Adevěrul Literar şi Artistic, octombrie 1934 (Anul 15, nr. 722-725)
1934-10-07 / nr. 722
ANUL XIII — SERIA ll-A Nr 722 DUMN'CA 7 OCTOMBRIE 19 34 FONDATOR Al_ V BELD1MAN 1688—1897 CONST MILLE ’897—1920 FONDAT IN 1893 5 LE! EXEMPLARUL IN ȚARA IO LEI EXEMPL. IN STRĂINĂTATE O vizită la Moscova Arme țariste și înscenări revoluționare Kremlinul Atracția principală a fostei metropole țariste e Kremlinul, cetate in cetate, istorie ilustrată a pravoslavnicului imperiu și legitimare plastică a întregii revoluții. Ziduri grele, durate de veacuri în cărămidă roșie, ziduri chinezești (Kitaigorod), ziduri nesfârșite, întrerupte de turnuri bizare, ocrotesc catedralele (cu turle proaspăt aurite) și palatele crești de năvala curiozității profane. La poartă, interpreta se legitimează; suntem numărați și predați viligenței unui soldat, care nu ne slăbește din ochi în tot timpul vizitei. Aparatele fotografice sunt lăsate la intrare, dar ni se dă voe ■ ■> 1i1.1 — să fim înregistrați de obiectivul oficial al „Iuturistului” ■ în fața clopotului Țarilor (mi s’a comunicat că unii îi spun Țarul Clopotelor), sau în fața celui mai mare, dar și cel mai mut tun din lume (Țarul Tunurilor). Am intrat în Palatul Armelor, astăzi muzeu banal, cu tronuri imperiale, (între care și tronul presărat cu peruzele al lui Boris Godunov), arme și armuri, odoare bisericești salvate de furia revoluției, vitrine înghesuite cu daruri regești; coroane împodobite cu diamante; veștmintele brodate cu perle ale demnitarilor Sfântului Sinod; costumele scumpe ale Elisabetei Petrovna și ale Caterinei a II-a; trăsurile somptuoase ale Țarilor; tacâmuri, talere și tăvi de aur și argint masiv. Din tot acest bazar inestetic și inutil am reținut numai mutrele extaziate ale turiștilor, oscilând între statuia lui Napoleon Bonaparte în mărime naturală, drapat după moda antică, și un gigantic vultur alb, în sidef, demontabil pană cu pană... Cimitirul Țarilor M’au impresionat mai mult cele trei catedrale seculare, cărora guvernul sovietic urmărește să le redea aspectul primitiv: catedrala Bunei Vestiri, care slujea odinioară pentru botezurile și cununiile țariste și princiare; catedrala Adormirii Maicii Domnului, în care se desfășura ceremonia încoronării; și catedrala Arhanghelului, locul de înmormântare al Țarilor. Frescuri vechi, păstrate ca niște zdrențe istorice ale strălucirii apuse, leagă acțiunțile vremii. Biserica trăește în aceste eterne fărâme de credință mai puternic decât în sufletul oamenilor. Cei de azi nu se mai descoperă trecând prin fața lor, dar, simbolic, ele domină conștiințele, inspirând sfială celor ce le privesc. Mormintele Țărilor — sarcofagii dure de piatră, îmbrăcate în lemn și metal — au năpădit biserica. E și Ivan cel Groaznic Înmormântat aci, alături de fiul său Ivan, pe care l-a ucis. Strecurându-ne prin înghesuiala de prisme funerare, ciprăbușit regimul! Altminteri trebuiau expulzați din vechile sarcofagii Țarii răposați, ca să facă loc urmașilor !” Intre Piața Roșie și râul Moscova,Kremlinul îndreaptă spre Dumnezeul altor vremi trâmbițele de aur ale catedralelor fără slujitori... Muzeul Revoluției Neîntrecuți propagandiști și excelenți regizori. Rușii știu că în materie de spectacol totul e punerea în scenă. De aceia, atunci când a fost vorba să înfățișeze plastic istoria revoluției proletare, ei și-au dat toată silința ca mijloacele de sugestie să fie cât mai copios puse la contribuție. In palatul fostului club englez, a fost instalat Muzeul Revoluției. S’au concentrat aci tot felul de obiecte, ziare, tablouri, inscripții, statui, fotografii, relicve și documente, menite să desvălue ororile regimului țarist, să ridiculizeze democrația europeană, să scoată în evidență abuzurile preoțimii și ale claselor conducătoare. Eterica