Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1928 (Anul 9, nr. 378-381)
1928-03-04 / nr. 378
se sfârșește de in cântec. »^'5^ Ä S ÄA*' ”fac suf haină Toți au privirile prinse in tavan. In caarul rosu» j Soc'stă înțepenit opul tinut al unui om de chip» dje*. ochii Și dinții lucesc cu o lumina dinlăuntru, parc Șâ îi așezat lampa ei acolo. T «■*** J fețele celor de jos creșteau. Moartea afară îl clătina pe marginea mmicuhmna cu vecinul său. Nici unul din cei unsprezece iuum capa își desvelea dințura toată scara animală. IVteUmul mac din fața, intrase cu ,„1 crimasă de carele ale dolmanului; toată viața i se kîul între umerii pombați de iepure. O picătură căzu și-l incenilase T* I-ar fi trecut un obuz pe la urechi, început cu trupul îndoit, ascunzându-și astfel trejrurul picioarei’și mâinile care făceau cruci mărunte în buzunare. Căpitíiul din dreapta masorului era ‘hipnotizat de hîda arătare. Nasu’ de uin adulmeca în sus, obrajii galbeni se lipeau și mai tiut pe oase. Sublocotenentul lung, subțire, cenușiu, privea cu un singur ochiu, cocor prins în cușcă. Falca de jos a tovarășului următor căzuse. Pe la colțurile gurii se prelingea salivă, și fața întreagă, rotundă, mirată, era a unui bou înjunghiat. Alături,tânărul care rămăsese prins de centura vecinului, plângea. Ochii lui albaștri se aburiseră și buzele tremurau. Cel din țări înfrânse groaza un pachiderm enorm, cu două mărgele lăcrimoase sub sprâncene, cu nasul vânăt căzut peste gură și cu pielea de pe obraz curgând în jos, spre trunchiul de con al gâtului. Namila privi la cei din jur, îi văzu stropiți cu sânge pe față, duse mâna la ceafă speriat, se ridică peste toți și eși scuipând în culoarul golit. După el, parcă de sub dânsul, ieși grăbit un pitic cu priviri tulburi de pește. Maiorul descoperi aiurit că toată mantaua îi era udă și muridară. Obrazul avea pistrui negri, dar lucrul acesta nu-l simțea. — Le-am spus sa ia seama la poduri. Mor ca niște... Arunca priviri urâte împrejur. Cel lungit pe lăzile de campanie, slab, zgârjit, cu mantaua boțită deliberat din spital, rămăsese nemișcat, cu spinarea încovoiată și mustățile căzute pe gură, ca un câine bătut. . — Fă loc, îi porunci maiorul. Unul, după altul, se strecurară din compartiment și ceilalți. Cocorul și boul înjunghiat se închinară și priviră înapoi, șovăitori. Singurul om, un locotenent, și cel întins pe lăzile de campanie, râmaseră. Locotenentul căuta să înțeleagă. Capul lui frumos, cu trăsături regulate și fine, cu pielea rumenită de vânturi, cu ochii reflectând o viață interioară trează, sta în fața celuilalt cap din tavan ca un izvor lângă o piatră. Niciodată nu-și simțise sufletul atât de feal, bătând în inimă ca într’o poartă, svârcolindu-se prizonier înlăuntrul lui ■ însuși. Lampa morții îl făcea să se vadă mai bine pe sine. La tăcerea rece, răspundea tumultul vieții. Insă ideia neființei n’o putea cuprinde; chipul din plafon, vestitor al ei, îi trezea teama și ura. Simțea, dar nu izbutea să gândească. Era numai om, numai instinct, își privi vârful degetelor, cum făcea în clipele de concentrare. Văzu pe ele urme lungi, parul îl măngâiase o mână de schelet cu falangele muiate în sânge. Cum uitase... Nu erau două minute de când ieșise dintr’un vis delicios. Făcuse duș cald, in baia cu păreți de porțelan. Tot acolo se ara și biblioteza lui și fotoliul lărit care se întinsese gol, cu o carte în mână. Lidia se așeză deodată, pe brațe și cartea căzu jos. Lidia era prietena veselă, pasionată și edigmatică, cu care petrecuse o vacanță la mare. Ea