Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1933 (Anul 14, nr. 639-642)
1933-03-05 / nr. 639
ANUL XII — SERIA Il A Nr. 639 dominica 5 martie 1933 Manualul lui Stendhal O posteritate cum trebuie Proorocise că va avea cititori care-l vor înțelege, prin anii 1880 sau 1991. Când vorbea așa, Stendhal nu se mai mulțumea cu „fericiții puțini la număr” căror hotărîse odată a li se adresa exclusiv. Insă cel puțin un cititor care l-a înțeles i-a dat Dumnezeu încă din viață, — deși nu mai mult decât cu doi ani înainte de moarte — pe Balzac. Enormul și generosul romancier spuse impopularului dandy tot ce-i trebuia: îl proclamă „un demes chers inconnus ” , unul dintre maiștrii cei mai distinși ai literaturii cu idei; la Chartreuse de Parme e capod’opera acestei literaturi; „operă extraordinară; în această carte sublimul isbucnește la fiecare capitol, este Principele modern, romanul pe care l-ar scrie Machiavel dacă ar trăi exilat din Italia secolului XIX; nu-și poate găsi cititori decât în cei o mie cincisute care sunt capul Europei”. Nu a fost Stendhal răsplătit? Pentru un om care nicidecum nu-și pusese vanitatea în arta literară, mai cu seamă... „Toată viața am fost un înamorat nenorocit, pasionat de muzică și de pictură”. Iată o descriere de sine aproape completă. Să împlinim așa, toată viața a voit să fie într’un fel sau într’altul. E un exemplu mare de trai prin voință și de ultimă slăbiciune a instinctelor. Și a poftit teribil să-ie dore femeile, poate și prietenii, dar acestora prefera să le inspire teamă sau măcar perplexitate. Aceste pofte amândouă trăiau în el sub formă de reflecție încordată, de suspiciuni, de calcule adesea înduioșător de puerile. S’a trudit să fie un tip. In apucătura lui de a privi fix tot pe Domnul Beyle, iarăși și iarăși, de a-1 imagina, a-1 îndrepta și desmierda, e ceva de natură vicioasă. Un țicnit ilustru a fost un țicnit ilustru. Apetitul de a deslănțui adopție și a stârni mirare evlii l-au mulțumit din grosiliștii. imboldul spiritului istoric, adorația în veacul nostru nu-și află margini cuviincioase, și curiozitatea pioasă are o preferință tocmai de a cerceta până pe sub fustele și în pantalonii idolilor. Acum în urmă un stendhalist, sau câțiva, cred a fi descoperit că omul lor era sexualicește insuficient. Această descoperire s-a făcut prin scrutarea emoționată dar scrupuloasă a romanului Armance, iar amănuntul găsit în sine ajunge oarecum cheia însăși geniului stendhalian, un importent nerezignat. Deci porniri literare oprite adeseori în loc, plagiate, din dorința naiv perversă de a păcăli numai, sau de a escroca gloriolă literară, deghizări, pseudonime, conspirații sentimentale, uneori adevărate fobii și delir al persecuției. Toate aceste numai din nepotolire sexuală. Natura pare a fi , pregătit aci lui Freud triumful cel mai frumos. Iar simplii literați psihologic la Sainte-Beuve pot să exclame: iată ceva mult mai presus decât o operă,un OM! Cherubin cu defect Privindu-l de aproape vom ZÜÉ, dar iată un adolescent pus la moarte. Un adolescent impotent, Cherubin cu defect genital.. Desigur posteritatea i-a îndestulat lui Stendhal nevoia, de originalitate. In intimitate el nota: „deloc nu sunt sigur că am vreun talent, multe lucruri nu le scriu de teamă ca nu ,cumva vreun pedant indis.cred să râză de mine citindu-le”. Lungă vreme după entuziastul Balzac a studiat Anatole France scrisul lui Stendhal, iar pe urmă Paul Valéry fizionomia lui. Să fie pedanți aceștia doi? Dintre ei Valéry poetul a avut zâmbetul mai accentuat, însă nu fără oarecare bunătate. Totuși zâmbet este, și Stendhal se dovedește a fi fost imprudent. Imprudent tocmai el ! Figură plină de farmec copilăresc îndurerat, de tristețe iritată transpusă în ironie. Literat din necaz și cu o detașare desgustată, observator și mărturisitor de sine fără să-i pese de vre-o conveniență, dar și mistificator băiețandru, răsbunându-se — cu câtă inocență!