Adevěrul Literar şi Artistic, iunie 1937 (Anul 18, nr. 861-864)
1937-06-06 / nr. 861
pumisttică 6 Iunie 1915 LEI EXEMPLARUL Lei 5 exemplarul Sn fara si artistic Anul AVII • Seria 111 a No. 161 Lei I0 exemplarul in străinătate Premiile naționale Mihhail Dreferpomire și Can onul acesta a fost mănos în ce privește premiile literare. După ce din cele două premii naționale pentru versuri și pentru proză rămăsese în ultima vreme numai unul singur, zvonindu-se chiar că și acesta va fi suprimat iată că, acum, oficialitatea darnică s’a gândit să acorde dintr’odată patru recompense naționale pentru scriitori.Celor două vechi premii pentru proză și pentru versuri li s’au adăugat acum alte două, unul pentru critica literară și unul pentru „literatură în genere”. Acesta din urmă a fost hărăzit d-rei Otilia Cazimir. Iată o scriitoare care mânuește cu aceeaș îndemânare proza și versul: In amândouă aceste mari despărțituri ale creației literare, Otilia Cazimir aduce însușiri de măsură, de gust și de desăvârșire miniaturală. Cu fire subțiri dar trainice, talentul său pitoresc și fințese delicate și ușoare horbote poetice, grele de vis. Este o poezie de nuanțe și de ecouri. Furtunile lăuntrice ajung înăbușite la suprafață. Simțul măsurii, cunoașterea perfectă a meșteșugului poetic, precum și un humor ușor care ferește prin auto-ironie de orice eloquență patetică, iată calitățile care dau versurilor Otiliei Cazimir înfățișarea lor caracteristică și nota lor originală. Și tot aceste calități o fac pe scriitoare să evite duioșia ieftină și dulcegăria ușoară, pastelizând cu discreție și simplitate neafectată întâmplări mici și sentimente discrete. Mlădioasă și proporționată, proza Otiliei Cazimir este un perfect antidot pentru bădărănia greșit numită naturalism și pentru cumplita neglijență stilistică de care e cuprinsă în momentul de față o bună parte din proza noastră literară. Fără îndoială, proza delicată și stilizată a Otiliei Cazimir este amenințată și ea de o primejdie și anume: manierismul. Scriitoarea, însă, se apără de aceasta prin sobrietate și printr-un puternic simț de observație care o fac să nu se dea înapoi în fața celei mai brutale realități și să nu acopere cu broderii fățarnice această realitate. [Transfigurează dar nu denaturează. Și aceasta este o mare însușire de artă și de suflet. © D. D. Nanu, dăruit cu premiul pentru poezie este unul din rarii noștri scriitori care au scris numai versuri. Clasic prin temperament, corect și tradițional ca expresie, fără avânturi de înoire formală, dar și fără poticnirile aproape inevitabile pe care le provoacă asemenea avânturi, D. Nanu a păstrat întotdeauna o sigură și cinstită cale de mijloc. Poezia sa e gândită și așezată, cumpănită și gravă. Este o poezie cum astăzi se scrie tot mai rar dar care are rădăcini adânci într’una din principalele brazde ale tradiției noastre literare, în brazda poeziei meditative și eloquente, pornită demult, dela Grigore Alexandrescu, cultivată cinstit de Hasdeu, ridicată pe culmi inaccesibile și anti-retorice de Eminescu, trivializată onorabil de Vlăhuță și având în d. D. Nanu pe unul dintre reprezentanții ei cei mai curați și mai limpezi. Premierea pentru proză a lui Al. O. Teodoreanu este, pe lângă recompensa adusă unui scriitor de rasă, și o răsplată pentru scrisul românesc vesel. Literatura noastră numără azi prea puțini humoriști. Intre farsa grosolană de bâlci și sarcasmul crunt, la noi nu există treaptă intermediară. Al. O. Teodoreanu este unul din puținii noștri scriitori care în scrisul lor mai știu să râdă, și să râdă fără mitocănie și fără prost gust. Autor al acelui minunat „Hronic al măscăriciului Vălătuc”, care sub haina lui de pastiș cronicăresc înfățișa o creație originală, Al. O. Teodoreanu a părăsit mai pe urmă arhaizările și s-a coborît în realitatea de astăzi, operând sondagii rodnice în bogatele zăcăminte de ridicul pe care societatea noastră contimporană le oferă oricui știe să le prețuiasca. Spirit înclinat cătră voie bună și îngăduință, Teodoreanu nu mânuește biciul satirii. Preferă zâmbetul confortabil al unei ușoare ironii tolerante, înveselindu-se pe el însuși cel puțin