îi luase rarimne și i le mângâia. Un fluid fierbinte trecea prin mângâierea aceasta devi ea, în tot trupul lui înfiorat... Din ce oribilă materie se născuse farmecul acestei clipe! Locotenentul privi încă o dată, pe furiș spre cercul rotund din tavan. II cuprinse mila pentru toate închipuirile vieții; un imens drepreț năștea împotriva lui însuși. Și gura i-se lungea, părea că râde, ecou al râsului roșu de sus... își ascunse încet mâinile la spate și ieși pe vârful picioarelor. . Cel lungit jos, oscila acum în picioare. Când se văzu singur, își dădu căciula bucuros pe ceară. Căută în buzunar: lumânarea era întreagă. O păstrase pentru altceva, dar acum nu se cuvenea s’o mai fie: era a mortului. Se urcă pe bancă în picioare, scoase baioneta și o înfipse în lemnul acoperișului. Pe mâner încrucișa și lipi bățul lumânării. Aprinse. Flacăra dansa pe obrajii mortului, iar camaradul de dedesupt psalmodie:— Tu erai, măi frate. Eu credeam că-i ploaia... STEJAR IONESCU azi LECTURĂ. Ho. 160: Floarea literaturilor străine KLINKOWSTROEM Urifica Lei 5.~ Scrierea complectă. La niorari și chioșcari. . Melier de Pălării Bărbătești Instalație Modernă Poienile bărbătești cât de vechi se curăță, se intere și se modernizează SA Marira Drăgănescu Str. Regală IO Execuție ireproșabilă, material de prima calitate. „ fIDEVERUL LITERAR ȘI ARTISTIC» METE88 tEXIEOS complect reviziuit pe anul 1327 poate avea oricine contra prâfii de — 5 Mărci germane pe lună de volum — a se adresa firmei „FORTUNA" București, Calea Văcărești No. 30 Ui rol seducător. — Evoe ? se auzi. Inălțând capul de pe hârtii, d. Prefect pe Poliție recunoscu în fața-i pe d. Ionel Lăcustă-Termidor, își scoase repede ochelarii de pe nas, ca sâ nu pară bătrân, se ridică și aruncându-i pe hârtii, se înfățișă parcă mult mai tânăr. — Bată-te să te bată ! Tu ești mă, Lăcustă ?... Și domnișoara e... soția ta ? Lângă ușă, ca un model al feminității încremenit în cea mai dulce sinciune, domnișoara, numai crescută ca un copil mare, privea în jos, surâzând cu o gură aproape femeiască, de o mare fericire lăuntrică, poate—cine știe ? numai din imensa bucurie de a exista. Primăvara, cu sufletul încă de iarnă rece, aruncându-se în odae in fâșii prelungi și nestatornice în care fremătau înitâile reflexe verzi ale castanilor, învăluise ființa de lângă ușă în mătăsăriile ei ireale. O cazacă subțire cuprindea grumajii, brațele și se oprea pe cele două cupe mroalte ale șoldurilor, de unde purcedea o rochiță numai câte albastru închis, până la genunchi. Picioarele cuminți și modeste, unul alături de celălalt, se duceau și se opreau în doi pantofiori fără nici o podoabă, ca două mierle negre. Când și-a scos bereta studențească, părul de un castaniu deschis rămase înnodat într-un coc greu la ceară unde un soare mic, in nebuloasă aurie, imita păr fin răvășit Era singura anarhie a copilei. Prefectul, vechi amator, fu surprins de această arătare candidă și suavă, când propriile lui fiice crescute sever, aproape militărește, se purtau tunse scurt, brațe goale, fumau ca niște șerpoaice și se băteau cu ordonanțele până la sânge. — Bravo, Termidor ! îmi place ! Te-ai făcut om de treabă ! Și prefectul se îndreptă spre ușă să strângă mâna tinerei soții. Dar Termidor, cu un mare zâmbet în care sclipi, vicleană și trivială, o știrbitură neagră, se interpuse: — îmi dați voe, domnișoara Rachel, colaboratoare la ziarul meu Ideia Ministerială. Nu, nu e soția mea!... râse d. Termidor din toată inima și totuși cu destul respect. Vedeți dv., de când cu... experiența