Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1928 (Anul 9, nr. 378-381)

1928-03-04 / nr. 378

se sfârșește de in cântec. »^'5^ Ä S ÄA*' ”fa­c s­uf haină Toți au privirile prinse in tavan. In caarul rosu» j Soc'stă înțepenit opul tinut al unui om­ de chip» dje*. ochii Și dinții lucesc cu o lumina dinlăuntru, parc Șâ îi așezat lampa ei­­ acolo. T «■*** J fețele celor de jos creșteau. Moartea afară îl clătina pe marginea mmicuhmna cu vecinul său. Nici unul din cei unsprezece iu­um capa își desvelea dințu­­ra toată scara animală. IVteUmul mac din fața, intrase cu ,„1 crimasă de carele ale dolmanului; toată viața i se kîul între umerii pombați de iepure. O picătură căzu și-l incenilase T* I-ar fi trecut un obuz pe la urechi, începu­t cu trupul îndoit, ascunzându-și astfel trejrurul picioa­­rei’și mâinile care făceau cruci mărunte în buzunare. Căpi­­tíiul din dreapta masorului era ‘hipnotizat de hîda arătare. Nasu’ de u­in adulmeca în sus, obrajii galbeni se lipeau și mai t­iu­t pe oase. Sublocotenentul lung, subțire, cenușiu, privea cu un singur ochiu, cocor prins în cușcă. Falca de jos a tovarășului următor căzuse. Pe la colțurile gurii se prelingea salivă, și fața întreagă, rotundă, mirată, era a unui bou înjunghiat. Alături,­tânărul care rămăsese prins de centura vecinului, plân­gea. Ochii lui albaștri se aburiseră și buzele tremurau. Cel din țări înfrânse groaza un pachiderm enorm, cu două mărgele lăcrimoase sub sprâncene, cu nasul vânăt căzut peste gură și cu pielea de pe obraz curgând în jos, spre trunchiul de con al gâtului. Namila privi la cei din jur, îi văzu stro­piți cu sânge pe față, duse mâna la ceafă speriat, se ridică peste toți și eși scuipând în culoarul golit. După el, parcă de sub dânsul, ieși grăbit un pitic cu priviri tulburi de pește. Maiorul descoperi aiurit că toată mantaua îi era udă și murid­ară. Obrazul avea pistrui negri, dar lucrul acesta nu-l simțea. — Le-am spus sa ia seama la poduri. Mor ca niște... Arunca priviri urâte împrejur. Cel lungit pe lăzile de cam­panie, slab, zgârjit, cu mantaua boțită de­liberat din spital, ră­măsese nemișcat, cu spinarea încovoiată și mustățile căzute pe gură, ca un câine bătut. . — Fă loc, îi porunci maiorul. Unul, după altul, se strecurară din compartiment și ceilalți. Cocorul și­­ boul înjunghiat se închinară și priviră înapoi, șo­văitori. Singurul om, un locotenent, și cel întins pe lăzile de cam­panie, râmaseră. Locotenentul căuta să înțeleagă. Capul lui frumos, cu trăsături regulate și fine, cu pielea rumenită de vânturi, cu ochii reflectând o viață interioară trează, sta în fața celuilalt cap din tavan ca un izvor lângă o piatră. Niciodată nu-și simțise sufletul atât de feal, bătând în inimă ca într’o poartă, svârcolindu-se prizonier înlăuntrul lui ■ însuși. Lampa morții îl făcea să se vadă mai­ bine pe sine. La tăcerea rece, răspun­dea tumultul vieții. Insă ideia neființei n’o putea cuprinde; chipul din plafon, vestitor al ei, îi trezea teama și ura. Sim­țea, dar nu izbutea să gândească. Era numai om, num­ai in­stinct, își privi vârful degetelor, cum făcea în clipele de con­centrare. Văzu pe ele urme lungi, parul îl măngâiase o mână de schelet cu falangele muiate în sânge. Cum uitase... Nu erau două minute de când ieșise dintr’un vis­ delicios. Făcuse duș cald, in baia cu păreți de porțelan. Tot acolo se ara și biblio­­­­teza lui și fotoliul lărit care se întinsese gol, cu o carte în mână. Lidi­a­ se așeză deodată, pe brațe și cartea căzu jos. Lidia era prietena veselă, pasionată și edigmati­că, cu care petrecuse o vacanță