN ŞASE LUNI TREI LUNI in tara MO 350 300 TELEFOANE : Direcţia 17/351 Redacţia 1/59; Administratia 25/35 Btarouriia Redacţiei: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7 S s a s S Btarou­rile Administraţiei­­ Bucureşti, str. Parlamentului No. S M strAinAtate •00 500 APARI­ZIUIK Directors M. PJOJ8T MOfIR Astăzi Opera Romană, orele 8.50: »Ai­da". Teatrul Naţional, orele 8.30: *Făt Frumos"; orele 8-30: »Mas­ca” şi :’Biruitorul”. Teatrul Regina Maria, orele 3: »Viteazul înotător”; orele 9: »Hei­delbergul de altădată”. Teatrul Mic, orele 3 şi orele 9: •Când femeea vrea­.” Sala Liedertafel, orele 8.30 : •John Gabriel Borkmann”. Ateneu, orele xi: Concert »Fi­larmonica” cu Thibaud. Teatrul Carol cel Mare: »Decă- Cuta” fi „Puiul mam­ei". Cinema Boulevard-Palace? »Prin ce sa de Cairo”. Cinema Clasic: »Safety Last”. Cinema Patică-Palace: „Copilul halelor”. Cinema Lux: «Le pire Goriot». Cinema Select: „Safety Last”. Cinema AP°U°: „Viforul”. Cinema Frascati: „Vocea din minaret”. Teatrul Alhambra: Varietăţi. Teatrul Majestic: Varietăţi. ■--«———»■ n.«„ ' -»--! Ruşinoasă slăbiciune Directorul Teatrului Naţional în Craiova a luat cunoştinţă de o dare de seamă pe care am publi­cat-o intr’un număr recent al «Rampei», asupra dezastruosului spectacol dat la Sibiu de trupa ac­torului Dan, a orânduit o anchetă, a adunat comitetul de lectură, fi­e pedepsit exemplar pe vinovaţii acestui turneu «oficial», suspen­­dându-i pe câte trei luni. Votul comitetului de lecturi a fost unanim. Nu ne felicităm pentru acest succes, fiindcă am fi preferat să notăm succesul turneului d-lui Dan care astfel ar fi scutit arta drama­tică românească de una din cele mai ruşinoase exhibiţiuni, ce s’au făcut vre­odată, sub eticheta «ofi­cialităţii», în ţinuturile alipite. Dacă revenim totuşi asupra e­­nergicului gest al directorului Tea­trului Naţional din Craiova, e spre a-l felicita pe d-sa şi unanimitatea membrilor comitetului de lectură şi acelui teatru. Limpeziciunea sen­tinţei lor e o pildă de liberă con­ştiinţă artistică fi de simţ al răs­­punderei. O greşală ca aceea a turneului pomenit nu trebuia să rămâie fără sancţiune, fi faptul că sa a fost dată, şi încă atât de grabnic, fi cu atâta străfnicie, face onoare celor ce au ştiut s’o aplice. In cazul de mai sus, pe noi ne mai interesează insă un lucru. Exemplul de la Craiova nu suge­rează nimic d-lui director al Tea­trului Naţional din Bucureşti ? De­sele şi destul de elocventele noa­stre date asupra turneelor alcătui­ta de actori ai primei scene bu­­cureştene, nu dau de gândit d-lui Valjean ? Aşa­dar, la Craiova s’a putut găsi o pedeapsă exemplară pentru acei cari şi-au bătut joc de tea­trul românesc, şi nu Bucureşti nu? Să fie de vină, intru aceasta, nu Ştim cari intervenţii oculte ? Noi credem că e mai plauzibil să atribuim desinteresarea aceasta a celei dovedite și întristătoare slă- Biciuni a d-lui Valjean la conduce­rea primei noastre scene, slăbiciu­ne care duce încet, dar sigur, tea­tral de râpă. Rmp. Ecouri OMim cu deosebită plăcere, la da­­rea de teamă a adunărei generale a sufleurilor. po secretar al aces­­tei simpatice societăţi a fost numit d. Jean Al Vasil­escu (Vasil­escu Al. Jean) Constatăm cu satisfacţie că actua­lul director al teatrului