Adevěrul Literar şi Artistic, septembrie 1935 (Anul 16, nr. 769-773)
1935-09-01 / nr. 769
iniimiii"ii iii Anul XIV — Seria II — Nr. 769 Duminica 1 Septembrie 1935 Abecedarul cititorului 1. Acum când editurile fac o întinsă publicitate literaturii școlare și propun publicului didactic noi liste de cărți și autori, iată-l apropiindu-se de vitrine și de chioșcul cu ziare, Analfabetul. Mă lovește în toate zilele cu cotul, îmbrăcat nemțește și cu surtuc și mă uit cu simpatie în gura lui, căscată la geamurile splendide și la proaspetele afișe mădite la un ghișeu. Ochii lui se joacă fermecați cu foile și copertele pestrițe și ar căuta o pereche de ochelari cu care să vadă și să-și explice totul. Dar opticianul Spinoza e absent și doctorii cărții nu se gândesc la infirmitatea lui de a• »I H.. . .: ■ , ■ ■< ' ’ ! , ■ 1 ' '' ..... nai fabet, ! • Dacă veneai când erai mic ți-aș fi potrivit niște sticle, cu chiu cu vai. Dar așa, catâr bătrân, o să te lăsăm înțepenit, zice doctorul. Căci noi tratăm orbirea ta sistematic, începând cu transformarea nu numai a ochiului dar a capului și animalului întreg. Dacă te-aș lua în tratament acum o să dea metoda greș, n’am numărul dioptriilor trebuincios. Ascultă, băiatule și ține minte... Ca să înveți carte, trebuie neapărat să fii mic, să le sperii de mine în fiecare zi și relația noastră ca să capete autoritate pentru bunul prestigiu al cărții și al culturii, trebuie să fie deja bancă la catedră, cu tablă, cu burete, cu tibișir, catalog, direcție și cancelarie. Altfel, te străduiești în deșert. Apoi, trebuie listă de cărți, caiete și călimări. E nevoie să te încurc și să te încâlcesc vreo 15 ani și după ce mi-am dat seamă că nu te mai poți desmetici anarhic, ca un analfabet îți iscălesc un bilet de voie.Asta e metoda. Ai băgat de seamă ce trebuie; trebuie tirajul dumitale decolorat. Persoana dumitale nu mă interesează, singură copie, obținută pe bucată rectangulară de hârtie privește învățământul. Când încă nu eram un om învățat și mă străduiam și eu, cu ajutorul dascălului meu de atunci, să mă divid, să mă transform, și să mă alambiciez, în ceasurile urîtului din clasă, o muscă ireverențioasă se muta din ograda găinilor în clasă și de pe nasul profesorului pe nasul meu. O ușoară strategie îmi permitea să o prind ca în capcană în mijlocul unei cărți deschise, care nu-mi fusese de mult folos. Pac musca era strivită în Istoria universală, deschideam din nou, ca să ad0mir frumusețea lucrului transformat în autogravură, și instinctiv simțeam în mine vocația pedagogică căpătând o formă și un scop. Dacă nu-ți apuc măcar un picior nu am făcut nimic. Frumusețea e compromisă, învățământul are o estetică și o metodă. Eu știu ce vrei Dumneata, Domnule Analfabet, vrei să citești fără să fi învățat să scrii. Mută-ți gândul, asta nu se poate. Ți-ai băgat în cap că dacă există mașina de scris este de ajuns să știi să citești ca să scrii mai frumos, cu degetele oarbe. Dumeneata n’ai auzit, pe semne, de caligrafie; bineînțeles, dacă ești un analfabet. Ai să pornești întâi cu degetul, pe care îl vei băga în cerneală până în cot. Pe urmă, până la Crăciun, înveți câteva litere obeze și câteva slabe. La Paști mai știi câteva, la Iunie dai examen și după patru ani mân câțiva ani, ca să înveți să ai învățat să scrii. Iți mai rămâne câțiva ani, ca să înveți să citești. Nu merge așa, cum vrei dumneata. Și la urma urmelor, tirajul hors-texte. Ai devenit certificat. Exact momentul în