la mare. Ea îi luase rarimn­e și i le mângâia. Un fluid fierbinte trecea prin mângâierea aceasta devi ea, în tot trupul lui înfiorat... Din ce oribilă materie se născuse farmecul acestei clipe! Locotenentul privi încă o dată, pe furiș spre cercul rotund din tavan. II cuprinse mila pentru toate închipuirile vieții; un i­­mens drepreț năștea împotriva lui însuși. Și gura­­ i-se lungea, părea că râde, ecou al râsului roșu de sus... își ascunse încet mâinile la spate și ieși pe vârful pi­cioarelor. . Cel lungit jos, oscila acum în picioare. Când se văzu sin­gur, își dădu căciula bucuros pe ceară. Căută în buzunar: lu­mânarea era întreagă. O păstrase pentru altceva, dar acum nu se cuvenea s’o mai fie: era a mortului. Se urcă pe bancă în picioare, scoase baioneta și o înfipse în lemnul acoperișului. Pe mâner încrucișa și lipi bățul lumânării. Aprinse. Flacăra dansa pe obrajii mortului, iar camaradul de dedesupt psal­modie:­— Tu erai, măi frate. Eu credeam că-i ploaia... STEJAR IONESCU azi LECTURĂ. Ho. 160: Floarea literaturilor străine KLINKOWSTROEM Ur­if­ic­a Lei 5.~ Scrierea complectă. La ni­orari și chioșcari. . Melier de Pălării Bărbătești Instalație Modernă Poieni­le bărbătești cât de vechi se curăță, se intere și se modernizează SA M­arira Drăgănescu Str. Regală IO Execuție ireproșabilă, material de prima calitate. „ fIDEVERUL LITERAR ȘI ARTISTIC» M­ETE88 tEXIEOS complect reviziuit pe anul 1327 poate avea oricine contra prâfii de — 5 Mărci germane pe lună de volum — a se adresa firmei „FORTUNA" București, Calea Văcărești No. 30 Ui­ rol seducător. — E­voe ? se auzi. Inălțând capul de pe hârtii, d. Prefect pe Poliție re­cunoscu în fața-i pe d. Ionel Lăcustă-Termidor, își scoase repede ochelarii de pe nas, ca sâ nu pară bătrân, se ridică și aruncându-i pe hârtii, se înfățișă parcă mult mai tânăr. — Bată-te să te bată ! Tu ești mă, Lăcustă ?... Și domnișoara e... soția ta ? Lângă ușă, ca un model al feminității încremenit în cea mai dulce sin­ciune, domnișoara, nu­mai crescută ca un copil mare, privea în jos, surâzând cu o gură aproape fe­­meiască, de o mare fericire lăuntrică, poate—cine știe ? numai din imensa bucurie de a exista. Primăvara, cu su­fletul încă de iarnă rece, aruncându-se în odae in­ fâșii prelungi și nestatornice în care fremătau înitâile reflexe verzi ale castanilor, învăluise ființa de lângă ușă în mă­­tăsăriile ei ireale. O cazacă subțire cuprindea grumajii, brațele și se oprea pe cele două cupe m­roalte ale șoldu­rilor, de unde purcedea o rochiță numai câte albastru închis, până la genunchi. Picioarele cuminți și modeste, unul alături de celălalt, se duceau și se opreau în doi pan­­tofiori fără nici o podoabă, ca două mierle negre. Când și-a scos bereta studențească, părul de un castaniu des­chis rămase înnodat într-un coc greu la ceară unde un soare mic, in nebuloasă aurie, imita păr fin răvășit Era singura anarhie a copilei. Prefectul, vechi amator, fu surprins de această ară­tare candidă și suavă, când propriile lui fiice crescute sever, aproape militărește, se purtau tunse scurt, brațe goale, fumau ca niște șerpoaice și se băteau cu ordonan­țele până la sânge. — Bravo, Termidor ! îmi place ! Te-ai făcut om de treabă ! Și prefectul se îndreptă spre ușă să strângă mâna tinerei soții. Dar Termidor, cu un mare zâmbet în care sclipi, vi­cleană și trivială, o știrbitură neagră, se interpuse: — îmi dați voe, domnișoara Rachel, colaboratoare la ziarul meu Ideia Ministerială. Nu, nu e soția mea!... râse d. Termidor din toată inima și totuși cu destul res­pect. Vedeți dv., de când