Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-03-03 / nr. 9

- 346. ---- Formarea unui consiliuu mai îmmulțitu prin această prea înalta patentă, e un actu de o asemenea însemnătate, încătu acela are a fi privitu de secțiunea cea mai momentoasă în Istoria desvoltărei din năuntru a Austriei. Prin aceasta se va înființa un orgamu centralu pentru interesele cele mai înnalte generale ale Monarhiei, la care va lua parte însuși poporulu prin representanți aleși, și prin care se va susținea în valoare principiul de unitate a statului, și se va lua în băgare de samă activitatea vieței proprii a tuturoru părțiloru singulare. Acestu actu de legislatură pune acea piatră închetoare, care va conduce consultările asupra ordinei comunale. Prin aceasta va fi cu putință a privi în toată estensiunea sa drumul, pe care și lau luatu Guvernul a purcede, și pe care lau asignatu prin linie măntul programei din 20 August. Popoarele Austriei se află acumu în stare a cunoaște principiul ce are a servi de conducătoriu pentru organismul statului. Poporului i se garantează pretutindeni și în totă privința cum că va lua parte în eptivele publice, și i se deschide locu spre conlucrare pentru interesele sale proprii. Unitatea imperiului țănănduse strânsuca porunca cea mai de căpetenie, se face prin aceasta de ajunsu însușiriloru celoru multe și deosebite a țăriloru singurite. În împrejurarea aceasta să rămăie departe încercările cele nouă și săriturile cele silite, ci mai vărzușu cele ce există să fie acomodate scopului presiptu prin formarea și estirderea mai departe. În cousele acelea, care împresură Monarhia întreagă, în privința intereseloru ce săntu comune și trăbue să rămâe așa,i se va da consiliului imperialu o organisațiune mai estinsă în acelu înțălesu pe care lau avutu la așezarea aceluia după patenta din 13 Martie 1851, înnaintea legilaturei, ș. c. „Constituționelul” din Franția, încă recunoaște înulțirea consiliului imp. de un actu mare și însemnatu, și lăudă foarte patenta eșită în privința aceasta. Bibliografie. (Înceere.) Publicului nu'i potemu face ideă completă despre „muguri,” pănă nu'i va gusta însuși, pentru noi astfeliu de poesii săntu ceva cu totul nou. La unii poeturi stau inimicii la Roma „ingipgi longaragheti” ar fi zisu zidu, pentru că cetatea cu ziduri seau muri se 'nchide, însă ce era să rimeze apoi pe „mărețu?” totu la acela- Muciu Scevola a fost să se frigă-trebuia ori cumu unu rișu pe „strigă” totu la acela M. Scevola „se saga la senat;” într'o posmă roagă muma pre aiiuseu: Siedi te goga ep Domnedep na te dese. .. Minmea e Darbigintii, in ea de puterei rograbene, mai destava. (f. 18;) pre altu poetu amorul îl face „vagabundi” (f. 29;) altul ce duce dela amantă „ea apogila selarghep sa se stongea (f. 31;) altul se 'mbată „sa Comangii, destertata (p. 32;) altul căntăndu pre Stefanu cel mare - auzi Bolintinia ne - face pre domnița de zice: „p'ami aiei o tîgp de bucurie,” apoi șai purăndu căte doare trei cubipte din celebra poemă: „Pe o stăncă neagră,” pune în gura mumei lui Ștefanu cuvintele, că ea iubește preoțiul seu „sare Domnichep;” același poetu răpitu de idea sa zice, că 'n noaptea aceea, căndu veni Stefan la castelu, „si spaghele s'asepusese” (p. 35 și 36,) minune minunată, să