Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1938 (Anul 19, nr. 900-903)

1938-03-06 / nr. 900

Adevöml literar și artistic Editura „A­deverul" S. A., București Duminică 6 Martie 1938 No 900 ANUL XVIII * SERIA In­ Lei 5 Exemplarul in țară Lei 10 Exemplarul in străinătate Preful abonamentelor Lei 200 pe an Lei 100 pe 6 luni Lei 50 pe 3 luni in străinătate dublu L­I­TA­N­I­I Cu dragostea în brațe... Cu dragostea în brațe, mănunchiu curat de flori. Râzând, în pragul vremii mi-am însemnat hotarul. Și-am așteptat pe cel mai sărac din trecători Să-i risipesc în cale și râsul nou, și darul. OTILIA CAZIMIR Cu dragostea în brațe, din ce în ce mai grea. Am vrut să plec în lume pe drumul gol și mut. Dar m’am temut de-o piatră, de-un spin, de-un nor, de-o stea, Și-am stat în pragul vremii — și nimeni n’a trecut.­. Acum, în pragul vremii m’am sprijinit de poartă Cu dragostea în brațe, mănunchiu de flori de fum, S’arunc în țărna aspră și rea iubirea moartă, S’o calce în picioare străinii de pe drum, Nu mă mai mângâie decât vântul... Nu mă mai mângâie decât vântul, Peste fruntea arsă când îmi trece Mâna lui sălbatecă și rece, —­­Că pe-a ta, mi-o fură­ adânc pământul, Nu se mai îndură decât luna, Lunecând săracă peste vreme, Din durerea aprigă să-mi cheme Visul aiurit de totdeauna. Nu mă mai cunosc decât copacii Când se sbat în toamnă, morți și goi, Gardurile putrede de ploi ,Și cocorii rătăciți, — sarucii­.. OTILIA CAZIMIR M. Zoșcenko CÂȘTIGUL CEL MARE... Meseriașul Kie­lvanici Spiridonov a câștigat la loterie cinci mii de ru­ble aur. In primele zile era zăpăcit de tot, dădea din mâni, scutura capul și bolborosea: — Ai, ai... Nu m’ași fi așteptat... Ce ziceți, fraților?... Apoi, după ce s’a deprins cu bogă­ția, ilie lvanici începu să facă socoteli — ce și cât poate cumpăra pentru a­­ceastă sumă. Se adunară atâtea și atâ­tea lucruri, încât Spiridonov obosi și aruncă socotelile. Pe temeiul prieteniei noastre, llie lvanici venea de două ori pe zi la mine ca să-mi povestească, în fiecare dată cu amănunte nouă, de-a fir în păr, cum a aflat despre câștigul lui și ce s’a petrecut în sufletul său în ziua a­­ceea fericită. — Ei, ce ai de gând să faci? — în­trebai. — Ce vrei să-ți cumperi? — Ceva am să cumpăr, — răspunse Spiridonov. Cumpăr lemne, firește. Tingiri nouă, firește, pentru gospodă­rie... Pantaloni, firește... Ilie Ivanici a căpătat, în sfârșit, de la bancă, un vraf de bilete noui și a dispărut fără urmă. Cel puțin, n’a mai dat pe la mine mai mult de două luni. Odată însă, l-am întâlnit pe stradă. Haina, de culoare cafenie-deschisă, îi spânzura ca un sac. Cravata tranda­firie­i se urca în obraz, și-l gâdila sub bărbie. Uie­lvanici o trăgea mereu în jos și scuipa de ciudă. Se vedea că și costumul și jiletca îngustă și cravata pompoasă îl jenau și nu-l lăsau să tră­iască liniștit. Ilie­lvanici era slăbit și lungit. A­­vea figura galbenă și nesănătoasă, cu multe încrețituri mărunte subt ochi. — Ce mai faci? — întrebai. — Ce să fac, — răspunse, abătut, Spiridonov. — Trăesc. Am cumpărat, firește, un palat... Altminteri, firește — plictiseală. — De ce? Ilie Ivanici făcu un semn de leha­mite cu mâna și mă pofti la berărie. Aici, trăgând în jos cravata tranda­firie, zise: — iată, toți țipă, bogătaș, bogătaș... Burghezii, cică, trăesc mai bine, lată, am fost, pasă-mi-te, burghez, capita­list... Nu văd unde-i bunătatea? — Cum? — Vite cum. Fă și dumneata soco­teală. Cu toate rubedeniile mele și ale nevestei m'am certat. Ne-am scuipat ca țiganii. Asta-i una la mână. A doua la mână, am fost sau n’am fost dat în judecată?... Am fost. Va trebui să mă judec, în chestia cu cetățeanca Bârco­­va... Trei la mână, femeia mea, adică nevasta, Maria Ignatievna, șade toată ziulica pe ladă și plânge... Tâlharii au încercat să-mi spargă ușa?