cu... experiența de a pune în scenă... vă aduceți dv. aminte... fericirea (creată de ima­ginație) în funcție de amintire... când cu mitraliera dela Hotel Regal.... Nu se mai putea­­... Și­ atunci am scos Ideia Ministerială. Se adresează unui public restrâns: miniștri, foști miniștri, viitori miniștri, înțelegeți dv... Un astfel de ziar de elită are nevoe de subvenții. O aris­tocrație intelectuală pentru a subzista... — Lasă, dragă, vino la chestie. Ce dorești ? Cât ? — îmi pare rău, domnule Prefect­­ Ionel Lăcustă-Ter­midor poate avea toate viciile, dar ingrat nu poate să fie.... N’am venit să vă abonez. Veți primi Ideia Ministe­rială în chip grațios, în semn de adâncă... de... de pro­fundă... — Lasă, Zi-i ’nainte ! — Am venit să vă explic o nouă fază a concepției mele dinamice despre lume, să vă fac cunoscută o nouă aplicație. Pornesc, e drept, de la„același principiu și dom­­nisoara aci de fată ”, elementul meu de experienta și de succes—zic de succes pentru că de două luni suntem în plină activitate și dv. n’ati primit, cred, încă nici o plân­gere împotrivă-mi. In ce constă procedeul ? Numai­decât.... Dela penibila experiență pe care o cunoașteți și din care am scăpat teafăr, mulțumită amabilității dv. pen­tru persoana mea și înțelegerii dv. simpatice pentru ge­niul meu dinamic, am rămas într’o stare, ca să zic așa, mizerabilă. Eram fiert! Articolele mele se aruncau la coș. E drept că primeam une­ori câte­ un bon de la câte un secretar de redacție, dar articolele nu apăreau niciodată. Indignat și văzând starea deplorabilă a Ministerelor noa­stre, am hotărât să scot Ideia Ministerială, pentru Mi­nistere, înfățișarea mea era... vedeți, îmi vine greu să gă­sesc adjectivul, pentru că eu îmi vedeam mizeria de di­năuntru și văzută din afară e mult mai jalnică. Cum să te prezinți Ministerelor, a căror prosperitate o dorești,­­într’o stare mai puțin impunătoare chiar decât a domnilor portari, care se înfățișează sclipind în fireturi ca niște a­­mirali de uscat. Sunt și urât—nu, nu mă calomniez. Nasul crește mereu, de speriat, și a luat’O de astă iarnă, într’o parte Dinții s’au rărit. Glasul, cum ati putut băga de sea­mă, are și oarecare sunete prea catifelate, ba chiar go­luri, de mi se pare uneori că sunt o flașnetă italiană, ca­pul fiind papagalul. Fără concepția dinamo-dramatică n’ași fi făcut, sunt sigur, nici o ispravă. Ea s’a prezentat de la sine în față-mi, cum se ivesc din pământ, în basm, la vreme de mare cumpănă, geniile bune. Ce este drama vieței, dacă nu un joc de șah, în care valorile sunt interșanjabile ? Eu am ideia — deci trebue să găsesc ființa cu ochi, gură și glas fermecător, care să-mi joace rolul în această viață decrepită. In locul tru­pului acestuia ruinat de tranșee, în locul icrimei acesteia lipsite de virtuțile atât de voluptoase ale fecioriei, în lo­cul glasului hodorogit, iată apare în univers, surâzător, trupul în pas înnăscut de menuet, inima candidă și palpi­tând de presimțire, glasul ca o vibrantă coardă de violă a Rachelei !... Credeți, scumpe domnule Prefect de Poliție, că a rezis­tat vreun domn Director General, vreun domn Inspector General, vre­un domn Secretar General, vre­un domn Ministru ? Rachel ! Câte abonamente la Ideia Ministerială am făcut în șase săptămâni?... (Taci! Nu răspunde! Te-am întrebat numai așa, pentru un efect dramatic. Răspund tot eu !) 