Hazla Istoria acțiunii revoluționare începe în Rusia pe la mijlocul secolului al XVII-lea, cu aventura lui Stenka Razin, șeful cazacilor din Ural și de la Don. Punându-se în fruntea țăranilor răsculați, Stenka Razin înfrânge trupele țariste, dă libertate robilor, cucerește orașe, împarte dreptate celor obidiți și-i înarmează împotriva opresorilor. La Muzeu ni se arată cum a căzut Stenka Razin în manile Prințului Bariatinski și cum a fost ucis prin sfâșiere la 1671. Pugacev După Stenka Razin (imortalizat în cunoscutul poem simfonic al lui Glazunov), e rândul lui Pugacev să îndemne poporul la înlăturarea stăpânilor și cucerirea libertății. Dându-se drept Petru al III-lea, el profită de nemulțumirea generală, pune stăpânire pe câteva fortărețe, răscoală pe țărani împotriva nobililor și sfărâmă armatele trimise să-i înăbușe mișcarea. Pugacev e însă trădat de tovarășii săi și executat în 1775. In afară de portretul lui, Muzeul expune drapelul pe care-l purta, lanțurile în care a stat, cușca de fier în care a fost închis și în care nu putea sta decât în picioare. Mișcările acestea au eșuat din cauza cazacilor care nu au înțeles să dea până la urmă sprijin țărănimii. Decembriștii au urmat apoi decembriștii, ofițeri ruși influențați de ideile generoase ale teoreticienilor care pregăteau revoluția franceză. In 1816 ei înființează „Uniunea Mântuirii sau a adevăraților patrioți”, transformată în 1818 în „Uniunea binelui public”, reclamând o Dumă și predicând asasinatul. In Decembrie 1825, membrii acestei Uniuni provoacă o răscoală militară și ucid pe generalul Miloradovici. Nefiind însă pregătită serios și neavând o conducere unitară, revolta e înăbușită, iar insurgenții sunt parte condamnați la moarte, parte deportați în Siberia. Muzeul Revoluției înfățișează revolta militară, viața celor întemnițați, bilețelele mistice pe care și le trimiteau, scena executarii condamnaților la moaște, deportații în drumul surghiunului ș. a. m. d. Manifestul lui Karl Marx Acțiunea decembriștilor e continuată, sub Nicolae I, de scriitori. Alexandru Serghievici Pușkin, Lermontov, Nekrasov și Gogol sunt dintre aceștia. Operele lor stimulează emanciparea maselor. Odată cu apariția, în 1848, a celebrului Manifest redactat de Karl Marx și Engels, se pun și bazele actualului partid revolluționar rus. Toată doctrina marxistă e concentrată în acest manifest, inclusiv faimoasă formulă de propagandă sovietică: „Proletari din toată lumea, uniți-vă!”. Izbucnirea revoluției franceze din 1848 a deschis orizonturi noi și pentru revoluționarii ruși, dar reacțiunea violentă care s’a produs, a făcut ca doctrina comunistă să sufere o eclipsă, până în 1860, când reapare sub forma „Asociației Internaționale” a lui Marx. Bakunin Intre timp, fiul unui proprietar bogat din Torjok, Mihai Bakunin, format în școala militară din Petersburg, apoi student la Berlin, colaborator la „Reforma’’, expulzat din Franța și adept al filosofiei hegeliene, trădase tonsMlaCul dislas al UIE și proletarilor pentru a le cunoaște viața și aspirațiunile legitime. . El provoacă o sciziune a „Internaționalei” între autoritari, partizanii lui Karl Marx, și anarhiști. Trecând în rândurile anarhiștilor, Bakunin organizează secta „Fraților Internaționali” și „Alianța democrației Socialiste”, se declară ateu, partizan al violenței, al suprimării claselor, al egalității celor două sexe și al colectivizării în folosul exclusiv al muncitorilor. Condamnat de câteva ori și exilat în Siberia, Bakunin izbutește să scape, refugiindu-se în America, în Anglia (unde prietenii săi Herzen și Ogarev fac să apară ziarul „Kolokol”) și în cele din urmă în Elveția, unde moare în 1876. Herzen, socotit părintele spiritual al celei dintâi ideologii revoluționare, continuă activitatea lui