Naţional din Bucureşti d­r a găsit acest im­presionant tridlon «TIngres», cu care desigur va putea aduce real* servicii artistice teatrului romă­­nesc. Si ne par* cu atât mai bine, cu cât pentru noua demnitate, a renan­țat fi la anonimatul, care tn fond nu corespundea decât neînsemnatu lui rol de director general al tea­trelor. Ingenuitate. Doi tineri provinciali, de curând căsătoriţi, sosiră la Bucurefti. — Du-mă la Maxim, ii ceru so­ţului, tânăra soţie, in prima seară. Ca să-i facă plăcere, bărbatul o conduse tn faimosul stabiliment din strada Sărindar. —■ Oh! tăcu tânăra femeie, ia­ trănd in localul de noapte. Toate fe­meile de aici au bijuterii fi rochii decoltate. — El* câştigă lucrurile astea, declară soțul, făcând cu primul ve­nit ceea ce am făcut noi aseară. — Adevăraţi suspină naiv tână­ra soţie Ce de rochii a*i fi avut fi eu, dacă fiiam asta mai de mulţi Una di primele creațiuni ale Dusei a fost rolul titular din «Frou-Frou*, frumoasa piesă a lui Meilhac fi Halévy• Pe vremea aceea, de­oare­ce tru­pa din care făcea parte, era necom placid, dacă se întâmpla să se i. reased vre­un rol de copil tn dis­tribuţie, se căuta un băeţel drăguţ fi si era pus să joace fără repeti­ție. Se juca doi piesa lui Meilhac și Halévy și ultimul act i se adu­se lui Frou-Frou muribundă fiul pe care î l chema pentru a-i zice adio: era un copil drăgălaș, adu­nat de pe stradă și improvizat ac­tor. . Văzându-se pe genunchii acestei frumoase doamne, atât de palidă fi de blondă, fi care-l privea atât de afectuos, micuțul începu s’o mângâie pe obraz. Mișcată de drăgălășenia lui. Duse îl sărută fi copilul o sărută fi el cu dragostea unui suflet lipsit de mângâiere Văzând-o atât de bol­navi, copilul isbucni in lacrimi. Eleonora Duse, emoţinoată de amintiri, isbucni şi ea tn lacrimi; fi in seara aceea Frou-Frou nu mai mult, iar Duse jucă in seara aceea pentru ultima oară duiosul rol.» TEATRUL NATIONAL Desen­ere Gruia D. Victor A. Bum­be­ști Ce se poate auzi București 4 Mai .924 aTustai să nu înseeapi ploii» .•• Ai auzit caval O să avem multe teatre de varit 0 — Ei, cum ai petrecut de Pattet — Dragă, am mâncat fi om dor­mit... ^ Da, moncher, dar după sărbăto­rile astea la șir, nu mai avem săr­bători până tn August... 0 E adevărat ce spunel Cade guver­nuli Criză... Criză, criză fi iar, criză.­. 0 Vrea să zică azi sunt alegeri tn Germania, iar Duminecca viitoare în Franţa. 0 Ce zici de catastrofa dela Berlin zonal Bietul Helfferichl Dar mare noroc au frânturii ăştia... * Ştii că am auzit că o să sa poar­te iar rochii scurte.. . Vai, duduie, tocmai acuma in Mail..* Dragă, e scumpete foc... 8000 de lei numai camera pe lună la Tehe­­ghioll 0 Nemai­pomenit! Am ajuns ca la Paris l Cinei zile de curse tntr'o singură săptămână ! 0 A trecut și primăvara asta. ma e bere ! Dar las’ că mă răzbun eu la vară, când oi fi fără bărbatu meu la băi l Lap. Crestături Rude la Ierusalim... De câtăva vreme, centrul Bucu­reştilor a căpătat o alură foarte belicoasă. In piaţa Teatrului Naţional sa­lutând cu un indescriptibil elan Pe turburătorii eifebi cari fac nesi­gure trotuarele căei Victoriei, şi Pe delicioasele mondene cari cio­cănesc cu ispititorii lor pant­of­ ori asfaltul martor al atâtor importan­te evenimente politice, o