Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1936 (Anul 17, nr. 813-816)

1936-07-05 / nr. 813

t t» Adevărul Literar si Artist ie Anul XV — Seria­­l Nr. 813 fondator j al. v. beldiman 1888-1897 | fondat in 1899 Exemplarul .e Dinam­­i­că 5 Iulie 1936 { const. milie 1897-1920 | 10 Le3 Exemplarul in strainata­te In memoria lui Constantin Stere Cest un grand malheur que d'etre sage tout seul. ■ \ la Rochefoucauld On riest pas impunément un grand hőmmé. Anatoie Fs’anee Personalitatea lui C. Stere este atât de complexă și atât de bo­gată, încât cu greu poți desface — din noianul amintirilor — câ­teva trăsături caracteristice. Volume întregi vor cuprinde, odată, viața și opera acestui ti­­tim — punând în adevărată lu­mină influența lui asupra lumii ideilor din țara noastră, ca și con­­tribuția-i la opera de înoire po­litică și socială. Eram copil, în clasa întâia sau a doua de liceu — când l-am vă­zut pentru prima oară. L-am în­tâlnit pe str. Ralet —o uliță re­trasă și neumblată a Iașilor, îmi venea din față. Avea o barbă mare neagră și niște ochi crunți. Mi-a fost frică. Vroiam să trec pe celălalt trotuar, sau — cum nu, era nimeni pe stradă — s-o iau chiar la fugă. Mi-era însă ru­șine. Am înfruntat pericolul. Am venit împotrivă cu teamă și cu ostilitate. In dreptul său însă, de spaimă — și puțin din diploma­ție, ca să mă pun bine cu dân­sul — l-am salutat, fără să-l fi cunoscut, fără să fi știut cine-i... Mi-a răspuns — și primej­dia tre­cuse. Stere făcea această impre­sie, la prima vedere, asupra tuturora — cu mult peste vârsta de 11—12 ani. Aici i se spunea „Siberianul”, pentru aspectu­l glacial. In Si­beria însă cei ce-l cunoșteau bine îl socoteau „meridional” din pricina temperamentului său expansiv. Punea atâta vervă în discuții, atâta înflăcărare și convingere — când sentimental, când iro­nic, când jucând scene cu un mare talent dramatic — încât contrazicerea îl irita uneori până la supărare. In redacția „Vieții Romînești” a izbucnit o mare ceartă între Stere și Ibrăileanu de la o poe­zie de Ceria. Stere o lăuda, ve­nise chiar la redacție cu un e­­xemplar din „Convorbiri Litera­re”. Ibrăileanu își bătea joc de dânsa. A urmat un violent schimb de cuvinte. Stere a arun­cat bastonul pe­ podele, a eșit furios trântind ușa — și n’a mai venit la redacție, o mare bucată de vreme... Totul era la el­­ convingere. Parcă nu el stăpânea convinge­rile, ci ele pe dânsul. Stere care cunoscuse pen­tru ideile lui închisoarea și exi­lul nu era dispus să facă nici o concesie și nici un compromis. Cetise literatură, filozofie, so­ciologie, astronomie, botanică, geologie, istorie, artă, etc. — la lumina Aurorei Boreale. Trecu­se prin frigurile gândului de si­nucidere, într’o noapte, după lectura lui Dosotovski. Cerea cu o repeziciune uimitoare: câte un bloc de trei-patru rânduri deo­dată — și suferea cu eroii ca de-o durere proprie. Vorbea cald, colorat, pătimaș... Era tip de orator. In marile în­truniri, în parlament, la cursuri — față de zece-douăzeci de stu­denți — într’un grup de prie­teni sau dictând un articol ori o pagină de beletristică înaintea unui singur scrib. — Stere se în­flăcăra și clocotea, ca’n mijlocul unei mulțimi, la tribună... La cursuri, el nu preda — ci predica pentru libertăți și drep­tate socială, pentru împroprietă­rire, vot universal și cultură în popor. De­ aceia studenții lui i-au fost ucenici și ostași devo­tați. Democratismul său era împle­tit cu toată ființa-i