Adevěrul Literar şi Artistic, februarie 1929 (Anul 10, nr. 426-429)

1929-02-03 / nr. 426

primul volum în stil cronicăresc. Subiectele m’au silit s’o fac. Căci vorbele care par pitorești și naturale în gura unui bătrân boer, contimporan al lui Ion Neculce sau a fraților Gostinești, în zilele noastre, ar face să ro­șească pe cel mai adevărat parlamentar. Am convinge­rea că acelorași motive datorăm savuroasele „Contes drolatiques” ale lui Balzac și subtilele „Contes de Jac­ques Tournebroche” ale lui Anatole France. Socot pe de altă parte că învigorarea limbii ce-o vorbim prin reîn­vierea câtorva vechi expresii și vorbe neaoșe, pe ne­drept uitate, nu poate fi decât un folos. E incontestabil că limba românească, mulțumită câtorva scriitori de frunte și după a mea părere în special d-lui Tudor Arghezi, a câștigat enorm în bogăție și mlădiere. Cred că în afară de teatru bulevardier­­ și el n’ar avea nici un sens să apară la noi acum, necorespunzând la nimic), în românește se poate scrie astăzi frumos, orice. Pentru poetul liric de pildă, limba română poate fi, mai mult ca altele, un prilej de mare originalitate. In însuși păcatul de a nu fi fost prea mult vorbită înde­lungată vreme de pătura cultă, stă puterea ei. Căci dacă limba franceză (cea mai perfectă limbă modernă), corespunde unei game cromatice de noțiuni, exprimate precis prin cuvinte care au sfârșit prin a le oglindi ideal, după veacuri de șlefuire la curțile celor patru­zeci de regi și în saloanele literare care au umplut fie­care veac francez, o limbă română, izgonită prin vă­găuni și creștere de munți de vitregiile eroicei sale isto­rii, aduce un iz de pământ și iarbă, de o savoare cu to­tul particulară. Pentru poetul liric de pildă, limba română poate fi, mai mult decât altele, un prilej de mare originalitate. Ia E ceva de dincolo de sens, care mă impresionează și mă subjugă. E ceva neprecis și de o profundă melan­colie care se traduce prin sensația fizică și stranie că aud o limbă pe care am vorbit-o și am uitat-o, îmi dau­ seama atunci că aceasta e limba mea, că aceasta e lim­ba noastră a tuturor, nu aceia pe care o găsești în „Mo­nitorul Oficial”. E drept că avem scriitori care au isbu­­tit să dee limbii românești un prestigiu și o prestanță până acum necunoscute. Dar limba ce-o vorbim și pe care uneori o scrim e îngrozitoare. Și ca să-ți dau o pildă, nu te voi duce în mijlocul dezbaterilor parla­mentare. Ar fi prea ușor. Să ne suim dacă vrei pe cea mai înaltă treaptă a intelectualității oficiale, la Universi­tate. Uite, am aici o scrisoare iscălită de unul din cei m­­ai pretențioși profesori. Și scoțând o hârtie din sertarul biuroului domnul Teodoreanu cetește: — „Domnule decan, Sâmbătă 30 cor. examinând pe studenții Chivu R. și Popescu Temistocle și neștiind conform regulamen­tului i-am declarat î’espinși, cari după aceia m’a urmă­rit pe stradă zicând , lasă că ai să vezi tu măi țigane și Care încontinuu făcea reflexii nepermise față de un domn universitar, apostrofându-mă cu următoarele in­sulte: mișel și alte insulte insuportabile și care dacă nu intervenea domnul profesor B, poate că ar fi degenerat în bătaie. Atitudinea acestor doi studenți mă miră foarte mult, întrucât d-lor au fost respinși și la dreptul comer­cial și întrucât față de profesorul respectiv