Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-02-25 / nr. 8

31 Vestea pomenită despre alianța poterilor nordice, și mai alesu amenințarea ce se vorbește că saru fi făcutu din partea guvernului rusescu, că adeca acela s'aru întreruge relăciunile cu Piemontul în coșul, dacă acesta nu s'aru lăsa de cugetul anecsiunei, au făcut aci o impresiune rea. Așa departe după cumu se pare încă n'au ajunsu treaba, însă Italia voește a sta gata față cu ori ce evenimentu neprevăzutu. Foia pfonițială din Boiopia, arată cum că aneesiunea se va face că nu mai curăndu, întraceea Italia are să stăe gata la proba cea de oocu, și resolută ași iertai viață și sănge pentru causa cea sfăntă. Un corespondinte din Turin scrie gazetei „Naționalului” cumvă agitațiunea bisericească a cărei oiru se trage din Roma, se face în toate zilele mai audace și mai pe față. Milanesii cuprindu pe Regele cu bucurie și entusiasmu, în semnu cum că independința lor națională pe care o prives a se întrupa în Regele Victoru Emanoilu le este mai scumpă decătu ori ce, pe căndu Sassia substitutul Arhiepiscopu, întrebuințază toată ocasiunea în contra mișcărei naționale. Dărsul au vălatu de bine a slobozi cerculare în privința indulgenției postului, și a condemna ordinea lucruriloru de față, și cu deosebire libertatea presei. În cercutoriul acelea zice,„cum că fiește cine au fostu îna speranța aceea, că libertatea cea nouă va servi spre binele bisericei și a religiunei, însă acum e d silitu a se convinge cu încetul din contră, cum vă treaba nu stă așea, și causa cea mai de căpetenie în privința asta e libertatea pressei.” Despre cerculariul acesta au fostu vorba cum că o parte mai însemnată a preoțimei nau vrutu ca să lu cetească în Biserici de preamvonu. În Milano eși decurăndu o broșură în contra stăpănirei papale. Auctorul ei se întărește a fi Gavazi, unu advocatu din Florența, carele e cunoscut ca revoluționariu, și carele au fostu mai nainte călugăru, și la ap. 1848 sau căsătoritu cu o cămee englesă; iaru acum au deschisu o școală protestantă preste ulită de reședința episcopească, și dirigă tipărirea Bibliei în To scana. Dumasu, corespondintele din Italia scrie lui „Sicle,” că în Livorno au desbarcatu vaporul englesu numitu „Terible,” care e încărcatu cu Bivlii în limba itală, care se vindu cu un prețu tare eotinu. Despre starea Italiei întră altele scrie „Timesul.” Evenimintele nășescu înnainte, și încă atătu de poternicu, încătu Împăratul Napoleon trăbue săși adune toată puterea dacă va vrea a le împiedeca. Preste preo căteva zile se voru aduna reprezentanții Italiei mediterane și a Romaniei în Turinu, și voru vota încorporarea stateloru loru cu Piemontul. Poterile cele mari Europene își dau îm privința aceasta sanctificarea loru indirectu. Anglia s'a spusu pe față învoirea sa, Franția încă sau descoperitu întocmai. Rusia sau învoitu prelăngă un protestu slăbuțu, marina noastră și bravura soldațiloru postrii sprijinită earu Austria sau declaratu, cum că nu se opune de prin cooperarea cea loială a Spaniei, va aduce nu preste multu fără de nici o îndoială înceerea păcii cu Cecina. Ce se atinge de Cina, o espedițiune serioasă împreunată cu oștirea Britaniei mari, o va În Europa crezu că greutățile au ajunsu cătră soeărșitu, și Italia se află în stadiul acela, ca să se constitueze. Nu voescu a trece îndărăptu la negoțiațiunile cele îndelungate, care sau trăgănatu de mai multe luni, ci merentorcu numai la vreo căteva puncte. Ideea cea mai de căpetenie a păcii din Villafranca au fostu aceasta, ca prin reașezarea a dreptul. Dacă dacă representanții itali sunt destul de înțălepți, atunci în urma acestora sanctificări potu ași vedea de treabă, și dacă Regele Victoru Emanoilu va ști întrebuința ocasiunea ce i se ooferează, atunci își poate pune pe capu coroana care ie oferă statele pomenite, și Europa nu va protesta în contra primirei ei. Era oare cu putință, ca după cele întămplate Napoleon I, eliberatorul Italiei, să pășască înarmata în adunare, și să oprească realizarea opului seu propriu. Dacă nu se va realisa regatul celu mare italianu, nu se poate alege nimica din desemnarea liniei asemenea împrejurări te nu aru fi o răpire pe față, stilorii loru domnitori. bire astăzi în Franția, de otaru a Franției. În luarea teritoriul piemon- Consciința comună sprimă Ministrul părerea sa țâna mai mulțe miți decăzu să de vestea despre alianța unoru oasemenea neodihniri în otrăna pentru perăida sa, a Europei naru putea suferi un asemenea lucru, și nu putemu crede că Împăratul franțusescu aru și cugerea spre un ce asemenea. Franția. „Constituționelul” împărtășește o depeșă a Ministrului de esterne Tuvenelu, cătră ambasadorul franțusesc. Ministrul înșiră esperimintele ce acuma Franția spre a resolva chestiunea Italiei mediterane. Esperimintele acestea însă resultatul din zi în zi face situațiunea totu mai grea. Îndată ce adusă ,D. D. Postu” depeșa despre o alință încetată întră Austria și Rusia, și numai debilu mai multe jurnale franțusești arătate de neadevărată știrea aceasta. Independința zice aduse de Cronicle, nu e nici macara verosimilă. După gazeta de Colonia, în Parisu oamenii mulțumiți