intimă sufle­tească. Astfel l-am văzut în 1912, mi se pare — când eram odată singur cu dânsul în redac­ția „Vieții Romînești” — cum cerea cu emoție o telegramă, ca­re anunța pierderea unui însem­nat privilegiu de Camera Lorzi­lor. Avea lacrimi în ochi... Ostilitatea împotriva lui Stere se explică prin democratismul său sincer, în afară de orice tranzacții, prin caracteru­l din­­tr’o bucată și prin vasta lui cul­tură generală. Era aici străin și izolat — un solitar... „Nu ne prăsim”, izbucni el odată, amărît, privind pe amb­ii din capul lungii mese din redac­ția „Vieții Romînești” — masă aproape în întregime pustie. „In zece ani, pe cine am mai putut atrage noi? Doi-trei tineri, și a­­tât!” — Dar cetitorii, dar abonații? — riposta Ibrăileanu. Nici un argument nu-i clintea. Și dacă ideile lui Stere au răs­colit opinia­ publică și masele, pregătind atmosfera pentru re­forme — contribuind chiar di­rect la realizarea lor — el s’a simțit personal din ce în ce mai stingher. Venea dintr’o altă lume, cu larg orizont intelectual și moral — unde fiecare lupta pentru binele umanității, conștient că nici o jertfă nu-i inutilă­— și in­tra în mlaștina pestilențială a politicii românești. Om de­ o corectitudine per­fectă, — Stere intervenind pe lângă Ionel Brătianu pentru pre­lungirea contractului lui Gherea relativ la restaurantul din gara Ploești — a fost­ acuzat mai târ­ziu, cu aluzii și cu reticențe, de... cointeresare. Acuzația o arun­case însuși Vintilă Brătianu. Și atunci cel ce împărțea cu Gherea câștigul restaurantului, ca preț al intervenției politice, putea foarte ușor să vândă țara la Nemți... „Lumina” De-aici „procesul” Luminii — „proces” politic numai, căci cel juridic nu s’a judecat nicioda­tă... dosarul pierzându-se în­tr’un sertar al Regelui Ferdi­nand. „Lumina” a apărut nu din inițiativa lui Stere, ci a prieteni­lor — și sub­ presiunea opiniei publice din teritoriul ocupat, care vroia un ziar românesc. „Lumina” a avut asentimentul d-lui Alex. Vaida-Voevod care a spus, atunci, lui Stere: „Nu se știe cum va eși neamul nostru din prăpădul acesta. De­ aceia tre­­bue să avem două oțele în foc”. Din acești doi oameni politici unul a ajuns conducătorul na­ționalismului integral, iar celă­lalt „trădător”. „Lumina” n’a apărut decât cu mari dificultăți. Nemții au pus ju­sdici la Astpriz&ffi. Au făcut greutăți la hârtie, cerneală, etc. Au exercitat o cenzură severă —i multe din articolele lui Stere că­zând subt creionul roșu al cen­zurii. Conservatorul P. P. Carp nu putea privi cu ochi buni un ziar democratic. De­ aceia „Luminii” i se stabilise — pe lângă cen­zura de politică externă a Nem­ților — și o cenzură de politică internă, exercitată în spiritul lui Carp. Multe din articolele privi­toare la reforme au fost supri­mate. La un moment dat se propu­sese constituirea unui bloc al germanofililor. Acest bloc nu s’a putut realiza din pricina in­transigenței democratice a lui Stere. Când a apărut „Lumina”? A­­cest ziar a apărut la 1 Septem­brie 1917 — deci după Mără­­șești și Mărăști... când se produ­sese defecțiunea rusă... când frontul oriental era de fapt lichi­dat. (De altfel la 25 Octombrie nea­ i permanentă de focar ba­sarabean. In 1918 erau două concepții : anexarea (susținută de Marghi­loman) și libera determinare a poporului prin votul „Sfatului Țării” (Stere). A învins cel de al doilea punct de vedere — România obținând un incontestabil titlu­l juridic, opozabil tuturora, pentru unirea