Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1937 (Anul 18, nr. 865-868)
1937-07-04 / nr. 865
Duminică 4 iulie 1917 f*‘le 5 LEI EXEMPLARUL «1 XVIII • Seria III» i 5 exemplarul in țară si artistic No. 865 Le* I0 exemplarul in străinătate Un an de la moartea lui C. Stere Perspectiva în care ne apare C. Stere, la un an după moartea sa, este prea îngustă pentru a încadra măreața-i figură și a o prezintă în lumina ei adevărată. Singuratec, făurit din materia primă și formele lumii celei dintâi, el a trăit ca „Luceafărul” într-un climat suprareal timpului în care i-a fost dat să-și petreacă scurta sa călătorie pe pământ. Vasta sa inteligență a mobilizat o cultură formidabilă, dar personalitatea sa a fost limitată de condițiile unei existențe normale, de aci unele calități ca și unele lipsuri care nu pot fi decât ale lui. Exilatul din Siberia nu s-a format printre oameni, în raporturi de luptă sau de solidarizare. Timp de peste zece ani de zile, în jurul exilatului din Siberia, nu a fost decât: oprimare oarbă pe departe, adorare tot atât de oarbă pe de o alta. Oprimarea îl silea să se zăvorească din ce în ce mai mult în sine însuși, să se adâncească tot mai mult în dialogul spiritual cu cartea, iar adorarea îl silea să treacă de la solcloc la monolog, iarăși fără a eși din sine însuși.Aceasta a contribuit la grandoarea ca și la unele lipsuri care i-au adus înfrângerea. Temeliile pe care erau așezate sintezele ideologiei sale, erau atât de sigure în mintea sa, incât îi apăreau cu neputință a fi clătinate. El credea cu îndărătnicie că ele vor elimina toate divergențele și se vor impune obligator și fatal oamenilor politici de la noi. In calea unei acțiuni cu asemenea bază, două erau obstacolele care s’au pus în calea acestei formidabile personalități: ignoranța și carența morală. In enciclopedismul epocii, nimic nu era așezat în așa fel încât să dovedească măcar un început de organizare a cunoștințelor pentru ca să funcționeze conform împrejurărilor din ce în ce mai grele ale lumii dinpreajma și de după război și să reacționeze cum se cerea în fiecare moment. Mai gravă era însă carența morală, lipsa de conștiință, carența simțului datoriei sau, mai bine zis, a oricărui simț de omenie. Ușurința, lipsa de grijă sau prevedere în lucrurile publice, preocuparea exclusivă de interesele materiale și de carieră, demagogia, snobismul inconștient din mediul nostru social și politic, ridica în sufletul său nu numai o indignare — clocotirea, de care-și râde în „Ciubăreștii” săi scrâșnind din dinți, — dar și o îndârjire de luptă. E reacțiunea acelei personalități formată în închisorile politice, sub opresiunea imbecilă a despotismului. La începutul carierei sale în România, înainte de a fi un luptător politic, Stere a fost profesor și îndrumător. Cu o perfectă luciditate el și-a dat seamă că în haosul și dezechilibrul sufletesc, trebuia să se formeze o elită nu numai instruită, ci și moralmente conștientă pentru a ținea, cum se cuvine, rolurile pe scena contimporană. Și astfel s’a început mișcarea poporanistă, curentul științifico-literar de la Viața Românească. O mișcare destul de vie și de însuflețită din acest mic centru de elită, n’a luat însă amploarea pe care o aștepta personalitatea puternică și viziunea acestei mari conștiințe, care avea toate calitățile felului în care s’a format, dar care avea și lipsurile ei. Ea s’a format în adevăr în spațiile infinite ale singurătății și izolării. Nimic nu forțase vreodată pe marele siberian să iasă din sfera dimensiunilor perfecte neclintite ale geometriei teoretice, nișimic nu-l silise să controleze în lumea practică, să se verifice în realitatea concretă a lumii și mai ales a lumii politice. Coborît cu greu din condițiile climatului teoretic in care s’a format în realitatea concretă în care trebuia să activeze, C. Stere întâmpina la fiecare pas greutăți mărunte, dar insurmontabile pentru o personalitate formată ca a sa. Urma, nu numai dezgustul aristocratului în adevăratul ca și în simbolicul său înțeles, dar și depresiunea nervoasă și morală a omului care concepe clar și ideal planul de construire a unei politici și nu parvine la posibilitatea de a-l realiza. In alte cazuri această opoziție între concepțiile sale sintetice, perfect motivate intelectual și practica politicii produce în personalitatea sa reacții violente, o luptă înverșunată până la încăpățânare,lipsită de tactică și strategie, care fatal îl