de a pune în scenă... vă aduceți dv. aminte... fericirea (creată de imaginație) în funcție de amintire... când cu mitraliera dela Hotel Regal.... Nu se mai putea... Și atunci am scos Ideia Ministerială. Se adresează unui public restrâns: miniștri, foști miniștri, viitori miniștri, înțelegeți dv... Un astfel de ziar de elită are nevoe de subvenții. O aristocrație intelectuală pentru a subzista... — Lasă, dragă, vino la chestie. Ce dorești ? Cât ? — îmi pare rău, domnule Prefect Ionel Lăcustă-Termidor poate avea toate viciile, dar ingrat nu poate să fie.... N’am venit să vă abonez. Veți primi Ideia Ministerială în chip grațios, în semn de adâncă... de... de profundă... — Lasă, Zi-i ’nainte ! — Am venit să vă explic o nouă fază a concepției mele dinamice despre lume, să vă fac cunoscută o nouă aplicație. Pornesc, e drept, de la„același principiu și domnisoara aci de fată ”, elementul meu de experienta și de succes—zic de succes pentru că de două luni suntem în plină activitate și dv. n’ati primit, cred, încă nici o plângere împotrivă-mi. In ce constă procedeul ? Numaidecât.... Dela penibila experiență pe care o cunoașteți și din care am scăpat teafăr, mulțumită amabilității dv. pentru persoana mea și înțelegerii dv. simpatice pentru geniul meu dinamic, am rămas într’o stare, ca să zic așa, mizerabilă. Eram fiert! Articolele mele se aruncau la coș. E drept că primeam uneori câte un bon de la câte un secretar de redacție, dar articolele nu apăreau niciodată. Indignat și văzând starea deplorabilă a Ministerelor noastre, am hotărât să scot Ideia Ministerială, pentru Ministere, înfățișarea mea era... vedeți, îmi vine greu să găsesc adjectivul, pentru că eu îmi vedeam mizeria de dinăuntru și văzută din afară e mult mai jalnică. Cum să te prezinți Ministerelor, a căror prosperitate o dorești,într’o stare mai puțin impunătoare chiar decât a domnilor portari, care se înfățișează sclipind în fireturi ca niște amirali de uscat. Sunt și urât—nu, nu mă calomniez. Nasul crește mereu, de speriat, și a luat’O de astă iarnă, într’o parte Dinții s’au rărit. Glasul, cum ati putut băga de seamă, are și oarecare sunete prea catifelate, ba chiar goluri, de mi se pare uneori că sunt o flașnetă italiană, capul fiind papagalul. Fără concepția dinamo-dramatică n’ași fi făcut, sunt sigur, nici o ispravă. Ea s’a prezentat de la sine în față-mi, cum se ivesc din pământ, în basm, la vreme de mare cumpănă, geniile bune. Ce este drama vieței, dacă nu un joc de șah, în care valorile sunt interșanjabile ? Eu am ideia — deci trebue să găsesc ființa cu ochi, gură și glas fermecător, care să-mi joace rolul în această viață decrepită. In locul trupului acestuia ruinat de tranșee, în locul icrimei acesteia lipsite de virtuțile atât de voluptoase ale fecioriei, în locul glasului hodorogit, iată apare în univers, surâzător, trupul în pas înnăscut de menuet, inima candidă și palpitând de presimțire, glasul ca o vibrantă coardă de violă a Rachelei !... Credeți, scumpe domnule Prefect de Poliție, că a rezistat vreun domn Director General, vreun domn Inspector General, vreun domn Secretar General, vreun domn Ministru ? Rachel ! Câte abonamente la Ideia Ministerială am făcut în șase săptămâni?... (Taci! Nu răspunde! Te-am întrebat numai așa, pentru un efect dramatic. Răspund tot eu !) 