Adevěrul Literar şi Artistic, septembrie 1934 (Anul 15, nr. 717-721)
1934-09-02 / nr. 717
ANUL XIII — SERIA II-A NR 717 DUMINICA 2 SEPTEMVRIE 1934 FONDATOR AL VELDIMAN 1888—1897 CONST MILLE 1897-1920 FONDAT IN 1893 Paul Zarifopo! " Tristul folos al scrisului pen Baruch. Tensiunea imputării otru morții pe care i-ai cunoscut apreciam din proprie experieneste că ei pot fi tratați ca o viață: ținusem de rău fără nicio teme primă, obiectiv și la rece, ipocrizie pe N. D. Cocea, că atât e viu omul se poate defini dat publicității, în absența automai grea și gânditorul instarului, versurile încredințate abil, cu secrete și surprize nea unei păstrări confidențiale, lașteptat răscolite în rezervele ce- lartă cu alte boarfe. Dar în malul mai ciudat corp care-i inte tema viciului scriitorul seamălectul, se descoperă brusc într’o nă cu propagandistul și prostirăcăminte necercetată. Adesea toata care își fac un agrement ori vin, care produce vin, ascuns pasional din debușarea și condé subt rădăcină petrol. Că evertirea inocenței naive la v există concordanță între substra- luptatea și stricăciunea lor poluri și flora evidentă, o afirmă firică, religioasă și sensuală, atovărășia dintre geolog și bot a mestecându-se și în inconștient nist, anume lichen nu crește la țele cele mai sîrave și mai pure fața pământului fără a justifi- puțină glandă și o teacă de țap, care de epoci petrecute în adânc mai mult sau mai puțin, după cimile nestrăbătute. Și nici un fanatism transpus din carne blond sau oacheș nu e cine vrea Lanțurile fine ale unui sistem și strâmbat în psih. Paul Zarifopol nu a fost lăsat nervos planetar păstrează solide sinceritățile lui complicate claritățile unui«U»di> a între să fie un afirmativ și nici ricti neanalizate miez și aspect. Nu-l mai văd pe Paul Zarifo dintre să fie un afirmativ și nici criticul lui nu a fost un critic. Judaic în fața spectacolului și apoi, când caut să-mi aduc a creației, ca să nu le tăgăduiascăminte de el, decât în cadrul ușii și să dea inteligenței muncite pe redacției, intrând politicos și di texte la lumina Mi-aduc aminte, intr’o zi de întunericului, pescuit, in apa Jijiei, la Bosia siant, cu buzele greu dezlipite el le-a discutat cu intenția că le de lângă sați, — d-ra Profirița de sfiala lui. Acest om care își interpretează, ceea ce ar părea Sadoveanu, fiica d-lui Mihail măsura cuvintele scrise cu cea să denote o rafinare a curajului Sadoveanu, vorbea volubil la un timetrul și strecura în ele sub- prin negrul-animal al cerebra- popas. __ _ stanțele unui fel de nuanță calității, că de foarte cerebral și N’o ascultam, gândindu-mă la pipeta, se ferea să nu-i scape monstruos de cerebral, Zarifa- pescuitul de seară. O vorbă mai mult decât ar fi pol a fost un foarte cerebral. Am prins dela dânsa numai a trebuit regulilor lui arbitrare și poate că unicul exemplar din esă nu se simtă angajat într’un poca lui, dus până la înalta fripă injeniș. giditate, care s’ar putea cifra în și văd capul, frontal proe- Fahrenheit cu absurdul cubalminent ca muchea toporului din lut zero de temperatură joasă, profil. Natura i-l destinase unei S’ar preciza mai mult atitudinea medalii de Papă, care și-a greșit lui neutrală în ecranul vieții, lacariera și tihna. In toate sconându-i de scurt preferințele pe unele catolice, în care sfinții roși tru timpurile revolute și oper vorbesc cu porumbieii și în derele încheiate, nu numai însfenul cu apă tare, cântă vin dinchelate, dar și depărtate. Eacon și se hitS din gravură anproape un stil să scrutezi numerele desfăcute de cantități și lumea desfăcută de timp, mai cu seamă de timpul sensibil, contimporan. Mintea lui Zavăzduhul Zarifopol cu gulerul de dantelă. Gura lui strânsă și fără buze vorbea ca și mintea lui exclusiv pe dinlăuntru și chiar ochii lui Era vorba de.un cuvânt din vocabularul d-lui Sadoveanu, întrebuințat de d-sa insă cu socoteală. Din pricina marii nuerau întorși către o contempla Kifopol plutea în ție interioară, ca