antrenează la înfrângere, cu toată valoarea concepțiilor și tot temeiul dreptății sale. Elanul dat de el sufletului românesc într’unul din momentele cruciale ale evoluției sale a rămas. Numele lui , dat unui cerc de tineri și bătrâni cărturari înseamnă acceptarea maximei dominante a său. Știință și conștiință. El sufletului rămâne în sufletul nostru o construcție de personalitate omenească, măreață, definitivă și permanentă care a trecut prin timpurile unui destin greu, rămânând neclintit în atitudinea sa, după cum neclintită va fi în urma și hotărîrea poruncită de el, a ști și a ne conforma. N. SADOVEANU ) Nu au fost decât șapte persoane la comemorarea acestui om încântător care a trecut atât de repede și de strălucitor prin monotonia vieții și efemera glorie a scenei, scrie un ziar. „Petre Liciu împrăștia veselia fină a unui Pierrot, îmi spunea cineva evocând amintirea artistului, cu fața îngândurată și o lumină de veselă plăcere în ochi. Ca orice manifestare a comicului, humorul lui Petre Liciu nu a fost apreciat la dreapta lui valoare. Arta humorului trebuie prinsă în toate nuanțele ei pentru a fi concepută ca artă și apreciată în valoarea ei poetică. Dar Petre Liciu era un humorist și nu un caricaturist. El era un alt satirist, un observator al caracterului, care traduce trăsătura esențială a fizicului, sau a moralului prin șarjă sau exagerare, în personalitatea celui reprezentat. Humorul său avea cu adevărat ceva din veselia lui Pierrot, era de domeniul fantasticului. In caricatură se evidențiază lămurit spiritul de frondă, intenția socială sau morală. In humor e creația unui tip aparte, izvorât din excitația unei pline veselii care se revarsă în burlesc, un burlesc de calitate, fin ca acel burlesc din comediile italiene, clocotind de râs și în care fantazia se exaltă sub o aparență cumpănită, de unde vine toată valoarea poetică. Humorul lui Liciu era provocat mai ales, dintr’o asociere, caraghioasă, a ființelor celor mai disparate, în disproporția lor fizică și sufletească a contrastului celui mai izbitor între chipul omului, între diferitele lui atitudini în fața evenimentelor, fără a cădea niciodată în vulgar și a forța nota spiritului scânteetor pus în serviciul fantaziei. Cine l-a văzut jucând nu poate uita niciodată humorul ce reeșea din compunerea personagiului în condiția în care se găsea și reacțiunile sale în momentele diverse și neașteptate ale evenimentelor. Sălile arhipline de la reprezentațiile sale clocoteau de râs de la locurile întâi până la galerie. Era o ironie atât de amuzată ea însași de personagiile pe care le prezintă: un joc atât de viu al spiritului și o așa bogăție de invenție în fantezie, încât creațiile sale făceau să se descarce în izbucniri de veselie sinceră și nereținută, atât masele din galerie, cât și elita exigentă a locurilor din loje. Personagiul era alcătuit cu o serioasă și atentă premeditare în fiecare detaliu, pentru ca totul să fie precis, dar humoristic până la caraghioslâc și efectul era întotdeauna formidabil. Nil se poate uita un tip de această valoare și originalitate — chiar dacă cei ce-i datorează clipele de râs și veselie dumnezeiască, nu s’au dus la parastas sau la mormânt, trăsătura de foc viu, cu care chipul și jocul său s’a înscris în sufletul spectatorilor, a trebuit să reînvie în amintirea fiecăruia cu acea undă de poetică veselie pe care numai el a avut darul tainic de a o provoca. Vorbim aci numai de creator, de artist, deși omul însuși a fost o personalitate care ar fi meritat să fie bătut într-o medalie nealterabilă. Petre Lic C. STERE Privești cum ferioara norii... Privești cum zboară norii ca niște continente Desprinse dintr’o veche planetă istovită. E o vreme pentru visuri potrivită Cu seri adânci și vânturi indolente. Lumea de azi, gheboasă de trecut, Clipa de-acum, bolnavă de amintire, Te ’ndeamnă să te smulgi din cunoscut... Dar unde oare să mai pleci acum Cu sufletul deșert și mintea arsă, Când însuș cerul este-o hartă ștearsă Pe care nu mai poți citi vre-un drum? Un singur gând ca o mireasmă tare , Să te desprinzi din tine și să zbori Asemeni continentelor de nori Pe valuri de văzduhuri viitoare; Și ’ntr’un tărâm de inedit azur In care nicio amintire nu vibrează S’ajungi în calea ta prezentul pur: Miraculoasă, veșnică amiază! O gând anarhic, straniu și amar, Pe care vorbele nu-l pot cuprinde Atunci când ca un meteor bizar In noaptea inimii adânci s’aprinde! AL. PHILIPPIDE