care nu te mai trage inima să te zgâiești la vitrine și chioșcuri și în care, bravului meu semen, nu mai citești nimic. Căci dumneata știi tot și nu te mai lovești de niciun secret. T. ARGHEZI y.mwm T. ARGHEZI Al doilea congres international de istorie literara Mulți dintre cititori își amintesc desigur de articolele și dările de seamă pe care „Nouvelles Litteraires” le consacrau primului Congres Internațional de Istorie Literară, care s-a ținut la Budapesta în Mai 1931. Al doilea congres se va ține anul acesta la Amsterdam, între 18 și 22 Septembrie. Programul stabilit e următorul: Perioadele din istoria literaturilor moderne. In afara ședințelor în care vor avea loc expunerea și discuțiunile în legătură cu subiectele la ordinea zilei, sunt prevăzute diverse recepții și excursiuni. Congresiștii francezi vor găsi ospitalitat desăvârșită la „Maison Descartes” sau la „Maison de France”. Persoanele ce doresc să ia parte la Congres, sunt rugate să se înscrie la Profesorul K. R. Gallas, Minervalaan 34, Amsterdam Z., Olanda, alăturând și cotizația de 5 florini (cincizeci franci francezi). Toți cei înscriși vor primi programul și toate informațiunile de ordin material. Congresiștii vor beneficia de o reducere de patruzeci la sută din tariful căilor ferate franceze. Pentru orice informațiuni complimentare, se pot cere lămuriri la secretarul general Profesorul P. Van Tieghem, Bourron (Seine-et-Marne). FONDATOR AL. V. BELD1MAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897-1920 FONDAT IN 1899 tif e r a r si Artistic 5 Lei Exemplarul în țara 10 Lei Exemplarul în strainăisso Stampă japoneză DIN VIAȚĂ... ȘI DIN CĂRȚI O inițiativa ■ Sunt datini populare, consacrate de timpuri ,și rămase în moravuri, pe care literatura cultă le evită cu o falsă pudoare științifică, fără să încerce să scoată din realitatea lor și să creeze cu cle o literatură. Acest sentiment de sfială, care împiedică desvoltarea unei întregi mișcări artistice curat românești, trebue revizuit fără întârziere. Secția Focșani a Ligii Culturale are frumosul curaj să facă abstracție de criteriile consfințite prin constrângeri teoretice artificiale, și deschide un concurs de bilete de plăcintă, adresând un apel scriitorilor noștri de versuri. Această literatură există, este tipărită și se vinde in sute de mii de foi de Anul Nou. Calitatea actualelor bilete de plăcintă lasă însă enorm de dorit și nu e vina poporului dacă publicul se vede silit să lecumpere și să întineze cu vulgaritatea lor sărbătoarea și plăcinta. Domnii autori nu fac nimic ca să le înlocuiască. Limba acestor bilete e detestabilă; trivialitatea lor întristează; glumele proaste pe care le conțin sunt fără scuză. De ce și-ar pune numele, pe o poemă adresată drumului de fier, un autor, și nu pe o colecție de bilete cu duh? Liga Culturală din Focșani pomește dintr’o excelentă chibzuință, și, sfărâmând un scrupul literar ridicul, dă o directivă hotărît nouă îndatoririlor literare. Poeții, versificatorii, epigramiștii, cupletiștii, au prilejul să facă operă și frumoasă, și delicată și utilă, desființând potopul de aberații și grosolănii care se revarsă anual peste căminurile sărbătorești. Poporul românesc a știut să-și facă o poezie țărănescă și o muzică de cântece incomparabile, care sunt insultate de producția răvașelor nopții de Anul Nou. Scriitorii sunt invitați la lucru. Insă nu numai scriitorii profesiei, ci toți oamenii cari au făcut sau auzit patru stihuri bine