Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1936 (Anul 17, nr. 813-816)
1936-07-05 / nr. 813
t t» Adevărul Literar si Artist ie Anul XV — Serial Nr. 813 fondator j al. v. beldiman 1888-1897 | fondat in 1899 Exemplarul .e Dinamică 5 Iulie 1936 { const. milie 1897-1920 | 10 Le3 Exemplarul in strainatate In memoria lui Constantin Stere Cest un grand malheur que d'etre sage tout seul. ■ \ la Rochefoucauld On riest pas impunément un grand hőmmé. Anatoie Fs’anee Personalitatea lui C. Stere este atât de complexă și atât de bogată, încât cu greu poți desface — din noianul amintirilor — câteva trăsături caracteristice. Volume întregi vor cuprinde, odată, viața și opera acestui titim — punând în adevărată lumină influența lui asupra lumii ideilor din țara noastră, ca și contribuția-i la opera de înoire politică și socială. Eram copil, în clasa întâia sau a doua de liceu — când l-am văzut pentru prima oară. L-am întâlnit pe str. Ralet —o uliță retrasă și neumblată a Iașilor, îmi venea din față. Avea o barbă mare neagră și niște ochi crunți. Mi-a fost frică. Vroiam să trec pe celălalt trotuar, sau — cum nu, era nimeni pe stradă — s-o iau chiar la fugă. Mi-era însă rușine. Am înfruntat pericolul. Am venit împotrivă cu teamă și cu ostilitate. In dreptul său însă, de spaimă — și puțin din diplomație, ca să mă pun bine cu dânsul — l-am salutat, fără să-l fi cunoscut, fără să fi știut cine-i... Mi-a răspuns — și primejdia trecuse. Stere făcea această impresie, la prima vedere, asupra tuturora — cu mult peste vârsta de 11—12 ani. Aici i se spunea „Siberianul”, pentru aspectul glacial. In Siberia însă cei ce-l cunoșteau bine îl socoteau „meridional” din pricina temperamentului său expansiv. Punea atâta vervă în discuții, atâta înflăcărare și convingere — când sentimental, când ironic, când jucând scene cu un mare talent dramatic — încât contrazicerea îl irita uneori până la supărare. In redacția „Vieții Romînești” a izbucnit o mare ceartă între Stere și Ibrăileanu de la o poezie de Ceria. Stere o lăuda, venise chiar la redacție cu un exemplar din „Convorbiri Literare”. Ibrăileanu își bătea joc de dânsa. A urmat un violent schimb de cuvinte. Stere a aruncat bastonul pe podele, a eșit furios trântind ușa — și n’a mai venit la redacție, o mare bucată de vreme... Totul era la el convingere. Parcă nu el stăpânea convingerile, ci ele pe dânsul. Stere care cunoscuse pentru ideile lui închisoarea și exilul nu era dispus să facă nici o concesie și nici un compromis. Cetise literatură, filozofie, sociologie, astronomie, botanică, geologie, istorie, artă, etc. — la lumina Aurorei Boreale. Trecuse prin frigurile gândului de sinucidere, într’o noapte, după lectura lui Dosotovski. Cerea cu o repeziciune uimitoare: câte un bloc de trei-patru rânduri deodată — și suferea cu eroii ca de-o durere proprie. Vorbea cald, colorat, pătimaș... Era tip de orator. In marile întruniri, în parlament, la cursuri — față de zece-douăzeci de studenți — într’un grup de prieteni sau dictând un articol ori o pagină de beletristică înaintea unui singur scrib. — Stere se înflăcăra și clocotea, ca’n mijlocul unei mulțimi, la tribună... La cursuri, el nu preda — ci predica pentru libertăți și dreptate socială, pentru împroprietărire, vot universal și cultură în popor. De aceia studenții lui i-au fost ucenici și ostași devotați. Democratismul său era împletit cu toată ființa-i intimă sufletească. Astfel l-am văzut în 1912, mi se pare — când eram odată singur cu dânsul în redacția „Vieții Romînești” — cum cerea cu emoție o telegramă, care anunța pierderea unui însemnat privilegiu de Camera Lorzilor. Avea lacrimi în ochi... Ostilitatea împotriva lui Stere se explică prin democratismul său sincer, în afară de orice tranzacții, prin caracterul dintr’o bucată și prin vasta lui cultură generală. Era aici străin și izolat — un solitar... „Nu ne prăsim”, izbucni el odată, amărît, privind pe ambii din capul lungii mese din redacția „Vieții Romînești” — masă aproape în întregime pustie. „In zece ani, pe cine am mai putut atrage noi? Doi-trei tineri, și atât!” — Dar cetitorii, dar abonații? — riposta Ibrăileanu. Nici un argument nu-i clintea. Și dacă ideile lui Stere au răscolit opinia publică și masele, pregătind atmosfera pentru reforme — contribuind chiar direct la realizarea lor — el s’a simțit personal din ce în ce mai stingher. Venea dintr’o altă lume, cu larg orizont intelectual și moral — unde fiecare lupta pentru binele umanității, conștient că nici o jertfă nu-i inutilă— și intra în mlaștina