Adevěrul Literar şi Artistic, iunie 1928 (Anul 9, nr. 391-394)

1928-06-03 / nr. 391

l% Fiind lipsiți de imaginație, de fantezie, îndrăgostiții trebue să se vadă, ca să nu se stingă focul sacru. Fantezia la aceste rase se desvoltă odată cu suferința. Arabii deșertului însă sunt cei mai imaginativi oameni ce cunosc, ca și popoarele de la poli : fără foc, fără soare, fără verdeață și fără flori, singura floare care crește și se desvoltă e imaginația. Jack London L-am cunoscut bine pe Jack London ; îi eram prieten. Avea înfățișarea unui bărbat care ar fi părut un adolescent, un adolescent care ar fi părut un bărbat, cu totul lipsit de mândrie sau de vanitate, îmi spunea totdeauna : „Dacă ai fi american, ai fi mai cunoscut ca mine.“ La țară, unde locuia, ca eroul lui Martin Eden, îmi arăta cu un gest larg câmpia : „Vezi copacii aceștia din jurul tău ? Eu i-am sădit. Când voi muri și când cărțile mele vor fi și ele moarte, adică nu vor mai fi citite, acești copaci vor mai fi încă folositori omenirii.“ Ce lecție de umilință! Geneza operei literare Am început să scriu cu totul întâmplător. Sunt pictor și nici nu mă gândeam să scriu. Tatăl meu, arheolog bine cunoscut, a publicat prin jurnale, fără știrea mea, scrisorile ce-i trimiteam din călătoriile mele. La întoarcere, am gă­sit un vraf întreg de articole. Prima carte ? Eram în America, nu aveam bani să-mi cumpăr pânză și culori. Astfel am fost nevoit să public „Zona toridă”. Nu călătoresc în scop utilitarist, pentru a scrie. Călă­toresc, fiindcă acest lucru mă pasionează. După aceia, scriu în chip firesc. Dacă nu simți nevoia să scrii, să n’o faci. Scriu două feluri de cărți. Intr’o serie apar eu, Ebbe Kornerup. In cealaltă, îmi aleg un erou, american, australi­an sau danez. Acești eroi n’au nimic comun cu mine. Ei sunt ceiace aș vrea să fiu eu, gândesc cum aș dori să gân­desc, să văd, să trăesc eu. Sunt totdeauna oameni sinceri, sănătoși, simpli,.... nu-s rafinați și nici perverși. Perversitatea, însemnează a merge împotriva firii tale, împotriva dorințelor înăscute. Dacă ești atras spre ființe de acelaș sex cu tine și te îndepărtezi de ele în chip voluntar, pentru considerații morale, ești pervers. Ești pervers când îți deviezi înclinările, ori­care ar fi aceste în­clinări. 1 # Criza originalității v De ce există atât de puțină originalitate pe pământ ? Fiindcă nu facem altceva toată viața decât să imităm. Fetița își maimuțărește mama sau sora mai mare ; băiatul pe tatăl său; școlarul din clasa întâia pe cel din clasa a doua; studentul de la licență pe cel de la doctorat; și acesta din urmă pe profesor. Lumea e o vastă uzină de imitație,... când e atât de firesc să fii original!... Intre religie și Dumnezeu Nu sunt religios. Religia e făcută pentru fem­ei și pen­tru proști. Pentru femei pentru că ele sunt cele mai încre­zătoare ființe. Spune-i unei femei urâte că e frumoasă și te va crede numaidecât. Cred totuși într’un Dumnezeu și sunt în orice clipă în comuniune cu acest Dumnezu. Dumnezeul meu n’are nume. Dar îl văd în ochii tuturor ființelor, în culori, în cer, în păsările care străbat văzdu­hul, în pietre chiar. Urechea mea e obicinuită să-i asculte glasul. Ii aud în lumea tu­tfea­ é&i 4itM ® lui&ie&: tot ce e­­xistă. Ii ascult tăcerea în pietre, tot atât de limpede ca vocea.