tot atât cât înveselește pe alții, într’o proză clară și aleasă, dovedind un ager și sigur simț al stilului și un mare meșteșug al frazei scrise. AL. PHILIPPIDE Acordarea premiului de critică d-lui Mihail Dragomirescu este un gest frumos care onorează comisiunea. Este acum prilejul, după o nedreaptă nepăsare, să rememorăm tot ce datorăm acestui ilustru profesor. Ani de zile d. Mihail Dragomirescu a făcut cursuri de estetică literară ridiculizate de unii pentru tendința lor tricotomică, dar care n’au fost mai puțin semnul unei puțin comune capacități de speculație. Mihail Dragomirescu este un gânditor. Estetica germană este și ea încărcată de clasificații și totuș nimeni nu a luat-o în râs. Pentru studentul de literatură română, care nu urma filosofia, aceste cursuri au fost o mare binefacere. ce i-au desvoltat spiritul dialectic. Ilustrul profesor și-a condensat sistemul într-o lucrare franceză La science de la littérature, primită în străinătate cu foarte mare atenție. Lucru explicabil. In Occident problemele pe care și le punea d. Mihail Dragomirescu se discutau acut de multă vreme și putința de a da gustului un sprijin rațional nu mai părea de mult o extravaganță. Cine este orientat în estetică își va da seama că criticul punea chestiunea în chipul cel mai nimerit. Mult hulita teorie a prototipului este în fond o foarte cuminte, ba chiar foarte acută analiză a fenomenului artistic acceptată de atâți esteticieni. Opera de artă nu este obiectul însuși, ca prilej de percepție, ci obiectul acesta privit esteticește. Fenomenul de artă începe cu conștiința estetică. Cu câtă ușurință (mai mult din lipsă de pregătire științifică) nu s’a ridiculizat teoria capodoperei! Și totuș punerea unei astfel de probleme nu e absurdă, ci dimpotrivă caracteristică esteticei. Intr’adevăr noțiunea în jurul căreia se dau cele mai grave desbateri este aceea de valoare și e firesc ca un estetician să ajungă la încheierea că merită studiul numai ce poate cădea sub acest unghiu. Teoria genialității nu face altceva decât să apese asupra factorului personalitate în opera de artă. Clasificațiile în sfârșit au rostul de a descoperi elementele stabile din opera artistică luată în generalitatea ei, de a crea o știință obiectivă a categoriilor. Estetica modernă e atât de ocupată de „forme”, de „tipuri”, de „stiluri”, încât d. Mihail Dragomirescu nu numai nu merita derâderea, dar trebuia să fie lăudat ca unul dintre cei mai moderni esteticieni. D-sa, nu mai este îndoială, a întemeiat Estetica română. D. Tudor Vianu, valorosul său continuator, împrumută teoria capodoperei, a sinestezei între fond și formă prin personalitatea creatoare, a ierarhiei etc. Se înțelege că noi putem combate astfel de teorii și la nevoie chiar să le caricaturizăm, în scopuri polemice. Insă discuțiunea nu scade întru nimic valoarea unui sistem, care rezistă numai prin temeinicia problemelor puse. D. Mihail Dragomirescu a fost însă și un critic plin de merite, un analizator strălucit. D-sa făcea la Universitate cursuri admirabile, pline de miez, pe care din nefericire nu le publica. Nu este deloc adevărat că aceste analize aveau o valoare strict didactică, fiindcă ele depășeau cu mult nivelul interpretărilor comune. D. Mihail Dragomirescu este un critic eminent atunci când se aplică la valori mai vechi, care trebuesc îndreptățite sau revizuite. Poate că în ce privește pe scriitorii moderni, va fi dat dovadă de oarecare intemperanță și neînțelegere, dar asta nu desființează meritele. Dar punctul asupra căruia trebue insistat, este moralitatea de critic a premiatului. Ce om de treabă, ce om de inimă! Toată lumea știe (deși puțini vor să ateste) discreția desăvârșită cu care acest om a ajutat pe atâți scriitori. El a iubit scrisul cu o mare inocență, incapabil de cea mai mică invidie. In cele mai violente notițe ale sale e un fond de bunătate, de spontaneitate, care înduioșează, și cred că de această ingenuitate au abuzat foarte mulți, asmuțind buna credință la discuțiune a profesorului. Aceasta e o mare însușire, o buruiană rară care nu prea crește pe la noi. G. CÂLINESCU OTILIA CAZIMIR AL. O. TEODORISCU D. NANU M. DRAGO:«RESCU