Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-03-17 / nr. 11
Telegraful ese odată pe septemănă: Joia. Prenumerațiunea se face în Sibiiu la espeditura foiei; pe affată la C. R. pește, cu adresare către espeditură. Prețiul prenumerației pentru Sibiiu este pe an 4. 1. 20cr.v a.ear pe o jumătate de an 2. fl. 10 cr. Pentru D Ne P. Aculu iș. părți ale Transilvaniei siblciu 13. Martie. 1800, și pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. fl. 25 cr.ear pe o jumătate de anu 2. fl. 627 cr. Pen- princ. și țeri străine pe anu cu litere mici, u 5 . cr. șirul pentru a doua oră cr. și pentru cu 3% cr. a treia repetire v. a. 1% gata, prin scrisori francate, principii pentru purlederealele populare, în fovățătură în școa și în manuducerea disciplinei. P. Disciplina școlară. Disciplina școlară are de a efectua, ca portarea școlariului dinafară să corrăspundă scopului școlarii, ca școlarii să se deprindă la liniște, ordine, regularitate, supunere, attențiune, diligință și purtare cuviincoasă, să fie suferi tori și gata spre servire. Prin disciplina șco lară să se deprindă elevii a cugeta, a simți și a voi numai cele drepte și bune, de aceea activitatea învățătoriului nu trebue să se mărginească numai întră păreții școalei, ci ea trăbue să se estindă asupra portărei tinerimei și afară de școală, celu putau într'atăta, ca să întindă mănă de ajutoriu părințiloru poftindu aceia, și ca și afară de timpul școalei încă să întrebuințeze toată ocasiunea spre desvoltarea morală a tinerimei. În contra vălcărei reguleloru disciplinare, să se întrebuințeze graduata aducerea aminte, dojana, amenințarea și pedeapsa. Pănă căndu se poate folosi o măsură mai blăndă, săpu se întinză la alta mai aspră, apoi toate măsurile acestea trebue să fie însoțite de o seriositate plină de iubire. Amenințarea trăbue să fie totdeauna scurtă și pătrunzătoare, nu trăbue amenințatu elevul căndu nu se poate împlini un lucru într'un modu raționalu, însă orice amenințare după călcarea reguleloru negreșitu îndeplinire, de mai multe ori trăbue dusă Fiindu că greșalele tinerimei prea arare se 'atămplă în școalele poporale din o corupțiune morală, de aceea la ori ce mustrare și cu deosebire la întrebuințarea unei pedepse trăbite avutu înnainte scopulu, drepta greșala, de a întări simțimintul de a înmorala, și așea încă de timpuriu trăbue deșteptatu elevulu ca să cunoască cum că ori ce înclinare spre greșale, și orice faptă făcută în contra legei trage pagubă după sine. Spre a stărni în tinerime aplecarea cătră portarea cea bună, să aplice învățătoriul și recunoașterea, îmbărbătarea și chiaru remunerarea, totuși numai întratăta să întrebuințeze mijloacele acestea, ca nu cumva să aducă pe elevu la cuțetul acela, ca căndu dănsulu aru ei păcutu de ajunsu în toată privința, fără cjes să se mai silească mai departe pentru covârșirea sa. De mare folosu e aci aducerea aminte cum că o viață virtuoasă are totdeauna urmări bune, și a aduce spre dovadă exemple. Învățătoriul trăbue să fie modelu de ordine, strictiositate, activitate și statornicie, și să se străduiască neîncetatu într'acolo, ca în școala lui să domnească unu obiceiu bunu și întru toate ooositoriu. Întră marginile secoalei are să domnnească prietenie și bunăvoință, de aceea Învățătoriulu să înconjure tractarea cea neprietenoasă, căutătura cea întunecoasă și strictiositatea cea rece. Apară de aceasta Învățătoriul educatoru să cugete înainte de toate, cușcă disciplina școlară numai așea va prospera, dacă aceea va fi eseroantă după principiile religiunei, și dacă elevulu străbătutu de cuvăntulu lui Dumnezeu și de spiritul religiunei va fi condusu astăeliu, încătu acesta în voința celelalte reguli, să Învățătoriului precum și în privească voința cea sfăntă a lui Dumnezeu. Ca măsurile cele mai de căpetenie a unei disciplini bune școlare, se recomandă priveghierea și activitatea. Învățătoriul să fie totdeauna celu dintăiu și celu mai din urmă în școală, și să nu lase nici căndu pe școlari fără de ocupăciune, să deștepte unu simțu de sirguință întrănșii, atătu în cătu și afară de școală,și să nutrească cătră aceea, totdeauna iubire. De pedepsele ce săntu concese în școala poporală să țimu: certarea, mustrarea, eschiderea dela petrecerile comune (preumblări, jocuri ș. a.) rușinarea, sila și pedeapsa trupească. Numai cele trei din urmă au de a să mai desluși. Rușinarea se poate întămpla pânănd pe școlariu să stea afară din