­­SU * Je iji * HV Ce urăsc ? întâi minciuna. Asta nu mă împiedecă să mint, mă slujesc de minciună în fiece zi, fiindcă nu vreau să arunc porcilor mărgăritar. Dar nu mint nicodată gra­tuit. Urăsc mica burghezie și îngustimea spiritului ei. O vei auzi spunând : „E un pictor mare. Cât câștigă pe an?“ Mai urăsc arhitectura proastă și pe scriitorii îngâmfați. Despre România România... n’o cunosc. Pentru mine e împăratul Tra­­ian, care a prevăzut ce putea să devină această țară, po­rumb, Dunărea,... țărani în costume pitorești. Cum vezi, o imagine destul de vagă. Am cunoscut în America de Sud multe Românce, lu­crătoare sau femei de lucrători. Mi-au lăsat convingerea că sunt foarte blânde, muncitoare și mai ales morale. La Paris La Paris am venit fără nici un scop bine definit, dar s’a întâmplat să primesc propuneri pentru traducerea căr­ților mele în franțuzește și în englezește și aceasta mă re­ține, deocamdată, aci, îmi place să mă urc pe Turnul Eifel și să respir aerul Parisului. Cel mai minunat lucru din Paris e felul său mis­terios de a inspira pe artiști. Care e taina lui? Nimeni n’a descoperit-o ; nu-ți pot spune ce e, dar pot spune unde se poate găsi. In transparența aerului, în sinuozitățile Senei, în monumentalul ce se degajează din Notre-Dame,... și mai ales în popor, în tot ceiace nu vezi, dar cunoști, din trecutul lui. Parisul e unic; Londra n’are acest mister ; New­ Yor­­kul n’are trecutul lui ; Berlinul n’are această eleganță de arhitectură ; Madridul și Roma n’au această viață intensă, această climă temperată și blândă ca o mângâere. Sunt zile în Paris când simți că ești lângă mare ; sunt altele în care simți că vântul vine dinspre munte. O­­rașul e clădit în câmpie, și cu toate astea nu e un oraș plat. Parcă ar fi suferit cutremure de pământ. E prea mult zgomot în Rotondă și prea mult fum. Cu­vintele se destramă, sunt ciopârțite de note ascuțite. E timp să punem capăt unei conversații începute într'un ca­dru care, dacă e neprevăzut, nu e deloc comod... ____ZOE­GARTENE „Librăria C. Dobrogeanu-Gherea“ din str. Sff. Ionică No. 5 Recomandă: Henry Torrés : Le proces des Pogromes ; Upton Sinclair: Le Pétrole, Roi Charbon, 100%; Jules Renard : Journal intime 4 vol.; Pierre Benoit: Axelle; Stefan Zweig: Höl­derlin (Le combat avec le démon), Marceline Desbordes-Val­more, Amok, Balzac-Dikens; Gaston Leroux: L’agonie de la Russie Banche ; Chesterton : Le retour de don Quichotte; Sei- Shonagon: Les notes de l’oreiller (precum și întreaga colecție Le cabinet cosmopolite); Alfredo Panzini: Je cherche femme ; Henri Barbusse : Faits divers ; Jack London : Le jeu du ring ; Rainer Maria Rilke: LesfenStres (edițierară); Rumeur des âges; Jean Corteau: Antigone; Arséne Alexandre: Daumier (monogra­fie cu reproduceri); etc., etc. In românește, ultimele noutăți: Mihail Sadoveanu: Olan­da, Piérre Benoit: Koenigsmark; Otília Cazimir: Din întuneric; Upton Sinclair: Jimmie Higins (ediție nouă); Anatole France: Insula Pinguinilor (ediție nouă), etc., etc. ín editura librăriei: I. I, Mirescu: PROBLEMELE SINDI­CALISMULUI MODERN. ­.ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC" Dr. CABANEL Indiscret­iile Istoriei De când avem batista? Pe vremea când Hippolyte Holstein era directorul Teatrului Istoric, Alexandre Dumas îi aduse o dramă în­titulată Catilina. Actorul Melingue trebuia să joace rolul titular. In timpul repetițiilor, Melingue e apucat de un ac­ces puternic de strănut. Actorul se silește din răsputeri să nu-și șteargă nasul, dar ne mai putând rezista, recur­ge la ajutorul batistei. Dumas, care se afla între culise isbucni. — Nefericitule, unde ți-e mintea ? Ai uitat că suntem la Roma ? I Intr’adevăr, se pune adeseori întrebarea : de când avem batista ? Nicăeri în Biblie nu se pomenește de batistă , de unde tragem încheerea că pe vremea aceia, Evreii nu se foloseau de ea. Ce făceau femeile când voiau să-și ștear­gă nasul sau când voiau să-și șteargă ochii de lacrimi ? Să vedem ce se petrece azi în Orient. După mărturisirea călătorilor, femeile arabe între­buințează batista, dar spre a-și acoperi fața, batista e a­­târnată de talie sau legată la gât. Ele-și suflă nasul cu degetele și­ apoi le șterg de batistă — când au. Femeile din popor își suflă și ele nasul cu degetele pe care le șterg însă... de cămașe. D. Qayet afirmă că batista era cunoscută în epoca greco-bizantină, dar cum hainele de pe vremea aceia nu a­­veau buzunare, batistele erau ținute în mână. Aristofan ne destăinuește cum făceau Grecii pe vremea lui Pericle. In comedia Cavalerii, Cleon și cămătarul cân­tau să dobândească favoarea imbecilului Demos, spunân­­du-i: „Când îți vei sufla nasul, o, Demos, ștergeți dege­tele de părul meu ! — Ba ’ntr’al meu ! Ba ’ntr’al meu!...” Știm deci că pe vremea lui Pericles și a Aspasiei, Grecii nu se foloseau de batistă. Persoanele distinse își ștergeau ochii cu mantaua : așa face Agatocle, fratele reginei E­­giptului, într’o adunare populară la Alexandria. Batista era cunoscută la Roma în timpul lui Cicero­ne, dar nu avea întrebuințarea pe care o cunoaștem. Nu era de altfel îngăduit să-ți sufle nasul în temple ; faptul era socotit ca o lipsă de bună creștere. Și azi, în Anglia, stă rău să-ți sufli nasul și e aproape o necuviință să fii răcit! La banchete, Romanii aveau ștergare de pânză, pe cari le țineau într’o cută a tunicei pe piept,sau în jurul gâ­tului, ca o cravată; astfel se purtau Neron și Trimaidon, împăratul Aurelian e primul care a distribuit un fel de batiste, ceva mai mari decât batistele noastre, numite Oraria. Ele erau agitate în aer, în semn de aprobare la teatre, la jocurile publice, imitând astfel un obicei orien­tal care se pierde în noaptea timpurilor, înaintea lui Au­relian Romanii agitau toga pentru a-și arăta satisfacția : era felul lor de a aplauda. In baso­reliefurile asiriene și persane, regele e ur­mat de un curtean care ține în mână o apărătoare de mu­ște și un ștergar legat. S’ar putea să fie însă numai un semn al puterii. E curios de văzut cum, la început, batis­tele serveau mai cu seamă la... gonirea muștelor. Rabe­lais numea batista când es mondhoirs când mouschellez, ca și cum amândouă funcțiunile erau una și aceași. In veacul al 15-lea, nasul se sufla tot în degete și sculptorii epocii au reprodus acest gest de nenumărate ori. In veacul al 16-lea, poporul întrebuința tot degetele, iar burghezia întrebuința, în semn de progres, mâneca. Nobilii întrebuințează batista, i * * * ! După o tradiție, neconfirmată însă de niciun docu­ment, batista de buzunar și-a făcut apariția în Europa cam pe la 1540, la Veneția, sub numele de fazzoletto. De aci a trecut Alpii și a fost adoptată numai decât de doam­nele de la Curtea lui Henric al II-lea. Batista în această epocă e prin urmare un