pestilențială a politicii românești. Om de o corectitudine perfectă, — Stere intervenind pe lângă Ionel Brătianu pentru prelungirea contractului lui Gherea relativ la restaurantul din gara Ploești — a fost acuzat mai târziu, cu aluzii și cu reticențe, de... cointeresare. Acuzația o aruncase însuși Vintilă Brătianu. Și atunci cel ce împărțea cu Gherea câștigul restaurantului, ca preț al intervenției politice, putea foarte ușor să vândă țara la Nemți... „Lumina” De-aici „procesul” Luminii — „proces” politic numai, căci cel juridic nu s’a judecat niciodată... dosarul pierzându-se într’un sertar al Regelui Ferdinand. „Lumina” a apărut nu din inițiativa lui Stere, ci a prietenilor — și sub presiunea opiniei publice din teritoriul ocupat, care vroia un ziar românesc. „Lumina” a avut asentimentul d-lui Alex. Vaida-Voevod care a spus, atunci, lui Stere: „Nu se știe cum va eși neamul nostru din prăpădul acesta. De aceia trebue să avem două oțele în foc”. Din acești doi oameni politici unul a ajuns conducătorul naționalismului integral, iar celălalt „trădător”. „Lumina” n’a apărut decât cu mari dificultăți. Nemții au pus jusdici la Astpriz&ffi. Au făcut greutăți la hârtie, cerneală, etc. Au exercitat o cenzură severă —i multe din articolele lui Stere căzând subt creionul roșu al cenzurii. Conservatorul P. P. Carp nu putea privi cu ochi buni un ziar democratic. De aceia „Luminii” i se stabilise — pe lângă cenzura de politică externă a Nemților — și o cenzură de politică internă, exercitată în spiritul lui Carp. Multe din articolele privitoare la reforme au fost suprimate. La un moment dat se propusese constituirea unui bloc al germanofililor. Acest bloc nu s’a putut realiza din pricina intransigenței democratice a lui Stere. Când a apărut „Lumina”? Acest ziar a apărut la 1 Septembrie 1917 — deci după Mărășești și Mărăști... când se produsese defecțiunea rusă... când frontul oriental era de fapt lichidat. (De altfel la 25 Octombrie nea i permanentă de focar basarabean. In 1918 erau două concepții : anexarea (susținută de Marghiloman) și libera determinare a poporului prin votul „Sfatului Țării” (Stere). A învins cel de al doilea punct de vedere — România obținând un incontestabil titlul juridic, opozabil tuturora, pentru unirea cu Basarabia. Procesul politic și militar al lui Stere s-a judecat în 1918 de Regele Ferdinand, care a acordat „trădătorului” cel mai înalt ordin, care a apărut la braț cu Stere în balconul Palatului Regal din Iași, care-i pusese la dispoziție o limuzină cu coroana regală — având poruncă să-l aducă la Palat, oriunde l-o găsi și la orice oră din zi și din noapte... Prietenii nu-l mai puteau vedea. Stere era tot timpul la Palat... Era socotit și ca salvator al Dinastiei. La solemnitatea de la Mitropo-1917, bolșevicii au pus mâna pe ua din Iași si a petrecut o scenă putere, interesantă, cu prilejul slujbei Chiar ofensiva victorioasă de pentru Unirea Basarabiei, la Mărăști a fost oprită de M. ța rândul întâiul Regele C G. ca fara scop și, aproape, Stere. La 1 Septembrie 1917 pe frontul românesc nu mai erau lupte. Acuzația că „Lumina” cuprindea apeluri la dezertare este falsă. Apelurile nu aveau de altfel rost. De ce să-i îndemne cineva pe soldați să nu lupte, când ei nu luptau nici așa? Și ce rost avea să lupte fragmentul mic de front românesc — când imensul front oriental era nimicit? Dar chiar cel mai mare inamic militar al lui Stere, d. mareșal Prezan, spune că Nemții puneau manifeste de-ale lor în „Lumina” — și le aruncau, astfel, pe front. Poate fi învinovățit Stere de acest lucru? Dar aceste manifeste n’au ajuns pe front, cu ajutorul „Luminii”, in timpul războiului — ci după războiu... când ele nu ne puteau face nici un rău. Atunci se credea că Germanii au rămas definitiv învingători. Așa credeau dealtfel toți miniștrii liberali de la Iași. Toți spuneau: „Stere a avut dreptate!” Toți l-au primit la Iași pe Stere, în Martie 1918, ca un salvator — care prin „Lumina”, ca și prin toată acțiunea lui, caută să salveze ceia ce se mai putea salva. Se cunoaște rolul predominant al lui Stere în actul Unirii Basarabiei — ne lueaă acțiuni fiind — strecurat în mulțime. Ionel Brătianu. Primul gând al lui Stere fost să se îndrepte spre Ionela Brătianu, să-i strângă mâna și să-l invite în față. S’a temut însă să nu fie refuzat. De aceia a rămas pe loc. Ionel Brătianu — cum a declarat mai târziu amicilor — a așteptat acest „gest” și a fost profund jignit că „trădătorul” nu i-a întins mâna. Dacă Stere ar fi făcut „gestul”, dacă el ar fi acceptat