9765 !... Cât costă un abonament anual pentru autorități ? Lei 3500. Câte abonamente a făcut fiecare Minister ? De la 25 la 100. Când trebue să apară ziarul ? Zilnic. De câte ori a apărut Ideia Ministerială de când lucrăm ? Odată, cu fotografia întregului guvern. Imi veti spune, domnule Prefect de Poliție că am pornit să conrup cu această fermecătoare ființă adminis­trația superioară, alcătuită la urma urmei din bieți oa­meni odihniți, bine hrăniți și deci supuși ispitelor. Vă în­șelați și iată întind singur mâinile să le încuiați în cătușe și primesc să mă aruncați în saramura ocnelor dacă vețî afla un singur funcționar public care să fi căzut pe cana­peaua din biuroul său victima viziului bărbătesc, mușcând (ca să vorbim în stil biblic) din mărul Rachelei! Nu e ne­voe, cred, să vă afirm pe cuvântul meu de onoare că a­­ceastă ființă e virgină. De altfel se vede. Arta mea nu se întemeiază, cum ar crede o minte vulgară, pe prostitua­rea acestei ființe cerești. Și nici n’ar fi fost practic— se vede numaidecât. După întâia îmbucătură, unul ar spune că mărul a fost acru, altul că i s’au strepezit dinții, altul că de prea multă dulceață i s’a făcut greață și altul că nu mușcă de două ori din acelaș măr. Toate ușile s’ar închi­de, nu s’ar mai deschide pentru nimic în lume, iar Ideia Ministerială ar fi silită să-și întrerupă apariția ei viitoare. Ce dăruesc eu ? Pe Rachel ? Nu. Eu dăruesc ideia Rachelei, și acea­stă idee, domnule Prefect de Poliție, este incoruptibilă. Nici­odată ochii—clipește, Rachel !—surâsul— surâde, Rachel! — mersul — fă doi pași, Rachel! glasul — spune bonjour, Rachel! — nu vor fi mai cuceritoare și în exis­tența lor dinamo-ideologică mai desăvârșite ca în acest refuz, în acest ascetism față de solicitările degradante ale vietei. Domnii Miniștri în fata Rachelei au rămas in­tegri, Rachela, pururea fecioară în fața domnilor Miniș­tri, a rămas mai încântătoare și mai vrăjită, mai curată și mai perfectă, ca o pânză de Giotto, ca o melodie de Luli... Găsiți că eu sunt un excroc și Rachel e criminală ? Dacă eu sunt excroc, excroc e și Praxiteles, iar dacă Rachel e criminală, criminală e și Victoria de la Samo­­trace. Dumnezeu care a creat pietre, stele, ape și flori, a creat și aceste ființe vii, ideile de artă și ele, domnule Pre­fect de Poliție prin corp în câte un ceas de mister, într'o piatră cioplită, în câteva sunete împletite cu tăcerea on­dulată a timpului, în mersul și surâsul Rachelei pe vasta scenă a lumii. Bănuesc că acum, după ce v-am destăinuit secretul jocului și al scenariului, socotiți că ceia ce am făcut e foarte simplu. Și în această presupunere, domnule Pre­fect de Poliție, vă înșelați. Alegerea și perfecționarea mijloacelor de expresie în crearea unei oper­e de artă ține de un geniu atât de... Rachel! Vrei să treci pentru câteva minute din­colo?... Îmi dați voe, domnule Prefect... Așa, Tu, Rachel, cât vei sta aci singură, mai repetă cele două figuri: pri­virea inițială și mai cu seamă surâsul suprem. Și acuma, domnule Prefect, fiindcă suntem singuri, credeți că Rachel, așa cum ați văzut’o, e a lui tat’-său și a măști? Nu! Rachel e creația minții mele! Milioane de Rachele mucezesc prin ateliere de croitorie, prin sa­loane de curățat, tăiat și lustruit unghii, sau prin cine știe ce bucătării, în cor­­uniune mistică cu vase nespă­late. Pe Rachela mea am meditat’o și calculat’o înde­lung în toate proporțiile și efectele ei. Un vers de geniu, poate rosti, inconștient, orice căruțaș, dar versul medi­tat de mine dansează, cântă și vrăjește numai în strofa de lumină în care l’am iscat. Mi-a trebuit (și dau numai elementele grosolane ale concepției) un sânge rarefiat de mii de ani, un copil în care spiritul sexului să se învălue doar ca un văzduh, trupul menținut proaspăt și fraged de