obiect de mare lux. In inventarul făcut după moartea frumoasei Gabriella (1599) s’au găsit „cinci batiste lucrate cu aur, argint și mătase”. Valoarea lor era atât de mare că Re­gele, care le dăruise metresei lui, dete ordin să i se adu­că batistele înapoi. Sub Henric III batistele începură să fie parfumate, poate uneori prea mult parfumate și îm­podobite cu dantele și broderii de Genua și Veneția. Anecdota următoare de Tallemant des Reux arată de minune lipsa de jenă a oamenilor „de calitate”, cum se spunea pe la 1630. Un senior avea la el într’o seară floarea galanteriei franceze, pe ilustrul Turenne între alții și pe marchizul de Ruvigny. Pe la mijlocul mesei, Hauterive având nevoie să su­fle nasul, apăsă o navă cu un deget și conținutul celeilalte, pornind ca o săgeată, se turtește de cămin, făcând un zgomot ca o detunătură de pistol. Ruvigny, care ședea lângă Turenne, exclamă la au­zul detunăturii : „Nu cumva ești rănit ?” Și, adaugă Tal­lemant, „a isbucnit un puternic hohot de râs între toți”­In primii ani de domnie ai lui Ludovic XIV erai ele­gant dacă aveai o batistă cu colțurile brodate sau purtai la gât o batistă cu dantele. în Don Juan de Molière, Pierrot vorbește și își bate joc de acele „batiste mari la gât, cu broderii și ciucuri atârnând pe pântece”. Saint- Simon, dând o definiție la aceia ce se numea, sub Ludo­vic XIV­­es Honneurs, înțelege sub acest cuvânt „mânu­șile, batistele, evantaele. Seara, după ce regele se piep­tăna, un valet de garderobă îi aducea pe o tavă de ar­gint, „boneta de noapte și două batiste fără dantelă“. De altfel tot Ludovic al XIV-lea a dat celebra ordonanță prin care impunea fabricanților ca lungimea batistelor să fie tot atât de mare ca și lărgimea lor ! Nu se uitase, probabil această ordonanță când aba­tele Sieges în timpul marei revoluții franceze a cerut A­­dunărei să împartă teritoriul țărei în 90 de patrate egale, care ar constitui tot atâtea departamente. Propunerea in­geniosului abate nu a plăcut și a fost respinsă : el ducea prea departe spiritul de simetrie ! Departamentele și-au păstrat configurația inegală, în timp ce batistele se fabri­cau tot patrate. Revoluția care a suprimat monarhia, a respectat ordonanța regală ! Această întrebuințare geografică a batistei nu e u­­nică în istorie. Câțiva ani înaintea războiului, un mare fabricant de bumbac din Manchester a trimis în anumite regiuni din Africa, o cantitate enormă de batiste pe care era imprimată harta Africei centrale. In teritoriile britanice ale hartei se aflau tablouri re­prezentând sate indigene foarte prospere ; în teritoriile aparținând altor puteri, desenul reproducea indigeni bru­talizați și masacrați de soldați : satele erau în flăcări, se vedeau pretutindeni numai scene de dezolare și masacru. Batista, agent de colonizare — iată un rol pe care nu­ l-ar fi bănuit nimeni. Tot în Anglia au fost inventate batistele zise politice. Mai multe ziare engleze pentru a scăpa de taxa timbrului, au fost imprimate pe pânză, căci legea nu prevedea im­punerea pânzelor imprimate. In timpul Directoratului, revenind moda greacă, fru­moasele hetaire franceze erau foarte încurcate neștiind unde să-și pue câteva obiecte indispensabile pe care obi­­cinuiau să le poarte la ele. Hainele ne­ având loc nici pen­tru pungă, nici pentru batistă, femeile s-au lăsat întovă­rășite de tineri merveileux