la statuile a tihnii și era cu neputință săflate în picioare și nevăzute pe o debarci în aerul respirabil capătul unui stâlp de piatră unut sau otrăvit, prezent mirosului rar. Și însăș culoarea acestui nostru rapid. Să-și fi ascuns critropist al literaturii se apropia ticul schemelor în sine o neside tonul bisericii, calcaros și aguranță de gust și o confuzie avea cu fasonul de domnișoară fumat de iarba mare a nopților orientării, mascate de parava de Externat, trăite pe soclu, în frig indifenele zării în spații și timp? Se rent și în arșiță indiferentă, prea poate și este aproape pro- Mi se pare că Paul Zarifopol babil și-a făcut debutul la o revistă. Temerea de confruntările jupe care o scotea subsemnatul decății cu o realitate concretă fluențe exercitate de prozatorul înaintea războiului „Cronica”, îl făcea să-și exprime opiniuni nostru ți asupra străinilor, dar îi plăcuse atitudinea neafirmase asupra fluențelor în curs, nu încă asupra propriilor copii.... tvă, pe semne, a revistei și anumai în mic comitet și în cel „știritul” pătrunsese u ’n vocadogmatismul ei s-a hotărît să mai mic comitet a patru ochi, bularul duduii Profirița, scrie românește, după ce publi făgăduindu-și sieș, pentru a da- M’am gândit la această scenă, case din Germania, unde a trăit tă incertă, o Rusalie a parale- după ce am citit „Mormolocul” în cărți vre-o 20 de ani, miselismului actual, pe care nu o — romanul d-rei Profira Sadopare, în nemțește și parcă și în putea înscrie în calendarul lui, veanu, englezește. Articolul lui s’acam căci Rusaliile implică Paștile și M’a surprins desăvârșita orichemat „Baruch Spinoza” și era Paștile implică un Crăciun — și finalitate de fond și de formă. echilibrat exact și ocolit de o fi pruncul personalității se naște Nici un cuvânt din vocabularie de cenzură trasată arhitec- o singură dată și într’un singur rul d-lui Sadoveanu... furat. Zarifopol îmi scria din fel: Nu e nimeni vinovat de np- Autoarea s’a desrobit la timp Sinaia, unde sta pe un munte,titudini și inaptitudini. Scos din de teroarea covârșitoare a scriiiarna și vara, întocmai ca frății fire de câteva insistențe colegiatorului și părintelui lui de calcar de catedrală — și i le, care mărturiseau prin înțelera ce denotă de talent putemrăspundeam. Scrisorile lui au leșuri ce anume coardă a lipsit nic și original. intrat în arhiva desordonată a viorii lui suspinate, odată Paul podului meu, căreia încă n’am Zarifopol s’a hotărât să fie din »»Ora săteanului** mai avut prilejul să-i dau foc, epoca lui și să-și calce vioara. Am fost Duminecă la vânat Obicinuitele manuscrise preferă Rezultatele, rămase în buna Bărăgan, la moșia unui prieconstant publicității tipărite, o parte în manuscris, au fost de . După amiază s’a ridicat din risipire pură în văzduh, așa natură încât aceiași colegi fața mea, pâlpind un stol de Cred că nu l-am cunoscut în care l-au scos din trecut, l-au porimbei sălbateci.’ După câtecarne și oase, decât după ce îl îndemnat, sa-și reintegreze nn- ocoluri, porumbeii s’au lăsat cunoștea toată lumea și într’un mai decât miocenul. fn salcâmi, — înșirați pe-o fel și altul și după ce fiecare Trebuie să lăsăm această măr- margine de drum. Am ‘ confrate satisfăcut îl descoperiturie că Paul Zarifopol a fost dintr’acolo se direct și integral, ceea ce se în blazonul și în armele lui nu întâmplă de cinci ori anual și prototip aristocratic, simțit mai cu autorii străini. Un harnic mult din strania și individuala confrate a descoperit la vârsta lui existență, decât dintr’o pinde 50 de ani trecuți chiar pe Sestică pe care n’a avut nici timp neca într’o ediție, mi se pare, nici atelier ca să o realizeze, chiar românească și maturul en- gaz de mare actor, pe care trec._ domnule șef neutru tuziast, convins că nimeni nu buie să-l fi văzut trăit și care a l a apreciat cum se cuvine pa pierit din univers odata cu ge F in tara vana la el era mțeluș în situația fiul lui, anulat ca un parfummânească să fie numai