— asupra curiozității vulgare, de tragerea pe sfoară atât de crudă pe care i-o jucase natura. Ce luptă bolnăvicios perpetuă cu societatea! Câtă ardere și ce secare a energiilor celor mai suculente, numai pentru a părea și a-și apărea om tare, liber cu totul și mai presus de toți ceilalți! De ironica urmare fatală a poftei incurabil juvenile de a se izola, nimic nu-l poate salva: toate clipele lui au fost obsedate de ideia pieții sociale, a judecății lumii, de goana cruntă după o izbândă oarecare — izbândă în ochii unei femei, ai unui salon, ai unui târg. Ce grozavă trudă în sec! Cât de sinistru simbol freudistic! „Vreau să scriu comedii ca Molière, să câștig renumele de cel mai minf de poet francez, și nu prin intrigi ca Voltaire, ci prin merit adevărat” — fiindcă era îndrăgostit de o biată actriță, care neapărat îi făcea farse. „Sunt urât, însă am fizionomie. Tot sufletul mi se arată în față și face să mi se uite trupul. Păream bărbat frumos, în genul lui Talma... Miercuri seara voiu fi spiritual... Voiu străluci cu prudență, și nu cu pasiune”. Nu are oarecare drept să judece observatorul malițios, că singura comedie care i-a reușit lui Stendhal e propria lui fizionomie, și poate viața lui întreagă? Cum vom tăgădui că în existența acestui om este un infinit comic involuntar ? Valoarea exemplului Această existență e fără îndoială instructivă. Opera de rezistență a acestui om o formează însăși figura și viața lui, de el făcute cu singulară trudă: un manual clasic pentru adolescenții până la moarte, de categorii diverse, — nu numai pentru adolescentul impotent, înțeleg adolescentul ca tip psihic, durabil toată viața. Ce să ne mai pese de literatura lui! Astăzi cel puțin ea nu mai poate apărea enigmatică. Negreșit, cu totul fără ambiții specifice nu putea fi un om ca Beyle, odată ce se pornea la scris. Insă ce a spus Nietzsche de Wagner: că și-a scos principiile artei din neputințele lui, se aplică cu însotită dreptate lui Stendhal. Pentru stilul pe care-l căuta, sau credea că l-a descoperit, de mult dăduseră soluția generalul Laclos în Les liaisons dangereuses în plin veac al XVIII, și mai puțin de douăzeci de ani înainte de Le Rouge et le Noir, Benjamin Constant în Adolphe. Insă aceasta importă puțin. E literatură. Din Stendhal tinerii au să învețe, tocmai, a despărți bine viața de literatură, sau, în special, cât de anevoioasă, respectiv ingrată, este încercarea de a te consola indirect, prin literatură, de insuficiență sexuală Nu avem azi pe Freud? Și electricitatea, sau mai știu eu ce. P. Z. Literar FONDATORII AL. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST MINE 1897-1920 FONDAT IN 1893 si Artistic 5 LEI EXEMPLARUL IN TARA 9 10 LEI EXEMPL. IN STRĂINĂTATE Haosul biurocratic O pensionară, — pierzându-și carnetul de pensii, — a încercat, de disperare, să se sinucidă. Ea știa cu câtă trudă și după câtă oi cinc își obținuse carnetul N’a avut curajul să înfrunte din nou calvarul formalităților biurocratice. Nu se mai simțea Tania Șeptelici Nud Absentul D. Iuliu Maniu stă, nemișcat, intr’un chaise-longue — pe o terasă în soare, la Monte-Carlo... Ochii săi suri, ca solzii de pește, s’au fixat în azur. Sub aspectu-i calm, — furtuna din adânc este și mai impresionantă. Ii trec desigur pe dinainte —șarje de cavalerie, cu călăreții pe oblânc, cu sulițele întinse... Trec cortegii funerare — prieteniile, tovărășiile de odinioară... Nl ține însă ferm, pe soclu de granit moral, convingerea. In incintă și ’n culoare, între culisele vieții politice din București sau Cluj — fiecare face, cu ochii în jos, un act de ostilitate spre cel depărtat. Nu ridică nimeni ochii. Se teme să nu întâlnească recea sclipire a ochilor de platină. Și pe când aici lumea politică îl sfâșie și îl arde în efigie, — d. Maniu, singur și puternic, se înalță deasupra tuturora ca un erou ibsenian. Absentul tăcut își învinge adversarii printr-o privire fermă aruncată pe de-asupra capului lor. Păziți-vă de spirit Doi soți avocați din Cernăuți, — care au avut obrăznicia să spună mai demult la tribunal că nimeni n are dreptul să scoată unghii și să strivească sini,— au suferit de curând o percheziție... arestare, urmată bine-înțeles de : Corpul delict ? Trei caricaturi ale unui umorist german, care își bate joc de inichitățile justiției — și o glumă, făcută acum un an. Textul glumei a fost considerat subersiv— ca și caricaturile care se vând, intr’o mapă, la fiecare librărie din București. Invățătura-i simplă. Păziți-vă de spirit, dacă vreți să nu înfundați pușcăria. Mai ales că nu există mijloc de apărare. Intr’adevăr, cum ai să argumentezi, că gluma-i glumă ? în stare să se lupte cu ostilitatea interesată a unora, cu indolența și cu reaua voință a altora. Într’un stat ordonat, scoaterea unui duplicat este un moft. La noi se pune problema pe viață și pe moarte. Iar o persoană slabă, epuizată moralmente și extrem de sărace — c pri rat moartea. Rămășag Un flăcău din județul Iași era atât de sigur de dragostea iubitei lui — încât s’a pus rămășag pe 500 lei cu un prieten , că fata nu-l va trăda. Și fata l-a trădat. Iar flăcăul, — care a pierdut și 500 lei, și iubita, — s'a răzbunat pe câștigător, atacându-l în bandă, lovindu-l cu ciomegele și călcându-l în picioare. Răzbunarea este desigur o brutală stupiditate. Cât privește rămășagul, — remarcăm la flăcăul cu pricina un ascuțit spirit științific. Ca 7in chimist încredințat de reacțiunea intre două corpuri, el avea convingerea absolută în rezultatul probelor sale. S’a înșelat. Iar faptul are o morală . Oricât de sigur ar fi de un lucru — e mai bine să nu încerci... M. SEVASTOS Din viață—nu din cărți Soare vechi — Cântec de nebun — Voi care dela Soare cereți viață multă, Voi nu vedeți că-l duceți voi în spate, Că inima rănită vi se sbate Din cuibul piepturilor voastre smultă? Ca pe-un tezaur In spate duceți stârvul lui de aur! Tentaculele lui fluide sug Din trupul vostru viață, vis și sânge. Privirea lui strivește ca un drug Și capul ca’ntr’un clește viu vi-l strânge!... Voi viață cereți dela el și vlagă, Dar peste voi lumina lui se’ntinde Ca o plagă , , De aur putred care vă cuprinde! In urma lui voi vă târâți pe brânci Și ochii voștri-s două răni adânci In care ghiara lui subțire scurmă! Iar trupul vostru gârbov de lumină Pe urma lui, strivit de el, se’nclină Cerșind lumină... Dar