o foame devenită istorică. Mi-a trebuit o inteligență care să guste cu inocență și desăvârșită voluptate jocu­rile înfățișărilor lumii, și care să aibă dezgustul până la saturație, din milenar exces, al tuturor fanatismelor. Iată de ce am ales din miile și miile de Rachel pe această Rachel, copila selecționată de ghetto, rafinată de Talmud și dusă la perfecție de geniul meu dramatic. Am­ avut de luptat cu moda tipului femeesc care vul­garizează și mai cu seamă care actualizează prea mult ca să pot, prin ea, scoate în relief metafizica sexuală a Rachelei. A trebuit să renunț, cu tot riscul — nici o o­­peră de artă nu se crează fără anularea mediocrității ad­mirate de contemporani și fără teribiulul risc de a fi sărit cu un milimetru dincolo de esența de unde începe impe­riul trist al manierei și caricaturei — a trebuit să renun­­ și la părul tuns­ oxigenat și la desgolirea brațelor și gru­­majilor. Și am avut apoi de luptat cu tot ce era imper­fect în gesturile Rachelei. cu tot ce era năclăit în dicțiu­nea Rachelei — ea care umblă, gesticulează și vorbește de 5687 de ani. Imi veți zice că de vreme ce am găsit’o și creat’o — de-acum înainte... Nu! Nimic nu e etern, domnule Prefect de Poliție, nici planetele și nici Rachela. Trebue să înțe­legem deplin pe Rachela de-acum și să ne bucurăm cu cea mai mare intensitate. Nu se vor desfășura de pe Mo­torul Pământului de două ori două primăveri și aceste mijloace de expresie pe care le-am creat cu atâta râvnă și durere, vor trece de meridianul frumuseții. Momentul e unic. El nu s’a mai ivit dela eșirea din Egipt niciodată și nu se va mai ivi, până la sleirea timpului, niciodată. Înțelegeți, domnule Prefect? Rachel va voi să fie mamă. Și nici o considerație di­namo-dramatică nu o va putea desconvinge. Va avea poftă de mâncare. Se va îmbăta. Se va lăsa pătrunsă de confuzia vieților și va urla că ea vrea să ofere aevea surâsul și gura în locul tainei și al surâsului... Vă dați seama, domnule Prefect de Poliție, de ridi­colul și degradarea Venerei de Milo care s’ar da jos de pe soclul de la Louvre, s’ar urca într’un taxi și ar spune șoferului s’o ducă la Hotel Rietz?.. E destinul care pândește și-mi va ruina ideia. Dar nu, să nu cad în melancolie! E o chestie care mă pri­vește numai pe mine și sistemul meu. Acum putem chema pe Rachel. Rachel! Rachel! Domnul Prefect, vrea să-ți strângă mâna. Privirea Inițială? Pleoapa în urcare ceva ma lento, și privirea ceva mai uimită, ceva mai dintr’o par­te... Nu, nu-mi place­ încă odată. Așa, perfect! suprem? Mai mult, să se vadă și caninul din Surâsu stânga! Limba o scoți scurt și o miști numai odată! Perfect! Mulțumesc!... — Tot ticălos ai rămas Lăcustă!... Tu nu mori aca­să, mă!... — Cu cel mai profund respect, domnule Prefect! Hai, BașelicaL. Și salutând larg, cu genuflexie și pălăria în semi­cerc aerian, d. Ionel Lăcustă-Termidor a mimat o retra­gere triumfală, cu surâs grațios de primă­ balerină. _____ _ F­­ADERCA INTERESANTA Distractivă Instructivă Biblioteca DIMINEAȚA“­ ­Cea mai răspândită bibliotecă de popu­larizare — AU APĂRUT PÂNĂ AZI APROAPE TOO VOLUME Lucrări originale și traduceri din opere­­le cele mai de seamă No. 11. — Nuvele de Gh. Brăescu. No. 12. — Viața lui Eminescu de Gala Galaction. No. 13. — Adio de H. de Balzac (trad. de Alice Ga­­brielescu). No. 14. — Xanthis sau vitrina sentimentală de Albert Samain (trad. de M. Carp). No. 15. — La Montmorency de H. Sanielevici. No. 16. — împrumutul răposatei de Blasco Ibanez. No. 17. — Domnișoara Roxana de Anatole France (trad. de N. Davidescu). No. 18. — Viața