cărora, împotriva obiceiului, le aruncau mănușa, pe care altădată o primeau. Stendhal povestește că amanții din Milano aveau o­­biceiul să imprime sonete pe batiste de catifea roză, pe care și le făceau , unul altuia, iar inițialele la colțuri in­dicau discret semnătura. * * * Batista a jucat și în istorie un rol imens și multiplu. E de ajuns să amintim această întâmplare. Ești din sânul poporului umil, păzitorul Minos, escortând trăsura regi­nei Spaniei, culege pe jos batista pe care Regina o pier­duse pe drum ; prințesa e impresionată profund de în­fățișarea frumoasă a păzitorului. Trei luni mai târziu el deveni soțul Cristinei de Bourbon. In altă împrejurare, un ofițer francez a ridicat ba­tista reginei Luiza a Prusiei, dar aventura s’a terminat în chip banal , ofițerul pierzând speranța să se apropie de frumoasa regină, a păstrat batista ca o sfântă relicvă. A brodat în jurul ei, ca o ghirlandă . Batista reginei Prusiei. Cine ar crede însă că până’n ajunul războiului ma­rea majoritate a soldaților ruși nu cunoșteau întrebuin­țarea batistei. Iată ce s’a petrecut odată la Petersburg, într’un restaurant de pe Nevsky: Marea sală a primului etaj era aproape goală, fiind trecută ora mesei. Sosește un general în uniformă, un general foarte bătrân. Portarul se repede și ia mantaua, sabia, chipiul și mănușile generalului, care se duce și se așează la o masă acoperită cu o față albă. Cere chelnerului, care se apropiase să-l servească, un plan al Petersburgului pe care-l studiază cu atenție. După o jumătate de oră, întrerupându-și studiul, apucă un colț al fetei de masă și-și suflă nasul îndelung și cu zgo­mot. Apoi se ridică, se duce la garderobă unde porta­rul îl servește tot atât de politicos, și pleacă. Această scenă nu a surprins pe nimeni, afară de doi străini cari se aflau în sală. De altfel două treimi din po­pulație — țărani, lucrători, burghezi, soldați, ofițeri, mo­șieri — își suflă nasul cu degetele. Japonezii sunt mai curați, deci mai civilizați. In loc de batistă ei se slujesc de patrate mici de hârtie mătă­soasă pe care, după întrebuințare, o aruuncă. Ca și Chri­­santheme de Loti, japonezele din orice clasă socială ar face parte, tin o mulțime de obiecte în mânecile lor largi, unde sunt nenumărate buzunare. Aci păstrează scrisorile,­­notele, scrise pe pagini fine de orez, amulete, rugăciuni scrise de benzi și o mare cantitate de batiste mătăsoase, pe care le întrebuințează în tot momentul: să ștergă o ceașcă cu ceai, să țină o tulpină umedă de floare, sau să-și șteargă nostimul lor năsușor. Apoi hâr­­tiuțele sunt aruncate pe fereastră. Japonezii aruncând astfel batistele de hârtie comit o infracție serioasă la legile higienei, ar fi mult mai bine să le arunce în foc. Batistele contaminate de diferiți mi­crobi devin agenți de propagare a bolilor molipsitoare. Un medic francez a propus de altfel să se introducă și în Europa sistemul japonez, care ar simplifica atât de mult întrebuințarea batistei. \,---------m>=%,=3ia-------­ î Conversații feminine Natura reînvie ! Este verde pretutindeni, iar soarele începe să-și trimită razele sale cu multă căldură. Odată cu sosirea verei, ne cuprinde un dor de ducă, contra că­ruia nu te poți abține, de nevoia ce o simte or­ și cine, și mai cu seamă orășeanul de-a pleca să se repauzeze, și ui­­tându-și grijile sale zilnice, să se mai