rugăciunea voastră e’n zadar! Povara aurului lui murdar Apasă trista voastră pleșuire... , c Pentru ca visul vostru nou să vie cu jertfă sufletele să vă fie și altar! De cerul vechi nu veți scăpa curând, Tot gârbov trupul vostru va rămâne Și bietul vostru suflet tot flămând!... Dar totuș dacă trupul vostru stâncă De umilință nu s’a făcut încă, C’un gest suprem de viață și speranță Din spate aruncați-l ca pe-o zdreanță, Cu-o tiflă răsturnați-l de pe boltă Iar stârvul lui călcați-l în picioare! Căci pentru noua vremilor recoltă Vă trebue un soare nou, — alt soare... AL. A. PHILIPPIDE I In preajma armistițiului Iași, 22. XI. 1917. Mare consiliu de miniștri la care participă și patru generali. S’a discutat numirea delegaților care să meargă la Focșani pentru încheerea armistițiului. Misiunea delegaților era să închee armistițiul pe aceleași baze ca armata rusă, fără a se angaja câtuși de puțin în vederea păcii,... deoarece în intențiunile guvernului stă să nu încheie pacea cu nici un preț. Am pus unele chestiuni. Deoarece pe de o parte nu voiam să încheiem pace, iar pe de alta voiam să încheem armistițiu pentru a înlesni rușilor să închee dânșii armistițiul, la ce este nevoie să mai trimetem noi delegațiuni. Ar fi destul să fim cuprinși în tratativele delegațiunii ruse, pe baza faptului că noi facem parte din grupul aliat de pe frontul român, care de fapt a fost sub înaltul comandament rus. Mi s’a răspuns de Brătianu, că a apucat deja să se angajeze în acest sens, față de Generalul Cerbacev, și aceasta, numai după ce consultase mai întâi pe reprezentanții puterilor aliate. Aceștia ar fi răspuns, că nu au instrucțiuni de la puterile respective, dar că personal, — fiecare — recunosc necesitatea în care se găsește România de a se alipi la demersurile Rusiei. Nu știu până la ce punct era îndreptățit Brătianu să facă ceea ce a făcut, în orice caz, am spus că, deoarece s’a angajat a participa la armistițiu, să numim un ofițer care să facă parte din delegațiunea frontului. Nu s’a primit propunerea pe motivul, că trebue să ne păstrăm independența! Am răspuns că probabil de la dușman va fi o singură delegațiune și nici de cum, câte o delegațiune de fiecare din cele patru state aliate. A fost de prisos. Am obiectat asupra mandatului delegațiunii părândumi-se puțin probabil, ca delegația dușmană să se mulțumească cu răspunsuri evasive. S’a recunoscut oarecum temeinicia obiecțiunii mele, dar nu s’a schimbat nimic din hotărîrea luată. S’au mai discutat alte chestiuni secundare, asupra cărora nu am emis nici o părere. Am pus apoi întrebarea, în caz de retragere, ce se face: cu familiile ofițerilor, cu formațiunile sanitare, cu depozitele etc. și nu am avut un răspuns precis; deci aceste chestiuni au a fi studiate, de acum înainte. In fine, consfătuirea s’a sfârșit și am plecat cu impresiunea, că și acum, când suntem în rostogolire spre fundul prăpăstiei, nu facem decât a urma cu acelaș sistem nenorocit de până acum, al subtilităților și arguțiilor. Unul cel mult doi hotărăsc, ceea ce este de făcut și apoi ceilalți sunt chemați nu să dea părere, ci să asculte meșteșugitele apărări, ale hotărîrii proectate. Doi sau trei mai independenți își spun vederile, pentru a nu fi luate în considerațiune; ceilalți tac întocmai ca și când ar fi pierdut darul cuvântului. Cumpătuire, în momente grele ale neamului. S’a hotărît armistițiul! Pentru ce? Pe cinste nu am înțeles! Pentru