Adevěrul Literar şi Artistic, februarie 1933 (Anul 14, nr. 635-638)

1933-02-05 / nr. 635

ANUL XII.-SERIA II-a.-No. 6357 LEI EXEMPLARUL IV TAftA O 1­0­­ [UNK] >. 14 LEI EXEMPLARUL IN STRĂINĂTATE • ■. • 1 ■ Adevărul Literar Duminica 5 Februarie 1933 si Artistic I AL. V. BELDIMAN 1888-18]] FONDATORII [ CONST. mîrLE 1337-1920 FONDAT IN 1893 Reorganizarea noastră r Acesta-i ultimul număr al „­Adevărului Literar”, a­­părut in vechea formă. Noul număr va apărea în alt format și cu o altă factură. Vom face o publicație sprintenă care, — pe lângă proză și poezie, și în afară de articole de idei, — va a­­vea multe informații și note asupra actualității din țara noastră și străinătate. Nu va rămânea aspect literar, artistic, social și chiar politic, cu perspectivă mai adâncă, al vieții noa­stre — care să nu fie trecut în revistă de ochiul atent al observatorului intelectual. Scriitorul spectator își va spune veșnic cuvântul — situînd evenimentele în cadrul cultural, care ne in­teresează în primul rând. Toate manifestațiile superioare ale sufletului o­­menesc, orice gest și orice trăsătură de artă vor găsi aici un comentariu — fie că va fi vorba de-o carte, de-o conferință, de-un concert la radio, de-un disc sau de-o inovație a modei care pune în evidență linia ar­tistică a corpului, stilizat prin sport și prin entuzias­mul tineresc al vieții. Alături de produsele literare și artistice clasice, vom face loc — într’o largă măsură — tuturor produ­selor moderne, care vor avea pecetea talentului. Su­fletul neliniștit al noii generații caută forme nouă de artă. In arhitectură s’a impus un alt stil. In plastică și ’n literatură, spiritul proaspăt își caută loc. Sunt de­sigur extravaganțe. Acestea — când n'au nimic co­mun cu arta — n’au ce căuta în paginile noastre. Dar când spiritul va îmbrăca, cu talent, o altă formă origi­nală de artă — nimeni nu-i va pune bariera în cale. Scriitorii de talent, din toate școlile și grupările, vor găsi bună primire aici — dacă talentul i-a trecut printre cei aleși. In familia noastră scriitoricească vor intra toți cei înrudiți nu prin concepții de artă — ci prin viața care clocotește în inima lor, și prin puterea de creație, prin forța de a reda artistic această viață caldă care palpi­tă în ritm puternic. Cât privește elementele tinere, dornice de debut, le oferim rubrica „Primilor pași”, care a avut mare succes — și căreia îi vom da o mai largă desvoltare. Vom da o deosebită atenție biografiei contempo­rane (viața autorilor, portrete, interviewuri, anchete, opinii, la ce lucrează scriitorii, etc.), precum și istoriei literare: oameni, grupuri, cărți, reviste, cafenele, sa­loane, fenomene... Actualitatea va fi cuprinsă în următoarele cronici: literatura, teatrul, plastica, muzica, cinematograful, șa­hul, sportul, gastronomia, radio, discul, moda, știința, femeia, copilul, turismul, etc. Cu toate îmbunătățirile făcute, îmbogățiri de ru­brici și înmulțirea colaboratorilor, — prețul unui exem­plar al „Adevărului Literar” va fi redus la 5 lei. ADEVERUL LITERAR Femeie» în U.S.A. Alcoolul e prohibit în America. Asta înseamnă, CU alte cuvinte, că în America alcoolul nu se mai află pe masă, ca până deunăzi, ci sub masă. Căci America deține printre altele și recordul gestului pompos, al ținutei ireproșabile, al cuvântului de ordine și al ar­ticolelor de lege. Bine­înțeles că toate aceste artificii nu duc câtuș de puțin la o favorizare de fapt a „jumă­tății” bărbatului. Dacă prin libertatea și fericirea­ unei ființe se înțelege și dreptul nestingherit la viață, în conformitate cu instinctele normale, atunci trebue să conchidem că femeia americană se află într’o vădită inferioritate față de semenele ei de pe celelalte conti­nente. Intr’un „apartment house” Medy ocupă o odaie cu apă caldă și radio. Medy are douăzeci și șase de ani. Credeți poate că o așteaptă fericirea unui bărbat care s’o ajute bănește? Orice șansă e din capul locului ex­clusă. Cui să-i dea prin minte să se căsătorească cu ea? Medy e fată drăguță. Dar toată averea ei — în a- i fără de acel „vino ’ncoace” feminin — constă dintr’o slujbă retribuită cu optsprezece dolari pe săptămână. Prea puțin ca să trăiești și prea mult ca să mori. In A­­merica există milioane de astfel de Medy, milioane de oferte, dar nici o cerere­ încet, dar sigur, eternul feminin începe să se veș­tejească și să-i ia locul fata bătrână. Nu exagerăm de loc dacă apreciam la peste 50 la sută numărul „fetelor mari” care nu s’au bucurat nici măcar de „fericirea” unui flirt. America luptă — Europa suferă Deosebirea între femeia din U. S. A. și femeia din Europa? Femeia americană se caracterizează prin „com­plexul succesului”. Europeana își „dă drumul” își stri­gă sbuciumul în lume, eventual se „agață” de un băr­bat. Americana se mănâncă înlăuntrul ei și caută să strălucească în afară. Americana luptă, europeana suferă. In America, legea e totdeauna de partea femeii. Legea americană a făcut un gest larg, cavaleresc: „La­dies first”, doamnele au întâietatea! „Dacă o femee a fost destul de bună o dată, atunci e destul de bună tot­deauna”, s-a pronunțat sentențios un înțelept american și l-a silit pe bărbat sau să se căsătorească cu ea sau să-i plătească toată viața o pensie alimentară egală cu jumătatea venitului său. Căci o declarație de dragoste e ec­ipso o promi­siune de luare în căsătorie — orice altă interpretare e imorală. Dacă din punct de vedere juridic se dă satisfacție femeii, în practică lucrurile merg însă ceva mai greu. In America nu există obligativitatea de a te în­scrie la biroul populației și de a purta asupra ta un carnet de identitate. Nimeni nu te întreabă cine ești și de unde vii. Numele ți-l poți schimba tot atât de des ca și cămașa. Așa încât bărbatul condamnat să plă­tească pensie alimentară se refugiază dintr’un stat în­­tr’altul, sau numai dintr’o localitate într’alta, pierzân­­du-i-se urma. In America, mâna de lucru a femeii e mai eftină decât aceia a bărbatului. Din această pricină femeia lucrează, iar bărbatul mănâncă. Femeia hrănește fa­milia, căci bărbatul șomează. Orașele industriale­ se țin lanț și pretutindeni se manifestă aceiași mizerie. Industria americană lucrează în prima linie pen­tru nevoile ei, pentru dorințele și satisfacerea luxului ei. Femeia este sclava industriei... Capitalul american se află în mânile femeilor Cea mai mare parte a capitalului american se a­­flă în mânile femeilor. Șaptezeci la sută din acțiuni se află în posesia lor. Bursa mișună de femei care jon­glează cu valori de miliarde. Cum au ajuns aceste averi în mânile lor? Răspun­sul e simplu: prin moștenire, prin donațiuni, dar în primul rând prin munca personală. Obligată să-și poarte singură de grijă, femeia s’a înhămat la jug, pornind la lupta după bani. Dar care femeie trage cu plăcere la jug, însăși natura se împotrivește la asta. Dar o silește nevoia. „Iubirea trece prin stomac”, i se spune și acolo. Și tânărul comandă un sandwich și o limonadă. Asta-i tot ce-și poate permite să ofere azi un june american unei femei într’o după-amiază de Duminică. Dacă mai cumpără și un bilet de cinema, atunci fiți încredințați că săptămâna viitoare va fi silit să nu mai mănânce. Sigur este însă că bărbatul vede în aceste debursări­ contravaloarea lor. In America femeia nu mai obține azi nimic numai de florile mărului. Pentru un dolar, americanul îți pretinde materialul corespunzător. SERGHEI ESENIN Bii UE și­s üb­c§­m. 1­888 Nu ’nzădar