scaune, totuși așa, ca să se poată folosi și de învățătură, înapoindu'l cu unulu sau mai multe locuri, dăndu'i unu locu isolatu în așa numitul scaunu de îndreptare, încunosciințăndu despre porgarea sa de părinți. Lila are a se întrebuința numai la școlarii îndărătnici și mai înaintați în vărstă. Ea se poate esecuta rețănănd pe școlariu după sfărșitul prelegerei în clasă, dăndu'i ocupăciune, și ținăndu'lu suptu priveghiere, ca astufeliu să se pedepsească, lipsându'i diligința și attențiunea într'unu modu amăsuratu scopului. Despre acastă pedeapsă, să se încunoșciințeze totdeauna, îndată ce e cu putință și părinții sau locoțiitorii acestora. (Va urma.) Monarhia Austriacă. Sibiiu 17 Mart. În Nrii 3. și 7. al acestui jurnalu, amu arătatu cum judecă „8. Vote” asupra limbei noastre în privința însușirei și destoiniciei ei de a putea servi ca limbă dicasterială, arătăndu că ea le posede acestea de multu, și că în faptă este și astăzi limbă dicasterială. La acestea observări ale noastre, face „8. Vote” în Nr. 49 următoarele repecsiuni: „Sibiiu 5 Mart. c. n. Telegraful Romanu, s'a făcutu o observare pronunțată de noi asupra greutățiloru care astăzi încă din multe părți le înfățișează comerțul scripturistic în limba romănească, de obiectu al deslulirilor repetite care săntu îndreptate asupra lui „S. Vote.” Nouă nu pe stă pimicu atăt de departe ca o polemică în contra privințelor anumitei foi asupra capacitatei de cultivare, bunei sonanțe, avuției, elasticitatei și desvoltărei limbei și literaturei romănești. În toate acestea stăm noi pe un punct a cărui îndreptățire nu poate fi necunoscut de nimenea. Noi stimăm fiecare paționalitate din Austria, și avem pentru fieștecare limbă patriotică asemenea dar al cultivărei și desvoltării amăsurate paturei, predilecția spețială ce o vede „Telegraful Romăn” pentru limba și literatura romănească o aflămu firească, și săntemu departe de a combate pentru aceea foia aceasta. Noi nu spugnămu, că limba romănească sa susținut 1700 de ani și a mijlocit de demultu comerțiul între 8--10 milioane de oameni, și se bucură ca limbă bisericească de oreșcare cultură, și că emisul pomenit de noi din Romănia a avut de obiectu numai ortografia. Numai în contra aceea trăbue să rădicăm glasul, cum că „Telegraful Romăn” presupune de „n. Vote” sprijinirea unoru opinii, care în foia noastră nu au fostu pronunțiate nici odată. Noi am vorbit despre greutățile, care le înfățoșază comerțul scripturistic și astăzi din multe părți, pentru că decsteritatea în cetire și scriere pănă în timpul cel mai roun au fostu eserțată, și se bucură relativ numai de o lățire mică, totodată am încigerat și întracolo cum că greutățile eșinde de aci pentru buna voință nu voru fi neînvingibile. Afirmănd noi această faptă constatată (bris Zlatiade,) și pronunțănd aceasta speranță, neam reținut dela toată judecata asupra limbeloru patriei și literaturilor lor, și amu fostu departe de a da vreunei din ele vreo preferință sau ai o denega, ori a o însărcina cu vreun defect. Noi dacă putemu numai cu înstrăinare privi cum că Telegraful Romăn, ne a vârât demințita p afirmare cum că limba romănească nu e potrivită pentru limbă dicasterială. Ori cine știe cum să în comerțul verbal alu diregătorielor cu partidele, care știu romănească după însuși fiirea lucrului numai limba nu poate ei alta, decă nu numai cea romănească limba dicasterielor. Și negoțiarea scripturistică în diferitele limbi patriotice între dicasterii și partide va crește tot în aceea măsură, precăt se va lăți decsteritatea în cetire și scriere. Nu este vina generației de față cum că aceasta cunoștință nu se bucură de o lățire ce ar fi de dorit. În acest defect în partea persoanelor și nu în limbă și în literatura ei zac greutățile comerciului scripturitic observate de noi, care Telegraful romăn nu va pugtea nega prin aceea, căci ne însărcină cu un afert, de care nici de departe nu nea plespit prin cap. Aceasta este reflecșia lui „S. Vote.” Din care se vede că elu recunoaște toate acelea,ce am zis poi în numerii mai sus însemnați ai Telegrafului romăn, numai ce neagă cum că el aru fi zic că limba romănească nu ar fi potrivită pentru limbă dicasterială. Ca să dovedim că noi nu neam înșelat în supositul opiniei noastre, lăsăm aci să vorbească însuși „s. Vote,” care în N. 19. întră altele zice: „Daus Farfeg Ietitegen sigu babiiir in sinem ro ren Erabe uegmertt, bob bie gomiiniițe Ergagie, șeidge „-