Bakunin, introduce chiar cu ajutorul poliției, ziarul comunist în Rusia, făcând propagandă pentru desființarea sclaviei și colectivizarea agrară. Alți scriitori revoluționari Acum apar cei mai fanatici publiciști revoluționari: Bessarion Bielinski, Nicolae Gavrilovici Cernișevski, Dostoievski. Îndeosebi capodoperele lui Feodor Mihailovici Dostoevski —„Bieții oameni”, „Amintiri din Casa Morților”, „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul”, „Frații Karamazov”— exercită o influență covârșitoare asupra maselor. „Dostoievski, spune Maxim Gorki, a devenit poetul revoltei elementare a individului, apoi al revoltei pentru revoltă”. Turgheniev se ridică la rândul său cu vehemență împotriva sclaviei. „Povestirile de vânătoare”, dar mai ales „Părinți și copii” și „Pământ virgin” au contribuit în mare măsură la formarea sufletului rusesc modern. ' Acțiunea scriitorilor nu a rămas fără efect: prin decretul de la 3 Martie 1861, Țarul Alexandru al II-lea suprimă sclavia și împroprietărește pe mujici. Robii cărora li se redă numai libertatea devin proletari, — fapt esențial in istoria socială a Rusiei. . . . Atentate Din 1865, reacțiunea apare din nou la Curte. Nihilismul descris de Turgheniev face numeroși adepți printre studenți și femei, care trec de la teorie la acțiune, încep atentatele. Țarul se decide să introducă grabnic regimul reprezentantiv, dar e asasinat înainte de a-și pune planul în aplicare. Muzeul evocă figurile marilor scriitori prerevoluționari, momentele de teroare și scena asasinării Țarului. Sub Alexandru al III-lea, cenzura, arbitrajul, persecuțiile religioase și acțiunea de rusificare a popoarelor conlocuitoare sunt din nou intensificate. Kropotkin Acum se atașează mișcării socialiste prințul Petru Alexievici Kropotkin. Indignat de torturile la care sunt supuși condamnații politici, intră în Asociația internațională a muncitorilor și militează printre cei mai înflăcărați anarhiști. Arestat, el fuge din fortăreața Petru și Pavel, trece în Anglia, apoi în Elveția, unde întemeiază ziarul „Revolta”. E din nou închis, dar după ce scapă își continuă cu mai mare înverșunare acțiunea. Partizan al deplinei libertăți individuale, al suprimării poliției, al înlăturării oricărei ierarhii sociale, Kropotkin combate socialismul științific, marxismul și salarizarea după muncă. „A stabili asemena deosebiri, scrie el, însemnează a menține inegalitățile societății actuale, însemnează a trasa dinainte o linie de demarcație între muncitori și cei care pretind să-i guverneze”. In timpul acesta, în Iasnaia Poliana, Leon Tolstoi studia conjurația din Decembrie și pregătea un nou catechism revoluționar. Cărțile sale osândesc deopotrivă proprietatea, sufragiul universal, violența, autocrația și constituționalismul " . Cu Plekhanov și Vladimir Ulianov, apologiști fanatici ai terorii, istoria revoluției își continuă cursul. Vladimir Ilici Ulianov luase contact, în străinătate, cu teoreticienii și conducătorii nucleelor revoluționare. Închis la inapoerea în țară, el scrie — sub pseudonimul Lenin — despre „Desvoltarea capitalismului în Rusia”, leagă relații cu revoluționarii celorlalte țări, concentrând în lupta politică toate eforturile unei firi intransigente. Trăind la Londra sub numel de Richter, Lenin caută să-și grupeze adepții, să le impună un program și o metodă de lucru. Ține trei conferințe asupra problemei agrare la Școala Superioară de Științe Sociale din Paris, iar în 1896 dă publicității lucrarea intitulată „Datoriile social-democraților ruși”. In vremea aceasta ziarul „Iskra” formulează principiile de bază ale doctrinei comuniste. „Pentru prima dată, scrie Zinoviev, proletariatul e socotit ca principala forță revoluționară, clasa ascendentă menită să răstoarne burghezia”. Precipitarea