cu Basarabia. Procesul politic și militar al lui Stere s-a judecat în 1918 de Regele Ferdinand, care a acor­dat „trădătorului” cel mai înalt ordin, care a apărut la braț cu Stere în balconul Palatului Re­gal din Iași, care-i pusese la dis­poziție o limuzină cu coroana regală — având poruncă să-l a­­ducă la Palat, oriunde l-o găsi și la orice oră din zi și din noapte... Prietenii nu-l mai puteau vedea. Stere era tot timpul la Palat... Era socotit și ca salvator al Di­nastiei. La solemnitatea de la Mitropo-1917, bolșevicii au pus mâna pe u­a din Iași si a petrecut o scenă putere­, interesantă, cu prilejul slujbei Chiar ofensiva victorioasă de pentru Unirea Basarabiei, la Mărăști a fost oprită de M. ța rândul întâiu­l Regele C G. ca fara scop și, aproape, Stere. La 1 Septembrie 1917 pe fron­tul românesc nu mai erau lupte. Acuzația că „Lumina” cuprin­dea apeluri la dezertare este falsă. Apelurile nu aveau de altfel rost. De ce să-i îndemne ci­neva pe soldați să nu lupte, când ei nu luptau nici așa? Și ce rost avea să lupte fragmentul mic de front românesc — când imensul­ front oriental era nimicit? Dar chiar cel mai mare ina­mic militar al lui Stere, d. ma­reșal Prezan, spune că Nemții puneau manifeste de-ale lor în „Lumina” — și le aruncau, ast­fel, pe front. Poate fi învinovățit Stere de acest lucru? Dar aceste manifeste n’au a­­juns pe front, cu ajutorul „Lu­minii”, in timpul războiului — ci după războiu... când ele nu ne puteau face nici un rău. Atunci se credea că Germanii au rămas definitiv învingători. Așa credeau dealtfel toți mini­ștrii liberali de la Iași. Toți spu­neau: „Stere a avut dreptate!” Toți l-au primit la Iași pe Stere, în Martie 1918, ca un salvator — care prin „Lumina”, ca și prin toată acțiunea lui, caută să sal­veze ceia ce se mai putea salva. Se cunoaște rolul predomi­nant al lui Stere în actul Uni­rii Basarabiei —­ ne lueaă acțiu­ni fiind — strecurat în mul­țime. Ionel Brătianu. Primul gând al lui Stere fost să se îndrepte spre Ionel­a Brătianu, să-i strângă mâna și să-l invite în față. S’a temut însă să nu fie refuzat. De­ aceia a rămas pe loc. Ionel Brătianu — cum a declarat mai târziu a­­micilor — a așteptat acest „gest” și a fost profund jignit că „tră­dătorul” nu i-a întins mâna. Dacă Stere ar fi făcut „ges­tul”, dacă el ar fi acceptat su­gestia lui Ionel Brătianu de a sta doi ani afară de politică și a re­intra apoi în partidul liberal — „trădarea” n’ar fi existat... _ Iar Stelian Popescu s’ar fi simțit o­­norat să stea, pe banca ministe­rială, alături de „trădătorul” Stere — în cazul când acesta l-ar fi acceptat... In partidul națîonal­târanesc ■ Stere a început organizarea țărănismului, care se prezenta ca o mișcare haotică — împinsă din adânc de nevoia unei alte vieți. A dat program, doctrină și i­­deologie noului partid — pre­gătit dealtfel prin acțiunea lui de totdeauna. A realizat fuziunea cu parti­dul național și a condus pașii partidului până la putere. Atunci — pentru Stere nu s’a găsit un portofoliu... *Nici proce­­su­l nu s’a lichidat. Nu s’a ridi­cat nici suspendarea-i de la cate­dră. Legea celor 25 de hectare — care duce la crearea de nuclee pentru o viitoare mare proprie­tate — s’a făcut fără consulta­rea lui Stere. Fruntașii partidului s’au ridi­cat contra legii administrative, opera lui Stere. „Am trăit,—spu­neau ei, — atâția ani fără lege administrativă... De ce să ne grăbim?” Intre notițele lui Stere se gă­sesc indicații scrise, date de