nu au a­­ceiași atitudine. De aceia, domnule decan, vă rog să bine­voiți a a­­duce cazul în fața onor. Senat Universitar, spre a se da odată o pildă cum un student (sublinierea e a d-lui Teodoreanu), să se poarte cu profesorul lor. Și acum, domnule Blazian, să-ți spun rezoluția pe care a pus-o Alexandru Moruzi în Moldova, pe jalba veliților boeri către el, in care aceștia se plângeau că un ciocoi sau un boer de-a doua mână, a amenințat Di­vanul printr’o scrisoare anonimă cu „duhul nesupunerii franțuzești”. Am găsit rezoluția consemnată în „Istoria partide­lor politice” de A. D. Xenopol. Nu am opus aici, dar o știu pe de rost. Și cu o voce care nu-și putea ascunde emoția d-l Teodoreanu începu. Netrebnicul izvoditor, scârbaviiicei scrisori, purtă­toare de ocarnică bârfire, să se pedepsească după mă­sura Cugetării sale, către care s’a alunecat din împu­ținarea minții și din firească răutatea sa!” Compară, domnule Blazian, Vorbele Voevodului de­­atunci, cu stilul și ortografia intelectualului de acum; îmi vei da poate dreptate ca în fața acestui trecut să mă des­copăr și în fața acestui prezent să-mi pun pălăria ’n cap și să fluer a pagubă. Juvenal spunea că e greu să nu scrii satire. M’am convins că are dreptate și-i ceia ce voi căuta să dove­desc în al doilea volum. Mi se pare însă că m’am am­balat. Iartă-mă. E ora când mă duc la redacția gazetei să-mi scriu articolul. Coborîm împreună. In dreptul Cercului militar domnul Teodoreanu o ia prin gang spre „Curentul”, eu la vale pe Sărindar spre „Adeverul”.— Vezi, îmi spune d-l Teodoreanu râzând, democrația comunică prin acest gang cu reacțiun­ea. Apoi, pe un ton mai grav:. Dom­nule Blazian, mi se pare că spre sfârșitul convorbirii am căzut în lirism. Atenuează, rogu-te. Nu-mi place să fiu surprins așa. La revedere.. Și întorcându-se brusc din drum mă apucă de braț, șoptindu-mi pe-un ton misterios, nu-i chic! . H. BLAZIAN * * * Al. O Teodoreanu i.i „ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC« mm In drum spre Coreea, ne scoborim din tren ca să vizităm faimoasa insulă Miyajima, Arcadia japoneză, un ținut „unde nimeni nu se naște și nu moare”. Călătorul care, venind din Occident, a debarcat la Nagasaki și nu a vizitat încă nimic, e adânc impresionat de pacea câmpenească a insulei. Dar cei care vin din inima Japoniei, și au văzut pădurea din Nikko și Parcul sfânt de la Nara, nu mai pot avea aceeași sen­zație captivantă a noutății. Miyajima, despărțită de continent printr-un braț al Mării de mijloc, este în întregul ei, cu pădurile de cryptomerii, de pini și de pomi fructiferi care nu dau decât flori, un templu de vegetație închinat zeilor. Pe cărări aleargă cerbii, adevăr­ații stăpâni ai in­sulei, cu încrederea animalului care nu cunoaște frica. Vechii japonezi au voit să facă din acest ținut un exemplu de ceea ce ar fi viața omenească, dacă n’ar exista suferința, moartea și nici nevoia de a munci pen­tru hrană. Tăcerea care domnește, adâncă, absolută, izbește pe vizitator, de cum a pus piciorul în insulă. Cerbii vin să-i lingă mâna, așteptând ceva mâncare. Pe cărările întortochiate, va întâlni musmee zâmbitoare, care-l pri­vesc fără rezerva prefăcută a femeilor cinstite, ca și cum ar aparține unei lumi de inocență primitivă, stră­ină de noțiunea păcatului. Prin desișurile