suflat-ai vânt, Nu ’nzădar ai fost furtună, Cineva, spre nou avânt, Ochii mi-au umplut cu lună Subt a nu știu cui alint Am uitat tristețea mută, După lumea de argint, Tainică și neștiută. Nu mă mai frământă­ acum Spaima stelelor eterne, îndrăgit al clipei scrum Și tăcerea ce s’așterne. Toate freamătele tac. Totul limpezit sticlește, Asfințitul ca un mac Stacojiu pe iaz plutește, Sufletul descătușat, Spre priveliști se prelinge, Cerul — vacă ce-a fătat, Vițelușul roș și-l linge. Moartea vulpe! Șchiopătase pân ’la vizuină, C’un picior zdrobit Lângă gura ei s’a ’ncolăcit. Și ’n omăt c’o horbotă de sânge, fină, Chipul prins de somn și-a zugrăvit. Larma ’mpușcăturii roșii stăruise. Codrul i se legăna ’n priviri. Pletos, vântul printre ramuri se iuțise Risipind grăunțele-i sonore și subțiri. Negura creștea deasupra-i moale, Rumenă ’nserarea filavă sporea, Capul tresălta tot mai agale Și pe rană limba se răcea. Căzu ’n viscol coada de jăratec. Buzele de morcov putred s’au umplut. Era miros de frunziș și lut. Și în groapă, resfirându-se molatec, Sângele se prelingea tăcut... Din rusește de GEORGE LESNEA Despre G Topîrceanu Cu prilejul recentei conferințe ținute de d. G. Topîr­­ceanu la Cercul „Libertatea”,­­ d. Al. O Teodoreanu a prezentat astfel pe conferențiar, după obiceiul cer­cului, Doamnelor și domnilor, înainte de a păși pragul acestei săli, topografia ei îmi era cunoscută, din svon public, îmi reprezentam asistența, așezată în dreapta și în stânga primind vor­bitorul, ca două brațe deschise. Dar, această viziune reconfortantă mi-a fost repede întunecată de celebrul vers din Britannicus, atras ca de magnet: Tembrasse mon rival, mais e’est pour l’étouffer. Căci, orice ați zice și oricât, de politeță ați protesta eu sunt acela din cauza căruia d-l Topîrceanu, pentru care ați venit în număr atât de impunător, nu e încă în fața domniilor-voastre. Când am primit să îndepli­nesc ritualul prestabilit aici, prezentând pe conferen­­țiar.Îmi dădeam foarte bine seama că ar fi mai nor­mal ca d-l Topîrceanu să mă prezinte pe mine, decât eu, pe domnia-sa. Dar iar mă’ntorc și zic, că pentru domniile-voas­­tre, e preferabil să-l ascultați pe d-l Topîrceanu un ceas, după ce-am vorbit cu câteva minute, decât in­vers. Doamnelor și domnilor, Anatole France scrie undeva în La vie litéraire, dacă nu mă înșel, chiar în prefața primului volum, că un critic sincer n’ar trebui să spue niciodată: vă voi vorbi de Dante, de Virgiliu, sau de Homer, ci, vă voi vorbi de mine, a propos de Dante, de Virgiliu, sau de Homer. Cu toate că, dacă nu cumva tocmai pentru că, vorbind de domnul Topîrceanu îmi e lesne să fiu sin­cer, de astă dată mă voi abate de la acest sfat malițios, îmi va fi cu atât mai ușor cu cât nu sunt critic. Deci, a propus de d-1 Topîrceanu, îmi voi permite să vă vor­besc chiar despre d-1 Topîrceanu și numai despre d-l Topîrceanu. E inutil să adaug că înțeleg prin d-1 To­pîrceanu, literatura domniei­ sale. Doamnelor și domnilor. Atât d-l Ibrăileanu, cât și d-l Ralea, cât și acum în urmă d-l Călinescu, au scris despre opera d-lui To­pîrceanu articole după care e greu să faci altceva de­cât să reiei cu „alte mâni aceiași gamă”. Cum pe de altă par­te sunt sigur că atât versurile d-lui Topîrceanu cât și­ comentariile pe care le-au provocat vă sunt bine­­ cunoscute, nu-mi rămâne decât să-mi reduc contribu­ția la câteva sumare și modeste observații personale. ■Jf * # La apariția d-lui Topîrceanu în literatura romînă, toată lumea a fost de acord că domnia­ sa e un om in­teligent. Cu toate acestea d-sa s’a impus în aceiași mă­sură și în același timp și ca poet liric și ca humorist. Aceasta nu e singura dovadă că humorul nu e nici sen­timent, cum zic unii, nici inteligență, cum