atâta mmelancolica a unui amant m ț aRGHEZIdrăgostit de o fotografie într’un cimitir. Și când l-am cunoscut, cum se cunosc oamenii, atingându-și podul palmelor strângându-se din degete, Zaristiopol mi-a adus numaidecât o imputare, că aș fi determinat pieirea lui sufletească, îmbărbătându-i să nu se oprească la Lite Originalitate Din viata... — și din cârț ți ne despărți expresie: „Și atunci m’am știrit” — expresie care nu i se potri-Trecând drumul, m’am găsit față în față cu un plutonier de jandarmi. Trecusem câțiva pași pe terenul unei societăți, in care nu eram membru. Riscam o contravenție... !V > legalitate: chestia cu porumbeii... pe care nici măcar nu i-am împușcat... — Că bine zici, domnule... Ai văzut ce-i cu Skoda? Miniștri... milioane... ptiu, — făcu indignat plutonierul. Se apropie prietenos de mine, una de alta — răm... , în Skoda, mă scăpase de neplăceri. . . I ! Vânatul însă, era rated, ! Mă sun în mașină și pornii spre sat —gândind la ecoul produs de abuzurile oficialității. Eu pomenisem de Skoda, așa — ca să zic ceva... Și când colo, diversiunea mea prinsese... La cârciuma din sat, oprii. Era la apusul soarelui. La mese — țărani, tineri și bătrâni... fermei, fete... copii... Un scripcar și un țambalagiu cântau: „Cel din urmă tangou”... „La căsuță albă”... „Subt balcon eu, ți-am cântat o serenadă”. Asistența, tăcută, asculta cu plăcere. Nimeni nu dansa. Toți, cu paharele alături, erau cufundați în muzică. Într’un geam al cârciumei era încadrat un radio. — E stricat?, îl întrebai pe cârciumar. — Au, — îmi răspunse el, dar teanului l-am închis. Acum e.....era să boabe... teanului”. Plecai la moșie. Acolo toată casa era plină de cântecele de la radio: „Frunză verde maghiran’’... Foae verde spic de grâu”... ■ Zâmbii, fără voe. E calea modernizării — pe care n’o poate baricada „orașăcu frunze, foi și M. SEVASTOL MIHAIL SADOVEANU Serghei Essenin Nu sunt hoț... N’o să ’ncep ca să mă mint in van, curg inima-mi s’o ’nfrunte, De ce oare trec drept șarlatan Și trec drept scandalagiu de frunte? Nu sunt hoț, nici nu-s codrean tâlhar, N’am scurtat prin temniți nici o viață, Nu-s decât al străzilor ștrengar, Ce zâmbește tuturora ’n față. Sunt obraznic moscovit hai-hui, ș Și prin Twersk, pe hudiți când mă ’mpinten, Fiecare câine al nimănui, Recunoaște umbletul meu sprinten., Fiecare gloabă cu pas frânt, ♦ Dă din cap pe drum de mă ’ntălnește.■ *•" > Fiarelor prieten bun le sunt, Stihul meu de chin le lecuiește.. . , Port cilindru — nu pentru femei,, Patimi sterpe n’am de ce pricepe — Să-mi mai zmulg tristeții din femei Pot in el să dău ovăz la iepe. , Nu-s legat de oameni nicidecât,, Altei lumi destinul meu se ’nchină, Fiecărei javre, ei la gât i l-aș lega cravata cea mai fină. Deci de azi n’am să bolesc in van, Inima-mi uita-va să se ’ncrunte. Pentru asta trec drept șarlatan Și trec drept scandalagiu de frunte. Din rusește de GEORGE LESNER Din volumul „Stihuri și Poeme” de Serghei Esenin, care își făcu o țigară. Vorbirăm de va apărea în toamna cu o prefață de. d. Ionel Teodoreanu. .5 LEI EXEMPLARUL IN ȚARA IO LEI EXEMPLE IN STRĂINĂTATE Monumentul lui Eminescu la Constanța (1924-1934) Gâmpuri recente și amintiri Je ne sens: pourquoi mon esprit amer. Et fol Volle Vers la mer.. tru început propunerea ce-ți făceam să fii domiiata președintele comitetului „Pro Eminescu” și astfel, la 15 August, n’ai fi privit cu amărăciune cum altul și alții se împăunează cu meritele tuturor și ale dumitale, după bunul lor plac, ci ai fi avut dumneata căderea să scoți în relief meritul fiecăruia și o făceai, frumos, așa cum eleganța firii dumitale ți-o dicta s’o faci. Acum, nu-ți rămâne mă desăvârșită și nepieritoare cea alta decât să te închizi în biroul mai nobilă simțire și cea mai înaltă dumitale înțesat de cărți și [UNK] să te cugetare românească, consolezi citind din scrisul gândit.Comitetul „Pro Eminescu” a cărui primă și dificilă înjghebare (nu sunt oare toate începuturile dificile?) este