pădurii sfinte, se află mici temple cu statui de­ piatră repre­zentând pe Budha,­roase de secole. Lanterne de granit împrăștie in anumite nopți lumina lor trergurătoare în amintirea Strămoșilor. Tot ceea ce înseamnă viață modernă, zgomot supă­rător și mirosuri rele, este interzis. Nici un câine nu poate intra în Miyajima; cerbii nu trebuie să aibă mo­tive de spaimă. Nu­ circulă în insulă nici automobile, nici trăsuri, nici măcar simple Komma (trăsurele trase de oameni). Toți trebuie să meargă pe jos, ca în pri­mele timpuri ale Creațiunii. Gazolina e considerată o­­biect de contrabandă. Telegraful, telefonul și lumina e­­lectrică sunt deasemeni prohibite. Până acum cincizeci de ani, mai erau oprite și naș­terile și morțile în insulă. Femeile însărcinate și bol­navii erau trimiși în alte părți. Locuitorii insulei trăiau într’o blajină armonie. Niciodată nu s’ar fi auzit vorbe nepotrivite, țipete sau certuri. Astăzi, insula fericită își păstrează cerbii pașnici și prietenoși, tufișurile sfinte cu păsări cântătoare, dar oamenii s’au prefăcut. Au voe să se nască și să moară în insulă. Sunt și bolnavi, și, pe deasupr­a, hotelieri spe­culanți, care s’au stabilit, atrași de afluența vizitato­rilor. Un lac de foc (Vulcanul Kilauea din Insula Hawai) Pornim, cu automobilele, pe drumul săpat în pă­turile de lavă. Obișnuiți cu vulcanii în formă de con, nu înțelegem unde se află gura vulcanului de pe acest platou situat la o mare altitudine, dar cu înfățișare o­­rizontală de plajă. Terenul n’a­re consistență și auto­mobilul oscilează în mers. Pe aloguri, neagră se crapă și roata alunecă într’o groa­pă roșiatică, culoarea ce-o capătă lavele care n’au venit in contact cu aerul în timpul răcirii. Vehiculele pot înainta chiar până la craterul Ki­­lanei. II vedem abia când am ajuns la câțiva pași de gura lui, enormă spărtură cu diametrul de o mie de metri. Un adevărat lac în stâncă. Nici fum, nici miros. La șase metri adâncime, un mâl negru se agită fără con­tenire. Culoarea neagră nu-i de altfel decât o părere și nu-i astfel decât la ora când soarele apune. Și nici a­­tunci nu-i întinsă peste tot. Sunt gropi mari roșii în mâlul acesta negru și din ele țâșnesc limbi de foc, drepte sau împrăștiate în formă de buchet. In alte părți, spăr­turi ondulate despart globul de foc ca niște șerpi roșii. Pe mal, terenul frige, nu poți sta mult timp în a­­celaș loc. Dacă te așezi pe o piatră a stâncii, simți un tremur care sguduie adâncimile și se transmite cor­pului. Altfel, totul e liniștit, ca și cum ne-am afla lângă un lac oarecare, într’o grădină. Numai căldura pe care o împrăștie cavitatea craterului, ne amintește că de­­desupt se agită foc, nu apă. Astfel n’ai crede că lacul e un crater unde nivelul lichidului ferbinte crește foarte adesea înălțând atunci vertical în aer o coloană de va­pori și materii aprinse, înaltă de trei sute de metri, în timp ce lavele debordează în cascade pe întinderi de 40 de kilometri. Un om mărunt de stat se plimbă împrejurul vul­canului cu aerul satisfăcut al proprietarului care-și a­­rată grădina. Căldura extremă l-a desfigurat într’atât că nu mai știi cărei rase aparține. De patruzeci de ani e gardianul Kilawei și cunoaște acum felul în care i se deslănțue mâinile, diversitatea capriciilor, blândețea ipocrită a