cu reținerea Austriei, tu adevăru la proeletele Angliei, după cum eru pootitu în capitala Franției, adeca, că nuși dă învoirea la proectu, însă nice că se opune neînconjurat. Corespondintele mai departe nu ține fără nici un prețu pic știrea despre o alianță întră că faima aceasta au ceeace un obiectu făcutu o suprindere mare în Parisu, și cu deosebire era adusu btrea între perpresesitate. Totu mai bogatu unghiurile Europei, pe unde se mai află a cărei cuprinsu este următoriul: „Domniloru Senatori! Domniloru representanți! Încrezut în patriotismul Franției, mamu silitu în ședința din rosimilu. Astăzi nutrescu în inima mea acea cugetare, ca să ve apăru pe d-voastră în însuși pacea. Eu dorescu pacea aceasta sinceru, și nu trecu cu vederea nimica spre a o potea susțănea. Aceli puncte singuratice ale globului, unde arpartea cea mai esteroră orientată, însă Principiloru să se poată ajunge pentru Veneția o independință mai desevârșită. După ce comalanarea aceasta prelăagă motivările mele cele mai vii au rămasu fără folosu, atătu în Viena cătu și în Turinu meamu esprimatu părerea de rău în privința asta; căci prelăagă că situațiunea sau totu mai amănatu, mai amenința și cu aceea, căci va rămănea fără areeși. Pănă căndu aceasta era unu obiectu loialu de declarări întră guvernul meu și acele alu Austriei, Anglia, Prusia și Rusia au mijlocit într'acolo, îobăt se văzu pe față cum că pogherile cele mari dorescu împăciuirea tuturoru intereselor. Din privința de a pentru Franția au fostu a proecta o asemenea sprijini înclinarea asta, unu lucru momentosu combinațiune, despre care avea cele mai bune prospecte cum că va fi primită de Europa. După ce apăraiu cu oștirile mele Italia în contra întrevenirei străine, me aflamu îndreptățitu a asigna și marginile acestei sprijiniiri. Fără de întărziere amu și descoperitu Regelui sardu, că după ce iamu încredințatu libertatea deplinu de a lucra, pul pociu imita în politica aceea, ca adeca înnaintea ochiloru Europei să înghită toate statele itale, amenințindu cu agitarea de înflăcărări până. Euiamu consultatu ca să primească într'unu cipu favorabilu dorințele aceloru provinții, care i se predau de voe bună, însă să reserve autonomia Toscanei, și drepturile sf. scaunu să le ție de principi în onoare. Dacă disposițiunea asta chiaru și nu mulțumește pre mulți, are totuși folosul acela, că scutește principiile, alină îngrijirile și din Piemontu formează unu regagu stătătoriu mai bine ca de 9 milioane suflete. În o pretensiune a un-i țânutu de o estenpu zace nimica ce aru putea sau care aru siune neînsemnată, causa neodihnă pentru Europa, potea deminți politica mea cea neegoistică pe care de atătea ori o declaramu pe față, căci Franția nu caută a ajunge la o estensiune mai mare, ori cătu să fie aceea de neînsemnată, nici prin ocuparea militară, nici prin întrigi secrete, ci numai așea vrea a ajunge ca chiestia aceasta, să o aștearpă sinceru înnaintea poteriloru celoru mari. N'amș trecutu cu ascultarea nici mișcarea ce se arăta la o parte din lumea catolică, cu toate că în privința aceasta vorbescu însuși faptele de sine. De unsprezece ani susținu eu singuru în Romania poterea sa scaunu, fără ca să fiu încetatu numai macaru o zi de a respecta caracterul celu si, alu capului nostru bisericescu. De altă parte ponorul din Romania lăsănduse de sine, fără de veste sau supusu unei inclipări naturale, și au vrutu a lucra în răsboiu pe o mănă cu noi. Puteamu eu așea dară uita de dănsa în timpulu de pace, și potutueamu lăsa iarăși din nou pe unu timpu nedeterminatu calamitățiloru ocupațiunei străine? Silința mea cea mai dintăiu au fostu, ca să îmna cu pe poporul acesta cu domnitoriul seu, și după ce asta înse nu mia succesu, mamu stăruitu celu puțânu spre aceea, ca în aceste provinții răsculate să apăru principiul domniiei lumești. Din cele zise pănă acuma veți potea vedea d-voastră, scă chiaru și dacă nu săntu toate isprăvite pănă acuma, întraceea putemu spera o resolvare cătu mai îngraba. Așea dară au sositu după cumu se vede momentul, ca prejudețele cele ce au țânutu întinsu de atăta vreme, săși ajungă capetul, și să ne pre ngrijimu despre mijloace, prin care să deschidemu o epocă nouă de pace pentru Franția. Franția nu amenință, ia vrea să desvoalte în pace și întră sișuminte de independință isvoarăle cele nescursă, cu care o a binecuvântato ceriul, nice nu va stărni la vreodată popoarăle concesiunea surii nordice, mele noastre acolo, Rusia știe, urmă chiaru și ca de tron c. Austria. din Viena. lea făcutu pănă pe n'au respective nu dorescu că împărtășirea despre de oarece Austria avea să re cruțu inișile restaurarea foau răspunsu înori neadevărată aceasta, arăta însă în contra îngriAustriei, făcute de Angaia, să se intereseze jiriloruceloru de Adevărată politică, de rău, este, care se mai află în mișcare, căci veMinistrul se încrede în cum că va primi proectele În privința României își esCorespondintele deduce aceasta de prea mari pentru un răsboiu alanța cu aceeași pogemu căci Paca pomenită se află cele muzice în devortoate contra cadu în aceloru două oameni carii cuvăntarea le reprodusă a Împăratului Napoleon în 1 Mart. a.