—Au încer­cat. N’au reușit, — dar liniștea mi-au stricat-o? — Mi-au stricat-o. Poate că nici nu mai pot să plec de-acasă. Și d­acă rămân în casă e bine? — Nu-i bine, căci mi-se fură lemnele din curte. Am cumpărat un stănjen de lemne. Trebuie să-l păzesc l­ie Ivanici făcu un gest de despe­rare. — Și ce-ai de gând să faci? — în­trebai. — Știu eu? Nu-mi rămâne decât să mă spânzur... Toate nenorocirile astea s’au revărsat din ziua când am primit banii... Până atunci, am trăit liniștit și fără griji — și deodată au început din toate părțile să-mi cadă belele pe cap. Cum am intrat cu banii în casă, am simțit îndată că m’așteaptă o dandana. Toate neamurile s’au adunat, înainte nu venea nimeni, acum — furnicar. Toate scaunele erau ocupate. Felicitări de pretutindeni. Dau, firește, în glumă, fiecăruia câte două ruble. Mișca, frățiorul nevestei, face însă nazuri, mai mult decât cei­lalți­— Mai mare rușine, — zice, — să te scuturi cu două ruble de căciulă, când ai în palmă un pui de capital. In sfârșit, din vorbă în vorbă, esă bătaie. Care pe care îl bate — nu se știe. Mișca însă, luă din cuier parde­siul meu și plecă. M’am cotorosit de rubedenii. Și-am trăit și fără de ei. Am cumpărat, firește, fel de fel de lucruri. Tingiri am târguit și crupe — pentru doi ani. Începusem să mă gân­desc în ce să mai bag bani. Văd însă că nevasta se chinuiește cu gospodă­ria, că nare liniște, nici odihnă. — Asta nu-i treabă, — zic. — Deși e femeie simplă, are totuși toate dreptu­rile. Deci, stop! Și mă gândesc să în­noiesc o fetișcană care să se ocupe cu de-ale bucătăriei. Zis și făcut. Fetișcana gătește mân­carea, iar nevasta, neavănd ce face, șade toată ziua pe ladă și plânge. Îna­inte muncea și era veselă, acuma șade și bocește. Fiindcă n’are nicio treabă, a început să-și amintească fel de fel de nenorociri, — cum l-a pierdut pe tatăl ei, și cum m’a luat pe mine de bărbat... Intr’un cuvânt și-a băgat în cap o mulțime de prostii, fiindcă nu are ce face, l-am dat, firește, și bani. — Du-te, — i-am zis, — la club sau la teatru. Ași merge și eu cu tine, dar, vezi bine, că trebuie să stau și să pă­zesc lemnele. A plâns muierea, apoi s-a dus la club. A început să joace seton. Ziua se plic­tisește și plânge, seara joacă. Eu pă­zesc lemnele. Iar fetișcana trebăluește prin bucătărie. Iată însă că vine președintele și-mi zice: — Ași vrea să știu de ce te-ai apu­cat să exploatezi minore? De ce nu e înregistrată fata Bâtcova? Te dau în judecată, deși ai câștigat la loterie... Ilie Ivanici făcu iar un semn de le­hamite cu mâna, își îndreptă cravata și tăcu. E prost, — zisei. — Prost de tot, — se învioră llie Iva­nici. — Chiar când stau, să zicem, la un pahar cu bere, mă râcâie ceva la inimă. Poate că în clipa asta mi­ se fură lemnele. Sau poate că mi-au in­trat în casă... Și pe masă am un samo­var nou. N’am poftă să stau și n’am poftă să plec. Ce-i pe-acasă? Nevasta, firește, șade și plânge. Fetișcana Ba­­cova plânge și ea —■ se teme de jude­cată... Mișca, cumnatul meu, desigur că dă târcoale în jurul locuinței — ca să intre... Eh, mai bine era să nu fi câștigat acești bani! llie Ivanici plăti berea și, amărât, îmi strânse mâna. Vroiam să-l conso­lez la plecare, el însă mă întrebă deodată: — Cum e cu chestia aia?... Mai e mult până la tragere? N’ar fi rău să mai câștig o mie — ca să fie o sumă rotundă... Ilie Ivanici mai trase odată de cra­­vata-i trandafirie, dădu din cap și porni grăbit spre casă. Traducere de F. DIMA

Next