în armată de Anton Bacalbașa. No. 19. — Poeme de Ștefan Petică. No. 20. — Ziua apelor de Bojena Niemțova. No. 21. — Surpriză de J. Dongorozi. No. 22. — Poveștile lui Hinu Ion de Sandu Teleajen­. No. 23. — Omul cu obrazu ’ncrustat de Jak London. No. 24. — Flămânzii de I. Ciocârlan. No. 25. — Lupii de Fug. Boureanu. No. 26. — O sărutare de J. H. Rosny (trad. de M. Carp), No. 27. — Homunculus de Al. Ciura. No. 28. — Viața mea, povestirea unei țărănci din Rusia de Leon Tolstoi (în rom. de V. I. Popa). No. 29. — Prima Turcoaică de N. Batzaria. No. 30. — Patru cuvântări de Jean Jaurès (trad. de D. I. Suehian­u). No. 31. — Päiajenul de Hans Heinz Evers. No. 32. — Faust, tragedie, de Goethe (trad, de Iosll Nădejde). No. 33. — Amintirile unui băiat de familie de J. Petro­vici No. 34. — Tristan de Thomas Mann. No. 35. — Amazoana, culegere de esseuri scrise cu o artă specific feminină de Natalia Negru. No. 36. — Laguna de Joseph Conrad. No. 37. — Descântecul de I. Vinea No. 38. — Crainquebiile de Anatole France (trad, de M. Carp). No. 39. — Povestiri din Danemarca de Drachmann (trad, din nemțește de I. Botez). No. 40. — In tren de H. Sanielevîci. No. 41. — Secretul contesei de Regnier. No. 42. — Singurătatea de I. Agârbiceanu. No. 43. — Balzac și Stendhal de Brandes. No. 44. — Crima din str. NopțH de N Davidescu. No. 45. — Livada de măslini de Maupassant No. 46. — Sărutul cel mai dulce de Septimiu Popa. No. 47. — Din minunile instinctului la insecte de J. Fahre. No. 48. — O mireasă la loterie de W A. Hofmann. No. 49. — Radeș de I­. N. Teodorescu. No. 50. — Werther de Lazăr C Lazarevici. No. 51. — Domnul Șef de Adrian Pascu. No. 52—53. — Profesiunea D-nei Warren de Bernard Shaw. No. 54—55 — Cum am ucis pe Rasputin de V. Puriș*­kevici. No. 56. — Nebuna de Octav Mirbeau. No. 57. — Plăpumarul chior și Taurul alb de Voltaire. No. 58. — Gazda cu ochii umezi de George Mihail Zam­­firescu. No 59. — Către timpuri mai bune de Anatole France. No. 60. — Nevinovata de Heinrich Mann. No. 61. — Clacă și rochie de­­ Neagu Negulescu. No 62. — Odaia Ceasornicului de Georges Duhamel. No. 63. — O împușcătură în ceată de Jens Peter Ja­cobsen. No. 64. — Un șaizeci și șasă... de Șalom Alechem. No. 65. — Livretul roșu de Luigi Pirandello. No. 66. — Familia I­ewton de H Sanielevîci. No. 67—68. — Viața părintelui Vasile Fireischi de Leo­nid Andreev. No. 69. — Văzute și trăite, de I Petrovîci. No. 70. — Drumețul din Praga de Guillaume Apollinaire. No. 71. — Floarea roșie de Vsevolod Garșin. No. 72. — In tinerețe sau la bătrânețe de N Batzaria. No. 73. — O lună de miere de Israel Zangwil. No. 74. — Patima iubirii de Rabindranath Tagore. No. 75—76. — R. U. R. de Carl Ciapek. No. 77. — Crocodilul de Th Dostoevski. No. 78. — Micile ironii ale vieții de Thomas Hardy. No. 79. — Antigona de Walter Hasenclover. No. 80. — Un om sensibil de Octave Mirbeau. No. 81. — Viata și filosofia lui Spinoza de Dr Ygrec. No. 82. — Ochiul de Nichel de Tudor Teodorescu-Bra­­niște. No. 83. — Copilul m­inune de Thomas Mann. No. 84. — Robii pământului de Simona Basarab No. 85. — Oul de cristal de H. G. Wells. No. 86. — Alte schițe vesele de Gh. Brăescu. No. 87. — Caucaz de Knut Hamsun. No. 88. — Despre stil de Paul Zarifopol. No. 89. — Visul unui om ridicat de Th. Dostoevsky. Primele zece numere sunt epuizate Prețul unui volum de 14 pagini Lei 6.­De vânzare la toate librăriile și chioșcurile de ziare 99 ., Georg Adeveriși și Artistic JJ JJ JJ PREȚUL ABONAMENTELOR: Pe timp de un an . . . „ 6 luni ... jj 3 », • • • in străinătate dublu L ei 30 150 75 jj jj

Next