nu fiă noaptea soare! Altul iese cu titula unui versulețu: „Ep sa roeto” (p. 37.) la altul vorbește păcurariul cu drăguță sau la un actoru despre potintele Panu, virtute romană, Zei, Titiri, Orfeu ș. a. (f. 37-39.) unul ca omu practica filosofează, că de ce să mai trăiască în lume, deacă are pre iubită sa „numai in sprenighe (e. 41.) ba unul crezându că imitează căntecul popularu, erumpe în delicatul versu: Veni la vini, ioep si me 'otogeț, ron' se se facp sa si pun” (f. 110.) Nu vreau să ne mai escerpămu, domn pilort așa merge nou 'atr'unu versu, doane, trei, ci dela 'nceputu pănă la sfărșitu. Auziți înșire: „Deminetia d'in segnn se fasp np negramenti, (?) Toișdegdapga (7?) si falgegăa, Alo'a fasp po magherge asesipramenta. Vasoghia np mai ega. .. (p. 42.) Auziți! Vedi dasa gona se ssoboaga re Poaghe aghe a'sta feghisita - o fase, Dag hine 'nvidioasa gadia de soaghe, Co'a 'n nemisț se rghefase. (o. 43) Auziți! Se'i advinge aspri Poaghei ghipiș sghistari (citește sghistalinț!) Se miliagdula steleloga et s. (p. 44) auziți. Toti fii natugei Dogmap in aliaghe, Dag GPișln ogfanț pesi - Sata odinna nage! - (f. 45) Dnde pnmeghii montilogn Indiestgati sp eagra tvegde, Iasspndp (pre cine?) in roGa nopghilogț Sa Fulgega sa se desmegde (f. 47:) vi de s'og inrleni ct'unp ofti din aseste Dpra se - ag fi 'nutednisitț, De seghegea 'mi dgerta ag fi sa se - assște; Sine ag fi mai feghisita?!1 (f. 48;) auziți. Anim'a 'mi mai de demșta mi-a atgasp la a tga salptaghe Invaraiata 'n amogț, sre saghe m'amp gasematn (f. 54) Npogu de rilbegu se gadisa Re teghitoghițiș goman; Din sinp'i ggosată dugă pe Siișna Soghiolanț: (p. 99.) auziți. Epicep, si toipa (Cit. voi țiganiloru!) tgageti noga gomaneassa - Ine' asia sa anim'a sa' s' amoatuiessa, Sa'mi adpsep aminte (cu inima amorțită?) de templa teespti, si 'n santaghe aroi deptu sa mi In sigamțta. (f. 180.) Mai auziți în urmă desscrierea unei scene de la seceriști: Spnanfetiogii in Pipegi si in simfoaie A sagoga tonogi duiei nsa o (iit. le) ghesona, - Pne (cit. unele) fete santap, alte (cit. altele) dîseap in dghimboie Saghe Gfelip de tonșgi fogmosp agmonia (ca poesia!) „Bata roiana! eat'aggedui (cit. ggaptui) tegitoghi!()” Sigirop toti sp-l guga, spli fasia hoiosa. Solo (prin grăpe?) tagma de oi rassea, si van rastogiț Salalinp d'in bpeipma Adoina doiosa (f.141.) Credemu, că și autorii și auzitorii au destul cu atăta; așa, de vei avea patiință, poți percurge cartea, și de vei afla o piesă, afară de cele escepte, ba doar numai o strofă, carea să te mulțămească, âți poți scrie ziua aceea în ziua znu ca zi de norocu. Ne pare rău, că trebuie să judecămu așa, însă „ce'i dreptulu'i păcatu” zice Ardeleanul. Cu descrierea ideiloru, ce le au mare parte dd. întreprinzători despre alegoriă, baladă - carea nu se cuprinde în pura decontare a lui Liviu - despre căntecul popularu, care nu e totu una cu căntecu ordinaru, despre acestea ar fi păcatu a mai pierde vorba. Și rogămu să deschidă cea Dintăiu carte instructivă despre arta poetică, și să 'nvețe harem însemnătatea acestoru nume. Limba în poesiile acestea era n opurile tuturoru acelora, cari vreau să facă paradă, silită, căutată, pe firească și 'a urmă necunoscută destul. Latirisărite săntu exagerate pănă dincolo, cuvintele