întoarse și inteligente, sunt invitați să le trimită Ligii Culturale din Focșani. Ea va alege și va întocmi o foaie sau o serie de foi, destinate împlinirii datinii bătrânești. Termenul concursului ni se pare însă prea scurt, până la 15 Septembrie. Pentru ca ideea să ajungă în toată întinderea țării și ca să participe la realizarea ei un număr cât mai mare de colaboratori, este nevoie de un termen cu mult mai depărtat, căci improvizarea instantanee poate să aibă un rezultat tot atât de nedorit cât și ceiace s’a făcut și nu s’a făcut până acum. Vacanța . Totdeauna v’ați gândit, fără îndoială, că vacanța e momentul în care orice om își găsește repausul bine meritat. Ce idee greșită, vacanța e timpul cel mai potrivit din cursul întregului an, pe care semenii noștri l-au ales ca să atenteze la propia lor viață. Gândiți-vă la numărul considerabil de accidente, de automobil din cursul verii. In adevăr, în zilele noastre, cel mai mediocru automobil trece de suta de kilometri pe oră! încercați să opriți pe șoferi să „atingă viteza maximă”! Dar nu-i numai sinuciderea prin automobil, mai trebuesc amintite și acele „băi tragice” care dau coloane întregi de accidente, pe care trebue să le înregistreze ziarele. Se vorbeau, de asemenea, de accidentele din munți: alpinismul e arta de suprimare în tovărășie. Astfel, vacanța ne păstrează numeroase subiecte de emoții; peste o lună își vor face apariția și accidentele de vânătoare. Trebue să precizăm însă că toate aceste sinucideri sunt datorite imprudenței, care fac periculoase șoseaua, apa, muntele și vânătoarea. Oare s ar putea recomanda prudența sub pedeapsă sau ammdr Vântul în poezia lui Icoană a forței la îndemâna oricui, vântul trece dela desmierdarea cu parfumul smuls florilor, până la scâncetul și scrâșnetul stejarului doborît de suflul năvalnic. Verhaeren, apologistul mistic al energiei sub toate formele, nici nu se putea să nu aibă o concepție proprie asupra acestei teribile puteri planetare, care încinge globul din toate părțile, peste oceane și munți. Arta poate fi oricând o expresie a forței generatoare. Ze Florile și holdele, șuvițele de păr, pânzele corăbiilor, stejarii, mările și veștmintele femeilor, sunt rând pe rând aliniate și violentate, dealungul unei nesfârșite game de șoapte de iubire, evocări din depărtare, și râs șăgalnic, până la gemetele și blestemele urgiei. Vântul care murmură și psalmodiază metalic printre holdele bron Verhaeren firul care-ți mângâie obrajii, împrăștiind în spațiu mirosul pătrunzător al iasomiei ori a salcâmului, oferă o suficientă senzație de artă, ca și vântul puternic, făcând din fiecare copac, o strună vibrătoare, din fiecare femee o luptătoare contra curentului desgolitor de pulpe și semănător de anarhia în părul bogat și mătăsos, zate, mâine tiranizează norii grei,fiind acompaniat, de prietenii credincioși: trăsnetul și fulgerul, adevărate flori roșii care-i aprind ogoarele. Astăzi umflă erotic pânza brigantinei ușoare, asemenea unui sân generos, mâine ridică valurile și le poruncește să înghită coaja de nucă a vanității omenești, pe Boreas iar nu pe Apollo. La Fontaine, din principiu adversar al forței și partizanul celui mai artistic cârperttem, l-a făcut pe Apollo învingător, simbolizând întreaga luptă spirituală a omenirii. Vântul face să geamă abisurile, venind, el însuși dintr’un abis. Crivățul nostru este bine cunoscut poetului: acel vânt care Forță universală și irezistibilă, vântul care