timpurilor de liniște. Ne vorbește cu duioșie de frumusețile vulcanului său, singurul din toată lumea pe care îl poți vedea de aproape, căci nu aruncă vaporii sulfuroși ce-ți stâr­nesc lacrimi, nici norii de fum asfixiant care te silesc să te depărtezi. — Ziua, adaugă el, vulcanul e mai puțin intere­sant. Soarele întrece lumina focului. Dacă ați putea veni noaptea! Și revenim, în toiul nopții, ca să vedem bilauea în toată splendoarea lui. De departe, ne călăuzește o lu­mină roșie, asemănătoare cu un incendiu, dar un in­cendiu care ar fi cuprins un oraș întreg. Când ne a­propiem, fazele automobilelor pălesc într’atât că par discuri opace vopsite galben. In lumina purpurie ne ve­dem­ unii pe alții ca în mijlocul zilei. Kilauea se află poate în aceiaș stare ca peste zi, dar acum, noaptea, ne emoționează mai adânc și ne in­spiră teamă, ca și cum o explozie s’ar pregăti și valuri de foc ar fi gata să țâșnească și să debordeze. Prin scoarța negricioasă se vede focul ca printr’o dantelă. Limbile de foc sunt mai înalte ca ziua și țâș­nesc luminos în formă de cupolă- Șerpii roșiatici au devenit brațe monstruoase și buchete de scântei izvo­rase din ondulările inelelor. O căldură infernală vine din lac. Călăuzit de șofer­rul nostru, un imigrat de origine portugheză, vreau să mă așez în acelaș loc unde am stat ziua. Dar bătrânul spiriduș al vulcanului ne îndrumează în direcția opusă Locul de care-l vorba, și, țărmul pe care am mers, nu mai există. S’au scufundat și au căzut în fundul crate­rului, cu câtva timp înainte, pe când luam ceaiul la ho­tel și ascultam orchestra h­avaiană. Ne așezăm în altă parte, după ce omulețul pârlit ne-a furat, în numele experienței sale, că suntem in si­guranță. Rămânem mai mult de un ceas, fără să cre­dem că am stat mai mult de câteva minute. E cunoscută atracția pe care o exercită focul, somnolența visătoare ce cuprinde pe acela care se așează în fața sobei și ur­mărește evoluțiile flăcărilor. Dar în fața unui foc de dimensiunile acestea considerabile! Călăuzele ne aduc aminte că ne aflăm într’un loc pustiu, în plină noapte, la patru ceasuri distanță de Hilo, și abia atunci ne ho­­tărîm să ne smulgem din fața acestui spectacol, unic în lume, și pe care nu-l vom mai vedea niciodată. La plecarea din insulă, merg să-mi iau rămas bun de la directorul Parcului Național, un yankeu tânăr, robust, amabil, care inspectează mereu călare pădu­rile de Koas, — copacii giganți ai ținutului, — craterele stinse, vulcanii fumegânzi, și lacul de foc, care de­pind toate de el. Casa în care locuește seamănă cu toate casele rus­tice din Statele­ Unite. Dar, după ce mi-a arătat-o, a­­daugă : — Iată ceea ce v’ar putea interesa: sistemul de în­călzit al locuință mele. Cu toate că ați voiajat mult, cred că n’ați văzut încă ceva la fel. Ieșim din casă. Lângă balconașul de jos, se află o spărtură adâncă între, doi pereți de piatră, un fel de hogeag natural înfundat în pământ. — Am sondat până la o adâncime de o sută de me­tri, îmi spune tânărul, fără să dau de fund. E o răsu­­flătoare a vulcanului pe unde căldura se risipea mai înainte fără folos. Aveți să vedeți. Și îl văd luând o pârghie de lemn ca să ridice un capac, tot de lemn, care astupa spărtura. Ne întoarcem în biurou și temperatura începe să se urce. După puțin timp, e așa