distreze. Este indiscutabil că în stațiunile climaterice și balneare orășeanul și mai mult sexul frumos se va amuza aci, mai mult chiar decât în sezonul de iarnă, prin­­ excursiuni și sport de tot felul ca tennis, înnot, călărie ș. m. a., pre­cum și seara la reuniuni. Aceste toate se petrec într’o — non b­alence — care nu îngădue nici măcar o pălărie, căci se obișnuește în cea mai mare parte a se umbla în capul gol. La reflexul soarelui mai cu seamă, este foarte urît, când vei vedea părul unei persoane tincturat, în mai multe culori ca verzui, roșu spălăcit, etc. De aceea este de da­toria fiecărei persoane să-și aranjeze înaintea plecării un colorit frumos și potrivit figurei. O doamnă cu simțul fru­mosului înnăscut, lucru ce are majoritatea femeilor, — căci chiar și pe umila lucrătoare o poți admira adesea pentru zelul ei fin și de gust, femeia de azi prin rafinamentul ei, fa­ști să-și evidențieze grațiile ei feminine, prin alege­rea unei nuanțe care să o aranjeze, de preferință : accaju, blond Venetian, blond auriu sau chatain, și care reușesc perfect întotdeauna cu „Henne Royale” care este compus din plantele naturale cele mai alese, cu puțină atenție și com­a instrucțiunii, evitându-se cât posibil culori dure. Ondulația permanentă este idealul visat de toate per­soanele doritoare de impecabilitatea esteticului exteriorului lor. Căci ce este mai seillant decât după un înnot, când părul udat își recapătă buclatul său frumos, pe plajă, iar capul udat cu puțin mai înainte își regăsește în curând forma coafurei, fără a mai avea nevoe de pierdere de timp. Tu vei fi mereu frumoasă cu părul tău fin, buclat și leger care se va menține atât la umezeală și vânt cât și la ploae și alte împrejurări. Acele persoane al căror păr nu se pretează la ondula­­ția permanentă și tincturat vor avea grijă de a-și procura aplicațile,, Mon Reve“ care este ultima noutate în străină­tate și care face deliciul și liniștea doamnei sau domnișoa­relor plecate să-și petreacă o vacanță agreabilă. Adresa­­ți-vă cu încredere la casa „Dortheimer” institutul de în­frumusețare, calea Victoriei 50, unde ondulația perma­nentă, tincturatul, lucrări artistice și ușoare. „Mo” râve“, se obțin ireamsabilW f Cele 9 minuni mondiale moderne --------------­­ Un mare ziar american s-a adresat la o sută de sa­vanți și de industriași celebri, cerându-le să indice f­apte mai importante și evidente „minuni“ obținute de științele moderne aplicate. Răspunsurile primite au numărat peste 50 de „minuni“ de acest fel, cărora directorul Institutului Teh­nologic din statul Massachusetts, mister Samuel Stra­­ton, le-a aplicat cea mai strictă selecție, fără să reușească însă, să le reducă la 7. El afirmă că dreptatea cere ca cel puțin 9 dintre realizările indicate prin anchetă, să fie recu­noscute ca „minuni mondiale“. Cele 7 minuni din antichitate aparțineau arhitecturii și sculpturii, și anume: Piramidele (cu Sfinxii), Grădinile suspendate din Babilon, Cavoul lui Mausole din Asia Mică, Templul Dianei din Ephes, Colosul din Rhodos, statuia lui Zeus din valea Olympului și Farul de la Alexandria. Toate acestea, afară de piramide și Sfinxi, nu mai există.­­Minunile timpurilor noastre sunt cu totul altele, și do­vedesc supunerea forțelor naturale a omului. Straton se enumără astfel: 1) Descoperirea bacteriilor și întrebuințarea bacterio­logiei pentru a preveni epidemiile. 