îndatinate în poporu, daru de etimologie nu dovedite neromănești, ci numai dublă, se ocolescu, ca căndu aru fi ciuma în ele. Nu poate fi aici locul a discute despre stadiulu de astăzi al limbei noastre; arăta însă putemu zice, că a scrie dorere pentru durere, iiubire pentru iubire, tempul pentru timpul, patente pentru părinte, cugetu pentru cugetu, bene, șene, tene pentru bine, mine, tine, ăngelescu pentru ăngelescu ș. a. ș. a. nenumerate, trecu preste modu, și toată auctoritatea d. Țipariu nu va fi în stare a susținea niște principii, care nu săntu de traiu; deacă ziceau odată dulere, Angelescu, apoi trebuie să zicemu după consecvință și soare pentru soare, sare pentru sare, moară dsentru moară, gelu pentru țelu, purece pentru purece, filu pentru firu, mălu pentru măru ș. a. ear deacă zicemu odată bene pentru bine, apoi trebuie să zicemu și tende pentru tinde, prende pentru prinde, pleni pentru plinu, splină pentru splină ș. a.m. Cu totul radicalismul acesta nu vomu mai face din limba noastră limbă latină, ori doară poftim, ca poporul nostru să'nvețe mai întăiu latinește pentru de a scrie și ceti romănește? După acestea vinu apoi erori, care s'au făcutu în favoarea metrului seau a cădinței. Poeții și aici au concesiuni, neertate în prosă - minrtalisent. ... - asta o vedemu la popoarele antice ca la cele moderne, însă licență poetică și volniciă nu e totu una. A face perivoare din țermure, sperință din speranță, dorime din doru, seau dorință, fierbință din fierbințeală, negremăntu din negreață ș. a. ș. a, pentru că altmintrea nu i eșia rimul, nu e ertatu. A treia eroare în limbă o facu barbarismii și provincialismii, „a umbla” pentru „va umbla,” „pu pociu a crede” pentru „nu potu crede,” „a patri dulci mele” în locu de „a dulcei mele patrii,” „vedamu a se sui” în locu de „vedeamu suinduse, lagăru în locu de castre, „poorime în locu de „țerenime, sătenime,”„goști” în locu de „oaspe,” „fatumul” în locu de „patul” (soartea, „ceva oameni” - pentru care carii, seau niște, seau unii oameni ș. a. săntu barbarismi și provințialismi, cari îi orgămu bucuroșu străiniloru, ce ne 'nvață limvo, caru într'o carte, carea se menește a oi almanacu pentru deme, nu'i potemu trece fără defăimare. Metrul în sfărșitu se pare a fi în poesiile acestea ceva cu totul secundariu și lateralu. E adeveratu, că și aici orga concede poetului mare libertate, ea nu vrea, ca elu pentru metru să ciilăuiască idea, pentru aceea poetul poate lua metrul celu mai corespunzetoriu ideloru sale, poate lua metru curatu, metru schimbăciosu, metru mestecatu, metru liberu, are în mănă metrele vechi și noane, badeacă cere vioicinea ideii, poate rumpe de totu lanțul metrului și scrie fără altă mesură, decătu carea i o dictează simțulu . Asta o aflămu adeseori de la Goete, principele literaturei permane, firește libertatea asta și o poate concede numai acela, care șetrele le are așa zicându în degetul cel micu, reară nu și aceia, carii mai nu știu, ce e metru. Să căutămu în acesta populară dela cea mai pompoasă baladă din Alecsandri pănă la cea de pe urmă secătură, ce o căută fata sătească căndu duce apă dela făntănă, și pretutindenea vomu afla metru; earu ce metre aveți Dvoastră, Dumnezeu să mai știe. Am cercatu iașbii, troheii, 3 ..