9765 !... Cât costă un abonament anual pentru autorități ? Lei 3500. Câte abonamente a făcut fiecare Minister ? De la 25 la 100. Când trebue să apară ziarul ? Zilnic. De câte ori a apărut Ideia Ministerială de când lucrăm ? Odată, cu fotografia întregului guvern. Imi veti spune, domnule Prefect de Poliție că am pornit să conrup cu această fermecătoare ființă administrația superioară, alcătuită la urma urmei din bieți oameni odihniți, bine hrăniți și deci supuși ispitelor. Vă înșelați și iată întind singur mâinile să le încuiați în cătușe și primesc să mă aruncați în saramura ocnelor dacă vețî afla un singur funcționar public care să fi căzut pe canapeaua din biuroul său victima viziului bărbătesc, mușcând (ca să vorbim în stil biblic) din mărul Rachelei! Nu e nevoe, cred, să vă afirm pe cuvântul meu de onoare că această ființă e virgină. De altfel se vede. Arta mea nu se întemeiază, cum ar crede o minte vulgară, pe prostituarea acestei ființe cerești. Și nici n’ar fi fost practic— se vede numaidecât. După întâia îmbucătură, unul ar spune că mărul a fost acru, altul că i s’au strepezit dinții, altul că de prea multă dulceață i s’a făcut greață și altul că nu mușcă de două ori din acelaș măr. Toate ușile s’ar închide, nu s’ar mai deschide pentru nimic în lume, iar Ideia Ministerială ar fi silită să-și întrerupă apariția ei viitoare. Ce dăruesc eu ? Pe Rachel ? Nu. Eu dăruesc ideia Rachelei, și această idee, domnule Prefect de Poliție, este incoruptibilă. Niciodată ochii—clipește, Rachel !—surâsul— surâde, Rachel! — mersul — fă doi pași, Rachel! glasul — spune bonjour, Rachel! — nu vor fi mai cuceritoare și în existența lor dinamo-ideologică mai desăvârșite ca în acest refuz, în acest ascetism față de solicitările degradante ale vietei. Domnii Miniștri în fata Rachelei au rămas integri, Rachela, pururea fecioară în fața domnilor Miniștri, a rămas mai încântătoare și mai vrăjită, mai curată și mai perfectă, ca o pânză de Giotto, ca o melodie de Luli... Găsiți că eu sunt un excroc și Rachel e criminală ? Dacă eu sunt excroc, excroc e și Praxiteles, iar dacă Rachel e criminală, criminală e și Victoria de la Samotrace. Dumnezeu care a creat pietre, stele, ape și flori, a creat și aceste ființe vii, ideile de artă și ele, domnule Prefect de Poliție prin corp în câte un ceas de mister, într'o piatră cioplită, în câteva sunete împletite cu tăcerea ondulată a timpului, în mersul și surâsul Rachelei pe vasta scenă a lumii. Bănuesc că acum, după ce v-am destăinuit secretul jocului și al scenariului, socotiți că ceia ce am făcut e foarte simplu. Și în această presupunere, domnule Prefect de Poliție, vă înșelați. Alegerea și perfecționarea mijloacelor de expresie în crearea unei opere de artă ține de un geniu atât de... Rachel! Vrei să treci pentru câteva minute dincolo?... Îmi dați voe, domnule Prefect... Așa, Tu, Rachel, cât vei sta aci singură, mai repetă cele două figuri: privirea inițială și mai cu seamă surâsul suprem. Și acuma, domnule Prefect, fiindcă suntem singuri, credeți că Rachel, așa cum ați văzut’o, e a lui tat’-său și a măști? Nu! Rachel e creația minții mele! Milioane de Rachele mucezesc prin ateliere de croitorie, prin saloane de curățat, tăiat și lustruit unghii, sau prin cine știe ce bucătării, în coruniune mistică cu vase nespălate. Pe Rachela mea am meditat’o și calculat’o îndelung în toate proporțiile și efectele ei. Un vers de geniu, poate rosti, inconștient, orice căruțaș, dar versul meditat de mine dansează, cântă și vrăjește numai în strofa de lumină în care l’am iscat. Mi-a trebuit (și dau numai elementele grosolane ale concepției) un sânge rarefiat de mii de ani, un copil în care spiritul sexului să se învălue doar ca un văzduh, trupul menținut proaspăt și fraged de o foame