sugestia lui Ionel Brătianu de a sta doi ani afară de politică și a reintra apoi în partidul liberal — „trădarea” n’ar fi existat... _ Iar Stelian Popescu s’ar fi simțit onorat să stea, pe banca ministerială, alături de „trădătorul” Stere — în cazul când acesta l-ar fi acceptat... In partidul națîonaltâranesc ■ Stere a început organizarea țărănismului, care se prezenta ca o mișcare haotică — împinsă din adânc de nevoia unei alte vieți. A dat program, doctrină și ideologie noului partid — pregătit dealtfel prin acțiunea lui de totdeauna. A realizat fuziunea cu partidul național și a condus pașii partidului până la putere. Atunci — pentru Stere nu s’a găsit un portofoliu... *Nici procesul nu s’a lichidat. Nu s’a ridicat nici suspendarea-i de la catedră. Legea celor 25 de hectare — care duce la crearea de nuclee pentru o viitoare mare proprietate — s’a făcut fără consultarea lui Stere. Fruntașii partidului s’au ridicat contra legii administrative, opera lui Stere. „Am trăit,—spuneau ei, — atâția ani fără lege administrativă... De ce să ne grăbim?” Intre notițele lui Stere se găsesc indicații scrise, date de forurile superioare ale partidului cu intenții reacționare. Iar un element reprezentativ al ideii țărănismului a cerut lui Stere— cu prilejul alcătuirii proectului de reformă electorală — să restrângă dreptul de vot al femeilor. Subt atmosfera reacționară din afara partidului și în urma unei demonstrații militare la Operă contra lui Stere, care în acel an redactase ordinul de zi pe armată al Regentului pentru 1 Ianuar, elementele de dreapta din partidul național-țărănesc l-au aruncat peste bord. Retragerea la iuca. Rămas ca sfătuitor al partidului radical-țărănesc de subt conducerea d-lui Gr. Iunian, Stere a continuat să fie privit de oamenii noștri de stat ca cea mai înaltă instanță politică din țară. Veneau unii după un sfat; alții — ca să-l spioneze... Se temeau de dânsul... Cine știe ce lovitură pregătește solitarul dela Bucov? Stere nu pregătea nici o „lovitură” — cum n’a pregătit, nici n’a dat, vre odată... Primea diplomați, publiciști și oameni politici străini — care spuneau, plecând din țară, că Stere le făcuse cea mai profundă impresie. Era considerat de toți ca figura proeminentă a țării românești. Stere la Bucov a reînceput sa scrie. După studii de drept, „Evoluția noțiunii de persoană” și introducerea în studiul dreptului constituțional, după articole politice, sociale și de critică literară, după studii asupra poporanismului și a socialismului, după polemica asupra „Neoiobăgiei” lui Gherea, după istoricul revoluției rusești, — mare parte din aceste lucrări strălucit începute, dar neterminate. — Stere a pornit o operă grandioasă: „In preajma revoluției”. A scris opt volume. Al nouălea — sfârșitul — nu va mai apărea. Din pricină că, după scara celorlalte volume, romanul ar mai fi trebuit să aibă câteva tomuri... și fiindcă oboseala și boala autorului se accentuau, — Stere se hotărîse (temându-se că și această operă va rămânea neterminată) să concentreze sfârșitul într-o singură carte. Vania Răutu urma să fie asasinat de un adept al lui Arghir. Pe patul de suferință, eroul își trece în revistă întâmplările ultimilor ani. In sfârșit, vine moartea... Iar o femee îi pune pe mormânt două pietre: una din temnița de la Chișinău și alta de la închisoarea Văcărești. Sfârșitul . Dar moartea care nu iartă, absorbea viața din trupul lui Stere. Figura lui, din linii ferme și fine, căpăta un aer statuar. Se apropia de piatră și de bronz. Preocupat de ideia morții, Stere și-a făcut testamentul. Lasă drept îndreptar în viață copiilor crezul lui Platon: să-ți faci din propria-ți conștiință unicul judecător. Nu vroia nici discursuri, nici ceremonie religioasă. Pentru prieteni, Stere a scris la 14 iunie câteva rânduri cu creionul chimic pe o hârtie lungăreață, detașată dintr’un carnet. Ruga să nu i se scrie necroloage. Acesta nu-i un necrolog. Este o datorie a presei de a indica ziua, când „cazul Stere” intră în faza a doua, care se va sfârși cu statue și cu elogii naționale. Vor începe dezbateri. Se vor da pe față scrisori și documente. Se vor produce declarații. Vor eși odată la iveală documentele din legațiile din Viena, Berlin și Constantinopol. își vor Humantu sau 2-a PENTRU PRIETENI Rog fără discursuri la incinerare și fără necroloage sau presă. Salutări tuturora mt*m •• *....*raca H, fUaxa I« Bnxinv io IftM C. Stere în mijlocul redactorilor „Vieții Românești” Ultima scrisoare a lui Stere din U Iunie 1036 panegirice in C. STERE •fi. STABE