zic alții (în­tre care și d-l Topîrceanu, de altfel), ci numai amândo­uă la un loc, într’o proporție care scapă formulei și analizei de laborator. Dacă ar fi să ne exprimăm ști­ințific am putea scrie, pentru mai ușoara reținere a elevilor. Dar mai departe, nu putem merge, căci nu avem aparat să înregistreze cu precizie, dacă pus în formulă humorul ar fi inteligență , de pildă și sentiment 4, așa cum știm sigur că apa e H20. Cu toate acestea fenomenul Topîrceanu a produs nedumerirea unei anumite critici care nu-l putea clasa și indignarea domnilor poeți care nu-i puteau pricepe. Fapta literară a d-lui Topîrceanu sdruncina teorii bine verificate și se punea de-a curmezișul unor vechi su­perstiții și prejudecăți. In adevăr, de când e rotund pă­mântul și poate chiar mai dinainte, nimeni n’a obligat pe domnii poeți să fie inteligenți. E drept însă că nici nu i-a oprit. Gândiți-vă însă, cât de lungă trebue să fie acolo, la poarta Iadului, coloana proștilor, care au umplut veacurile cu versuri plăcute și dulci auzului contem­poran. Desigur că asta și nu altceva, l-a făcut pe La­clos să exclame: On peut ch­er de mauvais vers, lorsqu’il sont d’un­ grand poetel Majoritatea antologiilor, știm cu toții, a practicat sistemul și înainte de Laclos. Ei bine, d-l Topîrceanu, profitând de faptul că popreală nu-i, și-a luat inima’n­ dinți și tocul în mână, permițându-și să nu se tâmpeas­­că, atunci când scrie’n versuri. Gestul a făcut scandal. Ca orice inovație, părea deplasat. Și-am asistat atunci la spectacolul nostim de tot al prostiei, ironizând in­teligența. — Dar ce crede el, Topîrceanu, ziceau pletoșii tru­baduri, că poezia se scrie cu capul? D-l Topîrceanu nu s’a grăbit să răspundă direct la întrebare, dar a dovedit că se poate și așa. Căci, în de­finitiv, inteligența singură, nu poate promova versurile cuiva, fie el și Maupassant, sau Jules Lemaitre, dar, în nici un caz ea nu poate constitui un capitil diminu­­tio, mai ales când e dublată de un vădit talent poetic, cum e în cazul nostru. Faptul că poezia d-lui Topîrcea­nu s’a răspândit în lung și’n lat, făcând din domnia-sa unul din cei mai gustați poeți ai noștri, stă mărturie de fiece clipă că domnia-sa n’a scris numai cu inteligența. Inteligența a jucat în arta domniei­ sale rolul pe care îl joacă surdina în interpretarea unei partituri, la cla­vir, sau alt instrument. Aplicarea pedalei e un proce­deu necesar, reclamat de economia compoziției însăși. E un gest voit. E un gest conștient. Domnul Topîrceanu are o predilecție constantă pentru bucățile în care pe­dala intervine des. Dar o aplică numai când și unde trebue. Nici un vers semnat G. Topîrceanu nu e scris fără știrea Minervei. Pe fiecare din aceste potițiuni cu timbru pe ritm și rimă, prin care poetul solicită aten­ția posterității, severa zeiță a înțelepciunii a scris cu mâna ei diafană, se aprobă. Domnul Ralea scrie în judiciosul său articol că poezia d-lui Topîrceanu îl face să se gândească la Ju­les Laforgue. Și pe mine. Trebue să adaug numai că dacă e adevărat că ambii poeți seamănă în ceia ce pri­vește structura lor sufletească, opera lor nu seamănă de loc. Dar, ca și Laforgue, d-l Topîrceanu e un cântă­reț pe două strune. Melodia își urmează lună, cursul pe una din ele. Dar când e gata s’o ia rasna, amenințând struna să plesnească, un pizzicato hilar și persiflant pornit de pe cealaltă, o readuce la măsura indicată pe portativ. Sunt rari poeții care să cânte just f, în mă­sură. Domnul Topîrceanu e unul din aceștia, rari. Doamnelor și domnilor. Prin hrubele boltite ale unui suflet de poet, toate vânturile suflă și toate glasurile trezesc ecouri. In fir­(Continuare în pag. ll-a) . Humor = inteligență sentiment. G. Topîrceanu

Next