realizarea din anul 1930 a stăruitorului meu imbold, — acest comitet, în formația lui ultimă, mi-a interzis — prin autoritarul său președinte — să rostesc cuvântul meu voi; eu nu m’am revoltat și nici nu am simțit nevoia s’o înfierez cu un cuvânt mai tare. Ce-mi mai trebuia mie sgomoz„ „„„ tăioasa, trecătoarea și mica satisfacție In „ora săteanului , radio fura e.a.mi fi auzită vorba la sărbătoamea țăranului... ceiace are și el. rea finală, când cuvântul îmi fusese Satul vrea însă altceva, du ascultat în rumorile și divergențele păi cum și orașul, la o petrecere a începutului, făcând să cedeze toate melodii .Vezil e< mic de animozități și nucile ambiții?... Căci la început, până să se infiltreze și limpezească ideea (PAUL VERLAINE) uilor nobili cari ți-au format dumitale spiritul. Recitește pe Eminescu și revezi mai ales poezia care conține versurile de mai jos: Priveliștile sclipitoare, Ce’n repezi șiruri se deștern, Repaoză nestrămutate Sub raza gândului etern. Citindu-le te vei consola că n’ai la festivitatea din 15 August. Să se revolte alții de asemenea interzicere fost arborat ca un steag de culori absurdă și s’o denumească cum vor vii la o serbare strălucitoare, din a cărei sclipire nu va rămâne mai nimic, decât — o vreme — unele vorbe într’adevăr frumoase, va rămâne doar, să domine vremile, fruntea, de bronz a unui geniu, tăiată de mâna unui artist inspirat. Și bucură-te că dumneata ești dintre primii făuritori care te-ai străduit ca acest geniu să nu fie uitat de asprul și materialistul secol în care ți-a fost dat să trăești. Că dumneata și eu n’am fost popune lăutarii ■ să cânte poporane... ..... ... . ________ ____________ linfíriind un munrîmp în mrlcul eternizării în bronz a celui mai au meniți în auzul nației pentru micul L jf ... . . tentic geniu românesc — în toate nostru drept la recunoștința ei, asta fixat de naționaliștii noștri — conștiințele pe care le-am făcut nu e nici o pagubă, nenorocirea cea care au frenezie în fața opinieii, părtașe gândului meu — au fost mare ar fi fost ca un Eminescu să catrinței și fluturilor, ezitări, împotriviri și harțe mărunte, nu mai fie pomenit și slăvit în con. I i. • Dar amintirile mele îndepărtează științele românești pentru curata și / aranul poarta nume nem din stolul lor pasărea cenușie care le puternica lumină ce a lăsat’o vie în țeșui. Țărăncile umblă cu tocuri îndurează șiragul luminos — și azi opera lui, pentru călăuzirea și înălînaire. Casele lor nu mai sunt a- nu mai disting, în fâlfâirea lor dotarea morală a vieții noastre. Emicoperiie pretutindeni cu stuf unde baftă își poate face poeticul cuibar din casele acoperite cu tablă csă cântec de patefon, decât aripi strălucitoare, moală, albe... ,. ...Se împlinesc—în, una din aceste zile —fici zece aici de când destinele nr îi-au statornicit așezarea vieții , nu știam pentru cât șir de ani — la Constanța. Era un final de fiu „Subt balcon eu ți-am cântat August de o strălucire aurie și a ne putem bucura că am trezit, în zin serenada” . Jurată cum au visat-o numai vechii „rmd.re. ar.e.asfa indiferentă cao s ouau a ... . greci pentru Olimpul și Empireul cele noastre, această indiferență care cam bântue la noi, căci noi am lăsat să se dărâme căsuța lui Eminescu, la Ipotești, și noi am răbdat să vedem mormântul și monumentul lui modest de la Bellu părăginit și acoperit cu inepte inscripțiuni. Dar conștiința dezorientată a țării se trezește. La 15 Iunie, la aniversarea a 45 de ani de la stingerea poetului, un pelerinaj al studenților se formează pentru a se închina la mormântul de sub teiul sfânt de la Bellu; la 15 August se dezvălue un monument, tot lui Eminescu, la Constanța; zilele acestea se aude că s-a luat inițiativa pentru restaurarea casei în care s’a născut marele Poet. Un gest stârnește pe un altul și toate aceste gesturi dovedesc ca nu suntem un popor de indiferenți înscriși în zodia destrămării.. Și desigur că acolo, în eternitate unde — printre luceferi de