a servi personal pe Cerbacev? Mi s’a răspuns de Brătianu hotărît că nu. Atunci în speranța că se va produce un miracol care să schimbe starea de lucruri in Rusia, un stat Ucrannan? Un mănunchiu de forțe doritoare de a lupta? Cazacii? Am spus lămurit, că în condițiunile prezente, posibilitatea unei puteri militare organizate pentru operațiuni militare, este de domeniul fanteziei. * Soldatul rus nu mai vrea să se bată, și nimic nu-1 va mai readuce, în starea lucrurilor de astăzi, în fața dușmanului. S’a convenit că am dreptate și totuși s’a persistat în hotărîrea ambiguă luată. O adevărată și foarte tristă comedie. Am fost invitat la dejun la Palat. După ce ne-am sculat de la masă, am rugat pe Rege să mă desărcineze de comandamentul armatei, deoarece nu pot rămâne sub ordinele unui General mai nou în grad. M’a rugat să rămân la postul meu și să fac asta pentru El. „Faites-la pour moi”, Am solicitat atunci să-mi dea un concediu. Mir a răspuns că ar putea să se interpreteze ca o protestare și ar fi în defavorul meu. I-am replicat că sunt obișnuit cu interpretările calomnioase. In fine a convenit să-mi dea un concediu tacit, fără a face formalitățile necesare. Still schweigender Urlaub. In toate jumătăți de măsuri. Vorbind apoi de situație, am întrebat pe Rege dacă cunoaște care ar fi condițiunile, ce ne-ar impune Germanii. Mi-a răspuns că nu. De asemenea niu știe nimic în ceia ce privește vederile aliaților asupra situațiunii noastre!... I-am spus că, după ce ne vom retrage** și se va dizolva armata, desigur că se va statuii o nouă stare de lucruri în România, o stare de lucruri, cu aparență cel puțin, dacă nu chiar cu realitatea, de a fi cea voită de țară, adică de cele 7 milioane de români. Să admitem că războiul, după un an, doi, trei etc. se termină cu victoria aliaților, că aliații nu ar fi mulțumiți cu ceea ce a făcut România reală și ar voi să se repite în drepturile ei România oficială din Decembrie 1917. Prin ce mijloc material s’ar realiza aceasta? In România va exista atunci un guvern, o armată, un aparat administrativ complect. Cum ar putea fi răsturnată această stare de lucruri? Pe cale militară? Nu am avea putința materială. Pe cale diplomatică? Regele Ferrdinand al Bulgariei a domnit șapte ani, fără să fie recunoscut de Europa!... Mi-a răspuns că s’a gândit la acest lucru, precum și la alte situațiuni și că axe pentru fiecare o soluție. Am mex’s în urmă la Regina în audiență și i-am spus acelaș lucru. M’a întrebat dacă am vorbit și Regelui în acelaș mod. Bilanțul zilei de azi este că ne sbatem în întuneric. Cei cu frânele țării nu văd i’ealitatea, fiind orbiți de povara greșelilor comise. Am plecat din Iași cu inima plină de amărăciune, durere și desgust. Totul este de mulțumit ficțiunii parlamentare, poate chiar însuși regimului parlamentar! In teorie poate să fie judicios, în practică se dovedește, cel puțin in țările nepregătite ca educațiune civică și temperament, că poartă în sine termenii ficțiunii, care duc la corupție și decădere. MAREȘAL AVERESCU Misiunea franceză asigură, că în curând vom avea 60 de divizii ucrainene. O parte din ofițerii francezi au fost deja trimiși la Kiev, pentru a transforma acest miraj în realitate! (N. A.) ". La ordinea zilei era ideia retragerii României oficiale: suveranii, guvernul, parlamentul, etc. Unii credeau că era de ales Japonia, alții Mesopotamia, alți se mulțumiau cu Rusia _N. A4 t