statuă a eroinei de la Jiu aminteşte tuturor acestor fanţi şi acestor port­roge­­nete, că afară de alpov, dancing şi flirt mai există şi un sculptor cu trecere, care şi-a expus lucrarea acum câteva luni în piaţa Teatru­lui Naţional, spre a fi ,Admirată” şi încă se mai poate bucura de fa­voarea de a şi-o vedea acolo. Toţi aceşti trecători au în cap, fireşte, altceva decât smerenia cu­venită eroicei fecioare. Sau, în cel mai bun caz, o privesc cu nedu­merire. Adică, mă rog, dv. să-mi spu­neţi : ce cântă Ecaterina Teodo­­roiu la Teatrul Naţional ? Dacă nu e — vorba nu ştiu cărui bătrân bun de glume — o spectaliare care dă buzna afară din teatru, speriată de nu ştiu care excelentă piesă originală din repertoriul d-lui Valjean, apoi ae rost poate avea eroina de la Jiu în faţa „tem­plului Thaliei romite?” Cum ? Pentru piaţa din faţa Teatrului Naţional nu s’a găsit un simbol adecvat, o idee de sculp­tură mai fericită, decât statua unei războinice ? Jeana d’Arc în faţa Comadiei Francese , Alexandru Machedon în faţa Burgtheaterului? Ne aducem aminte că d. Victor Eftimiu avusese pe vremuri un proect deosebit de pitoresc pentru acest squar, pe­­care tot d-sa de altfel l-a curăţit de tradiţionalii muscali, cari îşi aşteptau până at­­unci acolo — tot atât de absurd— tradiţionalele cocote, ca să le du­că la şosea... Fusese vorba de o Fântână a Blanduziei, alegorie dis­cretă şi gingaşă, aluzie simpatică, simbol estetic... Dar d. Victor Efti­niu n’a avut pe semne tot atâta trecere cât sculptorul Ecaterinei Teodoroiu,— şi în dulcea noastră ţară, unde nu biruie mai niciodată raţ’unea, c­i totdeauna carta de vizită, vedem astfel o nouă probă a influenței faimoaselor... rude de la Ierusalim!. Amal. ( Cum se scrie Din «Virtutea», gazetă hebdoma­­dară, care apare la Ploeşti .Astfel ca Ploeştii să ajungă aşa cum trebuie să fie Ploeştii, ca să-şi merite renumele lor mondiala. Ploeştenii socotesc desigur Ploe­­ştii drept a opta minune a­nuală II Din acelaş ziar: Iată declaraţiile d-lui Lache N... prezidentul Sindicatului adevăra­ţilor măcelari»... Adevăraţii măcelarii Cane ar fi măcelarii impostorii ni Din «Sentinela» ziar provincial, din vederea alegerilor parţiale, care urmează să aibe loc în ora­şul nostru, s’au anunţat mai mul­­­­te candidaturi, care se vor susţine prin intensă propagandă în oraş şi judeţ, închiriînd toate automobi­lele din localitate». Tratativele de închiriere dintre automobile şi candidaturi, trebue să fi fost foarte interesante!... -----xxxx----­ | Premiera de Sacha Guitry la Viena De câtva timp, piesele franţu­zeşti se bucură de mare căutare la Viena. In special, comediile lui Sacha Guitry sunt foarte gustate. Aşa «Raimund-Theater» a dat cu un deosebit succes: zilele trecute, comedia lui Sacha Guitry zie traimea, în traducerea scriitoarei Berta Zuckerkandl. Rolurile principale sunt inter­pretate de Elisabetha Bergner și Anton Edthofer, iar înscenarea a fost făcută de regizorul dr. Been Sacha Guitry (­Continuare în pagina II-a) Foiletoane!» „Waiwpol“ In atelierul pictorului N. Grant de Theodor Solacolu De mult ţineam să vizitez atelierul pictorului Grant Ştiind că trebue să plece­­ Bu­cureşti, în vederea expoziţiei sale din sala Mozart, şi dorind să-i cunosc ul­timele tablouri, m’am