seama lui — Eminescu a atins nemărginirea și absolutul de care sufletul lui era însetat, desigur că față de Răcește manifestări — deși firesc îngrădite în mărginirea lucrurilor umane — desigur că spiritul lui a tresărit de o mare bucurie astrală, înțelegând că poporul lui, nemurindu-și gloriile adevărate, pe sine se nemurește ZOE VERBICEANU Am fost la desvelirea monumentului ridicat lui Eminescu la Constanța. M’am dus ca să privesc și să ma bucur — cum numai eu puteam să mă bucur — că germenul purtat cu evlavie înflăcărată în gândul și sufletul meu, ani dea rândul pe acel țărm de mare, a rodit însfârșit, la 15 August 1934, o floare strălucită, un monument nepieritor, demn de cel care a exprimat în for lor. Pe țărmul mării, mai ales, îmbătarea ce se filtra din cuprinsul larg al firii într’un suflet de om, îl ridica până la o fericire egală cu cea atribuită zeilor nemuritori. In ce zi, de astfel de plutire fericită a conștiinței mele în astral, mi-a tresărit în suflet dorul așezării în acel cadru de frumusețe transcedentală, chipul de bronz, eternizând fruntea celui care a atins zenitul gândirii românești, în ce zi s’a înfiripat acest dor al meu, nu știu lămuri nici pentru mine; dar asemenea transfigurări intime nu pot avea înregistrări precise, cel mult un semn de desuprinse și nepătrunse ale metafizicei.Și m’am hotărât, imediat, să împărtășesc altora dorul care mă frământa și care trecea peste puterea înfăptuirii mele singure. Am așteptat să întâlnesc și să recunosc, după semne ascunse, oamenii pe care-i puteam chema la cina tainei mele... Și într’o zi a unei fericite zodii, l’am recunoscut pe cel dintâi. Zodia bună a lui 1930 mi l’a desvăluit sub forma — nu totdeauna dătătoare și împlinitoare de nădejdi spirituale — a unui ajutor și locțiitor de primar, d. Aurel Vulpe. Acestui distins edil i-am împărtășit scânteia dorului meu și n’am fost de loc surprinsă că în clipita următoare aceeași scânteie s’a transmis cugetului său. Il cunoșteam pe Aurel Vulpe din multe manifestări cu caracter cultural; știam — deci — cui mă adresez și mai ales știam că-l abordez intr’un moment prielnic visului meu. Era primar și putea să doneze terenul de pe țărm, unde speram, acum zece ani, să văd înălțându-se monumentul realizat astăzi. Și un adevăr, Aurel Vulpe, cu toată căldura, a propus și obținut în consiliul municipal constănțean, frumoasa peluză de pe care domină, la mare, statuia lui Eminescu. Dar cine __ când meritele inițiativei și are înfăptuirilor s’au împărțit, și trâmbițat de cei cu râvna mult mai mică si doar cu ambiția prea mare—cine a știut care a fost aportul lu Aurel Vulpe in frumoasa realitate? La festivitatea de la 15 August, numele acestui inimos edil a fost abia, pomenit de un discurs, într’o monotonă și nivelatoare înșiruire, alături de numele altor înfăptuitori vrednici, împinși spre meritele periferice. Domnul Vulpe n’a protestat sgomotos; mi s’a plâns doar mie, la festivitatea din 15 August, în câteva cuvinte triste și ar fi dorit să nu părăsesc Constanța imediat după încheerea serbării, pentru a mai schimba vorbe și amintiri, în biroul său năpădit de cărți, acolo unde a luat viață comitetul „Pro Eminescu”. Dar ce i-aș fi spus acolo, deunăzi, în biroul său, îi spun astăzi, aci... „Domnule Vulpe, ești un om prea modest, și prea discret și nu poți fi altfel. Dacă erai altfel, primeai dinhescu scrie undeva: „Să ne ferim de indiferență ca de răul cel mai mare, mai ales în chestiunile de cultură și de naționalitate, căci nimic mai mult ca această indiferență nu ucide un popor“. Dumneata, d-le Vulpe și eu și alții, Picotorî de cerneală Prietenul Leagănul gol: Micul Grivei Plânge ’ntr’un colț. Pastel sufletesc O rază ele soare Străbate prin ploie , Surâs printre lacrimi, Pastei de iarnă Cerca de sticlă, Alb pretutindeni, Pietrele crapă. Pământul Ce râu este Omul, Ce bun e Pământul Pe toți ne primește ! Unui critic Roza ’nflorește, Sufletul cântă, Criticul... latrăI AL. T. STAMATIAD