devenită istorică. Mi-a trebuit o inteligență care să guste cu inocență și desăvârșită voluptate jocurile înfățișărilor lumii, și care să aibă dezgustul până la saturație, din milenar exces, al tuturor fanatismelor. Iată de ce am ales din miile și miile de Rachel pe această Rachel, copila selecționată de ghetto, rafinată de Talmud și dusă la perfecție de geniul meu dramatic. Am avut de luptat cu moda tipului femeesc care vulgarizează și mai cu seamă care actualizează prea mult ca să pot, prin ea, scoate în relief metafizica sexuală a Rachelei. A trebuit să renunț, cu tot riscul — nici o operă de artă nu se crează fără anularea mediocrității admirate de contemporani și fără teribiulul risc de a fi sărit cu un milimetru dincolo de esența de unde începe imperiul trist al manierei și caricaturei — a trebuit să renun și la părul tuns oxigenat și la desgolirea brațelor și grumajilor. Și am avut apoi de luptat cu tot ce era imperfect în gesturile Rachelei. cu tot ce era năclăit în dicțiunea Rachelei — ea care umblă, gesticulează și vorbește de 5687 de ani. Imi veți zice că de vreme ce am găsit’o și creat’o — de-acum înainte... Nu! Nimic nu e etern, domnule Prefect de Poliție, nici planetele și nici Rachela. Trebue să înțelegem deplin pe Rachela de-acum și să ne bucurăm cu cea mai mare intensitate. Nu se vor desfășura de pe Motorul Pământului de două ori două primăveri și aceste mijloace de expresie pe care le-am creat cu atâta râvnă și durere, vor trece de meridianul frumuseții. Momentul e unic. El nu s’a mai ivit dela eșirea din Egipt niciodată și nu se va mai ivi, până la sleirea timpului, niciodată. Înțelegeți, domnule Prefect? Rachel va voi să fie mamă. Și nici o considerație dinamo-dramatică nu o va putea desconvinge. Va avea poftă de mâncare. Se va îmbăta. Se va lăsa pătrunsă de confuzia vieților și va urla că ea vrea să ofere aevea surâsul și gura în locul tainei și al surâsului... Vă dați seama, domnule Prefect de Poliție, de ridicolul și degradarea Venerei de Milo care s’ar da jos de pe soclul de la Louvre, s’ar urca într’un taxi și ar spune șoferului s’o ducă la Hotel Rietz?.. E destinul care pândește și-mi va ruina ideia. Dar nu, să nu cad în melancolie! E o chestie care mă privește numai pe mine și sistemul meu. Acum putem chema pe Rachel. Rachel! Rachel! Domnul Prefect, vrea să-ți strângă mâna. Privirea Inițială? Pleoapa în urcare ceva ma lento, și privirea ceva mai uimită, ceva mai dintr’o parte... Nu, nu-mi place încă odată. Așa, perfect! suprem? Mai mult, să se vadă și caninul din Surâsu stânga! Limba o scoți scurt și o miști numai odată! Perfect! Mulțumesc!... — Tot ticălos ai rămas Lăcustă!... Tu nu mori acasă, mă!... — Cu cel mai profund respect, domnule Prefect! Hai, BașelicaL. Și salutând larg, cu genuflexie și pălăria în semicerc aerian, d. Ionel Lăcustă-Termidor a mimat o retragere triumfală, cu surâs grațios de primă balerină. _____ _ FADERCA INTERESANTA Distractivă Instructivă Biblioteca DIMINEAȚA“ Cea mai răspândită bibliotecă de popularizare — AU APĂRUT PÂNĂ AZI APROAPE TOO VOLUME Lucrări originale și traduceri din operele cele mai de seamă No. 11. — Nuvele de Gh. Brăescu. No. 12. — Viața lui Eminescu de Gala Galaction. No. 13. — Adio de H. de Balzac (trad. de Alice Gabrielescu). No. 14. — Xanthis sau vitrina sentimentală de Albert Samain (trad. de M. Carp). No. 15. — La Montmorency de H. Sanielevici. No. 16. — împrumutul răposatei de Blasco Ibanez. No. 17. — Domnișoara Roxana de Anatole France (trad. de N. Davidescu). No. 18. — Viața în armată