2) Cunoașterea materiei și a radiațiunii. 3) Electricitatea aplicată tot mai intens. 4) Construcția și aplicarea motoarelor — mașini d­e „ardere interioară”. 5) Construcția caselor din metale și beton. 6) Metalurgia modernă. 7) Conservarea alimentelor 8) Aeroteh­nica. 9) Mașinile care ușurează munca. N’au trecut încă o sută de ani de când Pasteur a des­coperit cu fermentația berei și a vinului e produsă de infi­mele organisme vii—microbii, și aerul mișună de germeni invizibili. De aci Pasteur a găsit cum cele mai variate spe­cii și grupuri de bacterii periclitează sănătatea trupului u­­man, și cum omul poate să lupte împotriva lor. Astăzi sunt cunoscute circa 100 specii de bacterii. Inoculările fă­cute cu seruri combat mai multe boli și epidemii. Higiena marilor orașe e bazată pe bacteriologie: filtrarea apei, con­servarea hranei, curățenia cartierelor etc... Și agricultura și gospodăria dela țară (ferme) progesează mulțumită bac­­teriologiei. Decoperirea Radium-ului a apropiat analiza minții u­­mane de lumea misterioasă a atomilor materiei. — aceste „cărămizi invizibile“ din care e făcut Universul. Chimia e mult influențată de aceste cunoștințe nouă. Radiațiunea fiind bine studiată, s’a ajuns la utilizarea emanației Ra­dium-ului, la razele ultra­ violete etc... Medicina și teh­nica s’au îmbogățit mulțumită lor cu numeroase posibilități nouă. Electricitatea ne-a dăruit grandioasele dinamo-ma­­șini, telegraful, telefonul, lumina și căldura electrică, tele­grafia fără fir, etc., care au revoluționat ca prin minune toate ramurile industriei. Fără motoarele cu „ardere interioară“ n’ar fi fost po­sibilă aviația. Diesel-motoarele capătă din ce în ce mai mare însemnătate. „Zgârie Norii” din America, imensele diguri, căile fe­rate subterane, podurile, tunelurile etc., se construesc as­tăzi în câteva luni din beton și metale; constructorii pira­midelor ar fi avut nevoie de sute de ani pentru a ridica a­­­­semenea clădiri. Metalurgia ne-a dat aliajele de supremă soliditate și consistentă. Helicele aeroplanelor se fabrică din noul a­­liaj care e cu 50 la sută mai rezistent decât oțelul, și care se face din nichel și oțel. Și aluminiul cel ușor a permis construcția aeropanelor și avioanelor. Nu e de mirare că și conservarea alimentelor merită pe deplin titlul de „minune mondială“. Anglia mănâncă carne adusă din Austria cu vapoarele frigorifere. Fructele, legumele, compoturile, produsele laptelui — se conservă pretutindeni și intră în hrana zilnică a sutelor de milioane de oameni. Centrele mari industriale nu mai au nevoe să fie aprovizionate numai de producătorii din împrejurimi. Aeroteh­nica a făcut ca aeroplanul să ajungă la Pol, să facă ocolul lumii, să treacă deasupra Oceanului, să bată toate recordurile vitezei și să zboare 50 de ore fără între­rupere. Mașinile care ușurează munca umană produc minuni în acest sens: mașini agricole, țesătoare, textile, tipografi­ce, de scris, de calculat, etc... Cele 7 minuni antice au pierit. Cele 9 minuni mo­derne nu se tem de influenta Timpului: ele sunt eterne. A apărut No. 20 „REALITATEA ILUSTRATA" Cea mai mare revistă ilustrată de actu­alități. 90 ilustrațiuni din toată lumea, cu un sumar extrem de bogat și intere­sant. Cu un supliment de­­ 5 pagini „Radio­llustratis ............ 20 pagini mari 8 Iei ...... l

Next