de cald că transpirăm. Ferbințeala din pământ ese prin spărtură, intră prin­tr-un tub de ciment, trece pe sub toată casa, se urcă până pe coșul acoperișului și se pierde în aer. — Eu am inventat asta, adaugă tânărul yankeu cu mândrie. Acum, căldur­a caloriferului meu n’are ni­mic plăcut, dar iarna, când ninge și uraganul se des­lănțue, e bine de stat aici. Privesc cu mirare pe omul acesta care a forțat un vulcan să-l servească și care doarme liniștit nopțile deasupra unui cuptor gigantic care-i dă căldură gra­tuită și nu se stinge niciodată. Traducere de A. G. BLASCO IBANEZ Insula unde nimeni nu se naște și nu moare JL Citiți C379 LECTURA No. 208 FLOAREA LITERATURILOR STRĂINE I J. van M­AURIK ! O Farsă Gazetărească I două nuvele humoristice, pline de situațiile cele mai comedioase expuse cu o vervă mucalită irezistibilă Lei 5 Scrierea complectă la chioscuri si librari mwzss —tai———i—B— ara Oin vitrina Librăriei „UNIVERSALA“ Alcalay & Co. Calea Victoriei 27 eu B-dut Elisab.ta) Telefon Î5|30. AGENDAS DUNOD pe anul 1929 Assurances, par A. Váron. Automobile, par. G. Lienard. Banque, par H, Dufayel. Bâtiment, par E. Aucamus. Béton arme, par V. Forestier. Chemins de fer, par P. Place. Commerce, par G. Le Mereier. *'?■ Construction Mécanique, par. J. Izaft. Electricité, par L.-D. Fourcault. Métallurgie, par L. Descroix Mines. — Production et exploitation. — Prepara­tion mécanique. r-Physique industrielle, par J. Izart. Travaux publics, par E. Aucamus. Prețul fie cărei Agendes Lei 119.—. Antoine de Meaux — Augustin Cochin et la gá­ncsé de la revolution 120.— Weber — Traité élémentaire des sociétés de ca­pitalisation 140.— Louis — La maitresse noire, roman 78.— H. Pouville — L’homme dans l’Univers, son Ori­gine. sa vie, sa destinée 70.— Charles Richet — Apologie de la biologie 70,— Fianni — Anthologie de la poésie ilalienne con­temporaine 147.— N. Segur — Le voluptueux printemps, román 78.— Deniker — Les races et les peuples de la térre 560.— E. Bove — Eles annis, roman 78.— Dr. De Rofia — Ayons un bel enfant fiile ou gar­con a volonté 56.— Ultimele noutäfi din Editura „CARTEA ROMÂNEASCĂ“ Bulev. Academiei No. 3 — 5 București : Jean Bart. — Schițe marine 48.— Nichifor Crainic. — Darurile pământului, Ed. II 60.— Gib Mihăescu. — Vedenia, nuvelă (s. p.) Giovanni Papini. — Viața lui Isus. Trad. de Alex. Marcu 180.— Cezar Petrescu. — Omul care și-a găsit umbra 75.— Pillát si Perpessicius. — Antologia poeților de azi. Voi. II 120.— Liviu Rebreanu. — Golanii. Ed. IV 75.— „ „ Crăișorul. Roman, (s. p.) M. Sadoveanu. — împărăția apelor 70.— /. Simionescu. — Dobrogea, o țară din povești. Cu ilustrații 75.— Al. O. Teodoreanu. — Hronicul măscăriciului Vă­lătuc 60.— Ionel Teodoreanu. — Turnul Milenei 96.— G. Topliceanu. — Balade vesele și triste Ed. III 42.— „ Migdale amare Damian Stănoiu. — Necazurile părintelui Ghe­­deon — Roman — Ed. II (s. p.) M. Tican-Rumano. — La lacul elefanților. Trad. de. H. Elfant (s. p.) Nestor Urechia. — Zânele din valea Cerbului (s. p.) Dr. I. Westfried. — Instinctul sexual, cu o pre­față de Prof. S. Freud 120.— Cărțile de mai sus se găsesc de vânzare la toate li­brăriile din țară. Pot fi cerute și direct de la „Cartea Românească”, Bulev. Academiei No. 31 București I, trimițând costul prin mandat poștal. -I v *

Next