fură săracului stuful de pe acoperiș și nume palatul bogatului, schimbă mereu aspectele planetei, se plimbă din pustiu în ocean, de la munți la munți și e o jucărie pentru el să le prefacă vârfurile de stâncă în lănci ascuțite. Simbol al unei energii nesPc aripile unui vânt regenerator s-au răspândit în lume speranțe, orgoliuri de creaturi, dorințe nebune, izvorîte din inima acelui vânt înconjurător de lume, inimă care prin pulsațiile ei planetare face să tresară în lume dezastre și fericiri. Este o imagine a întului picurând de pe aripile larg deschise ale vântului și nu i-a fost inspirată poetului numa de minunatele câmpii și livez ale Flandrei, toamna, cân lor buciume, hornuri, contact al colibei cu infinitul. Suveran necontestat al iernii, el biciuește cerurile în nopțile lungi, ca și ravagiile unui acid caustic peste corpurile organice, astfe încât,fârșite, poate modifica și viața, pe care o reîmprospătează mereu cu atomii aduși de prin toate zările. Vântul ține planeta într’o continuă comunicație. Din grădina iubitei aduce parfumul capitol de heliotrop, după cum din țara vecină poate târî germenii unei groaznice molime. Vântul lui Verhaeren este însă o forță reconfortantă care, d’Automne”, vântul nu-i creator, dar adânc confundat, în viața universului. Cavaler grosolan și vicios, pururea în căutare de pradă, mercenar și cap de bandă, bețiv, intră în relații amoroase pe la toate colțurile cu o roșcovană generoasă și bogată, cu Toamna, sunt la culoarea ruginei și-s bătute de gălăgiosul vânt sărat dinspre Marea Nordului. Aspecte umanizare și mult mai pregnante, i-au prezintat „Lc vent încline, avec ses bras vermeils, De l’un ă l’autre bont des horizons Les fleurs rouges et les fauves moissons... (Â la gloire du vent). ...Comme un aveuglc il erre au loin sur rocean Et, dés qu’il touche un cap ou qu’il heurte une pierre L’abîme érige un cri géant... Acesta, este vântul lui Verhaeren, orbul rătăcitor peste mări, un Homer, actul sublim cântat de pana lui André Chénier. Forță, oarbă, un artist mare ca La Fontaine, a știut de minune să-l zugrăvească într’o fabulă, vântul luându-se la întrecere, cu soarele, care mai întâiî va face pe, un călător să-și desbrace mantaua. Verhaeren dacă ar fi scris fabula aceasta sigur că l-ar fi făcut victorios ... Se cabre ardent, rugueux, terrible ct fou, Mord lă steppe, bondit d’Ukraine en Mlcmagne, Et fait pleurer Ies legendes sous les montagnes, Dc grotte en grotte, au long du Rhin... Noi cunoaștem bine crivățul, care ne mușcă dealurile și câmpiile halucinante, ținând de urât poveștilor și legendelor, ale căror farmece cresc cu neputincioasele lui urlete peste bietele acoperișuri cu ale vent, le vent pendant Ies nuits d'hiver lucides Pálit les cieux et Ies lointains comme un acide... ... It rapport de ses voyages A travers V inf ini des champs et des villages, Ou ne sait quoi de sain, de clair ct de fervent. Vântul umanizat trimite iară integral prin toate beașoaptele de iubire, melodiile știrile fericirii și nenorocirii palămurilor, strigătele de dumenești, un fel de tămâie cerere și mesagiile morții, căci rească în uriașa cădelniță nuintră pretutindeni, se insinuniversului verhaerenian:... ... „Avec ses teures d’or frâtant le sol et des plaines II a baisé la joie et la douleur humaines”... „Le vent est ce cavalier lourd Qui s’est soaie, ce soir, et fait l'amoar. Â lous les coins des carrefours. Avec la rouge et violente automne... (Soiva d’autornne) i