de Anton Bacalbașa. No. 19. — Poeme de Ștefan Petică. No. 20. — Ziua apelor de Bojena Niemțova. No. 21. — Surpriză de J. Dongorozi. No. 22. — Poveștile lui Hinu Ion de Sandu Teleajen. No. 23. — Omul cu obrazu ’ncrustat de Jak London. No. 24. — Flămânzii de I. Ciocârlan. No. 25. — Lupii de Fug. Boureanu. No. 26. — O sărutare de J. H. Rosny (trad. de M. Carp), No. 27. — Homunculus de Al. Ciura. No. 28. — Viața mea, povestirea unei țărănci din Rusia de Leon Tolstoi (în rom. de V. I. Popa). No. 29. — Prima Turcoaică de N. Batzaria. No. 30. — Patru cuvântări de Jean Jaurès (trad. de D. I. Suehianu). No. 31. — Päiajenul de Hans Heinz Evers. No. 32. — Faust, tragedie, de Goethe (trad, de Iosll Nădejde). No. 33. — Amintirile unui băiat de familie de J. Petrovici No. 34. — Tristan de Thomas Mann. No. 35. — Amazoana, culegere de esseuri scrise cu o artă specific feminină de Natalia Negru. No. 36. — Laguna de Joseph Conrad. No. 37. — Descântecul de I. Vinea No. 38. — Crainquebiile de Anatole France (trad, de M. Carp). No. 39. — Povestiri din Danemarca de Drachmann (trad, din nemțește de I. Botez). No. 40. — In tren de H. Sanielevîci. No. 41. — Secretul contesei de Regnier. No. 42. — Singurătatea de I. Agârbiceanu. No. 43. — Balzac și Stendhal de Brandes. No. 44. — Crima din str. NopțH de N Davidescu. No. 45. — Livada de măslini de Maupassant No. 46. — Sărutul cel mai dulce de Septimiu Popa. No. 47. — Din minunile instinctului la insecte de J. Fahre. No. 48. — O mireasă la loterie de W A. Hofmann. No. 49. — Radeș de I. N. Teodorescu. No. 50. — Werther de Lazăr C Lazarevici. No. 51. — Domnul Șef de Adrian Pascu. No. 52—53. — Profesiunea D-nei Warren de Bernard Shaw. No. 54—55 — Cum am ucis pe Rasputin de V. Puriș*kevici. No. 56. — Nebuna de Octav Mirbeau. No. 57. — Plăpumarul chior și Taurul alb de Voltaire. No. 58. — Gazda cu ochii umezi de George Mihail Zamfirescu. No 59. — Către timpuri mai bune de Anatole France. No. 60. — Nevinovata de Heinrich Mann. No. 61. — Clacă și rochie de Neagu Negulescu. No 62. — Odaia Ceasornicului de Georges Duhamel. No. 63. — O împușcătură în ceată de Jens Peter Jacobsen. No. 64. — Un șaizeci și șasă... de Șalom Alechem. No. 65. — Livretul roșu de Luigi Pirandello. No. 66. — Familia Iewton de H Sanielevîci. No. 67—68. — Viața părintelui Vasile Fireischi de Leonid Andreev. No. 69. — Văzute și trăite, de I Petrovîci. No. 70. — Drumețul din Praga de Guillaume Apollinaire. No. 71. — Floarea roșie de Vsevolod Garșin. No. 72. — In tinerețe sau la bătrânețe de N Batzaria. No. 73. — O lună de miere de Israel Zangwil. No. 74. — Patima iubirii de Rabindranath Tagore. No. 75—76. — R. U. R. de Carl Ciapek. No. 77. — Crocodilul de Th Dostoevski. No. 78. — Micile ironii ale vieții de Thomas Hardy. No. 79. — Antigona de Walter Hasenclover. No. 80. — Un om sensibil de Octave Mirbeau. No. 81. — Viata și filosofia lui Spinoza de Dr Ygrec. No. 82. — Ochiul de Nichel de Tudor Teodorescu-Braniște. No. 83. — Copilul minune de Thomas Mann. No. 84. — Robii pământului de Simona Basarab No. 85. — Oul de cristal de H. G. Wells. No. 86. — Alte schițe vesele de Gh. Brăescu. No. 87. — Caucaz de Knut Hamsun. No. 88. — Despre stil de Paul Zarifopol. No. 89. — Visul unui om ridicat de Th. Dostoevsky. Primele zece numere sunt epuizate Prețul unui volum de 14 pagini Lei 6.De vânzare la toate librăriile și chioșcurile de ziare 99 ., Georg Adeveriși și Artistic JJ JJ JJ PREȚUL ABONAMENTELOR: Pe timp de un an . . . „ 6 luni ... jj 3 », • • • in străinătate dublu L ei 30 150 75 jj jj