evenimentelor Congresul din 1903 de la Bruxelles împarte partidul socialdemocrat în bolșevici (majoritari) și menșevici (minoritari). E o dată fundamentală în istoria evenimentelor care au premers revoluției. Războiul ruso-japonez e primul semnal al revoltei. Muncitorii organizează proteste, greve, manifestații violente, asasinate, insurecția se întinde. Manifestele sunt răspândite pretutindeni. Bolșevicii se pronunță pentru războiul civil. Răscoala sângeroasă de la 5 ianuarie 1905 din fața palatului de iarnă din Petersburg și incidentul Potemkin dovedesc gravitatea nemulțumirii populare. In vara aceluiași an se produc tulburări țărănești și revolte pe mare. Alături de Lenin apar acuma Lunacearski și Maxim Gorki. In fața grevei generale, care tinde să paralizeze viața Statului, Nicolae al II-lea se vede silit să dea manifestul din 17 Octombrie 1905, prin care garantează supușilor săi libertatea de conștiință, libertatea cuvântului, a întrunirilor și a presei. Nici o lege nu mai poate intra în vigoare fără aprobarea Dumei. Prima adunare legislativă, propunând însă o serie de reforme radicale, e dizolvată imediat. Adunarea din Februarie 1907 la fel. Printr-o nouă lege, drepturile electorale sunt restrânse, făcând astfel ca Adunarea din toamna anului 1907 să poată funcționa câtva timp, colaborând cu ministrul Stolipin. Reacțiunea veghea însă, combătând principiile democratice. Stolipin fu asasinat la Kiev în 1911 și acțiunea întreprinsă de a patra Dumă n’a putut împiedica întoarcerea la absolutism. In sfârșit, suntem în preziua evenimentelor hotărîtoare. Izbucnește războiul mondial, însoțit de toate reacțiunile provocate de desfășurarea lui asupra unui imperiu în plină dezagregare. Revoluția La 27 Februarie 1917 Rusia e în flăcări. Revoluția se întinde vertiginos. Edificiile publice sunt luate cu asalt, foștii miniștri sunt arestați, se constitue comitetul provizoriu al Dumei și Sovietul delegaților. Nicolae al II-lea și Țareviciul sunt siliți să abdice. Guvernul provizoriu proclamă independența Poloniei, hotărăște reforma agrară, dă drepturi politice femeii, monopolizează comerțul grâului și suprimă pedeapsa cu moartea. Congresul partidului constituțional democrat cere instaurarea republicii. Revenirea lui Lenin în Rusia, la 17 Aprilie 1917, avea să schimbe mersul evenimentelor. Scopul lui era să dezavueze procedeele Internaționalei a doua, să combată democrația și să obțină puterea pentru sovietele de muncitori, realizând revoluția proletară internațională. El voia să organizeze masele aparținând claselor oprimate în așa fel încât să rezolve între« ansamblul de probleme micl- economice, naționale, poltice și sociale. Ia contact atât cu bolșevicii cât și cu menșevicii. Plekhanov și Kamenev îl combat. Dar Lenin stătue în convingerile sale. Cere încheerea păcii și suprimarea proprietății private de pământuri. Singurele organe de acțiune rămân Sovietele. Manifestația din 18 Iunie mări influența concepțiilor leniniste. Ea se producea tocmai în momentul când guvernul provizoriu ordona ofensiva. Dezordinile printre unitățile de pe front, începute în Aprilie, se înmulțesc necontenit. Kerenski ia ministerul de război. Brusilov devine generalisim. Flota de pe Marea Neagră se revoltă. Armata a VIII-a, sub comanda lui Kornilov, ia ofensiva, dar crizele se succed în sânul guvernului provizoriu. Bolșevicii provoacă o răsvrătire la Petrograd. Kerenski ordonă arestarea conducătorilor, Republica Roșie Frontul însă cedează pretutindeni. Lenin e dat în judecată. Kornilov pornește împotriva guvernului provizoriu, care pierde din ce în ce frânele din rmână. La 14 Septembrie se proclamă Republica. Urmare în pag. II-a Straja Kremlinului Statuia lui Lenin Cupolele Kremlinului Muinl d 9 artă staattfiff à JL