dus să-i fac o vizită. L’am găsit în grădină. Era o zi primăvară târzie, cu pomii abia în­muguriți. Pictorul Grant sădea flori, și un lucrător alături rânduri aleele. — Vous voyez..... Le jardin et Ies fleurs, c’est mon violon d’Ingres.... La vară am să-ți ofer întreaga serie a Mareşalilor Franţei.. — ?.. — Sunt o specie de trandafiri ad­mirabili! — Pledi la Bucureşti? — Poimâine, chiar, în vederea ex­poziţiei ce pregătesc după sărbătorile paştelui — Atenei răsese la timp. Mi-ai ft­găduit acum câtva timp că-mi vei arăta tablourile... Intrăm în casă. Atelierul pictorului e un salon mare, luminos, pe pereţii căruia suie fi co­boară într’un arabesc natural tulpina unei edere şerpuitoare... Divanuri largi îmbietoare la odihnă şi visare, velinţe româneşti, perne pufoase, etajere, vaze, bibelouri, blidaruri ardeleneşti de cari atârnă seci de oaie bănățene... Un interior de artist. Pictorul Grant lucrează aninat­u­­arela. Are o mare predilecție pentru a­­cest gen de pictură­ a cărui technică o posedă la prefecție. — Acuarela n’a fost inventată spre B se hm la întrecere cu pictura un ulei, ceri cs i-ar fi fost imposibil, fi­ind pentru a fixa senzaţii definitive,­­ ci din potrivă ca o completare a picturei îa alei care nu poate cini ochilor plăcerea unor notaţiuni mai fragede, mai delicate, mai străvezii, înţelegi, degetele unui uriaş culeg dru­gi de aur, dar nisipul scânteietor de aur, numai nişte d­egete micuţe şi trandafirii de zână îl pot strânge! Acuarelei să nu-i pretinzi profunzime de artă, ci subtilitate de impresie; nu gândire, ci vervă, nu echilibru şi pon­­deraţiune în linii şi culoare, ci deli­cata notaţiune a celor mai impercep­tibile unduiri, a celor mai insezisabile nuanţe. Intri un cuvânt, acuarela este o artă delicioasă, desigur inventată de o zână, pentru a reda tot ceri ce este uşor, vaporos, fluidic, străveziu în natură, tot ceri ce este imaterial în materie, adică reflectele, transpa­renţele, scânteierile, aş putea spune fără exagerare, parfumurile chiar.... Acuarela împreună cu muzica şi poezia, este arta care întrebuinţează materialul cel mai ideal, cel mai imaterial, câte­va picături de rouă puţin colorate, şi rit-o însufleţită, vibrând de lumină, de tinereţe, de frăgezime... — Desigur, adăugai eu, dacă şi îngerii ar picta, a picta numai acu­­ arelă. " . — Cu siguranţă!... Şi pictorul Grant râse. — Am să-ţi arăt câteva „interi­oare”. E un subiect al meu de pre­dilecţie. Modelele omeneşti sunt de­­obicei plicticoase, sâcâite, inculte... Pictorul Grant are multă dreptate. Nu trebue să cutreiere lumea spre a-şi găsi subiectele şi nici o zare largă, necunoscută nu-i trebuie. Nu! o călătorie în jurul odăii sale de lucru, i-ajunge. Cele patru ziduri ale camerei în care trăieşte, lucrează, vi­sează sau citeşte, îi sunt de-a­j­uns pentru ca pictând diferite colţuri să ne facă să vedem­ şi să simţim sufle­­tul obiectul neînsufleţite... Dar să nu se creadă că pictura unui interior trebue să fie o copie corectă a pereţilor, a stofelor, a di­vanului, a mobilelor ce-l compun. Ne­am mulţumi un cazul acesta cu o fotografie. Un pictor de ,,interioare” trebue să realizeze întâi un prim portret­ al camerii în sine, adică al camerii aşa cum e ea material construită şi rân­

Next