forurile superioare ale partidu­lui cu intenții reacționare. Iar un element reprezentativ al ideii țărănismului a cerut lui Stere­­— cu prilejul alcătuirii proectului de reformă electo­rală — să restrângă dreptul de vot al femeilor. Subt atmosfera reacționară din afara partidului și în urma unei demonstrații militare la O­­peră contra lui Stere, care în acel an redactase ordinul de zi pe armată al Regentului pentru 1 Ianuar, elementele de dreapta din partidul național-țărănesc l-au aruncat peste bord. Retragerea la iuca. Rămas ca sfătuitor al partidu­lui radical-țărănesc de subt con­ducerea d-lui Gr. Iunian, Stere a continuat să fie privit de oa­menii noștri de stat ca cea mai înaltă instanță politică din țară. Veneau unii după un sfat; alții — ca să-l spioneze... Se te­meau de dânsul... Cine știe ce lovitură pregătește solitarul dela Bucov? Stere nu pregătea nici o „lo­vitură” — cum n’a pregătit, nici n’a dat, vre­ odată... Primea diplomați, publiciști și oameni politici străini — care spuneau, plecând din țară, că Stere le făcuse cea mai pro­fundă impresie. Era considerat de toți ca figura proeminentă a țării românești. Stere la Bucov a reînceput sa scrie. După studii de drept, „Evolu­ția noțiunii de persoană” și in­troducerea în studiul dreptului constituțional, după articole po­litice, sociale și de critică lite­rară, după studii asupra poporanismului și a socialismului, după polemica asupra „Neoiobă­­giei” lui Gherea, după istoricul revoluției rusești, — mare parte din aceste lucrări strălucit înce­pute, dar neterminate. — Stere a pornit o operă grandioasă: „In preajma revoluției”. A scris opt volume. Al nouălea — sfârșitul — nu va mai apă­rea. Din pricină că, după scara ce­lorlalte volume, romanul ar mai fi trebuit să aibă câteva tomuri... și fiindcă oboseala și boala auto­rului se accentuau, — Stere se hotărîse (temându-se că și acea­stă operă va rămânea netermi­­nată) să concentreze sfârșitul într-o singură carte. Vania Răutu urma să fie asa­sinat de un adept al lui Arghir. Pe patul de suferință, eroul își trece în revistă întâmplările ultimilor ani. In sfârșit, vine moartea... Iar o femee îi pune pe mormânt două pietre: una din temnița de la Chișinău și alta de la închisoa­rea Văcărești. Sfârșitul . Dar moartea care nu iartă, ab­sorbea viața din trupul lui Stere. Figura lui, din linii fer­me și fine, căpăta un aer statuar. Se apropia de piatră și de bronz. Preocupat de ideia morții, Stere și-a făcut testamentul. Lasă drept îndreptar în viață copiilor crezul lui Platon: să-ți faci din propria-ți conștiință unicul judecător. Nu vroia nici discursuri, nici ceremonie religioasă. Pentru prieteni, Stere a scr­is la 14 iunie câteva rânduri cu creionul chimic pe o hârtie lun­găreață, detașată dintr’un car­net. Ruga să nu i se scrie ne­croloage. Acesta nu-i un necrolog. Este o datorie a presei de a in­dica ziua, când „cazul Stere” in­tră în faza a doua, care se va sfârși cu statue și cu elogii na­ționale. Vor începe dezbateri. Se vor da pe față scrisori și documen­te. Se vor produce declarații. Vor eși odată la iveală docu­mentele din legațiile din Viena, Berlin și Constantinopol. își vor Human­tu sau­ 2-a PENTRU PRIETENI Rog fără discursuri la incinerare și fără necroloage sau presă. Salutări tuturora mt*m •• *....*raca H, fUaxa I« Bnxinv io IftM C. Stere în mijlocul redactorilor „Vieții Românești” Ultima scrisoare a lui Ster­e din U Iunie 1036 panegirice in C. STERE •fi. STABE

Next